PDA

Afiseaza Forumul : Ştiaţi despre asta? Eu nu!



ninette
09-04-2013, 18:59
Trebuie să recunosc că ideea unui Ştiaţi că exista? bântuie de mult timp în mintea mea! Am avut şi ocazia să o fac, sau, mai bine spus, citeam ceva de interes şi aş fi vrut să împărtăşesc cu voi, dar nu găseam că s-ar încadra cum trebuie în topicele existente deja la Artă. Nu-mi surâdea nici ideea acelui Ştiaţi că ... din almanahurile tinereţilor noastre; acum, cu povestea fabricii de pantofi Guban, inaugurez topicul şi vă aştept cu alte poveşti interesante şi mai puţin cunoscute :ipb_bigsmile:.


Povestea fabricii de pantofi clădită de un om ce abia ştia să scrie, dar care a ajuns să le încalţe pe Sophia Loren şi Elena Ceauşescu - am aflat de pe http://www.historia.ro (http://www.historia.ro/)


Fabrica de încălţăminte Guban Timişoara, care le-a încălţat atât pe Sophia Loren, cât şi pe Elena Ceauşescu, iar mai nou pe Norica Nicolai sau Adelina Pestriţu, exportă pantofi în Europa de vest, la peste 70 de ani de la înfiinţare. La Revoluţie avea 3.000 de angajaţi, iar acum are mai puţin de 100.

http://www.historia.ro/sites/default/files/imagecache/articol-picture-small/screen-shot-2013-04-05-at-12-15-27-pm.png
Guban - creaţia unui om care abia ştia să scrie şi să citească

Povestea fabricii Guban este, de fapt, povestea fondatorului acesteia, Blaziu Guban, care a înregistrat, de altfel, brandul Guban, ce cuprindea crema de ghete şi producţia de încălţăminte atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.

Blaziu Guban a crescut într-o familie de părinţi adoptivi, la Oradea. A făcut cinci clase şi abia ştia să scrie şi să citească. În tinereţe a lucrat ca îngrijitor de porci, iar în timpul primului război mondial s-a angajat la o fabrică de ghete din Oradea, unde a fost fascinat de combinarea substanţelor de acolo.
În anul 1932, directorul fabricii Filt din Timişoara a mers în vizită la prietenul său care conducea fabrica de la Oradea la care se angajase şi Blaziu Guban. El căuta un chimist bun şi l-a angajat pe Guban la Timişoara. Acolo, în bucătăria locuinţei sale, Guban a creat o cremă de ghete pe care o punea în cutii metalice refolosite.
Apoi, dându-şi seama de talentul său de chimist, Blaziu Guban s-a gândit că este momentul să îşi deschidă propria afacere. Astfel, în 1937 a înregistrat la Registrul Comerţului "Uzinele Chimice Guban Timişoara" şi a încheiat rapid un contract cu fabrica Mecher, care îi livra cutii de tablă inscripţionate cu numele Guban, pe care le folosea pentru crema de ghete pe care o fabrica. Pentru că afacerea era înfloritoare, de la crema de ghete s-a trecut la producţia de ceară şi diferite soluţii pentru lipit ghetele.

Guban, singura fabrică din România care a scăpat de naţionalizare în 1948
Fabrica Guban din Timişoara a fost singura din ţară care a scăpat de naţionalizare în 1948, deşi se făceau presiuni asupra lui Blaziu Guban. Cei aproximativ 50 de muncitori din acea perioadă au reuşit, alături de conducerea fabricii, să amâne procesul naţionalizării. Patru ani mai târziu, în 1952, Blaziu Guban a abandonat lupta şi a donat statului român atât brandul, cât şi fabrica, în schimbul promisiunii că va rămâne pe viaţă la cârma unităţii.
Tiberiu Guban, fiul lui Blaziu Guban, îşi aminteşte că în anii '50, Gheorghe Gheorghiu-Dej a vizitat fabrica de la Timişoara, însoţit de mai mulţi oficiali de la Bucureşti.
"Gheorghe Gheorghiu-Dej a venit la noi la fabrică. M-am dus la el, i-am întins mâna şi i-am spus că sunt inginerul Tiberiu Guban. Nu mi-a strâns mâna, dar m-a luat în braţe şi mi-a spus că eu nu trebuie să mă prezint lui", povesteşte Tiberiu Guban.
Fiul lui Blaziu Guban spune că de-a lungul timpului nu a luat niciun capăt de aţă din fabrică, spre deosebire de cei care l-au urmat şi care aproape că au falimentat Gubanul.
"În 1957, am fost plecat la Bucureşti, la ministrul de atunci al Industriei. Am avut o curea de pantaloni, el a văzut şi a întrebat de unde am luat cureaua. I-am răspuns că de la fabrică, apoi a zis: «Să nu vă prind că luaţi un mosor de aţă, chiar goală, din fabrică, nu-i voie». Atunci am scos bonul şi i l-am aruncat în faţă spunându-i: «A costat 28 de lei, acum eşti mulţumit?» Un centimetru nu am luat din fabrică", spune Tiberiu Guban.
Cât timp a lucrat în fabrică, Tiberiu Guban a obţinut 20 de brevete de invenţie, iar în 1956 a creat pielea artificială.

Prima pereche de pantofi Guban a ieşit pe poarta fabricii în '59
În anul 1954, la Guban a început producţia de mase plastice. Prima pereche de pantofi marca Guban a fost lansată pe piaţă în anul 1959. Până în acel an, fabrica producea doar cremă de ghete, ceară şi soluţie de lipit ghetele.
Din 1959, de când fabrica a cunoscut dezvoltarea prin lansarea producţiei de pantofi, a început şi dezvoltarea acesteia, an de an. Cu timpul, la Guban se fabricau şi mobilă sau candelabre. Ulterior, s-a construit noua fabrică de pe Bulevardul Eroilor, iar în 1970 s-a trecut la producţia pe scară industrială a încălţămintei. Producţia de mobilă şi candelabre s-a oprit, însă, după 1990.
În perioada comunistă, fabrica s-a numit Victoria, însă datorită brandului, cunoscut inclusiv peste hotare, toate produsele comercializate purtau marca Guban.
În anul 1978, Blaziu Guban a murit, iar fiul său, Tiberiu Guban, care i-a fost ucenic, i-a urmat la conducere tatălui său.
Tiberiu Guban s-a pensionat în 1992, cerând, totodată, să i se înapoieze fabrica. Justiţia i-a dat, însă, un răspuns negativ: nu îşi poate recupera munca tatălui deoarece acesta a donat fabrica statului român. Tot justiţia a decis să interzică folosirea numelui fără acordul celui care îl poartă.
Fiul lui Blaziu Guban a încercat toate variantele posibile pentru a recupera fabrica tatălui său. Când a văzut că justiţia nu îi dă dreptate, a scris scrisori inclusiv la preşedintele Traian Băsescu, la Monica Macovei, pe vremea când aceasta conducea Ministerul Justiţiei, la Camera Deputaţilor şi Senat. El nu a primit însă niciun răspuns.
"Mi-a venit să îi sugrum pe toţi pentru că toţi au fost tâlhari. Tot în ţara asta s-a furat, s-a distrus. Cum e posibil să nu se găsească un vinovat?", se întreabă Tiberiu Guban.
Tiberiu Guban are 90 de ani şi trăieşte acum la Timişoara, iar recent a primit titlul de cetăţean de onoare al oraşului.

Elena Ceauşescu comanda pantofi de la Guban după modele din "Quelle" şi "Neckermann
Pantofii de Guban au fost încălţaţi, de-a lungul timpului, de persoane celebre, de la fostul preşedinte american Harry Truman, până la actriţa Sophia Loren. Şi Gheorghe Gheorghiu Dej şi Tudor Arghezi au încălţat pantofi făcuţi la Guban.
De departe, cea mai pretenţioasă clientă a fost Elena Ceauşescu, chiar dacă nici ea şi nici Nicolae Ceauşescu nu au fost în vizită la fabrică.
Tiberiu Guban îşi aminteşte că Elena Ceauşescu îşi comanda la Timişoara pantofi după modele din revistele "Quelle" şi "Neckermann" din Germania.
"Pentru Elena Ceauşescu făceam la fabrică pantofi pe calapoade făcute de tatăl meu, iar eu preparam nuanţa în care urmau să fie coloraţi: vernil, roz, ou de raţă, în special culori pastelate. Ne inspiram după modele din reviste nemţeşti", povesteşte Tiberiu Guban.
Şi în perioada mai recentă, femei celebre din politică sau din televiziune au fost văzute purtând pantofi Guban.
"În anul 2012, doamna Norica Nicolai a purtat o pereche de pantofi de la Guban la un eveniment. De asemenea, Adelina Pestriţu a încălţat pantofi Guban. De exemplu, directoarea de la Medfarma a cumpărat anul trecut de la magazinul nostru de prezentare 23 de perechi de pantofi pentru dumneaei. În general, femeile de business, directoarele de multinaţionale, angajatele de la tribunale şi judecătorii sau de la primării sunt clientele pe care ne focusăm când creăm pantofii", explică Eugeniu Cicoare, care este manager al fabricii de trei ani.

Perioada de glorie a fabricii a fost în comunism; În '90, la Guban din cei 3.000 de angajaţi mai erau câteva sute
Ştefan Craici lucrează în fabrica de încălţăminte de la Timişoara din 1972, fiind primul său loc de muncă, iar acum mai are doi sau trei ani până la pensie. El spune că fabrica a cunoscut o perioadă înfloritoare pe vremea comunismului.
"Sunt în fabrică din 1972. M-am angajat atunci ca necalificat. Am venit din armată, iar un vecin m-a luat şi m-a adus aici. Am făcut tot ce se putea face aici. Acum fac tipar şi sunt modelier. Am trecut prin toate fazele, am pregătiri pentru modelier piese, tras, tălpuit, tot ce se poate. Am trăit bine aici, în fabrică, aveam de toate în vremea comuniştilor. Am fost şi mai mulţi angajaţi atunci", îşi aminteşte Craici.
Bărbatul spune, cu mândrie, că toate modelele de pantofi care ies din fabrică trec mai întâi prin mâna sa.
"Nu am ştiut niciodată dacă pantoful pe care îl ţineam acum în mână va fi încălţat de cineva celebru, dar trebuie să recunosc că m-am gândit la asta, mi-am imaginat de multe ori că acel pantof va fi încălţat de o persoană importantă", afirmă Craici.
Managerul general al fabricii spune, la rândul său, că niciodată unitatea nu a avut planuri de realizat şi nici nu a confecţionat un număr foarte mare de modele, deoarece era axată pe producţia de încălţăminte de lux.
"Se lucra puţin şi bine. Aşa e şi acum. Nu producem pe bandă rulantă, cum se zice, ci suntem foarte atenţi cu produsele noastre", afirmă Cicoare.
După Revoluţia din 1989, din cei 3.000 de angajaţi mai rămăseseră doar câteva sute. Încet-încet s-a renunţat la producţia de mobilier, apoi la candelabre şi în final şi la crema de pantofi şi cea de încălţăminte de bărbaţi, rămânând doar producţia de pantofi de damă.
"Cea mai grea perioadă a fost după Revoluţie. A fost rău de tot, am crezut că ne desfiinţează şi nu ştiam care pe unde să apucăm. La un moment dat, noi, muncitorii din fabrică, am pus la cale un plan pentru salvarea Gubanului. Ne-am sfătuit să punem mână de la mână şi să cumpărăm noi fabrica", spune Craici.
Abia în anul 1995 s-a reuşit privatizarea fabricii, iar acum aceasta poartă numele de SC GP&Company S.A. şi face parte dintr-un grup de firme cu capital italian, însă foloseşte marca Guban pe produse.

O pereche de pantofi este confecţionată în aproximativ două ore
La Guban, o pereche de pantofi este fabricată în aproximativ două ore. Mai întâi, clientul trimite comanda la fabrică, ea fiind însoţită de o foaie A4 pe care se regăseşte un tabel cu toate fazele de producţie. Hârtia A4 se duce mai întâi la secţia de pielărie, unde se alege culoara comandată, iar după ce este semnată, însoţită de material, se duce mai departe, în secţia de croitorie. Femeile angajate aici decupează din material bucăţile de care au nevoie, cu ajutorul unor maşinării, pentru a avea aceleaşi dimensiuni, la milimetru. Aceste bucăţi de material, înpreună cu coala de hârtie A4, sunt trimise mai departe în atelierul de cusătorie, apoi la potrivit pe calapoade.
Urmează lipitul tălpilor, care se face de către un singur om. După ce talpa este aplicată, pantoful se introduce într-o maşinărie unde este supus unor temperaturi foarte ridicate, apoi foarte scăzute. Faza următoare este aplicarea tocului cu ajutorul unui şurub, apoi pantoful este trecut prin alte maşinării care usucă lipiciul de pe întreaga talpă, incluzând tocul, iar ultima fază este curăţarea pantofului, manual, de lipiturile de pe margini.
În final, pantofii sunt aşezaţi în cutii şi transportaţi celui care i-a comandat, pe tot acest traseu regăsindu-se şi tabelul de pe coala de hârtie A4. Astfel, conducerea fabricii nu mai este nevoită să controleze angajaţii la ieşirea din fabrică, întrucât toţi pantofii fabricaţi sunt trecuţi pe tabel.

Româncele preferă încălţămintea de culoare neagră
Managerul general al fabricii spune că de când a preluat conducerea s-a străduit să aducă oameni tineri, profesionişti, care să lucreze cu materiale de cea mai bună calitate.
Dintre cei mai vechi angajaţi au rămas doar câţi se pot număra pe degete.
"Am început să investim în această fabrică, să angajăm oameni noi, să achiziţionăm aparatură nouă pentru a avea produsele de cea mai bună calitate. Pielea cu care lucrăm este vopsită printr-un procedeu special, astfel încât între cele două feţe ale bucăţii de piele să nu rămână un strat alb atunci când aceasta este tăiată. Avem toate culorile posibile de piele, dar din păcate, româncele preferă culoarea neagră. Este păcat pentru că noi avem culori vii, frumoase, pe care să le oferim. La acelaşi model de pantof pot folosi o gamă diversă de culori. Sunt două magazine într-un mall din Bucureşti care sunt situate vizavi unul de celălalt, ambele iau marfă de la Guban, dar nu îşi fac concurenţă şi au preţuri diferite. Ştiţi de ce? Pentru că în cele două magazine nu găsiţi aceeaşi marfă", susţine Eugeniu Cicoare.
Cele 80 de modele de pantofi de damă marca Guban se fabrică în proporţie de 70 la sută manual, la Timişoara. Sunt foarte apreciaţi atât în România, cât şi în mai multe ţări din Europa unde sunt exportaţi, în special în Italia. Tot manual, dar la comandă, se fabrică şi pantofii speciali, pentru persoane cu diferite handicapuri.
În această perioadă, în fabrică se lucrează la colecţia de toamnă-iarnă a anului viitor, iar colecţia de primăvară-vară a acestui an este livrată clienţilor aproape în întregime. Preţul de producţie al unei perechi de pantofi este între 170 şi 330 de lei.

ninette
10-04-2013, 21:03
În Sparta antică homosexualitatea era obligatorie!
http://www.historia.ro (http://www.historia.ro/)

Subiect tabu în cercurile academice pânã în secolul al XX-lea, homosexualitatea în lumea anticã este departe de a fi clarificatã. Nu se poate afirma cu certitudine dacã a fost o practicã curentã în antichitate sau dacã este vorba doar despre o interpretare greşitã a surselor.
Puţine aspecte ale societãţii antice au stârnit polemici la fel de virulente cum au fãcut-o pederastia greacã respectiv homosexualitatea în genere. Dupã apariţia studiului istoricului de epocã clasicã K.J. Dover, Homosexualitatea greacã, în 1978, s-a produs o avalanşã de noi studii, mergând în principiu pe douã direcţii: o abordare diacronicã, ce vizeazã relevarea unor rituri iniţiatice strãvechi care sã cuprindã ca etapã pederastia, dar sursele sunt sãrace, şi o abordare sincronicã, care se concentreazã asupra secolelor V-IV î.Hr., când era o parte integrantã a vieţii sociale din cetãţile greceşti. Practicile homosexuale sunt menţionate, lãudate sau condamnate în poezia liricã, inscripţii, reprezentãri ceramice, tragedie, comedie, tratate filozofice, discursuri, imprecaţii sau anecdote.
Termenul de “homosexual” a fost introdus de medicul maghiar Karoly Maria Bleckert în 1869. În Grecia Anticã nu exista un concept asociat practicilor homosexuale, ele erau pur şi simplu parte din aphrodisia, din iubire, care se oferea tuturor indiferent de sex. Filozoful şi sociologul Michel Foucault se întreba dacã putem aplica un concept care presupune o anumitã calitate sau înclinaţie psihologicã pentru a descrie ce se întâmpla în Sparta sau Atena. El credea cã nu, pentru cã termenul lui Bleckert era vãdit peiorativ. Morala şi obsesiile creştine sau evreieşti n-au avut niciun rol în viaţa sexualã din Grecia anticã. În concepţia lor, nu era deloc imoral ca un bãrbat însurat sã aibã relaţii cu alţi bãrbaţi, deşi atenienii se aşteptau ca acesta sã aibã urmaşi cu soţia legitimã. Exista şi o diferenţã destul de mare între comportamentul sexual din Atena şi cel din Sparta. Legile ateniene prevedeau cã orice cetãţean al Atenei care era surprins întreţinând relaţii homosexuale (etairese) nu mai avea dreptul de a deveni edil al cetãţii, de a intra în temple, de a pleda cauze în faţa judecãtorilor, de a se ocupa de negustorie sau de a participa la dezbaterile şi sacrificiile publice. În Sparta lucrurile erau puţin diferite…

Moravuri greceşti
În unele cetãţi un adolescent putea sã-şi aleagã un partener mai tânãr, în altele bãrbatul matur putea sã-şi curteze alesul mai tânãr, dar se pare cã în Sparta pederastia era obligatorie. Legãturile între cei doi se oficializau prin banchete, pãrinţii tânãrului suportau cheltuielile şi îl invitau pe învãţãtor sã petreacã o primã noapte în compania celui ce urma iniţiat în rãzboi…şi nu numai. Homosexualitatea spartanã era destul de comunã în rândurile armatei, deoarece se credea cã legãtura afectivã îmbunãţea performanţele militare. Normele cu privire la cãsãtoriile heterosexuale erau şi ele prezente, pentru cã trebuia asiguratã şi menţinerea natalitãţii. Astfel, tinerele fete erau obligate sã execute exerciţii fizice în preajma rãzboinicilor, fãrã a purta vreun obiect vestimentar, cu scopul de a le reaprinde acestora instinctele normale. Dar vechile obiceiuri persistau. În noaptea nunţii, şi eventual şi în nopţile urmãtoare, miresele îmbracau tunica militarã dupã ce, în prealabil, le era tãiat pãrul, pentru a obţine cât mai multe trãsãturi masculine în vederea acceptãrii de cãtre soţii obişnuiţi cu altfel de realţii amoroase.
Deşi controversatã, politica spartanã a dat roade în nenumarate rãzboaie ale ostaşilor renumiţi pentru ferocitatea lor. Sã ne amintim de celebrul episod de la Termopile, în care regele Leonidas, alãturi de 300 de luptãtori, reuşea sã reziste eroic imensei armate persane conduse de Xerxes. Spartanii aveau sã-şi gãseascã, însã, un adversar pe masurã în celebra Armata Sacrã a Tebei, grup militar format din 150 de perechi de luptãtori, antrenat în conformitate cu aceleaşi regului ca şi urmaşii lui Leonidas. În bãtãlia de la Leuctra, din anul 340 î.Hr., rãzboinicii spartani sufereau o înfrangere zdrobitoare în faţa soldaţilor tebani, înfrangere in care chiar regele Spartei, Cleombotrus I, îşi pierdea viaţa.

Pederastia pedagogicã
Istoricii care adoptã o viziune diacronicã a problemei susţin cã practica îşi are originile în ritualurile de iniţiere doriene. Dorienii, ultimul trib care a migrat în Grecia, sunt adesea descrişi în termeni foarte masculini. Pederastia s-ar fi dezvoltat în Creta, unde bãrbaţii mai în vârstã ar fi rãpit tineri, obicei care s-a rãspândit şi pe continent. În cercurile aristocrate era ceva comun. Existã destule reprezentãri pe amfore ale amantului matur, erastes, care curteazã pe mai tânãrul eromenos. Se presupune cã erastes era cel care avea iniţiativa şi cã eromenos era pasiv, ba chiar cã i-ar fi displãcut relaţia, pentru cã în reprezentãri doar personajul cu barbã pare a se bucura de plãcerile sexuale. Relaţia dura pânã când eromenos devenea la rândul sãu erastes. Era ruşinos ca un om ce purta barbã sã fie partenerul pasiv (pathikos), şi nu se cuvenea nici sã existe o relaţie între doi oameni la fel de maturi, numiţi kinadoi şi satirizaţi de autori precum Aristofan, care îi înfãţişeazã îmbrãcaţi în femei, cu peruci şi mantii şi îi numeşte peiorativ euryproktoi (“fundurile mari”). În aceastã reconstrucţie a comportamentului sexual antic amantul mai în vârstã se interpreteazã ca un tatã-surogat: el are rolul de a-l asista şi îndruma pe tânãr pe calea maturitãţii şi bãrbãţiei. El îşi arãta afecţiunea prin diferite daruri: un animal de companie, o sticlã de ulei, o ghirlandã, o bucatã de carne sau bani. Relaţia ar fi fost bazatã pe reciprocitate sexualã.

Explicaţii mai recente
Între timp imaginea pederastiei pedagogice a fost contestatã în studii mai recente, de pildã teza lui Charles Hupperts, Eros Dikaios, din 2000. Ideea de bazã este cã pederastia nu era singura formã de homosexualitate acceptatã. Nu toţi erastes purtau barbã şi nu doar erastes era adus într-o stare de excitare. Sursele literare pomenesc sentimentele tinerilor. Poetul atenian de secol VI î.Hr., Theognis, se plângea de promiscuitatea şi nestatornicia iubitului sãu. Mai multe amfore conţin reprezentãri de tineri cu falus erect, nestingheriţi de prezenţa iubitului care curteazã. În plus, nu sunt dovezi cã darurile ar fi avut vreun scop educaţional, putând avea doar rolul de mijloc de seducţie. Diferenţele de vârstã se pare cã contau mai puţin decât idealul de frumuseţe: umeri laţi, piept larg, muşchi, talie subţire, coapse groase, pulpe lungi, nas drept, frunte joasã, bãrbie rotunda, buzã inferioarã groasã, pãr leonin, ochi de şoim şi organ genital mic.
Nici caracterul aristocratic al practicii nu se susţine întrucât gama de vase nu se schimbã dupã evoluţia democraticã a Atenei, deci începând cu 507 î.Hr., ci dimpotrivã, cunoaşte o creştere a cantitãţii de reprezentãri homosexuale. Multe se referã la întâlnirile din şcolile de arte marţiale, unde se fãceau exerciţii fãrã vestimentaţie în jurul statuii zeului Eros. Altele sugereazã cã viaţa amoroasã era o chestiune cât se poate de publicã. Nu avem informaţii cum cã s-ar fi ridicat obiecţii împotriva sexului public. Nu doar în şcolile de lupte se nãşteau poveşti de amor, ci şi în bordeluri şi “cazinouri”, kybeia. Portul Pireu sau cimitirele din afara cetãţii se bucurau şi ele de popularitate, iar linia de demarcaţie între amor şi prostituţie era adesea arbitrarã. Totuşi nu se cãdea ca un cetãţean respectabil sã-şi vândã trupul, iar în 450 î.Hr., odatã cu monetarizarea economiei ateniene, se adoptã o lege care prevedea ca cei care se prostituaserã sã nu mai poatã candida la vreo funcţie. Dacã cineva s-a vândut, înseamnã cã era capabil sã vândã şi interesele comunitãţii. De acum nu se mai gãsesc vase pe care sã fie reprezentat erastes oferind compensaţii pecuniare lui eromenos, ceea ce ar putea valida acurateţea informaţiilor vizuale. Legea însã nu s-a mai aplicat din secolul al IV-lea, când doi iubiţi puteau împãrţi chiar şi acelaşi domiciliu. Se adâncea discrepanţa dintre morala oficialã şi practicile curente.

Platon
Dacã imaginea tradiţionalã a pederastiei pedagogice este eronatã, care sã fi fost originea ei? În filozofia lui Platon avem indicii. Când vorbeşte despre Socrate, Platon spune despre el cã se pierdea cu firea în prezenţa adolescenţilor. Îl poseda un fel de mania şi nu putea sã reziste simţirilor sale. Se plângea de incapacitatea de a depãşi instinctul şi declara cã singurul mod de a face faţã problemei era sã-i înveţe filozofie. Îşi sublima deci pasiunile. Şi Xenofon, alt elev de-al sãu, coroboreazã informaţia despre maestru: Socrate se controla, dar îşi lua mãsuri de precauţie – nu permitea contactul fizic cu tinerii. El credea cã relaţia dintr erastes şi eromenos nu se rezuma doar la sexualitatea, ci tindea cãtre valorile înţelepciunii şi tãriei morale, cãtre idealul educaţional. Metafora introdusã de Platon este influentã. El face diferenţa între iubirea fizicã, exprimatã faţã de frumuseţea trupeascã, şi cea spiritual, aflatã pe un nivel superior. A doua poate fi descrisã ca o aspiraţie spre bine. Adevãratul erastes preferã iubirea spiritualã, care genereazã virtute şi cunoaştere. Înţelegerea unui eromenoscreşte pânã când acesta nu vede decât frumuseţea care depãşeşte standardele lumeşti. Cu alte cuvinte, iubind spiritual iubitul frumos, cel ce iubeşte atinge înţelegerea frumuseţii absolute. Filozofia este, deci, o îndeletnicire eroticã.
Din Symposium şi Phaedrus reiese faptul cã pentru Platon singurul tip de iubire generator de educaţie şi cunoaştere este cel homoerotic. Totuşi, el este destul de inconsecvent asupra pãrerilor privind pederastia. Dacã unele pasaje din lucrãri dau de înţeles cã homosexualitatea poate fi privitã ca o virtute, o privire atentã va remarca şi o altã nuanţã. Platon nu numai cã a catalogat relaţiile sexuale între bãrbaţi drept nenaturale (para physin), dar ţine o veritabilã pledoarie şi în favoarea cãsãtoriilor heterosexuale pe care le considera naturale (kata physin) şi necesare. În 399 î.Hr., Socrate era acuzat de coruperea tinerilor atenieni. Dar nicio lege atenianã nu stipula ca cel ce învaţã idei greşite sã fie ucis. Concetãţenii se poate sã fi interpretat literalmente, în termeni de corupere sexualã, metafora lui cum cã iubeşte adolescenţii, ceea ce era o încãlcare a legii împotriva prostituţiei din 450 î.Hr. Platon îi venea în apãrare subliniindu-I scopurile spirituale şi nobile. ÎnGorgias, Socrate se declarã împotriva actelor sexuale excesive, iar în Republica respinge toate formele de contact fizic ca sclavie în faţa pasiunilor: cel ce iubeşte îşi trateazã iubitul aşa cum îşi trateazã un tatã fiul.

Bibliografie:
Dover, Kenneth. Greek Homosexuality. Vintage Books, 1978;
Hupperts, Charles. Eros Dikaios. University of Amsterdam, 2000.

ninette
11-04-2013, 14:24
A sprijinit România Israelul în Războiul de şase zile?
Nicolae Ceauşescu şi conflictul din Orientul Mijlociu

http://www.historia.ro (http://www.historia.ro/)

În iunie 1967, Israelul a declanşat un atac fulgerător asupra Egiptului şi Siriei, obţinând o victorie zdrobitoare în doar şase zile. Situaţia era foarte delicată pentru liderul sovietic Leonid Brejnev, deoarece Moscova susţinuse până atunci lupta popoarelor arabe împotriva „imperialismului” american. Convocaţi la Kremlin, liderii comunişti din Europa de Est au decis ruperea relaţiilor cu Israelul în semn de protest. Cu excepţia lui Ceauşescu…

Liderul egiptean Gamal Abdel al Nasser era o personalitate politică în plină ascensiune în anii 1960. Politica sa externă milita pentru unirea lumii arabe împotriva dominaţiei occidentale şi pentru dreptul statelor mici de a avea un cuvânt de spus în relaţiile internaţionale. Acestea i-au adus un prestigiu deosebit atât în rândul arabilor, cât şi în restul lumii, el fiind unul dintre liderii proeminenţi ai Mişcării de Nealiniere. Având în vedere situaţia arabilor din Palestina, politica sa pan-arabă căpătase şi pronunţate accente anti-israeliene.
Uniunea Sovietică l-a sprijinit pe Nasser încă din vremea lui Hruşciov, sperând să-l folosească împotriva americanilor şi să-l atragă de partea Moscovei, consolidând astfel poziţia sovietică în cadrul lumii a treia. Pe măsură ce Statele Unite s-au implicat tot mai activ în sprijinirea Israelului, opţiunea sovietică pentru arabi s-a consolidat. Cu toate acestea, relaţiile dintre sovietici şi egipteni au fost dificile, mai ales din cauza faptului că Nasser era un om imprevizibil, care deseori lua decizii în mod intempestiv şi sub impactul momentului.

Preludiu la un război scurt
Mulţi lideri arabi declaraseră, în diferite circumstanţe, că obiectivul lor era alungarea evreilor din Palestina, însă atunci când Nasser, cu prestigiul pe care îl avea, a declarat că ţara sa urmărea nici mai mult, nici mai puţin decât lichidarea statului Israel, impactul a fost cu totul diferit. În general, specialiştii apreciază că izbucnirea Războiului de şase zile, în iunie 1967, a fost rezultatul unui lung şir de greşeli făcute de Nasser. În special două dintre acestea au fost de natură să-i convingă pe israelieni că Nasser vorbea serios atunci când se referea la lichidarea Israelului.
Astfel, în luna mai 1967, în urma unor informaţii referitoare la potenţiale concentrări de trupe israeliene la graniţa cu Siria, Nasser a luat decizia de a închide prin mijloace militare Golful Aqaba, ceea ce a provocat mari pierderi economice Israelului, multe din rutele sale comerciale trecând pe acolo. Ulterior, Nasser a solicitat retragerea trupelor UNEF staţionate în Peninsula Sinai. Acestea erau contingente sub egida Naţiunilor Unite care staţionau în zona graniţei dintre Egipt şi Israel cu scopul menţinerii păcii. Pentru israelieni, retragerea trupelor UNEF – care staţionau acolo cu acordul Egiptului – a fost un semn că Nasser se pregătea de luptă.

Kremlinul decide: în ciuda deciziilor sale intempestive, Nasser trebuie sprijinit
În aceste condiţii, Israelul a lansat pe 5 iunie 1967 un atac fulgerător asupra Egiptului, lovind pe calea aerului baze militare şi mai ales aeroporturi, cu scopul de a-i paraliza capacitatea de apărare. Lovituri similare au urmat împotriva Siriei, iar israelienii au obţinut o victorie totală împotriva adversarilor, nimicind practic forţele armate ale Egiptului în doar şase zile. Pentru Brejnev, aceasta era o catastrofă: înfrângerea zdrobitoare a aliatului său reprezenta o lovitură de prestigiu pentru Uniunea Sovietică. În plus, Moscova era silită să-i acorde în continuare suport aliatului, mai ales militar, cu costuri mari.
În după-amiaza zilei de 8 iunie 1967, Ceauşescu a primit un telefon pe „firul roşu” direct de la Moscova, prin care era convocat a doua zi la Kremlin, la o întâlnire urgentă a liderilor comunişti, pentru a dezbate situaţia din Orientul Mijlociu. La întâlnire, Brejnev le-a povestit „tovarăşilor” despre evoluţia situaţiei militare, aşa cum o cunoştea din surse sovietice, şi a insistat asupra faptului că Uniunea Sovietică nu l-a sprijinit pe Nasser în deciziile sale care au precipitat izbucnirea războiului. El a relatat faptul că atât închiderea golfului, cât şi solicitarea de retragere a trupelor UNEF au fost decizii luate de Nasser, fără consultarea Moscovei. Concluzia sa era că, în ciuda acestei situaţii, Nasser trebuia sprijinit în continuare, pentru a nu periclita influenţa „socialismului” în lumea arabă.

Ceauşescu ia distanţă: „Aceasta este o lozincă care nu poate primi sprijin”
Majoritatea liderilor comunişti prezenţi s-a exprimat în sensul celor spuse de Brejnev, reafirmându-şi cu loialitate sprijinul atât pentru Nasser, cât şi pentru politica sovietică din Orientul Mijlociu, condamnând agresiunea Israelului şi presupusul sprijin oferit de americani acestora din urmă. Ceauşescu, care a mers la Moscova însoţit de I.Gh. Maurer, a avut însă un alt punct de vedere. Prima întrebare pe care a ridicat-o Ceauşescu a fost din ce cauză a suferit armata egipteană o înfrângere atât de grea, într-un timp atât de scurt? Întrebarea sa era retorică şi avea o ţintă precisă: anterior, Brejnev tocmai explicase că Uniunea Sovietică oferise Egiptului un ajutor militar consistent cu mult înainte de începerea conflictului, şi în ceea ce privea logistica, şi în ceea ce privea expertiza, prin numeroşii ofiţeri sovietici trimişi în Egipt pe postul de consilieri.
„Şi noi ne-am pus întrebarea şi nu găsim un răspuns – spunea Ceauşescu în şedinţă –ce s-a întâmplat cu armata RAU? Cum a fost posibil ca în condiţiile în care ei se pregăteau şi şi-au mobilizat toate forţele, să nu adopte măsurile elementare şi să nu cunoască ce va face şi duşmanul? Serviciile respective de informaţii nu au cunoscut realitatea în ce priveşte Israelul, intenţiile sale. Aceasta trebuie să ne dea de gândit”[1] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/sprijinit-romania-israelul-razboiul-sase-zile#_ftn1).
Maurer şi liderul polonez Władisław Gomułka au avut un schimb de replici cu această ocazie. Revenit acasă, Ceauşescu povestea cum Gomułka a răspuns că aceste greşeli ale armatei egiptene fuseseră cauzate de faptul că în această armată se găseau mulţi analfabeţi. La aceasta, Maurer a replicat sarcastic că şi în Pactul de la Varşovia se găseau, de altfel, mulţi „analfabeţi politici”[2] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/sprijinit-romania-israelul-razboiul-sase-zile#_ftn2). Dincolo de aceasta însă, mesajul pe care l-a transmis Ceauşescu la întâlnirea de la Moscova a fost în opoziţie cu cel sovietic. Poziţia lui Brejnev era că Israelul a comis un act de agresiune şi trebuia condamnat pentru aceasta. Ceauşescu, în schimb, a susţinut că responsabilitatea era de fapt împărţită, fiindcă atacul israelian fusese determinat de provocările lui Nasser: „Ei şi-au propus să distrugă Israelul. Felul în care arabii au pus problema nu a servit mobilizării opiniei publice mondiale în favoarea lor. Lozinca de distrugere a Israelului a ridicat lumea împotriva lor. Aceasta este o lozincă care nu poate primi sprijin. În această regiune sunt multe probleme litigioase, dar rezolvarea lor nu se poate face prin nimicirea Israelului sau a statelor arabe”[3] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/sprijinit-romania-israelul-razboiul-sase-zile#_ftn3).

Brejnev i s-a plâns lui Ceauşescu: „Sunt extrem de obosit. N-am dormit de 3 zile”
Dezbateri aprinse au avut loc la final în legătură cu o potenţială declaraţie comună prin care Israelul să fie condamnat ca agresor, idee căreia Ceauşescu i s-a opus. În final, el nu a semnat decât un comunicat comun care chema la rezolvarea paşnică a conflictului, în timp ce ceilalţi lideri comunişti, la propunerea Moscovei, au decis să rupă relaţiile diplomatice cu Israelul. Într-o pauză a întâlnirii, Brejnev i se plângea lui Ceauşescu: „Sunt extrem de obosit. N-am dormit de 3 zile. Azi noapte am dormit doar 2 ore pe canapea la serviciu. Stăm toţi trei (Brejnev, Kosîghin, Podgornîi, n.n.) şi scriem tot timpul instrucţiuni pentru reprezentantul sovietic în Consiliul de Securitate. Din oră în oră primim noi ştiri. Eu i-am spus lui Nasser să fie prudent şi mi-a răspuns că este pregătit. Acum spune că americanii şi englezii au intervenit, trimiţând avioane care să ofere acoperire Israelului. Nu este adevărat. Noi ştim precis. Navele noastre din Mediterana sunt alături de cele americane. Ne observăm reciproc. Niciun avion american n-a zburat şi n-a acordat protecţie Israelului. Mai mult decât atât. Noi am vorbit tot timpul prin telefonul roşu cu Johnson, Wilson şi de Gaulle”[4] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/sprijinit-romania-israelul-razboiul-sase-zile#_ftn4).
România nu a rupt relaţiile diplomatice cu Israelul, aşa cum au procedat celelalte ţări comuniste, ceea ce a atras atenţia întregii lumi în mod favorabil, contribuind la sporirea prestigiului internaţional pe care Ceauşescu începea deja să-l dobândească. Cu toate acestea, el a avut grijă, la întoarcerea de la Moscova, să lanseze un nou apel la rezolvarea paşnică a conflictului. O notă scrisă în acest sens a fost înaintată atât ambasadorilor ţărilor implicate, cât şi ambasadorului american la Bucureşti. Refuzul Bucureştiului de a rupe relaţiile cu Israelul a fost însă de folos acestei ţări, în condiţiile criticilor cu care se confrunta deja pe plan internaţional, reprezentând implicit o formă de susţinere.
Ambasadorul israelian a revenit ulterior în audienţă la Ministerul de Externe, pentru a mulţumi în numele guvernului său pentru poziţia „înţeleaptă” a României şi a făcut un apel la guvernul român să depună eforturi pentru a aduce partea arabă la masa negocierilor. Arabii refuzau să negocieze cu Israelul până când acesta nu se retrăgea din teritoriile ocupate, iar Israelul condiţiona la rândul său retragerea de recunoşterea statalităţii sale de către ţările arabe. Impasul era deplin.

Tito era convins: „imperialiştii au organizat acest lucru. Israelul a fost instrumentul”
O întrebare esenţială care se ridică aici este de ce a refuzat Ceauşescu să facă ceea ce făcuseră toţi ceilalţi lideri comunişti, provocând Moscova pe o temă care nu implica o miză directă pentru România. Într-o discuţie purtată cu preşedintele iugoslav Iosip Broz Tito la Moscova, cu ocazia întâlnirii amintite, Ceauşescu era de părere că o mare responsabilitate pentru cele întâmplate îi revenea Uniunii Sovietice, care l-ar fi încurajat pe Nasser în greşelile sale. Tito în schimb, fiind apropiat de Nasser prin colaborarea lor în cadrul Mişcării de Nealiniere, părea să-i considere vinovaţi pe americani, care ar fi incitat Israelul la război: „Tito: Desigur, imperialiştii au organizat acest lucru. Israelul a fost instrumentul; Israelul a atacat. Îl cunosc de 15 ani pe Nasser. El n-a dorit acest război. Eu i-am spus când ne-am întâlnit că n-are dreptate când pune problema distrugerii Israelului, dar n-a ascultat. (…)
Ceauşescu: Tovarăşe Tito, vreţi să vă spun în mod sincer? Noi avem date din care reiese că el însuşi a spus că a fost împins la acest război.
Tito: Dracu’ ştie!”[5] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/sprijinit-romania-israelul-razboiul-sase-zile#_ftn5)
Poziţia României faţă de Războiul de şase zile nu a fost nici pe departe una de susţinere explicită a Israelului, având în vedere că în nenumărate rânduri diplomaţia română a făcut apel la părţile implicate în conflict să-şi rezolve diferendele pe cale paşnică. Mai mult, în foarte multe ocazii, România a solicitat Israelului, inclusiv în mod direct, să se retragă din teritoriile ocupate. Analiza documentelor oficiale emise în România în acel context, fie la nivel de partid, fie la nivel de stat, relevă mai degrabă o poziţie de neutralitate, care ilustra fidel direcţia generală a politicii externe româneşti în epocă. Totuşi, refuzul de a rupe relaţiile diplomatice cu Israelul nu putea să nu fie interpretat ca o formă implicită de susţinere.

Maurer: „noi nu am semnat declaraţia de la Moscova pentru că nu am vrut în felul acesta să acoperim o politică care a fost făcută într-un anumit fel”
Un alt răspuns la întrebarea de ce a procedat România în acest fel a fost oferit chiar de premierul I.Gh. Maurer. Acesta a efectuat o vizită în China în cursul lunii iulie 1967, ocazie cu care a purtat discuţii îndelungate cu omologul său Ciu Enlai, unul dintre oamenii de încredere ai lui Mao. Poziţia chineză era vizibil diferită de cea românească, în sensul că China îi acuza pe americani că au incitat Israelul contra arabilor, lucru cu care Maurer nu era de acord, după cum îi mărturisea lui Ciu Enlai. Pe de altă parte însă, China acuza şi Uniunea Sovietică de trădare, în sensul că nu acordase arabilor tot sprijinul pe care putea să-l acorde. Şi aici poziţia românilor era diferită.
Cu privire la raţiunile României de a nu rupe relaţiile diplomatice cu Israelul, Maurer îi spunea lui Ciu Enlai: „Pentru a încheia problema aceasta a Orientului Mijlociu, îmi rămâne să arăt că noi nu am semnat declaraţia de la Moscova pentru că nu am vrut în felul acesta să acoperim o politică care a fost făcută într-un anumit fel. Sigur că declaraţia cuprindea o serie întreagă de lucruri care nouă ni s-au părut că nu trebuiau abordate în felul acesta, dar declaraţia avea ca principal obiectiv să solidarizeze ţările socialiste care fac parte din Pactul de la Varşovia cu politica dusă de către Uniunea Sovietică în acest spaţiu”[6] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/sprijinit-romania-israelul-razboiul-sase-zile#_ftn6).
Cu alte cuvinte, poziţia României era determinată – dincolo de alte considerente – de refuzul său de a accepta subordonarea faţă de Uniunea Sovietică. Această politică nu a compromis relaţiile sale cu China, în ciuda poziţiilor diferite, dar, în schimb, le-a îmbunătăţit semnificativ pe cele cu Statele Unite, care au recepţionat în mod favorabil această manifestare de independenţă a României[7] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/sprijinit-romania-israelul-razboiul-sase-zile#_ftn7). Mai mult, o îmbunătăţire s-a putut observa în mod surprinzător şi în relaţiile cu Iranul. Această ţară – la acel moment încă o monarhie – nu agrea politica pan-arabă a Egiptului, în care vedea o ameninţare. Nasser era el însuşi un revoluţionar care răsturnase o monarhie înainte de a veni la putere, ceea ce nu stârnea simpatii la Teheran.

Ceauşescu, invitat în Iran
La câteva zile după încetarea ostilităţilor, ambasadorul iranian la Bucureşti, Soltan Hossein Vakili Sanandaji, a fost primit în audienţă de Ceauşescu, ocazie cu care a transmis aprecierea guvernului său pentru poziţia adoptată de România. Ambasadorul fusese deja împuternicit să-i adreseze lui Ceauşescu o invitaţie oficială de a vizita Iranul. El a ţinut să precizeze că „ţara sa nu poate admite ca un stat să fie desfiinţat cu forţa, deoarece a admite un astfel de principiu înseamnă a crea posibilitatea ca astăzi să fie lichidat Israelul, iar mîine oricare altă ţară”[8] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/sprijinit-romania-israelul-razboiul-sase-zile#_ftn8). Ceauşescu a mulţumit pentru invitaţie dar a evitat să precizeze o dată la care ar putea efectua vizita, conştient probabil că o asemenea vizită ar însemna o susţinere clară pentru adversarii Egiptului. Acesta era un mesaj pe care Ceauşescu a evitat să-l transmită.
În final, poziţia României faţă de Războiul de şase zile a fost în mod limpede influenţată de eforturile sale de afirmare a independenţei pe plan extern şi de distanţare de Uniunea Sovietică. Echilibrul atent realizat de diplomaţia română a făcut în aşa fel încât această poziţie, diferită faţă de celelalte ţări comuniste, să-i îmbunătăţească relaţiile cu Israelul şi SUA, fără a le compromite totuşi pe cele cu lumea arabă sau China. Singurele relaţii externe care au avut de suferit au fost probabil cele cu Uniunea Sovietică, având în vedere că, mai târziu, Brejnev avea să-i reproşeze lui Ceauşescu, de mai multe ori, poziţia diferită adoptată faţă de conflictul din Orientul Mijlociu.
NOTE
[1] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/sprijinit-romania-israelul-razboiul-sase-zile#_ftnref1)Note de la întâlnirea conducătorilor partidelor comuniste şi muncitoreşti şi a guvernelor socialiste, Moscova, 9 iunie 1967, ANIC, fond CC al PCR – secţia Relaţii Externe, dosar no. 43/1967, f. 16
[2] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/sprijinit-romania-israelul-razboiul-sase-zile#_ftnref2)Stenograma şedinţei Comitetului Central al Partidului Comunist Român din ziua de 10 iunie 1967, ANIC, fond CC al PCR – secţia Cancelarie, dosar nr. 88/1967, f. 10-11
[3] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/sprijinit-romania-israelul-razboiul-sase-zile#_ftnref3)Note de la întâlnirea conducătorilor…, f. 15
[4] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/sprijinit-romania-israelul-razboiul-sase-zile#_ftnref4)ibidem, f. 33-34
[5] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/sprijinit-romania-israelul-razboiul-sase-zile#_ftnref5)ibidem, f. 35-36
[6] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/sprijinit-romania-israelul-razboiul-sase-zile#_ftnref6)Stenograma discuţiilor avute cu ocazia vizitei delegaţiei de partid şi guvernamentale a Republicii Socialiste România în Republica Populară Chineză, ANIC, fond CC al PCR – secţia Relaţii Externe, dosar nr. 49/1967, f. 52
[7] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/sprijinit-romania-israelul-razboiul-sase-zile#_ftnref7)Dumitru Preda, „Foreign Policy of the United States and Romania. New Evidences, 1963-1969”, Totalitarianism archives, nos. 1-2 (2002), p. 263
[8] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/sprijinit-romania-israelul-razboiul-sase-zile#_ftnref8)Notă de convorbire, ANIC, fond CC al PCR – secţia Relaţii Externe, dosar nr. 46/1967, 4.

ninette
11-04-2013, 16:11
Topul celor mai faimoase oraşe fantomă ale lumii - tot articolul aici (http://www.turismistoric.ro/2013/03/topul-celor-mai-faimoase-orase-fantoma-ale-lumii/), de fapt sunt mai mult fotografii, destul de creepy, dar care îndeamnă la reflecţie!

Oraşele-fantomă, blocate în timp şi istorie, există în toată lumea, după ce locuitorii lor au fost obligaţi să fugă din cauza dezastrelor naturale sau din cauza colapsului industriei locale.
http://turismistoric.ro/wp-content/uploads/2013/03/article-2295570-18C3D52D000005DC-6_964x636-300x197.jpg Oraşul Berlin din Nevada era odată un oraş minier prosper, însă după ce s-a epuizat zăcământul de aur şi de argint, oamenii au părăsit localitatea.

ninette
11-04-2013, 20:40
Gheişele - între artă şi prostituţie
http://www.historia.ro/sites/default/files/imagecache/galerie-foto-large/geisha.jpg

Termenul de geisha apare destul de târziu în Japonia. Însemnând literalmente „persoană care excelează în arte”, apare spre sfârşitul secolului al XVII-lea, când ţara intră în epoca Edo, şi desemnează o realitate care se conturase încă din secolul al XV-lea.
Această realitate poartă în sine moştenirea unei noţiuni mai vechi şi mai vaste, aceea a femeilor însărcinate cu divertisment bărbaţilor, atestate în texte începând de la sfârşitul secolului al X-lea, şi pe care le numim într-un sens mai larg curtezane.
Gheişele sunt de fapt învăţate în arte atât de divere precum arta dansului, a muzicii, arta Ceremoniei Ceaiului sau a arajamentelor florale, de la compoziţia poetică la arta conversaţiei, aşa că este de la sine înţeles că ele nu se dedau şi prostituţiei.
La începutul secolului al XVIII-lea, termenul de dansatoare (odoriko) este utilizat într-o manieră mai largă, şi pe tot parcursul epocii Edo e dificil să stabileşti o distincţie clară între gheişe şi curtezane, acestea din urmă fiind şi ele artiste desăvârşite.
Existenţa femeilor care făceau din puterea lor de seducţie o profesie se reflectă în textele scrise care apar din ce în ce mai des din secolul al XI-lea. Probabil că ele apar de fapt în timpuri mult mai vechi, şi e de remarcat faptul că în multe note de călătorie, jurnale personale sau poezii se face ecoul, sub penelul bărbaţilor, bogăţiei acestei arte şi seducţia sa.

„Vocea lor opreşte norii, cântecele lor zguduie apele”
Astfel, un text de la sfârşitul secolului al X-lea constată existenţa acestor femei, subliniind caracterul cvasi-intelectual, inerent naturii umane, a plăcerii frecventării lor. Departe de orice reprobare morală, e admis că această prezenţă feminină este o sursă de plăcere, gustată atât de simpli călători cât şi de aristocraţi.
De atunci, concepţia generală asupra acestei practici, împreună cu o frecventă compasiune faţă de condiţia acestor artiste, explică toleranţa, dar şi respectul de care acestea s-au bucurat. Se conturează aşadar, în epcoa medievală, portretul literar al curtezanelor atrăgătoare prin cântecul şi farmecul căruia era atât de greu să i te sustragi. „Vocea lor opreşte norii, cântecele lor zguduie apele şi vânturile. Nu există călător care să uite casalor.”, scria în secolul al XI-lea Ôe no Masafusa (1041-1111).
Dacă gradul de perfecţiune al artei lor este lăudat, gustul dragostei carnale, exaltat în mărturii, e complet lipsit de indecenţă. Dimensiunea itinerantă, aproape aleatorie, a prezenţei acestor curtezane, e o caracteristică a epocii, evocată în motivele artistice recurente (precum motivul bărcii).
Poezia „femeilor care vin şi pleacă” trimite şi la ideea de divertisment – „femeile de divertisment” apar ca o altă latură a acestor curtezane, dar şi a gheişelor din epoca Edo. Existenţa acestor gheişe pare să fi fost precedată de existenţa gheişelor-bărbaţi din secolul al XIII-lea, care trebuiau să îi distreze pe daimyo (lorzii teritoriali din Japonia pre-modernă). Nu putem însă să ne grăbim şi să asociem practica trupelor mixte de artişti-bufoni, numiţi maeştri-păpuşari, activitate dedicată exclusiv bărbaţilor, cu cea a gheişelor. Aceşti artişti, atestaţi încă din secolul al XII-lea, erau cunoscuţi până în anii 1800.

Oraşele gheişelor
Naşterea, în secolul al XVII-lea, a locurilor dedicate exclusiv divertismentului, controlate strict de guvernul Tokugawa, aduce schimbări majore. Apariţia acestor cartiere se înscrie într-un context urban particular: dezvoltarea capitalei din punct de vedere demografic, dar o dezvoltare mai degrabă a populaţiei masculine. Creşte numărul proprietarilor, al samurailor fără ocupaţie, dar şi al comercianţilor ambulanţi, iar toţi aceştia vor forma o parte importantă a clientelei.
În aceste cartiere înconjurate de ziduri înalte şi de şanţuri, dar în interiorul cărora timpul curge într-un mod diferit şi în care toate barierele sociale dispar, se elaborează o etichetă complexă, care guevrnează universul retras al curtezanelor şi femeilor dedicate artei seducţiei.
Înfiinţat în 1617 aproape de Nihonbashi, transferat apoi, după incendiul devastator din 1657, aproape de temblul din Asakusa, cartierul Yoshiwara găzduieşte în secolul al XVIII-lea circa 1% din populaţia capitalei. Între 1725 şi 1787, populaţia sa creşte de la 8.679 la 14.000 de locuitori, dintre care 2.500 sunt gheişe, curtezane, prostituate şi kamuro (asistentele tinere ale curtezanelor de rang înalt).
Deşi toate marile oraşe au cartierele lor rezervate acestei categorii sociale, Yoshiwara este cel mai celebru. Vizitatorii pot intra doar conform unor reguli specifice epocii, urmărind un drum aproape iniţiatic. Acest parcurs atât urban, cât şi mental, este subiectul reprezentărilor artistice pe tot parcursul epocii Edo. Curentul artistic Ukiyo găseşte în descrierea acestui strat social un subiect important, oferind numeroase potrete ale curtezanelor.
Una din problematicile artistice cele mai importante stă în trecerea, în timpul secolului al XVII-lea, de la o pictură de tip tradiţional la potrete feminine individualizate, care accentueză caracterul unic al rolului acestora, fie ele curtezane sau gheişe.
Dacă încercăm să definim mai bine imaginea gheişelor din Yoshiwara în secolele XVII-XVIII, pictura şi imprimeurile devin surse esenţiale, care subliniază o prezenţă rară în comparaţie cu celelalte categorii feminine. Anumite opere de secol XVII oferă unele criterii de distincţie într-o perioadă în care graniţa dintre gheişe, curtezane de rang înalt şi dansatoare nu era foarte clar definită. Nuanţele sunt foarte subtile. Abia la mijlocul secolului al XVIII-lea statutul gheişelor apare pentru prima dată bine stabilit, iar din acel moment le este interzis, prin decret guvernamental, să se dedea prostituţiei.
Majoritatea gheişelor au contracte libere cu unele case din Yoshiwara, dar unele evoluează în afara incintei, în special în cartierul necontralat din Fukagawa. Se pare că în aceste cazuri restricţiile nu erau întocmai respectate (există unele imprimeuri cu tentă erotică), de unde şi înţelegerea greşită a activităţilor specifice acestor femei.
Chiar dacă nu e mereu uşor de identificat în mod precis statutul lor, gheişele au ocupat un loc determinant în edificarea unui mix cultural unic, care înfloreşte şi ajunge la apogeu în secolele XVII-XVIII în sânul cartierelor rezervate.
Dacă eleganţa şi comportamentul lor sunt copiate, prin intermediul imaginilor care le promovează, de către femeile din burghezia sau aristocraţia epocii, educaţia lor artistică şi literară, de un nivel foarte ridicat, depăşeşte cunoştiinţele femeilor din categorii sociale, şi astfel se păstrează puterea lor de seducţie şi impactul intelectual pe care geişele îl aveau asupra contemporanilor lor.
Experte în arta dansului şi cântecului, în practica muzicală, ele sunt formate şi în caligrafie, compoziţie opetică şi arta conversaţiei, explorează căile misterioase ale ceaiului, esenţelor şi aranjamentelor florale.
Dincolo de aceste performanţe, educaţia intransigentă şi foarte bogată explică faptul că prezenţa lor, departe de a fi pur şi simplu ornamentală, a contribuit în Yoshiwara la apariţia unei sensibilităţi estetice şi unor filosofii existenţiale inedite, de un rafinament extrem.

http://www.historia.ro/

Val-Vartej
11-04-2013, 21:37
Arthur, Golden. Memoriile unei gheise si, pentru comparatie, Belle de Jour , [B]Aventurile intime ale unei prostituate de lux londoneze. [În România, experimentul Belle de Jour a generat o variantă autohtona: Belle de Nuit, Aventurile intime ale unei prostituate de lux bucureştene (Editura Trei)]

ninette
15-04-2013, 20:51
Zece oraşe străvechi ale Europei ce mustesc de istorie. Află care este cea mai veche urbe locuită de la noihttp://www.turismistoric.ro (http://www.turismistoric.ro/)

Atunci când vorbim de aşezări cu o istorie de milenii ne gândim, aproape automat, la oraşele din Orientul Mijlociu: Damasc, Ierihon, Byblos, Sidon, Susa sau Babilon. Acestea au vechimi care, în cazul unora dintre ele, depăşesc 10.000 de ani. În această situaţie, Europa nu mai pare deloc o „Lume Veche”, aşa cum îi spun americanii, ci mai degrabă un fel de vârstă a adolescenţei pe harta evoluţiei centrelor urbane. Totuşi la o privire mai atentă putem descoperi centre urbane ce pot fi integrate în lumea veche a celor orientale.

