• Abecedarul tactil: cum este afectat creierul copiilor de tabletele digitale

    Tabletele pentru copii par să ia locul jocurilor şi activităţilor specifice vârstei. Ministerul Educaţiei se gândeşte chiar să înlocuiască manualele pe hârtie cu noile instrumente. Cât de folositoare sau nocive sunt însă acestea? Şi cum am ajuns să credem că un copil care stă ore bune pe zi cu ochii într-un monitor poate deveni mai inteligent decât altul?
    Ruxandra are 35 de ani şi un loc de muncă bun, la o multinaţională din Bucureşti. Câştigă bani serioşi, nu are grija zilei de mâine. În schimb, munceşte pe măsură, iar la finalul unei zile istovitoare la birou nu vrea decât puţină linişte acasă. Uneori, intenţiile ei interferează cu dorul extrem al băieţelului de 4 ani, pentru care momentul revederii cu mama sa, din timpul serii, pare să dea sens întregii zile.

    „Când mă simt foarte obosită îi mai dau tableta mea, să se joace. Nu-l las mai mult de o oră. Nu mă lua şi tu cu «ai grijă, că-i face rău», că oricum mă simt super vinovată!“, mi-a spus. Am vrut să vorbim mai mult despre asta. Mă fascina amestecătura asta de gânduri, de-a dreptul conflictuale, din mintea unui părinte: nevoia de intimitate, senzaţia de vinovăţie şi, în acelaşi timp, convingerea că tableta nu poate decât să ajute la dezvoltarea intelectuală a propriului copil. Nu a mai fost nevoie. Data următoare când ne-am văzut, eram la o masă, alături de copil. Puştiul intrase într-o serie de întrebări „în cascadă“, parţial urlate, adresate mamei sale. Apoi, a avut loc un moment de magie. Mama sa a scos tableta şi s-a făcut linişte. Până am plecat. „Tu ştii câte chestii a învăţat de când o foloseşte?“, mi-a spus Ruxandra, începând o listă impunătoare. Pentru ca tot ea să mă întrebe, privind la faţa pierdută a copilului în momentul în care i-a cerut să-i returneze „jucăria“: „Auzi, tu crezi că-i poate face rău?“. N-am ştiut ce să-i răspund.

    Să zâmbim. „Epidemie de telefoane mobile scăpate în toaletă“, titra publicaţia americană „Boston Globe“, în martie 2012, citând chiar şi un instalator: „Se întâmplă tot timpul“. Lângă, o statistică pe care nu te prinzi cum să o apuci: 91% din tinerii americani merg la toaletă însoţiţi de telefonul mobil.

    În 1998, lângă locul unde se află Librăria „Dalles“ şi unde astăzi se găsesc cărţi vechi, de anticariat, se întindea o coadă enormă, răsucită de-a lungul unui sfert din bulevardul Magheru. Se vindeau telefoane mobile, printre primele modele populare ajunse în România, cele mari, care, puse la ureche, îţi ocupau un sfert din faţă.

    România intra într-o nouă eră tehnologică, la ceva mai bine de opt ani de la momentul în care reperele noastre în acest domeniu erau „cuplajul“ de la telefonul fix şi televizorul alb-negru, cu tub. Însă câţi dintre cei care stăteau înfriguraţi la coadă în acel an ar fi prezis situaţia de astăzi?

    Cercetătorii sud-coreeni au numit-o „demenţa digitală“. Sună îngrozitor. Prestigioasa publicaţie franceză „Philosophie magazine“ publica, în octombrie 2013, cifrele din spatele acestui concept: aruncăm o privire asupra smartphone-ului la fiecare 6 minute, îl utilizăm aproximativ 2 ore şi 8 minute în fiecare zi, dintre care doar 12 minute sunt rezervate scopului său primar: de a da şi a primi apeluri de la alţii.

