Eminescu, pepita de aur aşezată acolo, în colţul meu de suflet, unde-mi păstrez cu grijă cele mai dragi amintiri.
Eminescu iubit cu naivitatea copilei de 16 ani, idolatrizat de-a lungul adolescenţei şi admirat fără limite la maturitate.
Acest poet UNIC, al nostru, pentru care îi mulţumesc lui Dumnezeu că ni l-a dat nouă şi nu altui popor şi căruia, cu timiditatea adolescenţei i-am închinat aceste versuri:
Dor de absolut
Unde eşti acum poete ,
Geniu care-ai dat sens vieţii,
Ce cu slova-ţi fermecată
Încântat-ai exegeţii?
Cărţile–au închis în file
Ale tale versuri toate,
Dar deschis-au către inimi
Tot frumosul ce se poate.
Zeci de ani ţi-au nins mormântul
Ca flori albe de cireş,
Însă versu-ţi tot românul
Îl cunoaşte fără greş.
...
Reclama
