• Trei universități din București, decorate de Traian Băsescu

    Preşedintele Traian Băsescu a semnat, luni, decretul de decorare a Universităţii din Bucureşti, Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti și a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, cărora le-a conferit Ordinul "Meritul pentru Învăţământ" - în grad de Mare Ofiţer.

    Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, președintele Traian Băsescu a conferit Ordinul "Meritul pentru Învăţământ" - în grad de Mare Ofiţer Universităţii din Bucureşti, Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti și Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, la aniversarea unui veac şi jumătate de la înfiinţare, în semn de apreciere pentru dăruirea generaţiilor de profesori care au contribuit, printr-un proces educativ de înaltă ţinută academică, la formarea elitei intelectuale a ţării şi la progresul ştiinţei şi culturii, contribuind, astfel, în mod determinant, la modernizarea României.

    Decorarea a fost făcută la propunerea ministrului Educației Naționale, Remus Pricopie.

    (Sursa: REALITATEA.NET- 07.04.2014)

    Este bine că se recunosc meritele unor universități și ale unor profesori universitari. Când oare vom auzi și despre decorarea unor profesori din învățământul preuniversitar?
    Sunt sigură că există o mulțime de dascăli care ar merita-o cu prisosință!
    Miha