    „Le Nouvel Observateur“ folosea cuvântul „nebunie“, într-un dosar, publicat pe 17 octombrie 2013, dedicat modului în care noua tehnologie ne-a ocupat viaţa. „Internetul activează aceleaşi zone cerebrale precum drogurile. Iar ecranul este ca zahărul. Îţi provoacă o plăcere imediată şi dependenţă pe măsură“, declara, în dosarul citat, Cristophe André, medic psihiatru la Spitalul Sainte-Anne, din Paris.

    Priviţi atent în jur, în orice loc v-aţi afla, de-a lungul unei zile. Inevitabil, la o scară mai mică sau mai mare, veţi vedea următoarea imagine: oameni în toată firea, cu aparate în mâini, trimiţând mailuri, verificând profiluri, modificând status-uri pe Facebook, răspunzând la mesaje pe Twitter. Secvenţe cu oameni aflaţi în acelaşi loc, însă, chiar şi pentru câteva secunde, într-o perfectă izolare de sine şi de lumea din jur. Iar când tehnologia a intrat atât de puternic în viaţa oamenilor mari, era o chestiune de timp până ce mica generaţie va deveni expusă.

    Da, şi creierul creşte

    În faza preşcolară, copilul învaţă prin cuvânt. De altfel, cercetătorii pun dezvoltatea intelectuală a copilului pe seama numărului de cuvinte utile (pe care le poate reproduce şi folosi în context) pe care le aude până la vârsta de 3 ani. Înlocuiţi cuvântul cu televizorul şi rezultatele vor scădea dramatic.

    În fapt, nu este vorba despre televizor ca mediu de difuzare a unei informaţii, ci despre însuşi conceptul de „imagine“. Despre ceea ce îţi este expus în faţă, vizibil şi invizibil în acelaşi timp, aproape de tine şi, totuşi, imposibil de atins.

    Un studiu realizat, în 2004, de University College din Londra, mătura pe jos cu o prejudecată educativă la modă în momentul respectiv, mai ales în SUA. Cea potrivit căreia tentaţia părinţilor de a a-i învăţa pe copii cât mai multe limbi străine este extrem de dăunătoare, pe termen lung, putând conduce la confuzie, declin intelectual sau dublă personalitate. Ei bine, studiul respectiv demonstra că un flux mai mare de cuvinte asimilate conduce, în mod direct, la mărirea în volum a creierului. Da, pare o idee desprinsă din desenele animate, însă experimentele au demonstrat că deprinderea şi folosirea unor cuvinte măresc densitatea cortexului cerebral responsabil pentru capacităţile cognitive.

    Imaginea este la opusul acestei demonstraţii. Tot ce produce ea este iluzia unei prezenţe, în condiţiile în care ştiinţele neurologice par să fie de acord cu faptul că, pentru a-şi dezvolta individualitatea, copiii au nevoie de momente de singurătate şi plictis. Cu alte cuvinte, de momente în care trebuie să-şi caute singuri stabilitatea emoţională.
    „Creierul copiilor nu este vulnerabil, ci este sensibil. Copiii au ajuns să-şi piardă până şi orientarea în mediul real, lucru care trebuie să dea de gândit, din cauza timpul petrecut în mediul virtual. Sistemul electronic informaţional actual este la un nivel cum nu a mai fost. Dar poate creierul uman să se compare cu un calculator? Diferenţa între calculator şi creierul uman este cea care ne dă bucuria de a fi. Din punct de vedere cantitativ, în mod cert, calculatoarele vor avea o bază de date infinită, dar nu vor fi în stare să facă o poezie pentru că acea bază de date este este «nevie»“, spune profesor doctor Leon Zăgrean, şeful Catedrei de Fiziologie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davilla“ din Bucureşti.
    ”Prioritatea părinţilor este cea de a-şi învăţa copiii să se descurce singuri, în orice situaţie. Pe de altă parte, tableta oferă exact inversul, creează dependenţă.
    Majoritatea părinţilor recurg la tabletă pentru că e mai comod aşa: îi dau o ocupaţie copilului şi câştigă ceva timp liber ” (Andreea Obreja, psiholog)

    Lupta emisferelor

    Acelaşi Leon Zăgrean este şi iniţiatorul primului laborator din România dedicat exclusiv neuroştiinţelor, un Centru de Excelenţă în ţară. Numele disciplinei pare desprins din filosofie sau cel puţin dintr-o disciplină ce operează, mai degrabă, cu concepte, decât cu experimente, dar ilustrează destul de bine situaţia actuală a cercetărilor asupra creierului. În timp ce restul medicinei a luat un avânt fenomenal în ultimii ani, realizând proceduri ce păreau de-a dreptul imposibile în trecut, creierul uman continuă să rămână un mare mister.