Zurich (Elveţia)
Deşi aşezat într-o regiune total neprietenoasă în urmă cu câteva mii de ani, dovezile arheologice au arătat că Zurich este unul dintre cele mai bătrâne oraşe europene, cu o istorie continuă de cel puţin 7000 de ani. Numeroase locuinţe datând din neolitic şi epoca bronzului, aşa cum sunt cele din Pressehaus sau Mozartstrasse, au fost scoase la lumina încă din secolul al XIX-lea. Mai mult, în anul 2004, vestigiile unei culturi neştiute, celebra de acum La Tene, arată că populaţiile celtice au continuat să îşi ducă existenţa în acelaşi spaţiu locuit de milenii, iar numele aşezării, Turegus, este menţionat prima dată în anul 853 i.Hr. Celţii helveti au fost urmaţi, apoi, de romanii care au dat aşezării numele de Turicum şi au transformat-o într-unul dintre cele mai importante centre de colectare a taxelor din Germania Superior. Alamanii se stabilesc în apropierea lacului Zurich în secolul V d.Hr. şi schimbă denumirea orasului în Ziurichi, doar un pas până la apariţia Zurichului teuton în secolul al IX-lea. Astăzi, Zurich a fost declarat oraşului cu cele mai bune condiţii de viaţă din lume şi, totodată, cel mai bogat oraş european. În acelaşi timp, oraşul a fost numit Capitala Culturală a Elveţiei.

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/1381/15866/5792713/2/zurich.jpg?width=500&height=261

Istanbul (Turcia)
În anul 2008, în timpul unor lucrări la Canalul Marmara, a fost scoasă la lumină o aşezare străveche, cu o vârstă impresionantă: 8.700 de ani. Era vorba de cea mai veche atestare a unei comunităţi stabile în zona Bosforului. Dovezile arheologice descoperite până în acel moment vorbeau de o comunitate neolitică veche de 5.500 – 7.500 de ani. Tracii au fost cei care au urmat societăţii neolitice, traci care au ridicat portul Lygos şi aşezările din jurul său în secolul al XIII-lea î.Hr. Astăzi, urme ale zidului trac mai sunt înca vizibile în apropierea palatului Topkapi. Lygos a fost apoi colonizat de către navigatorii greci din Megara, mai precis în anul 685 i.Hr. Câţiva ani mai târziu, în 667 î.Hr., regele grec Byzas a pus bazele unei aşezări pescăreşti al cărei nume avea să rămână celebru peste veacuri, Byzantion (Bizanţ). Cucerit de romani odată cu restul Greciei, Byzantionul îi apare împăratului Constantin cel Mare într-un vis profetic. Şase ani mai târziu, în anul 330 d.Hr, Bizanţul era redenumit Constantinopol şi devenea capitala Imperiului Roman. A fost cucerit, după mai bine de un mileniu, de către Imperiul Otoman, la 29 mai 1453, în urma unui asediu de 53 de zile, asediu în care a fost folosit pentru prima data în istorie tunul ca armă de asediu. Redenumit Istanbul, oraşul a rămas capitala Imperiului Otoman până la 20 octombrie 1923, dată la care capitala noii republici turce a fost mutată la Ankara. Astăzi, Istanbulul este o metropolă, fiind cel mai populat oraş din Europa si al patrulea din lume, cu o populaţie de aproape 13 milioane de locuitori. În anul 2010, Istanbul a fost desemnat de catre UNESCO drept Capitala a Culturii Europene.

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/1381/15866/5792713/5/istanbul.jpg?width=500&height=385
Marsilia (Franţa)
Este oraşul cel mai vechi din Franţa şi una dintre aşezările ale cărei istorii se pierd în timp. Cele mai vechi dovezi ale existenţei unei comunităţi umane în zona datează de 30.000 de ani, aşa cum o arată artefactele preistorice descoperite în peştera subacvatică Cosquer. O altă descoperire a scos la iveală urme ale unor construcţii din cărămidă, vechi de 8000 de ani. Legenda spune că un grup de navigatori greci, grup condus de un anume Protis, a acostat pe ţărmul unei aşezări locuite de tribul galic al Ligurilor, în preajma anului 600 î.Hr. Primit la un banchet regal organizat de liderul local, Protis l-a impresionat pe acesta şi a primit mâna prinţesei Gyptis ca semn al aprecierii de care se bucurase în rândul localnicilor. Imediat după căsătorie, cei doi s-au stabilit pe un deal din apropiere, acesta fiind si punctul de început al coloniei elene Massalia. Massalia, aliat tradiţional al Romei în conflictele cu etruscii, galii şi celtii, şi-a pierdut autonomia în anul 49 î.Hr, ca urmare a sprijinului acordat lui Pompei in războiul cu Iulius Cezar. Cucerită iniţial de vizigoţi, aşezarea a căzut în mâinile francilor, trib de origine germană, în secolul al VI-lea d.Hr. Parte a Imperiului Francilor şi apoi a Franţei, Marsilia a rămas până azi cel de al doilea oraş ca importanţă al Franţei.

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/1381/15866/5792713/8/marsilia.jpg?width=500&height=286

Lisabona (Portugalia)
Cel mai mare oraş lusitan şi capitala a Portugaliei, Lisabona, are o istorie ce se întinde până în neolitic, în vremuri în care era locuit de triburi ibere. Aceştia au fost şi constructorii uriaşilor megaliţi (dolmene şi menhire) încă vizibili în împrejurimile oraşului. După invazia celţilor indo-europeni din mileniul I î.Hr., cele două populaţii s-au contopit, dând naştere celtiberilor, aşa cum este şi cazul tribului Cempsi ce se regăsea în zona actualei Lisabone. Dovezi arheologice susţin că fenicienii au pus bazele unei înfloritoare aşezări, în preajma anului 1200 î.Hr, aşezare pe care au numit-o Allis Ubo (Port sigur), deşi ipoteza este încă disputată între istorici.
Conform tradiţiei transmisă din generaţie în generaţie, întemeietorul cetăţii Lisabonei ar fi fost însuşi Ulise, eroul grec din Iliada şi Odiseea lui Homer, cel care a şi numit aşezarea Ulyssippo. Intrată în rândul provinciilor romane după căderea Cartaginei, Lisabona (pe atunci numită Olissipona) s-a numărat printre puţinele regiuni în care cetăţenii au primit drepturi egale cu latinii şi chiar cetăţenia romană. A urmat, începând cu secolul al VIII-lea d.Hr., dominaţia maura asupra Lisabonei, perioada marcată de o puternică dezvoltare atât economică, cât şi culturală, a cetăţii care devenea vădit una dintre cele mai importante aşezări din peninsula iberică. Abia în anul 1147, cavalerii cruciaţi conduşi de Alfonso I al Portugaliei au reuşit să recucerească Lisabona şi sa o alipească Portugaliei. Deşi nici astăzi nu există vreun document oficial care sa o ateste drept capitală a ţării, Lisabona este considerata de facto oraşul reprezentativ al Portugaliei.

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/1381/15866/5792713/6/lisabona.jpg?width=500&height=375
Cadiz (Spania)
Este considerat cel mai “bâtran” oraş din întreaga Europa Occidentală. Înfiinţat de către fenicieni sub numele de Gadir, în anul 1104 î.Hr., Cadizul a fost şi a rămas până astăzi unul dintre cele mai importante centre urbane ale peninsulei iberice. Vechii greci aveau propria versiune despre întemeierea oraşului, susţinând că piatra de temelie a fost pusă chiar de către legendarul erou Hercule, după uciderea monstrului Geryon, cea de a X-a dintre cele XII munci pe care a trebuit să le ducă la îndeplinire. Devenit colonie cartagineză în anul 500 î.Hr., Cadizul este cucerit de către Scipio Africanul în anul 206 î.Hr., şi ramanea parte a Imperiului Roman pana la sosirea vizigotilor in anul 410. Maurii îl preiau din mâna acelorasi vizigoti in anul 711, asta dupa o perioada destul de scurta in care fusese alipit Bizantului, si il pastreaza in stapanirea lor până în anul 1262, atunci cand au fost alungati de catre Alfonso al X-lea de Castilia. în prezent, multe dintre vechile sale clădiri si monumente au fost restaurate, oferind Cadizului (Qadis în limba arabă) farmecul care l-a făcut celebru în Antichitate si Evul Mediu.

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/1381/15866/5792713/3/cadiz.jpg?width=500&height=375

ninette
15-04-2013, 20:54
Chania (Grecia)
Probabil cel mai vechi oraș locuit permant al Greciei, Chania și-a început existența încă din era miceniană, istoricii și arheologii susținând că bazele sale au fost puse în anul 1400 î.Hr., cu puțin înainte ca orașe ca Atena, Larnacca sau Teba să ia naștere. Și cu toate acestea, descoperirile arheologice recente din districtul Kasteli susțin ipoteza conform căreia așezarea a fost fondată încă din neolitic, de populațiile native ale Balcanilor. Numită de către grecii dorieni (sosiți în anul 1100 î.Hr.) Cydonia, termenul elen pentru gutuie, cetatea s-a bucurat de o mare însemnătate în vechea Elada, atât de însemnată încă a fost pomenită chiar și în Odiseea lui Homer. După mai bine de un mileniu de existentă în rândul orașelor state grecești, Cydonia a fost cucerită, în anul 69 d.Hr., de către consulul roman Caecilius Metellus, cel care a și păstrat privilegiile cetățenilor cydonieni. Chania a intrat apoi în stăpânirea unui Bizanț timpuriu, fiind ulterior ocupată de către arabi în anul 824. Recucerita de către bizantini, cetatea este donată, în anul 1204, liderului celei de a patra cruciade, Bonifaciu, Marchiz de Montferrat. Acesta nu a apreciat, însă, darul ce i s-a oferit, și a vândut Chania către negustorii venețieni pentru doar 100 de mărci de argint. A fost, poate, cea mai înfloritoare perioadă din întreaga istorie a cetății. În fapt, majoritatea clădirilor-monument de astăzi datează perioadă dominației venețiene. A urmat cucerirea otomană din 1645, moment în care Chania devine reședința pasei de Creta, iar istoria sa este marcată de nenumăratele conflicte dintre cretani și turci. Abia în 1922 Chania a revenit Greciei, după aproape două milenii de ocupații străine. Astăzi, orașul este al doilea că mărime din Creta și, cu cei 120.000 de locuitori, a devenit cea mai populată urbe elenă după Atena și Thesalonic.

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/1381/15866/5792713/4/chania.jpg?width=500&height=222

Paris (Franţa)
Cu cei 6.200 de ani de istorie neîntreruptă atestați de istorici, Parisul se numără printre cele mai vechi orașe europene și, alături de Marsilia, se poate alătura unei selecte liste a “venerabilelor urbe” ale planetei. Primii locuitori ai actualei capitale a Franței au fost reprezentanții culturii Chasseen, cultură din epoca de piatră ce s-a întins pe aproape un mileniu (4500-3500 î.Hr.). Au urmat parisii, trib celtic ce a fondat o așezare pescărească pe malul Senei, în zona în care se află actuală Ile de la Cite. Bucurându-se de o poziție strategică ideală, așezarea atrage atenția și este cucerită de către Iulius Cezar în anul 59 î.Hr., în timpul războiul galo-roman, și primește de la latini denumirea de Lutetia. Astfel este regăsită în documentele oficiale de la Roma până în anul 212, atunci când Lutetia devine Paris, după numele tribului celtic ce precedase invazia romană. Căderea Imperiul Roman și invazia hunilor lui Attila aduce o frumoasă legendă locală.
Se spune că hunii au evitat să atace orașul numai datorită pioșeniei Sfintei Genevieve, cea care a și rămas patronul spiritual al Parisului până în ziua de azi. Odată cu invazia francilor lui Childeric I, din anul 464, Parisul este ocupat și transformat în capitala Imperiului Francilor, sub Clovis I, în anul 508. Confruntat cu numeroase atacuri vikinge, Parisul intră, apoi, treptat, sub autoritatea coroanei franceze și a dinastiei capetiene care există și astăzi. Orașul cunoaște o dezvoltare intensă și, de la clădirile medievale de lemn și traiul sărăcăcios al localnicilor, devine un veritabil oraș luminat, un adevărat simbol al Renașterii și al dezvoltării culturii și artei în toate formele lor. Astăzi, Parisul este unul dintre cele mai mari și mai dezvoltate centre urbane ale lumii, fiind vizitat anual de peste 45 de milioane de turiști, marea lor majoritate străini. De asemenea, Parisul este și cel mai scump oraș al lumii în care poți alege să locuiești.

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/1381/15866/5792713/9/paris.jpg?width=500&height=375

Starcevo (Serbia)
Locul bătrânului, așa cum se traduce Starcevo în limba sârbă, nu este, probabil, la fel de cunoscut cititorilor precum orașele prezentate mai sus. Și totuși, Starcevo este unul dintre cele mai vechi orașe europene, cu o istorie continuă ce durează de mai bine de 6200 de ani. Săpăturile arheologice au scos la iveală urme ale unui culturi străvechi, denumită cultura Starcevo, ce se regăsește în estul Europei și în Balcani, și care are o vechime de circa 9000 de ani. Cultura Starcevo a dispărut brusc în jurul anului 4200 î.Hr., an în care istoricii presupun că a avut loc invazia pelasgilor, o populație aproape mitică despre care se crede că era formată din vechii locuitori ai Balcanilor. În prezent, Starcevo are numai 8048 de locuitori și face parte din provincia autonomă Voivodina.

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/1381/15866/5792713/10/starcevo.jpg?width=500&height=452

Varna (Bulgaria)
Poate că nu vă așteptați, dar unul dintre cele mai vechi orașe ale lumii se află la sudul Dunării, și nu în Orientul Apropiat, lăcașul străvechilor Damasc și Ierihon. Este vorba de Varna, oraș în jurul căruia au fost descoperite peste 30 de așezări a căror vârstă este una de-a dreptul matusalemică, peste 100.000 de ani. Evident, nu putem vorbi decât de populații tribale și nu e o locuire permanentă. Aceasta începe acum aproximativ 6000 de ani, este vorba de membrii culturii Varna, aceeași cultură căreia i se atribuie cele mai vechi atestări ale prelucrării aurului. Existența tracilor (geți, terizi sau crobyzi) este semnalată încă din anul 1000 î.Hr., urmată la scurt timp (secolul VII î.Hr.) de cea a coloniștilor greci din Milet. Aceștia din urmă pun bazele centrului comercial Odessos, nume cu valențe pregrecesti, probabil un mixt al culturilor tracă și elenă. Asemenea majorității orașelor vechi balcanice, Odessos a fost preluat de români și, după scindarea Imperiului, a trecut în administrația Bizanțului. Numele de Varna apare în documentele oficiale în secolul al VI-lea d.Hr, uneori sub forma Varuna, probabil după o denumire slavă a apei (wer – apa). Varna este ocupată de otomani la scurt timp după căderea Constantinopolului din 1453 și rămâne parte componentă a Imperiului Otoman până la eliberarea Bulgariei, din anul 1878, de către trupele ruso-române comandate de principele Carol I. Astăzi, Varna este cel de al treilea oraș, ca mărime, al Bulgariei, după Sofia și Plovdiv, și cel de la 92-lea din Uniunea Europeană.
http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/1381/15866/5792713/11/varna.jpg?width=500&height=375

Mangalia (Romania)
Deşi nu se numără printre cele mai vechi oraşe ale Europei ( lista urbelor cu milenii întregi de existenţă neîntreruptă este una uriaşă), Mangalia se poate mândri ca este cel mai vechi oraş locuit permanent din România încă din epoca antică. A nu se înţelege şi cea mai veche aşezare urbană atestată pe teritoriul ţării noastre. Acest privilegiu aparţine Histriei, străvechea cetate greceasca fondată, conform istoricului Eusebiu din Cesarea (cca 263-339), în timpul celei de a 33 a olimpiade antice, mai precis între anii 657 – 656 î.Hr.
La Mangalia, primii care s-au stabilit au fost tracii, cei care au întemeiat aşezarea cunoscută sub numele de Acervatis sau Cerbatis. Pe locul fostei aşezări trace, grecii acostaţi aici au construit cetatea care avea să rămână în istorie sub numele de Callatis, faimoasa pentru prosperitatea sa materială şi spirituală, dar şi pentru faimoşii cărturari pe care i-a adăpostit între zidurile ei. Înteimeiată la sfârşitul secolului IV i.e.n., de către locuitorii Heracleei Pontice, localizată pe malul asiatic al Mării Negre, cetatea a fost botezată în amintirea pârâului Cales, care scalda pământurile metropolei Heracleea. Previziunea unui oracol a fost cea care s-a aflat la baza construirii Callatisului, cetate care avea să devină într-un timp scurt, una dintre cele mai puternice din zona, dar în acelaşi timp, şi una dintre cele mai bogate.

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/1381/15866/5792713/7/mangalia.jpg?width=500&height=188

Invazia avarilor catre sfârşitul secolului V e.n. avea să pună capăt definitiv uneia dintre cele mai frumoase şi prospere cetăţi ale Pontului Euxin. Puternică cetate a devenit o simplă aşezare portuară, care şi-a păstrat pentru multă vreme aspectul părăsit. Menţionarea pe o harta din Pisa, care datează din secolul XII, reînvie aşezarea sub numele de Pangalia sau Pancalia, echivalentul în greacă bizantină pentru “Callatis” din greacă clasică, tradus prin “cea frumoasă”. Două secole mai târziu, un călător francez, Walerand de Wawrin, pomeneşte de un port pe care îl numeşte Panguala, construit pe locul fostei cetati Callatis. Funcţia comerciala a portului a inceput sa paleasca, iar prima mentionare a asezarii sub numele de Mankalia este făcută în 1593, de către Paolo Giorgi. Un alt explorator din secolul XVII, de data aceasta turc, Evlia Celebi, vorbeşte despre Mankalia ca despre unul dintre cele mai mari porturi din Dobrogea. Mangalia a fost declarată în 1899 prima staţiune climaterică maritimă şi balneară din România, după ce analizele de laborator stabilisera că apele sale minerale sunt sulfuroase, alcaline, uşor cloruro-sodice şi iodurate.

ninette
16-04-2013, 19:20
Leonardo da Vinci îşi trimitea şi el CV-ul. http://www.realitatea.net (http://www.realitatea.net/)

http://media.realitatea.ro/multimedia/image/201204/w728/da_vinci_50830800.jpg

Deşi avem tendinţa să privim CV-urile drept o invenţie modernă, specifică lumii capitaliste, lucrurile stau cu totul diferit. Leonardo da Vinci a avut şi el unul, pe care l-a folosit pentru a încerca să obţină o slujbă.


În 1481, la vârsta de 31 de ani, inventatorul Leonardo da Vinci i-a scris o scrisoare fascinantă lui Ludovico Sforza, devenit ulterior Ducele de Milano, în care şi-a etalat abilităţişe şi competenţele. Iată documentul (http://adifferentplace.org/Leonardo da Vinci Job Resume.pdf):
"După ce am analizat experienţa pe care o au oamenii care se pretind a fi pricepuţi constructori ai unor maşinării de război, îmi voi prezenta secretele Excelenţei Voastre, pentru care mă ofer să execut următoarele elemente:
1. Am conceput un fel de poduri extrem de uşoare şi puternice, adaptate pentru a fi mai uşor de transportat. Sunt sigure şi indestructibile la foc şi cu ajutorul lor poţi fugi mai uşor de inamic. De asemenea, am alte câteva care rezistă la foc şi sunt uşor de montat şi demontat. De asemenea, ştiu metode de a arde şi a distruge podurile inamicilor.
2. Ştiu cum, atunci când un loc este asediat, să folosesc apa din şanţuri şi să fac o varietate infinită de poduri, căi de acces, scări, şi maşini utile în astfel de situaţii.
3. Am metode de asediere, bombardament şi distrugere a oricărei cetăţi, chiar dacă aceasta este aşezată pe o stâncă sau în oricare al loc aparent inaccesibil.
4. Deţin mai multe feluri de mortiere, uşor de transportat, cu care se pot arunca o mulţime de pietricele, asemănătoare aproape cu o furtună, şi care seamănă panică şi confuzie în rândurile inamicului.
5. Ştiu să folosesc căi şi tuneluri secrete, săpate fără zgomot, pentru a ajunge într-un anumit loc.
6. Şi, dacă lupta ar trebui să fie la mare, am mai multe tipuri de maşini eficiente pentru atac şi apărare, precum şi nave care vor rezista atacului celor mai mari tunuri.
7. În caz de nevoie, pot construi mai multe maşinării de atac, inclusiv unele care scuipă foc.
8. Dacă bombardamentele vor eşua, pot construi catapulte şi alte maşinării de război. Indiferent de situaţie, pot construi o maşinării eficiente atât pentru atac cât şi pentru apărare.
9. Dacă bătăliile se dau pe apă, am multe maşini de război atât pentru atac cât şi pentru apărare şi vase care rezistă până şi celor mai puternice tunuri.
10. În vremuri de pace, pot participa activ şi eficient la dezvoltarea arhitecturală a clădirilor publice şi private."

Leonardo da Vinci menţionează talentul său artistic abia la sfârşitul scrisorii.

lucipet
17-04-2013, 14:03
Muntele din fereastră (Fenomenele atmosferice optice şi electrice din munţii sacri ai dacilor)

ninette
17-04-2013, 14:31
Lucipet, apreciez eforturile dvs., dar, sincer, aş aprecia şi mai mult dacă aţi renunţa la postarea de .pps-uri şi aţi aduce informaţia brută, ne...aranjată după gustul dumneavoastră sau a altor persoane care postează pe Internet tot ce le taie capul cu pretenţia că fac artă artă. Amintiţi-vă, vă rog, că am avut discuţia aceasta şi prin mesaj privat. Vă mulţumesc!

ninette
19-04-2013, 20:28
Un medicament folosit de noi toţi are efecte stranii

http://www.descopera.ro (http://www.descopera.ro/)

Acetaminofenul - sau paracetamolul - este folosit pe scară largă pentru combaterea febrei şi a durerilor, dar cercetări recente arată că el are şi unele efecte neaşteptate asupra psihicului uman: printre altele, reduce anxietatea legată de gândul la moarte.
Efectele analgezice (reducerea durerii) şi antipiretice (scăderea febrei) ale acetaminofenului sunt bine cunoscute, dar cercetătorii de la University of British Columbia, Canada, au descoperit cu surprindere un efect nou al medicamentului: diminuează „angoasa existenţială” şi teama de moarte.
În cercetările lor, au utilizat Tylenol, un medicament disponibil fără reţetă, larg utilizat şi care conţine acetaminofen.
Dincolo de aspectul oarecum bizar al descoperirii, acesta sugerează că anxietatea provocată de încercarea de a descoperi un sens în viaţă şi durerea fizică ar putea fi asociate cu una şi aceeaşi arie cerebrală.
„Când oamenii de simt copleşiţi de incertitudinile existenţei sau angoasaţi de sentimentul lipsei de rost în viaţă, ceea ce simt, ei, de fapt, ar putea fi un fel de nelinişte dureroasă”, spune cercetătorul Daniel Randles, de la University of British Columbia. „ Credem că Tylenolul combate angoasa existenţială în acelaşi mod în care combate durerea, deoarece pentru ambele tipuri de probleme sunt responsabile procese neurologice similare.”
În primul lor experiment, cercetătorii au recrutat peste 120 de studenţi, cărora li s-au administrat fie 1000 mg Tylenol, fie un placebo (o pastilă de zahăr), fiind apui împărţiţi în două grupuri.
Participanţii din primul grup (dintre care unii luaseră Tylenol, alţii placebo) au fost rugaţi să scrie două paragrafe despre ceea ce se va întâmpla cu corpurile lor atunci când vor muri şi ce simt în legătură cu acest lucru.
Celorlalţi (grupul de control) li s-a cerut să scrie despre durerile de dinţi - un lucru neplăcut, dar care nu stârneşte, de obicei, nelinişti existenţiale.
Apoi, toţi studenţii au fost puşi să citească un raport ipotetic despre arestarea unei prostituate şi să propună o sumă pentru cauţiune, de la 0 la 900 $.
În acest scenariu, specialiştii se aşteapta, de obicei, ca oamenii să stabilească sume mai mari după ce au fost confruntaţi cu probleme existenţiale, ceea ce îi forţează să îşi reafirme valorile.
După cum se aşteptau, cei care luaseră pastila placebo şi fuseseră nevoiţi să scrie despre propria moarte au avut tendinţa de a fixa cauţiunea la peste 500 $.
În ]schimb, grupul de control care scrisese despre durerea de dinţi a stabilit sume relativ mici, în jur de 300 $.
Acelaşi lucru s-a observat însă şi la cei care luaseră Tylenol şi care scriseră despre ceea ce se va întâmpla cu corpurile lor după moarte - un rezultat care sugerează că acetaminofenul poate „amorţi” gândurile dureroase legate de moarte.
Rezultatele au fost confirmate printr-un al doilea test, în care studenţii au fost invitaţi să privescă fie o secvenţă cu durata de 4 minute din serialul de animaţie The Simpsons, fie o secvenţă din Rabbits, o serie de filme de scurtmetraj realizate în 2002 de regizorul David Lynch şi care imprimă o notă suprarealistă unor clişee din seriale de comedie familiare.
Rabbits nu conţine scene propriu-zis tulburătoare, dar există în el trei personaje care arată ca nişte oameni cu capete de iepuri şi care se mişcă de colo-colo printr-o încăpere slab luminată dintr-o casă de la periferie. În loc de conversaţie, schimbă replici incoerente precum ”Azi n-a sunt nimeni” sau ”Am un secret”, urmate adesea, în chip ilogic, de înregistrări de râsete sau aplauze. Şi, la fel ca alte realizări mai bine cunoscute ale lui David Lynch, precum Twin Peaks sau Mulholland Drive, Rabbitsse desfăşoară într-o ambianţă muzicală stranie şi tulburătoare.
După vizionarea acestei secvenţe, studenţii s-au uitat la înregistrări ce prezentau violenţele de stradă care au avut loc la Vancouver în 2011, declanşate de faptul că echipa locală de hockey, Vancouver Canucks, a pierdut în faţa unei echipe americane, în campionatul pentru Cupa Stanley, cea mai prestigioasă competiţie nord-americană de hockey pe gheaţă.
Studenţii au fost întrebaţi cât de aspru ar fi trebuit să fie pedepsiţi huliganii pentru actele de vandalism comise.
Cei care luaseră pastila placebo şi vizionaseră Rabbits s-au dovedit mult mai duri în ceea ce priveşte pedepsirea vinovaţilor, propunând, în medie, amenzi mai mari decât sunt date de obicei pentru acte de vandalism.
Cei care luaseră Tylenol înainte de a viziona Rabbits s-au dovedit, în schimb, mai îngăduitori, la fel ca şi studenţii care vizionaseră The Simpsons.
Studii anterioare arătaseră, de asemenea, că acetaminofenul diminuează impactul dureros al respingerii sociale, iar unii cercetători consideră că atât durerea fizică, cât şi durerea sufletească provocată de respingere sunt cauzate de activarea unei anumite zone din creier, cortexul cingulat anterior dorsal.
„Bănuim că această regiune din creier are de asemenea un rol esenţial în modul în care suportăm înşelarea unor aşteptări şi greşelile, şi astfel s-ar explica faptul că Tylenolul ar avea asupra modulul în care suportăm incertitudinea sau angoasa existenţială acelaşi efecte pe care le are în caz de dureri de cap sau respingere”, spune Randles.
Ca o aplicaţie clinică a descoperirilor, cercetătorii spun că rezultatele lor ar putea deschide calea spre folosirea acestui medicament pentru a atenua simptomele celor ce suferă de anxietate cronică.
Rezultatele lucrărilor au fost publicate în jurnalul Psychological Science.

ninette
20-04-2013, 13:36
Cine a fost jurnalistul căruia regimul nazist i-a interzis să accepte Nobelul pentru Pace
http://www.historia.ro (http://www.historia.ro/)

http://www.historia.ro/sites/default/files/imagecache/galerie-foto-large/419px-Bundesarchiv_Bild_183-93516-0010_Carl_von_Ossietzky.jpg

Puțini știu astăzi cine a fost Carl von Ossietzky. Însă în perioada interbelică, acest jurnalist german s-a aflat în centrul a două controverse importante ce au ajuns pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume: mai întâi, la sfârșitul anilor '20, pentru că a făcut publice informații privind reînarmarea ilegală din Germania și încălcarea clauzelor Tratatului de la Versailles; apoi, la mijlocul anilor '30, pentru că i s-a acordat Premiul Nobel pentru Pace, iar regimul nazist i-a interzis să meargă la Oslo ca să-și primească premiul. Carl von Ossietzky a fost astfel prima persoană care a primit Nobelul pentru Pace în timp ce se afla în detenție (îi vor urma, decenii mai târziu, Aung San Suu Kyi și Liu Xiaobo), precum și prima persoană căreia i s-a refuzat dreptul de a-și alege un reprezentant care să primească premiul în numele său.

Carl von Ossietzky, născut la Hamburg în octombrie 1889, a intrat în lumea jurnalismului destul de tânăr. După ce renunță, la vârsta de 17 ani, la studii, el începe să lucreze inițial în administrația civilă, dar trece în curând la jurnalism și se remarcă în publicațiile de orientare democrată din Germania Imperială. Stârnește prima controversă în 1913, când publică un articol în care critică o decizie judecătorească „pro-militară”; el va fi atunci acuzat de Ministerul de Război prusac de a fi adus insulte „binelui comun”, dar va scăpa doar cu o amendă. Tânărul jurnalist a ajuns să fie interesat și de politică, el declarând ulterior că încă din ultimii ani ai Imperiului lui Wilhelm al II-lea a devenit, din cauza politicii militariste, un pacifist convins. Participarea la Primul Război Mondial nu va face altceva decât să întărească pacifismul lui von Ossieztky și opoziția sa față de război și militarism. După 1918, Ossietzky a devenit președintele filialei locale a Societății Germane pentru Pace, o organizație pacifistă, și s-a remarcat prin discursurile în care susținea că oamenii trebuie educați într-o „mentalitate a păcii”. Din 1922, lucrează ca redactor la Die Weltbühne, o publicație liberală, în care va publica ani mai târziu articolele ce-i vor aduce acuzația de trădare. Încă dinainte ca von Ossietzky să devină redactor-șef (în 1926), Die Weltbühne începuse o campanie pentru dezvăluirea programului secret de reînarmare. Carl von Ossietzky va continua acestă campanie, iar în martie 1927 ziarul publică un articol semnat de Berthold Jacob, în care acesta critica armata germană pentru tolerarea organizațiilor paramilitare. Articolul a stârnit multe controverse în Germania, iar Ossietzky, ca redactor-șef, a fost condamnat la o lună de închisoare pentru calomnie.

Doi ani mai târziu, în 1929, el va publica un articol asemănănător, semnat de Walter Kreiser, privind o unitate aeriană denumită Abteliung M (Batalionul M), care se pregătea, în secret, pe teritoriul Germaniei și Rusiei Sovietice, încălcând astfel clauzele tratatului de pace de la Versailles. Kreiser, ca autor al articolului, și Ossietzky ca redactor-șef al ziarului care l-a publicat, au fost cercetați și, într-un final, condamnați pentru spionaj și trădare, pentru că ar fi făcut publice secrete de stat. Von Ossietzky, condamnat la 18 luni de închisoare, va executa doar șapte, fiind eliberat după amnistia din decembrie 1932.Având în vedere orientarea pacifistă și democrată a lui Carl von Ossietzky, era de așteptat ca acesta să adopte o poziție critică față de NSDAP. Ca atare, acesta a intrat în vizorul naziștilor și a fost arestat în primul val al opozanților politici, la sfârșitul lui februarie 1933. A fost deținut mai întâi la închisoarea Spandau, apoi trimis într-un lagăr de concentrare. Potrivit mărturiilor altor prizonieri, von Ossietzky a fost maltratat și forțat să muncească în ciuda sănătății sale precare. Abia în 1936, în condițiile în care situația sa devenise cunoscută în întreaga lume, a fost trimis la un spital din Berlin pentru tratament (suferea de tuberculoză), dar chiar și atunci a rămas sub supravegherea constantă a Gestapoului.

Premiul Nobel pentru Pace
Pe 24 noiembrie 1936, comitetul de la Oslo anunța că Premiul Nobel pentru Pace pentru anul 1935 va fi acordat lui Carl von Ossietzky. Alegerea sa a stârnit multe controverse, ea fiind percepută drept o condamnare voalată a regimului nazist.În discursul ținut la ceremonia de acordare a premiului Nobel, președintele Comitetului, Frederik Stang, a spus despre Carl von Ossietzky că el „nu aparține niciunui partid politic. El nu e comunist; nu e, în niciun sens, conservator. Într-adevăr, e foarte greu să-l cataloghezi folosind categoriile politice obișnuite. [...] Aș spune că mie îmi pare a fi liberal sau, dacă preferați, un liberal de tip vechi. În această descriere nu am în minte liberalismul economic, ci un liberalism complet diferit; o dragoste arzătoare pentru libertatea de gândire și de exprimare; o credință fermă în competiția liberă în toate câmpurile spirituale; o perspectivă internațională cuprinzătoare; un respect pentru valori create de alte națiuni - și toate acestea dominate de tema păcii.”Numele jurnalistului german apăruse pentru prima oară pe lista candidaților cu doi ani înainte și se pare că Berthold Jacob, jurnalistul care lucrase cu von Ossietzky la Die Weltbühne, a jucat un rol important în nominalizarea fostului său șef.Evident, lui von Ossietzky nu i s-a permis să călătorească la Oslo pentru a-și primi premiul (în timp ce propaganda regimului susținea exact contrariul) și nici nu i s-a dat voie să numească un reprezentat care să facă acest lucru în numele său. Mai mult decât atât, imediat după aceea guvernul german a dat un decret prin care li se interzicea germanilor să accepte orice premiu Nobel. Mai mulți oficiali naziști, între care și Hermann Göring, au încercat să-l convingă pe von Ossietzky să nu accepte premiul, promițându-i chiar eliberarea și mai multe beneficii financiare. Jurnalistul a refuzat toate propunerile și a dat o declarație spunând că nu a fost de acord cu autoritățile germane care susțineau că, prin acceptarea acestui premiu, el se dezicea de comunitatea poporului german.
Carl von Ossietzky a murit în mai 1938, într-un spital berlinez, de tuberculoză.

ninette
20-04-2013, 16:32
Pe 20 aprilie ONU celebrează LIMBA CHINEZĂ, una dintre cele șase limbi oficiale ale organizației. Sigur le știți pe celelalte cinci: engleza, franceza, spaniola, araba şi rusa :)


Alte limbi propuse de-a lungul timpului să devină oficiale:
Bengali - cotată ca a 5-a sau a 6-a cea mai vorbită limbă de pe glob
Esperanto - deși propunerea e veche, n-a ajuns niciodată pe agenda ONU
Hindustani - vorbită de jumătate de miliard de oameni
Portugheza - 240 de milioane o au ca limbă maternă
Turca

Blue Spirit
22-04-2013, 20:58
Stiati ca ... Popularizarea porumbelului ca simbol al pacii i se datoreaza lui Picasso?

Porumbelul purtand o ramura de maslin in cioc a fost descris si desenat inca de acum 2000 de ani. In povestea biblica despre potopul lui Noe porumbelul se intoarce la acesta cu o frunza de maslin, acest semn vestindu-i lui Noe ca apele se retrag iar viata isi reia cursul. De asemenea porumbelul coboara deasupra lui Isus in timpul botezului acestuia, porumbelul fiind imaginea Duhului lui Dumnezeu coborand asupra fiului Sau. Acestea nu sunt insa simboluri ale pacii. Primele reprezentari ale porumbelului purtand ramura de maslin in cioc drept simbol al pacii sunt realizate de catre primii crestini, persecutati de romani, pe morminte si in catacombele in care se adaposteau, simbolizand insa mai mult pace sufleteasca decat pe aceea civila. Abia din secolul al 3-lea porumbelul a fost reprezentat in opere de arta prezentand scene de conflict. Dar, odata cu Edictul de toleranta de la Milano promulgat de imparatul Constantin I si prin care crestinismul obtine libertate religioasa deplina, porumbelul dispare din reprezentarile artistice.
Incepand cu secolul al 14-lea porumbelul revine in traduceri ale Bibliei in limbile medievale iar traducerile stabilesc simbolistica lui ca fiind aceea de pace sociala. In secolul al 15-lea acelasi porumbel este folosit ca simbol al pacii pe sigiliul comitetului florentin Dieci di Balia, cunoscut si drept “Cei zece aparatori ai libertatii si ai pacii”, al caror motto era “Pax et Defencio libertatis”. Secretarul acestui comitet era binecunoscutul istoric, scriitor, filozof si om politic Machiavelli. In secolul al 18-lea in statul Carolina de Nord era tiparita o bancnota de 2 lire pe una dintre fețele ei fiind desenat porumbelul cu ramura de maslin alaturi de motto-ul “Peace restored” (Pacea restaurata), de asemenea in statul american Georgia o bancnota de 40 de dolari infatisa porumbelul, ramura de maslin si un pumnal, textul alaturat fiind “Either war or peace, prepared for both” (Razboi sau pace, suntem pregatiti pentru amandoua).
Universalizarea porumbelului ca simbolul pacii s-a produs insa abia in secolul al 20-lea, odata cu terminarea celui de-al doilea razboi mondial si aderarea lui Picasso la Partidul Comunist Francez. Picasso fusese intotdeauna fascinat de porumbei, avand ocazia sa creasca alaturi de acestia in orasul sau natal, Malaga, si sa ii redea in cateva dintre picturile sale. La inscrierea in Partidul Comunist, in 1944, Picasso avea 63 de ani, iar partidul i-a solicitat mai multe tablouri care sa simbolizeze pacea si libertatea, artistul folosind motivul porumbelului in realizarea acestora. Picturile au fost expuse intr-o expozitie in cadrul primei Conferinte Internationale pentru Pace din 1949, tot Picasso realizand si emblema conferintei, Porumbelul Pacii (in imagine), fiind astfel vazute si apreciate de oameni din intreaga lume si, beneficiind si de realizarile tehnologice ale vremii (fotografie, ziare), determinand adoptarea porumbelului ca simbol al pacii la nivel global.

http://stiati.ca/wp-content/uploads/porumbelul-pacii.jpg

Sursa : http://stiati.ca (http://stiati.ca/)

ninette
24-04-2013, 21:07
Corbul, istoria mitică a unui mesager divinhttp://www.historia.ro/

În general câmpul semantic pe care tindem să-l asociem acestei impresionante specii care beneficiază de o inteligenţă legendară este unul care nu prea o încadrează în categoria “fiinţelor luminoase”. Multe superstiţii s-au ivit ca urmare a apariţiei constante a corbului pe câmpul de bătălie, când devorează rămăşiţele soldaţilor ucişi. Un semn al morţii, distrugerii, macabrului, războiului, un purtător al întunericului şi umbrei…

http://www.historia.ro/sites/default/files/imagecache/articol-picture-small/tumblr_lhdcg2FMFe1qcy7e4o1_500.jpgCicero este de altfel avertizat că moartea îl pândeşte prin corbii care îşi flutură nervos aripile prin văzduh. Danezii credeau că prin observarea atentă a comportamentului lor se putea deduce rezultatul unei bătălii, pentru că sunt prin excelenţă animale războinice. Se spune că ar fi prevestit şi moartea lui Platon şi Tiberius şi i-ar fi spus zeului celtic Lugh despre invaziile duşmane. Dar simbolismul morţii este doar o mică parte din ceea ce reprezintă corbul în foarte multe culturi. Tradiţiile şamanice pun mare accent pe aspectele pozitive ale păsării misterioase. Şi nu este de mirare. Strict ştiinţific vorbind, sunt creaturi extrem de inteligente, capabile să-şi construiască propriile instrumente, să le folosească şi să utilizeze mai multe tipuri în funcţie de scop, concepând alte tipuri de instrumente la nevoie. Studiile comparate de credinţe arată că simbolismul negativ al corbului este de dată recentă şi limitat la spaţiul European. Nenorocirile pe care le-ar prevesti se mai regăsesc sporadic în Mahabharata, dar aproape peste tot în Orient, ca şi în Occident, simbolismul este unul pozitiv.
Cuvântul celtic pentru corb este “bran”. El înseamnă protecţie, iniţiere şi vindecare, precum şi purtător de întelepciune. Locuitorii din Cornwall îşi închipuiau că zborul unui corb deasupra unei case aducea noroc şi cine omora făptura magică avea să sufere îngrozitor. Eroul Bran îl desemnează pe păstrătorul memoriei ancestrale, pe înţeleptul suprem. Asta cu atât mai mult cu cât capul său, recipient al inteleigenţei, a fost îngropat în sacrul munte alb londonez. Corbii încă se mai perindă pe acolo, în Turnul Londrei, şi se crede că menţin vie inteligenţa lui Bran. Adesea animal profetic, unele tradiţii gallice culese de Pseudo-Plutarh relatează că un stol de corbi a indicat locul unde urma să fie întemeiat oraşul Lugdunum/Lyon. Zeiţa războinică Bodb poartă nume de cioară. Un rol important joacă şi în povestirea gallică “Visul lui Ronabwy”, când corbii lui Owein, după ce sunt masacraţi de soldaţii lui Arthur, le aplică o pedeapsă soldaţilor.

Corbii, partenerii zeilor

Corbii sunt şi tovarăşii lui Wotan, stand aşezaţi pe tronul său. Unul este Huginn, spiritul, celălalt este Muninn, memoria. Cei doi ar reprezenta principiul creaţiei, spre deosebire de lupii lui Odin care ar fi principiul distrugerii. Odin îi trimitea in fiecare zi să scruteze împrejurimile, după care aceştia se întorceau la el împărtăşindu-I informaţiile adunate. Valkyriile se puteau preface şi ele în corbi. Mesageri ai zeilor, cu capacitate profetică, au un rol fundamental în practicile şamanice. În Edda poetică, mai precis în poemul “Grimnismal”, chiar şi Wotan apare în ipostaza de zeu-corb. Capacitatea lui Odin de a-şi trimite gândul şi mintea departe s-ar putea lega de călătoria pe care o săvârşesc şamanii când sunt în transă, de unde şi temerea că cei doi corbi nu s-ar mai întoarce. Pe de altă parte, se poate ca tovarăşii lui Odin să fi ocupat un loc important în mitologie mai devreme de secolele 9-10, când au fost adoptate cele două nume ca representative pentru puterile intelectuale ale zeităţii. Simbolismul corbului în lumea germanică include si stindardul corvin, un steag ţesut de aşa natură încât la fluturarea sa în aer să pară ca şi cum ar imita zborul păsării. De asemenea Huginn şi Muninn invocă şi conceptele de “fylgjia” (metamorfoză, noroc şi spirit protector) sau “hamingja” (dublul fantomatic al unei persoane).
http://www.historia.ro/sites/default/files/images_0.jpegŞi grecii şi romanii subliniază acelaşi simbolism pozitiv întâlnit până acum. Este animalul solar al lui Apollo, dar îl regăsim şi pe lângă Athena. Apollo, zeu oracular de primă mână, apreciază animalul pentru locvacitatea şi isteţimea sa. După Strabon, corbii sunt cei care stabilesc amplasarea centrului lumii la Delphi, ca mesageri ai zeilor înzestraţi cu funcţii profetice. Nu sunt departe nici de zeul Mithra, deţinând şi puterea de a conjura piaza rea. Unele legende greco-romane povestesc că toţi corbii erau odinioară albi. Dar din cauza incapacităţii sale de a păstra un secret, Apollo blestemă făptura înnegrindu-i penele. Mai avem o versiune care spune că Athena a înlocuit corbul cu bufniţa tot din aceeasi cauză.
China şi Japonia îl înzestrează cu gratitudinea filială, datorită grijii puilor faţă de părinţi, element privit ca o restaurare a ordinii sociale. În Japonia este atât simbol al dragostei familiale, cât şi vestitor al biruinţelor şi semn al virtuţii. De multe ori îl întâlnim ca animal solar, de culoarea roşie. O legendă spune că zece corbi şi-au luat zborul de pe rugii de mure ai Levantului ca să aducă lumină lumii, dar Yi, Bunul Arcaş, ii doboară pe nouă dintre ei, altfel lumea ar fi ars. În timpul dinastiei Han pietrele sculptate înfăţişează un corb cu trei gheare în mijlocul soarelui. Poate fi un simbol al principiului yang, iar cele trei gheare invocă simbolismul solar, cu răsărit, zenit şi apus.
În folclorul nativilor americani se pune accent pe talentul lui corvus corax de a se metamorfoza, simbolizând schimbarea. Aşa-numiţii medicine men îl conjură în ritualuri variate pentru a clarifica viziunile, pentru că ceea ce se vede cu ochiul fizic nu reprezintă neapărat realitatea, iar corbul poate oferi lămuriri. Animal magic şi purtător de mesaje divine, corbul îşi împărtăşeşte cunoaşterea doar cu cei demni de ea. Este şi un animal care vindecă. Tezaur de secrete, asistă la revelarea propriilor noastre gânduri ascunse, la acceptarea unor adevăruri refulate şi la armonizarea finite umane. Când apare corbul se deschidea cale de acces către Marele Mister, ceea ce produce o modificare pozitivă de conştiinţă. Corbul este cel care a adus lumina în lume şi a creat o parte din Pământul-Mamă. Indienii Tlingit de pe coasta de vest a Pacificului îl privesc ca pe figura divină centrală, demiurgul primordial, care răspândeşte cultura şi civilizaţia, adăugându-I elementul dinamic şi organizator. La Mandani, cu prilejul sărbătoririi primăverii, un bărbat comemorează retragerea apelor stand gol, vopsit în alb, cu o mantie din blana a patru lupi albi şi cu doi corbi morţi pe cap.
Fără corb, conform tradiţiilor Hopi, Navajo, Zuni, lumea ar fi şi acum în întuneric, pentru că el este cel care a ieşit din pântecele negru al universului. Nici Africa neagră nu îl consideră mai prejos, considerându-l o pasăre care îi previne pe oameni despre primejdii. Prin urmare, corbul, animal solar, partener al zeilor, ghid al sufletelor, simbol al unei singurătăţi care permite accederea la un plan mai înalt, este departe de a fi un personaj al macabrului. Să nu uităm nici de ce afirma Carl Jung: corbul, chiar de este partea întunecată a psihicului, trebuie integrat în personalitate pentru a putea permite comunicarea între toate aspectele umane. Este un simbol al dezvăluirii adevărurilor ascunse şi expunerii lor în lumina conştiinţei.

ninette
25-04-2013, 18:54
Cu rezerva celui care citeşte amintirile oamenilor ce au trăit şi muncit acolo, iată:

Staţia Piaţa Romană, construită în secret de frica Elenei Ceauşescu
http://www.adevarul.ro/bbtcontent/clipping/ADVIMA20101006_0130/4.jpg

Peronul periculos de îngust şi curbe la intrarea în staţie – nu-i de mirare că Piaţa Romană, unică printre celelalte staţii de metrou din Bucureşti, a devenit în timp unul dintre locurile preferate ale sinucigaşilor. Aspectul său straniu îl „datoram” Elenei Ceauşescu, care a scos-o de pe harta proiectanţilor metroului, în 1985, dintr-un motiv bizar.

http://www.turismistoric.ro/2012/10/statia-piata-romana-construita-in-secret-de-frica-elenei-ceausescu/

19640507
26-04-2013, 19:47
Foarte interesante toate articolele si bine de tinut minte esentialul. Intr-adevar, eu nu stiam multe din cele scrise aici, multumesc!...
Felicitari pentru munca depusa de cei care au postat spre stiinta noastra!...

ninette
26-04-2013, 19:56
Foarte interesante toate articolele si bine de tinut minte esentialul. Intr-adevar, eu nu stiam multe din cele scrise aici, multumesc!...
Felicitari pentru munca depusa de cei care au postat spre stiinta noastra!...
Mulţumim pentru apreciere, dacă vreodată veţi vrea să ne aduceţi ceva de citit, vă aşteptăm cu interes!

ninette
26-04-2013, 20:01
Hidromelul, elixirul tinereții

http://www.historia.ro (http://www.historia.ro/)

Hidromelul, licoarea pe bazã de miere de albine, era cunoscutã încã din antichitate, fiind consideratã în genere un leac împotriva îmbãtrânirii. Bãutura îşi are obârşia probabil în Babilon, cunoscându-se acum 4000 de ani faptul cã divina bãuturã are capacitatea de a vindeca rãni şi de a spori pofta de mâncare, precum şi de a elimina impotența. Alți învãțați împing şi mai mult în timp originile sale, în India acum 6000 de ani. La noi în țarã prima documentare a hidromelului apare în anul 1413, când negustorii braşoveni plãtesc impozit pentru comercializarea acestuia.
Oricum, nu este de mirare cã hidromelul a fost dintotdeauna atât de apreciat în diverse culturi, datã fiind bogãția de vitamine a mierii care are în compoziție apa biologicã şi peste 400 de substanțe nutritive care mențin trupul tânãr şi sãnãtos, printer care vitaminele C, A, D, K, complexul B, potasiu, calciu, magneziu, fosfor, selenium, crom sau iod. Se şi preparã simplu, respectând cantitãțile şi timpul de macerare: într-o sticlã de 1 litru se pun opt linguri de miere poliflorã lichidã şi o jumãtate de lingurițã de polen de albine, peste care se adaugã apã platã. Dupã 2-3 zile în care se agitã şi se lasã la macerat, se obține o licoare uşor alcoolizatã, cu efecte tonice, euforizante, revigorante, dar şi…afrodisiace. În prepararea hidromelului mai poate intra fermentul din diverse fructe. Se strâng fructele coapte, se fierbe apa şi se rãceşte la 45 de grade, pentru fiecare litru de apã se adaugã câte 300 de grame de miere; fructele zdrobite se pun în damigeanã (pentru fiecare kilogram de fructe se adaugã 3 litri de apã cu miere), care se ține douã luni la 20 de grade pentru fermentație. Calitatea hidromelului creşte cu vechimea.
Prepararea şi folosirea hidromelului sunt atestate în societãțile elenã, romanã, egipteanã, balto-slavã, fino-ugricã, celticã, germanicã, dar si geto-dacã. Câteva însemnari ale autorilor antici pomenesc de importanța produselor apicole la daci:
“Posidoniu afirmã cã misii,neam trac din dreapta Dunãrii se feresc din cucernicie a mânca vietãți motiv pentru care nu se atingeau de carnea turmelor lor.Se hrãnesc insa cu miere,lapte si brânza,ducând un trai linistit.”(Strabon,Geografia-in jurul anului 25-a.Ch.)
“Locuitorii din Dacia sunt obisnuiți cu miere cu lapte si fier. “(Ptolemeu,Geografia -in jurul anului 150 p.Ch).
“De acolo am cãlãtorit pe un drum neted, aşezat intr-o campie şi am trecut peste mai multe râuri navigabile, dintre cele mai mari,dupa Istru,era aşa-numitul Drecon,apoi Tigas si Tifisas. Pe acestea le-am trecut in bãrcile de care se foloseau locuitorii de pe malurile râurilor ,iar pe celelalte le-am trecut pe plute, pe care barbarii le poarta in cãruțe, deoarece locurile sunt mlãştinoase.Prin sate ni se aducea de mâncare si anume in loc de grâu,mei,iar in loc de vin,mied dupa cum il numesc localnicii.” (Priscus,sec.V.p.Ch).
Tradiția consumului de mied se pãstreazã, Antonio Maria Gratiani vorbind la 1564 despre obiceiul moldovenilor de a se desfãta cu aceastã bãuturã. În Europa de vest se produce puțin hidromel în ziua de astãzi, de pildã producția francezã nu depãşeşte 3000 de hectolitri. Polonia are douã feluri tradiționale de mied: dwojniac (învechit 5-7 ani) şi trojniac (3). La 1970 în America de Nord existau trei companii producãtoare. Pregãtit în condiții optime dupã una dintre metodele consecrate (Godan – cu maia de struguri; Derosne/Layens – cu pasturã; Cabas/Ware – cu drojdie de vin sau Jacquemine – cu fermenți selectivi), miedul poate concur fãrã probleme orice vin prestigios.
Simbolistica licorilor încadreazã hidromelul în categoria celor dãtãtoare de nemurire. Este bãutura zeilor de pe lumea cealaltã şi bãutura care se serveşte la ospețele ritual. Ce-I drept, cãlugãrii care au transportat legendele l-au mai înlocuit cu vinul. Celții îl consumau la toate sãrbãtorile, la concurențã cu Berea. În Bretania încã se mai bea frecvent şi astãzi. Berea este pentru celți bãutura rãzboinicilor, iar miedul, cea a zeilor. Prin participarea sacerdoților care întruchipeazã divinitatea la sãrbãtoarea Samain se confirmã statutul bãuturii. Uneori, regele care îşi pierde tronul moare înecat într-un butoi cu hidromel.
Bãutura încã mai este consideratã divinã în Africa, unde pentru bãştinaşii bambara înseamnã cunoaştere, înțelepciune. Compoziția lui o explicã prin aportul simbolic. Apa fertilizeazã, permite comuniunea, este origine a vieții, mijloc de purificare, centru de regenerare, conține sãmânța primordialã. Cufundarea în apã semnificã reîntoarcerea la origini, la imensul rezervor de potential. Pe de alã parte, mierea simbolizeazã prospețimea, claritatea, adevarul. Este totodatã principiu fecundator, izvor de viațã şi nemurire, hrana care oferã ştiința, dupã cum ne amintim şi din tradiția lui Pitagora, care s-ar fi alimentat doar cu ea. Bãştinaşii bambara comparã adevãrul cu mierea, pentru cã asemenea fagurelui, nu are nici fațã, nici dos, şi este cel mai dulce lucru de pe lume. Unirea celor douã componente simbolice este facilitatã şi de forța stimulentã a celorlalte ingrediente, iar prin fermentație se sublimeazã calitãțile elementelor. Fermentând, hidromelul îmbatã, conform tradițiilor, cu…adevãr.

ninette
28-04-2013, 09:23
Omul când nu are treabă, găseşte ceva să tulbure şi apele cele mai limpezi ... am vrut să ştiu câte ceva despre simbolistica rămurelelor de salcie pe care le primim de la biserică în ziua de Florii. Surse sunt destule, m-am limitat la trei, şi, după părerea mea, am făcut bine, deoarece ar trebui ssă vorbim despre simbolul creştin al acestui obicei. Primul şi ultimul articol, deşi m-am cam lungit cu ele, cred că sunt mai aproape de adevăr, deşi, spun sincer, nimeni, niciodată, nu mi-a vorbit despre infertilitate şi sterilitate ca simbol, în legătură cu salcia. Asta, ca să nu pomenesc despre virtuţile ei reale de a asigura sterilitatea!

