• Studenţii cer demisia miniştrilor Pricopie şi Costoiu: "Universităţile nu-s afacerile voastre"

    Liderii studenților din întreaga țară au participat, joi, la un protest față de modul în care sunt tratați de cei doi miniștri care se ocupă de educație, Remus Pricopie și Mihnea Costoiu, cărora le-au cerut demisia.




    Pentru început, participanții la protest au mărșăluit pe ritmuri comuniste, având gurile acoperite cu bandă adezivă neagră, pentru a simboliza în acest fel atitudinea demnă de perioada comunistă adoptată de cei doi miniștri aflați la cârma educației, pe care ii acuză că nu au consultat studenții atunci când au modificat legea Educației prin ordonanța de urgență, se arată într-un comunicat remis Ziare.com.

    După marșul tăcut, studenții au scandat lozinci precum: "Universitățile noastre nu-s afacerile voastre!", "Țara crește prin studenți, nu miniștri repetenți", "Educația e a noastră, nu vrem ordonanța voastră", "Legea ați măcelărit, pe studenți i-ați umilit".

    Ciorbea, strâns cu ușa de studenți:” Apelăm și la presiuni externe!”

    La protest au participat și două personaje care i-au întruchipat pe Mihnea Costoiu și Remus Pricopie. Primului i-a fost înmânată diploma de "Doctor...în sfârșit!", obținută cu teza de doctorat "Sfârșitul Educației din România", în condițiile în care Mihnea Costoiu este ministrul Cercetării, deși nu are doctorat.

    În timpul protestului, studenții au purtat pancarte inscripționate cu diverse mesaje dedicate celor doi miniștri.


    "Principalele nemulțumiri ale liderilor studenților sunt legate de faptul că nu au fost consultați cu privire la emiterea Ordonanței de Urgență nr. 49/2014 care permite o serie de abuzuri în sistemul educațional și care afectează grav relevanța studiilor: reintroducerea doctoratului la frecvență redusă, posibilitatea rectorilor de a se înscăuna pe viață, reintroducerea politicului în universități sau posibilitatea de a înființa universități private pe persoană fizică", se arată în comunicatul remis Ziare.com.

    "I
    În urma dezinteresului total al domnului Ministru Mihnea Costoiu, în ceea ce privește consultarea studenților în momentul luării unor decizii atât de importante precum cele aduse de OUG 49/2014, dorim să tragem un puternic semnal de alarmă că nu acesta este modul în care ar trebui să se relaționeze cu studenții și că avem un cuvânt important de spus, care trebuie ascultat.

    Astfel, le cerem demisia celor vinovțti pentru starea degradantă în care a ajuns sistemul educațional românesc, dominat de practici comuniste și cerem totodată retragerea Ordonanței de Urgență pentru imposibilitatea Ministerului de a demonstra urgența măsurilor luate și pentru neconstituționalitatea unora dintre prevederi. Ațiunea de ieri a fost doar un semnal de alarmă pentru Guvern, iar în cazul în care mesajul nostru va rămâne fără ecou, liderii organizațiilor din țară se vor pregati de proteste odata cu începutul anului universitar ", a declarat Mihai Dragos, președinte ANOSR.

    Liderii studenților se află în aceste zile la Cluj Napoca în cadrul celui mai mare eveniment de dezbatere a problemelor și intereselor studenților, Forumul Organizațiilor Studențești din România, eveniment în care studenții vor analiza situația actuală a sistemului educațional și iși vor stabili strategia pentru perioada următoare.

    (Sursa: REALITATEA.NET, vineri, 1 august, 2014)