    Şi atunci, având atât de puţine date concrete, cum putem defini termenii problemei? De unde putem porni pentru a crea ipoteze şi a încerca să obţinem rezultate ce ar ajuta cercetarea ştiinţifică viitoare?

    Prima variantă ar fi experimentul în condiţii de laborator şi concluziile acestuia. Iar acestea sunt clare: utilizarea instrumentelor de tipul computerului sau a tabletei conduce la supradezvoltarea emisferei cerebrale stângi, în detrimentul celei din dreapta. Emisfera stângă este partea „digitală“ a creierului nostru, cea responsabilă de aritmetică, limbaj, cifre, categorii. Emisfera dreaptă este partea „analogică“, cea a culorilor, formelor, înţelegerii metaforelor şi a nuanţelor. Supradezvoltând inteligenţa numerică, acei expuşi conţinutului furnizat de tablete trec printr-un proces asemănător celui suferit de persoanele autiste.

    „Calculatorul este benefic până la un punct. El dezvoltă noi capacităţi ale creierului şi noi circuite în munca directă, abstractă, cu computerul. Dar copiii de azi nu putem spune că sunt mai deştepţi fiindcă sunt conectaţi mereu la computer. Poate că sunt mai pricepuţi în a face nişte lucruri, dar, uneori, partea emoţională este afectată şi acest lucru va fi pe nota de plată pentru generaţiile viitoare: amputarea afectivă, lucrul şi interacţiunea scăzută cu semenii, diminuarea vieţii reale“, explică profesor doctor Dafin Mureşanu, preşedintele Societăţii de Neurologie din România.

    Ipoteza „Sartori“

    Potrivit autorului Giovanni Sartori, autor al lucrării „Homo videns“, ceea ce diferenţiază omul de celelalte animale este capacitatea unică de a abstractiza. Prin natura lui, omul nu poate dobândi cunoştinţe altfel decât prin cuvânt, acesta fiind singurul vehicul care îi stimulează această capacitate unică. În locul lui însă, omenirea a instalat imaginea, făcând astfel ca vizibilul să ia locul inteligibilului. Din păcate însă, afirmă Sartori, imaginea este un fapt mediat, ce necesită clarificări, clarificări ce au loc tot prin cuvânt. Aceasta ar fi şi explicaţia pentru care tinerii crescuţi în faţa ecranelor par să aibă probleme de integrare în lumea înconjurătoare.

    Ce se dezvoltă și de ce, utilizând tableta

    Iată cum funcţionează emisferele cerebrale. Pe albastru, emisfera stângă, pe roşu, emisfera dreaptă



    (Infografie: Dana Donciu )

    Da, e posibil să vă gândiţi că lucrurile menţionate anterior sunt grave, însă, cel puţin aparent, inofensive. Că se întâmplă „pe afară“, unde părinţii au bani să le cumpere copiilor tot felul de cadouri cu dichis sau unde există o cultură virtuală îndeajuns de puternică încât tabletele, telefoanele mobile şi alte accesorii de acest fel să ajungă şi în mâinile odraslelor.

    Ei bine, nu. Potrivit unei cercetări realizate de BitDefender, în 2013, 28% din copiii români, cu vârsta cuprinsă între 9 şi 16 ani, au un smartphone conectat la internet. În plus, 10% din aceştia au propria tabletă şi accesează internetul încă de la 9 ani. Nici părinţii nu sunt mai prejos: le oferă cadou primul telefon la 9 ani, iar la 12 ani este rândul primului smartphone. Iar 17% din copiii de 10 ani aveau cont de Facebook, în condiţiile în care vârsta minimă pentru a fi înregistrat pe această reţea socială este de 13 ani.

