• Titus Corlăţean şi omologul bulgar vor face demersuri pentru o decizie favorabilă privind Schengen

    Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a avut o convorbire cu omologul bulgar, Kristian Vigenin, discuţia vizând demersurile pe care România şi Bulgaria vor continua să le facă în vederea unei decizii favorabile privind aderarea la Schengen, informează Ministerul Afacerilor Externe.

    Titus Corlăţean şi Kristian Vigenin au reiterat faptul că cele două ţări au îndeplinit condiţiile prevăzute pentru aderarea la acest spaţiu. Totodată, cei doi miniştri au respins "orice conexiune între aderarea la spaţiul Schengen şi alte dosare, precum problematica romilor", potrivit comunicatului MAE.
    Ministrul român al Afacerilor Externe şi omologul bulgar au convenit "să continue demersurile la nivel european pentru asigurarea unei decizii favorabile privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen, cu respectarea deplină a principiilor şi regulilor europene", arată sursa citată, fără a preciza însă o dată pentru intrarea celor celor ţări.
    Convorbirea celor doi miniştri a avut loc marţi.

    Autorităţile de la Bucureşti şi-au exprimat, în nenumărate rânduri, speranţa, că la Consiliul JAI din luna decembrie va fi luată o decizie faborabilă privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen, în două etape.
    Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene Mark Gray a anunţat, marţi, că raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare pentru România va fi publicat la "începutul anului 2014".

    Iniţial, Comisia Europeană anunţase că raportul va fi publicat în decembrie 2013.
    După anunţul oficialului european, Ambasada Olandei la Bucureşti a precizat, la solicitarea MEDIAFAX, că Haga va aştepta raportul MCV din 2014 pentru a lua o decizie privind aderarea României la Schengen.
    "Guvernul olandez va aştepta raportul MCV pentru a-şi stabili poziţia, în strânsă cooperare cu alte state membre, în ceea ce priveşte aderarea României la Schengen", se arată în răspunsul Ambasadei olandeze la Bucureşti.
    Aceasta subliniază că este important ca România să continue să ia "măsuri ireversibile şi de durată în vederea introducerii şi implementării reformelor în justiţie şi a luptei împotriva corupţiei, aşa cum s-a stabilit între România şi Uniunea Europeană".

    sursa: http://www.mediafax.ro