Simbolismul salciei de Florii
http://www.crestinortodox.ro (http://www.crestinortodox.ro/)
Dupa un obicei stravechi, mentionat chiar in sec. al IV lea de catre pelerina Egeria si generalizat in toata Biserica crestina, in Duminica Floriilor se aduc in biserici ramuri de salcie. Acestea sunt binecuvantate si impartite cre.dinciosilor, in amintirea ramurilor de finic si de maslin, cu care multi.mile au intampinat pe Hristos la intrarea Sa in Ierusalim. Noi le purtam in maini ca semn al biruintei impotriva mortii.
Avand in vedere ca noi mergem in Duminica Floriilor cu ramuri de salcie si nu de finic, exista credinta ca Biserica a adoptat anumite simboluri care nu au temei scripturistic. Astfel, cei care impartasesc aceasta credinta, sustin ca s-a diminuat semnificatia religioasa.
Daca analizam rolul salciei in istorie, vom putea observa ca i s-au atribuit diverse calitati magice. Prof. Dr. Remus Rus are un articol amanuntit despre interpretarile care apar atat in credinta pre-crestina, cat si in mitologiile antice sau in invataturile Bibliei. Voi reda cateva idei pe care le-am intalnit in acest articol.

Salcia - simbol al fecioriei
De Thesmophoria, o sarbatoare legata de cultul lui Demeter si Core, femeile isi faceau un pat din ramuri de salcie pe care stateau in tot timpul sarbatorii. Salcia fiind considerata un copac ce-si distruge rodul (ea isi leapada florile inainte ca rodul sa se lege), actul pe care il faceau femeile in acea zi putea fi tradus ca o daruire spre o viata de castitate. Au fost si persoane care au vazut in sederea femeilor pe acel pat o promovare a fertilitatii, de vreme ce patul era asezat pe pamant, iar pamantul era simbolul sacru al zeitelor mame.

Salcia - planta menita sa asigure steriliatea
Avand in vedere ca salcia este un copac distrugator de rod, era considerata ca fiind planta ce asigura sterilitatea. In textele antice intalnim in acest sens, afirmatii de genul: "luati flori de salcie, frecati-le in apa si beti amestecul. Acesta va suprima orice pofta amoroasa si va face pe femei sterile" .

Salcia in Vechiul Testament
In Vechiul Testament salcia este intalnita pentru prima data in timpul sarbatorii corturilor, sarbatoare care aminteste de eliberarea evreilor din Egipt: "In ziua intai sa luati ramuri de copaci frumosi, ramuri de finici, ramuri de copaci cu frunze late si salcii de rau si sa va veseliti inaintea Domnului Dumnezeului vostru..." (Levitic 23, 40). In cadrul acestei sarbatori salcia este un simbol al bucuriei si al vietii.
Insa, in Psalmul 136, in care este descrisa disperarea evreilor aflati in robia babilonica : "La raul Babilonului, acolo am sezut si am plans, cand ne-am adus aminte de Sion. In salcii, in mijlocul lor, am atarnat harpele noastre" (1-2), salcia devine aici simbolul neputintei si al disperarii. Astfel, si in Vechiul Testament salcia isi pastreaza dualismul ei simbolic : viata si moarte.

Salcia in crestinism (Floriile)

In gandirea crestina, simbolismul salciei este intalnit pentru prima data in scrierile Pastorului Hermas. Aici martirii sunt numiti "ramuri de salcie purtatoare de rod" ale copacului divin, care este Hristos. Cu alte cuvinte cei ce si-au daruit viata lui Hristos, nu au ramas in moarte, ci au biruit-o prin Hristos.
Salcia, in scrierile unor Sfinti Parinti, o reprezinta pe Fecioara Maria. Aceasta desi alege fecioria, deci viata fara rod, naste pe Hristos.

In concluzie, trebuie sa intelegem ca folosirea salciei in cult nu este expresia acomodarii Bisericii la mediu. Dimpotriva, folosirea salciei in cult isi are bogatia sa in viata rituala a Bisericii.

Salcia in credinta populara
In popor exista credinta ca cei care nu pot ajunge la biserica, in special din motive de sanatate, trebuie sa fie loviti cu aceste ramuri de salcie binecuvantate, strigandu-se in mod repetat:
"Iesi, boala, intoarce-te sanatate!". Apoi sa se cante: "Nu sunt eu cel ce te loveste/ Ramura de salcie te loveste / Nu tu esti in suferinta / Ramura este cea care sufera / In curând va fi Pastele".
Modul in care aceasta ramura de salcie se pastreaza in gospodarie, este diferit de la o zona la alta. In Moldova si in Bucovina exista credinta ca salcia nu trebuie adusa in casa. Ea se pune intotdeauna afara, la streasina casei. Dimpotriva, in Muntenia si Oltenia, ramurele de salcie se pun la icoane.

In literatura folclorica romaneasca exista multe legende despre salcie. In una din ele se spune ca Fecioara Maria, auzind de Rastignirea lui Hristos, a plecat sa-L caute. Ajungand la malul unui rau s-a rugat de broasca sa o treaca dincolo, dar aceasta nu a vrut spunandu-i ca si ea a avut trei copii care au fost omorati de roata unei carute si nu a mai plans dupa ei. Fecioara a blestemat-o sa se usuce, dar sa nu putrezeasca niciodata. Asa a ajuns la salcie, cea care si-a facut ramurile punte pentru a o ajuta pe Fecioara sa treaca raul. Fecioara a binecuvantat-o, ca niciodata sa nu arda, sa rodeasca si sa se inmulteasca oriunde s-ar aseza.

Un articolaş de pe http://www.ele.ro (http://www.ele.ro/) care tulbură puţin apele şi aduce în discuţie credinţe celtice:

Traditia crestina spune ca in aceasta zi se tin slujbe la biserica si se sfintesc crengute de salcie care apoi se impart credinciosilor, crengute care au rolul de a-I proteja pe acestia de rele pe parcursului intregului an.

De unde vine insa salcia si care este povestea folosirii ei in Duminica Floriilor?

Salcia face parte din familia Salicaceae si are denumirea stiintifica de Salix spp. Este cunoscuta peste tot prin mladitele sale lungi si plecate si prin preferinta catre zonele de pe malul apelor. De aici si denumirile populare, de "salcie plangatoare" sau "salcie pletoasa".
Crestinismul insa i-a adus si o alta semnificatie, odata cu patimile lui Iisus Hristos, cand soldatii romani ai lui Pontius Pilat au folosit ramuri de salcie pentru a-l biciui pe Mantuitor cu acestea.
De aceea exista datina ca in Duminica Floriilor crengute de salcie sa fie aduse de credinciosi la biserica pentru a fi sfintite de preoti si a deveni apoi ocrotitoarele casei.
Legendele celtice atribuie salciei roluri mistice, de ocrotitoare a dragostei, de vindecatoare, de protectoare sau avand puteri de fertilizare, asa ca mladitele aduse acasa dupa slujba de Florii devin un simbol de netagaduit al prosperitatii unei case.

Salcia este considerata insusi arborele vietii in traditia druida, conform careia cele doua oua stacojiii, continand fiecare soarele si luna au stat protejate de ramurile salciei pana ce acestea au fost clocite suficient.

Salcia este de asemeni copacul ales pentru legarea firelor de Martisor de catre tinerele fete. Caci salcia aduce iubirea, sanatatea, prosperitatea si intelepciunea.

Ramurelele de salcie pot fi tinute in apa, langa o icoana sau pot fi impletite in cunune care se pastreaza peste an. De asemenea se pot face si aranjamente inedite cu ramurele de salcie.

Şi cel mai documentat, după părerea mea:
Salcia: simbolul mortii si al vietii
http://www.crestinortodox.ro (http://www.crestinortodox.ro/)
<<Adeseori, in discutiile avute cu diferite ocazii despre simbolismul religios, mi s-a spus ca, in procesul de adaptare la conditiile si imprejurarile naturale sau la mediul in care traiesc credinciosii ei, Biserica crestina (http://www.crestinortodox.ro/mitropolia-munteniei-si-dobrogei/68138-pestera-sfantului-andrei-prima-biserica-crestina-de-la-noi) a fost nevoita sa adopte simboluri care nu au nici un temei evanghelic sau biblic in general (http://www.crestinortodox.ro/diverse/69666-biblia-ca-generator-de-literatura) si, drept urmare, a avut loc si o diminuare a semnificatiei simbolurilor religioase astfel preluate. Ca exemplu in acest sens, de altfel cel mai des folosit, era faptul ca noi romanii ortodocsi (http://www.crestinortodox.ro/reportaj/72305-sfantul-antipa-romanul-a-deschis-o-noua-punte-spirituala-intre-romanii-ortodocsi) nu folosim ramuri de finic pentru Duminica Floriilor (http://www.crestinortodox.ro/datini-obiceiuri-si-superstitii/68749-duminica-floriilor), ci banalele ramuri de salcie. Motivul folosirii salciei fiind adaptarea la mediu, deoarece finicul nu creste la noi in tara. Legat de acest lucru mi s-a pus intrebarea, daca salcia poate sau nu, sa acopere simbolismul religios al finicului. Ba mai mult, daca ea insasi are sensuri si simboluri proprii care justifica folosirea ei rituala. Problema este foarte clara si poate fi expusa de la inceput. Salcia are un simbolism propriu si acesta mai ales datorita caracteristicilor specifice legate de modalitatea ei de inmultire; fiind totodata folosita cu diferite sensuri in traditiile religioase precrestine si apoi si in crestinism.

Pentru a raspunde la intrebarile puse si totodata pentru a face cunoscut simbolismul salciei (http://www.crestinortodox.ro/diverse/88554-simbolismul-salciei-de-florii) vom analiza aceasta problema in traditia greaca antica, in traditia Vechiului Testament (http://www.crestinortodox.ro/alte-articole/68997-semnificatia-vechiului-testament) si, bineinteles in traditia crestina. Ne vom rezuma doar la aceste traditii deoarece simbolismul salciei a fost foarte bogat la popoarele necrestine, cu precadere la slavi si la popoarele baltice, iar o monografie amanuntita ar depasi cu mult scopul nostru imediat.

Prin particularitatile sale naturale, salcia a atras, inca din cele mai vechi timpuri, atentia oamenilor. Intrucat creste doar in locurile abundente in apa ea a fost considerata ca fiind "o adevarata planta de apa" sau "iubitoare de apa" . Dar ceea ce a uimit mai mult a fost puterea ei aproape indestructibila de crestere si regenerare, fara nici un ajutor din partea omului. Insasi denumirea ei a fost dedusa, atat de greci cat si de romani (http://www.crestinortodox.ro/diverse/69383-sibilele-in-viata-greco-romanilor-si-in-iconografia-crestina), din aceasta realitate extraordinara de crestere pe care o are. In limba latina, denumirea salix a fost pusa in legatura cu verbul salire - a sari. Festus a luat totusi in deradere aceasta etimologie zicand: "Salicem ridicule interpretantur dictam, quod ea celeritate crescat, ut salire videatur". Iar termenul grecesc itea , era legat de adjectivul verbal itos ce deriva de la verbul ienai - a merge. La aceasta referire Etymologion Mega adauga : "deoarece arunca mladite cu repeziciune" .

Dar salcia a atras nu numai prin aceasta particularitate. Astfel, in traditia greaca antica, alaturi de plop, ea umbreste intrarea in temuta imparatie a mortii, stapanita de nemilosul Pluto si de crancena zeita Persefona. Homer relateaza despre acest lucru atunci cand Circe ii indica lui Odiseu locul unde se afla intrarea in infern : "dumbrava neingrijita, dincolo de cararile Oceanului, unde cresc plopi mareti si salcii sterpe", in text "distrugatoare de rod".

Aceasta asociere a salciei cu "imparatia mortii" nu este intamplatoare, caci alaturi de plop, de ulm si de tamarisc, si ea face parte din copacii sacri ai nimfelor, fiicele lumii subpamantene. De altfel, salcia a avut o oarecare influenta stranie asupra grecilor inca din cele mai vechi timpuri, caci prezenta ei era legata de locurile unde izvoraste apa din pamant, iar acestea erau considerate, cai de acces in lumea subpamanteana, a mortii. Simbolismul salciei este pus astfel in legatura cu misterul "Mamei Pamant", la randul ei simbol al vietii noi, infloritoare, dar si al mortii, caci in "Pamant" se intorc toate lucrurile. Datorita acestei asociatii, salcia era totodata si "copac sacru" al marilor "Zeite Mame". Zeita Hera s-a nascut sub o salcie pe insula Samos. Salcia, suntem informati de Pausanius, era unul dintre cei mai sacri copaci ai Greciei antice (http://www.crestinortodox.ro/grecia-antica/71849-conceptia-despre-om-in-grecia-antica).

Exista si o curiozitate legata de acest copac plin de seva vietii, ce nu a trecut neobservata, si anume, faptul ca ea isi leapada florile inainte ca rodul sa se lege; ca ea de fapt nu se inmulteste prin seminte, ci prin puterea de a arunca vlastari.

Aceasta curiozitate a devenit "punctul de plecare al unei dialectici mitologice", caci, salcia este "ucigasul propriului fruct" si astfel in ea se intalneste activa "forta vietii si a mortii (http://www.crestinortodox.ro/alte-articole/68994-sensul-vietii-si-al-mortii)". Desi nu este clar in ce sens anume este folosita, salcia juca un rol important in timpul sarbatorii Thesmophoria, legata de cultul lui Demeter si Core. Acest eveniment era dedicat cu exclusivitate femeilor. Cu aceasta ocazie, femeile isi faceau un "pat" din ramuri de salcie pe care stateau aproape tot timpul sarbatorii. Care a fost semnificatia precisa a acestei practici este greu de retinut. Totusi, din literatura existenta, s-a dedus ca era un act de daruire spre o viata de castitate de puritate feciorelnica, deoarece salcia, fiind un copac "distrugator de rod", trebuie sa fi fost si simbol al retinerii sexuale.

Cu toate acestea, simbolismul salciei nu se refera numai la viata de castitate, caci, s-a observat, ca atunci cand femeile isi faceau pat de ramuri de salcie, acesta era asezat pe pamantul datator de viata, iar verdele si pamantul erau simboluri sacre ale zeitelor mame, deci ale fertilitatii. De aici si ideea ca acest act era un mijloc de sfintire a pantecelui si de promovare a fertilitatii. Exista, deci, un element paradoxal privind folosirea salciei cu ocazia sarbatorii Thesmophoria, caci salcia este prezentata ca simbol atat al mamei cat si al fecioarei, al rodniciei pantecelui si al castitatii; al celor vii si al celor morti. Totodata, vechii greci i-au atribuit salciei si calitati magice.

Astfel, ei obisnuiau sa planteze salcii, in apropierea viilor si aceasta pentru doua motive : unul practic, de a avea suport pentru vita de vie; dar si unul magic, de a transfera vitei puterea de crestere si regenerare a salciei. Se pare ca aceasta practica indica legaturi directe nu numai cu cultul lui Demeter dar si cu cel al lui Dionisios. Calitatile magice ale salciei au fost foarte mult speculate in perioada antica, caci, spunea Dioscuride, "femeile zeloase in castitate isi puneau in paturile lor ramuri de salcie... intrucat linistesc pasiunea sexuala" , iar "frunzele de salcie, atunci cand sunt amestecate cu apa, previn orice concepere". Aceleasi idei si practici sunt amintite si de Nicandru in Theriaca. Cea mai clara ramane insa informatia data de Pliniu, informatiei care sta la baza conceptiei despre simbolismul salciei in ultima perioada a antichitatii si in evul mediu primar.

Iata ce spune Pliniu : "Foarte repede salcia isi pierde samanta, inainte ca ea sa ajunga la vreo maturitate, de aceea Homer o numeste distrugatoare de rod. La o data tarzie, s-a interpretat aceasta idee fantastica in lumina propriilor ei crime, atunci cand a devenit clar ca samanta salciei era un mijloc de asigurare a sterilitatii". Pliniu transmite deci doua idei fundamentale : in primul rand, conceptia homerica legata de salcie ca fiind distrugatoare de rod. Salcia reprezinta o crestere chtonica, fiind afiliata lui Pluto si Persefona si, ca orice copac "fara rod", era un simbol sacru al taramului celor morti in al doilea rand, este vorba de practica magica (http://www.crestinortodox.ro/datini-obiceiuri-si-superstitii/87943-calusul-practica-magica-de-vindecare) menita sa asigure sterilitatea mai degraba decat castitatea: "luati flori de salcie, frecati-le in apa si beti amestecul. Acesta va suprima orice pofta amoroasa si va face pe femei sterile" .

Aceasta pare sa fi fost taina mortala a copacului Infernului, pe care Homer il pune de straja la portile imparatiei Mortii. Dupa parerea lui Aelian, insusi Homer, atunci cand se referea la salcie ca fiind distrugatoare de rod, facea referire la taina intunecata legata de puterea salciei de a distruge rodul pantecelui, caci el, adica Homer "era pe urma lucrurilor nespuse ale naturii".

Credinta in puterea magica a salciei de a asigura sterilitatea va dainui si in traditia crestina. Geopontica bizantina relateaza : "Daca fructul salciei este macinat sub forma de pudra si baut, acesta face fiintele umane (http://www.crestinortodox.ro/sanatate-si-stiinta/72677-respectul-fata-de-fiinta-umana) incapabile de procreare". Iar Eustatie, episcop si catolicos al Thessaliei, in comentarul sau asupra Odiseei, vorbeste despre aceeasi credinta pagana prezenta in timpurile crestine: "Salciile sunt numite distrugatoare de rod deoarece ele isi leapada florile inainte ca fructul lor sa inceapa a creste, dar si pentru ca cei care beau o bautura din flori de salcie, ucid prin aceasta rodul pantecelui sau devin incapabili de procreare.

Gandirea crestina va vedea in imaginea poetica folosita de Homer cu privire la salcie sensuri si adevaruri mai profunde, ascunse in limbajul mitic si care vor primi adevarata interpretare in lumina revelatiei crestine. Totusi, crestinii nu se vor baza doar pe textele homerice, ci vor cauta motivatii in Vechiul Testament (http://www.crestinortodox.ro/alte-articole/68881-ziua-de-odihna-a-vechiului-testament), motivatii ce vor face ca salcia sa inmugureasca, nu la portile intunecate ale Infernului, ci la portile stralucitoare ale cerului.
In traditia Vechiului Testament salcia apare in contexte ce exprima cu precadere bucuria de a trai. Pentru prima data intalnim salcia in timpul sarbatorii corturilor. Aceasta sarbatoare, care comemoreaza evenimentul iesirii din Egipt a evreilor sub conducerea lui Moise, incepe in ziua a 15-a a lunii a saptea (Tisri) si tine un rastimp de sapte zile (Levitic 23, 34). Cu aceasta ocazie, sunt aduse Domnului ofrande din roadele pamantului si jertfe de animale. Interesant de observat ca aceasta sarbatoare incepe printr-o manifestare simbolica a bucuriei de a trai viata de libertate : "In ziua intai sa luati ramuri de copaci frumosi, ramuri de finici, ramuri de copaci cu frunze late si salcii de rau (s.n.) si sa va veseliti inaintea Domnului Dumnezeului (http://www.crestinortodox.ro/alte-articole/70607-nasterea-celei-dupa-trup-a-domnului-dumnezeului-si-mantuitorului-nostru-iisus-hristos)vostru..." (Levitic 23, 40). Caci ramurile inmugurite sunt un simbol al vietii celei noi a vietii biruitoare asupra mortii.

In practica liturgica (http://www.crestinortodox.ro/alte-articole/70671-practici-liturgice-locale-indeplinite-in-cadrul-savarsirii-sfintei-liturghii) de mai tarziu ramuri de salcie au fost purtate in procesiune in jurul altarului jertfelor in toate cele sapte zile ale sarbatorii corturilor. Vulgata a introdus in text, pe langa salcie, si cuvantul plop - populus. Asa se face ca cei doi copaci, simboluri ale infernului, vor deveni in Vechiul Testament simbol al bucuriei de a trai.

Pe langa aceasta, traditia iudaica (http://www.crestinortodox.ro/diverse/69436-interpretarea-alegorica-a-cantarii-cantarilor-in-traditia-iudaica-si-in-traditia-crestina) va considera "apa vie", care curge in acea tara din abundenta doar iarna, ca simbol pretios al vietii si o aprecia ca atare. De aceea, spune acelasi autor, "era natural sa se priveasca la salcie, cu frunzisul ei bogat, ca fiind un simbol al procesului mereu innoitor al infloririi si al cresterii".

Noul simbolism dat salciei, al vietii ce se reinnoieste, trebuie deci descifrat in referirile alegorice pe care le gasim in Vechiul Testament. Un prim text la care dorim sa facem referire este cel din Isaia 44, 3-4 : "Ca eu voi varsa apa peste pamantul insetat si paraie de apa in tinut uscat. Varsa-voi Duhul Meu peste odrasla ta si binecuvantarea Mea peste mladitele tale. Si vor odrasli ca iarba pe malul paraielor si ca salciile de-a lungul apelor curgatoare".

Salcia este aici un simbol ai vietii abundente care va domni in timpul imparatiei mesianice ; imparatie pe care Zaharia o vede ca pe o mareata sarbatoare a corturilor, a bucuriei de a trai viata de deplina libertate sub pronia divina : "Si toti cei ce vor fi ramasi cu viata dintre neamurile acelea care venisera sa lupte impotriva Ierusalimului se vor sui in fiecare an sa se inchine imparatului, Domnul Savaot, si sa praznuiasca sarbatoarea corturilor (Zaharia 14, 16).

Pornind de la acest pasaj, ne informeaza H. Rahner, "Parintii Bisericii (http://www.crestinortodox.ro/alte-articole/68890-pomul-paradisiac-in-interpretarea-parintilor-bisericii) au presupus ca tot ceea ce s-a scris in lege referitor la folosirea ramurilor de salcie in timpul acestei sarbatori va ajunge la desavarsire in lumea spirituala a noului pamant". De aceea, nu este deloc surprinzator ca salcia va primi in gandirea crestina sensuri mult mai profunde, ceea ce face ca folosirea ei in practica liturgica sa fie pe deplin justificata, asa cum se va vedea in cele ce urmeaza.

Inainte de a trata despre simbolismul crestin (http://www.crestinortodox.ro/editoriale/70015-cunoastere-si-simbol-in-crestinism) al salciei este necesar sa atragem insa atentia asupra altor doua versete din Vechiul Testament, in care ideea homerica a salciei distrugatoare de rod pare sa se contureze in cartea Iov, facandu-se referire la monstrul Behemoth, se spune : "El se culca sub florile de lotus, in ocolul trestiilor si al baltii. Frunzele de lotus ii fac umbra si salciile baltii il imprejmuiesc, (Iov, 40, 21-22). Interesant de observat ca traducatorii Septuagiatei nu au folosit in traducerea lor cuvantul itea salcie, ci agnos -vitex agnus castus, tot copac din familia salciei, denumit copacul castitatii. Acesta este copacul despre care Dioscoride spune ca vechii greci il denumeau amikotomiainos, iar romanii salix marina sau piper agreste si este identic cu salcia folosita de femei in timpul sarbatorii Thesmophoria. Or, folosind acest termen, traducatorii greci introduceau aici nuante legate de vechile traditii grecesti si de credinta existenta, la vremea respectiva, in Behemothsi Leviathan ca forte ale raului; salcia pastrandu-si simbolismul ei nefast despre care a vorbit Homer. Caci salciile baltii imprejmuiesc aceasta faptura a infernului ceea ce ne aminteste de salcia de la portile Infernului din Odiseea.

O conceptie sumbra, a sperantelor pierdute, legate simbolic tot de salcie, o gasim exprimata in Psalmul 136, in care este descrisa disperarea evreilor aflati in robia babilonica : "La raul Babilonului, acolo am sezut si am plans, cand ne-am adus aminte de Sion. In salcii, in mijlocul lor, am atarnat harpele noastre" (1-2). Salcia, care la sarbatoarea corturilor era un simbol al bucuriei, devine aici simbolul neputintei, al disperarii si al resemnarii; sentimente traite, de altfel de locuitorii Infernului grec. Astfel, si in Vechiul Testament salcia isi pastreaza dualismul ei simbolic : viata si moarte (http://www.crestinortodox.ro/cuvinte-duhovnicesti/68690-sofronie-saharov-despre-viata-moarte-si-vesnicie). Acest lucru nu va fi trecut cu vederea de scriitorii bisericesti si de Sfintii (http://www.crestinortodox.ro/arta-bizantina-sec-ix-xiii/67324-biserica-sfintii-apostoli) Parinti care au incercat sa dea sens si semnificatie aspectelor tainice ale credintei crestine (http://www.crestinortodox.ro/diverse/69434-pietismul-sectant-indepartare-de-la-credinta-crestina-ortodoxa).
In gandirea primara crestina simbolismul salciei este intalnit mai intai in scrierile Pastorului Hermas. Iata ce spune Hermas in una din viziunile sale : "Pastorul mi-a aratat o salcie mare care era aidoma unui acoperis ce proteja un deal si o campie, iar la umbra acestei salcii au venit toti oamenii care au fost chemati in numele Domnului". Tuturor celor veniti la umbra salciei, Arhanghelul Mihail (http://www.crestinortodox.ro/biserica-in-lume/67736-biserica-sfantul-arhanghel-mihail-pedoulas) le da cate o ramura de salcie pe care fiecare credincios trebuia sa o dea inapoi pentru a fi grefata din nou pe copac. Majoritatea ramurilor restituite erau pe jumatate uscate, ceea ce arata gradul de pocainta. Doar ramurile inapoiate de martiri aveau o infatisare ciudata, care depaseste natura salciei : "in cele din urma, ei (martirii n.n.) au inapoiat ramurile lor care erau verzi si acoperite cu muguri noi, iar pe muguri era ceva ce avea infatisarea unui fruct. Iar cei care se aflau in aceasta situatie, au fost nespus de bucurosi, iar ingerul era plin de bucurie din pricina lor, si pastorul s-a bucurat si El".
Pentru Hermas se ridica insa intrebarea, careia, de altfel, el insusi ii da glas: "Doamne, cum vor putea aceste ramuri vestejite sa dea noi mladite". Raspunsul vine neintarziat: "Acest copac este o salcie, iar natura ei este iubitoare de viata". Acest copac, o salcie cosmica, este simbolul puterii vitale implantat in pamant prinintruparea lui Dumnezeu (http://www.crestinortodox.ro/editoriale/70317-intre-beau-dieu-si-dumnezeu-urat). "Caci copacul acesta mare care acopera dealurile si campiile si intr-adevar intregul pamant (http://www.crestinortodox.ro/interviuri/70511-intre-pamant-si-cer-in-cautarea-unor-comori-spirituale) este Fiul lui Dumnezeu care este propovaduit pana la marginile pamantului, iar oamenii care stau la umbra sa sunt cei care au auzit mesajul sau si au crezut in El". Toate ramurile participa la puterea sa datatoare de viata, chiar si acelea pe jumatate uscate incep sa dea frunze din nou, datorita puterii acestui copac cosmic care arunca mladite din apele vesnice: "Caci Dumnezeu care a plantat acest copac doreste ca toti cei care au primit ramurile sale sa traiasca, iar eu nadajduiesc ca aceste ramuri, atunci cand au primit umezeala si au baut apa, sa aiba o noua viata".

Cat priveste ramurile martirilor, care nu numai ca sunt verzi dar au si fruct, trebuie sa le explicam sensul in contextul ideii ca salcia este un copac "distrugator de rod". Martirii sunt de fapt cei care, invingand puterea celui rau si a mortii, au progresat dincolo de natura umana pacatoasa, aducand roade. Acestia sunt cei care vor fi incoronati cu coroane de palmier, dupa cum ne spune Hermas. Ei au devenit "ramuri de salcie purtatoare de rod" ale copacului divin, care este Hristos. Aceasta metafora poate fi inteleasa la adevarata valoare numai daca avem in vedere credinta greaca pagana referitoare la salcie.

Pornind de la Hermas, scriitorii crestini de mai tarziu vor prezenta salcia ca fiind un simbol autentic crestin : "Caci salcia, spune Eusebiu, cu verdele ei vesnic si cu vigoarea tanara a cresterii sale este un simbol al bogatiei acelui izvor de apa spirituala ce izvoraste in Biserica Logosului". Iar Cassiodor, comentand acelasi text din Isaia, adauga : "Salciile sunt copaci ce cresc pe malurile raurilor si acolo dau viata celui (http://www.crestinortodox.ro/vietile-sfintilor/72965-viata-celui-intre-sfinti-parintele-nostru-ioan-gura-de-aur) mai proaspat verde, si chiar daca cineva taie mereu o parte din radacina si o ingroapa in pamantul umed, ea va arunca imediat radacini proaspete. Cu aceste salcii trebuie sa comparam sufletele sfinte si credincioase, care, dupa cum spune Isaia, arunca mladite ca salciile de pe malurile paraielor" .

Prin urmare, pentru puterea ei regeneratoare de viata salcia a fost asemuita lui Hristos. In acelasi timp, ea este si un simbol al credinciosului crestin, a celui care a primit noua viata prin baia botezului si care, spre deosebire de salcia distrugatoare de rod, da roade. Iata ce spune in acest sens si Fericitul Ieronim : "Iar apoi profetul ii compara pe cei care s-au renascut prin baia botezului cu plantele nou inverzite si cu salcia (s.n.), care arunca mladite pe marginea apei curgatoare. Caci aceasta salcie da rod, iar aceasta este contrar naturii sale obisnuite, caci de obicei salcia este fara de rod, iar cel care maninca din saminta ei devine el insusi neroditor".

Paralel cu acest simbolism transfigurat care compara salcia cu Hristos si mladitele ei cu credinciosii crestini, intalnim in literatura crestina folosirea salciei ca simbol al eternitatii sau al nevredniciei spirituale.

"Salciile, spune Fericitul Augustin, sunt copaci neroditori, iar in acest pasaj al Psalmului (136, 2) ele sunt descrise ca si cum nimic bun nu vine de la ele, desi in alte parti ale Sfintei Scripturi (http://www.crestinortodox.ro/alte-articole/68921-interpretarea-sfintei-scripturi) nu este asa. In acest pasaj, continua el, trebuie sa intelegeti ca salciile reprezinta copaci neroditori, care de altfel cresc din abundenta pe apele Babilonului. Acesti copaci reprezinta persoane lacome, zgarcite si neroditoare in orice fapte bune, cetatenii Babilonului si copacii din tinutul inconjurator, hraniti de placerile dupa lucrurile pamantesti ce curg din abundenta in jurul lor" . O idee asemanatoare este sustinuta si de Prosper de Aquitanj "Salciile care sunt udate de raurile Babilonului dar care inca nu a nici un rod, sunt un simbol al acelor suflete sterile care sunt hranite placerile acestei lumi (http://www.crestinortodox.ro/diverse/69476-despre-rugaciunea-lui-iisus-si-impactul-acesteia-asupra-lumii-secularizate-de-astazi) si raman neroditoare in virtute. In acestea putere seminala a Cuvantului divin nu poate patrunde; ele sunt pur si simplu incapabile de a primi cuvantul lui Dumnezeu (http://www.crestinortodox.ro/cuvinte-duhovnicesti/68697-cultura-duhului-cuvantul-lui-dumnezeu)".

Aceasta interpretare augustiniana a salciei va fi vehiculata de foarte multi teologi apuseni, mai ales din perioada carolingiana. Punctul culminant al dezvoltarii acestei interpretari il reprezinta Richard de St. Victor care, in lucrarea sa Alegorii mistice, dezvolta o intreaga "psihografie" a sterilitatii spirituale.

In traditia patristica a Bisericii (http://www.crestinortodox.ro/biserica-in-lume/67784-kastoria-patria-bisericilor-bizantine) rasaritene salcia va primi sensuri nebanuit de profunde. Ea va deveni simbol al fecioriei, iar caracteristica ei de a fi "distrugatoare de rod", o preinchipuire a mortii mistice care, prin renuntarea la perpetuarea vietii pamantesti, supusa mortii tinde spre dobindirea puterii ceresti de procreare. Cei feciorelnici si cele feciorelnice participa de pe acum la viata ingereasca, acea stare in care sufletul este preamarit, iar trupul devine transparent. Despre aceasta stare, Sf. Grigoria de Nazianz spune ca are un loc in bine-intemeiata cetate a cerului.

Sufletul se poate ridica spre ea numai daca moare pentru trup si astfel el va fi, intr-un sens extrem de profund, "distrugator de rod". Salcia ajunge din nou un simbol al castitatii care, murind devine vesnic roditoare. "Moartea si viata (http://www.crestinortodox.ro/diverse/87594-un-sarut-mai-aproape-de-moarte-sau-de-viata) se impreuna. Tensiunea dialectica descoperita de vechile mituri imboboceste pentru a face sa creasca floarea adevarului crestin (http://www.crestinortodox.ro/sanatate-si-stiinta/72628-conflictul-dintre-adevarul-crestin-si-filosofia-evolutionista)". Vorbind despre sarbatoarea corturilor, Origen spune ca "salcia, impreuna cu plopul, sunt copaci ai castitatii". Acelasi lucru il afirma atunci cand comenteaza textul din Isaia 56, 5. Aici insa adauga ca salcia este un simbol al castitatii atat pentru cei feciorelnici, cat si pentru "dragostea casatorita care este cu desavarsire pura". Metodiu pastreaza acelasi fir de gandire : "in Sfanta Scriptura (http://www.crestinortodox.ro/cuvinte-duhovnicesti/68431-cum-si-de-ce-sa-citim-sfanta-scriptura) salcia este tratata ca simbol al castitatii". Dupa Metodius, adevaratul crestin, pentru a participa la sarbatoarea lui Hristos, trebuie sa-si infrumuseteze "cortul" sau cu ramuri de salcie "caci salcia intruchipeaza in sine insusi numele virtutii, puritatea celui feciorelnic. Cum am putea, se intreaba el, sa intram in aceasta sarbatoare a lui Hristos daca nu ne infrumusetam corturile noastre cu ramurile acelui binecuvantat copac divin, puritatea ?". "Deoarece la noua creatie ce nu are sfarsit nu poate participa nici un om care este gasit fara podoaba ramurilor de salcie ".

Se observa aici o transfigurare completa a vechiului simbol al salciei in lumina noii creatii savarsita de Hristos prin intruparea, moartea si invierea (http://www.crestinortodox.ro/alte-articole/68906-legatura-interioara-dintre-moartea-si-invierea-domnului) Sa. Astfel, salcia devine simbolul acelei "bios agnos" care la randul ei nu este decat o prefigurare a vietii de preamarire in salasurile vesniciei dupa care toti crestinii tinjesc deopotriva. Crestinii care au realizat starea cereasca de desavarsire sunt denumiti de Rupert de Deutz: " Ei sunt salcii care nu au fruct si totusi prin har numai au saltat spre verdeata patriei lor vesnice".

Punctul culminant al simbolismului crestin legat de salcie este insa legat, asa cum era si de asteptat, de taina cea mai presus de toate a fecioarei Maria (http://www.crestinortodox.ro/maica-domnului/69096-conceptii-eronate-despre-fecioara-maria), taina mamei care a ales fecioria si care a conceput mai presus de fire, viata, pe Hristos cel intrupat. Iata ce spune in acest sens Albertus Magnus: "Ea (salcia n.n.) este numita salix deoarece sare, adica creste foarte repede si ni se spune ca samanta ei, daca este bauta, produce sterilitate. Acest lucru a fost implinit in Preamarita Fecioara caci ea a ales fecioria si astfel a ales viata cea fara rod, dar dupa cum salciei ii place sa creasca pe malul raurilor, tot asa si Preamarita Fecioara a inflorit langa apele harului si ale darurilor ceresti. Si, dupa cum salcia este un semn al castitatii, tot la fel si ea plina de castiatatea rece, pentru samanta ei, care este Fiul lui Dumnezeu, prin mesajul sau ii face pe multi neroditori in fructul trupului chemandu-i la o viata de feciorie".

Am facut aceasta scurta incursiune in simbolismul salciei pentru a arata ca tinerele mladite de salcie care sunt aduse in biserica pentru a sarbatori in fiecare an triumfalaintrare in Ierusalim (http://www.crestinortodox.ro/predici-la-duminicile-de-peste-an/71554-invierea-lui-lazar-si-intrarea-in-ierusalim) a Mantuitorului aduc cu ele invataturi, sensuri si simboluri ce trebuiesc stiute. Folosirea in cult a salciei nu este doar o simpla acomodare la mediu, ci isi are bogatia ei, functia ei simbolica in viata rituala a Bisericii (http://www.crestinortodox.ro/alte-articole/70639-jertfa-domnului-in-cartile-de-ritual-ale-bisericii) crestine. Astfel, ramurile de salcie, care odinioara umbreau portile intunecate ale lipsei de speranta, ale mortii, ale Infernului, sunt acum ramuri de bucurie ale vietii celei vesnice, ale vietii pure luate din "copacul indumnezeitor si binecuvintat".

Ca simbol al adevaruilui crestin, salcia ne invata ca adevarata Putere de viata este in noi insine ; ca noua ne revine sa adapam aceasta viata din nemuritoarele izvoare ale "apei vietii" care este Hristos si Biserica (http://www.crestinortodox.ro/editoriale/70024-chipul-lui-hristos-in-biserica-rasariteana) Sa, si astfel sa ajungem sa traim prin noi insine, cu puterea raiului, adevarata noastra menire, aceea de a fi fii ai vietii, ai lui Dumnezeu, ai "Celui ce Este".>>
Prof. Dr. Remus Rus

ninette
06-05-2013, 23:35
Din http://www.historia.ro/

Vã invitãm iarãşi la o micã incursiune în istoria mai puţin cunoscutã, plinã de umbre şi picanterii care ne dezvãluie cât de inventivã, bogatã şi ciudatã poate fi umanitatea…
1) La depunerea unui jurãmânt, romanii obişnuiau sã jure pe testicule…
2) Moartea lui Slobodan Milosevic nu a fost de ajuns pentru oponenţii sãi. I s-a introdus un ţãruş în inimã, pentru a-i distruge aspiraţiile de a deveni vampir…
3) Mama lui Adolf Hitler a luat serios în consideraţie opţiunea avortului, dar doctorul ei a convins-o sã n-o facã…
4) Majoritatea oamenilor au un vocabular limitat la 10.000 de cuvinte, dar experţii cred cã vocabularul lui Shakespeare cuprindea în jur de 25.000…
5) Otto, rege al Bavariei, începea fiecare dimineaţã cu uciderea unui ţãran. Pentru a-l potoli, supuşii i-au dat în secret un pistol cu gloanţe oarbe, unul dintre ei se îmbrãca în ţãran şi se prãbuşea intenţionat la pãmânt la auzul pistolului…
6) Regele Carol al II-lea al Angliei adesea ştergea praful de pe mumiile faraonilor pentru a le absorbi mãreţia anticã…
7) Puţine lucruri îl deranjau pe Voltaire, cu toate acestea leşina când mirosea trandafiri.
8) Cardinalul Richelieu, om politic de mare importanţã, obişnuia sã facã exerciţii fizice sãrind peste mobilã…
9) Clãdirea în care a fost scrisã Declaraţia de Independenţã a fost înlocuitã de un restaurant în care se vând hamburgeri…
10) Biblia nu menţioneazã trei magi, ci doar trei daruri…
11) Acum 3000 de ani, majoritatea egiptenilor mureau înainte sã apuce vârsta de 30 de ani…
12) Romanii foloseau bãlegarul uscat de mistreţ drept ingredient pentru steroizi. Conducãtorii de care consumau de obicei o bãuturã pe baza bãlegarului de mistreţ înainte evenimentelor importante…
13) Chinezii întrebuinţau aluminiul încã din 300 AD, în vreme ce europenii au mai aşteptat încã 1500 de ani…
14) La 1800 dacã cineva încerca sã se sinucida şi nu reuşea, era pedepsit cu moartea…
15) Împãratul Caligula a fost atât de supãrat la moartea surorii sale încât a impus un an de doliu, în care nimeni nu avea voie sã ia masa cu familia sa, sã râdã sau sã facã baie, sub pedeapsa cu moartea…
16) În Egiptul antic, oamenii îşi rãdeau sprâncenele ca semn de doliu când le murea pisica…
17) În Scoţia acum mulţi ani se inventeazã un joc cu motto-ul ”Gentlemen only…Ladies Forbidden”, adicã GOLF…
18) În 1920 pentru prima datã în istorie creşte speranţa de viaţã a omului mai mult decât cea a petişorului de aur. Pânã atunci era în jur de 48,5 ani, cu 1,5 ani mai puţini decât peştişorul…
19) Obiceiul de a da mâna cu strãinii avea iniţial scopul de a arãta cã ambele pãrţi sunt neînarmate…
20) În 1321 Dante a murit la doar câteva ore dupã ce a terminat de scris Paradisul…
21) Napoleon a luat cele 14.000 de decrete franceze şi le-a transformat în 7 legi. Era prima datã în istoria modernã când legile se aplicau egal pentru toţi. Cele 7 legi ale sale sunt atât de impresionante cã pânã în 1960 mai bine de 70 de guverne le-au luat ca model pentru propriile legi…
22) Dacã în Egiptul antic un chirurg pierdea un pacient în timpul operaţiei, i se tãiau mâinile…
23) În Grecia anticã, dacã o femeie urmarea vreun eveniment de la Jocurile Olimpice, era executatã…
24) Primul contraceptiv cunoscut este bãlegarul de crocodil, folosit de egipteni la 2000 BC…
25) În Roma anticã un nas încovoiat era un simbol al calitãţilor de lider…
26) Tot în Roma anticã se folosea la un moment dat urina ca ingredient pentru pasta de dinţi…
27) Mulţi din cei care pãzeau Marele Zid Chinezesc în Evul Mediu rãmâneau acolo toatã viaţa, cãsãtoriundu-se şi chiar fiind îngropaţi acolo…
28) Vestalele care îşi încãlcau jurãmântul de castitate erau îngropate de vii…
29) Abdul Kassam Ismael, mare vizir al Persiei în secolul al X-lea, îşi cãra pretutindeni biblioteca. 400 de cãmile purtau cele 117.000 de volume…
30) S-a calculat cã în ultimii 3500 de ani au fost doar 230 de ani de pace în lumea civilizatã…

ninette
15-05-2013, 21:54
Chiar atât de simplu să fie? Şi ... eficient?

Metodă eficientă şi naturală pentru a elimina chimicalele din legume şi fructe

Legumele şi fructele sunt “agresate” în fel şi chip până ajung în casele noastre: sunt stropite din belşug pentru a se păstra cât mai bine, iar culegătorii, maşinile de transport sau tarabele din pieţe le pot contamina cu bacterii precum listeria, salmonella, E.coli.

“Mulţi poluanţi şi pesticide care rămân pe suprafaţa alimentelor sunt lipofile. Simpla spălare cu apă nu le va îndepărta”, explică specialistul în nutriţie Corina Zugravu.
Iată o metodă simplă şi naturală prin care îndepărtaţi chimicalele de pe fructe şi legume:
Umpleţi un bol mare de salată cu apă în care turnaţi oţet de mere. Folosiţi aproximativ o lingură de oţet pentru fiecare litru de apă. Lăsaţi legumele sau fructele în apă timp de zece minute şi curăţaţi apoi mizeriile. În cazul cartofilor, morcovilor sau păstârnacului, le puteţi curăţa folosind o perie curată. Clătiţi apoi temeinic, sub un jet de apă rece.
http://www.doctorulzilei.ro (http://www.doctorulzilei.ro/)

ninette
17-05-2013, 20:25
Cele mai celebre cinci arme din Primul Război Mondial - http://www.historia.ro (http://www.historia.ro/)
Primul Razboi Mondial început în anul 1914 a produs modificări atât în percepţia oamenilor despre războaie dar şi în anumite domenii,cum ar fi cel militar. Ţările participante au avut nevoie de strategii şi arme mult mai performante pentru a învinge. Iată o listă a 5 dintre cele mai celebre arme din Primul Război Mondial

5. Mitraliera
A apărut pe la mijlocul secolului al XIX lea, era de dimensiuni foarte mari şi erau greu de manevrat. În Primul Război Mondial s-a folosit o variantă îmbunătăţită a mitralierei, numită mitraliera Maxim care era manevrată de mai puţini oameni şi era mult mai uşoară. Alături de mitraliera Maxim britanicii au folosit şi mitraliera Vickers.

4. Tancul
Condiţiile de luptă de pe fronturile Primului Război Mondial i-au făcut pe britanicii să creeze un vehicul autopropulsat care să nu fie afectat de mitralieră şi care să poată să traverseze tranşeele şi barajele de sârmă ghimpată. Primul exemplar a fost poreclit “Little Willie” şi a fost utilizat prima oară de armata britanică pe 6 septembrie 1915. Primul tanc de luptă a fost folosit în Bătălia de pe Somme din 15 septembrie 1916, condus de Căpitanul H.W. Mortimore

3. Zeppelinul german
Folosit întâi pentru survolarea Mării Nordului şi zonei Baltice , zeppelinul a ajuns din 1915 o armă de război importantă pentru germani. Zeppelinul era destul de rapid şi avea multiple avantaje:putea transporta mai multe mitraliere, avea un încărcător de muniţie foarte mare şi o rezistenţă şi mai mare. În 1915, doua zeppeline L.3 şi L.4 au lansat 24 de kg de explozibil asupra unor oraşe din Anglia.

2. Bombardierul Handley Page
Handley Page a produs o serie de bombardiere pentru Marina Regală pentru a bombarda zeppelinele germane şi pentru a răzbuna atacarea Londrei. Bombardierele folosite au fost 0/100 din 1915, 0/400 din 1918.

1. Tunul Big Bertha (foto)
Realizat de compania Krupp din Germania, a reuşit să distrugă forturile belgiene de la Liege, Narmur şi Antwerp. Avea cel mai mare şi mai precis calibru, 420 mm şi o rază de acţiune de 15 km. Datorită faptului că era enorm, era adus pe piese şi asamblat la locul faptei de o echipă de aproximativ 1000 de oameni.

http://www.historia.ro/sites/default/files/44Big_Bertha_2_.jpg

Blue Spirit
20-05-2013, 22:16
Stiati ca ....

- Pentru a ameliora setea, atunci cînd nu se poate bea nimic, puteţi ţine în gură un obiect de argint.
- Organismul unui om cu masa de 70 kg conţine aproximativ 0,07 mg de argint.
- Cei care poartă bijuterii de argint sînt mai calmi.
- Argintul se foloseşte şi sub formă de aliaje cu alte metale, la confecţionarea monedelor, la protezarea dinţilor, la confecţionarea bijuteriilor şi tacîmurilor.
- Soluţiile coloidale de argint se utilizează în medicină ca mijloace antiseptice, pentru tratarea bolnavilor de tuberculoză.
- Pînă la descoperirea penicilinei, argintul era extrem de valoros, fiindcă era singurul dezinfectant cunoscut. Un kilogram de aur preţuia cît 7 kilograme de argint. Azi, cu un kilogram de aur, se pot cumpăra 74 kilograme de argint.


Apa păstrată în vase de argint are calităţile unui antibiotic natural extrem de eficient.


Încă din cele mai vechi timpuri, bogaţii mîncau cu tacîmuri de argint. Preoţii împart sfînta împărtăşanie cu linguriţă de argint. Apa sfinţită rezistă timp îndelungat dacă e ţinută în recipiente de argint. Ce au în comun aceste practici? Argintul, un metal ale cărui virtuţi terapeutice au fost ţinute în secret secole de-a rîndul. Astăzi, ştiinţa a făcut mii de teste care au confirmat că ionii de argint au efect bactericid. Distrug circa 650 viruşi şi germeni, constituind astfel un dezinfectant extrem de eficient. Dintre toate întrebuinţările curative ale argintului, cea mai cunoscută este apa de argint, leac pe care-l cunosc şi astăzi oamenii de la sate. Şi despre care se spune că ajută la menţinerea sănătăţii şi păstrarea longevităţii.


Un medicament vechi de milenii
Acum 4.000 de ani, medicii chinezi făceau acupunctură cu ace de argint. Fenicienii navigau luni întregi peste mări. Ei transportau apa, vinul şi laptele în vase din argint, pentru a le păstra nealterate un timp îndelungat. Vechii greci au observat că în perioada războaielor, aristocraţii nu sufereau de dizenterie. Explicaţia: foloseau tacîmuri şi veselă din argint care i-a protejat de multe epidemii şi boli. Coloniştii americani care străbăteau Vestul puneau adesea un dolar de argint în lapte pentru a-i întîrzia alterarea. La începutul secolului, doctorii prescriau nitrat de argint pentru ulcerele de stomac şi puneau cîteva picături de soluţie de argint în ochii nou născutului pentru a distruge eventualele bacterii care ar fi putut provoca orbirea. Bijutierii care lucrează cu argint sînt renumiti pentru sănătatea lor. Staţiile cosmice NASA şi MIR folosesc argintul coloidal pentru transformarea apei reziduale în apă potabilă. Practic, argintul este un dezinfectant universal, adevărat medicament, detronat însă de apariţia penicilinei şi uitat pe nedrept. Antibioticele sintetice fac bine, dar au şi o serie de efecte dăunătoare, plus că organismele patogene devin rezistente la acestea. N-ar fi mai bine să încercăm şi argintul?


Antibiotic şi antioxidant
Rolul argintului în organismul uman poate fi descris ca un "sistem imunitar secundar". Din rezultatele obţinute de dr. Hery Margraff aflăm că argintul are capacitatea de a distruge în 6 minute peste 650 de categorii de microorganisme patogene, virusuri, bacterii, paraziţi şi fungi. Ca antibiotic natural, argintul luptă cu bacilulul dizenteriei, cu Salmonela, Escherichia coli, Streptococul pneumoniae, Streptococul mutans (cauzator principal al cariilor dentare) şi alte microorganisme dăunătoare. S-a mai constatat că argintul este un puternic antioxidant natural, distrugînd radicalii liberi (cauza a peste 60 de boli printre care cancerul şi boala Alzheimer). S-a demonstrat că argintul este şi un imunomodulator, adică ajută la creşterea imunoglobulinei din clasa A, M, G şi a limfocitelor T. În domeniul chirurgiei, argintul e folosit la unirea vaselor cerebrale sau închiderea defectelor de pe suprafaţa craniului (metoda Heingenheim). A fost folosit la filtrele măştilor celor care se ocupau cu dezinfectarea în timpul epidemiei de gripă aviară. Există mărturii şi ale bolnavilor care s-au vindecat de cancer consumînd apă de argint.


De cît argint avem nevoie?
Strămoşii noştri primeau o oarecare doză de argint prin hrană. Tehnologiile moderne din agricultură au distrus 85% din rezervele de argint ale solului, astfel încît acest element nu mai există în alimentele pe care le consumăm. Conform unor studii americane, deficitul de argint duce la scăderea imunităţii şi este unul dintre principalii factori de creştere a afecţiunilor maligne din ultimele decenii. Cel mai eficace aport de argint se face sub forma lui coloidală (particule de 0,001 microni), astfel este total inofensiv pentru organismul uman, care îl va elimina în 24 de ore. Argintul coloidal se absoarbe în sînge foarte repede, încă din cavitatea bucală. Cercetătorii au stabilit că 0,088 mg de argint reprezintă cantitatea medie zilnică necesară organismului uman. Organele noastre conţin argint, cel mai mult fiind în ţesutul creierului mare, în nucleul celulelor nervoase, glandele sistemului endocrin, partea exterioară a ochiului şi în oase.


Surse de argint
Argintul coloidal nu interacţionează cu alte medicamente şi nu are efect toxic asupra organismului, nefiind un metal greu. Dat fiind faptul că el este în forma coloidală, orice surplus se va elimina foarte uşor din organism şi nu se va acumula în ţesuturi. Nu există riscul de supradozaj, iar argintul în forma coloidală nu interacţionează cu alte medicamente. Şi Organizaţia Mondială a Sănătaţii recomandă argintul coloidal ca fiind cel mai puternic dezinfectant folosit în cazul apei potabile. Apa se poate folosi în mod preventiv, pentru întărirea sistemului imunitar, sau ca un remediu valoros în terapia infecţiilor şi a bolilor. Se iau 4 linguriţe pe zi de apă tratată cu argint coloidal, pe stomacul gol. Leacul este util şi animalelor de companie. Această apă este doar un adjuvant, nu exclude vizitele la doctor şi urmarea tratamentului prescris. Cum putem obţine această valoroasă apă? Păstrînd apa potabilă în vase de argint. Există în comerţ şi apă cu argint coloidal gata preparată. Metalul preţios pentru sănătate poate fi obţinut şi din surse alimentare: organismele animale acvatice, ouă, lapte de vacă şi de capră.


Atenţie la doză!
În terapia cu apă de argint trebuie să ţinem cont şi de următorul aspect: pigmentarea pielii. Aceasta devine albastră, dar numai în cazul consumului exagerat de metal. Mai mult, excesul de argint în organism conduce la apariţia celulelor canceroase, la slăbirea văzului şi la dereglări psihice. Dar apa cu argint coloidal, obţinută cu tehnologii de ultimă oră, nu produce asemenea pericole, dimpotrivă, este un bun remediu împotriva microbilor. OMS recomandă 0,05-0,1mg argint pe fiecare litru de apă potabilă. Consumul de argint coloidal este sigur chiar şi pentru femeile însărcinate şi pentru cele care alăptează, ajută la dezvoltarea fetusului. Mai există şi persoane alergice la acest metal, cărora nu le este indicat tratamentul cu argint. Devin nervoase, contactează gastrite, ulcer stomacal şi intestinal, au insomnii şi dureri de inimă, le amorţesc mîinile. O particularitate a "oamenilor de argint" este că le plac dulciurile.


Boli învinse de un metal
În ce cazuri este indicată terapia cu apă de argint? Acnee, alergii, infecţii ale vezicii urinare, otită, tulburări de digestie, infecţii ale prostatei şi căderea părului sînt numai cîteva dintre afecţiunile care pot primi tratament cu apă cu argint coloidal. Este cel mai bun remediu complementar pentru afecţiuni cronice ca hipertensiune arterială, hepatită cronică, sinuzită, gastrită, ulcer, psoriazis, herpes. Cel mai simplu şi eficient produs complementar împotriva gripei, inlcusiv a celei porcine, şi a virozelor respiratorii. Se mai ştie că, acela care se spală pe faţă cu apă de argint capătă un ten frumos. Rănile spălate cu apă de argint se vindecă mai repede, nu se infectează şi cicatricele rămase după vindecare sînt mai puţin vizibile.
Şi pentru păstrarea suprafeţelor afectate de arsuri cît mai aseptice este folosită tot apa de argint. Şi fiindcă tot e alertă de gripă porcină pe mapamond, trebuie să ştim că apa de argint este un excelent mijloc profilactic în timpul oricărei epidemii. Se recomandă cîte două linguriţe pe zi de apă de argint.


Rezultate în tratarea bolilor grave
. Deoarece în SIDA în stare activă, sistemul imunitar reprimat al corpului este expus atacului oricărui tip de boli, argintul coloidal este un medicament netoxic perfect pentru a fi folosit datorită efectului sau antibiotic pe scară largă.
Un cercetător al Universităţii Brigham Young a trimis argintul coloidal la două laboratoare diferite, printre care şi centrul medical UCLA, care au răspuns: "Acesta a distrus nu numai virusul HIV, ci orice virus pe care a fost testat în laborator".


Sursa: facebook

Blue Spirit
21-05-2013, 22:45
Stiai ca…

* sucul de grapefruit interactioneaza cu medicamentele antialergice, cu contraceptivele orale, cu estrogenul sau cu medicatia pentru reglarea colesterolului?

Sucul modifica modul de metabolizare a medicamentelor, afectand capacitatea ficatului de a elimina medicamentele, rezultatul fiind intoxicatia.

* sucul de portocale si laptele trebuie evitate atunci cand iei antibiotice? Aciditatea sucului descreste eficacitatea antibioticelor, la fel si laptele.