    Un fenomen în creştere

    Ana Drăghici mi-a fost profesoară în ciclul primar. Continuă şi astăzi să ocupe aceeaşi funcţie, la Şcoala Generală nr. 3, din Târgu-Mureş. La începutul anilor 1990 nu existau tablete, desigur, singurele lucruri pe care le purtam în ghiozdane erau penarele grele, din lemn, şi sandvişurile de acasă. Dar m-a interesat cum se prezintă situaţia astăzi, la o şcoală mică, dintr-un oraş de provincie care, cu toată dezvoltarea din ultimii ani, rămâne, sub raportul salariilor lunare şi a puterii de cumpărare, mult sub Bucureşti.

    „Există câţiva copii ai căror părinţi le-au cumpărat tablete. Din ce am observat, le folosesc mai mult pentru jocuri. Se adună în pauze în jurul celui care are tableta şi se joacă împreună. Însă sunt cazuri mai mult izolate. Şcoala a rămas cumva la fel de tradiţionalistă, la fel şi părinţii. La ciclul primar, rar vezi copii cu tablete sau telefoane mobile la şcoală“, spune Ana Drăghici.

    Situaţia se schimbă diametral în Bucureşti. Treceţi pe lângă o şcoală primară (să nu vorbim despre liceu) în timpul recreaţiei şi veţi avea dimensiunea fenomenului. Efectele se desprind şi din cifrele vânzărilor la astfel de produse, tot mai mari, an de an, şi în numărul de promoţii ale magazinelor de profil.

    „Tabletele pentru copii sunt printre cele mai vândute produse, mai ales în perioada asta, a sărbătorilor. Au fost situaţii în care a trebuit să refacem stocurile şi la două-trei zile“, spune Marius Stancu, angajat al unui magazin de produse electronice, situat într-un hipermarket din Bucureşti.

    Testele unui profesor

    De ce le cumpără părinţii propriilor copii tablete electronice? Primul răspuns, şi cel mai des întâlnit, este, desigur, că îi fac mai inteligenţi. Am cunoscut părinţi care spun că băiatul sau fata a învăţat formele geometrice, numerele sau literele de pe tabletă. Timpul petrecut de cei mici în faţa unui ecran este scuzat prin acest concept: „educaţie“.

    Toţi aceşti părinţi ar radia de fericire dacă ar avea cunoştinţă de testele realizate de Philippe Meirieu, un profesor de ştiinţele educaţiei din Franţa. Acesta şi-a îndemnat elevii, majoritatea utilizatori de tablete, să parcurgă o serie de teste, datând din 1935, bazate pe conceptul de „puzzle“. Prima concluzie a fost că, spre deosebire de elevii interbelici, cei de astăzi reuşesc mult mai greu să-şi menţină trează atenţia. În schimb, ceea ce elevii din 1935 făceau în 15 minute, cei din zilele noastre rezolvă, chiar mai bine, în numai 5 minute.

    Problema apărea ulterior, în momentul în care elevii erau rugaţi, la câteva zile distanţă, să explice metoda de lucru prin care au rezolvat problema. Extrem de puţini îşi mai aminteau. Cercetătorii pun această piedere a memoriei tocmai pe seama ecranului, a trecerii de la un hypertext la un altul, spre un loc final care nu mai are nicio legătură cu cercetarea iniţială. Or, ceea ce dă forţă memoriei este tocmai coerenţa. Iar fără memorie, avem parte de „executanţi“ buni, dar fără metodă, fără logică de sistem.
    Deşi a propus introducerea tabletelor în învăţământul primar, Ministerul Educaţiei nu are niciun studiu despre posibilele efecte asupra copiilor.

