• Cine mai rămâne în țară?

    Deschiderea granițelor pentru românii avizi de muncă în UE este un moment istoric, cu consecințe majore, căci afară nu ne pleacă numai muncitorii necalificați sau potențialii infractori, ci și o bună parte din (puținele) elite

    Deși este un subiect de importanță majoră pentru dezvoltarea economică și demografică a României, până acum dezbaterea privind deschiderea granițelor s-a învârtit supărător doar în jurul exagerărilor din presa britanică și olandeză. Într-adevăr, acestea au cultivat în rândul populației o veritabilă paranoia privind potopul de imigranți români și bulgari care se va revărsa, începând cu 1 ianuarie, peste cele nouă piețe ale muncii ce se îndură (cu forța, ce e drept) să ne acorde liberul acces începând de la această dată.
    Fapt incontestabil: un influx crescut al românilor în Marea Britanie va exista. O arată toate statisticile și estimările: potrivit un think tank local, Migration Watch, 50.000 de români și bulgari vor intra anual pe piața muncii din Marea Britanie. Cifra înaintată este plauzibilă, cât timp în intervalul iunie 2012-iunie 2013, numărul imigranților din cele două state a fost de 37.000.


    În paralel, în 2012, românii au ocupat una dintre primele poziții în clasamentul celor mai mari valuri de imigranți în Austria, Belgia, Danemarca, Germania, Ungaria, Italia, Spania și Portugalia (și, atenție, analiza este făcută exclusiv la nivelul statelor membre OCDE). Numai în primele șase luni ale acestui an, în Germania au intrat 70.000 de români.
    Aceleași studii și rapoarte arată însă, foarte clar, că românii care vor lua calea Regatului Unit nu vor împovăra sistemul de asistență socială de aici, dovadă că România nu figurează în topul 20 (!) al imigranților care pretind cele mai mari beneficii sociale din partea autorităților londoneze. În acest clasament regăsim, în schimb, state precum Polonia (locul 3), Franța, Olanda, Italia sau Germania. În Franța, situația este similară: un raport recent al institutului de statistică de la Paris arată că doar 3% din imigranții români au peste 60 de ani - prag relevant întrucât se presupune că peste această vârstă oamenii se pensionează, devenind astfel asistați social. Pentru comparație, ponderea medie a imigranților europeni stabiliți în Franța și ajunși la vârsta pensiei este de 28%.
    Adevărata problemă este alta
    Nu suntem nația care exportă cei mai mulți emigranți (deși ne clasăm îngrijorător de sus în clasamenul global). Ne adjudecăm, însă, recordul nefericit al celor mai mulți emigranți cu studii superioare – 18,5% din total, față de media europeană de doar 5%. Ca să ne dăm seama de proporțiile fenomenului, este suficient să reamintim că avem cei mai puțini absolvenți de facultate de pe continent. Dintre aceștia, grosso modo, o cincime își pun serviciile în slujba altor economii.
    Și, din păcate, nu sunt toți doctori în științe sau specialiști angajați de mari companii, ci lucrează, majoritatea, în munca de jos. După cum arată o analiză recentă , „cei mai mulți români muncesc cu mâinile, nu cu capul, chiar și aceia care au calificări înalte. Aceștia renunță la pregătirea de bază și acceptă să fie plătiți cu salariul minim pe economie, însă nu se plâng, căci trăiesc foarte modest și își economisesc bună parte din sumele câștigate, valorizându-le în țara de origine”. În perspectivă, arată Diana Pociovălișteanu și Liana Badea, autoarele analizei, „observăm că, după o perioadă de adaptare, în care oamenii asimilează limba și deprind noi aptitudini profesionale, unii imigranți reușesc să ocupe locuri de muncă tot mai de calitate și tot mai apropiate de pregătirea inițială”.
    Pentru România, acest fenomen se traduce prin scăderea progresivă, dar masivă, a efectivelor de specialiști în educație, inginerie și sănătate. Mai mult, piața autohtonă a muncii începe deja să se confrunte cu goluri de personal în construcții, turism, textile și industria lemnului.
    Pe termen scurt, continuarea fenomenului migraționist are mai degrabă valențe pozitive: pentru zecile de mii de familii rămase acasă (dar și pentru economia țării), sumele trimise de cei plecați, estimate anual la circa patru miliarde de euro, sunt un veritabil panaceu. Apoi, este evident că, în stadiul de acum, piața muncii este incapabilă să absoarbă câteva milioane de oameni care s-ar întoarce sau s-ar răzgândi în privința plecării. Pe termen lung, însă, nu trebuie să ne mințim: consecințele vor fi dezastruoase, și nu, nu este un cuvânt dur.

    Sursa:www.capital.ro

    Comments 1 Comment
    1. Avatar mihapred
      mihapred -

      Sunt sigura ca englezii vor primi in continuare romani cinstiti, care sa munceasca in constructii ori in IT, de exemplu. Din pacate tot noi va trebui sa facem ceva pentru ca cei cu drag de munca sa ”aiba loc aici”, sa fie respectati, pentru a nu-si mai lua lumea in cap ...
  • Reclama