• Alimentele congelate. Cat pierde cumparatorul la cantar



    Chiar dacă par mai ieftine, produsele congelate aduc pierderi semnificative celor care le cumpără. Și asta pentru că, după dezghețare, gramajul scade cu până la 70%.

    Un experiment al jurnaliștilor de la stirileprotv.ro arată că în cazul mai multor produse congelate, luate la întâmplare, după ce au fost dezghețate, între 30 și 70% din cantitate era de fapt apă, sirop de zahăr ori saramură, injectată de producător.

    Și asta în ciuda faptului că cei care apelează la astfel de practici incorecte riscă amenzi cuprinse între 5.000 și 50.000 de lei, potrivit președintelui ANPC, Marius Duncă. Astfel de nereguli au fost găsite de inspectorii ANPC, în urma controalelor făcute, la 600 din cei 800 de comercianți verificați recent.

    Mai mult, există produse care prin introducerea apei pot prezenta un pericol pentru sănătate. Este și cazul unui pachet congelat de sepii, în valoare de 50 de lei, care după dezghețare, în loc de 500 de grame, avea 345 de grame, respectiv un minus de 30%.

    “Produsul este de fapt o masă complet cristalizată. Produsul a fost congelat în condiții proaste și e un risc mare de toxiinfecție alimentară”, a explicat maestrul bucătar David Contant, pentru stirileprotv.ro.

    Aceeași situație a fost întâlnită și în cazul fileului de cod congelat. Dintr-un kilogram, după dezghețare, cumpărătorul a rămas cu 261 de grame de cod.

    “Aici s-a injectat apă ca să atârne mai greu. E o peliculă de gheață de 3-4 milimetri. Este o tehnică ce crește masa alimentelor", a explicat același bucătar.

    sursa: www.ro.stiri.yahoo.com/
    This article was originally published in forum thread: De Știut started by ninette View original post