    Pe 17 septembrie 2013, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, făcea anunţul: „Anul viitor, când vor intra primele manuale digitale în clase, toate clasele I şi a II-a vor avea la dispoziţie un videoproiector şi un calculator sau laptop şi un ecran. Digitalizăm întreaga clasă, adică toţi copiii vor avea în clasă, pe bancă, tablete conectate la calculatorul profesorului“.

    Iniţiativa găsea pe post de destinatar o Românie perplexă, cu un învăţământ subdezvoltat în mediul rural, şcoli la un pas de prăbuşire sau desfiinţare peste tot şi părinţi circumspecţi, crescuţi cu manuale clasice, pe hârtie, creioane şi stilouri.

    Desprinzând ideile din discursurile oficialilor de până la acest moment, decizia ministrului pare să aibă o dublă intenţie. În primul rând, ar fi vorba despre o eficientizare a procesului de predare-învăţare: vechile manuale, uzate, scumpe şi depăşite, vor fi înlocuite cu tematici de lucru noi, banii cheltuiţi vor fi, pe termen lung, mai puţini, iar interactivitatea dată de noul proces îi va determina pe cei mici să fie mai atenţi şi mai interesaţi.

    În al doilea rând, ar fi vorba despre alinierea României la standardele europene în domeniu. Astfel de sisteme interactive, în care computerul şi tableta joacă un rol fundamental, se practică de ani buni în învăţământul de elită din restul lumii.

    Primul test a fost făcut la Liceul Kretzulescu din Capitală, unde a fost creată prima clasă „inteligentă“ din România. Într-o sală cu zece mese, fiecare cu trei locuri, elevii, fiecare dotat cu propria tabletă conectată la întregul sistem, au scris pe ecrane tactile. A fost primul semn al dispariţiei celebrei table, a cărei ştergere cu buretele îţi lăsa degetele albe de la cretă.

    „Am fost cu toţii foarte entuziasmaţi, şi eu, şi elevii, desigur. Nu a fost greu să ne acomodăm cu noul mod de a interacţiona prin intermediul tehnologiei, tabletele au fost principala noutate. Am vrea să implementăm în toată şcoala astfel de clase“, spune Maria Dinică, directorul-adjunct de la Liceul Kretzulescu. Sistemul expus anterior se adresează însă elevilor de la clasa a XII-a, ieşiţi de ceva vreme din perioada „bastonaşelor“ şi a Abecedarului. Cum poate fi implementată o astfel de iniţiativă în cazul copiilor de 6-7 ani, aflaţi în clasa I, pentru care priorităţile ţin de noţiunile de bază ale procesului de învăţământ, precum scrisul de mână sau citirea?

    Creierul şi litera

    Aflaţi în faţa ecranului, avem o singură alternativă de scriere: la tastatură. Scrisul de mână pare să rămână, încet-încet, o simplă amintire, o curiozitate a modului în care oamenii scrijeleau cândva hârtia, lăsând în urma lor semne. Un sondaj realizat în Marea Britanie la începutul acestui an arăta că 40% dintre persoanele chestionate nu mai scriseseră nimic de mână de peste 6 luni. Veţi spune că este vorba despre adulţi, cu muncă la birou, ale căror activităţi presupun utilizarea calculatorului.

    Datele ne arată însă că înlocuirea scrisului de mână cu cel la tastatură este o tendinţă mondială, aplicabilă încă din copilărie. În SUA, 45 de state americane au transformat scrisul de mână în disciplină opţională la şcoli. În locul caligrafiei, elevii vor studia, pe post de disciplină şcolară obligatorie, programul de tehnoredactare „Word“. Ce se pierde în acest proces de substituire?

    În anii 2000, cercetătorii Jean-Luc Velay şi Marie.ke Longcamp descopereau un efect surprinzător: când o persoană complet imobilă priveşte o literă, zonele funcţiilor motrice ale creierului se activează. Ce înseamnă asta? Creierul face legătura între imaginea citită şi mişcarea pe care o persoană o face cu mâna pentru a scrie această imagine.