* din cauza polenului, musetelul – utilizat deseori in tratarea tusei, bronsitelor, febrei sau racelii – poate cauza o interactiune violenta persoanelor racite, cu febra mare si/sau astm, ducand la reactii alergice severe?

* aciclovirul (prescris pentru tratarea infectiilor herpetice cum ar fi: herpesul genital, zona zoster, herpes simplex, varicela) nu este recomandat daca suferi de boli renale sau afectiuni hepatice? Ficatul si rinichii vor lupta sa elimine medicamentul din corp, ceea ce poate duce la intoxicatie.

* guma de mestecat cu nicotina nu este recomandata daca esti hipertensiv sau suferi de boli de inima? Nicotina poate sa-ti creasca ritmul cardiac

* ginsengul poate creste tensiunea arteriala, facandu-l periculos pentru persoanele cu probleme in aceasta sfera? Conform cercetatorilor, ginsengul asociat cu anticoagulante poate provoca hemoragii.

* si anumite vitamine si minerale au de asemenea influenta negativa asupra medicamentelor? Cantitatile mari de broccoli, spanac si alte legume verzi cu frunze, bogate in vitamina K (coagulant), pot contracara efectele heparinei si ale altor anticoagulante.

* anumite medicamente iti pot creste sensibilitatea la soare sau caldura sau la amandoua, lasandu-ti pielea vulnerabila arsurilor solare sau altor reactii ale pielii si chiar cancerului de piele? Pot de asemenea, modifica transpiratia, deshidrata sau accentua senzatia de sete.

Cateva exemple: cremele contra acneei sau anti-imbatranire care contin tretinoin (cum ar fi Retin-A) sau medicamentele utilizate in tratarea artritei.


Sursa: facebook

ninette
25-05-2013, 09:58
Tango, istoria unui dans pasional - http://www.historia.ro/

Stim sigur ca tangoul a aparut undeva la sfarsitul secolului 19 in Argentina, probabil in jurul anului 1880. Datele precise legate de aparitia tangoului sunt dificil de obtinut – comunitatea de oameni in care a aparut tangoul a disparut de mult, iar despre nasterea tangoului stim mai multe povesti decat date istorice concrete.

Buenos Aires era, la sfarsitul secolului 19, un oras care primea din Europa si din restul lumii un sir nesfarsit de emigranti – francezi, germani, italieni, spanioli, evrei, si asa mai departe. Putem recunoaste in tango „la contre dance” adus de francezi, valsul german, sau chiar influente din muzica negrilor adusi ca sclavi in America de sud. Fiecare grup venea in Argentina cu o particica din cultura proprie, inclusiv muzica si dansul. Din amestecul acestor culturi s-a nascut in cele din urma tangoul.

Tangoul a aparut in periferiile din Buenos Aires in baruri, bordeluri etc, unde barbati singuri isi petreceau vremea band, jucand carti, dansand sau apelau la serviciile „celei mai vechi profesii din lume”. A dansa tango cu o femeie in acea vreme era considerat obscen – imbratisarea este prea intima, picioarele se ating si se intrepatrund… Asa incat daca barbatii doreau sa incerce un pas nou sau sa invete sa danseze, singura posibilitate era sa danseze cu un alt barbat. Dansatorii de tango repetau intre ei astfel incat sa atraga admiratia doamnelor. Experimentand si dansand unii cu altii, acesti dansatori, multi anonimi, au creat dansul tango.

Muzica de tango era cantata pe instrumente portabile: chitara, vioara, etc. Bandoneonul, adus in Argentina la sfarsitul secolului 19 a devenit instrumental asociat cu tangoul, iar sunetul bandoneonului inseamna pentru multe persoane sunetul tangoului.

In acea perioada tango-ul nu era considerat un dans acceptabil in societate pentru ca, avand in vedere unde aparuse tangoul, oamenii il considerau imoral. Treptat insa, clasa de jos din Buenos Aires incepe sa asculte si danseze tango (fara miscari „pacatoase” cum ar fi corte-urile sau quebrada insa…) sambata sau duminica, la nunti, botezuri, si asa mai departe.

Tinerii din clasele sociale superioare, intoarcandu-se dimineata acasa dupa nopti de aventura petrecute in suburbii, au aratat surorilor, verisoarelor, etc acest nou dans si daca ne gandim ca la inceputul lui 1906 se vandusera cam o suta de mii de partituri din Yo soy la morocha (Eu sunt bruneta), este evident faptul ca tinerele din inalta societate puteau cel putin canta tango, daca nu il si dansau.

Cu toate acestea, tangoul era condamnat de politicieni si moralisti si va mai dura destul de multa vreme pana cand sa ajunga „fiul iubit al Buenos Aires-ului”.

TANGOUL IN EUROPA

Argentina s-a dezvoltat enorm intre sfarsitul secolului 19 si 1930. Intregul oras a fost reconstruit. Casele mici si strazile inguste construite de colonistii spanioli au fost inlocuite de bulevarde largi si parcuri spectaculoase dupa modelul francez.

Argentina era la acel moment una dintre primele 10 cele mai bogate tari ale lunii, iar cei mai bogati argentinieni mergeau in Europa cel putin o data pe an. Petrecerile lor fastuoase din Paris si Londra, unde de obicei aveau vile luxoase, au dat nastere expresiei „bogat ca un argentinian”. Tangoul, adus in Europa la astfel de petreceri, a devenit brusc moda europeana.

Toata lumea a inceput sa dea petreceri cu orchestre de tango din Argentina. Moda femeilor s-a schimbat pentru a se adapta tangoului. Rochiile infoiate au facut loc altora mai usoare si mai stranse pe trup.

Tangoul s-a raspandit ca focul si a cuprins Parisul, Londra, Roma, Berlinul si peste ocean New Yorkul. Si abia apoi s-a intors in Buenos Aires – insa cu alt statut.

INAPOI IN BUENOS AIRES – EPOCA DE AUR A TANGOULUI

Intors la Buenos Aires si acceptat acum in societate, tangoul a intrat acum in ceea ce se numeste de obicei varsta de aur a tangoului.

Cantaretul Carlos Gardel, vocea de aur a tangoului, este in parte responsabil de transformarea tangoului intr-o muzica „respectabila”, iubita si admirata. Carlos Gardel a fost vedeta tangoului – un star idolatrizat si ascultat peste tot in lume. Carlos Gardel inaugureaza varsta de aur a tangoului, iar moartea sa tragica pare sa incheie aceasta perioada.

Intre 1935 si 1950 orchestrele de tango isi dezvolta fiecare propria amprenta sonora, iar marii compozitori de tango isi creeaza orchestre fidele care canta exact viziunea compozitorului. Orchestre cum ar fi Juan D’Arienzo (El Rey del compás – regele ritmului), Francisco Canaro, and Aníbal Troilo sunt definitorii pentru sunetul tangoului, asa cu il cunoastem astazi.

Incepand din aceasta perioada si continuand mult dupa ea, tangoul isi rafineaza sunetul iar muzica de tango devine sofisticata si incepe sa se adreseze unui public educat intru tango. Orchestra lui Carlos di Sarli vine cu sunete ample, gradioase iar adesea coardele si pianul acopera traditionalul bandoneon, cum ar fi de exemplu in tangoul Bahia Blanca (numele orasului natal al compozitorului).

Orchestra Osvaldo Pugliese (el nectar de tango – nectarul tangoului) propune un sunet complex, bogat, cateodata discordant in mod intentionat. Muzica lui Pugliese nu era scrisa neaparat pentru dans si se asculta mai mult sau se folosea pentru coregrafii sau pentru spectacole de tango. Gallo ciego, unul dintre tangourile reprezentative pentru Pugliese este un exemplu perfect al sunetului distinctiv al acestei orchestre.

TANGO NUEVO

Tangoul modern este dominat de compozitorul Ástor Piazzolla care in timpul anilor 50 era luat peste picior de traditionalistii tangoului pentru incercarile lui de a face din tango o forma de muzica pop. Piazzolla insa se impune ca unul dintre cei mai complecsi compozitori de tango – despre muzica sa, adesea nedansabila, se spune ca este sunetul vietii din Buenos Aires intr-o forma care amesteca jazzul, tangoul si muzica clasica contemporana.

Pe drumul deschis de Astor Piazzolla au sosit Litto Nebia, Siglo XX, si mai tarziu Gotan Project (Philippe Cohen Solal, Edouardo Makaroff si Christoph H Muller) si Carlos Libedinsky. Tangoul modern amesteca muzica electronica cu tango si este adesea descris ca „tango fusion”.

19640507
28-05-2013, 16:57
CE NU PREA (MAI) STIM DESPRE
''MECANICA FINA'' A ORGANISMULUI

*1. Amprenta de pe limba
Nu scoate limba daca vrei sa-ti ascunzi identitatea. La fel ca si în cazul amprentelor digitale, toata lumea are si o amprenta linguala unica!
*2. Napârlesti
Animalul de casa nu e singurul care are o problema de napârlire. Oamenii pierd aproximativ 600 000 particule de piele în fiecare ora. Astfel se aduna cam 750 g în fiecare an.
*3. Câte oase ai?
Un adult are mai putine oase decât un bebelus. Ne începem viata cu 350 oase, dar deoarece oasele fuzioneaza în timpul cresterii, sfârsim prin a avea doar 206 la vârsta adulta.
*4. Intestine lungi
Intestinul subtire este de aproximativ 4 ori mai mare decât înaltimea persoanei. Daca nu ar fi extrem de înfasurat, lungimea sa de aproximativ 7 metri, nu ar încapea în cavitatea abdominala
*5. Bacteriile
Acum chiar ca ti se va ridica parul pe spinare: fiecare centimetru patrat de piele apartinând corpului uman este populat cu 32 milioane bacterii, însa, din fericire, majoritatea sunt pasnice.
*6. Sursa mirosului corporal
Sursa subsuorilor sau a picioarelor urât mirositoare este transpiratia. O pereche de picioare are 500 000 glande sudoripare, care produc peste 500 ml transpiratie zilnic.
*7. Viteza stranutului
Aerul care iese în timpul stranutului poate avea pâna la 250 km/h, iata deci un motiv bun pentru a-ti acoperi nasul si gura când stranuti sau pentru a te feri când te simti amenintata.
Strănutul părăsește cavitatea bucală cu viteza de aproximativ 250 km/h, de aceea el este foarte periculos în condițiile în care persoana care strănută încearcă să îl controleze. Dacă strănutul este prea puternic, aceasta își poate rupe o coastă. Dacă se încearcă reținerea strănutului, în creier sau în măduva spinării se poate sparge vreo venă, fapt care poate avea consecințe letale. Dacă persoana se forțează să își țină ochii deschiși, aceștia pot ieși din orbite.
*8. Distanta parcursa de sânge
Sângele calatoreste mult prin corp. În fiecare zi, el strabate 96000 km prin vasele sangvine din corp, iar inima pompeaza zilnic 7600 kg sânge prin aceste vase.
*9. Cantitatea de saliva
S-ar putea sa nu vrei sa înoti în scuipat, însa daca l-ai pastra pe tot, ai putea! Într-o viata, o persoana produce aproximativ 25000 litri de saliva, destul pentru a umple doua piscine!
*10. Cât de tare sforai?
Pâna la vârsta de 60 ani, 60% dintre femei si 40% dintre barbati vor sforai. Nivelul de zgomot produs de sforait poate varia de la 60 pâna la 80 decibeli, asta înseamna ca se aude ca si cum ai sparge un zid de beton cu bormasina. Zgomotele de peste 85 decibeli sunt considerate periculoase pentru urechea umana.
*11. Culoarea parului si bogatia sa
Blondele se pot distra sau nu mai mult, dar cu siguranta au mai mult par. Culoarea parului depinde de densitatea sa, iar blondele (naturale) sunt în vârful listei. În general, capul uman numara 100000 foliculi pilosi, fiecare dintre ei fiind capabil sa produca 20 fire de par pe durata de viata a unei persoane. Blondele au aproximativ 146.000 foliculi, brunetele 110.000 foliculi, fetele cu parul saten au chiar 100 000, iar roscatele sunt cele mai dezavantajate, cu numai 86.000 foliculi.
*12. Câte mirosuri retii?
Nasul omului nu este la fel de sensibil ca cel al câinelui, însa îsi poate aminti 50.000 mirosuri diferite.
*13. Cresterea unghiilor
Daca îti tai unghiile de la mâini mai des ca pe cele de la picioare, e normal. Unghiile care sunt expuse si care sunt folosite cel mai des cresc mai repede. De asemenea, unghiile cresc mai repede la mâna cu care scrii si la degetele mai lungi. În medie, unghiile cresc cu aproximativ 2.5 mm în fiecare luna.
*14. Greutatea capului
Nu e de mirare ca bebelusii nu reusesc sa-si tina capul în primele luni de viata: capul uman reprezinta 1/4 din lungimea noastra totala la nastere, si numai 1/8 din aceasta la vârsta adulta.
*15. Nevoia de somn
Omul poate rezista fara somn destula vreme, însa 11 zile îi sunt fatale. Dupa 11 zile de nesomn, vei adormi… pe vecie!
*16. De ce plângi de fericire?
Expertii nu stiu sigur de ce, însa au o pista. Se pare ca râsul si plânsul sunt reactii fiziologice similare: ambele apar în situatii emotionale puternice, si nu se pot opri atunci când vrem noi. Noi asociem plânsul cu tristetea, însa lacrimile sunt declansate de o varietate de emotii. Se pare ca atât plânsul, cât si râsul, pot usura un eveniment stresant, contracarând efectele cortizonului si adrenalinei. Asadar, poti sa te consideri norocoasa daca râzi pâna-ti dau lacrimile.
*17. De ce îti dau lacrimile de la ceapa?
Atunci când tai o ceapa, îi rupi celulele, eliberând enzime care produc un gaz, derivat de sulfoxid. Când gazul ajunge la nivelul ochilor, el reactioneaza cu lacrimile si produce o cantitate mica de acid sulfuric, provocând durere. Creierul le semnaleaza apoi glandelor lacrimale sa produca mai multe lacrimi pentru a spala ochii de substanta toxica.
Cu cât tai mai multa ceapa, cu atât se va produce mai mult acid sulfuric si cu atât vei lacrima mai tare. Reactia chimica produsa la taierea cepei este de fapt un mecanism de aparare al plantei, care a evoluat astfel pentru a se apara de daunatori. Pentru a lacrima mai putin, tine ceapa la frigider înainte de a o taia: temperaturile scazute încetinesc eliberarea enzimelor.
*18. De ce îti pocnesc articulatiile?
În interiorul capsulei formate de articulatii se afla un lubrifiant, numit lichid sinovial, care contine gaze dizolvate. Atunci când întinzi articulatia, comprimi de fapt fluidul din interiorul ei, fortând gazele bogate în azot sa plece din lichidul sinovial. Eliberarea „aerului” din capsula articulatiei provoaca acel „trosc” pe care îl auzi. Odata ce gazele sunt eliberate, articulatia devine mai flexibila.
Probabil ca ai observat ca articulatia nu mai pocneste o vreme, dupa ce ai auzit-o. Acest lucru se întâmpla deoarece gazele eliberate se resorb în lichidul sinovial în aproximativ 15-30 minute. Daca îti place sa-ti trosnesti articulatiile degetelor, trebuie sa stii ca acest lucru nu duce la artrita, dar poate duce la scaderea puterii în acea mâna.
*19. Ce provoaca pielea de gaina?
Pielea de gaina (numita si piloerectie) se formeaza atunci când ti-e frig sau frica. Muschii de dimensiune mica de la baza fiecarui fir de par se contracta si dau acea aparenta de mini-dealuri pe piele. Acest fenomen era perfect justificat pe vremea stramosilor nostri cu blana (?!), care reuseau sa prinda un strat de aer între peri, realizând astfel termoizolatia. În plus, zburlirea parului avea un efect de intimidare pentru dusmani, facând ca omul sa para mai mare si mai fioros (!). În ziua de azi pielea de gaina nu mai are niciun sens, iar daca vrei s-o eviti îmbraca-te gros si evita filmele de groaza.
*20. De ce ti se zbate ochiul?
Acest fenomen comun si enervant poarta numele de miokimie, si este probabil provocat de o anomalie a unui nerv. De asemenea, expertii cred ca si oboseala, stresul, alimentatia de proasta calitate, alergiile, alcoolul si cafeina cresc incidenta fenomenului. Din fericire, acesta este un fenomen benign, ce trece în general de la sine.
*21. De ce ti-e frig mereu?
Temperatura corporala este reglata în creier, mai precis în hipotalamus, care îi semnaleaza corpului sa cedeze caldura pe vreme calda si sa capteze caldura (sa tremure pentru a provoca caldura în muschi) pe vreme rece. Fierul joaca un rol în acest proces, asa ca oamenii care sufera de anemie au adesea senzatia de frig.
Circulatia proasta (datorata hipertensiunii sau medicamentelor) pot lasa extremitatile fara caldura. De asemenea, hipotiroidia poate încetini metabolismul pâna în punctul în care corpul nu mai genereaza suficienta caldura. Un studiu recent a sugerat chiar ca ar exista o predispozitie genetica în ceea ce priveste toleranta la frig. Ce poti face? Manânca alimente bogate în fier (maruntaie, fasole, vegetale verzi) si evita nicotina, care provoaca constrictia vaselor sangvine.
*22. Toti copiii se nasc fara pistrui?
Copiii se nasc uneori cu semne, însa niciodata cu pistrui. Pielea produce pistruii facând exces de pigment, ca raspuns la expunerea solara. Pe masura ce ne expunem la soare, ADN-ul celular începe sa se distruga, aparând pistruii. De aceea este bine sa ne dam cu crema cu factor de protectie înalt (30) si sa mergem la dermatolog daca observam ca ne umplem de pistrui.
*23. Ce provoaca furnicaturile?
Numite si parestezii, furnicaturile si amortelile sunt provocate de fluxul sangvin redus catre un nerv presat. Daca stai prea mult într-o pozitie ciudata sau chiar si cu picioarele încrucisate, poti apasa pe un nerv îndeajuns de tare pentru a-i întrerupe comunicarea cu creierul, provocând „adormirea” picioarelor.
Parestezia se simte în general în extremitati (mâini, picioare si glezne). Simpla modificare a pozitiei este de ajuns pentru a restabili comunicarea nervului cu creierul. Uneori, aceste furnicaturi pot fi însa semn a unor boli serioase, precum diabetul sau lupusul, caz în care ele nu dispar la modificarea pozitiei corporale.
*24. Guma de mestecat si brânza îti pastreaza dintii frumosi?
De fiecare data când manânci, bacteriile din gura reactioneaza cu mâncarea si formeaza un acid organic ce duce la aparitia cariilor. Saliva dilueaza însa acest acid si reuseste sa contracareze procesul. Guma de mestecat stimuleaza salivatia, deci este benefica.
În ceea ce priveste brânza, grasimile acesteia pot actiona ca o bariera protectoare pentru dinti; ea contine de asemenea calciu si fosfati, care descurajeaza placa dentara si întaresc dintii. Ca sfaturi preventive împotriva formarii cariilor, tine minte: limiteaza gustarile între mese, mesteca guma fara zahar dupa mese si termina-ti masa cu câteva bucatele de brânza."

ninette
29-05-2013, 19:30
Mihail Sebastian, asasinat sau accident?

La 29 mai 1945, azi sunt 68 de nai de atunci, Mihai Sebastian a fost călcat de un camion care mergea la Hale, undeva lîngă biserica Nicolae Vlădica. A fost un accident sau un asasinat? Serviciile speciale sovietice cînd voiau să facă pe cineva dispărut folosea şi acest mijloc. Actorul Solomon Mikhoels, preşedintele Comitetului Antifascist Evreiesc din URSS, în 1948 a fost călcat de un camion la Minsk, la ordinul KGB. Stalin hotărîse crima. Soferul care a produs accidentul a fost judecat şi a primit 2 ani de închisoare.

Tot articolul aici:
http://www.stelian-tanase.ro/sebastian-asasinat-sau-accident-2/

ninette
02-06-2013, 11:22
Topul celor mai importanţi 10 atleţiai Antichităţii

"La fel ca şi omologii lor din ziua de azi, atleţii din antichitate aveau propriile metode de a atrage simpatia publicului. Datorită autoriilor antici precum Pindar, Pausanias şi Dio Chrysostom, cunoaştem şi astăzi incredibilele reuşite ale celor mai cunoscuţi atleţi victorioşi la Jocurile Olimpice din antichitate.
În ciuda faptului că sporturile şi competiţiile antice erau diferite de cele din ziua de azi, campionii antici erau văzuţi ca nişte eroi pentru oameni. Probabil, cea mai mare realizare a lor este reprezentată de faptul că numele lor au dăinuit în timp, chiar şi la 3000 de ani după moartea lor."

http://www.historia.ro/sites/default/files/imagecache/articol-picture-small/Clipboard01_33.jpg
Articolul, aici:
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/topul-celor-mai-importanti-10-atleti-ai-antichitatii

Val-Vartej
03-06-2013, 08:32
Povestea faimosului bandit Terente

19640507
03-06-2013, 19:14
Cine a fost PAZVANTE CHIORU?

Iti vine sau nu sa crezi, el este... Pazvante Chioru'! VEZI istoria adevaratului personaj al carui nume il folosim atat de des
De cate ori pe zi folosim expresia "de pe vremea lui Pazvante Chioru' ", cand vrem sa definim ceva vechi, depasit? Ei bine, Pazvante chiar a existat, a fost un lider rebel care a creat o groaza de probleme in vremea sa.

Osman Pazvantoglu este adevaratul nume al personajului istoric Pazvante. S-a nascut in 1758 si a murit in 27 ianuarie 1807. Originea sa e neclara. Se spune ca are un bunic bosniac sau ca e fiul unor romani din zona Timocului, din Bulgaria de azi. Cert e ca Pazvante a devenit musulman avand motive clare, legate de afaceri, si nu din convingeri religioase. Stia sa se apropie de cei care ii puteau crea avantaje, dupa care ii trada si le fura prerogativele. In cele din urma a reusit sa stranga avere si a creat o armata de mercenari. S-a rasculat impotriva sultanului Selim al III-lea si a creat un stat independent cu capitala la Vidin. Avea moneda proprie, iar statutul sau era recunoscut de mai multe tari, inclusiv de Franta.
In 1798, o armata otomana nu reuseste sa-l captureze. Un an mai tarziu, sultanul se da batut si incepe negocierile cu Pazvante, pe care pana la urma il numeste pasa de Vidin.
Ascensiunea sa era spectaculoasa, iar Pazvante isi continua obiceiurile... Conduce expeditii militare prin care jefuia orasele Tarii Romanesti. In 1800 a incendiat Craiova. Din 7000 de case, doar 300 au putut fi salvate. In ianuarie 1802, Bucurestiul e cuprins de panica la auzul vestii ca Pazvante se indreapta spre oras. Ordinea a fost restabilita de o armata otomana stationata in apropierea Bucurestiului.
Pazvante a murit la 27 ianuarie 1807. Se spune ca a fost otravit de medicul sau, care ar fi fost mituit de sultanul care in sfarsit se putea razbuna pe cel care i-a tinut piept. Exista informatii care sustin ca Iancu Jianu ar fi fost cel care l-a ucis pe Pazvante.
Doi ani mai tarziu, in 1809, Jianu intra in Vidin cu o armata de haiduci si incendiaza orasul ca replica la atacul asupra Craiova. Procedeaza la fel si cu orasul Plevna. La Vidin, Pazvante a ridicat o moschee, o biblioteca si o cazarma. Toate exista si in prezent fiind inregistrate ca monumente culturale.
Pazvantoglu a primit porecla "Chioru' " dupa ce si-a pierdut un ochi, intr-o batalie. Statul sau se intindea de la Dunare pana la Muntii Balcani si de la Belgrad pana la Varna. In prezent, expresia populara "pe vremea lui Pazvante Chioru' " indica ceva vechi, depasit.

Articolul este aici: http://www.wowbiz.ro/iti-vine-sau-nu-sa-crezi--el-este----pazvante-chioru-vezi-istoria-adevaratului-personaj-al-carui-nume-il-folosim-atat-de-des_54838.html

ninette
06-06-2013, 20:12
De ce dorm bebeluşii din Finlanda în cutii de carton? - http://www.descopera.ro/
De 75 de ani, viitoarele mămici din Finlanda primesc o cutie din partea statului, un fel de kit al începătorului în care se găsesc hăinuţe, aşternururi, o saltea, scutece şi jucării. Totuşi, cutia în sine este un dar important, deoarece mamele sunt sfătuite să îşi culce nou născuţii în ele.
Obiceiul a fost iniţiat în anii `30 şi se păstrează şi astăzi, considerându-se că el a dus la înregistrarea celei mai mici rate a mortalităţii infantilă din lume.
Cutia este dată în dar de stat tuturor mamelor indiferent de statutul lor social. Cu salteaua aşezată în ea, cutia devine primul pătuţ al copilului. Desigur, mamele au dreptul să refuze cutia şi să primească în schimb 140 de euro, însă 95% dintre ele aleg cutia care oricum valorează mai mult.
Iniţial, în 1938, cutia a fost creată pentru familiile cu statut economic deficitar, însă 11 ani mai târziu, ea a început să fie acordată tuturor nou-născuţilor.
„Nu numai că era oferită tuturor viitoarelor mame, dar legislaţia sublinia că pentru a o putea obţine, mamele erau obligate să meargă la control medical înainte de cea de-a patra lună de sarcină”, a declarat Heidi Liesivesi, care lucrează la Instituţia de Asigurări Sociale din Finlanda.
Aşadar, cutia le asigura mamelor tot ceea ce aveau nevoie pentru a-şi îngriji copiii, determinându-le totodată pe acestea să meragă la doctor.
În anii `30, Finlanda era o ţară săracă iar mortalitatea infantilă era ridicată (65 de copii din 1000 mureau). Însă în următoarele decenii, situaţia s-a îmbunătăţit semnificativ.
Conţinutul cutiei:
Saltea, husă pentru saltea, cearşaf de pat, cearşaf de pătură, pătură, sac de dormit;
Cutia în sine promovată ca pătuţ;
Costum de iarnă, căciulă, mănuşi cu un deget izolate şi ghetuţe;
Costum subţire cu glugă şi salopete tricotate;
Şosete, mănuşi, căciulă tricotată, cagulă;
Body, costumaşe, colanţi;
Prosop de baie cu glugă, forfecuţă pentru unghii, perie de par, periuţă de dinţi pentru copii, termometru de baie, cremă pentru iritaţia produsă de scutec, prosop;
Scutece din pânză şi muselină;
Cărţi cu imagini şi jucării educaţionale;
Bureţi pentru sutien şi prezervative.
Pentru a vizualiza produsele din cutie puteţi accesa site-ul Kela (http://www.kela.fi/web/en/maternitypackage).

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/321/5109/10929900/1/bebe-cutie.jpg?width=618&height=361

ninette
18-06-2013, 21:00
De când și de ce călătoresc românii cu Nașul - http://www.historia.ro (http://www.historia.ro/)

Călătoria cu trenul a fost, cel puţin pentru prima sută de ani din existenţa acestui mijloc de transport, una dintre cele mai populare şi mai prozaice modalităţi de deplasare din spaţiul european şi nu numai. O lume nouă se năştea şi, odată cu ea, tehnologii, instituţii, comportamente şi atitudini diferite faţă de epocile anterioare. Aruncatul cu pietre în geamurile trenurilor şi amplasarea unor obiecte dure pe şine deveniseră noi aventuri ale copilăriei de sfârşitul secolului al XIX-lea, iar ciopârţirea perdelelor şi a pluşului canapelelor din vagoane – comportamente des întâlnite atât în Occident, cât şi la noi în ţară. Între aceste obiceiuri care se nasc la scurtă vreme după apariţia companiilor feroviare, călătoria frauduloasă începe să câştige din ce în ce mai mult teren; ea se manifestă fie prin neplata biletului, fie printr-o complicitatate între... naşi şi fini. Între factorii care au contribuit la creşterea apetenţei românilor pentru călătoria fără bilet s-a numărat – vom vedea – şi înclinaţia omenească spre gratuităţi pe CFR: în perioada interbelică (dar şi acum), statul a fost (şi este) foarte generos cu unii dintre cetăţenii săi. Iată, în cele ce urmează, o radiografie a fenomenului.

http://www.historia.ro/sites/default/files/imagecache/articol-picture-small/Nasul.JPG

Întâiul tren s-a pus în mişcare în spaţiul Principatelor Unite la data de 19/31 octombrie 1869; şi, odată cu el, şi controlorul de bilete, care avea misiunea de a veghea la confortul călătorilor, de a le oferi informaţii acestora şi de a le verifica sau elibera biletul de călătorie.
În primele trei decenii de existenţă a căilor ferate autohtone, mare parte din personalul de rang superior şi mijlociu, inclusiv controlorii, era de origine etnică germană sau austriacă. Acest fapt era pricinuit de lipsa unui sistem de învăţământ feroviar românesc, care să pregătească funcţionari pentru calea ferată. Până la organizarea acestuia, românii, care reprezentau cea mai mare parte a micilor slujbaşi ai căii ferate, se calificau la locul de muncă.
La 1900, componenţa etnică s-a modificat semnificativ; şcolile profesionale şi, mai târziu, liceele feroviare au asigurat cunoştinţele şi calificările necesare domeniului, aşa că românii au devenit angajaţii majoritari ai CFR. Remarcabile sunt însă rigoarea, seriozitatea şi punctualitatea pe care funcţionarii germani ai căilor ferate le-au inoculat şi primei generaţii de feroviari români. Nu întâmplător, aceasta a căpătat renumele de ,,a doua armată a ţării’’. Se poate ca în rândurile acestora să fi existat şi cazuri sporadice de funcţionari care au încălcat normele; ei au reprezentat însă excepţia, nu regula.

http://www.historia.ro/sites/default/files/_Deschidere_foto_6.JPG
Naşul în formă incipientă: un raport din 1893 înregistrează pentru posteritate înţelegerile dintre călători şi personalul trenurilor
Începem cu o certitudine: naşul – denumire sub care a intrat în limbajul curent controlorul biletelor din tren – nu a fost invenţia comunismului şi nici a epocii interbelice. El s-a născut aproape odată cu CFR-ul şi s-a bucurat tot timpul de o popularitate deosebită, în special în rândurile celor dornici să călătorească aproape gratis.
George Duca, unul dintre primii directori ai CFR, remarca – într-un raport din 1893 – faptul că existau călători care, în înţelegere cu personalul trenurilor, puteau călători fără legitimaţie[1] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftn1). Astfel de situaţii se desfăşurau – credem noi – mai degrabă pe liniile secundare şi pe distanţe foarte scurte: una-două staţii. Evident, procesul era incipient şi nu era nici măcar ceva specific românilor. În definitiv, apetenţa pentru chilipiruri sau gratuităţi face parte din zestrea şi firescul uman, indiferent de gradul de educaţie sau naţionalitate.
Maestrul Caragiale – unul dintre martorii oculari ai epocii şi unul care a folosit intens acest mijloc de transport (şi a scris pagini memorabile despre călătoriile cu trenul) – nu a furnizat nicio informaţie despre naş sau despre călătorii frauduloase, semn că fenomenul încă era neglijabil. Să nu uităm că,la 1900,Domnul Goe îşi pierde pălăria de paie, Le Formidable, cu tot cu bilet, iar conductorul (cum îi zice Caragiale) – cu toate protestele luimam’mare, mămiţica şi tanti Miţa – nu înţelege situaţia dramatică şi le aplică, aşa cum scrie regulamentul, o amendă.
Un lucru e clar: până către 1916, fenomenul călătoriei fără bilet se dezvoltă lent. Abia în condiţiile dramatice ale războiului, vom vedea, se pun bazele unui comportament devenit la noi regulă nescrisă.

http://www.historia.ro/sites/default/files/1_Dl-Goe.jpg

„Da’ vagonul cine l-a adus din Ungaria? Tot eu l-am adus. E al meu vagonul”
Să călătoreşti cu trenul în condiţii de război era o adevărată aventură pretutindeni în lume. Spaţiul românesc nu face nici el excepţie, iar particularităţile determină situaţii inedite. O descriere a spectacolului Gării de Nord din Bucureşti, la 15 iulie 1918, surprinde sugestiv cum încălcarea regulilor sociale devenise mod de viaţă: „Spre Rucăr. În gara de Nord aceleaşi coade nesfârşite de călători cari aşteaptă cu zilele căpătarea biletului. Dar unde e regula germană? La ghişeuri se lucrează de formă şi cu încetineală exasperantă; de abia pătrund douăzeci sau treizeci de călători” [2] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftn2). Ausweiss-ul german[3] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftn3) a devenit Unsweiss românesc, căci pentru a călători cu trenul trebuia să ungi pe cineva care să îţi vândă un bilet la suprapreţ. În faţa ghişeelor se aflau un sergent german şi dolmeciul (traducătorul – n.n.) evreu, care erau şefii ramificaţiilor care vindeau bilete, organizând adevărate licitaţii „pe din dos. Când locurile s-au ocupat un gardist strigă ritos: Censurat! Censurat! Ghişeurile îşi trag obloanele iar soldaţii invită lumea cu gestul şi cu lovituri de pat de puşcă afară”[4] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftn4). O lume a speculei, care naşte îmbogăţiţii ei. În această perioadă apar chiar legende despre lucrători ai gării care ar fi strâns sume fabuloase în câteva luni din aceste operaţiuni.
Spectacolul continuă, căci, după pacea de la Bucureşti, s-a permis ca în trenuri să îşi desfăşoare activitatea şi personalul român: „...Toţi sunt foarte scrupuloşi în executarea datoriei! – scrie unul dintre autorii contemporani. Vânează bacşişul. Caută carnea sau cutiuţele cu untură în genţile călătorilor, dau jos bieţi Români prinşi în flagrant delict de contrabandă, şi-i aduc înaintea personalului militar al gărilor cari râd cu compătimire şi cu un aer de mărinimie lasă liber pe nenorocitul contravenient spre marele scandal al integrului funcţionar român”[5] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftn5) .
Emanciparea ţăranilor prin acordarea dreptului de vot, participarea lor pe front îi determină ca, măcar în tren, să estompeze graniţele sociale, călătorind la clasa I fără bilet, clasă, unde „în acelaşi compartiment hainele de stofă moale şi scumpă se frecau de postavuri aspre... Pentru că tot noi ţăranii am făcut România Mare şi de ce să mă dea pe mine jos? Da’ vagonul cine l-a adus din Ungaria? Tot eu l-am adus. E al meu vagonul”[6] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftn6). Acestea erau replicile spumoase ale unui ţăran supărat că a trebuit să se mute în alt vagon.
După 1919, acest fenomen al călătoriei gratuite, fie că e oferită de stat ca formă de protecţie socială ori în interesul autorităţilor, fie că este frauduloasă, începe să se dezvolte.

Paradoxal, statul român e vinovat de încurajarea şi generalizarea înţelegerilor cunaşul. Câteva explicaţii
În perioada interbelică, statul român devine „complice activ” al comportamentului fraudulos al cetăţenilor săi: călătoriile gratuite pentru anumite categorii sociale au generat invidia celor care, excluşi din sistem, şi-au căutat propriile modalităţi de a fi şi ei beneficiari ai transportului aproape gratis.
Aserţiunea aceasta poate suna şocant pentru cititor, însă realităţile istorice sunt greu de combătut. Astfel, pentru a încuraja călătoria pe CFR, în 1889 a fost creat un sistem de bilete cu preţuri reduse, în intervalul 1/13 mai- 29 august/10 septembrie, pe anumite rute, de obicei spre staţiuni. Succesul acestui sistem a fost mare, iar românii s-au simţit încurajaţi să-l folosească. În ziarul ploieştean „Democratul”, într-un articol din 24 august 1889, se solicita CFR generalizarea reducerilor tarifelor de călătorie cu trenul, argumentul fiind că ar câştiga atât statul (din numărul mare de călători), cât şi populaţia. Treptat, sistemul s-a extins prin introducerea de către CFR, rând pe rând, până către anul 1930, a unor diferite categorii de reduceri pentru:bilete de sărbători, bilete de călătorie circulare (circuite turistice), bilete de la comune rurale la oraşe, bilete-abonamente cu 50% reducere (pentru funcţionari şi pensionari), reduceri pentru colonii (tabere) şcolare, biletele de băi (către 58 de localităţi), bilete pentru călătorii în grupuri, diverse abonamente[7] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftn7).
Bine intenţionat, statul român a încercat să ofere şi unor angajaţi ai săi o serie de facilităţi pentru a-şi putea îndeplini cu mai multă eficienţă sarcinile de serviciu. Presiunile exercitate asupra CFR de clasa politică sau de asociaţiile profesionale au determinat, într-un final, acordarea de reduceri substanţiale pentru mai toate categoriile profesionale ale României interbelice. Ghidurile CFR ale epocii consemnau faptul că „facilităţi de transport se acordă: studenţilor, artiştilor, preoţilor, militarilor, funcţionarilor şi meseriaşilor armatei, militarilor – grade inferioare – călătorind în comptul lor în clasa a III-a, lucrătorilor în grupuri, călătorind în vagoane de mărfuri montate cu bănci, pensionarilor cassei de ajutor a CFR, Societăţii Turiştilor Români, Funcţionarilor publici”.[8] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftn8) Alte reduceri erau oferite următoarelor categorii de beneficiari: 50% pentru miniştri, subsecretari de stat, deputaţi, senatori, ziarişti, militarii decoraţi cu ordinele „Mihai Viteazul”, „Ferdinand”, „Virtutea Militară”, veteranii de la 1877-1878, invalizii de război[9] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftn9).
Şi-atunci cum să nu fie statul vinovat pentru încurajarea şi generalizarea, în cele din urmă, a înţelegerilor cunaşul? Deşi intenţiile au fost bune, lăudabile chiar, în societarea românească interbelică s-au creat frustrări: 400.000 de persoane beneficiau anual de călătorii gratuite, alte câteva sute de mii beneficiau de reduceri ale tarifelor, în timp ce, „noi, ceilalţi, plătim şi pentru ei!”. Iată de ce fenomenul caprei vecinului, invidia, a motivat populaţia cu venituri mici să încerce să fie şi ea parte a acestui fenomen, fraudând CFR-ul. Exista pe-atunci ideea, bine încetăţenită, că trenul merge oricum şi că statului oricum nu-i pasă, are el bani... La toate acestea s-au adăugat şi nemulţumirile controlorilor de bilete, care, prost plătiţi, încep să-şi rotunjească veniturile în dauna unei instituţii nerecunoscătoare faţă de ei.

Politicienii călătoresc gratis şi abuzează de vagoanele ministeriale
Idealizată de mulţi dintre contemporanii noştri, perioada dintre cel două războaie mondiale a avut, se pare, destule hibe, ea generând comportamente şi atitudini care s-au înrădăcinat bine în mentalul colectiv, devenind astăzi aproape imposibil de eradicat. O astfel de problemă este cea a mirajului călătoriei gratuite sau cu cât mai puţini bani cu putinţă. Presa vremii ne semnalează fenomenul transportului gratuit pe CFR şi scoate în evidenţă câteva categorii de „profitori”; ca şi astăzi, ziarele naţionale prezintă în registru acuzator modul în care clasa politică uzează de facilităţile care vin la pachet cu funcţiile.
O descriere a unui tren în 1919 ne arată, dincolo de situaţia excepţională a circulaţiei deficitarepricinuite de urmările războiului, că sunt mulţi privilegiaţi de care CFR avea grijă: „Pe pereţii vagonului stă scris cu cretă: Pentru Deputaţi şi Senatori. Pe alte patru vagoane este scris Pentru domnii ofiţeri superiori... şi în sfârşit pe un alt vagon vezi scris Vagon Ministerial. Cu alte cuvinte, întreg convoiul de vagoane e rezervat pentru alte scopuri, iar pasagerii cari plătesc bilete de clasa întâi... au tot dreptul să călătorească comod pe acoperişul vagoanelor”[10] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftn10).
În 1922, ziarul „Universul” publică sub titlul „Excelenţele şi vagoanele ministeriale” o adevărată filipică în care erau criticaţi miniştrii care ataşau câte 3-4 vagoane ministeriale la trenuri, deşi mergeau toţi în aceeaşi direcţie – Valea Prahovei – şi ar fi putut să meargă cu un singur vagon. O banală oală cu sarmale, scăpată de personalul aflat în slujba unui astfel de înalt oficial pe peronul Gării de Nord Bucureşti, provoacă amuzamentul, dar şi indignarea unora dintre călători.
Există şi un alt fel de abuz, cel al perturbării orarului trenurilor de călători de către politicieni: Constantin Argetoianu povesteşte, de pildă, că în perioada ministeriatului său din guvernul Iorga (1930-1931) a plecat cu automotorul CFR spre Sinaia; dar cum pe drum a îngheţat de frig (trenul mergea foarte încet), la Ploieşti Triaj a ordonat ceferiştilor să oprească rapidul Bucureşti-Ardeal, „spre nedumerirea călătorilor”, neinformaţi de ce s-a oprit trenul lor[11] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftn11).
Un milion de militari călătoreau cu bilete reduse în 1928
Pe lângă politicieni, o altă categorie favorizată de CFR o reprezintă militarii, care au gratuităţi şi reduceri de până la 50-75% din preţul biletelor. Conform convenţiilor încheiate cu CFR[12] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftn12), la clasa I circulau ofiţerii superiori, la clasa a II-a – ofiţerii inferiori, la clasa a III-a – subofiţerii şi soldaţii. O statistică a vremii ne arată că, în 1928, la clasa I au călătorit 51.192 ofiţeri, la clasa a II-a – 100.839 ofiţeri, iar la clasa a III-a – 968.441 soldaţi şi subofiţeri[13] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftn13). Într-un articol intitulat „Soldaţii rătăcitori”, apărut tot în „Universul”, un ziarist se întreba de ce sunt trenurile pline de militari şi menţiona că aceştia îi deranjează adesea pe călători.
Singura încercare de a eradica/reduce fenomenul călătoriilor gratuite a existat la sfârşitul anilor ’20, când statul român, presat de marea criză economică mondială, a încercat să reorganizeze CFR, devenit un generator important al deficitului bugetar al statului. Pe acest fundal, spune o sursă, „a fost catalogată ca gest eroic hotărârea Direcţiei generale de a arde permisele încă neeliberate în cuptoarele a două locomotive. Lucrul a durat o zi întreagă!”[14] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftn14). Criza a trecut însă, iar situaţia a revenit la normal; normalul perioadei, se înţelege.
Anecdotele înregistrează starea de fapt: „Dacă m-ar ţine spatele până la Huşi...”
Fenomenul acesta al călătoriei libere de orice obligaţii de plată a născut şi anecdote. A rămas celebră cea în care un călător urcat în tren la Bucureşti, fără să cumpere bilet, a fost prins de controlor aproape de Ploieşti şi dat jos violent: cu un bocanc în spate. Perseverent, eroul nostru s-a urcat din nou în tren, numai că, între Mizil şi Buzău, a fost din nou prins: cu încă un bocanc în spate, a fost debarcat la Buzău. Un cunoscut l-a observat aici şi l-a întrebat unde merge; acesta a răspuns: „Dacă m-a ţine spatele până la Huşi...”[15] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftn15).
În anii ’30, călătoriile frauduloase s-au înmulţit, atât pe rutele secundare ale CFR, cât şi pe cele principale. A se vedea, de pildă, rutele feroviare ale judeţului Prahova: aici, ca peste tot în ţară, erau numeroşi călători dornici de gratuităţi. Locul preferat al acestora era pe acoperişul vagoanelor[16] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftn16), pe scară sau pe tampoane, unde se puteau feri de privirile personalului CFR. După accidentul de la Vintileanca din 1923 – celebrul accident alacarului Păun, pe pagina dedicată unei anchete a ziarului „Dimineaţa” despre călătoria pe CFR se publica o fotografie care înfăţişa un vagon pe acoperişul căruia se aflau călători şi un controlor care le cerea biletele.
De multe ori, călătorii ripostau violent atunci când erau deranjaţi, aşa cum se întâmplă, de pildă, la Câmpina, unde un ceferist a fost atacat şi lovit cu brutalitate de un voiajor fraudulos oprit, în cele din urmă, de jandarmii din gară[17] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftn17). Numărul tot mai mare de călători pe acoperişul trenurilor l-a determinat pe şeful gării Ploieşti, D.C. Rădulescu, să organizeze „un serviciu special pentru controlul tuturor trenurilor de persoane, ne mai lăsând pe nimeni să se urce pe acoperişul vagoanelor sau să mai stea pe tampoane şi scări”[18] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftn18); aceasta, cu atât mai mult cu cât mulţi dintre morţii în accidentul de la Vintileanca, pe ruta Buzăului, călătoriseră în aceste condiţii.

Categorii de călători frauduloşi, tacticile lor şi ale lucrătorilor CFR
O serie de documente păstrate în arhivele Căilor Ferate Ploieşti-Văleni[19] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftn19) ne dezvăluie identitatea călătorilor frauduloşi: muncitori navetişti la rafinăriile ploieştene, ţărani, servitori, elevi, funcţionari, notari, ceasornicari; aflăm din aceleaşi documente şi arsenalul de tactici: folosirea unor bilete sau abonamente vechi, identităţi false, complicităţile tacite cu funcţionarii feroviari.
De cealaltă parte, ni se relevă şi practicile lucrătorilor CFR: casierii, şefii de gară sau controlorii din trenuri care vând bilete cu preţuri mai mari decât tarifele legale; ori păcălesc călătorii dându-le bilete de clasa a III-a şi spunându-le că sunt de clasa a II-a; solicitarea unor sume de bani de la călătorii care nu au bilete. Observăm şi că această atitudine este, în general, apanajul celor cu o educaţie precară, pentru care neplata călătoriei nu reprezintă o problemă de conştiinţă civică, dimpotrivă, ea trezind admiraţia celorlalţi, care o copiază cu succes.

Când s-a născut denumirea de „naş”?
Potrivit unui site ortodox, naşii sunt „acele persoane trecute de vârsta adolescenţei care-l însoţesc pe prunc la botez, răspunzând şi făcând cuvenita mărturisire de credinţă în locul şi în numele pruncului ce se botează. Naşii sunt părinţii sufleteşti ai pruncului... garanţi (sau chezaşi) ai acestuia în faţa lui Dumnezeu şi a Bisericii. Cuvântul naş sau naşă provine din termenul slavon care înseamnă al nostru, a noastră”[20] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftn20). Şi controlorul este tot de-al nostru, din popor, şi şi-a primit, cel mai probabil, numele de naş pentru protecţia oferită celor dornici să călătorească aproape gratis; el este cel care, până la urmă, „îi ţine în braţe” pe călătorii frauduloşi şi le garantează că nu vor fi amendaţi pe timpul călătoriei cu trenul.
Nu am găsit, încă, o consemnare oficială în documentele din arhive a numelui de naş în epoca 1930-1989, de aceea ne bazăm pe surse orale: foşti angajaţi ai CFR, astăzi pensionari, mărturisesc că la angajarea lor în CFR, în 1954, respectiv 1962, termenul era deja împământenit în vocabularul curent. Acest fapt ne conduce la concluzia că botezul naşului a avut loc, cel mai probabil, la graniţa dintre cele două lumi: capitalistă şi comunistă, undeva spre sfârşitul anilor ’30 şi începutul anilor ’40.
Călătoria cu trenul în comunism: trenurile foamei, supranaşul şi „Naşul” trupei Iris

Dej, întâiul ceferist al ţării, creează un minister al căilor ferate
Popularitatea căilor ferate este la apogeu în primul deceniu postbelic. Însuşi liderul ţării, Gheorghiu-Dej, este ceferist şi tot el creează chiar un minister al căilor ferate (pentru a sublinia importanţa socială a breslei din care provenea). Societatea este încă în plin proces de refacere şi înnoire, dar vechile metehne, între timp bine întipărite în mentalul colectiv, se perpetuează, cu tot efortul şi angajamentul membrilor partidului comunist.
Pe lângă metehne, sunt însă şi fenomene pe drept cuvânt excepţionale: a se vedea, de pildă, trenurile foamei, formate în anii secetei, 1946-1947. Potrivit unei surse orale, oamenii plecau spre Transilvania pentru a cumpăra câţiva saci cu cereale. Cel care povesteşte, pe-atunci în vârstă de 17 ani, s-a urcat chiar el, la Ploieşti, într-un astfel de tren care mergea spre Blaj; şi a călătorit, fără bilet, pe acoperiş, alături de o mulţime de oameni aflaţi în aceeaşi situaţie. Călătoria pe acoperiş a fost grea, mai ales atunci când trenul trecea prin tunelele din munţi; oamenii trebuiau să stea ghemuiţi ca să nu fie loviţi de plafonul tunelului sau de firele de telegraf de pe traseul căii ferate. Ajuns la Blaj, a reuşit să-şi procure un sac de cereale, iar călătoria de întoarcere a fost tot pe acoperiş şi tot fără bilet. La staţia Buda, în vecinătatea Ploieştiului, trenul a fost înconjurat de armată, care îi vâna însă pe speculanţii de cereale, nicidecum pe contravenienţii CFR.
Un document din 1949 menţiona următoarea situaţie la nivel naţional:„numărul călătorilor frauduloşi se menţine încă urcat, fiind identificaţi 213.164 călători fără bilet. Nu am reuşit să rezolvăm această deficienţă din cauza controlului insuficient organizat şi a greutăţii de recrutare a revisorilor de bilete care sunt prost salarizaţi, 67 de controlori şi miliţieni fiind bruscaţi de călători[21] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftn21).
Pentru perioada 1960-1975, fenomenul s-a păstrat în cote normale, ba chiar a scăzut puţin. Un grup de persoane intervievate de noi ne-a câteva explicaţii: frica şi ruşinea de a fi fost prinşi, caz în care autorităţile expediau amenda sau o scrisoare de înştiinţare la locul de muncă; „şi nu-ţi pica prea bine, erai mustrat şi arătat cu degetul în şedinţe”. După 1977, fenomenul explodează, iar naşii, adevăraţi psihologi, citesc din ochi călătorul contravenient şi fraternizează cu el.

Epoca în care „toate bunurile sunt ale întregului popor”. Naşul fraternizează cu contravenienţii, iar autorităţile inventează „supracontrolul”
Între călători şi simpaticul funcţionar ceferist se naşte o solidaritate şi o simpatie reciprocă. Controlorul saunaşul este protectorul călătorilor cu trenul, un adevărat Mercur al vremurilor mitice. În fond este epoca în care „toate bunurile sunt ale întregului popor”. De ce-ar face trenurile excepţie? Pentru că practica ia cote alarmante e inventat supracontrolul sau supranaşul, un personaj distins, îmbrăcat într-un impecabil costum de stofă, de 600 de lei. Acesta se plimbă maiestuos prin compartimente şi bifează suveran biletele cu un pix, iar morga lui îi face să tremure pe călătorii fără bilet, dar şi pe popularul naş. Acest nou personaj e creat special pentru controlorii de bilete şi pentru a demonstra adevărul zicalei „orice naş îşi are naşul lui”. Dar cum orice minune ţine doar trei zile, la sfârşitul anilor ’80, călătorii îl puteau zări pe fiorosul supranaş discutând paşnic cu naşul pe peroanele gării.
În 1984, trupa Iris lansează un cântec care face carieră în epocă: „Trenul fără naş”. Trebuie să vă amintiţi versurile: „Urcăm într-un tren, Trenul ăsta este trenul nostru bun. - Ce vreţi?, zice el. - N-avem, naşule, bilet, ţi-o spun! ...Asta este trenul nostru, Trenul celor fără bani!” Cântecul este rapid interzis, printr-un consemn tacit al autorităţilor, întrucât mulţi văd un mesaj ascuns în versuri precum: „Hei, hei, naşule, Dă-te dumneata-ntr-o haltă jos/ Noi vrem liber trenul/ Trenul nostru e un tren frumos!”. Un mesaj pe care foarte mulţi l-au perceput drept o aluzie la debarcarea lui Ceauşescu. Exagerare sau nu, cântecul a devenit popular, iar Ceauşescu a mai rezistat încă un cincinal. Şi tot acum, spre sfârşitul epocii Ceauşescu, pentru a se delimita de cetăţenii bogaţi, dar proşti, care cumpără bilete, călătorii frauduloşi se numesc cu mândrie blatişti[22] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftn22).

„Domnu’ controlor, ia de aci de-o savarină...”
Criza prin care trece societatea românească, dar şi CFR-ul, în anii ’90 avea să conducă la o adevărată explozie a fenomenului călătoriei fără bilet. Numeroase anchete, reportaje tv, articole în ziare, interpelări în parlament, arestări, eliberări, camere video, camere ascunse nu reuşesc să stopeze fenomenul. Se călătoreşte fraudulos într-un spirit autodistructiv: pierde CFR şi implicit statul, pierd firmele de transport auto, concurate neloial de naş prin tarife de dumping. Şi, ce e mai grav, tânăra generaţie creşte în această cultură a călătoriei fără bilet. Nu poţi fi cool dacă nu te duci la mare sau la munte cu naşul. Un fenomen pe care, vara trecută, cântăreţul Connect-R l-a versificat pe înţelesul tuturor:„Şi nu am nicio vină/ Că vara ochii mei sunt sensibili la lumină/ Sunt sigur, îl văd pe naşul, pun pariu că se combină/ Domnu’ controlor, ia de aci de-o savarină...”
În 2012, potrivit cifrelor oficiale, aproape zece milioane de români au călătorit fără să plătească biletul[23] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftn23). Dar, până la urmă, de ce merg românii cu naşul? Am fi tentaţi să dăm vina pe sărăcia noastră proverbială. Ce ziceţi însă de India, unde populaţia este chiar mai săracă decât a noastră, dar nimeni nu călătoreşte fără să plătească? Să fie de vină stăpânirea otomană, sovieticii, americanii, Uniunea Europeană? Ori, pur şi simplu, educaţia noastră?

