• Ştefan Vlaston : OUG de modificare a Legii Educaţiei Naţionale, un pas înapoi (I)

    Nu avem încă textul OUG, ne bazăm doar pe afirmaţiile ministrului Pricopie. Lucrurile sunt însă suficient de grave, să alocăm mai mult spaţiu şi în zilele următoare acestei modificări importante a Legii Educaţiei Naţionale (LEN).
    Prima şi cea mai grosolană eroare este ignorarea Legii Transparenţei decizionale, care obligă Ministerul Educaţiei să pună în dezbatere publică timp de 30 de zile toate actele normative, pentru ca factorii interesaţi, profesori, sindicate, specialişti, ONG-uri, să-şi spună opiniile şi să contribuie la optimizare actelor normative.
    S-a instaurat obiceiul ignorării Legii Transparenţei, până într-acolo că nici deputaţii nu ştiu ce votează, cum s-a întâmplat în marţea neagră, la modificare Codului Penal.
    Dacă guvernul ignoră frustrările, neînţelegerea şi reacţia negativă după apariţia actelor normative nepuse în dezbatere publică, îşi asumă eşecul implementării respectivelor documente.
    La ce probleme trebuia să răspundă LEN şi orice OUG de modificare?
    1. Se constată un abandon şcolar alarmant, la trecerea de la clasa a VIII-a la clasa a IX-a, mai ales în rândul copiilor din rural. În 2013, din 205.000 elevi existenţi în clasa a VIII-a, s-au înscris la liceu 145.000, cifre rotunjite. Adică un abandon şcolar de 30%, nemai întâlnit în şcoală românească. Abandon care creşte, pe măsură ce elevii din rural, admişi în clasa a IX-a, realizează ce eforturi fizice si materiale trebuie să facă pentru deplasarea la oraş
    Două sunt motivele acestui abandon: lipsa resurselor materiale pentru deplasarea la oraş a copiilor, şi dispariţia mizei intrării în piaţa muncii prin simpla posesie a unei diplome, neacoperită de abilititati, cunoştinţe, adică de competenţe.
    Obligativitatea învăţământului „obligatoriu” este o poveste, primarii nu dau amenzi părinţilor care nu asigură frecvenţa copiilor la şcoală, în primul rând că aceştia nu au bani să plătească, ar trebui să-şi ia pâinea de la gura lor şi a copiilor, iar în al doilea rând ce primar riscă să-şi ostilizeze viitorii votanţi?
    N-am văzut nicio statistică care să spună câte amenzi au fost date la nivel de ţară.
    Aşa că extinderea obligativităţii la 11 ani, deşi normală prin includerea clasei pregătitoare, rămâne inoperantă, din motivele expuse mai sus.
    2. Asigurarea forţei de muncă mediu calificată, adică meseriaşii şi muncitorii de care piaţa muncii duce mare lipsă, la 10 ani de la desfiinţarea şcolii profesionale. Iar de piaţa muncii depinde competitivitatea şi atractivitatea economiei, investiţiile străine necesare ca aerul.
    Din câte se pare OUG-ul dat azi asigură accesul la şcoala profesională şi a tinerilor care termină opt clase, nu doar acelora care terminau nouă clase, ca până în prezent.
    E un lucru bun, dar se rezolvă doar jumătate de problemă. Accesul elevilor din rural la oraş, la şcoli profesionale, nu este la îndemâna familiilor care n-au resurse materiale.
    Reducerea la 50% a costului navetei, care nu se decontează nici ea în totalitate, cum s-a întâmplat anul acesta, nu e suficient. Aşa zisele ajutoare acordate elevilor din rural, în viitor şi a celor din urban, ce înseamnă? Probabil burse sociale, la cei foarte săraci, burse în număr insuficient şi nu acoperă şi cazarea şi masa departe de casă. Pentru că bugetul este oricum sărac.
    Elevii de 14-15 ani nu au resurse psihice şi fizice să asimileze meserii dificile, din construcţii, de exemplu. Nici nu au voie să urce pe schele să înveţe meseria de zidar, le interzice protecţia muncii. Nu mai vorbesc de meserii complicate din domeniul auto, întreţinere maşini şi utilaje, etc. Poate doar în domeniul serviciilor turistice, sau de îngrijire a corpului.
    Aceasta era logica pentru care LEN prevedea clasa a IX-a la gimnaziu, adică în localitatea de domiciliu, lângă părinţi, până la vârsta de 16 ani, când elevii aveau resurse mai mari să înveţe o meserie.
    Se ridicau şi şcolile din comunităţile rurale mari, cu perspectiva de a deveni ulterior licee sau şcoli profesionale.
    Nu extragerea elevilor din rural si mutarea lor la oras este solutia. A incercat-o si Ceausescu. Soluţia corecta este ridicarea ruralului din toate punctele de vedere, inclusiv şcolar, pentru a mari contribuţia sa la PIB-ul României.
    Nu mai există şcoli profesionale de calitate
    Fostele Grupuri Şcolare, actuale Colegii sau Licee Tehnice nu mai au baze materiale şi resursa umană pentru instruirea practică. LEN prevede obligatoriu un contract tripartit, şcoală, părinte, agent economic, astfel încât pregătirea practica să fie făcută direct la agentul economic.
    Un lucru bun, dar fără o cointeresare şi a agenţilor economici, de exemplu prin deduceri din baza de impozitare a cheltuielilor cu pregătirea forţei de muncă, nu se înghesuie suficient de mulţi agenţi economici să participe la această formă de pregătire a forţei de muncă.
    O soluţie ar fi fost transformarea Liceelor şi Colegiilor Tehnice care au obţinut sub 15% procent de promovare la Bacalaureat în Şcoli Profesionale de sine stătătoare, să se ocupe exclusiv de pregătirea forţei de muncă. Altfel, vor alerga în continuare după clase de liceu, ba chiar şi în filiera teoretică, pentru că este mai uşor.
    Altă soluţie este asigurarea principiului „finanţarea urmează elevul” la şcoli profesionale private, inclusiv în rural.
    În continuare se va constata creşterea abandonului şcolar, rezultate catastrofale la Bacalaureat, adică nu se rezolvă problemele care au acutizat sistemul nostru şcolar.
    Actuala OUG nu rezolvă mai nimic din problemele ce aşteptau rezolvare în educaţie şi formare profesională, adică abandonul şcolar şi formarea profesională atât de necesară economiei.
    (Sursa: Adevarul, 23 decembrie 2013)