• 15 Ianuarie 1850



    Eminescu, pepita de aur aşezată acolo, în colţul meu de suflet, unde-mi păstrez cu grijă cele mai dragi amintiri.

    Eminescu iubit cu naivitatea copilei de 16 ani, idolatrizat de-a lungul adolescenţei şi admirat fără limite la maturitate.

    Acest poet UNIC, al nostru, pentru care îi mulţumesc lui Dumnezeu că ni l-a dat nouă şi nu altui popor şi căruia, cu timiditatea adolescenţei i-am închinat aceste versuri:


    Dor de absolut

    Unde eşti acum poete ,
    Geniu care-ai dat sens vieţii,
    Ce cu slova-ţi fermecată
    Încântat-ai exegeţii?

    Cărţile–au închis în file
    Ale tale versuri toate,
    Dar deschis-au către inimi
    Tot frumosul ce se poate.

    Zeci de ani ţi-au nins mormântul
    Ca flori albe de cireş,
    Însă versu-ţi tot românul
    Îl cunoaşte fără greş.

    Tu eşti steaua ce străluce
    Dintr-atâtea mii de stele.
    Tu eşti geniul poeziei
    “Luceafărul “ţării mele.

    Nu găsesc acum cuvinte
    Să-ţi spun cât te preţuiesc,
    Mult prea serbede sunt toate,
    Prea puţin te proslăvesc.

    Sunt nedemnă eu a scrie
    Despre tine vers pe lume,
    Gândul meu e fără vlagă
    Mintea mea e ca pustie.

    Tu eşti culmea poeziei !
    Pân’la tine cum s-ajung?
    Simt ca aripa mi-i frântă,
    Zborul meu e-o frunză-n vânt.

    Şi-atunci versu-ţi spre alinarea-mi
    Gândul meu din nou îl cere
    Ca să-mi uit astfel durerea
    Neputinţei efemere:


    La steaua care-a răsărit
    E-o cale-atât de lungă,
    Că mii de ani i-au trebuit.
    Luminii să ne-ajungă.”


    Mariana V 1987



    Şi peste ceva vreme şi aceste versuri:

    Gânduri pentru POET

    Oare cum o fi fost vara
    Cand divinul Eminescu,
    Descria în versuri seara ,
    Fermecând pe Maiorescu?

    Străbăteau mintea-i de geniu,
    Oare câte mii de gânduri,
    Când pe aleile cu tei
    Schiţa-n gând atâtea rânduri?

    Versuri, proză, moştenire
    Şi avere pentru noi .
    Oare suntem demni noi astazi , de atâtea diamante,
    Când suntem atât de goi?

    Aş fi vrut numai o clipă
    Chiar şi-n taină să-l privesc,
    Pe–acest om ce peste vreme
    Tot mai mult îl preţuiesc.

    Nu voiam să-i spun prea multe,
    Doar atât , să îl privesc
    Şi de-aş fi avut curaj,
    Poate-un simplu :"- MULŢUMESC!"



    Mariana V 2010