NOTE
[1] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftnref1)George Duca, Raport general asupra stării căilor ferate, Bucureşti, 1893, p. 35.
[2] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftnref2)Virgiliu N. Drăghiceanu, 707 zile subt cultura pumnului german, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1920, p. 298.
[3] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftnref3)Carte de identitate, permis de călătorie.
[4] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftnref4)Virgiliu N.Drăghiceanu, op.cit., p. 299.
[5] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftnref5)Ibidem.
[6] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftnref6)„Revista CFR”, an XVI, nr. 10, octombrie 1929, p. 257.
[7] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftnref7)Vezi Petrescu Stelian, Călăuza CFR, Bucureşti, Editura Socec, 1914.
[8] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftnref8)Vezi Călăuza reducerilor la călători CFR 1930, Bucureşti, Imprimeria Regiei Autonome CFR,1930.
[9] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftnref9)Mihail Toma Maer, Transporturile de regie si militare pe căile ferate române. Manual de interes professional pentru ceferisti, Bucureşti, Tipografia Izvorul, 1933, p. 97.
[10] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftnref10)„Virtutea”, Ploieşti, an I, 30 decembrie 1919, p. 3.
[11] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftnref11)Constantin Argetoianu, Memorii, vol. IX, Bucureşti, Editura Machiavelli, 1997, p. 394.
[12] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftnref12)Maer Toma Mihail, Transporturile de regie şi militare pe căile ferate române. Manual de interes profesional pentru ceferişti, Bucureşti, Tipografia Izvorul, p. 57.
[13] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftnref13)„Buletin Statistic”, an I, nr. 10-12, oct.-dec.1928, p. 161.
[14] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftnref14)Botez I., Urmă D., Saizu I., Epopeea feroviară românească, Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1977, p. 266.
[15] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftnref15)Revista CFR,1929, p. 248.
[16] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftnref16)Vezi D.J.A.N.Prahova, Fond Poliţia Gării Ploieşti Sud, dosar 5/1932, f.117, unde, într-un proces verbal, se relatează călătoria frauduloasă, de la Braşov la Sinaia, a unui personaj care recurge la acest mod riscant de deplasare din lipsa banilor necesari procurării unui bilet.
[17] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftnref17)„Universul”, an XLIII, nr. 18, 23 ianuarie 1925, p. 10.
[18] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftnref18)„Universul”, an XLI, nr. 197, 28 iulie 1923, p. 6.
[19] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftnref19)Vezi SJAN Prahova, Fond Direcţia CFPV, dosarele 15/1929, 20/1929, 12/1930, 16/1931.
[20] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftnref20)http://www.ortodoxia.md/tipic-bisericesc/84-explicaii/1827-naul-simplu-susintor-financiar-sau-pedagog-spre-mintuire-, accesat la 20 februarie 2013.
[21] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftnref21)ANIC, Fond CC al PCR Secţia Economică, dosar 55/1949, f 17.
[22] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftnref22)Sinonim cu navetistul care călătoreşte pe distanţe scurte şi medii, blatistul este cel care ocupă toate scaunele celor cu bilet, râde zgomotos, joacă şeptic, rummy, spune bancuri şi mănâncă seminţe ca să treacă timpul mai repede...
[23] (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-ce-calatoresc-romanii-nasul#_ftnref23)http://www.gandul.info/financiar/stefan-roseanu-director-general-cfr-calatori-aproape-10-milioane-de-romani-merg-in-fiecare-an-cu-nasul-interviu-gandul-9967587, accesat la 20 februarie 2013.

ninette
21-06-2013, 16:10
Primul articol despre Bucureşti publicat în New York Times (1876) - http://www.historia.ro/


Bucureşti, supranumit încă de la începutului articolului „oraşul plăcerii", este descris ca fiind un loc extrem de vioi, modern, cu clădiri frumoase, de toate felurile, conace splendide şi, mai ales, extrem de luxos.
http://www.historia.ro/sites/default/files/imagecache/articol-picture-small/bucuresti_2.jpg

Principalul punct de reper, Podul Mogoşoaiei, este prezentat ca fiind zona în care se găsesc palatul, instituţiile, teatrele şi toate magazinele importante, după cum explică jurnalistul în anul 1876.
În continuarea prezentării este amintită o istorioară legată de un drum extrem de circulat din Bucureşti. În acea zonă, cu mai mulţi ani în urmă, spune jurnalistul, se pare că trecea o caleaşcă în care se aflau o doamnă însoţită de fiica ei. „Un tânăr ofiţer s-a apropiat, le-a salutat, apoi i-a spus doamnei: «Ce aţi face dacă ar fi să fug cu fiica dumneavoastră?» Apoi, fără să aştepte un răspuns, tânărul ofiţer a luat-o pe fată şi a aşezat-o cu el în şa, după care au plecat împreună şi nu s-a mai auzit de ei o vreme, până când s-au întors în Bucureşti căsătoriţi", povesteşte jurnalistul, subliniind, dincolo de veridicitatea îndoielnică a istorisirii, faptul că în Bucureşti, în acea perioadă, se aflau foarte mulţi ofiţeri, pentru că în oraş era o mare garnizoană militară. „Ofiţerii sunt tineri politicoşi. Adevăraţi gentlemeni", mai spune jurnalistul.

„Clasa săracă este supersiţioasă şi fanatică"
Se aminteşte şi faptul că, din anumite puncte ale oraşului, se zăresc Munţii Carpaţi, spre care se poate ajunge prin Ploieşti. La capitolul religie, ziaristul subliniază că în Bucureşti, în acea perioadă, erau 300 de biserici. „Preoţii sunt, din păcate, ignoranţi, clasa săracă este superstiţioasă şi fanatică. Pe de altă parte, aristocraţia practic conduce biserica, dar nu lasă religia să interfereze prea mult cu felul lor de viaţă. Un preot este rareori văzut în salonul unui aristocrat", se mai arată în articol.
De asemenea, jurnalistul se declară uimit de obiceiurile existente la diverse sărbători. Spre exemplu, jurnalistului i se pare curios că, în Vinerea Mare, oamenii fac înconjorul bisericii, de trei ori, cântând. Tot la categoria obiceiuri ciudate sunt încadrate şi tradiţiile de Crăciun, cum ar fi oameni îmbrăcaţi în diverse personaje (de exemplu, în magi) care merg prin oraş, întră în cafenele şi cer bani. „Paradele de duminică dimineaţa sunt, de asemenea, ciudate. La ora 11, ofiţerii fiecărui regiment din garnizoană merg în parc, unde toţi sunt inspectaţi chiar de prinţ, care trece printre rânduri şi vorbeşte cu fiecare în parte. E un sentiment plăcut să vezi aşa ceva".
La capitolul distracţie, sunt amintite opera şi teatrul, diverse trupe de muzicanţi, circul, dar şi grădinile de vară. Spre final, ziaristul de la New York Times ţine să sublinieze că a fost extrem de impresionat de lăutari: „Trebuie să nu uit să îi amintesc pe laoutari, sau ţigani muzicanţi, care cântă minunat, folosind cele mai interesante instrumente. Aceşti oameni au învăţat singuri să cânte", încheie jurnalistul.

ninette
21-06-2013, 16:48
Cele mai bizare taxe din istorie - http://www.historia.ro (http://www.historia.ro/)

Taxele reprezintã un subiect în vogã în momentul de faţã, regresul economic aducându-le în topul agendei politice în foarte multe state. Recent o comisie de experţi de la Societatea Fabian* a dat publicitãţii cifre care indicã un apel la o taxare mai aprigã a celor înstãriţi. Dacã acest sentiment general justificat are vreo influenţã asupra politicii guvernamentale rãmâne de vazut, dar cu toatã aceastã tevaturã în jurul taxãrilor n-ar fi o idee rea sã aruncãm o privire asupra celor mai controversate taxe de-a lungul istoriei.

Taxa pe uleiul de gãtit
Pentru a finanţa unele dintre cele mai mari proiecte ale vanitãţii din toate timpurile, faraonii egipteni au impus multe taxe, multe dintre ele pe producţia de bazã. Una dintre cele mai bizare şi injuste se referã la…uleiul de gãtit. Într-un sistem total lipsit de scrupule, cetãţenii erau obligate sã obţinã uleiul de la reprezentanţii faraonului şi refolosirea era interzisã. Prin urmare, scribii verificau fiecare gospodãrie pentru a se asigura cã se foloseşte cantitatea corespunzãtoare, pentru a confisca proviziile mai vechi şi pentru a forţa cumpãrarea de ulei proaspãt.
Taxa pe urinã
Pentru a-şi continua preferinţele pentru salubritatea publicã, romanii colectau cu mult zel taxa pe urinã. Deşi introdusã de predecesorii lui Vespasian, împãratul flavian (69-79) a fost cel care a elaborat o taxã care sã cuprindã toate latrinele romane. Taxa era perceputã de fapt pe colectarea de urinã care era apoi vândutã pe bani buni curãţãtoriilor şi tãbãcãriilor care se serveau de conţinutul sãu bogat în amoniac. Poate cã o reintroducere a acestei practici de reciclare ar ajuta la susţinerea unor procese industriale…
Taxa pe barbã
Petru cel Mare, ţarul Rusiei între 1682 şi 1725, era cu siguranţã unul dintre principalii susţinãtori ai celor mai ciudate forme de taxare, forme duse câteodatã pe culmile absurdului. A introdus dãri pentru consumul de apã, stupi şi suflete (de fapt asta era doar o capitaţie – nu atât de interesantã precum sunã). Ba chiar a creat un comitet al cãrui rol singular era acela de a elabora tarife. Una dintre cele mai amuzante taxe pe care le-a inventat, introdusã în 1705, a fost impusã celor ce purtau barbã. Darea fãcea parte din programul reformist al lui Petru şi era menitã sãi convingã pe conaţionali sã renunţe la obiceiurile arhaice şi sã se racordeze la standardele europene.
Taxa pe fereastrã
Taxa pe ferestre sau geamuri a fost introdusã în Anglia în 1696 în timpul lui William al III-lea. Desfiinţatã în 1851, a fost iniţial formulatã ca o metodã de taxare pe avere pentru cei care se eschivau de la plata taxei pe venituri. În mod interesant consecinţele taxei pe ferestre încã pot fi observate în Marea Britanie. Multe dintre clãdirile datând din aceastã perioadã posedã spaţii pentru ferestre baricadate cu cãrãmizi, o practicã obişnuitã pentru a uşura povara dãrilor pentru clasa mijlocie, cea mai afectatã.
Taxa pe pãlãrii
Taxa pe pãlãrii, la fel ca şi cea pe ferestre, a fost introdusã de guvernul britanic în 1784 ca o formã de a obţine fonduri de la oameni fãrã a recurge la impozitul pe venituri. Prima datã introdusã de prim-ministrul Pitt del Tânãr, taxa pe pãlãrii i-a forţat pe comercianţi sã obţinã licenţa şi întrebuinţa un sistem de taxare nivelat, depinzând de costul pãlãriei, cu timbre de impozit lipite în cãptuşealã. Se pare cã mulţi modişti şi purtãtori de pãlãrii au încercat sã evite taxa insistând cã podoaba în cauzã n-ar fi o pãlãrie. Forma aceasta de evaziune devenise atât de rãspânditã încât guvernul a amendat legea cu o definiţie a pãlãriei în 1804.
Taxa pe sare
Este greu sã te raportezi la umilul şi atotprezentul bob de sare ca la una dintre cele mai influente mãrfuri din istorie. Dar rolul crucial al clorurii de sodiu în dieta umanã, animalã şi nenumãratele aplicaţii în ştiinţã, religie şi alte domenii i-a determinat soarta în definirea culturii şi economiei, transformând-o într-adevãr într-una dintre cele mai taxate mãrfuri. Dintre toate impozitele pe sare probabil cel mai cunoscut este cel impus de britanici în India colonialã. Taxa pe sare nu era nicio noutate în India, dar în 1835 Compania Indiilor de Est a mãrit considerabil impozitul, Imperiul Britanic agravând situaţia pânã în 1858. hegemonia impozitului pe sare a atras atenţia mondialã în martie 1930, când Mahatma Gandhi a condos marşul sãrii pe drumul spre Dandi. Era primul act din cadrul campaniei Salt Satyagraha, un protest non-violent împotriva taxelor britanice, ba mai mult, primul act de nesupunere civicã organizatã dupã declaraţia de independenţã a congresului naţional Indian. Campania nu a avut un efect foarte puternic asupra impozitului pe sare, dar a sporit conştiinţa globalã şi susţinerea luptei indiene împotriva controlului britanic.
Capitaţia
Spre deosebire de celelalte taxe din listã, implementarea acestei taxe este poate mai bizarã decât taxa în sine. Capitaţia (impozitul pe cap de locuitor), este o ratã fixã de contribuţie care nu are nicio legãturã nici cu veniturile, nici cu proprietatea. Taxele de acest tip au fost utilizate încã din antichitate de vreme ce natura lor indiscriminatorie le face uşor de implementat. Tot natura indiscriminatorie le face şi foarte nepopulare. Una dintre cele mai controversate implementãri dateazã din 1980, din vremea guvernului lui Margaret Thatcher. Efectul transbordãrii poverii taxei celor mai puţin avuţi a rezultat într-o revoltã publicã generalã, în proteste de masã şi decãderea gravã a ‘regimului’ Thatcher.
Taxa pe substanţe neautorizate
De când Carolina de Nord a iniţiat schema în 2005, multe state americane impoziteazã folosirea drogurilor ilegale. Deseori denumitã “Crack Tax”, acest program bizar îi obligã pe dealerii cinstiţi şi consumatorii de droguri sã cumpere anonim timbre de taxare pentru tot felul de substanţe ilegale, de la cocainã şi heroinã pânã la marijuana şi bãuturi alcoolice de contrabandã. Timbrele satisfac doar legislaţia fiscalã, deci posesia de droguri rãmâne tot ilegalã. Cu toate acestea, posesia fãrã timbrele potrivite poate conduce la amenzi fiscale substanţiale. Previzibil, doar câţiva dealeri şi consumatori cumpãrã în avans timbre. Prin urmare, veniturile generate de aceste taxe sunt majoritatea obţinute prin amenzile pentru evaziune fiscalã, urmate de aresturi care adesea se finalizeazã cu confiscare de proprietãţi. Criticii au clasificat acest sistem ca lipsit de transparenţã pentru cã violeazã drepturile comercianţilor la un process corect şi la protecţie împotriva incriminãrii. În consecinţã, în unele state taxa a fost abolitã din cauza neconstituţionalitãţii sale.
Sursa: www.knowyourmoney.co.uk (http://www.knowyourmoney.co.uk/)

*despre Societatea Fabian: http://www.lovendal.net/wp52/societatea-fabian-organizatia-britanica-care-a-sustinut-din-umbra-bolsevismul-rus/

ninette
23-06-2013, 09:42
Se pare că a trecut ... oricum, este interesant!

http://www.descopera.ro/dnews/10987261-superluna-2013-de-ce-in-acest-weekend-luna-va-fi-mai-mare-si-mai-stralucitoare-decat-in-orice-alta-noapte-video

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/321/5109/10987261/1/superluna.jpg?width=618&height=361
O altă Lună plină la fel de apropiată de Terra va putea fi văzută abia în august 2014. (Foto: Shutterstock.com) (http://www.shutterstock.com/)

ninette
24-06-2013, 12:16
Un punct de vedere!

Ce nu spune Biblia despre lupta dintre David şi Goliat
- http://www.historia.ro/
http://www.historia.ro/sites/default/files/imagecache/articol-picture-small/goliath.jpg

Arheologii din sudul Israelului au făcut o "descoperire majoră", care pune într-o lumină diferită Biblia, scrie Fox News. Este vorba despre o metropolă veche de 3.000 de ani, locuită de filisteni, portretizaţi în Biblie drept cei mai aprigi duşmani ai evreilor. Printre aceştia, se număra şi uriaşul Goliat, învins de regele David după ce a fost pus la pământ cu ajutorul unei praştii.
Aren Maeir, arheologul care s-a ocupat de săpături, a declarat că mai bine de 100 de oameni din întreaga lume lucrează de peste 15 ani la dezgroparea relicvelor din Israel. "Când am deschis cel de-al cincisprezecelea sit, am găsit multe dovezi despre o cultură foarte prosperă şi interesantă. Dacă citeşti Biblia, rămâi cu impresia că filistenii erau doar nişte barbari. Dar, de fapt, reprezintă o cultură foarte sofisticată, uneori mai sofisticată decât a evreilor", a precizat Maeir.

Arheologul-şef a explicat şi de ce filistenii sunt prezentaţi negativ în Biblie. "Biblia este un text religios, ideologic, scris de evrei. Astfel, e normal ca filistenii să fie prezentaţi într-o manieră subiectivă. Noi (n.r. echipa de arheologi) am vrut să aflăm cum trăiau filistenii zi de zi şi să înţelegem adevărul din spatele descrierii lor din Biblie", a explicat Maeir.
El spune că autorii Bibliei au "uitat" să menţioneze anumite aspecte legate de duşmanii lor. "Spre exemplu, în Biblie nu se menţionează că filistenii provin din altă regiune, iar noi am găsit dovezi clare că ei au venit din jurul Greciei antice. Chiar şi numele filistenilor, cum ar fi Goliat, sunt diferite de cele ale evreilor. În plus, există diferenţe substanţiale între filisteni şi evrei. Spre exemplu, filistenii mâncau carne de porc şi de câine, deşi la evrei acest lucru era interzis. Deci relaţiile dintre cele două civilizaţii sunt mult mai complexe decât se arată în Biblie", precizează arheologul.
"Nu ştiu dacă vom găsi şi craniul lui Goliat, cu o gaură în el"
În metropola descoperită de arheologi, numită Gath, s-au găsit rămăşiţele unei "structuri mari, posibil un templu, cu două coloane", notează Fox News. În general, descoperirile din Gath susţin ideea că povestea lui Goliat, prezentată în Biblie, reflectă realitatea geopolitică a vremii, adică foarte violentele confruntări dintre filisteni şi regele evreilor, la graniţa dintre cele două civilizaţii.
"Asta nu înseamnă că vom şi reuşi să găsim craniul lui Goliat, cu o gaură cauzată de piatra aruncată de David. Totuşi, ne putem da seama care era mediul social de atunci", conchide Maeir.

ninette
30-06-2013, 19:16
Așa o fi?

Condimentul care protejează creierul și previne Alzheimerul - http://www.doctorulzilei.ro (http://www.doctorulzilei.ro/)
Alzheimerul este cea mai frecventă formă de demenţă şi chiar dacă cercetătorii sunt aproape de descoperirea unui leac, tot prevenţia este cea mai bună armă. Nimic mai simplu, tot ce trebuie să faceţi este să adăugaţi în cafeaua de dimineaţă un praf de scorţişoară.Potrivit unui studiu publicat recent în Journal of Alzheimer’s Disease, 2 compuşi din scorţişoară care dau acestui condiment un gust dulce caracteristic ar putea oferi creierului o anumită protecţie împotriva maladiei Alzheimer.
Cercetătorii de la Universitatea California din Santa Barbara au descoperit că doi compuşi din scorţişoară, aldehidă cinamică şi epicatechin, pot să oprească procesul de formare a plăcilor de proteină TAU – care declanşează această maladie neurodegenerativă – la nivelul creierului.
Proteinele TAU formează acumulări şi depozite odată cu înaintarea în vârstă, iar pacienţii cu Alzheimer prezintă mai multe astfel de depozite în comparaţie cu persoanele sănătoase. Oamenii de ştiinţă au descoperit, în teste de laborator, că aldehida cinamică previne aceste acumulări de proteine, prin protejarea contra stresului oxidativ.
“Luaţi ca exemplu arsurile solare, o formă a stresului oxidativ”, a declarat coordonatorul studiului Roshni Graves. “Dacă porţi o pălărie, poţi să îţi protejezi faţa şi capul de oxidare. Într-un anumit sens, adelhida cinamică este un fel de pălărie”, a mai spus Roshni Graves.Totuşi, savanţii americani consideră că mai au “mult drum de parcurs înainte de a şti cu certitudine că această metodă va funcţiona şi pe oameni”. De aceea, oamenii nu ar trebui să încerce să consume cantităţi mari de scorţişoară, dincolo de cantităţile obişnuite din alimente, încercând să evite maladia Alzheimer.
Scorţişoara ar putea avea şi alte efecte benefice, nu doar asupra sănătăţii creierului – alte studii au indicat faptul că această substanţă poate să scadă glicemia persoanelor cu diabet de tipul 2, atunci când este administrată ca supliment pe lângă tratamentul standard, afirmă cercetătorii de la Mayo Clinic.

marinap
01-07-2013, 08:46
si daca veni vorba despre scortisoara, iata si o combinatie despre care se spune ca face minuni...


O COMBINATIE CURATIVA



¬S-a descoperit ca o combinatie de miere cu scortisoara poate vindeca majoritatea bolilor.

¬Mierea este produsa in majoritatea tarilor lumii.

¬Medicina alternativa Ayurvedica, precum si cea Yunani au utilizat mierea ca remediu vital timp de mai multe secole.

¬Oamenii de stiinta de astazi accepta si ei mierea ca pe un remediu Ram Ban (foarte eficient) in tratarea multor tipuri de afectiuni.

¬Mierea poate fi utilizata in multe tipuri de afectiuni fara a avea efecte secundare.

¬Stiinta contemporana ne spune ca desi mierea este dulce, daca se administreaza in doze corespunzatoare, ca medicament, nu va dauna pacientilor cu diabet.

¬O revista faimoasa, Weekly World News, care apare in Canada, a publicat in editia din 17 ianuarie 1995 o lista de afectiuni care pot fi vindecate cu ajutorul combinatiei de miere cu scortisoara, in urma studiilor efectuate de savantii occidentali.





ARTRITA



¬Amestecati o parte de miere in doua parti apa calduta si apoi adaugati o lingurita de scortisoara pudra. Faceti o pasta si masati-o usor in partea de corp care va doare.

¬Durerea cedeaza in interval de 15 minute, in cele mai multe cazuri.

¬Pacientii cu artrita isi pot administra zilnic cate o cana de apa fierbinte cu doua linguri de miere si o lingurita de scortisoara pudra..

¬Daca remediul se administreaza cu regularitate, chiar si artrita cronica poate fi vindecata.

¬Intr-un studiu recent efectuat de Universitatea din Copenhaga, s-a constatat ca atunci cand doctorii le-au administrat pacientilor o combinatie de o lingura de miere cu o jumatate de lingurita de scortisoara pudra inainte de micul dejun, timp de o saptamana, din 200 de pacienti tratati, 73 de pacienti au scapat complet de dureri in interval de o luna. Majoritatea acestor pacienti nu puteau merge sau aveau o libertate de miscare restransa, dar dupa terapie, au inceput sa mearga cu mai putine dureri.





CADEREA PARULUI



¬Cei care au probleme de caderea parului sau calvitie pot aplica pe par o pasta alcatuita din ulei de masline fierbinte, o lingura de miere, o lingurita de scortisoara pudra, inainte de baie, lasand-o sa actioneze aproximativ 15 minute, dupa care se spala parul.

¬S-a demonstrat ca remediul este eficient si daca se pastreaza timp de 5 minute..





INFECTII URINARE



¬Luati doua linguri de scortisoara pudra si o lingurita de miere intr-un pahar de apa calduta si beti. Distruge toti germenii din vezica urinara.



DURERI DE DINTI



¬Faceti o pasta dintr-o lingurita de scortisoara pudra si cinci lingurite de miere si aplicati pe dintele care doare. Remediul se poate aplica de 3 ori pe zi (zilnic) pana cand dintele nu mai doare.





COLESTEROL



¬Doua linguri de miere si trei lingurite de scortisoara pudra, amestecate cu 450 ml.. de ceai, daca sunt administrate unui pacient care are colesterolul mare, vor reduce nivelul colesterolului din sange cu 10% in interval de 2 ore.

¬Ca si in cazul pacientilor cu artrita, daca remediul se administreaza de 3 ori pe zi, reduce nivelul colesterolului.

¬Conform unei informatii publicate intr-o revista medicala, mierea in stare pura consumata zilnic impreuna cu mancarea inlatura problemele de colesterol.





RACELI



¬Cei care sufera de raceli normale sau severe ar trebui sa ia o lingura de miere calduta cu 1/4 lingurita de scortisoara pudra timp de 3 zile.

¬Acest remediu vindeca majoritatea cazurilor de tuse cronica, raceala si curata sinusurile.





INFERTILITATE



¬Medicinele alternative Yunani si Ayurvedica au utilizat mierea timp de mai multe secole pentru a fortifica sperma barbatilor.

¬Daca barbatii impotenti vor lua cu regularitate doua linguri de miere inainte de culcare, problema lor se va rezolva.

¬In China, Japonia si Orientul Indepartat, femeile sterile, dar si cele care doresc fortificarea uterului, au luat scortisoara pudra, timp de secole.

¬Femeile sterile pot sa ia un varf de cutit de scortisoara pudra cu o jumatate de lingurita de miere si sa isi frece gingiile cu aceasta combinatie, in mod frecvent pe toata durata zilei, astfel incat combinatia sa se amestece usor cu saliva si sa patrunda in corp.

¬Un cuplu din Maryland (SUA) nu a putut avea copii timp de 14 ani, pierzandu-si speranta ca vor fi capabili sa procreeze vreodata. Cand au aflat despre acest remediu, atat femeia cat si barbatul au inceput sa consume miere si scortisoara in modul aratat mai sus. Femeia a ramas insarcinata dupa cateva luni si a nascut gemeni la termen.





DERANJAMENTE STOMACALE



¬Mierea cu scortisoara pudra vindeca durerile de stomac si indeparteaza ulcerele stomacale de la radacina.

¬BALONARE : In conformitate cu studiile efectuate in India si Japonia, s-a descoperit ca mierea, in combinatie cu scortisoara pudra, ajuta si indeparteaza balonarea si durerile de stomac.





BOLI CARDIOVASCULARE



¬Faceti o pasta din miere si scortisoara pudra. Ungeti pe paine sau umpleti clatitele cu aceasta pasta in loc de dulceata sau gem si mancati cu regularitate la micul dejun.

¬Reduce colesterolul din artere si salveaza pacientul de riscul unui atac de cord.

¬Pentru cei care au suferit deja un atac de cord, urmati acest remediu zilnic, pentru a preveni aparitia unui alt atac.

¬Consumul cu regularitate al produsului de mai sus reduce dispneea si intareste ritmul cardiac.

¬In America si Canada , mai multe spitale si-au tratat pacientii cu succes, cand au descoperit ca arterele si venele isi pierd flexibilitatea si tind sa se astupe. Mierea si scortisoara imbunatatesc circulatia sanguina.





SISTEMUL IMUNITAR



¬Utilizarea zilnica a scortisoarei pudra intareste sistemul imunitar si protejeaza organismul impotriva bacteriilor si atacurilor virale.

¬Oamenii de stiinta au descoperit ca mierea contine diferite vitamine si fier in cantitati mari.

¬Consumul regulat de miere intareste corpusculii celulari ai leucocitelor care combat bacteriile si afectiunile virale.





INDI G ESTIE



¬Scortisoara pudra presarata peste 2 linguri de miere administrate inainte de masa, inlatura aciditatea si ajuta la digestia celor mai grele mancaruri.





GRIPA



¬Un om de stiinta din Spania a demonstrat ca mierea contine un ingredient natural care omoara germenii de gripa, salvand pacientul de la imbolnavire.





LONGEVITATE




¬Ceaiul cu miere si scortisoara, consumat cu regularitate, incetineste efectele imbatranirii.

¬Pentru ceai, puneti la fiert 4 linguri de miere, 1 lingura de scortisoara pudra si 3 cani de apa.

¬Beti 1/4 de cana, de 3 pana la 4 ori pe zi. Va pastreaza pielea sanatoasa si fina si incetineste efectele imbatranirii.

¬De asemenea, creste speranta de viata, va veti simti mult mai tanar(a) !





ACNEE



¬Formati o pasta din trei linguri de miere si o lingurita de scortisoara pudra. Aplicati aceasta pasta peste cosuri seara inainte de culcare si spalati-o cu apa calduta, in dimineata urmatoare. Daca tratamentul se aplica timp de doua saptamani, va inlatura cosurile de la radacina.





INFECTII ALE PIELII



¬Eczemele, herpesul si toate tipurile de infectii ale pielii se vindeca prin aplicarea unei combinatii de miere si scortisoara pudra pe partile afectate.





CURE DE SLABIRE



¬In fiecare dimineata pe stomacul gol, cu o jumatate de ora inainte de micul dejun si seara inainte de culcare, beti miere si scortisoara pudra fierte intr-o cana de apa.

¬Daca se administreaza in mod regulat, acest remediu duce la reducerea greutatii chiar si a celor mai obeze persoane.

¬De asemenea, administrarea cu regularitate a acestui remediu previne depunerea de grasimi in organism, chiar daca persoana respectiva consuma o dieta hipercalorica.





CANCER



¬Studii recente efectuate in Japonia si Australia au aratat ca s-au tratat cu succes cazuri de cancer stomacal si osos.

¬Pacientii diagnosticati cu aceste tipuri de cancer ar trebui sa ia zilnic o lingura de miere cu o lingurita de scortisoara pudra timp de o luna, de 3 ori pe zi si sa continue tratamentul prescris de oncolog. Nu strica!





OBOSEALA



¬Studii recente au aratat ca continutul de zahar din miere este mai degraba folositor si nicidecum daunator vitalitatii organismului.

¬Persoanele de varsta a treia care consuma miere si scortisoara, in parti egale, au mai multa vitalitate si flexibilitate.

¬Dr. Milton, care a efectuat studii aprofundate in acest subiect, spune ca o jumatate de lingura de miere intr-un pahar cu apa, presarat cu pudra de scortisoara consumata zilnic, dimineata dupa ce ne spalam pe dinti, si din nou dupa amiaza in jurul orei 3.00 atunci cand vioiciunea organismului este in scadere, duce la imbunatatirea vitalitatii organismului, in interval de o saptamana.





HALENA



¬Locuitorii din America de Sud:

Primul lucru dimineata, fac gargara cu o lingurita de miere si scortisoara pudra amestecate in apa fierbinte.. Astfel, respiratia lor isi pastreaza prospetimea pe durata intregii zile.





PIERDEREA AUZULUI



¬Mierea cu scortisoara pudra, luate zilnic in cantitati egale duc la refacerea auzului.

yo1
01-07-2013, 19:43
Multumim marinap,sa ne fie de leac!

ninette
06-07-2013, 22:15
Foarte interesant și bine de știut!

http://viataverdeviu.ro/de-ce-trebuie-sa-inmoi-nucile/

ninette
09-07-2013, 14:35
Minunați-vă și voi!

http://www.historia.ro/exclusiv_web/travel/articol/cele-mai-frumoase-sta-ii-metrou-lume#

ninette
09-07-2013, 15:19
Foarte interesant! Despre vrăjitoria din Salem:

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/vrajitoria-salem-un-caz-rusinos

Val-Vartej
13-07-2013, 17:15
http://caplimpede.ro/top-10-motive-pentru-a-nu-arunca-cojile-de-fructe-si-legume-foto/#comments

Val-Vartej
14-07-2013, 17:31
Stiati ca......?


-Exista un mic pestisor, inarmat cu un ac ascutit, care e unul din dusmanii cei mai primejdiosi ai rechinului. Fiind inghitit de acest urias animal rapitor, pestisorul sparge cu acul pantecele rechinului si iese in libertate. Ca urmare, rechinul moare.
-Cea mai apropiata ruda a lui Tyrranosaurus Rex este gaina.
-Daca ai calatori de la un cap la altul al galaxiei noastre – Calea Lactee – cu viteza luminii, ti-ar trebui 100.000 ani.
-Autostrazile din SUA asa au fost concepute ca din 5 in 5 mile sa aibe o portiune dreapta de cca 1 mila. Acolo pot ateriza la nevoie aeronavale.
-1/3 din rezerva de apa a Terrei se afla in Canada .
-Din scrieri rezulta ca Leonardo da Vinci a fost cel mai mandru nu de operele sale de arta ci de faptul ca era in stare sa indoaie cu mana rangi de fier.
-Mai mult de jumatate din populatia globului a vazut cel putin un film cu James Bond.
-Pisicile au cate 32 de muschi in fiecare ureche.
-Elisabeta I a Rusiei a avut peste 15000 de rochii.
-Februarie 1865 este singura luna inregistrata in istorie fara luna plina.
-Omul pierde o jumatate de litru de apa pe zi prin respiratie.
-Furnica poate ridica de 50 de ori propria greutate, poate trage de 30 de ori propria greutate si intotdeauna cade pe partea dreapta cand se imbata.
-Mulţi hamsteri clipesc doar cu un ochi pe rând.
-Oamenii si delfinii sunt singurele specii care fac sex de placere.
-Alfabetul limbii chineze contine peste 40 000 de caractere .
-Animalul cu cel mai mare creier in proportie cu corpul sau este furnica.
-Daca cantitatea de apa din corpul omenesc este redusa cu 1% iti va fi sete, iar daca este redusa cu 10% vei muri.
-Cel mai puternic muschi din corpul uman este limba .
-Dracii-de-mare au peste 27,000 papile gustative.
-Astronautii cresc in inaltime in spatiu .
-Circa o treime din americani trag apa la toaletǎ cât timp sunt încă aşezaţi
-Creierul unui adult cantareste in medie 1,375 de grame.
-Thomas Edison, inventatorul becului, se temea de intuneric .
-Puricele poate sari peste de 350 de ori lungimea trupului sau. Este ca si cum un om ar sari peste un teren de fotbal.
-Toti copiii se nasc cu ochii albastri si dupa cateva momente acestia isi schimba culoarea.
-O persoana face in medie 2 500 000 de pasi pe an.
-Bufnita este una din putinele pasari care poate deosebi culoarea albastra .
-Un gandac de bucatarie traieste noua zile fara cap, dupa care moare de foame.
-Podul Universitǎţii din Boston este singurul loc din lume unde un vapor poate trece pe sub un tren care trece pe sub o maşinǎ care trece pe sub un avion.
-Pomii de Craciun au fost odinioara impodobiti cu spuma de sapun.


-Exista o pasare care in loc sa ciripeasca sau sa cante, latra.
-Un melc poate dormi trei ani .-Dreptacii traiesc in medie cu noua ani mai mult decat stangacii .-Daca tipi timp de 8 ani, 7 luni si 6 zile, o sa produci suficienta energie pentru a fierbe o ceasca de cafea.
-Serpii au doua organe sexuale .
-O furnica poate sa supravietuiasca pana la doua saptamani sub apa .
-Puse cap la cap venele,arterele, si capilarele unui adult ar ajunge pentru inconjurul Pamantuluide aproape patru ori .
-Inima unei balene albastre este la fel de mare cat o masina.
-Masculul de calugarita nu se poate imperechea cat timp are capul atasat de corp. Femela initiza sexul prin taierea capului masculului.
-Ca sa previi cancerul, e bine sa mananci cate un morcov pe zi.
-Biblia este tradusa in 2 233 de limbi.
-Numele Mercedes provine de la numele unei austriece.
-In medie oamenii se tem mai mult de paianjeni decat de moarte.
-Ochiul strutului este mai mare decat creierul sau.
-Unii lei se imperecheaza de peste 50 de ori pe zi.
-Steaua de mare nu are creier.
-In Indonezia se vorbesc peste 365 de limbi diferite.
-Cea mai mica pisica din lume traieste in California si ar putea intra fara probleme si in Cartea Recordurilor, datorita dimensiunilor ei liliputane. Heed, pisica in varsta de 9 saptamani din El Cajon masoara doar 7centimetri si nu cantareste mai mult de jumatate de kilogram.
-Albert Einstein a inceput sa vorbeasca la varsta de 6 ani.
-Foarfeca a fost inventata de Leonardo da Vinci. Leonardo da Vinci a fost capabil cu o mana sa scrie iar cu cealalta sa deseneze simultan.
- In momentul aterizarii Apolo 11 a ramas cu combustibil suficient pentru 20 de secunde de zbor.
-Delfinii dorm cu un ochi deschis .
-Exista 2 animale care pot vedea spatiul din spatele lor fara sa-si intoarca capul: iepurele si papagalul.
-La porci orgasmul dureaza 30 de minute.
-Recent, o serie de cercetari efectuate in bazinul Marii Adriatice au pus pe oamenii de stiinta respectivi intr-o mare deruta. Fara indoiala, nimeni nu ar putea crede ca exista o mare fara fund. Acest lucru nu este posibil. Ca urmare a cercetarilor intreprinse a fost gasita insa, in Marea Adriatica, o groapa uriasa, care, fiind cercetata la randul ei, a dus la descoperirea unor fenomene cu totul ciudate. Urmarita timp indelungat, s-a constatat ca in aceasta uriasa deschidere abisala de pe fundul marii dispar zilnic circa 30.000 de tone de apa. Cercetatorii au turnat, in repetate randuri, in apropierea acestei gropi, mari cantitati de vopsea, care, in mod firesc, ar fi trebuit sa reapare undeva, mai aproape sau mai departe, in raurile sau lacurile din insulele sau de pe tarmurile marii. Dar apa colorata de vopseaua turnata de cercetatori nu a reaparut nicaieri. Au fost aruncate in dreptul acestei gropi si mari cantitati de material plastic, dar si acestea au disparut fara urma. S-a presupus ca vopseaua, cat si bucatile de material plastic au fost absorbite de groapa. Pana in prezent nu s-a ajuns la nici o concluzie, ramanand doar parerea ca pe fundul Marii Adriatice se gaseste o groapa abisala uluitor de adanca.
-Parul omenesc poate suporta o greutate de 3 kg.
-Osul de la sold este mai tare decat cimentul.
- China reprezinta 25% din populatia lumii.
-Daca iei orice numar, il dublezi, aduni 10, imparti prin 2, si apoi scazi numarul initial, raspunsul va fi 5.
-Simtul de miros al unei furnici este la fel de puternic ca al unui caine.
-Energia unui uragan este egala aproximativ cu 500.000 de bombe atomice.
-Atunci cand omul stranuta i se opreste inima pentru o milisecunda; cand stranuti, toate functiile corpului se opresc, chiar si inima.
-Stiinta a stabilit, ca pestii au voce si auz. Dar intre ei se inteleg… in limba lor. Un specialist a demonstrat recent, ca melodiile armonioase ce se raspandesc in apa, in forma de evantai influenteaza placut activitatea pestilor si-i atrag spre mal.
-Cea mai rece temperatura din istorie de pe pamant a fost inregistrata in Antartica pe 24 August 1960. Temperatura masura atunci -127 de grade F adica -88,3 de grade C .
-Marilyn Monroe a avut 11 degete la picioare.
-Putem afirma ca lumea civilizata exista de 3.500 de ani. In toata perioada asta au existat 230 de ani fara razboaie.
-O vaca se imbata daca mananca prea multe mere.
-Pielea hipopotamului are o grosime de 6,5 cm asa ca il apara impotriva multor arme de foc. Acest animal fuge mai repede ca omul desi are 4 tone.
-Alunele se folosesc la fabricarea dinamitei.
-Supravietuitori in cazul scufundarii Titanicului sunt si 2 caini.
-Omul piere mai repede din cauza lipsei somnului decat a mancatului. 10 zile rezista un om fara somn, ...... Fara hrana chiar 1-2 luni.
-Placile tectonice ale Terrei se misca tot asa de repede ca si cum cresc unghiile la oameni.
-Creierul uman are capacitatea de stocare de 1 trilion de byte, sau 1164153 gigabyte.
-Sunetul scos de rate n-are ecou. Nimeni nu stie de ce.
-Turnul Eiffel are in compozitie otel de la furnalul din localitatea Ghelar din judetul Hunedoara.
-La nastere toata lumea l-a crezut mort pe Pablo Picasso, doar unchiului lui i-a venit o idee si a reusit sa-l aduca la viata cu ajutorul fumului de trabuc.
-Ultimul simt pierdut de om la moarte este auzul, primul vederea, apoi in ordine gustul, mirosul si pipaitul.
-In medie o persoana are peste 1460 de vise pe an .
-Albinele, broastele testoase si termitele sunt complet surde.
-Imnul Greciei are 158 de strofe. Nimeni din Grecia nu cunoaste in intregime inmul statului.
-Palatul Buckingham are 602 de incaperi.
-Inima unei femei bate mai repede decat a unui barbat.
-Viteza de propagare a durerii in corpul uman este: 110 m/s.
-Pe Venus ploua cu acid sulfuric .
-Fluturii percep gustul cu picioarele .
-Exista in jur de 3 mii de milioane de bacterii in fiecare din laba piciorului tau.
-In 1386 un porc a fost executat prin spanzurarea in public pentru uciderea unui copil.
-Panza de paianjen are o rezistanta remarcabila. Firul de grosimea unui creion ar putea opri un Boeing 747 din zbor.
-Cea mai lunga intrerupere de program de televiziune s-a intamplat in Anglia – BBC a oprit un desen animat cu Mickey-Mouse, s-a anuntat ca a pornit al doilea razboi mondial, apoi peste 6 ani au reluat filmul exact acolo unde s-a intrerupt.
-Unghiile mainilor cresc de patru ori mai repede decat cele ale picioarelor .
-Femeile clipesc de doua ori mai des decat barbatii.
-Limba unei balene albastre este lunga cat un elefant.
-Daca saliva ta nu poate dizolva un anumit aliment, nu-l poti savura.
-Michael Jackson are codul lui postal personal .
-Peste 10.000 de pasari mor anual din cauza coliziunilor cu ferestrele .
-Nimeni nu stie unde este ingropat Mozart;
-Sigura felina care nu-si poate retrage ghearele este ghepardul.
-Pielea corpului omenesc cantareste de doua ori mai mult decat creierul.
-Sobolanii rezista mai mult fara apa decat camilele.
-Limba cameleonului raportata la corp este de 5:1.
-Trecerea alimentelor din gura in stomac dureaza 7 secunde.
-Cucuveaua e singura pasare din lume care vede culoarea albastra.
-Corpul tau utilizeaza 300 de muschi, numai pentru a se mentine in echilibru, cand sta in picioare.
-Apa calda cantareste mai mult decat cea rece .
-Sunt produse mai multe filme in India decat la Hollywood .

ninette
19-07-2013, 17:20
Cele mai ciudate rãzboaie din istorie… - http://www.historia.ro (http://www.historia.ro/)

De-a lungul timpului s-au purtat rãzboaie din nenumãrate motive. Dar dincolo de glorie, eliberare, competiţie, onoare, asuprire sau orice altceva mai trece prin minte în legãturã cu rãzboiul, au existat şi câteva lupte care ar putea fi uşor clasificate la categoria ‘bizare’. Sã vedem despre ce e vorba.

Satul spaniol vs. Franţa
In 1883, locuitorii din Lijar, un mic sat în Spania de sud, s-au infuriat când au auzit cã în timpul vizitei din Paris, regele Spaniei Alfonso al XII-lea ar fi fost insultat, ba chiar atacat pe stradã de cãtre mulţimea parizianã. Ca replica, primarul din Lijar, Don Miguel Garcia Saez, împreunã cu cei 300 de localnici, au declarat rãzboi Franţei pe 14 octombrie 1883. nu s-a tras nici mãcar un singur foc şi nu au existat victime de nicio parte. În ciuda rãzboiului antimarţial primarul a primit porecla de “teroarea din Sierra” pentru îndrãzneala sa. În 1976 regele Juan Carlos face o cãlãtorie la Paris, în timpul cãreia este tratat cu tot respectful, drept urmare în 1981 consiliul urban din Lijar decide încetarea ostilitãţilor, având in vedere comportamentul excellent al parizienilor.
Rãzboiul gãleţii
Acest rãzboi începe în 1325, când rivalitatea dintre oraşele independente Modena şi Bologna capãtã proporţii uriaşe din cauza celui mai improbabil lucru dintre toate…o gãleatã de lemn. Necazurile au început când un grup de soldaţi din Modena jefuieşte Bologna şi sustrage o gãleatã mare. Raidul reuşeşte, dar Bologna, dorind sã recupereze atât mândria, cât şi obiectul, declarã rãzboi Modenei. Rãzboiul se perpetueazã vreme de 12 ani, dar Bologna nu izbuteşte sã-şi recupereze simbolul. Şi în ziua de azi gãleata încã se mai aflã într-unul din turnurile Modenei.
Paraguay vs. ceilalţi
Preşedintele Paraguay-ului, Francisco Solano Lopez, era un fan înfocat al lui Napoleon Bonaparte. Îi plãcea sã se creadã un tactician talentat şi un commandant imbatabil, dar îi lipsea un singur lucru: un rãzboi. Asã cã pentru a soluţiona problema, în 1864 declarã rãzboi celor trei vecini ai ţãrii: Argentina, Brazilia şi Uruguay. Rezultatul? Paraguay aproape cã a dispãrut de pe hartã. Se estimeazã cã 90% din populaţia masculinã a murit în timpul rãzboiului din cazua rãnilor, bolilor sau foametei. Acesta a fost probabil unul din cele mai zadarnice rãzboaie purtate vreodatã, pentru cã Lopez nu avea niciun motiv sã-şi provoace vecinii.
Rãzboiul câinelui
În 1925 Grecia şi Bulgaria nu erau deloc prietene. Se luptaserã una împotriva celeilalte în rpimul rãzboi mondial şi rãnile încã nu se vindecaserã. Tensiunile se menţineau de-a lungul graniţelor, în special în regiunea denumitã Petrich. Punctul culminant a fost atins pe 22 octombrie 1925, când un soldat grec a alergat dupã câinele sãu la frontiera bulgarã şi a fost împuşcat. Grecia promite rãzbunare şi chiar în ziua urmãtoare invadeazã Petrich. Eliminã rapid forţele bulgare, dar grecii sunt opriţi de Liga Naţiunilor, care îi sancţioneazã şi le ordonã sã pãrãseascã imediat zona. 10 zile mai tãrziu Grecia îşi retrage forţele şi plãteşte Bulgariei despãgubiri de 45.000 de lire sterline.
Rãzboiul aprovizionarii
Este vorba despre o confruntare militarã dintre SUA şi Marea Britanie pentru controlul asupra graniţelor statului Maine. Dupã rãzboiului din 1812, forţele britanice au ocupat estul statului şi deşi nu mai aveau trupe staţionate acolo mai târziu, britanicii tot mai considerau teritoriul proprietatea lor. În iarna lui 1838 pãdurarii americani au tãiat lemne în zona disputatã, ceea ce a cauzat reacţia Marii Britanii, care trimite trupe acolo. Au venit şi trupe americane, rãzboiul devenind iminent. Cu toate acestea, s-au înregistrat probleme logistice şi americanii au primit cantitãţi immense de fasole şi carne de porc, din cauza unei carenţe de comunicare cu departamentul de aprovizionare. Aproape un an trupele s-au aşteptat reciproc pânã ce guvernele au ajuns la o concluzie. Marea Britanie a decis sã redea Americii estul statului Maine, în schimbul retragerii trupelor. Deşi nu au avut loc lupte propriu-zise, mulţi au murit de pe urma bolilor şi accidentãrilor.
Rãzboiul porcului
Un alt rãzboi britanico-american începe în momentul în care un infanterist britanic împuşcã un porc pe sol american. Rezerviştii din regiune au ripostat prin adunarea la graniţã în aşteptarea unei mişcãri britanice. Într-un final britanicii şi-au cerut scuze şi rãzboiul se încheie cu o victimã singularã: porcul.
Rãzboiul de 335 de ani
S-a purtat între Olanda şi insula Scilly, localizatã în sud-vestul Marii Britanii. A început în 1651, dar ca multe alte rãzboiae din epocã nu a fost luat în serios şi dat uitãrii. Au trecut trei secole pânã ce pãrţile combatante au încheiat pace, transformând confruntarea în cea mai lungã din istorie. Tartatul de pace se semneazã abia în 1986.
Rãzboiul fotbalului
Unele rãzboaie încep cu un atac-surprizã, altele cu un masacru, dar acesta a început cu un meci de fotbal între El Salvador şi Honduras. El Salvador a pierdut şi tensiunile au crescut constant pânã pe 14 iunie, când Honduras este atacat. Surprinsã de violenţele iscate, Organizaţia Statelor Americane a lnsat o chemare la încetarea ostilitãţilor, concretizatã pe 20 iunie, la 100 de ore de la primele focuri.
Rãzboiul din Transnistria
Conflictul a izbucnit la scurt timp dupã colapsul Uniunii Sovietice, când Moldova trece printr-o crizã. Douã treimi doresc o apropiere mai mare de România, dar restul este rusofil. Rãzboiul este rezultatul, dar ciudat la el rãmâne faptul cã cei care se luptã în timpul zilei de obicei se adunã pe teritorii pustii noaptea pnetru a petrece. Soldaţii chiar fac înţelegeri sã nu-i omoare pe cei pe care i-ar recunoaşte de la petrecerile nocturne, care nu sunt cazuri izolate. Una dintre relatãrile combatanţilor descrie rãzboiul ca pe o “chermezã grotescã, la care ziua omorâm duşmanul, iar noaptea bem cu el”.
Rãzboiul pãsãrilor emu
Este vorba probabil de unicul conflict formal în care unul dintre beligeranţi nu este uman. În anul 1932 populaţia emu din Australia se înmulţeşte foarte mult, devenind de necontrolat şi provocând pagube uriaşe recoltelor. Ca ripostã armata australianã trimite soldaţi înarmaţi cu mitraliere, care în bãtaie de joc declarã rãzboi animalelor. La mijlocul lui noimebrie pornesc în deşert pe urmele inamicului, care se dovedeşte foarte încãpãţânat. Chiar împuşcate de mai multe ori, pãsãrile tot reuşesc sã fugã. Rãzboiul cu emu dureazã o sãptãmânã, pânã ce maiorul Meredith, care conduce operaţiunile, cedeazã constatând cu dezgust cã soldaţii nu au reuşit sã stârpeascã decât o parte infimã a populaţiei emu.
Sursa: listverse.com

ninette
28-07-2013, 13:27
Evul Mediu este o epocã asociatã cu foarte multe mituri şi concepţii eronate, dar la fel de multe adevãruri bizare. Iatã de exemplu câteva lucruri mai puţin cunoscute despre Anglia medievalã...

http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/ce-poate-nu-stiai-anglia-medievala

ninette
30-07-2013, 18:32
Povestea fraudelor electorale în România din 1870 încoace. „Revoluţia statului împotriva cetăţenilor săi” - http://www.historia.ro (http://www.historia.ro/)

Mita, bătăile, furtul voturilor, campaniile denigratoare, manipularea şi abuzurile au apărut odată cu primele alegeri organizate în ţara noastră. În ultimii 150 de ani, n-a existat, practic, nici măcar un singur scrutin cu adevărat liber şi democrat. Multe dintre metehnele actuale au corespondent la 1870.
România n-a cunoscut, în istoria sa, alegeri cu adevărat democratice. Legendele născute în special după Revoluţia din 1989, care avansau existenţa unei aşa-numite „perioade de aur“ a democraţiei din ţara noastră în anii interbelici (dar şi, ca variaţie, perioada 1880-1910), sunt fără fundament real. Toate problemele identificate de presă şi de societatea civilă – deficienţele votului uninominal, mita electorală, finanţarea ilegală, sprijinirea interesată a politicienilor de clanurile interlope, implicarea ilegală a organelor statului – vor afecta probabil şi alegerile de duminică aşa cum s-a întâmplat şi în secolul al XIX-lea, în anii interbelici şi după 1990.Încă de la primele încercări de alegeri din ţările române, votul a eşuat într-o mascaradă. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, manipularea opiniei publice, folosirea autorităţilor statului (poliţie, jandarmerie, judecători, prefecţi, primari etc) şi violenţa deveniseră uzuale în România la „alegerile“ pentru Parlament. Piesele de teatru ale lui Ion Luca Caragiale reflectă – într-o notă ironică, e drept – realităţile din preajma anului 1900. La acel moment, se înfruntau două tabere majore: Partidul Conservator şi Partidul Liberal. Paradoxal pentru percepţia din zilele noastre, liberalii reprezentau stânga politică (motiv pentru care erau şi porecliţi „roşiii“), iar conservatorii – dreapta politică („albii“).

„PRIMARII TRĂDĂTORI MERITĂ PEDEAPSĂ“
Ca şi acum, războiul era total între cele două tabere, iar potenţialul distructiv – nemărginit. Ajutaţi de Constituţie şi de Regele Carol I, oamenii lui I.C. Brătianu au realizat, între 1876 şi 1888, „marea guvernare liberală“. Alegerile erau un simulacru, legea făcând-o, cu bâta, funcţionarii regimului aflat la putere. „Opoziţia Unită (termen dat asocierii între conservatori şi dizidenţii liberali) s-a constituit pe fondul accelerării procesului de distrugere a oricărei credibilităţi a votului democratic, campaniile electorale atingând cote paroxistice, motiv pentru care obţinerea unei victorii împotriva guvernului pe cale legală părea imposibilă“, analizează anii 1880 istoricul Alex Mihai Stoenescu.Constantin Argetoianu, politician conservator, nota în memoriile sale: „Această Opoziţie Unită din 1887 a fost o formaţiune tipic românească: într-însa totul era negativ şi nimic pozitiv – să răstoarne, bine, dar ce să puie în loc?“.Povestea traseiştilor politici a început acum 120 de ani. În decembrie 1887, I.C. Brătianu, şeful guvernului şi al liberalilor, a dizolvat Parlamentul şi a convocat noi alegeri pentru a-i elimina pe numeroşii parlamentari liberali care dezertaseră din partid şi care-l încurcau teribil (un fel de UNPR avant la lettre). Campania şi alegerile pentru noul Legislativ sunt emblematice pentru abuzurile Puterii. Conservatorul Nicolae Filipescu denunţa de la tribuna Parlamentului metodele folosite: „(…) La alegerea delegaţilor pentru colegiul III de Brăila, în comuna Viziru, primarul n-a lăsat să se introducă în urnă decât acele bilete ale administraţiei care erau scrise de mâna notarului şi ajutorului de primar şi care purtau numele candidaţilor administraţiunei. Aceste buletine, scrise chiar de mâna lor, le am aici“.Acelaşi Filipescu demonstra cum, după alegeri, guvernul, prin prefecţii săi, ordona să se facă anchetă, pentru a afla cine a îndrăznit să „trădeze“. Iată un raport al ajutorului de subprefect din plasa (unitate administrativă) Vlădeni: „În urma însărcinărei ce mi-aţi dat de a vă descoperi pe toţi acei funcţionari trădători, făcând scrupuloase cercetări atât direct, cât şi indirect, am constatat că funcţionarii din această plasă, notaţi pe contrapagină, nu numai că au lucrat contra administraţiunei, dar au fost şi uneltele opoziţiunei în alegerea deputatului Filipescu şi astfel merită, dle prefect, pedeapsă, căci dacă d-voastră aţi lăsa nepedepsiţi aceşti trădători, nu numai că s-ar încuraja trădările, dar la timp opoziţiunea va avea din administraţiunea noastră comunală o armă puternică a lucre contra guvernului, căci toţi aceşti funcţionari au fost şi sunt, după cum am zis, uneltele opoziţiunei“.

CĂLCAŢI ÎN PICIOARE DE ESCADROANELE ARMATEI
Conform aceleiaşi depoziţii a lui Filipescu, doi alegători fuseseră obligaţi de poliţie să semneze o declaraţie prin care recunoşteau că au luat bani de la opoziţie: „Astăzi am fost ridicaţi şi arestaţi de către prefectul judeţului şi de procurorul însoţiţi de 30 de gardişti, bătuţi şi percheziţionaţi fără intervenirea dlui judecător de instrucţie, smulgându-ni-se iscăliturile pentru nişte declaraţiuni ce nu le-am făcut“.
Între 1885 şi 1888 s-a produs, conform cercetărilor lui Alex Mihai Stoenescu („Istoria loviturilor de stat în România“), „cel mai mare număr de crime politice, murind înjunghiaţi, împuşcaţi sau în bătaie, la fiecare alegeri, numeroşi agenţi electorali, funcţionari sau chiar alegători“ atât de la liberali, cât şi de la conservatori. Numeroase alte incidente, cu armata scoasă de liberali în stradă la manifestaţiile opoziţiei, cu oameni bătuţi crunt şi călcaţi în picioare cu caii de escadroanele de cavalerie pe străzile Bucureştiului şi chiar atentate asupra unor politicieni, întregesc tabloul acestor prime decenii de „democraţie“ românească.Atmosfera politică din România în pragul secolului al XX-lea era creionată de cunoscutul politician Constantin Argetoianu: „Lunga guvernare a lui Ion Brătianu şi sectarismul liberalilor, al «roşilor», cum se zicea atunci, înteţise urile de partid până la paroxism şi antagonismul politic otrăvise toate raporturile dintre oameni, până şi relaţiunile de familie. În multe case fraţii şi cumnaţii nu-şi mai vorbeau între ei şi violenţele verbale, de stradă, prin cluburi, prin cafenele, prin saloane, acopereau nu numai un adânc dispreţ reciproc, dar şi regretul de a nu-şi putea înfige unii altora pumnalul în piept, de frica ocnei. Ţara era împărţită în două, în guvernamentali şi opozanţi, în liberali şi conservatori sau roşii şi albi, cum li se zicea încă“.

”Fraţii nu-şi mai vorbeau şi violenţele verbale, de stradă, prin cluburi, prin cafenele, prin saloane, acopereau nu numai un adânc dispreţ reciproc, dar şi regretul de a nu-şi putea înfige unii altora pumnalul în piept.”