    Cei doi cercetători şi-au exemplificat materialele analizând rezultatele a două grupe de copii. Una formată din persoane ce deprinseseră scrisul pe tabletă, cealaltă învăţată să scrie utilizând metoda tradiţională. La final, oamenii de ştiinţă le-au arătat literele copiilor, întrebându-i dacă erau aceleaşi cu cele pe care tocmai le scriseseră. Rezultatele grupei formate din cei ce scriseseră de mână au fost net superioare. Pentru că, urma concluzia experimentului, „activarea memoriei motrice duce la recunoaşterea mentală a literelor“.

    „Copiii digitali“

    Astfel de experimente nu sunt o noutate pentru cercetătorii din România. „Cititul pe hârtie şi scrisul de mână menţin active nişte zone ale creierului care altfel se «atrofiază», cu consecinţe vizibile mai ales în comportamentul copiilor şi adulţilor, şi mai ales în declinul cognitiv al vârstnicilor. Mai puţin va suferi de demenţă creierul unei persoane care citeşte în fiecare zi măcar ziarul pe hârtie, decât una care nu citeşte deloc sau care îşi petrece tot timpul pe calculator ori la televizor, unde domină imaginea în dauna cuvântului. Tinereţea mentală este menţinută prin citit, pentru că activează anumite circuite din creier“, spune doctorul Dafin Mureşanu.

    Cu ce rămânem din astfel de studii? Cu avertismentele oamenilor de ştiinţă sau cu ideea că tehnologia avansează într-un ritm căruia nu-i mai putem ţine piept şi că va trebui să ne pliem pe spiritul vremurilor în care trăim? „Aceşti copii nu îşi imaginează cum arăta lumea înainte de apariţia internetului, nu au experimen.tat-o. S-au născut având în casă un computer şi acces la internet şi, de multe ori, cred că lumea a fost întotdeauna aşa“, spune Tincuţa Apăteanu, fondatoarea Asociaţiei Edusfera, cea care demarat un proiect în cadrul căruia, anunţă iniţiatorii, „copiii învaţă să stăpânească tehnologia şi să o folosească într-un mod responsabil“.

    Tincuţa Apăteanu foloseşte o sintagmă nouă: „copiii digitali“. Cu alte cuvinte, acei copii pe care îi vedem astăzi manevrând tablete, telefoane mobile şi computere cu o viteză şi abilitate care te lasă perplex. „Adevărata problemă nu este însă că aceşti copii sunt diferiţi, problema este că noi nu îi înţelegem şi avem aşteptări nerealiste. Am vrea să fie ca noi, să înveţe ca noi şi să se poarte ca noi, însă acest lucru nu mai este posibil, ei au crescut într-un mediu profund diferit de cel în care ne-am dezvoltat noi. Mai trebuie, de asemenea, să acceptăm că, în viitoarea lor viaţă profesională şi personală, vor avea nevoie de alte competenţe şi abilităţi decât cele de care am avut noi nevoie şi care au început deja să îşi arate neajunsurile“, crede Tincuţa Apăteanu.

    Întrebarea este cum putem concepe educaţia acestor copii? Către una revendicată ca fiind „sănătoasă“, sprijinindu-se pe principiile sistemul de învăţământ clasic, sau ţinând cont de lumea din jur, într-o ipoteză în care tehnologia ar fi preluată şi transformată în avantaj şi beneficiu?

    „ASCULTAŢI-MĂ, NE ÎMPOTRIVIM DE POMANĂ! NEPOTUL MEU ÎMI DĂ LECŢII PE TABLETĂ!“

    Marian Banu este inspector, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti. Crede în tablete, crede în viitorul tehnologic, crede în capacitatea copiilor de a se plia pe noile sisteme de învăţământ. Crede că educaţia românească poate mai mult decât arată. Marian Banu mai crede că, dacă nepotul dumnealui îi dă lecţii pe gadgeturi moderne, ar fi o prostie să ne împotrivim timpurilor.

