• 1 Mai

    1 Mai. În gară aglomeraţie, oameni care merg la muncă şi oameni care merg să sărbătorească munca. Mai tineri, mai în vârstă, părinţi cu copii mici, multe bagaje care mai de care mai colorate şi în acest zumzetul al peronului, trenul opreşte cu scârţâitul specific.

    Urcăm. În compartiment fiecare îşi ocupă locul tăcut. Pe hol un grup de tineri, cu o chitară, cântă fericiţi şi gălăgioşi .
    Da, nu s-a schimbat nimic, aşa era şi când noi aveam douăzeci de ani, recunoaşteţi!

    Le privesc obrajii proaspeţi asemeni unor piersici în pârg, le admir voioşia, tinereţea şi pofta de viaţă. Nu au prea multe bagaje, chitara şi grupul lor le este de ajuns. Îmbrăcaţi în blugi şi cu tricouri aruncate în grabă, pe care poţi citi inscripţii haioase în engleză, îşi cântă tot drumul veselia întâlnirii cu marea.

    Privesc spre vecinii mei de compartiment. Trei muncitori care discută serios despre problemele de la muncă şi o bunică cu nepoţica ei drăgălaşă, de până în cinci anişori, ce priveşte mirată derularea rapidă a peisajului şi mişcă dintr-un picioruş în ritmul melodiei cântată de tinerii din hol.

    „Noapte de vară
    Cu o chitară,
    Sub baobabii în floare
    Noi cântăm.
    Oap pa di bi di bi
    Oap pa di bi di bi…”

    Deodată melodia se întrerupe şi o voce baritonală solicită pe un ton academic „Vă rugam să prezentaţi legitimaţiile de călătorie la control!” Ei, parcă în vreme noastră controlorul grăsun cerea cu indiferenţă „Biletele la control!”, în rest nici o schimbare, la mare şi ei (ca şi noi) tot cu „naşul” ajung.
    Hm! Zâmbesc. Nimic diferit, poate doar viteza trenului care pe atunci era mult mai mare, deşi ar trebui să fie invers.

    Am senzaţia că trenul acesta, cu mersul lui de moşneag, a şters parcă diferenţa dintre generaţii. Îi privesc pe ei , le admir vivacitatea şi mi-e dor de noi, de noi cei de atunci.

    Timpul însă s-a scurs cu repeziciune, presărat cu aceste impresii şi crâmpeie de amintiri.

    Trenul scârţâie încă o dată, de sosire. Călătorii se pregătesc să coboare. Tinerii îşi poartă rucsacii uşori ca pe un trofeu şi se strâng în grup pe peronul din mica haltă. Marea îi aşteaptă!

    Această veşnică atracţie, marea, sclipeşte argintiu parcă făcându-ne la toţi cu ochiul, nisipul sur şi rece îşi primeşte turiştii în linişte, ca un bătrân sfătos ce a văzut multe la viaţa lui.

    1 Mai 2014! Da, nu s-a schimbat aproape nimic.
    Doar eu.

    This article was originally published in forum thread: Un gand bun, o picatura de roua pe un trandafir started by marianav View original post