Constantin Argetoianu


politician conservator, despre situaţia politică din România în preajma anilor 1900


JUDEŢUL CU UN SINGUR ALEGĂTORReformele electorale ale lui Alexandru Ioan Cuza, puse în practică prin lovitura de stat din 2 mai 1864, au sporit substanţial numărul alegătorilor, mărindu-l de la 5.002 persoane la peste 750.000. Cum arătau alegerile în ţările române înainte de această emancipare făcută cu forţa ne povesteşte istoricul A. D. Xenopol, în „Istoria partidelor politice în România“: „(…) Erau judeţe în care numărul de alegători abia ajungea la 5, iar în cel al Izmailului (n.r. – judeţ din Basarabia de Sud anexat ulterior de Rusia şi aflat astăzi în Ucraina) nu era decât unul singur, vestitul Vladimir Stoica, care se convoca pe el însuşi în ziua alegerilor, constituia el singur biroul electoral şi subsemna în procesul-verbal al alegerei tot el, şi ca preşedinte, şi ca secretar, şi ca corp electoral şi, în sfârşit, se alegea pe el însuşi, «cu majoritatea de vot, adecă unanimitatea»“

.ALEGRILE, „REVOLUŢIA STATULUI ÎMPOTRIVA CETĂŢEANULUI“
Sistemul românesc a fost caracterizat, încă de la început, de sintagma uzitată acum: „democraţie originală“. La alegerea Parlamentului, voinţa suveranului era mult mai importantă decât cea a alegătorilor. „Regele a acceptat, de fapt, modificarea Constituţiei prea liberale de la 1866, copiată după Constituţia belgiană de la 1831, sub guvernul Lascăr Catargiu (1871-1876, conservator), inversând datele democraţiei parlamentare. În timp ce, în ţările occidentale, şeful statului face alegeri şi numeşte prim-ministru pe reprezentantul partidului care a reuşit să obţină majoritatea electorală, la noi procedura era inversată. Şeful statului îl numea pe prim-ministru, care convoca administraţia şi organiza alegeri, obţinând automat un rezultat favorabil partidului din care făcea parte primul-ministru numit de rege“ (Dan Amedeo Lăzărescu, „Confesiuni. Dialoguri realizate de Radu Ţoancă“).

CAMPANIA ELECTORALĂ NEGATIVĂ ÎN 1914
Liberalul I.G. Duca descria, în „Amintiri politice“, cum opoziţia conservatoare se opunea reformei electorale iniţiate de liberali în pragul Primului Război Mondial. Duca, al cărui partid guverna, era indignat de manevrele opoziţiei: „(…) Filipescu şi toţi proprietarii mari au dat o luptă desperată. N-a fost violenţă la care să nu fi recurs, n-a fost calomnie de la care să se fi dat în lături“.Campania negativă pe care se axează acum partidele este oglinda celei de la începutul anilor 1900. Iată ce scria I.G. Duca: „Aci era incontestabil punctul slab al luptei pentru noi. Filipescu a înţeles-o şi a măgulit toate interesele şi toate micile patimi ale alegătorului de colegii restrânse. A publicat o broşură a cărei temă era următoarea: «Voi, care azi sunteţi tot, vreţi mâine să nu mai fiţi nimic – votaţi pe liberali! Colegiul unic înseamnă egalitatea dintre voi şi ţiganul care vă mână caii pe capră». Pentru proprietari, formula era: «Vreţi să vi se ia avuţiile şi să fiţi sărăciţi, votaţi reformele liberale!». Şi argumentele acestea simpliste au prins. În vizitele electorale ne izbeam mereu de efectele produse de ele“.


„UN COLONEL ISTERIC URLA: «SPARGEŢI CAPETELE!»“
Acelaşi I.G. Duca povesteşte cum Partidul Liberal a acţionat pentru ca doi transilvăneni să nu fie aleşi deputaţi: „Ivindu-se nişte vacanţe parlamentare (n.r. – locuri vacante în Parlament), Federaţia Unionistă se gândise să propună candidaturile celor doi mai de seamă agitatori ardeleni aflători în ţară, anume Părintele Lucaci şi Octavian Goga. (…) Nu ne convenea deloc ca să fie aleşi. Am hotărât deci să combatem candidaturile lor. Lupta a fost aprigă, opoziţia intervenţionistă şi-a concentrat toate puterile şi mai ales la Caracal, unde candida Goga, Filipescu s-a avântat în învălmăşeala electorală şi a fost demn de gloriile lui trecute: precedat de o întreagă echipă de bătăuşi vestiţi, conduşi de un atlet de meserie, un anume Condruţ, s-a dedat în întrunirile de mahalale la cele mai nesăbuite violenţe oratorice şi drept culmea a înjurat grav pe poliţaiul oraşului, un biet funcţionar de carieră, care îşi făcea cinstit şi modest datoria. (…) “.Perioada interbelică n-a diferit de cea de dinaintea Primului Război Mondial. Grigore Gafencu, ziarist şi politician ţărănist, a trăit momente dramatice în campania electorală din 1931, în Judeţul Caliacra (atunci aparţinând încă României, acum în Bulgaria), unde candida pentru deputăţie din partea PNŢ. În „Însemnări politice“, Gafencu descria alegerile organizate de PNL: „S-au arestat delegaţii şi candidaţii, s-au furat urnele şi cărţile de alegători, s-au bătut mai ales, s-au schingiuit şi snopit sub lovituri de ciomege sute şi mii de alegători. (...) Am fost respins de la secţiile de votare cu baioneta în piept. Un colonel isteric ̶ Bolintineanu ̶ urla de dimineaţă: «daţi-i îndărăt, spargeţi capetele cu patul puştii!». La o secţie ̶ singura! ̶ delegaţii au pătruns în urma judecătorului. Au fost daţi afară de judecător şi de un căpitan de infanterie. Pretutindeni, jandarmii şi armata, comandaţi de bătăuşi, brutalizau, ameninţau şi împiedicau de la vot cetăţenii. Sub ochii mei se petreceau scene de barbarie, de vulgaritate, de laşitate abjectă. Părea o revoluţie a uniformelor militare şi administrative, o revoluţie a statului, prin organele sale conştiente şi inconştiente, împotriva cetăţeanului «civil». (...) La fiecare mişcare eram arestaţi şi trebuia să ne eliberăm cu forţa. La secţia de votare Ceamurlia suntem opriţi de soldaţi din cavalerie. Se încarcă în faţa noastră carabinele. Doi bătăuşi macedoneni, dintre care unul, un criminal cunoscut, comandau armata“.

„GRUPURI DE ŢĂRANI INTERZICEAU OPOZIŢIEI SĂ INTRE ÎN SATE“
Prof. Ioan Scurtu, în „Viaţa cotidiană a românilor în perioada interbelică“, scrie, la rândul său, despre alegerile din 1929, organizate de PNŢ: „Sătenii, convinşi că, în sfârşit, aveau guvernul lor naţional-ţărănesc prezidat de Iuliu Maniu, nu au acceptat ca în localitatea lor să facă propagandă partidele din opoziţie. La marginea satelor se constituiseră grupuri de ţărani înarmaţi cu ciomege, sape şi coase, care interziceau pur şi simplu reprezentanţilor partidelor din opoziţie să intre în sat“. Pe tron se afla, în acel moment, Regele Carol al II-lea.La fel ca şi în zilele noastre, în Parlamentul interbelic se aciuaseră interlopi. Ziaristul Nicolae Carandino descria în „Nopţi albe şi zile negre“: „O amintire îmi stăruie în minte despre acest Robu, prinţul bătăuşilor gogo-cuzişti. Eram în incinta Camerei, martor la o agresiune. Robu frângea nişte scaune şi bătea cu picioarele respective ceva deputaţi. Furlugean, chestor al Camerei liberale şi însărcinat în această calitate cu paza, s-a apropiat de grup şi, cu un aer de supremă indiferenţă, a prins între degete bicepsul «robului». Dintr-o dată acesta s-a oprit şi, fără să lase din mână prada, a întors ochii cu mai mult respect decât spaimă. Îşi găsise naşul. După ce «bătaia» s-a potolit, chestorul şi cuzistul s-au plimbat alene pe culoar. Discutau şi îşi pipăiau muşchii“.

”Filipescu s-a avântat în învălmăşeală şi, precedat de o întreagă echipă de bătăuşi vestiţi, conduşi de un atlet de meserie, un anume Condruţ, s-a dedat în întrunirile de mahalale la cele mai nesăbuite violenţe şi a înjurat grav pe poliţaiul oraşului.”

I.G. Duca


politician liberal, despre alegerile din 1915


60 de ani neîntrerupt a fost condusă România prin dictatură în secolul trecut, între 1930 şi 1990.

PATRU DECENII DE MASCARADĂ, DOUĂ DE HAOS
În perioada dictaturii comuniste, după 1947, alegerile erau formale. Nu exista campanie electoral reală. La funcţii candidau activişti din cadrul PCR, dar se ştia dinainte cine trebuie să câştige. O mare parte din populaţie nu se prezenta.Foarte mulţi dintre cei care mergeau totuşi la scrutin, împinşi de frica de a nu fi sancţionaţi la serviciu, scriau pe buletinele de vot revendicări precum „vrem pâine“, „vrem program la televizor“ sau „vrem căldură“. Nu lipseau înjurăturile la adresa comuniştilor şi a lui Nicolae Ceauşescu. Nimeni nu se obosea să citească acea maculatură. Invariabil, în presă se anunţa triumfal că „la vot s-a înregistrat o prezenţă de 99,99 la sută, iar tovarăşul X a fost ales în funcţie cu 99,99 la sută din voturi“.După căderea comunismului, alegerile generale din 1990 şi cele din 1992 au fost un arc peste timp până la cele din 1946. FSN, partid aflat la putere, condus de Ion Iliescu şi moştenitor al PCR, a folosit toate pârghiile pentru a câştiga. Aproape întreaga presă, televiziunea (nu existau posturi private) şi radioul au dus o campanile furibundă împotriva reînfiinţatelor PNL şi PNŢ, care au fost infiltrate de Securitate cu agenţi. N-au lipsit manipulările, fraudele, bătăile, manifestaţiile opoziţiei fiind înăbuşite cu jandarmii, armata şi, din când în când, cu minerii.Primele alegeri în care foştii comunişti au pierdut au fost în 1996, când coaliţia partidelor istorice şi a forţelor civice (CDR) a câştigat atât Parlamentul, cât şi Preşedinţia. A fost o victorie de moment, după patru ani ex-comuniştii revenind în forţă la putere.Alegerile din 2004 şi cele din 2008 au fost marcate de scandaluri, bătăi între echipele candidaţilor, campanii de manipulare şi denigrare, implicare a serviciilor secrete cu dosare şi interceptări ale convorbirilor telefonice. Atât în 2004, cât şi în 2008, învinşii au contestat rezultatele finale, iar presa a acuzat, cu probe, că s-au practicat pe larg mita şi turismul electoral, intimidările şi înţelegerile unora dintre candidaţi cu clanurile interlope, a căror mobilizare, în condiţiile scăderii permanente a prezenţei la vot, a devenit tot mai importantă.

Sursa: www (http://www.adevarul.ro/).adevarul.ro (http://www.adevarul.ro/)

mihapred
30-07-2013, 21:02
Ninette, stiai ca azi e Ziua Internationala a Prieteniei ? Eu nu! :ipb_laughing: Mi-a spus Bufy!
La multi ani si la multi prieteni buni !

ninette
31-07-2013, 14:13
Nu stiam, Miha, insa nici nu am vazut vreo informatie despre asta pe undeva. Daca Bufy are vreun material, ar fi interesant sa ni-l arate si noua ... Oricum, macar ziua prieteniei pe forum, si tot putem sarbatori. Ca sa stie cat mai multa lume!

marianav
14-08-2013, 10:57
http://www.rfi.ro/sites/default/files/articol/2009/03/31/200903-10951.jpg

UN PROCES SENZAŢIONAL

http://zch.ro/wp-content/uploads/2013/02/pasarea-in-vazduh-1.jpg


Acum 137 de ani se năştea la Hobiţa, Gorj, unul din cei mai celebri sculptori ai tuturor timpurilor, Constantin Brâncuşi. Nu mai puţin celebru rămâne procesul său cu SUA, obiectul cauzei fiind taxarea de către vamă a unei sculpturi ca fiind „obiect industrial”. Textul de mai jos reproduce un fragment din „Prologul” lucrării „Bâncuşi. O biografie”, Editura ARTEMIS, Bucureşti, 2006, de Alexandru Buican.„Într‑o zi de toamnă târzie a anului 1927, mai precis la 22 noiembrie, la Consulatul American din Paris, un om, mărunt de statură, se prezintă pentru a depune o „Depoziţie” care să servească într‑un proces la New York. Este sculptorul Constantin Brâncuşi. Brâncuşi afirmă în acest document că sculptura sa purtând titlul de Pasăre în văzduh, pe care a vândut‑o nu demult prietenului său american Edward Steichen, este o operă de artă, originală, după care nu mai există nici o copie. Procesul care se desfăşoară la New York, cunoscut în presă sub denumirea de „Brâncuşi contra Statelor Unite”, este dintre cele mai ciudate. Sculptorul, sprijinit de prietenii şi admiratorii săi americani, a dat în judecată Departamentul Vămii, deoarece acesta i-a clasificat lucrarea cea mai dragă drept simplu „obiect industrial”. Steichen, care a cumpărat lucrarea cu 600 de dolari de la Brâncuşi s-a văzut taxat de vamă cu 40% din preţ sub incidenţa unei legi care n-are nici un raport cu arta. Procesul s-a întrerupt pentru moment în aşteptarea „depoziţiei” pe care Brâncuşi o depune în această zi de noiembrie la Consulatul American şi care i-a fost cerută de echipa de avocaţi ce lucrează în interesul său la New York. Nu numai ciudat, dar şi fără precedent acest proces. Avocaţii lui Brâncuşi trebuie să facă dovada, folosind la nevoie argumente estetice, că lucrarea lui Brâncuşi este o operă de artă, poate chiar o pasăre, şi că deci se înscrie în clasa lucrărilor artistice şi, în consecinţă, este scutită de vamă. Apărarea Vămii încearcă la rândul ei să probeze că lucrarea nu este un unicat, ci o producţie de serie şi că finisarea nu este executată de artist, ea putând fi executată cu scule mecanice de oricare meseriaş. Brâncuşi răspunde deci, în depoziţia sa, punctual la întrebările ridicate în tribunal: „…Am conceput şi creat [Pasărea în văzduh] în atelierul meu din Paris, în anii o mie nouă sute douăzeci şi cinci şi o mie nouă sute douăzeci şi şase. […] Este o operă originală şi sunt ocupat în prezent cu producerea primei replici a acestui bronz. [...] Am conceput prima idee a acestui bronz încă din anul o mie nouă sute zece şi de atunci am gândit-o şi studiat-o mult. Am conceput-o ca pe o creaţie în bronz şi am făcut un model al ei în ghips. L-am dat unei turnătorii, împreună cu formula amestecului de bronz şi cu alte indicaţii necesare. Când piesa turnată în formă brută mi-a fost adusă a trebuit să acopăr găurile de aerisire ca şi pe cea de interior, ca să corectez diferitele defecte şi să şlefuiesc bronzul cu pile şi şmirghel fin. Toate acestea au fost făcute de mine cu mâna; această finisare artistică ia un foarte lung timp şi echivalează cu a porni crearea lucrării de la început. Nu am lăsat pe nimeni altcineva să facă vreo operaţie de finisare, întrucât subiectul bronzului este o creaţie deosebită a mea şi nimeni, în afară de mine, n-ar fi putut s-o ducă la capăt într-un mod mulţumitor. […] Nu poate fi îndoială că bronzul n-ar fi o lucrare originală întrucât este singurul pe care l-am făcut din acest subiect, iar întâia replică nu este încă terminată. Afirm că nici un alt bronz similar nu există; bronzul vândut este cel original. […] …Şlefuirea a fost făcută de mine însumi, de mână. Ar fi cu neputinţă s-o fac cu ajutorul vreunei perii sau altor dispozitive de şlefuit. […]” Nimic nu este mai detestabil pentru acest artist decât scandalul. Şi totuşi se pare că el îl urmăreşte mereu şi pretutindeni. Şi scandalul, spre dezolarea sa, i-a sporit celebritatea. Câţiva ani în urmă, la Salonul oficial, una dintre lucrările sale fusese înlăturată sub învinuirea de „pornografie”. Această imixtiune a autorităţilor în chestiunile estetice a dat naştere unei solidarizări în jurul sculptorului. Un protest a fost semnat de artişti şi de o mulţime de personalităţi ale vieţii publice franceze şi lucrarea a fost repusă pe piedestalul ei de la Grand Palais”.

sursa :Publicat de Nicolae Sava (http://zch.ro/?author=6) | 21/02/2013

ninette
14-08-2013, 14:53
Cine a fost Sisif? - http://www.historia.ro/

Sisif – Fiul lui Eol şi al Enaretei, indicat frecvent cu patronimul Eolidul. S-a căsătorit cu Merope, una dintre fiicele lui Atlas; a avut cu ea mai mulţi fii: Glaucos, Ornition sau Porfirion şi alţii. O versiune a mitului îl prezintă drept ginerele lui Autolicos şi soţul Anticleei, de la care a devenit tatăl lui Ulise; în consecinţă, Ulise este numit uneori Sisifidul.
Sisif trăia la Efira, în istmul Corint, tradiţia considerându-l fondatorul şi regele acestei cetăţi. Ca suveran, a favorizat comerţul şi navigaţia şi a găsit modalitatea de a-şi îmbogăţi şi dezvolta cetatea, dar şi-a atras mânia zeilor din cauza şireteniei lui ieşite din comun (Homer îl caracterizează drept „cel mai şiret muritor”) şi a înclinaţiei spre fraudă, cu ajutorul cărora a reuşit să înşele până şi Moartea. O legendă celebră povestea că Sisif a reuşit, nu ni se spune cum, să pună în lanţuri Moartea însăşi, care venise să-l ia: din acel moment pe pământ n-a mai murit nimeni, până când Ares a intervenit personal, eliberând Moartea şi dându-i-l pe Sisif. Vicleanul erou a reuşit s-o învingă însă pentru a doua oară: a cerut, ca ultimă dorinţă înainte de a coborî în infern, să-şi mai vadă o dată soţia, pe Merope, căreia i-a poruncit să nu mai aducă nici o jertfă zeilor lumii de dincolo. În cele din urmă, Persefona, nemaisuportând această neaşteptată lipsă de ofrande pe care o îndura de când Sisif se afla în infern, l-a lăsat să plece.
O altă legendă, la fel de celebră, povestea despre conflictul dintre Sisif şi Autolicos; acesta din urmă, tâlhar prin excelenţă, putea transforma după bunul său plac tot ce atingea şi, la nevoie, putea să facă invizibil orice obiect. Ducându-şi la păscut turmele pe lângă păşunile unde se aflau şi cele ale lui Sisif, nu a ezitat să-şi însuşească, puţin câte puţin, oile acestuia, fără ca Sisif să-i poată dovedi vinovăţia.
Şiretenia lui Sisif l-a biruit însă până la urmă şi pe cel mai mare dintre hoţi: el a turnat plumb topit în copitele animalelor sale, în aşa fel încât să formeze fraza: „M-a furat Autolicos”. Lăsând această amprentă, oile furate îl denunţau automat pe vinovat. Autolicos a fost nevoit să se declare învins în faţa vicleniei lui Sisif. A consimţit chiar să i-o dea de soţie pe fiica sa, Anticleea, căsătorie din care se va naşte, potrivit acestei versiuni, cel mai şiret dintre toţi eroii: Ulise al lui Homer.
Deşi a triumfat de două ori asupra morţii, în cele din urmă Sisif n-a mai putut împiedica soarta: a murit şi el, bătrân, slăbit de ani şi incapabil să mai opună rezistenţă Morţii, căreia, vlăguit, i-a cedat. În Hades a primit o pedeapsă devenită proverbială: doar cu ajutorul mâinilor şi picioarelor trebuia să împingă un bolovan până în vârful unui munte; dar, de fiecare dată când mai avea puţin până în vârf, pietroiul îi scăpa, rostogolindu-se la vale şi obligându-l să ia de la capăt veşnica trudă, simbol al zadarnicei înverşunări a omului împotriva propriului destin.

Anna Ferrari, Dicţionar de mitologie greacă şi romană, Ed. Polirom, Iaşi, 2003
sursa: Istorii Regasite (http://istoriiregasite.wordpress.com/2013/07/09/cine-a-fost-sisif/)

http://www.historia.ro/sites/default/files/imagecache/articol-picture-small/sisifus.jpg

ninette
24-08-2013, 15:53
Ce sunt micotoxinele?

Micotoxinele sunt metaboliti toxici secundari produsi de organisme din regnul fungi, cunoscute mai bine ca mucegai. Daca te hranesti cu astfel de cereale sau cu produse din animale hranite cu astfel de cereale , este o sansa buna ca sa fii fost deja expus la o infestare cu mucegai si cu micotoxine . Si asta mai ales datorita faptului ca nu mai putin de un sfert din resursa de hrana a lumii este contaminata astfel.
Hrana contaminata in acest mod poate duce la conditii adverse extreme , chiar moartea. In 2004 in Kenia, o eruptie de aflatoxicoza datorata contaminarii porumbului cu aflatoxina a dus la 317 de bolnavi si 125 de morti. Atunci cand porumbul a fost testat , nivelele de aflatoxina erau cu 55% mai mari decat normele permise de guvernul kenian.

tot articolul, aici: http://viataverdeviu.ro/micotoxinele-pericolul-hormonal-din-mancarea-noastra/

ninette
26-08-2013, 15:45
Derinkuyu — cel mai mare şi mai misterios oraş subteran descoperit până acum - http://www.descopera.ro (http://www.descopera.ro/)


http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/321/5106/11270769/9/derinkuyu-map-1.jpg?width=635&height=410

http://www.descopera.ro/cultura/11270769-derinkuyu-cel-mai-mare-si-mai-misterios-oras-subteran-descoperit-pana-acum?utm_source=Facebook&utm_medium=Cross&utm_campaign=Gandul

ZAN
26-08-2013, 16:49
Balaurul dobrogean: cel mai mare şarpe din România şi monştrii din basmele noastre


http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/321/5108/11238032/1/balaur-cover.jpg?width=618&height=361
Regele şerpilor din România


Denumit în popor şarpe balaur sau balaur dobrogean pe baza taliei sale .....e între şerpii autohtoni, Elaphe sauromates este cu adevărat cel mai mare şarpe pe care îl putem întâlni pe teritoriul ţării noastre. Taxonomic, uriaşul şerpilor româneşti aparţine Subclasei Lepidosauria, Ordinului Squamata şi Familiei Colubridae.

Specia a fost descrisă ştiinţific pentru prima oară în anul 1814, şi a purtat denumirea iniţială de Elaphe quatuorlineata sauromates până recent, când s-a hotărât redenumirea ei cu Elaphe sauromates. Simplu!

Comparativ cu marii şerpi constrictori din zonele tropicale, balaurul nostru dobrogean are o talie mai mult decât modestă, cu toate acestea, rămâne nu doar cel mai mare şi mai masiv şarpe de la noi, ci şi din întreaga Europă. Adulţii au o talie medie cuprinsă între 120-180 centimetri, cu toate că au fost măsuraţi indivizi care au depăşit lejer lungimea de 2 metri. Oricum, astfel de exemplare sunt rare.
http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/321/5108/11238032/9/balauroi.jpg?width=635&height=421
Este un şarpe predominant terestru, care se urcă rar în copaci, iar atunci când o face este pentru a căuta ouă şi pui de păsări.
Specia iubeşte zonele calde, având un larg areal de răspândire în sudul Europei şi vestul Asiei. Se întâlneşte mai ales în Iran, Kazahstan, Azerbaijan, Georgia, Armenia, Siria, Liban, Israel, Turcia, Turkmenistan, Ucraina, Grecia, Bulgaria şi România.

De fapt, în ţara noastră este limita nord-vestică a arealului său. Şarpele balaur se întâlneşte până la altitudinea de ..... 2.500 metri (evident în Caucaz) şi iubeşte în special zonele aride, cu vegetaţie stepică, stâncării şi nisip, păduri de foioase şi maluri de răuri.

Istoria sa răspândirii sale în ţara noastră este deosebit de interesantă deoarece balaurul dobrogean este o mărturie vie despre modul în care accelerarea fenomenului de încălzire globală din ultimele decade de ani a influenţat arealul său de răspândire.
După cum îi spune şi numele cel mai des folosit de specialiştii români, adică acela de balaur dobrogean, acest şarpe era întâlnit la începului secolului 20 doar în zona Dobrogei.

Cu toate acestea, expediţiile de teren din ultimii ani l-au confirmat în mai multe judeţe ale ţării precum Iaşi, Galaţi, Vrancea şi Buzău, fapt care indică o mărire a arealului de răspândire, mărire fără doar şi poate influenţată de verile tot mai calde şi intensificarea fenomenului de aridizare a solului. Cea mai recentă identificare este cea din judeţul Buzău, în Rezervaţia Naturală Vulcanii Noroioşi.

Cu toate acestea, şarpele balaur sau şarpele rău, cum i se mai spune popular în mod eronat (evident şarpele nu este nici mai rău, nici mai bun decât alte specii de şerpi), pe baza faptului că odată atacat se apără vajnic, este un şarpe rar. Beneficiază şi el de protecţie prin Legea 13 din 1993, prin care ţara noastră ratifică Convenţia de la Berna.
http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/321/5108/11238032/6/balaur-2.jpg?width=635&height=477
Vina rarităţii sale în teren o poartă optica negativă pe care o au oamenii din mediul rural la adresa tuturor speciilor de şerpi, care sunt ucişi pe loc odată de sunt observaţi, precum şi faptul că balaurul dobrogean este un şarpe retras care se ascunde rapid odată de observă vreun om.

Balaurul dobrogean este totuşi un şarpe frumos colorat. Puii şi exemplarele juvenile au un colorit diferit de al adulţilor, fiind brun-gălbui cu 4-5 şiruri longitudinale de pete brun închise. Adulţii au o culoare de fond alb-gălbuie, iar pe partea dorsală a corpului prezintă patru mari şiruri longitudinale de pete mari brune. Pe abdomen este galben, cu pete mici şi sporadice de culoare maron.

Se hrăneşte în special cu rozătoare precum şoareci de câmp, şobolani, popândăi, hârciogi, dar şi păsări sau şopârle. Nu este deloc un şarpe veninos, dar se apără cu mult curaj muşcând fără frică. Vânează de dimineaţă până la apusul soarelui. Sezonul de împerechere este în lunile iunie- important iulie, după care femelele depun între 6-10 ouă. Incubaţia durează între 40-68 zile, iar temperatura optimă pentru ouă este de 25-29 grade Celsius.


Balaurii uitaţi ai basmelor noastre


În miturile şi poveştile noastre populare, balaurii împart cu zmeii rolurile celor mai negative personaje. Dacă zmeul este un personaj caracteristic doar poveştilor noastrte, balarul este un simbol arhetipal de mare persistenţă şi cu o larie largă de răspândire în miturile şi basmele din întreaga lume. Balaurii au multiple semnificaţii şi forme variate, cele mai comune reprezentării fiind cele de dragoni, şerpi, basilisc, behemoth, leviathan.

Adesea este reprezentat ca o colosală fiinţă fantastică de forma unui şarpe uriaş, cu unul sau mai multe capete, cu aripi şi gheare ascuţite, care varsă foc pe gură şi este mai mereu oponentul forţelor binelui. În mentalul arhaic popular românesc, balaurul întruchipează (precum monstrul Typhon din mitologia greacă) forţele haotice ale universului, combinate cu instinctele primordiale nesublimate ale fiinţei omeneşti. Are uneori şi un aspect benefic, în special când este asociat apei, fertilităţii şi bogăţiei, căci să nu uităm: balaurul este principalul paznic al comorilor.
http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/321/5108/11238032/2/balaur3.jpg?width=635&height=409
Prevalează totuşi faţeta malefică, întunecată, balaurul fiind cumva întruchiparea răului universal, al diavolului, al forţelor obscure şi pulsaţiilor inconştientului.

Balaurul poveştilor, este deci o făptură groaznică la vedere, foarte crudă şi periculoasă. După cum constată şi etnograful şi cercetătorul Marcel Olinescu, balaurul din poveste avea înfăţişarea înspăimântătoare, pentru că în el se reunea tot ce era mai groaznic şi mai urât la celelalte făpturi. Avea un cap mare, dar cu 12 limbi otrăvite, ce cele mai multe ori avea totuşi şapte capete.
http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/321/5108/11238032/4/balaur6.jpg?width=635&height=333
Fălcile erau mari şi largi, de putea înghiţi un om întreg, şi semănau cu cele de şerpi sau crocodili. Ochii şi privirea erau crunte, iar nările largi şi prin ele fiara mitologică azvârlea foc şi pară asupra cutezătorului cu care se lupta. Avea trupul lung ca de şopârlă, acoperit cu solzi tari ca fierul. Trăiau întotdeauna în locuri retrase, sălbatice, prin păduri, peşteri sau fântâni părăsite. Se hrăneau cu carne de om, după care dormitau zile în şir.În mitologia românească balaurii se nasc întotdeauna din şerpi. Basmele ne spun că într-o anumită zi de primăvară, se strângeau la un loc mulţi şerpi, veniţi de departe. Locul transformării spectaculoase este în creierii munţilor, printre pietre şi stânci, înconjurat de bălării şi ascuns cu totul ochiului omenesc. Când se apropie acea zi, care cade întotdeauna o dată la şapte ani, toţi şerpii intră într-o neliniste aparte şi pornesc spre acel loc tainic.Acolo, toţi şerpii îşi varsă balele într-un loc ferit, în timp ce şarpele cel mai vârstnic sâsâie un descântec numai de el ştiut. Din balele amestecate şi vrăjite, se formează o piatră preţioasă cu sclipiri de rază de soare. Pentru ea încept toţi şerpii să se ia la bătaie. Învingătorul se apropie de nestemată şi o înghite. Şarpele acesta fuge apoi prin păduri şi stâncării şi, dacă şapte ani de-a rândul nu vede faţă de om, atunci din şarpe se face balaur. În vechime, când oamenii erau puţini şi sălbăticia nestricată, şarpelui învingător îi era mai uşor să se ascundă. Astăzi, spun cei bătrâni, rar şarpe care să mai poată ajunge balaur. Uciderea balaurului (dragonului, monstrului primordial) era înfăptuită de zeul solar sau eroul civilizator (Indra, Marduk, Siegfried, Apollo etc.) şi semnifica începutul cosmicizării haosului şi instaurarea ordinii sociale. Balaurii ucişi de eroii basmelor româneşti de tipul lui Făt Frumos, Prâslea, Feciorul Văduvei şi-au continuat rolul fabulos, trecând în creştinism, unde sunt ucişi de Sfântul Gheorghe sau alungaţi de alţi sfinţi.

Cât despre balaurul dobrogean, acesta îşi continuă existenţa, nederanjat decât accidental de oamenii care ar trebui să ştie că cel mai mare şarpe de la noi rămâne un animal extrem de periculos...doar pentru şoareci şi şopârle.

SURSA: http://www.descopera.ro/natura/11238032-balaurul-dobrogean-cel-mai-mare-sarpe-din-romania-si-monstrii-din-basmele-noastre

ninette
27-08-2013, 09:57
Uniforme şcolare de prin diferite colţuri ale lumii - http://totb.ro (http://totb.ro/)

Honduras, sunt simple, dar m-au impresionat gestul copiilor!

http://totb.ro/wp-content/uploads/2013/08/honduras.jpg

http://totb.ro/foto-uniforme-scolare-de-prin-diferite-colturi-ale-lumii/

ninette
03-09-2013, 13:57
Câinele în mitologie, paznicul infernului şi eroul care a adus focul - http://www.historia.ro (http://www.historia.ro/)


De obicei când ne gândim la ce ar simboliza câinele, ne vin în minte calităţi precum fidelitatea, inteligenţa, obedienţa, spiritul protector, simţurile bine dezvoltate şi bineînţeles, o uimitoare capacitate de comunicare. Poate tocmai această virtute a sa de a comunica eficient cu oamenii i-a asigurat în mai toate mitologiile şi culturile o legătură cu tărâmurile de dincolo. Vechi egipteni, greci, romani sau celţi îl înzestrau pe câine cu rolul de paznic al împărăţiilor nevăzute. El este cel care face legătura dintre lumea fizică şi cea metafizică, protejând-o pe cea dintâi şi ajutând la trecerea în cea de-a doua.
Câinii sunt aşadar animale psihopompe. Îl călăuzesc pe om în întunericul morţii, asta după ce i-au fost tovarăşi de nădejde în timpul vieţii. Să ne amintim de pildă de Anubis, zeul egiptean care trebuie să se asigure de trecerea din viaţa pământeană în lumea de dincolo. Având cap de şacal, Anubis beneficiază de percepţiile senzoriale puternice ale câinelui. În plus, există aici şi o aluzie la protecţie şi ghidare pe calea energiilor necunoscute. Cu alte cuvinte, omul trece în cealaltă dimensiune sub supravegherea capului de şacal, simbol al siguranţei. De la Anubis la Thot, Hecate, Hemes sau Cerber, câinele este în continuare asociat cu ideea de călăuză a sufletelor şi supraveghetor al graniţelor dintre lumi.
Câinii sunt sacri pentru Hecate, zeiţă răscrucilor, cea care protejează neînţelesurile. Când oamenii condamnă ceea ce nu înţeleg, apare Hecate cu prietenii săi canini. Moartea, întunericul, pribegia, călătoriile nocturne – toate stau sub patronajul ei şi al câinilor care îl ghidează pe drumeţ pe aceste drumuri mai puţin umblate. Interesant este şi rolul zeiţei şi al animalelor sale de a-I apăra pe cei care nu o pot face singuri: pruncii, copiii, nebunii sau nevolnicii. Mai mult, Hecate chiar putea lua înfăţişarea unui câine.
În mitologia celtică, câinii au conotaţii eroice, intruchipând virtuţi precum curajul, perseverenţa, virilitatea, cel mai probabil datorită rolului lor major la vânătoare. Celţii chiar îi antrenau să-I însoţească în luptă. Ne aflăm în acelaşi registru al protecţiei şi acţiunii benefice. Câinii mai sunt şi vindecători, asociaţi zeului Nodens, patronul apelor curative, dar şi lui Sucellus, zeul protecţiei şi al aprovizionării. Apropo de vindecare, o legătură cu calitatea medicinală apare şi la greci, printre atributele lui Asclepios. Tot la celţi, cel mai mare erou, Cuchulainn, înseamnă ‘câinele din Culann’. Compararea unui erou cu un câine însemna elogierea lui, omagierea vitejiei sale.
http://www.historia.ro/sites/default/files/Hercules-capturing-Cerberus.gif

Să vedem şi cum îl percep alte popoare pe tovarăşul canin. La triburile bantu din Kasai există o metodă de divinaţie prin hipnoză, la care clientul intră într-o groapă alături de un câine şi o găină, care îi vor facilita comunicarea cu duhurile. Tot aici există obiceiul ca la moartea suspectă a unui localnic să i se spânzure câinele şi căpetenia să îi ia capul pe care îl întreabă despre sfârşitul stăpânului. Exemplele ne arată iarăşi familiaritatea animalului cu moartea şi posibilitatea acestuia de a intra în contact cu forţe nevăzute. În acelaşi timp însă, tocmai acest har al clarviziunii face ca animalul să fie bănuit şi de vrăjitorii. Puterea ghicitului reises şi din obiceiul unor şamani de a folosi veşminte din piele tăbăcită de câine sau de a îngropa mătăniile în pântecul unui câine.
Triburile indienilor din America au depins multă vreme de ajutorul câinilor, dresati să ajute la treburile agricole şi la vânătoare. Când spaniolii aduc caii, indienii îi vor numi ‘câini cereşti’, pentru că erau la fel de folositori ca mai vechii lor prieteni canini. În mituri amerindiene sau turco-mongole, câinii sunt chiar fondatori de dinastii. Populaţia dene din America de Nord crede că originea omului se datorează furtului din infern al zeului Xoloti, zeul-câine, a osemintelor din care zeii urmau să fabrice omul.
Sub aspectul de erou civilizator câinele apare şi în postura de purtător al focului vieţii. Pentru populaţia chiluk din regiunea Nilului Superior, câinele a furat de la şarpe sau de la divinităţile cereşti focul. Tot câinele este stăpânul focului şi pentru unele populaţii din Noul Mexis, indienii sia sau navajo care îl asociază tot cu civilizaţia. Alte mituri pun accent şi pe semnificaţia sexuala a acestui act de cucerire a focului. De exemplu la populaţie murut de la nord de Borneo, câinele este întâiul născut din legătura incestuoasă dintre un bărbat şi sora sa, singurii supravieţuitori ai potopului. El dezvăluie noii omeniri tehnici noi, printre care şi pe aceea de obţinere a focului. Asa se explică ciclul agrar. Câinele va dezvălui femeii secretul focului şi într-un mit din insulele Caroline, întrupându-l pe zeul tunetului. Aici, ca şi în America Centrală unde la mayaşi câinele călăuzeşte soarele sub pământ, vedem cum animalul adoptă şi o simbolistică terestră, chtoniană, dar şi una solară, uraniană.
Imaginea de călăuză şi erou nu este prezentă insă pretutindeni. Musulmanii îl echivalează pe câine cu ce are mai josnic creaţiunea. Este simbolul lăcomiei. În Coran apar însă şi nişte caracteristici pozitive: veghează, e răbdător, nu-şi muşcă stăpânul, e fidel. Câinii sunt socotiţi şi necuraţi, duhurile rele se pot ivi sub forma unor câini negri. Musulmanii din Sirira cred că îngerii nu intră niciodată într-o casă în care se află un câine. Ogarul pe de altă parte este un animal pur. Câinele ce scuipă foc este emblema Sfântului Dominic, iar dominicanii sunt câinii Domnului, cei ce păzesc şi vestesc cuvântul lui Dumnezeu.
Şi în Extremul Orient semnificaţiile sunt tot duale. În Tibet câinele simbolizează apetitul sexual. În China însă el îi însoţeşte pe Nemuritori, putând fi chiar strămoşul mai multor populaţii. Câinele ceresc luminează ca fulgerul şi este duşmanul bufniţei demonice şi sol al războiului. Un simbol tipic chinezesc îl reprezintă câinele de paie. Probabil era folosit în ritualuir şamanice, aruncat după folosire, un soi de simbol al efemerităţii lucrurilor la care înţeleleptul trebuie să renunţe.
Alte mituri din Asia centrală ne descriu cum câinele a ajuns din erou un păcătos. Unii tătari povestesc că Dumnezeu, atunci când a făcut lumea, a lăsat-o în grija câinelui, petru a o feri de diavol. Dar el se lasă cumpărat şi devine responsabil de toate relele. Populaţiile de pe Volga spun că la început câinele nu avea păr, acesta căpătându-l ca urmare a trădării. Este un fel de înger căzut.
Vedem aşadar cum şi câinele, ca toate vietăţile de altfel, cuprinde numeroase contradicţii simbolice, expresie a relaţiilor contradictorii ale omului cu lumea şi cu el însuşi. O foarte interesantă semnificaţie a sa o întâlnim în alchimie, unde câinele este asociat mercurului, metal care se amestecă uşor cu altele, aluzie probabil la capacitatea animalului de a crea legături. Tot în alchimie câinele devorat de lup înseamnă purificarea aurului prin antimoniu. Câinele şi lupul sunt acelaşi lucru, înţeleptul, cel care evoluează prin sacrificiu de sine.

ninette
09-09-2013, 22:01
Cruzimea coloniştilor spanioli in Lumea Nouă = http://www.historia.ro (http://www.historia.ro/)
De importanţă capitală şi cu consecinţe decisive pe toate planurile culturii şi civilizaţiei omenirii, secolele Renaşterii au fost însă umbrite de evenimente reprobabile, de aspecte sumbre pe care istoria nu le poate omite, – chiar dacă prin menţionarea lor imaginea globală a întregii perioade, adeseori idealizată, rezultă obnubilată. Un exemplu concludent îl oferă practicile colonialismlui, rezultat al epocii marilor descoperiri geografice: adică, tocmai al evenimentului istoric cel mai important al acestei perioade.
http://www.historia.ro/sites/default/files/imagecache/articol-picture-small/cruzimea-colonistilor-spanioli-in-lumea-noua-fata-de-indieni.jpg

Atrocităţile conquistadorilor spanioli în Lumea Nouă au fost precedate de cele ale portughezilor pe coastele Africii Occidentale. În incursiunile lor de pe litoral şi din apropiere pentru a captura sclavi, portughezii incendiau colibele, ucideau bătrâni şi copii, vânau bărbaţi cu câini mari dresaţi în acest scop, aduşi special din insulele Canare. Cum însă interesul lor nu era de a se instala definitiv pe teritoriile africane pentru a le exploata asemenea unor adevăraţi colonizatori, ci se limita în principal la capturarea de sclavi, actele lor de cruzime erau dependente şi determinate de acest scop specific.
Ceea ce nu era cazul cuceritorilor spanioli.
Actele condamnabile ale spaniolilor debutează alarmant. Încă în 1511 călugărul dominican Antonio de Montesinos, revoltat de comportamentul coloniştilor, predică în insula San Domingo cerându-le să înceteze distrugerea populaţiei. În 1512 “Legile din Burgos” declară că indienii trebuie să rămână oameni liberi şi recomandă să fie trataţi cu blândeţe; femeile şi copiii să fie protejaţi, iar bărbaţii să lucreze pentru spanioli “numai” nouă luni pe an! Dispoziţiile nu sunt însă respectate, vechea situaţie continuă - şi în 1519 călugării dominicani din Hispaniola adresează Curţii un raport asupra felului condamnabil în care coloniştii insulei îi tratează pe băştinaşi: “În timp ce indienii s-au arătat atât de binevoitori faţă de ei, creştinii [spaniolii] au invadat aceste ţinuturi ca nişte lupi turbaţi care se năpustesc asupra unei turme de oi paşnice. Şi cum tuturor acestor oameni veniţi din Castilia nu le păsa de sufletul lor, însetaţi cum erau de bogăţii şi stăpâniţi de cele mai josnice patimi, ei au depus atâta silinţă în a distruge aceste ţinuturi încât nicio pană şi nicio limbă n-ar fi în stare să le descrie. Într-atâta încât populaţia insulei, socotită la început la 1.100.000 de suflete, este acum cu totul risipită şi nimicită; încât azi n-au mai rămas decât 12.000, cu mici şi mari, tineri şi bătrâni, bolnavi şi oameni sănătoşi.”
Raportul relatează cum “nişte creştini întâlniră o indiană ce purta în braţe un copil pe care începuse să-l alăpteze; şi cum câinelui care îi însoţea îi era foame, ei smulseră copilul din braţele mamei şi îl aruncară de viu câinelui, care îl sfâşie în bucăţi, sub ochii mamei…” Odată, spaniolii ” au adunat 3.000 de indieni pe o mică insulă [...] şi cum nu le dădură hrană deloc, iar hrană pe aceea insulă nu se afla, cei 3.000 de indieni muriră de foame.”

Bartolome de Las Casas
Cu aproximativ un sfert de veac mai târziu documentele timpului arată că asemenea acte au sporit în număr şi cruzime. În faimosul său pamflet intitulat Scurtă relatare despre distrugerea Indiilor (1542) – scriere care a avut un ecou extraordinar în Spania şi în alte ţări, contribuind în cea mai mare măsură la formarea “legendei negre” privindu-i pe conquistadori – eruditul umanist, călugăr dominican, episcop şi cronicarBartolome de Las Casas, marele apărător al amerindienilor, insista asupra acestor atrocităţi:“…Creştinii puneau rămăşag cine va reuşi să taie un om în două, să-i reteze capul sau să-i scoată măruntaiele cu o singură lovitură de spadă. Apucând pruncii de picioare ei îi smulgeau de la pieptul mamelor şi le spărgeau capetele izbindu-i de pietre. Ridicau şiruri de spânzurători în aşa fel încât picioarele spânzuraţilor abia să atingă pământul şi spânzurând câte 13 indieni pe fiecare, aprindeau focuri şi îi ardeau de vii, spre gloria şi slava Mântuitorului nostru şi a celor 12 apostoli. Pe unii îi înfăşurau în paie uscate pe care le legau de trup, iar apoi le dădeau foc [...] Dresau nişte câini fioroşi care când vedeau un indian îl sfâşiau în bucăţi într-o clipită. Şi fiindcă uneori – destul de rar şi pe bună dreptate – indienii ucideau câte un creştin, pentru un creştin omorât de indieni creştinii omorau o sută de indieni…”
Şi relatarea continuă în acelaşi fel, aglomerând orori peste orori: tiranul conquistador din Guatemala ardea de vii bărbaţi şi femei, îi atacau cu câinii care îi sfâşiau, – “altă dată puse să se taie braţele femeilor şi bărbaţilor, iar multor femei şi copii să li se taie nasul [...]. În regatul Yucatan aflându-se un spaniol cu câinii săi la vânătoare de iepuri şi neîntâlnind vânat i se păru că dulăilor li se făcuse foame; luă un copil din braţele mamei şi cu un pumnal îi tăie în bucăţi braţele şi picioarele dând fiecărui câine porţia sa de mâncare, după care trupul copilului îl aruncă să fie mâncat de toată haita…”
Fără îndoială că asemenea acte de cruzime au putut fi comise de mulţi conquistadori şi colonialişti sadici, – cu toate că nici unele exagerări nu pot fi excluse.
Privită dintr-o perspectivă generală şi obiectivă, opera descoperitorilor şi colonizatorilor spanioli, efectuată cu sacrificii umane, a adus în cele din urmă în Lumea Nouă binefacerile civilizaţiei; binefaceri pe care însă băştinaşii (care dealtfel, răspunzând ororilor spaniolilor sau nu, au dat uneori şi ei dovezi de cruzime) le-au plătit teribil de scump.

Ovidiu Drimba, Istoria culturii şi civilizaţiei, Bucureşti, Editura Saeculum I. O., 2004, vol.10, pag.108-111sursa: http://istoriiregasite.wordpress.com/2013/03/07/crestinii-puneau-ramasag... (http://istoriiregasite.wordpress.com/2013/03/07/crestinii-puneau-ramasag-cine-va-reusi-sa-taie-un-om-in-doua-sa-i-reteze-capul-sau-sa-i-scoata-maruntaiele-cu-o-singura-lovitura-de-spada/)

ninette
13-09-2013, 17:21
Mai zilele trecute m-am cam burzuluit la un amic ... era ziua în care suporterii echipei Ungariei au jucat ceardașul pe altoite prin București. Domnul amic, provincial bănățean, cu veleități scriitoricești, ca mulți alții, încerca să surprindă evenimentele cu propria peniță, referindu-se la Centrul Vechi al bucureștenilor cu sintagma ”căcatul vostru de Centru Istoric”. Am ripostat slab, eu nefiind decât de 30 de ani bucureșteancă, dar e clar că nu mi-a convenit. Acum, citind acest articol, parcă m-aș mai gândi dacă nu cumva m-am supărat degeaba, deși nu subiectele articolului l-au făcut pe musiu să ne categorisească astfel zona de promenadă!



Înfricoşătoarele mituri urbane din Bucureşti: orfelinatul bântuit din centrul vechi şi plăcinta cu carne de om - http://www.turismistoric.ro (http://www.turismistoric.ro/)

Fiecare oraş din lume are legendele sale urbane izvorâte din întâmplări adevărate şi transmise mai departe în fel şi chip prin viu grai. Multe din aceste legende urbane conferă adesea o doză de mister benefic turiștilor de pretutindeni. Totuși aceste legende pe lângă faptul că la noi tind să se piardă, mai păstrează prea puțin din miezul de adevăr care le-ar face credibile. Vom trece în rezistă câteva legende urbane care încă și-au păstrat un sâmbure de adevăr în cel mai vizitat loc din România, Bucureștiul. În Capitală, cele mai multe legende provin din Centrul Istoric, considerat kilometrul zero al legendelor urbane.
Centrul Vechi este presărat la tot pasul cu tunele, spărturi sau simple intrări în vechile pivniţe domneşti ce duc mai mult sau mai puţin într-un loc secret. Toată lumea susţine că are idee unde duc aceste intrări „secrete” sau în cel mai rău caz, un prieten ştie cu siguranţă mai multe despre acel loc.
Cu toate că mitul nu este altceva decât o relatare fabuloasă care susţine existenţa altei lumi şi care implică îngeri sau demoni, aceasta poate stârni de multe ori isterie în rândul societăţii.

Orfelinatul bântuit din Centrul Vechi
De-a lungul anilor au apărut o serie de poveşti despre demonii şi fantomele care apar în casele abandonate sau rămase fără proprietari din Centrul Istoric. O astfel de casă, care odinioară a fost orfelinat se află chiar pe celebra stradă Franceză, presărată cu terase şi cluburi. Legenda spune că în acest imobil, aflat la numărul 13, este bântuit de nici mai mult, nici mai puţin de 203 spirite de copii.
În orfelinatul de pe strada Franceză erau aduşi copiii străzii, chiar de către proprietar, pe nume Stavrache Hagi-Orman despre care nici până în prezent nu se ştie mare lucru. Acesta ţinea copiii în condiţii greu de imaginat, fără apă şi fără mâncare.
Cei mai vechi locuitori din Centrul Vechi susţin că nu de puţine ori au auzit glasul copiilor care strigă „Apăăă, vrem apăăă!”, cu toate că cei mai mulţi petrecăreţi care frecventează zona refuză să creadă asemenea poveşti.
Puţin mai departe de strada Franceză, mai exact la câţiva paşi de Curtea Veche, undeva în spatele fostei Pieţe de Flori, o altă poveste demnă de romanele de groază se află sub crucea care marchează existenţa fostei Biserici „Sfântul Anton”, cunoscută de cei mai bătrâni şi sub denumirea de Biserica Puşcăriei, unde la data de 23 martie 1847 a avut loc un incendiu ce a distrus şi alte clădiri din zonă.
Legenda spune că, într-o seară liniştită când credincioşii se aflau la slujbă, biserica a fost brusc cuprinsă de flăcări. Trupurile zecilor de oameni arşi care se aflau în biserică au fost îngropate într-o groapă comună, peste care acum se află grădiniţa din spatele Pieţei cu Flori. Se spune că la capătul uriaşului mormânt a fost pusă o cruce, pe care acum este gravat un mesaj ce atestă existenţa bisericii.
„Conceptul de mit urban nu este foarte ştiinţific. De cele mai multe ori, este lansat în media şi preluat pentru că are priză la public. Este normal ca în fiecare comunitate să se dezvolte astfel de poveşti care sunt mai mult o chestiune de etichetă. De obicei, aceste mituri urbane derivă din comportamentul deviant al unor indivizi şi din lipsa de informare”, explică sociologul Alfred Bulai.

Plăcinta făcută după o reţetă neobişnuită
Tot în zona Centrului Vechi circulă legenda plăcintei făcute din carne om. Aceasta a apărut în perioada interbelică şi a fost reluată până în anii ’80, atunci când morga Institutului de Medicină Legală din Centrul Bucureştiului a fost demolată pentru a face loc actualului complex Unirea.
Se spune că prin anii ’20, în zona Hanului lui Manuc, ar fi existat o celebră plăcintărie, iar recomandarea casei era chiar „plăcinta cu carne”, făcută după o reţetă secretă, care ar fi avut la bază carnea de om.
Diferite variante ale mitului susţin că, în apropierea plăcintăriei, undeva în Hanul lui Manuc era amplasată o toaletă publică, iar cei care îndrăzneau să intre acolo cădeau printr-o trapă montată în podeaua toaletei fix într-un beci. Odată ajunşi în pivniţă, clienţii erau la rândul lor transformaţi în materie primă pentru plăcintă.
Mitul a supravieţuit până în jurul anului 1980, atunci când se spunea că la Restaurantul Budapesta se servea carne şi ficat de om. Şi pentru ca mitul să fie cât mai relevant, oamenii susţineau că materia primă era furnizată chiar de la morga Institutului Naţional de Medicină Legală.
Sociologii susţin că miturile provin din lipsa de informare a publicului, mai ales în timpul perioadei comuniste, atunci când accesul la radio şi televizor era limitat.
„Cele mai multe mituri sau poveşti urbane provin din perioada comunistă, pentru că oamenii duceau o viaţă destul de liniştită, iar informaţiile cu privire la unele incidente care se produceau în societate se transmiteau de la om la om. Poveştile de groază sunt permanente şi provin în funcţie de evenimentele care se produc în rândul societăţii, aşa cum avem, recent, cazul omului care înţepa femei în tramvaiul 41. Să nu credeţi că acest mit nu a existat şi în timpul lui Ceauşescu circulau zvonuri cu privire la acest tip de comportament, care din când în când este reînviat”, adaugă sociologul Alfred Bulai.

Mănăstirea Chiajna, lăcaşul de cult nesfinţit
În jurul lăcaşului ridicat pe vremea domnitorului fanariot Nicolae Mavrogheni s-au ţesut, în timp, o serie de poveşti cutremurătoare. Una dintre cele mai vechi legende spune că în jurul anului 1800, o epidemie de ciumă a lovit aşezările din zonă. Mai mult, chiar şi mitropolitul Ţării Româneşti de la acea vreme, Cozma, ar fi fost răpus de teribila epidemie, chiar sub acoperişul bisericii pe care o slujea.
Potrivit poveştilor din popor, biserica nu a fost niciodată sfinţită, iar preoţii nu au slujit niciodată acolo, pentru că mănăstirea ar fi încăput pe mâinile turcilor, în timpul invaziilor otomane.
Locuitorii din zonă au tot auzit de-a lungul anilor de crimele odioase petrecute în apropierea lăcaşului de cult, de poveştile cu fantome şi umbre ciudate. Ei aruncă vina pe o altă legendă care spune că blestemele au început să apară din momentul în care clopotul bisericii a fost coborât din turlă şi aruncat în apa Dâmboviţei, de frica otomanilor. Însă, alţi localnici spun că, de fapt, clopotul a fost furat după ce a fost coborât din turlă, nicidecum aruncat în apă.

Flory_fufu
19-09-2013, 01:47
Pe fiecare piesa de metal ce compune turnul Eiffel scrie:
"Made in Resita - Romania"



Putini sunt cei care stiu ca simbolul Parisului, celebrul Turn Eiffel, a fost realizat dupa o tehnologie inventata in Romania de inginerul Gheorghe Panculescu.

Dupa ce a absolvit cursurile Politehnicii din Zurich , inginerul Gheorghe Panculescu ajunge sa lucreze in cadrul companiei Eiffel, la recomandarea marelui scriitor Vasile Alecsandri.
In 1878, Panculescu revine in tara pentru a construi calea ferata Bucuresti-Predeal.
In acea perioada, inginerul inventeaza un sistem de imbinare a traverselor de cale ferata, care avea sa revolutioneze constructiile metalice. Astfel, datorita metodei de montare a sinei pe traverse in fara spatiului caii ferate, Panculescu a reusit sa termine lucrarea concesionata in mai putin de un an, desi termenul de livrare era de aproape cinci ani.