    Singura problemă este că astfel de convingeri ar trebui susţinute, măcar pe alocuri, şi de studii şi concluzii ştiinţifice. Iar instrumentarul de acest fel se află, la momentul actual, la nivelul unei deja celebre sintagme româneşti: „Ar trebui făcut“.

    R: De ce este impetuos necesară introducerea tabletelor în ciclul primar?

    M.B.: Domnule ziarist, vă spun din toată inima mea de dascăl, după 40 de ani petrecuţi în spatele catedrei. Am intrat într-o nouă etapă. Că vrem, că nu vrem, este adevărat. S-au schimbat vremurile, copiii sunt diferiţi, bagajul de cunoştinţe este diferit faţă de cel din urmă cu câţiva ani, deci trebuia să modificăm şi metodele de predare.

    R: Există mulţi cercetători şi studii care afirmă că tabletele ar avea o influenţă mai degrabă nefastă asupra creierelor copiilor.

    M.B.:Eu cred că astfel de influenţe sunt cauzate, mai degrabă, de statul cu ochii în computer, nu de tabletele educative.

    R:Păi, nu e vorba despre un ecran şi aici? Cu ce este diferită situaţia?

    M.B.:Am rezerve faţă de astfel de teorii.

    R: Haideţi să reformulăm puţin problema. Din câte aveţi cunoştinţă, a existat vreun studiu realizat de Ministerul Educaţiei, sau de către o instituţie abilitată în acest sens, care să ne spună dacă introducerea tabletelor în învăţământ, la o vârstă atât de fragedă, ar putea avea efecte negative asupra copiilor?

    M.B.: Din câte ştiu eu, nu. Nu există un astfel de studiu. Studiul în sine ar trebui făcut. Dar, v-am spus, am rezerve faţă de astfel de ipoteze. Astfel de sisteme de educaţie, bazate pe tablete, se practică de multă vreme în străinătate.

    R: Intenţionaţi să scoateţi complet caietul, creionul, stiloul şi să le înlocuiţi cu tableta, sau doar să le combinaţi?

    M.B.: Categoric cele despre care spuneţi nu vor fi scoase. Se va scrie în continuare pe caiet, la tablă. Scrisul de mână va fi predat în paralel. Adică metodele tradiţionale vor rămâne în continuare. Încercăm să oferim un plus de atractivitate pentru copii, să fie totul mai interactiv.

    R: Temele pentru acasă pot fi trimise prin tablete?

    M.B.: Da. Se poate şi cred că ar fi mai bine. Ascultaţi-mă, ne împotrivim de pomană! Nepotul meu îmi dă lecţii pe tabletă! Dumneavoastră n-aţi văzut copiii mici de astăzi cum manevrează instrumentele astea noi? Le cunosc la perfecţie, aşa că le putem folosi şi noi. În ajutorul lor.

    R: Există vreun plan despre cum va arăta viitoarea tabletă pentru copiii din ciclul primar? De exemplu, mărimea m-ar interesa.

    M.B.: Nu ştiu să existe. Dacă mă întrebaţi pe mine, n-aş recomanda tabletele mici, care să forţeze ochii şi atenţia celor mici. Ar trebui să fie de minimum 12-14 inci, nu mai mici de atât. Cele de 7-8 inci cred că sunt nepotrivite. Dacă ar fi după mine, aş propune, şi chiar propun, ca tabletele să fie exact de mărimea unei coli de hârtie standard, A4. Asta este foaia de hârtie, atât ar trebui să fie şi ecranul, în aşa fel încât copilul să aibă un termen de comparaţie.

    R: Deci nu sunt încă stabilite specificaţiile tehnice.

    M.B.: Nu, dar ascultaţi-mă! Am fost de curând în Italia. Am văzut cum se întâmplă acolo. Vă spun, şi credeţi-mă pe cuvânt, suntem mult peste ei la învăţământul primar! Iar lucrurile vor fi mult mai bune cu noul sistem tehnologic. Mă puteţi cita.