Panculescu l-a gazduit pe Gustave Eiffel

Impresionat de proiectul inginerului roman, Gustave Eiffel se deplaseaza special la Valenii de Munte pentru a-l intalni pe Panculescu, cel care avea sa devina inspector general al Cailor Ferate Romane. Eiffel a vrut sa vada tehnologia folosita de acesta la montarea caii ferate.
In 1879, in casa unde se afla acum Muzeul Nicolae Iorga, francezul a fost gazduit de Panculescu si a fost impresionat de genialitatea inventiei romanesti.
Aici, Gustave Eiffel, care avea sa devina celebru, i-a vorbit gazdei despre proiectul sau, inaltarea unui turn iesit din comun, la Paris, pentru Expozitia Universala din 1889.
Impreuna au discutat despre adaptarea tehnicii inventate de Panculescu la constructia turnului, folosind subansamble metalice confectionate la sol si asamblate dupa aceea, pe masura ce se inalta lucrarea. Interesant este si faptul ca destinul celor doi ingineri
avea sa se incheie, in acelasi an, 1922.
Cunoscut in Franta, anonim in Romania
Profesorul Eugen Stanescu de la Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie s-a numarat printre putinii cercetatori ai acestui inedit episod.
A fost special in Franta pentru a studia cat de cunoscut este aportul inginerului roman la ridicarea simbolului orasului luminii.
Studiind documentele acelor vremuri, profesorul a gasit un studiu intitulat "Communication sur les travaux de la tour de 300 m", datat 1887, in care celebrul inginer Alexandre Gustave Eiffel precizeaza ca turnul care ii poarta numele nu s-ar fi putut construi daca nu ar fi aflat de tehnica inovatoare folosita de inginerul roman Gheorghe
Panculescu la constructia tronsonului de cale ferata Bucuresti-Predeal. Din pacate, numele romanului este mult mai cunoscut in Franta decit in tara unde s-a nascut.
Doar la insistentele profesorului Stanescu, o scoala generala din Valenii de Munte poarta de la inceputul acestui an numele inginerului Panculescu.

306827

Flory_fufu
20-09-2013, 12:27
Astazi se implinesc 554 de ani de la prima atestare documentara a Bucurestiului.La multi ani, Bucuresti!

Astazi se implinesc 554 de ani de la prima atestare documentara a orasului Bucuresti. In 20 septembrie 1459, domnitorul Tarii Romanesti, Vlad Tepes (octombrie 1448; 22 august 1456 – nov. 1462; 8 nov. – dec. 1476) emite un act in „Cetatea Bucuresti”.

Dupa cat se pare, „Cetatea Bucuresti” fusese ridicata intre 1458 si 1459. Rolul ei era acela de bastion avansat in campaniile antiotomane ale domnitorului. Nu se stie exact pana acum care era amplasamentul cetatii in perimetrul orasului de astazi.
Se presupune ca ar fi fost in zona centrala dar nici o cercetare arheologica nu a dat la iveala urme care sa permita localizarea. In timpul celei de-a doua domnii a lui Vlad Tepes, cea care conteaza, Bucurestii nu erau cetate de scaun.

La 14 octombrie 1465, Radu cel Frumos (nov. 1462 – nov. 1473) emite un document in care Bucurestii sunt mentionati pentru prima oara drept „cetate de scaun”. Orasul avea sa devina capitala permanenta a Tarii Romanesti tarziu, in decembrie 1659, dupa preluarea tronului de catre Gheorghe Ghica (20 nov. 1659 – 1 sept. 1660), Targoviste, distrus de campaniile turco-tatare din 1658 – 1659, incetand sa mai fie resedinta domneasca.



http://cultural.bzi.ro/public/upload/cache/263/w560xh316_bucuresti.jpg

Flory_fufu
21-09-2013, 20:42
Cartoful este, fără îndoială, una din cele mai consumate legume din lume. Originar din America, a devenit un aliment extrem de popular, din Europa până în Asia şi Australia. Puţini ştiu, însă, că banalul cartof are o istorie tumultuoasă.





https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=_Mbqhx6KvUE#t=54

ninette
04-10-2013, 16:38
Culorile ne pot ajuta sa activam anumite caracteristici care dau putere vietilor noastre - http://viataverdeviu.ro (http://viataverdeviu.ro/)
Lucrezi la vreun nou proiect? Cauti claritate mentala? Ori vrei sa devii mai increzator? Cu siguranta ca te poti folosi de puterea culorilor.
Majoritatea dintre noi avem sentimente fata de culori. le iubim pe unele si le respingem pe altele. Gusturile noastre se mai si schimba de-a lungul timpului. Culorile mele favorite acum sunt indigo albastru combinat cu auriu si oranj nuanta dovleacului. Imi fac inima sa cante, si nu inceteaza sa ma invioreze si sa ma inveseleasca atunci cand vad aceasta combinatie.
Stravechea arta a Feng Shui-ului recunoaste profunda afectare de catre culoare a bunastarii noastre fizice, emotionale si spirituale. Culorile sunt puse in legatura cu cele cinci elemente ale lumii naturale: foc, pamant, metal, apa si lemn. Ele joaca un rol semnificativ in echilibrarea si vindecarea fiecarui aspect al vietilor noastre. Prin acordarea de atentie culorilor, noi suntem atrasi de acestea, ne armonizam cu instinctele naturale ale corpului nostru, iar asta ne poate ajuta sa revenim in aliniere cu armonia naturala.
Aceasta este numita teoria celor Cinci Elemente, si este fundatia Feng Shui si a medicinei chinezesti. Aceste elemente au obiecte, forme, anotimpuri, organe ale corpului, chakre si culori puse in legatura cu ele, dar componenta culorii este adesea cea mai puternica.
Diagrama de mai jos listeaza elementele si ce culori vor amplifica respectivul element. Daca te vei inconjura de culorile de la elementul cu care lucrezi, acest lucru va iti va intari campul energetic. Poti face asa prin purtarea de haine in acea culoare sau prin aducerea culorii in spatiul tau de viata. Asigura-te doar ca nu exagerezi cu elementele foc sau cu apa in dormitor, care ar trebui intotdeauna sa aiba mai mult din elementul pamant, pentru a promova ancorarea si somnul temeinic.

Culorile celor Cinci Elemente si cum sa fie utilizate
http://i2.wp.com/viataverdeviu.ro/wp-content/uploads/2013/07/culorile.jpg?resize=600%2C547 (http://viataverdeviu.ro/culorile-pot-da-putere-vietii-tale/culorile/)

Foc: cand lucrezi cu chestiunile din jurul determinarii, increderii, motivatiei si pasiunii, sau a lipsei acestora, adu culorile focului in spatiul tau de viata si poarta niste culori de foc.
Culorile focului: intregul spectru al rosului, care include roz, rosu, oranj, coral, violet/indigo. Dar nuantele de rosu pot fi de multe feluri, Unele mai aproape de rosu vor avea mai multa energie, fuchsia, de exemplu. Cele cu mai mult albastru vor fi mai reci, precum indigoul. Rozurile pastel sunt considerate elementul metal cu putin foc. Poarta roz pentru a inspira bucurie si romantism .
Pamant: cand lucrezi cu chestiuni de fertilitate, ca sa fii sau sa te simti mai ancorat in viata ta si sa ajungi mai organizat/a.
Culorile pamantului: gri taupe (cartita), auriu, maroniu mediu, tonurile pamantii si teracota. Auriul este considerata cea mai fericita culoare de pe planeta: gandeste-te la soare.
Metal: cand lucrezi cu claritatea mentala precum concentrarea asupra unui nou proiect, studierea unui nou subiect sau cand ai nevoie de sprijin. Culorile metalului sunt importante cand simti nevoia sa te luminezi si sa iti dezvolti calitatile similare copiilor sau cand lucrezi cu copiii.
Culorile metalului: Alburile si pastelurile (roz, verde deschis, albastru deschis, galben deschis) si metalice.
Apa: cand lucrezi la dezvoltarea spiritualitatii tale, practicand constientizarea, conectarea la intuitie si invatarea despre cum sa te armonizezi la sincronicitatea universului.
Culorile apei: negru, gri inchis, albastru inchis si bleumarin, verde inchis, indigo intens si violet. Negrul poate fi coplesitor, asa ca nu exagera, in special in dormitor!
Lemn: cand lucrezi la cresterea personala, cresterea sau extinderea afacerii tale, plantarea semintelor pentru un nou proiect sau lucrul cu sanatatea sau chestiunile familiale.
Culorile lemnului: verde si albastru , turcoaz. Albastru mediu este culoarea favorita si de fapt apartine elementului lemn, si nu apei. Nuantele de albastru inchis apartin elementului apa.

ninette
05-10-2013, 19:44
5 surprinzatoare beneficii de sanatate ale semintelor de canepa - http://viataverdeviu.ro (http://viataverdeviu.ro/)Canepa a avut intotdeauna necazuri cand a pasit in afara umbrei verisoarei ei murdare, marijuana. Desi este inrudita cu marijuana, canepa are cantitati minuscule de THC – substanta din marijuana care o face stupefianta – si daca mananci alimente cu canepanu o sa pici la testul antidrog. Beneficiile de sanatate ale canepii sunt atat de vaste, incat oamenii incep sa abandoneze stereotipurile invechite ale versatilei plante.
Semintele de canepa dau pe-afara de omega-6 si omega-3, acizi grasi esentiali care au beneficii anti-inflamatorii si pentru sanatatea inimii. Semintele de canepa au aroma de nuca si insufla viata in salate, deserturi,smoothie-uri sau paine. Semintele de canepa pot fi transformate in unt, lapte, pudra proteica, ulei de finisaj si sapun.
Adaugarea alimentelor pe baza de canepa la dieta ta este ceva ce ar trebui luat cu seriozitate in considerare, si mai jos sunt cinci beneficii de sanatate ale canepii pe care s-ar putea sa nu le cunoasteti.
Cinci beneficii de sanatate ale semintelor de canepa de care poate nu stiatihttp://i1.wp.com/viataverdeviu.ro/wp-content/uploads/2013/08/proteine-canepa.jpg?resize=150%2C150 (http://viataverdeviu.ro/top-10-surse-vegetariene-de-proteine/proteine-canepa/)Proteina si fibra din canepa se combina pentru a incetini digestia, ceea ce previne salturile bruste ale nivelului de zahar din sange, si de aceea iti sustine energia corpului. O dieta bogata in canepa favorizeaza regularitatea digestiei.
Cand sunt presarate pe cereale sau fructe la micul dejun, proteinele si fibrele din canepa ajuta la realizarea satietatii, ceea ce previne pofta de gustari si te mentine satul pentru mai mult timp.
Acizii grasi omega-3 din canepa reduc riscul de boala cardiovasculara, coboara presiunea sanguina si s-ar putea chiar sa tina la distanta Alzheimer-ul. Semintele de canepa sunt una dintre putinele surse de omega-3 gasite la plante.
Acizii omega-6 din canepa stimuleaza cresterea pielii si parului, mentin sanatatea oaselor, regularizeaza metabolismul si ajuta functionarea creierului.
Semintele de canepa contin toti aminoacizii esentiali, care imbunatatesc controlul muschilor, functia mentala, si mentinerea normala a celulelor, muschilor, tesuturilor si organelor.

Val-Vartej
07-10-2013, 09:34
http://www.curiozitatea.ro/cultura.html

Val-Vartej
07-10-2013, 09:39
Celebrii ... nespălaţi
Articol de: Emil Goga la data: 03/09/2012 14:15:00


Oraşele şi palatele nobililor, cele mai murdare
În secolul XVIII, măcelarii, de exemplu, îşi tranşau animalele chiar pe stradă, iar câinii trăgeau de intestinele animalelor sacrificate, sângele curgând în voie pe trotuar. Resturile care nu puteau fi prelucrate şi refolosite continuau să zacă pe străzi, iar mirosul pestilenţial trecea dincolo de oraşe. Doar ploaia mai reuşea să spele străzile, iar atunci resturile se scurgeau în adevarate şuvoaie şi torente de gunoi. La acea vreme, satele erau mult mai curate decât oraşele, palatele şi castelele nobililor, pentru că ţăranii şi-au săpat gropi pentru nevoile fiziologice. Orăşenii, în schimb, se uşurau pe unde apucau, pe stradă, pe scările clădirilor sau direct de la balcon. În palatul francez Luvru, nu exista nicio toaletă. Dacă era nevoie, oaspeţii, curteni şi regi, fie se aliniau pe pervazul lung de la fereastră, fie li se aduceau oliţe de noapte, al căror conţinut se elibera în spatele palatului. Aşa era şi la Versailles. Doamnele de la palat, îmbrăcate strălucitor, aveau obiceiul ca în timpul discuţiilor şi uneori chiar în timpul slujbelor religioase să se ridice şi, extrem de relaxate, să se uşureze într-unul dintre colţurile camerei. Umbra arbuştilor frumos crescuţi din parcurile regale erau un loc preferat al curtenilor şi al slujitorilor pentru satisfacerea nevoilor fiziologice. Oamenii nu făceau notă distinctă
Dar asta nu este tot. Oamenii nu erau nici ei mai curaţi decât oraşele lor. Se credea că băile slăbesc organismul şi deschid porii din piele, ceea ce ar fi condus la contractarea unor boli grave şi mortale. Băile publice se închideau, una câte una, prin decret regal. Dacă în secolele XV-XVI nobilii îşi făceau baie o dată la 6 luni, în următorii două sute de ani ei, pur si simplu, uitau definitiv unde se află cada. Toată igiena intimă în acele vremuri consta în spălarea fugitivă a mâinilor şi a gurii, dar nu şi a dinţilor. Conform medicilor vremii, faţa nu trebuia spălată cu niciun chip, deoarece acest lucru ar fi adus riscul deteriorării definitive a vederii. Dinţii albi şi sănătoşi erau un semn de pauperitate, iar cei cariaţi şi negri, un semn al bogăţiei. Dacă ne referim la igiena corporală, oamenii mai înstăriţi foloseau câteva şerveţele parfumate cu care îşi ştergeau zonele intime, bărbaţii purtau între cravată şi cămaşă mici săculeţi cu ierburi aromatice, iar femeile foloseau o pudră puternic aromatizată. Celebrele parfumuri franţuzeşti apar ca o nevoie de a acoperi cu ceva aceste mirosuri, care erau emanate din cauza igienei intime inexistente. Cu toate acestea, oamenii îşi schimbau lenjeria de corp destul de des, deoarece se credea că acestea adună toată mizeria corporală. Preoţii catolici îi îndemnau pe enoriaşi să nu se spele, pentru a nu îndepărta de pe corp apa sfinţită de la botez. Nunţile la englezi aveau loc în general în luna iunie, pentru că singura baie din an se făcea în luna mai şi în prima lună a verii viitorii soţi încă miroseau acceptabil. Oricum, corpul era deja îmbibat de "miresmele" transpiraţiei şi ca să mascheze cât de cât mirosul neplăcut, miresele purtau în braţe un buchet de flori, de unde obiceiul buchetului purtat de mireasă! Regina spaniolă Isabella Castillo a recunoscut că în toată viaţa ei s-a spălat de doar două ori, la naştere şi la nunta sa. Maria Stuart primeşte următoarele sfaturi de la mama ei: "Din totdeauna ai fost leneşă şi nu-ţi scoteai jegul de pe cap".
Fiica unui rege francez a murit plină de păduchi. Regina Elisabeta I a Angliei a rămas celebră şi prin următoarea declaraţie, făcută cu mândrie: "Fie că e nevoie sau nu, eu o dată la trei luni tot mă spăl! ".Din cauza mizeriei în care trăia, papa Clement al V-lea se îmbolnăveşte de dizenterie, boală din cauza căreia va şi muri. Exemplele de acest fel sunt extrem de multe şi se întind şi de-a lungul secolelor următoare.
Henric IV
Regele care a pus interesele regatului mai presus de credinţa personală când a dat Parisului o liturghie, era şi el un duşman al apei şi săpunului. Chiar dacă de o eleganţă deosebită - îşi schimba cămăşile în fiecare zi - acest rege cu pasiuni sexuale cel puţin dubioase nu s-a spălat niciodată. Pasionat vânător, el călărea ore în şir, urmărind prada prin pădurile Franţei, după care, spre a-şi masca damful de transpiraţie, se stropea din belşug cu parfum. O amantă mai îndrăzneaţă, Gabrielle d'Estrees, i-a spus cândva că miroase ca un starv, ceea ce probabil era perfect adevărat, iar a doua sa soţie, Maria de Medicis, a leşinat atunci când l-a întâlnit prima dată şi s-a spălat, efectiv, cu parfum, pentru a putea rezista alături de rege, în noaptea nunţii.
Ludovic XIV
Nici nepotul lui Henric, Ludovic XIV, măreţul Rege Soare, nu era atras de igienă. Se ştie clar că el nu a făcut în toată viaţa lui decât două băi, şi acelea la insistenţele medicilor, care le considerau un mijloc terapeutic. El prefera ca, în loc să se spele, să-i fie curăţată pielea cu o piele îmbibată în alcool şi apoi să fie pomădat cu o pulbere parfumată. Speriat de tot ce însemna medicină - e drept că la acea vreme chirurgia era încă la stadiul de "măcelarie" - Ludovic a refuzat o intervenţie la un picior cangrenat, intervenţie care i-ar fi putut salva viaţa, şi a murit.
Frederic cel Mare
Frederic a transformat Prusia dintr-o putere de mâna a doua într-o forţă militară de prim rang. Dar Frederic nu iubea doar glasul tunurilor, "muzica" plăcută urechilor sale ci şi arta. El a fost un mare patron al artiştilor, coresponda cu iluminiştii francezi, se voia despot şi cânta, cu plăcere, la flaut. A construit, la Sanssouci, un palat cum puţine sunt în Europa dar pe de alta parte era extreme de deficitar la capitolul curăţenie. De pildă, în splendidele săli ale palatului său umblau nestingheriţi uriaşi ogari de vânătoare, care-şi făceau nevoile pe unde nimereau iar regele făcea crize de isterie dacă îndrăznea cineva să cureţe după ei. Spre sfârşitul vieţii, probabil având mintea afectată de o maladie psihică, Frederic a devenit tot mai reclusiv. Nu-şi schimba hainele cu lunile, nu se spăla şi când a murit, în 1786, cămaşa lui era atât de murdară şi de ruptă încât valetul a trebuit să-i ofere una dintre cămăşile sale, pentru a fi îngropat.
Charles Howard, duce de Norfolk
Mare om politic britanic, ferm inamic al lui George III şi lider al opoziţiei faţă de acesta, în Regatul Unit, Charles Howard, duce de Norfolk ar fi fost un personaj admirabil dacă ar fi acceptat, de bună voie, să se îmbăieze. Nu a făcut-o însă niciodată şi nu-i de mirare că a rămas în istorie drept "Dirty Duke". Valetul său obişnuia să-l îmbete zdravăn şi doar aşa reuşea să-l bage în baie şi să-l săpunească, într-o epocă în care nasurile domnişoarelor de la curtea regală deja nu mai suportau mirosul de sudoare...
Harald I al Norvegiei
La 20 ani, Harald a moştenit de la tatăl său conducerea câtorva stătuleţe nordice, slabe şi risipite. El a făcut atunci jurământ că nu-şi va mai tunde părul până ce nu va unifica întreaga Norvegie sub sceptrul sau. A reuşit acest lucru, dar abia peste zece ani, timp în care păduchii şi-au format adevărate comunităţi în pletele sale, de unde i-a rămas şi supranumele de Harald cel Păduchios.
Ludwig van Beethoven
Probabil că veţi fi uimiţi, poate chiar oripilaţi, să-l regăsiţi pe lista "nespălaţilor celebri" şi pe cel mai mare compozitor din toate timpurile. Dar acesta e adevărul: Beethoven nutrea o aversiune teribilă faţă de baie, aversiune dată de durerile pe care apa i le provoca, din cauza intoxicării cronice cu plumb. Bolnav, ursuz, neînţeles - nu doar la figurat ci şi la propriu, fiindcă avea un defect de vorbire care-i făcea pe ceilalţi să nu înţeleagă adesea sensul cuvintelor sale, Beethoven s-a retras în sine şi a devenit un mizantrop dar şi un adversar al curăţeniei. Puţinii prieteni pe care-i mai avea erau nevoiţi să-i fure, efectiv, hainele în timp ce dormea şi să i le dea la spălat.
Karl Marx
Filosoful de numele căruia se leagă una dintre cele mai întunecate perioade din istoria omenirii nu suporta apa deoarece îi provoca dureri atroce: gânditorul german suferea de o dermatoză extrem de gravă, manifestată prin apariţia de furuncule dureroase. El considera că igiena personală constituie un exces burghez, în schimb n-avea habar că durerile erau accentuate de fumatul excesiv şi de abuzul cronic de alcool. Marx se mândrea că paginile manuscrisului original de la Das Kapital erau pătate de propriul lui sânge, pretinzând că, prin durerile sale, simţea pe deplin suferinţele proletariatului.
Mao Zedong
Programele social-politice ale lui Mao au dus la uciderea a milioane de chinezi dar au ajutat la transformarea ţării sale dintr-un stat înapoiat, aproape feudal, într-una dintre cele mai mari puteri ale planetei. Atitudinea sobră, aproape cazonă, pe care liderul chinez o afişa în public nu era de complezenţă. Toată viaţa el a trăit foarte cumpătat, fără excese şi privea cu reticenţă confortul. Inclusiv baia sau spălatul pe dinţi îi provocau repulsie. De altfel, nu s-a spălat niciodată pe dinţi, ci prefera să mestece frunze de ceai, în vreme ce concubinele sale îi frecau trupul cu prosoape umede. Când un medic a avut îndrăzneala să-i ofere o periuţă de dinţi, Mao l-a privit cu dispreţ, argumentând că n-a văzut până atunci ca un tigru să-şi spele colţii.
Che Guevara
Revoluţionarul cel mai celebru al epocii moderne, care l-a ajutat pe Fidel Castro să ajungă la putere, iubea rugby-ul, vinul, friptura argentiniană de vită, îi plăcea să fumeze trabuc şi să poarte ceas Rolex, dar ura să facă baie. În copilărie, i se spunea "Chanco" (Purceluşul) din cauza acestei aversiuni şi se mândrea să poarte acelaşi tricou timp de o săptămână. Când a fost capturat în Bolivia, nu se mai spălase de luni de zile şi avea, în loc de pantofi, cinci perechi de ciorapi groaznic de murdari.

Val-Vartej
07-10-2013, 09:50
Automobilul Malaxa

Malaxa a fost un automobil românesc construit în 1945 la Reşiţa în fabricile industriaşului român Nicolae Malaxa, al cărui nume îl poartă. Proiectul autoturismului aparţine unu grup de ingineri şi tehnicieni de la uzinele A.S.A.M. şi Malaxa din Bucureşti şi IAR din Braşov, conduşi de ing. Petre Carp.
Maşina avea un motor cu 3 cilindri în stea, cu răcire forţată cu aer, capabil să dezvolte 30 CP. Soluţia constructivă era "totul în spate", motorul formând un tot cu diferenţialul şi cutia de viteze. Greutatea motorului era de 80 kg iar ansamblul cu diferenţialul şi cutia de viteze ajungea la 150 kg. Pentru a asigura răcirea motorului, între plafon şi acoperiş era lăsat un spaţiu pentru canalizarea aerului necesar. Aerul era captat din faţă, de deasupra parbrizului şi era canalizat prin acoperişul cu pereţi dubli, cu ajutorul unui ventilator, care îl absorbea, dirijând o parte peste cilindri, iar restul la carburator.
Malaxa oferea un nivel înalt de confort şi putea transporta până la şase persoane. Caroseria avea o formă aerodinamică, foarte elegantă, cu portbagajul în partea din faţă, sub capotă, unde se afla şi roata de rezervă. Prinderea caroseriei pe şasiu se făcea prin tampoane de cauciuc. Viteza maximă era de 120 km/h si un consum de benzină de 10 l/100 km. Caroseria era montata pe sasiu cu tampoane de cauciuc de 10 cm grosime, ceea ce-i dadea un confort in mers neegalat de alti fabricanti. S-au produs cam 800 de automobile pe an, intre 1945 si 1947.
Producţia ei a fost oprită când sovieticii au decis să mute linia de asamblare în U.R.S.S., după ce un oficial de la Moscova aflat la Sofia, a fost transportat cu un automobil Malaxa şi a rămas impresionat de performanţele acestuia. (Numele acestui general- maior, era Leonid Brejnev (1906-1982) fiind insotit de colonelul Vladimir Semiciastnii (1924-2001). Generalul Brejnev a fost asa de impresionat de acel automobil incat a chemat Kremlinul la telefon si a cerut mutarea uzinei Malaxa din Resita, la Podgorye, in Urali. Asa a murit automobilul Malaxa).

ninette
18-10-2013, 21:42
De ce sunt românii ortodocşi? O falsă explicaţie istorică - http://www.historia.ro (http://www.historia.ro/)
autor: Daniel Barbu

De ce sunt, astăzi ca şi ieri, cei mai mulţi dintre români ortodocşi nu este o întrebare la care istoria, ca ştiinţă socială şi umană, să poată da un răspuns incontestabil. Fireşte, investigarea în profunzime a timpului istoric ne poate aduce lămuriri preţioase. Istoriografia este în măsură să clarifice retrospectiv, în registrul plauzibilului, un număr de opţiuni individuale decisive, dar pare insuficient echipată pentru a răspunde dacă Ortodoxia, ca identitate colectivă aparent indestructibilă, este o alegere istorică relativ conştientă sau un fenomen ce nu a putut fi controlat în trecut şi nici nu poate fi explicat în prezent, în cheie raţională. Când au încercat să clarifice chestiunea, istoricii români s-au uitat cu precădere la contextul de putere sud-est european.
Mai întâi şi mai rar, la ponderea primului ţarat bulgar, responsabil de răspândirea slovelor la nord de Dunăre, ca şi de destituirea unui creştinism surprins de arheologi în flagrant delict de expresie latină, precum şi de robusteţea cu care slavonismul şi-a impus dominaţia şi a păstrat-o neatinsă până în secolul al XVII-lea. Apoi, au examinat cu mult mai multă atenţie actele de voinţă ale unor domni locali precum Nicolae-Alexandru, Vladislav, Laţcu sau Alexandru cel Bun, modul în care au fost întemeiate mitropoliile Ungrovlahiei şi Moldovlahiei şi a fost formulată în ţările lor o identitate politică şi religioasă la intersecţia dintre Ungaria, Polonia, misiunile romane, Imperiul Bizantin muribund şi Biserica Constantinopolitană.

Ortodoxia noastră, mai mult tradiţie decât credinţă.
Numai că Ortodoxia românească are mulţi sfinţi, dar nu are un patron, un apostol, o dată a convertirii colective. Cu alte cuvinte, nu există nicio instanţă istorică anume şi nicio anumită personalitate cărora să le poată fi atribuită responsabilitatea alegerii Ortodoxiei în defavoarea creştinismului roman, precum şi, mai târziu, ataşamentul faţă de Ortodoxie dovedit în epoca Reformei şi în cea a unirii cu Roma. Acest eveniment din urmă ne poate ajuta să aruncăm o lumină mai proaspătă asupra acestei dificile probleme. Atunci când protopopii români din Transilvania, strânşi în sinod în anul 1698, au acceptat credinţa catolică şi unirea cu episcopul Romei, ei au stabilit un preţ pe care nu s-au arătat nicidecum dispuşi să-l negocieze: legea lor să rămână neschimbată. Potrivit declaraţiei sinodale, legea de care clerul se simţea atât de legat nu era decât un sinonim al obiceiului ecleziastic, ce cuprindea ceremoniile liturgice, sărbătorile, postul, calendarul şi alegerea episcopului de către protopopi. Prin urmare, tradiţia ortodoxă – surprinsă într-un stadiu natural, ferit de orice fel de influenţe culte – se înrudeşte mai degrabă cu dreptul cutumiar, decât cu cel canonic sau cu teologia dogmatică. „Ortodoxia“ românească apare mai degrabă ca o tradiţie fără credinţă, decât ca o tradiţie a credinţei.Ethosul Ortodoxiei româneşti, ca şi capacitatea ei de a îndura timpul, ar fi aşadar de ordin precumpănitor politic şi juridic şi nu atât de factură propriu-zis religioasă. Apartenenţa la Biserica Răsăriteană nu s-a dovedit decât rareori a fi un exerciţiu moral al fidelităţii faţă de un Zeu mântuitor, aşa cum o asemenea loialitate poate fi prescrisă într-o serie canonică de texte normative, ci doar un ansamblu de practici sociale cu rost de omologare culturală şi de recunoaştere identitară. Acest tip de „Ortodoxie“ nu cere participare, ci supunere, nu presupune să crezi în ceva sau în cineva, ci să te conformezi opiniei majoritare. Pentru români, Ortodoxia este mai puţin o credinţă personală, cât o lege organică chemată să organizeze şi să guverneze corpul politic al grupului identitar medieval, apoi al naţiunii moderne. Etica pe care Ortodoxia le-a propus-o românilor a fost mai puţin o însumare de valori morale întemeiate pe principiul includerii celorlalţi în propria identitate creştină, cât o cultură comună sudată de o identitate etnică definită împotriva celorlalţi. Aşa cum a fost asumată şi trăită de români, tradiţia religioasă a Orientului creştin nu s-a manifestat ca un mod de a afirma credinţa, în mesajul Evangheliei, transmis de către preoţii satelor, lipsiţi de formaţie teologică şi multă vreme chiar analfabeţi, ci s-a prezentat mai ales ca un ansamblu de credinţe şi de practici liturgice şi para-liturgice, capabile să genereze mai degrabă un mod de viaţă şi o formă de identitate, decât să se constituie într-o expresie socială a credinţei în Evanghelie.http://www.historia.ro/sites/default/files/Basarab_I_of_Wallachia_cropped.jpg

Nicolae Alexandru, fiul lui Basarab I, cel sub care a apărut Mitropolia Ţării Româneşti
S-ar putea deci, ca însuşi limbajul folosit în scrierile istorice să nu ne ajute prea mult. Românii s-au născut creştini, sună una dintre certitudinile istoriografice ce a trecut în înţelepciunea comună. S-au născut ei oare şi ortodocşi? Ce ne împiedică să credem că Bizanţul după Bizanţ, vehicul al credinţei bizantine, chiar şi în expresia ei precumpănitor slavă pe care au cunoscut-o multă vreme românii, nu a fost decât cea mai veche dintre fantomele care au bântuit societatea românească, prima din lunga serie a formelor fără fond? Noţiunile cu care operăm nu sunt contemporane cu procesele istorice pe care le scrutăm. Dacă citim studiile româneşti consacrate fenomenelor religioase din veacul al XIV-lea bunăoară, avem dreptul fie să-i suspectăm pe români de protocronism, fie să-i bănuim pe istorici de anacronism. Pentru simplul motiv că termeni precum confesiune se nasc abia în secolul al XVII-lea, când se pietrifică formele teologice şi rituale ale credinţei creştine aşa cum au fost formulate diferit la Augsburg, Geneva, Londra sau Roma. Mai mult, Ortodoxia (cu versiunea Pravoslavie), ca denominaţie comună purtată de Bisericile Răsăritene, e o producţie literară a secolului al XIX-lea. În veacul al XIV-lea Bisericii Romane îi plăcea să se recomande drept promotoare a credinţei ortodoxe, iar în cel de-al XVII-lea, principii calvini ai Ardealului opuneau propria lor biserică ortodoxă împletiturii de superstiţii pe care, li se părea lor, o practicau valahii.
Ortodoxia românească, o splendidă babilonie.
http://www.historia.ro/sites/default/files/Dragos_I.jpg

Dragoş Vodă (1347-1348) a fost trimis în 1359 de regele maghiar să înfiinţeze o marcă de apărare la est de Carpaţi. Acesta va fi nucleul viitoarei Moldove
Să privim cu atenţie un episod concludent. În 1534, Biserica Constantinopolitană trimite un emisar la curtea lui Vlad Vintilă din Bucureşti, în persoana monahului Antonios Karamanlikes, cu misiunea explicită de a cerceta felul în care „Ortodoxia“ bizantină reuşise să devină în Ţara Românească formula juridică fondatoare a vieţii religioase. Diagnosticul pus de călugăr sună categoric: în Ţara Românească domneşte paranomia, pentru (post-)bizantini un sinonim perfect al anarhiei. Biserica locului şi domnul trăiesc în afara legii. Pentru a îndrepta lucrurile şi a restabili ordinea legitimă, taxis, Antonios convoacă la curte clerul şi boierimea, se aşază în mijlocul adunării cu nomocanonul în faţă şi începe să spună legea, adică să citească cu glas tare din compendiul juridic imperial şi bisericesc pe care-l adusese cu sine. Această întâmplare ar putea descrie prima întâlnire cu urmări definitive dintre societatea românească şi legea bisericească scrisă. Judecând după totala anomie ce domneşte în Biserică şi în corpul politic al Ţării Româneşti în 1534, contactele anterioare dintre Bizanţul de după Bizanţ şi ţările române, cum sunt de pildă cele relatate în Viaţa Sfântului Nifon, nu au fost decât episoade izolate şi fără consecinţe, forme fără fond într-o exprimare maioresciană, ce nu au izbutit să modifice în profunzime viaţa societăţii româneşti.Ţara Românească are o Biserică, cu mitropolit, episcopi şi preoţi, ce pare să fie una de rit oriental, ortodox într-un limbaj neriguros. Cu toate acestea, respectiva Biserică nu este canonic constituită, ierarhii ei sunt numiţi pur şi simplu de domn din rândul acelor călugări români care, sosiţi la Athos în deceniul şapte al secolului al XIV-lea, îşi câştigaseră imediat reputaţia de a nu putea trăi potrivit normelor monahale bizantine ale vieţii comune, adică fără vin, fără carne şi fără a-şi asuma vocaţia în deplină libertate, pe cont propriu şi fără controlul unui superior. Antonios vine la Ţara Românească pentru a impune, pe durată lungă, un asemenea control, pentru a aşeza ţara sub suveranitatea patriarhală, a cărei marcă este legea, dreptul nomocanonic cuprinzând atât legea împărătească, cât şi legea lui Dumnezeu. În 1691, patriarhul ierusalimitean Dosithei Nottaras ţine să-i reamintească lui Constantin Brâncoveanu că, oricât de mari ar fi liberalităţile sale faţă de lumea ortodoxă, „legile lui Dumnezeu nu au fost promulgate în munţii Ţării Româneşti, nici de către domnii Ţării Româneşti, ci la Constantinopol“. Legile lui Dumnezeu au fost puse în Bizanţ de împăraţi şi sunt spuse după Bizanţ de către Biserica Constantinopolitană.http://www.historia.ro/sites/default/files/Petru_I_Musat.jpg

Petru I Muşat (1375-1391) a lărgit graniţele statului moldovean al lui Bogdan I şi a încercat să întemeieze o Mitropolie a Moldovei
Cum a reuşit însă umilul monah grec să înfrângă rezistenţa unui domn care nu s-a arătat iniţial dispus să renunţe la privilegiul de a avea, în afara oricăror prevederi ale dreptului canonic, propria sa Biserică? Ce argumente a folosit monahul? Cum se explică triumful nomocanonului bizantin la Bucureşti în 1534 şi, mai important încă, naşterea formală a „Ortodoxiei“ de factură bizantină în Ţările Române? De fapt, Karamanlikes nu călătorea singur. Un corp expediţionar otoman îl însoţea la distanţă de o zi, gata să intervină dacă domnul Ţării Româneşti nu s-ar fi supus. Călugărul purta asupra sa nu numai credenţialele Patriarhiei Ecumenice, dar şi împuternicirea Porţii. Mandatul său era dublu. După cum dublă este şi suzeranitatea ce se instituie acum, pentru trei secole şi jumătate, asupra Ţărilor Române. Sultanul otoman şi patriarhul ecumenic îşi vor impune în indiviziune suveranitatea asupra românilor din afara arcului carpatic.

Imperiul Otoman, un păstrător al Ortodoxiei?
Turcocraţia toarnă aşadar în bronz post-bizantin „Ortodoxia“ românească. Observaţia nu e nouă. A făcut-o deja în 1700 episcopul Athanasie, întors de la Viena, unde se angajase în numele său şi al românilor ardeleni să primească unirea cu Biserica Romei. În soborul convocat în acel an la Alba Iulia, popii, negustorii şi boierii braşoveni şi făgărăşeni, incitaţi de Constantin Brâncoveanu, nu acceptă să se unească cu „Împăratul“, „Vlădica“ şi „Ţara“, adică cu românii care puteau avea, în temeiul mecanismelor reprezentative recunoscute de constituţiile transilvănene, o voce legală. O cronică din Schei relatează că Athanasie ia act de refuzul lor cu aceste cuvinte: „voi nu sănteţi din săborul nostru… să vă duceţi la ţara Turcului“.http://www.historia.ro/sites/default/files/Bogdan_I_of_Moldavia.jpg

Bogdan I, primul voievod al Moldovei, de confesiune ortodoxă, obţine independenţa de regatul maghiar
Episodul nu este relevant doar pentru istoria ecleziastică. Reperele elementare ale urgenţei intrării în modernitate erau deja limpezi în mintea ierarhului ardelean. El avea de ales: pe de o parte între Roma, Viena, limbajul dreptului şi o serie de privilegii pentru elită ce promiteau să se transforme în drepturi universale, iar pe de altă parte, Ţara Turcului, Balcanii altfel spus, celebraţi ulterior de Mircea Eliade ca o punte între culturi, dar până la urmă doar un tărâm al dominaţiei din care dreptul era exclus şi în care drepturile vor fi exercitate sub formă de privilegii ale elitei.Confesionalizarea „ortodoxă“ a românilor nu se petrece însă decât în secolul al XIX-lea, fiind, pe de o parte, o dimensiune a procesului de raţionalizare lentă a societăţii româneşti operată de statul modern, iar, pe de altă parte, rezultatul activităţii profesionale a unor clerici, între care se remarcă Melchisedec Ştefănescu. Spre deosebire de Italia modernă care s-a constituit împotriva Bisericii tradiţionale sub influenţa indirectă a eticii reformate genoveze, care l-a animat pe Contele de Cavour, Statul şi Biserica românilor s-au născut instituţional împreună, în intervalul 1862-1919. De la Alexandru Ioan Cuza, la Ion I.C. Brătianu, Statul a organizat discreţionar Biserica în spaţiul public, iar Biserica i-a oferit Statului o cultură comună gata-făcută. Autoritatea politică a creat Biserica Ortodoxă Română ca instituţie dotată cu atributele autocefaliei şi administrată ulterior în chip centralizat de către un patriarh, iar Biserica, la rândul ei, a produs şi a difuzat un discurs normativ naţional. Statul şi Biserica au nutrit deopotrivă o maximă suspiciune faţă de orice forme de organizare privată şi individuală a credinţei, ca şi, în general, faţă de orice regim de separare între Stat şi Biserică.

Relaţia stat-biserică în societatea românească.
Altfel spus, cultura publică românească a fost pusă în discurs, din veacul al XIX-lea şi până astăzi, ca un Volksgeist indivizibil, la temelia căruia stă „legea strămoşească“ a Ortodoxiei, ca un spirit colectiv ameninţat în permanenţă de individualism, de raţionalism şi de „privatizarea“ religiei. Prin contrast, în Europa Apuseană, liberalismul veacului al XIX-lea şi social-democraţia secolului al XX-lea au fost responsabile de desfacerea aproape completă a legăturilor tradiţionale dintre tron şi altar, dintre viaţa politică şi practica religioasă, dintre dreptul pozitiv şi morala creştină, dintre Stat şi Biserică, de regulă în beneficiu reciproc şi întotdeauna în avantajul cetăţenilor, a căror libertate de a face alegeri în cunoştinţă de cauză şi pe cont propriu a sporit neîncetat. Statul român nu s-a orânduit însă potrivit unei asemenea logici a separaţiilor menită să conducă la despărţirea credinţei de teritoriu, etnie, tradiţie şi cadru etatic. În 1928, Nicolae Iorga, participând la dezbaterea parlamentară în jurul Legii cultelor, recunoscuse că „societatea hrăneşte statul, nu statul poate să dea viaţă societăţii“ din moment ce aceasta îi pune la dispoziţie „organisme libere, legate de sufletul omenesc şi consacrate printr-o experienţă de mai multe secole“, printre care şi Ortodoxia.Savantul şi omul politic nu voia însă să afirme un primat politic al societăţii în raport cu statul, ci doar fuziunea lor istorică de nezdruncinat. Alături de armată, acest stat organic al românilor a folosit Ortodoxia ca un dispozitiv de guvernare şi ca un substitut de ideologie a consensului naţional. Începând cu domnia lui Cuza, preoţii au fost neîntrerupt utilizaţi pe post de funcţionari fideli şi eficienţi ai unui stat etnic ce s-a construit mai degrabă prin recursul la un discurs patriotic uniformizator şi unanimist purtat de Biserică decât prin elaborarea de politici de coerenţă şi convergenţă socială. În absenţa oricărei forme de patriotism civic suscitat de legi echitabile şi raţionale, Biserica a fost, alături de trecutul de luptă şi jertfă ilustrat de armată, singurul argument public pentru care merită să fii român şi este legitim să ţi se ceară să-ţi probezi loialitatea faţă de un stat eminamente românesc. Biserica Ortodoxă a fost şi este pentru politicieni un mod de a acoperi eşecul istoric al statului care, de la unirea Principatelor şi până la integrarea în Uniunea Europeană, nici măcar nu a încercat cu adevărat să transforme societatea într-un corp politic. Ea oferă o viziune gata făcută şi general acceptată despre comunitatea naţională în lipsa unor definiţii laice despre cum ar trebui să arate comunitatea politică.

Cronologie
271 Retragerea Aureliană. Teritoriul Daciei este părăsit de administraţia romană, însă creştinismul începuse deja să se răspândească, chiar dacă era o religie persecutată
286 Prima împărţire a Imperiului Roman între Diocleţian şi Galeriu
313 Edictul de la Milan, dat de împăratul Constantin, prin care religia creştină este permisă în imperiu
325, 381 Primele două Sinoade Ecumenice ale Bisericii în care se compune Crezul
364 A doua împărţire între Valentinian (Apusul) şi Valens (Orientul)
379-395 Teodosie cel Mare este ultimul împărat al întregului Imperiu
395 Ultima împărţire a Imperiului între Honorius şi Arcadius
447, 589 Sinoadele de la Toledo, unde apare adaosul „Filioque“ în simbolul de credinţă-Crezul
451 Sinodul IV Ecumenic (Calcedon) lărgeşte jurisdicţia Constantinopolului asupra Pontului şi a Traciei
476 Imperiul Roman de Apus dispare
472-519 Schisma acachiană (prima ruptură a celor două Biserici)
527-565 Împăratul Justinian recucereşte o parte din vechiul Imperiu de Apus. Imperiul Bizantin e la apogeu
602 Marea invazie avaro-slavă; structura populaţiei din Balcani se modifică radical
610 Sunt chemaţi sârbii de împăratul Heraclie la graniţa de vest a Imperiului
672 Bulgarii hanului Asparuh trec Dunărea şi supun triburile slave
692 Sinodul Trulan II stabileşte egalitate onorifică şi în drepturi între patriarhiile Roma şi Constantinopol
731-732 Împăratul Leon III Isaurul trece Iliricum Oriental, Italia de Sud, Creta şi Sicilia sub jurisdicţia Constantinopolului, spre marea nemulţumire a Romei
800 Papa Leon al III-lea încoronează un rege franc, pe Carol cel Mare, ca „împărat“ al Imperiului Roman de Apus, ceea ce era o jignire adusă împăratului din Constantinopol
860 Ruşii din Kiev atacă Constantinopolul
861-863 Disputa dintre Patriarhul ecumenic Fotie şi Papa Nicolae I în privinţa dorinţei de supremaţie a Papei peste toată Biserica (primatul papal). Papa excomunică pe Patriarhul Fotie şi clerul ortodox
863-886 Acţiunea de misionarism ortodox întreprinsă de Kiril şi Metodie în spaţiul slav (sârbi, bulgari şi slavi vestici). Cei doi compun alfabetul glagoritic şi pe cel chiril, precum şi Liturghia în slavă
864 Creştinarea bulgarilor sub hanul Boris, devenit Mihail I
866 Conflictul Roma-Bizanţ pentru creştinarea bulgarilor (deşi creştinaţi oficial de Constantinopol, Papa Nicolae I le trimite şi el misionari). Acţiunea Papei este condamnată de Patriarhul Fotie, care îl excomunică pe Nicolae I
893 Se reiau legăturile dintre cele două scaune patriarhale
896 Ungurii ajung în Câmpia Panoniei şi a Tisei
927-969 În timpul ţarului Petru I, împăratul bizantin recunoaşte un patriarh bulgar, dar acesta nu este validat de Biserica Constantinopolului
953 Gyula, al doilea demnitar al hanului maghiar, e creştinat la Constantinopol. El se întoarce în regiunea pe care o controlează, Alba Iulia, cu un episcop ortodox – Ierotei. Fiica lui Gyula, Şarolta, se căsătoreşte cu Gheza şi din căsătoria lor se naşte Vajk (Ştefan cel Sfânt al Ungariei)
988 Cneazul Vladimir al Kievului, căsătorit cu sora împăratului bizantin Vasile al II-lea, îi creştinează pe ruşi
997-1038 Ştefan cel Sfânt al Ungariei introduce ritul latin
1025 Ţaratul bulgar dispare, cucerit de împăratul bizantin Vasile al II-lea
1054 Schisma cea Mare: Patriarh ecumenic era Mihail Cerularie, iar Papă, Leon IX. Anatema a fost dată de Cardinalul Humbert de Silva Candida asupra Patriarhului ecumenic, asupra clericilor şi credincioşilor ortodocşi. Câteva zile mai târziu, Cerularie a rostit o anatemă similară împotriva Bisericii Romane. Abia în 1965, printr-o declaraţie comună, Papa Paul al VI-lea şi Patriarhul Atenagora I au ridicat blestemele rostite în urmă cu 900 de ani
1071 Bătălia de la Manzikert, în care armata bizantină e înfrântă zdrobitor de turcii selgiucizi. Aceştia pătrund în Asia Mică
1096 Încep cruciadele. Căderea locurilor sfinte sub controlul necreştinilor a tulburat lumea creştină, iar la iniţiativa împăraţilor bizantini, sprijiniţi de papa, cavalerii occidentali au început o serie de războaie sfinte numite cruciade. Doar prima cruciadă şi-a atins ţinta fiind recucerit pentru o vreme Ierusalimul
1186 Răscoala fraţilor Petru şi Asan în Balcani împotriva Imperiului Bizantin. Apare cel de-al doilea Ţarat Bulgar
1191 Regele maghiar începe colonizarea saşilor în Transilvania
1187 Ierusalimul cade şi în mâinile sultanului Saladin. Va urma cruciada a III-a
1197-1207 Ioniţă Caloian, ajungând la conducerea Ţaratului Bulgar şi dorind titlul de împărat şi un patriarh pentru vlaho-bulgari, încheie o unire cu Roma în 1204, revocată ulterior
1204 Cruciada a IV-a e deturnată către Constantinopol. Apare Imperiul Latin (1204-1261), împăratul bizantin şi patriarhul se retrag la Niceea
1234 Scrisoarea Papei Grigore IX către regele maghiar Bela al IV-lea despre existenţa în episcopia cumanilor a unor clerici greci care îl încurcă pe episcopul catolic
1235 Este recunoscută Patriarhia bulgară de la Târnovo de către patriarhul ecumenic; această patriarhie dispare în 1393, când e cucerită de turci
1241 Marea invazie tătărască
1247 Diploma Cavalerilor Ioaniţi, în care sunt menţionate formaţiunile prestatale dintre Carpaţi şi Dunăre
1330 Bătălia de la Posada. Basarab I îl învinge pe regele maghiar Carol Robert de Anjou câştigând independenţa ţării sale
1347 Dragoş e trimis să înfiinţeze o marcă de apărare la est de Carpaţi. Aici e nucleul viitoarei Moldove
1359 Urmaşul lui Basarab, Nicolae Alexandru, mută mitropolia de la Vicina la Curtea de Argeş, iar Iachint devine primul mitropolit al Ţării Româneşti
1359 Bogdan I fuge din Maramureş în Moldova, unde pune bazele statului medieval moldovean
1401 După îndelungi tratative care au început cu Petru I Muşat, Patriarhia de la Constantinopol recunoaşte Mitropolia Moldovei în timpul lui Alexandru cel Bun

marianav
24-10-2013, 10:51
Femeia din pictura “Romania revolutionara” este de fapt o englezoaica

Imagine simbolică a “României revoluţionare”, aceasta pictură este un adevărat puzzle. România, reprezentată simbolic ca tânără femeie îmbrăcată într-un costum naţional de sărbătoare, purtând pe umăr stindardul iar în mâna dreaptă un pumnal în plin elan vitejesc, sintetizează idealurile unei generaţii: pentru tânăra femeie, „mamă care să ne corijeze corupţia” după cum spunea chiar pictorul, valorile de ţară, dreptate şi fraternitate erau mai presus de viaţa propriilor copii; ea întrupează convingerile pictorului şi implicarea lui în îndeplinirea idealurilor generaţiei sale.
Mai puțin cunoscut este faptul ca figura feminină este reală, fiind chiar soția de origine engleză a lui C.A. Rosetti, unul dintre conducătorii revoluţiei de la 1848 din Ţările Române. Autorul lucrării, pictorul Daniel Rosenthal, deși născut în Ungaria, a fost naturalizat datorită abnegaţiei cu care a luptat alături de revoluţionarii români. Nu este exclus ca prenumele de Constantin pe care şi l-a luat să se datoreze admiraţiei pe care i-o purta lui C.A. Rosetti.
Portretul se găsește și îl puteți vedea la Muzeul Național de Artă al României din București, iată mai jos pictura:

http://stiati.ca/wp-content/uploads/2012/05/portretmr.jpg
Romania revolutionara, Constantin Daniel Rosenthal, 1850

Sursa:http://stiati.ca/femeia-din-pictura-romania-revolutionara-este-de-fapt-o-englezoaica/

ninette
25-10-2013, 10:00
Originile spionilor din Antichitate până în prezent

Unul din subiectele cel mai adesea trecute sub tăcere, ocultate sau manipulate ale „biografiei secrete” a spionilor a fost mediul social şi profesional din care proveneau. Situaţia se explică prin faptul că serviciile/agenţiile de informaţii, înşişi agenţii, doreau „să o rupă cu totul cu trecutul,” deci cu originea lor, ceea ce diminua şansele identificării, găsirii „punctelor slabe”, deci a anihilării lor.

Dincolo de „legende”
Una din metodele preferate ale serviciilor de spionaj era crearea unei „legende”, deci a „fabricării” unei noi identităţi a agenţilor, care mergea până la ruperea oricăror legături cu mediul social sau familial din care proveneau.
Oricum, aducerea în discuţie a originii spionilor dă adesea posibilitatea identificării motivaţiei care i-a făcut să îmbrăţişeze această a doua profesiune ca vechime, cum s-a spus. De asemenea, o investigaţie socio-istorică a mediului originar al spionilor (din păcate prea puţin avută în vedere) poate elucida unele trăsături ale personalităţii, „stilului” lor şi chiar a „luminării” unor episoade controversate ale istoriei activităţilor informative.

De la prinţese la sclavi

Nobilii
…reprezentanţii diferitelor lor categorii, au făcut parte din categoria socială care avea cele mai multe şanse de a practica spionajul, mai ales în perioadele de început ale activităţilor informative. Integrarea lor în aceste acţiuni se explica prin dorinţa de a promova pe trepte cât mai înalte ale ierarhiei acestei categorii sociale.
Potrivit Bibliei (“Cartea regilor”), Jezebel (875-843 î.C.), prinţesă feniciană, fiica lui Ethbaal, regele Sidonului, (http://en.wikipedia.org/wiki/Ithobaal_I) Jezebel devine o agentă a tatălui său, acceptând să aducă în Samaria spioni ai acestuia în vederea convertirii evreilor.
Deşi de origine nobilă, La Malinche (1496–1529) a fost vândută, la un moment dat, ca sclavă. După ce ajunge în anturajul lui Fernando Cortés( 1485 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1485) - 1547 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1547)), conquistadorul (http://ro.wikipedia.org/wiki/Conquistador) care a cucerit Mexicul (http://ro.wikipedia.org/wiki/Cucerirea_spaniol%C4%83_a_Mexicului) pentru regii Spaniei (http://ro.wikipedia.org/wiki/Spania), La Malinche dobândeşte totuşi o postură privilegiată datorită relaţiilor sale cu acesta, ajungând să joace rolul de interpret, ghid, dar şi de spioană.
O soartă asemănătoare a avut o altă prinţesă, Pocahontas. Născută în 1595, ca fiică a căpeteniei populaţiei native Powhatan, a fost şi ea acuzată de relaţii prea „apropiate” cu cuceritorii englezi în persoana conducătorului grupului de colonişti, John Smith.
Întemeietorul primul serviciu de informaţii în slujba reginei Angliei Elisabeth, Francis Walsingham (1532- 1590) a avut origini nobile pe partea mamei sale.
„Cea mai cunoscută dintre franţuzoaicele-spion” din a doua jumătate a secolului XVII, Louise de Keroualle (1649–1734) s-a născut într-o familie nobilă, originară din Britania, fiind ducesă de Portsmouth.
Participarea nobililor la activităţi informative şi menţine şi în Perioada modernă şi chiar contemporană.
Wenzel von Kaunitz (1711-1794), cancelar în timpul împărătesei Maria Theresa, organizazorul spionajului austriac, „cel mai informat” conducător din spionajul european, s-a născut într-o familie aristocratică.
Pe numele ei chinezesc Gioro Xianyu, prinţesa Yoshiko Kawashima (,1907 – 1948) se naşte în Beijing, tatăl ei aparţinând unei familii manciuriene. A fost agentăpentru Japonia, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind numită „Mata Hari din Orient”.
Una din cele mai eficiente agente SOE, serviciul britanic de operaţiuni în spatele frontului în timpul celui de al Doilea Război Mondial, Noor Inayat Khan (1914-1944)aparţinea unei familii princiare indiene,
Conducătorul serviciilor de informaţii franceze în perioada Războiului Rece contele Alexandre de Marenches (1921- 1995) provenea dintr-o veche familie de cavaleri cu origini normande.
Oricât ar părea de ciudat, tatăl celui care s-a aflat la conducerea KGB şi a statului sovietic Iuri Vladimirovici Andropov (1914 –1984) provenea dintr-o familie nobiliară căzăcească.
Au existat însă şi agenţi care şi-au atribuit sau le-au fost „fabricate” origini nobile de către agenţiile în slujba cărora s-ai aflat.
Atunci când şi-a început activitatea artistică la Paris, Mata Hari (Margaretha Geertruida Zelle) (1876 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1876) - 1917 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1917)), deşi născută în familia unui pălărier, a pretins, între altele, că este fiica unui prinţ din Jawa.
Pentru a avea mai mult acces în protipendadă, cel care a condus cea mai amplă reţea de spioane în Perioda interbelică în Germania, în slujba Poloniei, Jerzy Ksawery Franciszek Sosnowski(1896-1942) a susţinut că este de origine nobilă, prezentându-se drept cavaler de Nalecz.
Cea care a devenit prin căsătorie prinţesa Stephanie von Hohenlohe (1891–1972), activând ca agentă pentru Germania, în Perioada interbelică şi a celui de-al Doilea Război Mondial era, de fapt, de origine evreiască pe care a reuşit să şi-o ascundă.
Sir Roger Hollis (1905–1973),director al serviciului de informaţii britanic MI5, suspectat că ar fi acţionat ca agent pentru URSS în timpul Războiului Rece, pretindea că familia sa aparţinea descendenţilor ţarului rus Petru cel Mare

În acelaşi timp, şi reprezentanţi ai păturilor sociale inferioare, persoane cu origini din cele mai modeste au fost antrenate ori au fost constrânse să participe la acţiuni de spionaj, în speranţa de a „evada” din această condiţie altfel fără prea multe perspective.