    TABLETELE POT AJUTA ÎN LUPTA CU AUTISMUL

    Medicina nu a reuşit să identifice, până acum, cauzele autismului
    O echipă de cercetători de la colegiul american „Vanderbilt Peabody“ a confirmat faptul că micuţii care suferă de autism ar putea fi ajutaţi să vorbească mai repede de tehnologiile prezente în tabletele electronice. Copiii de 5-8 ani, care au urmat un curs intensiv cu ajutorul tabletelor, au învăţat cuvinte noi, comunicarea cu părinţii lor fiind posibilă, în cazul unora, pentru prima dată.

    Astfel, în cazul metodei directe de predare / învăţare, copiii au deprins o parte din abilităţile necesare comunicării (potrivirea de obiecte, imitaţia verbală şi motorie), dar şi abilităţi de comunicare de bază (cum ar fi cererea de obiecte), de-a lungul unui plan de intervenţie expus pe tablete electronice. Părinţii, fiecare dotat cu un dispozitiv electronic, au făcut solicitări simple celor mici, indicând obiectele dorite pe ecranul din faţa lor.

    Şi în cazul învăţării naturale, copiii au atins de mai multe ori obiectele şi simbolurile de pe ecran, în locul celor fizice, aşezate lângă ei, şi au preferat ascultarea cuvintelor înregistrate pe tablete, ajungând chiar să repete câteva dintre ele, în mod natural. Potrivit cercetătorilor, lucrul cu tabletele electronice i-a încurajat pe copii să depăşească, fie şi parţial, una dintre cele mai dure bariere impuse de autism, folosindu-şi limbajul verbal pentru a comunica.



    Părerea specialistului: beneficiile calculatorului sunt de necontestat


    Cunoaşterea a evoluat odată cu organizarea materiei vii. Este o cunoaştere pe care orice individ o dobândeşte în raport cu ceea ce are în jur, într-o măsură mai mult sau mai puţin conştientă. Ideea este să putem realiza un fir al cunoaşterii tot mai consistent. Cunoaşterea fiecăruia se bazează şi pe conexiunea a ceea ce ştiam înainte, dar şi pe ajutorul celor din jur. Utilizate aşa cum trebuie, beneficiile calculatorului sunt de necontestat. Instrumentele electronice ar trebui să fie privite ca viitoare mijloace de a învăţa. Treptat, se va produce o deplasare a educaţiei instituţionale spre cea de tip privat, la domiciliu. Manualele digitale vor deveni un lucru care se va înstăpâni în timp. Copiii de astăzi au o deschidere mai mare, o capacitate mai mare de a înţelege lucrurile, aspect care poate să fie transmis şi pe cale genetică. Experienţa este cheia de boltă a cunoaşterii, nu numai a indivizilor din prezent, ci şi a celor din trecut, care au asigurat un bagaj genetic şi de informaţii.

    Prof. dr. Leon Zăgrean, şeful Catedrei de Fiziologie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davilla“ din Bucureşti

    (Sursa: Adevărul.ro - 14 decembrie 2013)



    Articolul de mai sus este, fără îndoială, foarte interesant. Nu numai copiii devin dependeți de ... ”spatiul virtual”. Si noi, cei mari, căpătam relativ repede acest ”microb” al secolului al XXI-lea.
    Poate că ar trebui făcute mai multe cercetări, mai multe studii despre acest fenomen. Vom putea oare să ne păstrăm echilibrul? Ne vom adapta conviețuirii în spațiul virtual?
    Imi pun aceste întrebări din mai multe motive: pe de o parte observ că petrecem din ce în ce mai mult timp, navigând pe internet, iar pe de altă parte, observ că, tot în acest spațiu, oamenii devin uneori irascibili, aparent fără motiv. Uitarea o consider un fel de apărare a noastră în fața avalanșei de informații, pe care le acumulăm într-un ritm tot mai alert. Probabil că tânăra generație va ști să le gestioneze mult mai bine ca noi.
    Miha
    Comments 1 Comment
    1. Avatar baghii
      baghii -
      mult zgomot pentru nimic...