Sclavi

Există destul de numeroase exemple în Antichitate de sclavi care au devenit spioni, una din explicaţii fiind aceea că aceasta reprezenta una din puţinele şanse de a-şi dobândi libertatea. Asemenea exemple există în Perioada modernă, în spaţiile în care sclavajul persista, cum a fost continentul american.

Părinţii lui James Armistead Lafayette (1760-1830),agent dublu in timpul Revoluţiei americane, au fost sclavi, el fiind ulterior eliberat.

La fel şi familia lui Mary Elizabeth Bowser(1839-) care a acţionat ca agentă în timpul Războiului civil din America.

Ţăranii
...constituie categoria socială care a căpătat „şansa” de a-şi „servi patria” şi în calitate de spioni sau şefi de agenţii în perioada comunistă, în URSS şi nu numai.
Lavrenti Beria (1899 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1899) –1953 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1953)) s-a născut într-un mic sat din Georgia, pe malul Mării Negre.
Un alt conducător al unui serviciu de informaţii sovietic, Iakov Davtyan (1888 - 1938) a aparţinutunei familii de ţărani săraci
Spionul sovietic Igor Guzenko (1919-1982), spion sovietic (GRU) în Canada, defector în timpul Războiului Rece, s-a născut într-un sat din apropierea Moscovei.
Aceeaşi motivaţie există şi pentru altă categorie socială dezavantajată social...

Proletarii
Alexander Allan Foote (1905-1958), spion pentru URSS în al Doilea Război Mondial, s-a născut într-o familie modestă de muncitori.
Michael Bettany (1950-), spion sovietic în Marea Britanie în timpul Războiului Rece, se trăgea dintr-o familie de muncitori de fabrică.
Ryszard Kuklinski (1930-2004), ofiţer polonez, agent pentru SUA (CIA) în timpul Războiului Rece, s-a născut într-o familie de muncitori, cu tradiţii catolice şi socialiste.

De la bancheri la artişti
Şi profilul profesional al mediului din care au provenit spionii şi-a avut importanţa sa în ceea ce priveşte motivaţiile integrării lor în activităţi informative şi a felului în care au acţionat.

Comercianţii, afaceriştii, bancherii
...constituie categoria socială din care în mod frecvent au provenit agenţi, poate şi datorită faptului că şi spionajul era, în ultimă instanţă, tot o…”afacere”.
Tatăl lui Pauline Cushman (1833–1893), actriţă, spioană pentru Uniune, în timpul Războiului Civil din SUA (1861–1865) era un negustor de origine spaniolă.
Sir George Mansfield Smith-Cumming (1859-1923), primul director al „Secret Intelligence Service (http://en.wikipedia.org/wiki/Secret_Intelligence_Service)” (SIS), se trăgea dintr-o familie de comercianţi.
Într-una din variantele biografiei sale Wilhelm Franz Canaris (1887-1945),şeful serviciului de spionaj militar (http://ro.wikipedia.org/wiki/Spionaj) german (http://ro.wikipedia.org/wiki/Germania) Abwehr, arată că tatăl său fusese industriaş, director al uzinei siderurgice „Applerbecker Hütte”.
George Blake (1922-), spion pentru URSS din „Grupul de la Cambridge”, este fiul unui comerciant.
Agentă în Rezistenţa franceză Suzanne Spaak (1905-1944) aparţinea unei bogate familii de bancheri belgieni., din care provin şi numeroşi oameni de cultură şi politicieni.

Părinţii lui Graham Greene (1904–1991), cunoscut scriitor, agent MI6 în Perioada interbelică şi a celui de-al Doilea Război Mondial, făceau parte dintr-o familie de bancheri şi oameni de afaceri, însă tatăl său a îndeplinit modesta funcţie de director al unei şcoli.
Raoul Wallenberg (1912-1947?), cel care a contribuit la salvarea a numeroşi evrei maghiari, făcea parte din o veche familie suedeză de oameni de afaceri şi bancheri.
Deşi aparţinea unei „dinastii de bancheri”, se pare că baronul Nathaniel Mayer Victor Rotschild (1910- 1990) ar fi fost agent pentru URSS.

Politicieni
Prezenţa destul de substanţială a reprezentanţilor acestei categorii în activităţi informative poate fi explicată prin convingerea care li se insuflase că spionajul constituie o şansă de a urca în ierarhia politică.
Familia Gertrudei Margaret Lowthian Bell (1868–1926), scriitoare, arheolog, agentă engleză în Orientul Mijlociu, în timpul Primului Război Mondial, a numărat numeroşi politicieni, membrii ai Parlamentului britanic.
Tatăl lui, Iuri Ivanovici Nosenko (1926–), agent KGB în SUA, defector în timpul Războiului Rece, a îndeplinit diferite funcţii politice, între care aceea de ministru.
Membru al Parlamentului britanic a fost şi tatăl agentului şi scriitorului Ian Lancaster Fleming(1908-1964)
Allen Welsh Dulles (1893 (http://en.wikipedia.org/wiki/1893) –1969 (http://en.wikipedia.org/wiki/1969)) a făcut parte dintr-o familie care a dat Statelor Unite personalităţi politice de prim rang: tatăl său a îndeplinit importante funcţii politice, fratele său, John Foster Dulles, a fost Secretar de Stat în timpul preşedinţiei lui Eisenhower (http://en.wikipedia.org/wiki/Dwight_D._Eisenhower), iar un unchi al său, Robert Lansing (http://en.wikipedia.org/wiki/Robert_Lansing), a fost de asemenea Secretar de Stat, în perioada preşedinţiei lui Woodrow Wilson.
La fel se poate spune şi despre, George Walker BushJr. (1946-), șef al CIA şi preşedinte al SUA (2001-2009), al cărui tată a fost, de asemenea, preşedinte al SUA.

Militari
Spiritul „datoriei faţă de patrie”, supunerea necondiţionată la ordine, dar şi dorinţa de promovare sunt unele din motivele care au făcut ca dintre reprezentanţi ai acestei categorii profesionale să se recolteze unii din cei mai importanţi spioni.
Şeful serviciului de informaţii german în Primul Război Mondial, Walter Nicolai (1873-1948) provenea dintr-o familie de militari cu tradiţii.
„Domnişoara doctor”, Elsbeth Schragmüller (1887-1940), şefa spionajului german în Belgia în timpul Primului Război Mondial, a fost fiica unui ofiţer prusac.
Amy Pack Thorpe („Cynthia”) (1910–1963), spioană engleză în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost fiica unui ofiţer de marină.
Unul din cei mai importanţi agenţi germani în timpul celui de al Doilea Război Mondial şi conducător al serviciului de spionaj al Republicii Federale Germania, Reinhard Gehlen (1902-1979) s-a născut in familia unui ofiţer.
Oleg Vladimirovici Penkovski (1919–1963), colonel in serviciul militar de spionaj sovietic (GRU), spion pentru Marea Britanie în timpul Războiului Rece, a fost fiul unui ofiţer alb mort in timpul revoluţiei.
Şi tatăl lui William Egan Colby (1920-1996), conducător al serviciului de informaţii CIA al SUA a servit ca ofiţer.

Profesori
Educaţia primită de cele mai multe ori în acest mediu, relaţiile privilegiate pe care le asigura a făcut ca serviciile informaţii să prefere racolarea unor persoane cu o asemenea origine.
Tatăl, Arvid Harnack (1901–1942), agent german pentru URSS în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost profesor de istoria literaturii.
Într-o familie modestă de învăţători s-a născut Petre Constantinescu-Iaşi (1892-1977) judecat in Perioada interbelică în România pentru spionaj in favoarea URSS.
Eugen Cristescu(1895-1950), şef al Serviciului Special de Informaţii al României, s-a născut în familia modestă a unui învăţător de ţară
Tamara Bunke (1937-1967),spioană pentru RD Germană (MfS) în Cuba în timpul Războiului Rece, s-a aflat sub influenţa decisivă a tatălui ei, profesor de lingvistică şi un comunist militant în Argentina.
Tatăl lui Aldrich Ames (1941–), spion („cârtiţă”) pentru URSS (KGB) în CIA în timpul Războiului Rece a fost lector universitar, iar mama sa profesoară de colegiu.

Funcţionari
Dorinţa de promovare în „ierarhia birocratică”, care le era insuflată din copilărie „urmaşilor” acestei categorii profesionale, i-a adus adesea în rândurile „armatei secrete”.
Alfred Redl (1864–1913), colonel în armata Austro-Ungariei, spion pentru Rusia, în preajma Primului Război Mondial, provenea dintr-o familie de modeşti funcţionari.
St. John Philby (http://en.wikipedia.org/wiki/St._John_Philby), tatăl spionului pentru URSS, membru al „Grupului de la Cambridge”
Tatăl lui„Kim” Phliby (1912-1988), spion din „grupul de la Cambridge”, St.Johna a avut o biografie „bogată”, între altele activând în „Indian Civil Service (http://en.wikipedia.org/wiki/Indian_Civil_Service)”.

Preoţi, teologi
La prima vedere, faptul că acest mediu a furnizat destul de mulţi spioni pare oarecum paradoxal, dar să nu uităm că în interiorul său era cultivat şi spiritul datoriei faţă de stat, ca şi acela că el asigura un „capital” de relaţii apreciabil.
Karl Ludwig Schulmeister (1770–1853), cel mai importrant spion al lui Napoleon în Austria, era fiul unui preot evanghelic
Atât Iosif Visarionovici Stalin (1878-1953), cât şi Lavrenti Pavlovici Beria (1899-1953), şef al NKVD şi al aparatului poliţienesc al URSS, erau originari din Georgia şi proveneau din familii cu tradiţii…ortodoxe.
Mihail Moruzov (1885-1940) şeful Serviciului Secret de Informaţii al Armatei Române în perioada 1924-1940, s-a născut într-o familie de cazaci, tatăl său fiind preot.
Fizicianul englez, „spion atomic” pentru URSS, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi al Războiului Rece Klaus Fuchs (1911–1988) a fost fiul unui teolog evanghelic de la Universitatea din Leipzig.
Una din cele mai imprtante spioane americane pentru URSS în timpul celui de-al Doilea Război Mondial Elisabeth Bentley (1906–1963) s-a născut într-o familie cu tradiţii religioase.
Fiu al unui capelan a fost şi Anthony Blunt (1907–1983),istoric de artă, spion pentru URSS din „grupul de la Cambridge” în timpul Războiului Rece.

Artişti
Există multiple motive care au făcut ca din acest mediu să provină de asemenea agenţi din cei mai preţuiţi: dorinţa de afirmare şi pe „scena”, adesea internaţională, a spionajului, o anumită înclinare spre disimulare, dar şi dorinţa de aventură.
Vestitul amorez Giacomo Casanova cavaler de Seingalt (1725-1798), ocultist, scriitor, spion veneţian pentru Franţa s-a născut într-o familie de actori din Veneţia care ducea o viaţă nomadă, „aventuroasă”.
Mama cunoscutei actriţe Hedy Lamarr(1913-2000), care şi-a pus invenţiile la dispoziţia Aliaţilor in timpul celui de al Doilea Războin Mondial, a fost o cunoscută pianistă.
Tatăl lui Edithvon Coler (1895-1949), agentă germană în România în timpul Perioadei interbelice, a fost un pictor de succes.
Un „poet frustrat” a fost tatăl lui Ivor Porter (1913 - 2012), agent englez în România în timpul celui de al Doilea Război Mondial.
Iuri Krotkov (1917-1982), scriitor, regizor, agent pentru KGB, defector în timpul Războiului
Rece, a aparţinut unei familii de artişti. Tatăl său a fost pictor, autor al portretului oficial al lui Beria,
ar mama-actriţă.
Mama scriitorului Ernest Miller Hemingway(1899-1961), care a acţionat ca agent benevol pentru SUA în al Doilea Război Mondial, a fost muziciană.

„Tradiţii comuniste”
Ideologia în care erau educaţi reprezentanţii acestui mediu îi făcea pregătiţi să accepte orice sarcină trasată de „partid”, motiv pentru care au devenit unii din cei mai de nădejde, adesea fanatici practicanţi ai activităţilor informative.

„Activiştii”
Elizaveta Iulievna Zarubina (Lisa Rozensweig) (1900-1987),“spioană atomică” sovietică în SUAîn timpul Războiului Rece,aparţinea unei familii cu tradiţii revoluţionare. Se înrudea cu Ana Pauker, iar fratele ei a făcut parte din Partidul Comunist din România.
Markus Johannes "Mischa" Wolf (1923 – 2006),şef al serviciului de informaţii al RD Germane STASI , a făcut parte dintr-o familie proeminentă a lumii comuniste: tatăl său, Friedrich Wolf (http://en.wikipedia.org/wiki/Friedrich_Wolf_%28writer%29), fizician, a fost unul din cei mai importanţi scriitori din RD Germană, iar fratele său, Konrad, a fost un cunoscut realizator de film.

Spionii
În fine, activităţile informative au fost o adevărată „tradiţie de familie”, mai ales tot în rândurile comuniştilor, din care s-au afirmat o serie de „agenţi de primă linie”.

Tatăl lui Gevork Andreevici Vartanian (1924-), agent sovietic în timpul celui de al Doilea Război Mondial, a fost de asemenea spion în Persia în Perioada interbelică.
Oleg Danilovici Kalughin (1934–), general KGB, agent în SUA, disident, în timpul Războiului Rece, este fiul unui ofiţer NKVD.

Aşadar originea, mediul social din care proveneau spionii a jucat un rol deosebit de important în viitoarea lor carieră, la care se adaugă desigur, cum se ca vedea, şi viaţa lor de familie

din http://www.historia.ro (http://www.historia.ro/)

ninette
31-10-2013, 13:57
”Poveste de import”, ”născoceală păgână”, și probabil multe altele ... spun unii! Cert este că a prins, s-a extins, este cotată în cele mai multe cercuri drept o ocazie de distracție, de punere la lucru a inventivității etc. Începând din grădinițele de copii, până la vârste destul de înaintate, ”Ignatul” dovleacului este în plină desfășurare. Iată, așadar

Povestea dovleacului de Halloween - http://www.historia.ro/


Populara sărbătoare de Halloween are în spate o bogată tradiţie, adesea presărată cu poveşti fermecătoare pentru pasionaţii de mistere. Pentru populaţiile celtice de odinioară era un festival al umbrelor, o ocazie deosebită de a intra în contact cu fiinţele de pe celălalt tărâm. Se aprindeau focuri sacre, se lăsau daruri ritualice, se făceau profeţii. Dar cum rămâne cu faimosul simbol al dovleacului buclucaş care luminează tainic noaptea de Halloween?
Ei bine, este vorba despre o veche legendă irlandeză exportată în America, care îl are drept personaj principal pe zgârcitul Jack o’Lantern, metamorfozat ulterior în felinarul pe care îl ştim cu toţii. Jack era un om avar, mare împătimit al băuturii, nelegiuit fără regrete, care tot timpul le juca feste celor apropiaţi şi nu numai. A îndrăznit într-o bună zi să-l provoace chiar pe Necuratul.
Într-o seară Jack îl alege pe diavol ca partener de pahar. Cum nu voia să plătească pentru băutură, îl păcăleşte pe acesta să se transforme într-o monedă ca să achite datoria. Dar păstrează o vreme moneda, eliberându-l doar cu condiţia să nu-l deranjeze timp de un an. Jack nu se potoleşte după această farsă şi îi mai întinde o capcană.
Şiret, il convinge pe acesta să se urce într-un pom să-I dea un măr, după care Jack impânzeşte locul cu zeci de cruci şi crestează semnul crucii pe scoarţă, pentru ca Scaraoţchi să nu mai poată coborî. Disperat, diavolul îl întreabă pe Jack ce îi poate oferi ca să-l slobozească. Ştrengarul Jack îl face să-i promită că nu se va instăpâni asupra sufletului său în momentul când îşi va da duhul. Diavolul consfinţeşte, iar Jack se ţine de cuvânt şi îl lasă liber dând la o parte crucile.
După mulţi ani de petrecăreală şi farse, Jack îşi dă şi el obştescul sfârşit şi ajunge la Porţile Raiului, păzite de Sfântul Petru. Acesta îi declară ferm că a dus o viaţă mult prea delăsătoare şi că sufletul lui mustea de răutate şi viclenie. Raiul nu voia să se deschidă pentru el. Aşadar Jack face cale întoarsă, către haznaua iadului. Dar acolo îl întâlneşte unul dintre cei păcăliţi: pe diavol, care se ţine şi el de cuvânt şi nu îl primeşte pe Jack în focul veşnic. Jack este cuprins de spaimă.
Nu are unde să se ducă, rămânând hoinar pe drumul dintre iad şi rai pentru eternitate. Înfricoşat, îl întreabă pe diavol cum se va descurca fără nicio făclie care să-l călăuzească. Necuratului i se face milă de el şi îi aruncă o flacără din adâncurile arzânde, care să-l servească în solitara călătorie.
Atunci Jack introduce jăraticul încins într-un nap scobit şi obţine un frumos felinar. Napii erau una dintre mâncărurile sale preferate şi îi şterpelea ori de câte ori avea ocazia. De atunci, zgârcitul Jack cutreieră lumea fără a-şi găsi pacea, izgonit şi din rai, şi din iad, având drept companion doar napul prefăcut în felinar. Intr-un Jack o’Lantern.
De Halloween irlandezii obişnuiau să scobească napi, tărtăcuţe, cartofi şi sfeclă pentru a-şi face felinare care să-i păzească de spiritele rele şi mai ales de Jack cel-fără-de-odihnă. În anii 1800, când mai multe valuri de imigranţi păşesc pe pământul american, aceştia îşi dau rapid seama că dovlecii erau mai uşor de întrebuinţat şi de prelucrat, adoptându-i ca simbol în defavoarea napilor. S-a născut Jack o’Lantern, dovleacul luminat şi sculptat în fel şi fel de chipuri în toate colţurile lumii.

ninette
01-11-2013, 18:38
Cu rezerva subiectivului prezent la orice alcătuire de top!


Top 5 cele mai ingenioase farse din istorie - http://www.historia.ro/

Farsele au făcut tot timpul parte de istorie, indiferent dacă vorbim despre Grecia Antică sau despre zilele noastre. Iar, din moment ce tocmai a fost 1 aprilie, Discovery a întocmit un top al celor mai interesante farse din istoria omenirii.

Calul Troian

Legenda spune că grecii, într-un război de lungă durată împotriva locuitorilor din Troia, au construit un cal gigant şi l-au oferit troienilor în semn de pace. După ce aceştia au introdus calul în cetate, din acesta a ieşit o armată de greci care a cucerit Troia. Expresia „calul troian" este folosită, în continuare, de foarte multe ori, la modul figurativ, dar atacul grecilor rămâne în istorie ca una dintre cele mai mari farse.

Difuzarea la radio a romanului „Războiul lumilor"

Romanul SF al lui H. G. Wells prezintă încercarea marţienilor de a coloniza pământul şia fost citit în direct în noaptea de Halloween, în anul 1938, la radio. Moderatorul Orson Welles a difuzat un „jurnal de urgenţă" în care a citit cartea prezentând evenimentele ca pe nişte fapte reale, iar oamenii care ascultau adaptarea radiofonică a textului au crezut că Pământul este invadat de către extratereştri.

Welles a spus apoi că nu s-a gândit niciun moment că acea ştire va crea atât de mare isterie în rândul lumii.

Omul din Piltdown

Charles Dawson şi Arthur Smith Woodward au pretins că au descoperit, în anul 1912, rămăşiţlele fosilizate ale celei mai timpurii fiinţe humanoide. Cei doi au anunţat că fragmentele au fost găsite în Anglia şi au încercat să reconstruiască craniul fiinţei, denumit „Omul din Piltdown". A fost nevoie de peste 40 de ani pentru ca oamenii de ştiinţă să-şi dea seama că au fost păcăliţi, deoarece Dawson şi Woodward au combinat, de fapt, un craniu de om şi un maxilar de urangutan.

Submarinul U-505

În mijlocul Celui de-al Doilea Război Mondial, mai exact la 4 iunie 1944, armata Statelor Unite a reuşit să captureze un submarin german, denumit U-505. În încercarea lor de a-i învingepe nemţi, americanii au decis să păstreze submarinul şi echipajul, pentru a se putea folosi de tehnica nemţească. Submarinul a fost remorcat la Bermuda, iar cei 58 de soldaţi nazişti au fost izolaţi.

Oficialii germani i-au considerat morţi pe membrii echipajului, dar aceştia au fost eliberaţi la sfârşitul războiului.

Povestea băiatului pierdut în balon

Un balon gigant a fost lansat deasupra Statelor Unite, zburând la o altitudine de 2.300 de metri, iar o familie îngrijorată a explicat că băieţelul lor este în balon. La trei zile după această întâmplare, postul CNN a anunţat că totul a fost o farsă, pusă la cale de către un cuplu de actori. Băiatul se afla de fapt în casa părinţilor, aceştia precizând că întâmplarea a fost doar o farsă.

ninette
03-11-2013, 21:11
”În timp ce noi facem bancuri cu Dorel, în Japonia ...”

http://webcultura.ro/cum-semnalizeaza-japonezii-lucrarile-pe-domeniul-public/

http://webcultura.ro/arta-pe-capacele-de-canalizare/

ninette
04-11-2013, 22:29
Chiar nu știam, pur și simplu nu am avut curiozitatea să citesc și altceva despre personaj. Confirmare că nimeni nu-i ceea ce pare, ceea ce vrea să pară ;)

http://webcultura.ro/picturile-care-ar-fi-putut-salva-milioane-de-vieti/

Val-Vartej
06-11-2013, 16:17
Animale bizare

ninette
06-11-2013, 22:24
Animale bizareSunt frumoși fluturii, iar printre cele mai bizare vietăți sunt unele fascinante!

ninette
07-11-2013, 20:07
Aleister Crowley - cel mai malefic om care a trăit vreodatã?


Istoria l-a blestemat pe acest personaj cu eticheta de “cel mai malefic om care a trãit vreodatã”…dar am putea spune cã l-a şi binecuvântat, dacã ne gândim la notorietatea dobânditã atât în timpul vieţii, cât mai ales postum, când devine sinonim cu refuzul de a se conforma normelor şi convenţiilor constrângãtoare, cu revolta lucifericã şi pasiunile neţãrmurite duse la extrem. De necontestat este personalitatea sa multifaţetatã şi permanent deschisã experienţelor celor mai bizare. Aleister Crowley a fost ocultist, mistic, şi magician, dar a avut realizãri în multe alte domenii printre care poezia, alpinismul sau şahul. Iniţial membru al societãţii oculte The Hermetic Order of the Golden Dawn, acesta îşi elaboreazã un sistem propriu bazat pe întâlnirea spiritualã cu îngerul sãu pãzitor Aiwass în Egipt în 1904. Acesta i-ar fi dat o Carte a Legii pe care Crowley a dezvoltat-o în religia numitã Thelema, fondând şi o societate ezotericã, Ordo Templis Orientis. Demonizarea sa este consecinţã nu a exprimãrii fãrã echivoc a unui satanism, ci a negãrii doctrinei creştine. Şi de fapt el şi-a dorit imaginea maleficã…el însuşi s-a supranumit Fiara despre care vorbeşte Apocalipsa Sfântului Ioan…
“Morala obişnuitã este pentru oameni obişnuiţi…”
Mitul din jurul lui Aleister Crowley, magician ce trãieşte între 1875 şi 1947, înglobeazã contradicţiile personalitãţii sale: pentru unii antierou, antichrist, prinţ al întunericului, pentru alţii rebel, romantic, nonconformist. O biografie obiectivã lipseşte. Biografia standard este cea a lui John Symonds, The Great Beast, care reţine majoritatea aspectelor frapante ale vieţii sale, dar este foarte ostilã faţã de ideile lui. Alte exemple notabile sunt Magical Dilemma of Victor Neuburg(John Fuller), Legacy of the Beast(Gerald Suster), A Magick Life(martin Boothe) sau The Magical World of Aleister Crowley(Francis King).
Crowley îşi petrece lunga sa viaţã investigând nenumãrate peisaje astrale şi terestre în cãutarea gnozei. Exploreazã din plin bogãţia naturii, în care vede manifestat spiritul. Când observã vreo plantã mai bizarã, se înclinã în faţa ei, ridicându-şi pãlãria. Când întâlneşte un om mai deosebit, îl sondeazã fizic şi mental pânã când se simte iluminat. Când citeşte un manual de magie, îi filtreazã conţinutul conform cerinţelor sale spirituale. Crowley nu este adeptul orb al niciunui sistem de credinţe. El are gânduri mult mai mãreţe: sã-şi constuiascã unul propriu, o cosmologie misticã, o filozofie magicã, un positivism umanist, un neopãgânism. Este greu de clasificat ceea ce el numeşte Thelema (Adevãrata Voinţã). Esenţa cãii propuse de el se rezumã la depãşirea condiţiei individuale şi dezvoltarea independenţei sinelui. O concepţie atractivã, constructivã, dezirabilã. Crowley pare a pleda pentru un umanism menit sã potenţeze capabilitãţile individului şi sã-l elibereze de constrângeri, deschizându-i calea cãtre împlinirea spiritualã. Marea controversã a lui Crowley, care îi va atrage apelativul de Antihrist, derivã nu din scop, ci din metodã. Metoda pe care o propune este studiul şi practicarea magiei (magick, în scrierea arhaicã), definitã ca arta de a provoca o schimbare în acord cu voinţa. Cultura nu este altceva decât o evoluţie a unor experimentãri magice, iar magia reprezintã esenţa cunoaşterii. Nu este o artã practicatã de oricine, magicianul are un destin solitar şi ajunge la adevãr exploatându-şi şi sublimându-şi propriile energii. Tot cu ce vine în contact este un doar pretext sau stimul.
http://www.historia.ro/sites/default/files/c1_1.jpg
“Adevãr! Adevãr! Adevãr! strigã stãpânul din abisul halucinaţiilor”.
Preceptul principal al Thelemei este imperativul voinţei. Legea se reduce la principiul urmãrii impulsului individual. Totuşi, ideea despre voinţã a lui Crowley, care stârneşte atâta revoltã în epocã, cuprinde ceva mai mult decât dorinţe mai mult sau mai puţin josnice, ea referindu-se şi la sentimentul destinului, la credinţa într-un scop mai mãreţ. Al doilea precept este imperativul dragostei, corelat cu voinţa. Conceptul de iubire la Crowley este la fel de complex ca cel al voinţei, dar deseori limitat la aspectul sexual. Sistemul sãu priveşte dihotomia masculin-feminin şi uniunea contrariilor ca pe fundamentul existenţei, iar metafora şi magia sexualã abundã în Thelema sa.
Crowley aspirã sã abordeze magia nu doar ca pe o artã, ci şi ca pe o ştiinţã, sã foloseascã metodele ştiinţei pentru a atinge obiectivul religiei. Experienţele religioase trebuie criticate şi asimilate pentru a pãtrunde înţelesul lor mistic. În viziunea sa, magia oferã rãspunsuri indiferent de dogme sau coduri morale, care nu fac decât sã împiedice progresul. Pãrerile sale radicale îi creeazã o reputaţie nefericitã, intensificatã şi de opiniile sale despre intimidate, publicând numeroase poezii şi tratate care îmbinã problematica religioasã cu imagistica sexualã, uneori foarte explicitã…Crowley argumenteazã cã magia sexualã are funcţie de iniţiere, pentru cã uziteazã energiile şi pasiunile pentru a crea un cadru de manifestare a voinţei care transcende pe tãrâmul non-sexualitãţii. Alte practici pe care se axeazã magicianul includ controlul comportamental pânã la modificarea dupã bunul plac a personalitãţii sau controlul vorbirii pânã când gândul care substituie exprimarea verbalã determinã acelaşi efect ca aceasta.
“Cunoaşterea este de fapt limitatã la experienţã.”
Controversele din jurul lui Crowley sunt adesea provocate intenţionat de el însuşi. El mascheazã multe dintre învãţãturile sale sub vãlul senzaţionalului pentru a-şi asigura interesul publicului, neinteresându-l poate prea mult dacã acesta se exprimã în favoarea sau defavoarea sa. Societatea funcţioneazã ca umbra lui: Crowley refuzã cu obstinaţie sã se conformeze moralei obişnuite. Mai mult, poate cã încearcã sã-şi fabrice o compensaţie pentru anii copilãriei trãiţi într-o abstinenţã totalã. Certã este doar precaritatea echilibrului sãu psihologic, care îl azvârle în excese şi extreme. Opinia publicã îl acuzã de impietate, imoralitate, satanism, vrãjitorie, nimfomanie, rasism, antisemitism, misoginism, abuz de alcool, cocainã, haşiş, canabis, eter, mescalinã, morfinã, heroinã…Dimpotrivã, adepţii sãi, thelemiţii, precum şi alte mişcãri influenţate de sistemul sãu, ca de pildã New Age sau scientologia, îl adorã ca pe un ghid spiritual extraordinar. Extraordinar da, fãrã dubii, deţinând poate una dintre cele mai bogate şi tulburi biografii din istorie. Scriitor prolific, Aleister Crowley lasã moştenire o mare varietate de cãrţi, de la magie ceremonialã şi misticism la politicã şi filozofie. În cultura popularã numele sãu apare în numeroare produse de ficţiune. Îl gãsim ca o prezenţã fantasticã şi tenebroasã în literatura lui Somerset Maugham (The Magician), Dennis Wheatley (The Devil Rides Out), Ira Levin (Rosemary’s Baby), Anton Wilson (Masks of the Illuminati), în benzile desenate ale lui Alan Moore, în muzica lui Ozzy Osbourne (melodia Mr. Crowley de pe albumul Blizzard of Ozz) sau la chitaristul formaţiei Led Zeppelin, Jimmy Page, care cumpãrã o parte din garderoba şi manuscrisele sale, ba chiar şi casa acestuia din Scoţia…
“Esenţa independenţei constã în a gândi şi acţiona conform unor standarde ce provin din interiorul, nu exteriorul omului.”
Edward Alexander Crowley se naşte în 1875 în Leamington Spa, Warwickshire, Anglia, fiu al unor puritani aparţinând unei secte foarte conservatoare numitã Plymouth Brethren. În autobiografia sa, Crowley povesteşte cã s-a remarcat încã din momentul naşterii, pentru cã ar fi purtat pe piept semnul svasticii…Tânãrul Alick obişnuieşte sã-l însoţeascã pe tatãl sãu la predicile itinerante ale acestuia, nutrind un veritabil respect faţã de el şi descriind moartea acestuia ca un eveniment crucial din viaţa sa, survenit când avea doar 11 ani. Moştenind averea acestuia, se înscrie la mai multe şcoli, precum Ebor, Malvern sau Tonbridge, dar nu a reuşit sã se integreze în niciun colectiv, fiind exmatriculat sau renunţând. Încep sã-i creascã îndoielile cu privire la creştinism şi adevãrul Bibliei şi ajunge sã nege toate regulile morale învãţate în copilãrie. Adoptã un comportament sexual extrem de libertin, care va fi justificat prin importanţa ocultã a actului erotic, de altfel parte fundamental a magiei practicate de Crowley. În 1895 Crowley, care îşi însuşeşte prenumele de Aleister, se înscrie la Trinity College, Cambridge, unde studiazã filozofia şi literatura, dar preocupãrile sau au un grad de varietate mult mai mare. Este un alpinist promiţãtor, dominã clubul de şah şi scrie poezie ( Aceldama, White Stains) pe care o publicã în strãinãtate din cauza cenzurii britanice asupra versurilor foarte deocheate…De asemenea are o viaţã sexualã şi misticã foarte activã, neputând niciodatã sã facã vreo distincţie între cele douã aspect ale devenirii sale. Ocultismul, alchimia şi magia se transformã într-o preocupare constantã dupã 1896, când are o primã experienţã revealatoare, pusã de cãtre un biograf de-al sãu pe seama unei prime relaţii homosexuale care i-ar fi creat un contact cu o zeitate imanentã.
http://www.historia.ro/sites/default/files/c2_1.jpg
“Magia este ştiinţa de a produce schimbarea conform propriei voinţe.”
În 1898 Crowley este iniţiat în societatea ezotericã Order of the Golden Dawn, care îl avea ca membru şi pe poetul W. Butler Yeats, chiar de cãtre patronul ei spiritual, Samuel Mathers, în cadrul unei ceremonii la Londra. Îşi ia numele mistic de Frater Perdurado, “cel care va rezista pânã la sfârşit”. În apartamentul sãu luxos din Chancery Lane îşi amenajeazã douã camera speciale, una pentru magie albã, cealaltã pentru magie neagrã. Împreunã cu un asociat, Allan Bennett, învaţã folosirea ritualã a drogurilor. Dupã plecarea lui Bennet în Sri Lanka, Crowley achiziţioneazã Boleskine House în Foyers, Scoţia, pentru a sãvârşi unul dintre cele mai puternice acte de magie, bazat pe Cartea lui Abramelin, act ce avea ca scop contactul cu îngerul pãzitor şi fãcea uz de invocaţii ale prinţilor infernului. Crowley nu izbuteşte sã ducã la bun sfârşit ritualul care se asemãna întrucâtva cu asceza şi rugãciunea monasticã. Ca urmare a disputelor din cadrul ordinului, magicianul pactizeazã cu Mathers care îl iniţiazã în treapta superioarã a cunoaşterii ezoterice.
Aleister cãlãtoreşte între 1900 şi 1903 prin Mexic, India şi Paris, participã la expediţii în munţi şi se familiarizeazã cu diverse practici yoga, pretinzând cã ar fi atins starea de dhyana, în care cel care mediteazã devine unul cu obiectul meditaţiei. Se cãsãtoreşte în 1903 cu Rose Kelly, sora bunului sãu prieten Gerald Kelly, la rândul sãu prieten cu W. Somerset Maugham, autorul romanului The Magician, care îl are pe Crowley ca model al protagonistului.
“Vei face ceea ce vei dori.”
În 1904 cãlãtoreşte cu soţia sa în Egipt. Rose, care este însãrcinatã, are frecvent accese de delir, în care tot îi repetã lui Crowley cã “ei îl aşteaptã”, fãrã sã menţioneze cine sunt ei. În timpul unei invocaţii a zeului egiptean Toth secretul se dezvãluie: ei sunt Horus şi un mesager. Rose îşi continuã delirul şi îl ghideazã pe soţul ei cãtre o stelã funerarã dintr-un muzeu din Cairo, exponat cu numãrul 666…Evident cã el a vãzut întâmplarea ca pe un semn, mai ales cã tot Rose îl informeazã cã “a sosit echinocţiul zeilor”. Crowley începe sã audã o voce interioarã care se proclamã divinitatea Aiwass, a cãrei naturã el nu a înţeles-o niciodatã (sã fi fost subconştientul?), ce îi dicteazã vreme de trei zile ceea ce va deveni Cartea Legii. Ea se bazeazã pe o moralã simplã: absolutizarea dorintei personale. Zeii îl informeazã pe Crowley cã se contureazã o nouã erã, un nou Aeon, iar el a fost ales ca profet. Totuşi Crowley, el însuşi contrariat de ciudãţenia experienţei, ignorã instrucţiunile de a sustrage stela din muzeu şi a traduce cartea în toate limbile pãmântului. În schimb, trimite doar câteva exemplare unor prieteni ocultişti.
Pasiunea pentru alpinism nu o lasã la o parte, întrucât în 1905 pleacã în Himalaya. Dupã expediţie se ocupã exclusiv de magie, mai precia de Goetia, o practicã ce presupune invocãri de demoni şi îngeri popularizatã printr-un curs de magie din secolul al 17-lea, The Lesser Key of Solomon. În portul Kobe din japonia are o viziune pe care o interpreteazã drept accederea pe cea de-a treia treptã din Order of the Golden dawn. Împreunã cu Cecil Jones practicã diferite ritualuri, unele chiar inventate de el, cum ar fi liturghia în versuri supranumitã Liber Pyramidos. Crowley susţine cã uniunea cu substanţa divinã (Samadhi) s-a produs şi cã îngerul pãzitor s-a revelat. Operaţia Abramelin este deci desãvârşitã. Colecţia sa de cãrţi sfinte ale noii religii care va fi Thelema se îmbogãţeşte ca rezutat al inspiraţiei lui Aiwass cu Liber VII şi Liber Cordis Cincti Serpente. Înfiinţeazã Ordinul Argenteum Astrum, precum şi jurnalul occult Echinocţiul. De Rose, care suferea de alcoholism, divorţeazã.
“Nu m-am mulţumit sã cred într-un diavol personal şi sã-l slujesc. Am vrut sã-l întâlnesc personal şi sã-i devin ori stãpân, ori sclav.”
Crowley este din 1912 membru marcant al Ordo Templis Orientis, mare maestru în al 10-lea grad. Ordinul era modelat dupã structura masonicã şi se voia o organizaţie internaţionalã care sã ofere o religie universal fondatã pe o sintezã a cunoaşterii despre univers exprimatã simplu, dar simbolic. Totodatã doctrina permite fiecãrui om sã-şi reveleze destinul, sã descopere calitãţile morale şi intelectuale care l-ar ajuta sã-l împlineascã şi sã dobândeascã o armã neînchipuit de puternicã ce i-ar servi la dezvoltarea oricãrei facultãţi…Este vorba de fapt despre esenţa religiei Thelema a lui Crowley, care a introdus magia homosexualã în practicile OTO ca o formulã eficace de transcedere a cunoaşterii comune. Experimentãrile stranii ale lui Crowley continua în Rusia, unde îşi exploreazã sado-masochismul şi scrie douã dintre cele mai faimoase lucrãri ale sale: Imn cãtre Pan şi misa gnosticã Ecclesiae Gnosticae Catholicae Canon Missae. Cât a stat în SUA şi-a exersat atribuţiile de magister templi, interpretând fiecare fenomen ca o comunicare privatã între divinitate şi sufletul sãu. Se foloseşte de diferite femei ca de catalizatori ai iniţierii sale mistice, se autointituleazã Magul, consumã oxid de metial care îi provoacã o halucinaţie care va fi folositã mai târziu ca parte a concepţiei sale cosmologice, cocheteazã cu astrologia, are viziuni din vieţile anterioare şi…crucificã broaşte pentru a reitera viaţa lui Iisus. În cartea sa din 2002, Secret Agent 666: Aleister Crowley, British Intelligence and the Occult, Robert Spence susţine cã Aleister ar fi putut lucra ca spion pentru serviciile britanice în descursul multelor sale cãlãtorii, ba chiar ar fi avut misiunea de a aduna date despre reţeaua informaţionalã germanã, activiştii independenţi irlandezi şi a le compromite acţiunile printr-o propaganda aberantã. Ca agent provocator, ar fi avut un rol în scufundarea transatlanticului Lusitania, împingând SUA spre rãzboi.
În absenţa voinţei toatã colecţia de virtuţi şi talente nu are niciun rost”.
În 1920, împreunã cu perechea sa, Leah Hirsig, pe care a supranumit-o Femeia Stacojie, aluzie la consoarta Fiarei din Apocalipsã, fondeazã Abaţia Thelema în Cefalu (Palermo), Sicilia. Numele este preluat de la Rabelais, care denumeşte în Gargantua şi Pantagruel un soi de antimãnãstire în care nu mai sunt valabile niciun fel de norme morale. Utopia lui Crowley se voia o şcoalã de magie, Collegium ad Spiritum Sanctum, la care se studiau sistemul sãu teologic, se practica yoga, se adora Soarele şi se fãceau şi treburi domestice. Scopul suprem era ca studenţii sã se dedice descoperirii şi manifestãrii adevãratei voinţe. Crowley este expulzat din Sicilia de cãtre fasciştii lui Mussolini. Dupã experimentul de aici, Crowley cãlãtoreşte prin Europa, ajungând la Lisabona unde se întâlneşte cu poetul Fernando Pessoa, care îi traduce Imnul lui Pan în portughezã. Tot cu ajutorul poetului, îşi însceneazã moartea dispãrând într-un loc stâncos numit Gura Iadului, dupã care reapare în Berlin la trei sãptãmâni. Îşi risipeşte restul de avere la procesul cu scriitoarea Nina Hamnett, care l-a acuzat de practicarea magiei negre în 1932 în cartea Laughing Torso. Judecãtorul declarã cã “nu a mai auzit niciodatã fapte atât de înspãimântãtoare, oribile, blasfemiatoare şi abominabile ca acelea sãvârşite de omul (Crowley) care se descrie drept cel mai mare poet în viaţã”. În timpul celui de-al doilea rãzboi mondial magicianul are legãturi cu Ian Fleming, creatorul lui James Bond, care îi controleazã activitatea de informare sau dezinformare a Germaniei. În 1944 Crowley întreprinde ceea ce el considerã a fi succesul sãu major, anume publicarea Cãrţii lui Toth, care îi aduce 1500 de lire în mai puţin de trei luni. Moare pe 1 decembrie 1972, din cauza unei infecţii respiratorii, dupã ce devenise dependent de heroinã. La 24 de ore, moare şi doctorul sãu, circulând zvonul cã Alick l-ar fi blestemat…
“Se întâmplã cã tot ce existã pe planeta asta este iraţional. Nu este şi nici nu poate fi vreo conexiune cauzalã între lucruri. Cunoaşterea este de fapt limitatã la experienţã. Legile naturii sunt, dupã cum spunea Kant, legile minţii noastre şi, dupã cum spunea Huxley, generalizãri ale faptelor observate. Nu existã niciun argument în defavoarea magiei ceremoniale, nu poţi sã spui cã este absurd sã provoci o furtunã bãtând într-o tobã, nici chiar dacã faci experimentul şi constaţi cã nu a funcţionat. Este ca şi cum, având la dispoziţie pânze şi vopsea, te-ai plânge cã nu ai produs un Rembrandt.”

sursa: http://www.historia.ro (http://www.historia.ro/)

ninette
12-11-2013, 23:01
Nu pare o snoavă, este amuzant și merită citit :ipb_laughing:.

Cum au ajuns ploieştenii să înlocuiască „Bună ziua” cu salutul „Ce bei?“


http://adevarul.ro/locale/ploiesti/foto-ploiesti-orasul-ce-beib-povestea-locului-oamenii-nu-saluta-buna-ziua-1_527d243bc7b855ff56d23b75/index.html

anaendale
16-11-2013, 11:20
Nu pare o snoavă, este amuzant și merită citit :ipb_laughing:.

Cum au ajuns ploieştenii să înlocuiască „Bună ziua” cu salutul „Ce bei?“


http://adevarul.ro/locale/ploiesti/foto-ploiesti-orasul-ce-beib-povestea-locului-oamenii-nu-saluta-buna-ziua-1_527d243bc7b855ff56d23b75/index.html


Hahaha!! E o idee să mă întorc la origini... S-ar putea ca prietenii mei să se bucure de un asemenea salut! :ipb_bigsmile:

ninette
17-11-2013, 20:35
Hahaha!! E o idee să mă întorc la origini... S-ar putea ca prietenii mei să se bucure de un asemenea salut! :ipb_bigsmile:
Cred că nici măcar nu e nevoie să te întorci! Decât în stânga sau în dreapta ... merge oriunde, fără probleme, acest salut ;)

ninette
18-11-2013, 21:50
Povestea militarului care a ajuns întâmplător singurul fotograf al Marii Unirii
Singurele fotografii care se păstrează din timpul evenimentelor din 1 Decembrie 1918 sunt realizate de Samoilă Mârza, ajuns "fotograful Unirii" din întâmplare. Avea 32 de ani, iar cu patru zile înainte se întorsese din război. Ca să ajungă la Alba a mers 11 kilometri, cărând aparatul pe bicicletă.

http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/povestea-militarului-care-ajuns-intamplator-singurul-fotograf-al-ma

ninette
20-11-2013, 17:29
Mari legende ale trecutului: personaje faimoase între adevăr şi ficţiune

Regele Arthur, regele Solomon, Robin Hood, Ulise – sunt personaje a căror faimă nu va pieri niciodată, în ciuda extrem de puţinelor dovezi care le atestă istoricitatea. Cât de mult adevăr rezidă în legendele, basmele şi zvonurile despre misterioşii eroi ai trecutului?


http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/mari-legende-ale-trecutului-personaje-faimoase-adevar-fictiune

ninette
29-11-2013, 22:04
Interesant, drăguț, amuzant pe ici, pe colo...

Duelul la români - între onoare şi femei - http://www.historia.ro (http://www.historia.ro/)

Duelul reprezenta lupta purtata de bunavoie - dupa norme bine stabilite - de doua persoane, în scopul savârsirii unui act de dreptate sau a repararii onoarei lezate. La început a fost un obicei care se baza pe credinta interventiei divinitatii în litigiile omenesti. Victoria trebuia sa fie de partea aceluia care avea dreptate, iar armele decideau acest lucru. Cu timpul, acest vechi obicei s-a raspândit în mai toate statele occidentului crestin, fiind admis si de biserica.

De la Filip cel Frumos la judecatorul Dupin
În Franta, Filip al IV-lea cel Frumos (1285 - 1314) elaborase chiar un regulament. De asemenea, arena în care se desfasura asa-numitul duel judiciar era prevazuta cu tribune pentru spectatori. Mai târziu, o data cu întarirea puterii regale, judecata divina a fost înlocuita treptat cu judecata laica, iar numarul duelurilor judiciare s-a micsorat spre sfârsitul secolului al XIV-lea.

Cu toate acestea, insuficienta legislativa a condus la solutionarea certurilor pe loc, tot pe calea armelor, nobilii pretinzând ca-si fac singuri dreptate. Astfel, apare duelul onoarei, iar luptele devin mai frecvente ca altadata. De foarte multe ori, chestiunile de onoare n-au fost decât pretexte neserioase si orice vorba aruncata în vânt sau o privire îndrazneata erau de ajuns pentru o provocare. Un exemplu elocvent ramâne faimosul Cyrano de Bergerac, eroul lui Rostand, care se batea în duel cu aceia care-l priveau, pe motiv ca-l sfidau, si cu aceia care nu-l priveau, fiindca socotea aceasta ca un semn de dispret. De asemenea, locul de întâlnire putea fi oriunde: un maidan, o piata, o ulita prafuita sau o padure; în felul acesta, în perioada 1598 - 1608, în Franta, au murit 8.000 de nobili în duel. Pentru a opri acest carnagiu autoritatile laice si bisericesti au initiat masuri drastice (de la excomunicare la pedeapsa cu moartea). Si totusi, înfruntarile de onoare erau la moda în ultimele decenii ale secolului al XVII-lea, si, mai mult decât atât, în secolul urmator, dupa Marea Revolutie Franceza, s-a introdus duelul cu pistolul, arma mult mai periculoasa decât spada.

În secolul al XIX-lea continua moda duelurilor, multe dintre ele având sfârsit tragic, si aceasta în pofida legilor care le pedepseau mai mult sau mai putin aspru.
În Franta, în 1837, celebrul procuror general Dupin statornicea o noua jurisprudenta asupra duelului, socotindu-1 un delict de drept comun. Dupa noile dispozitiuni, au fost judecati în 1874 si doi români care s-au duelat la Fontainebleau: Ghica si Sutu. În urma duelului cu pistolul, Ghica a fost împuscat, iar martorii si Sutu au fost dati în judecata. Sutu a fost osândit la 4 ani, martorii lui la 3 ani si la 2 ani martorii lui Ghica, toti fiind considerati complici. Nici în Anglia nu era o legiuire speciala a duelului, dar moartea unui adversar în lupta era încadrata la omor.
Cazul cel mai interesant îl constituie însa Germania, locul în care îsi are originea istorica duelul. Aici, legea penala îi pedepseste cu o strasnicie de text unica pe duelisti. Ar parea paradoxal, dar aici duelurile erau de o frecventa extraordinara, iar represiunea era exact invers proportionala.
Legiuirea contra duelului
În alte tari însa, duelistii erau judecati dupa legi speciale, ca de exemplu în România. Aici, legea duelului, ca de altfel însasi institutia duelului, n-a evoluat mecanic în raport cu moravurile si conceptia societatii despre onoare - asa cum a fost în alte parti. Duelul în tara noastra a fost considerat de catre cei mai multi "o importatiune straina" adusa din tarile apusului în secolul al XIX-lea .
Cea dintâi legiuire contra duelului la noi a fost în Moldova, în timpul lui Mihail Sturdza (1834 - 1849). Legea, trecuta prin Obsteasca Adunare, a fost întarita prin opis domnesc la 16 martie 1842 si prevedea în articolul 1 ca "duelul e o fapta nelegiuita si ca dregatoriile sunt îndatorate a lua cele mai aspre masuri sau pentru a-l preîntâmpina sau pentru a aresta pe faptuitori". În articolele urmatoare erau enumerate pedepsele - egal de aspre - atât pentru duelisti, cât si pentru martori.
În Codul Penal pus în aplicare de la 1 mai 1865, duelul este considerat delict special (Sectiunea IV, Despre duel, art. 258-261), iar legiuitorul român, pe lânga Codul prusian de la 1851, a avut în vedere si legea belgiana asupra duelului din 1841.

În art. 258 se prevedea sanctiunea pedepsei cu închisoarea de la 15 zile pâna la 6 luni si cu amenda de la 200 pâna la 1.000 de lei pentru duelisti. Articolul 259 pedepsea cu închisoarea de la 15 zile pâna la 4 ani, daca dintr-un duel ar fi rezultat moarte sau raniri.

Art. 260 spunea ca "daca luptatorii se vor bate la duel fara secundanti ori martori sau daca regulile hotarâte de martori ori de secundanti nu se vor fi respectat si daca din acest duel a rezultat moartea sau ranirea unuia, culpabilul se va pedepsi dupa dispozitiunile generale cuprinse în aceasta lege asupra omorului sau alte raniri corporale" (C.P. art. 234, 238-240). Art. 261 se referea la situatia în care "un militar se va bate în duel cu un individ care nu este militar", acesta se va supune "jurisdictiunii ordinare a tribunalelor civile" .

Printre primele cazuri în care s-au aplicat textele de lege privitoare la pedepsirea duelului (precum si interpretarea întelesului acestor texte în ceea ce privea pe martorii luptei) a fost dosarul I. Isvoranu - I. Heliade-Radulescu, din 1872. Atât ei, cât si martorii lor au fost dati în judecata si în cele din urma achitati de catre Tribunalul Ilfov. Un alt caz în care Tribunalul Ilfov intervine este cel legat de duelul dintre capitanul Druganescu si capitanul Vidrascu. Druganescu Nebunul se tragea dintr-o familie de boieri. I se spunea asa pentru ca în copilarie ar fi provocat un incendiu în Bucuresti. O neîntelegere la un joc de carti cu capitanul Vidrascu a condus la insulte, injurii si palme si în cele din urma la duel. Lupta desfasurata în gradina Casei Manu a fost inegala pentru ca Druganescu nu stia sa mânuiasca spada, asa ca, fiind strapuns în ficat, a decedat. La acest duel a asistat si dr. C.D. Severeanu care ne povesteste în amintirile sale ca a fost "mult timp sicanat de Parchetul de Ilfov".
Între comic si tragic
Dar nu toate duelurile se terminau tragic, unele erau chiar usor amuzante, în desfasurarea lor. Carol Davila a fost eroul unui astfel de duel, finalizat prin umilirea adversarului sau, sublocotenentul Apostolescu, care, dupa doua focuri ratate (Davila trasese în aer), a cazut în genunchi, cersind îndurare adversarului sau . Altul de aceeasi natura a fost cel dintre fruntasul liberal Emil Costinescu si capitanul Sasa Blaremberg. Duelul a luat sfârsit dupa ce floreta lui Blaremberg s-a înfipt în...degetul mic de la mâna stânga a lui Costinescu. Ce-i drept, combatantii au refuzat sa faca pace pe câmpul de lupta dupa "gravul" accident!

Un caz mai complicat a fost cel petrecut la Botosani în 1893. Alexandru Medvay era prieten cu Eugen Brodschi (ambii din Galitia). Acesta, profitând de încrederea amicului sau si de lipsa lui de la caminul conjugal, îi ademeneste sotia, cu care era de multa vreme în relatiuni, si pleaca cu ea în Ungaria; dupa o perioada se reîntorc. La prima întâlnire cu Medvay, e palmuit si provocat la duel. Ambele parti sunt de acord ca iesirea pe teren este inevitabila. Lupta a avut loc pe mosia unui prieten comun celor doi adversari (la Burdujeni, jud. Botosani). Dupa ce s-au schimbat trei focuri de pistol, Medvay, sotul ultragiat, este ranit mortal. Cazul este adus înaintea justitei si omorâtorului îi sunt aplicate dispozitiile speciale - privitoare la omuciderea din duel -, doi ani de închisoare corectionala, iar pe martori si medici îi achita, participarea lor neconstituind o complicitate. Sentinta a fost întarita de Curtea de Apel din Iasi si de Înalta Curte de Casatie din Bucuresti. Era pentru prima data când se punea chestiunea responsabilitatii martorilor.
Filipescu - Lahovary
Aceasta prima jurisprudenta s-a mentinut si cu prilejul judecarii celui de al doilea fapt, cu consecinte tragice - duelul Filipescu - Lahovary din 1897.
Nicolae Filipescu (1862 - 1916), urmas al unei vechi familii boieresti, licentiat în Drept la Paris, era din 1883 un aparator fervent al Partidului Conservator din care facea parte. Publicist si proprietar al ziarului Epoca (1885), Nicolae Filipescu se lanseaza într-o campanie împotriva guvernului liberal.
Gh. Em. Lahovary (1854 - 1897) era, de asemenea, licentat în Drept la Paris. A lucrat în diplomatie pâna în 1885, când a devenit proprietarul ziarului L'Indépendence Roumaine, în paginile caruia duce, de asemenea, o violenta campanie contra guvernului liberal. În anul 1897, ziarul sau sustinea însa politica liberala.

În urma unei polemici personale violente cu Nicolae Filipescu si ziarul Epoca, Lahovary este provocat la duel. Motivul ofensei a fost articolul intitulat "Deux politiques", aparut în ziarul lui Lahovary, prin care acesta îi reprosa lui Filipescu ca are doua politici: "într-o circumstanta a fost într-un sens si în alta în alt sens" .

Având un presentiment, Lahovary da o declaratie în scris prin care propune sa se faca o împacare, recunoscând ca n-a avut nici un fel de intentie ca sa ofenseze si ca a facut numai polemica de jurnal contra politicii lui Filipescu . De asemenea, martorii sai, Th. Vacarescu si Isvoranu, au declarat ca onoarea lui Nicolae Filipescu nu era atinsa. George Lahovary mai avusese o chestiune identica cu Costa-Foru care îl provocase (martorii au sustinut însa ca nu e loc de duel). Dar cum Costa-Foru nu renunta, ba mai mult l-a si lovit pe Lahovary, onoarea trebuia spalata în sânge. Fiind constrâns sa se bata, a avut norocul sa se dueleze cu spada într-un câmp deschis, tinându-se în garda si reusind sa-l raneasca usor pe adversarul sau.

De data aceasta însa norocul l-a parasit. Terenul ales a fost o sala de scrima unde Filipescu mergea deseori, dar care în schimb îi era necunoscuta lui Lahovary . În sala, dupa doar 30 de secunde, Lahovary era cu spatele la zid. Adversarii au fost din nou pusi în garda si la reluarea celei de-a doua reprize, spada lui Filipescu a intrat 20 cm în corpul adversarului. Lahovary a murit în bratele valetului sau Rudet si ultimele lui cuvinte au fost: "Ils m'ont assasiné".
În procesul care a urmat erau dati în judecata: Nicolae Filipescu ca autor precum si cei doi martori, Victor Ionescu si Alexandru Saulescu. Acuzatiile aduse martorilor erau: insuficienta ofensei si locul ales pentru lupta:"sala întreaga era de 12 metri, avea de o parte o soba si avea paralele de cealalta; deci, la spatele fiecaruia nu erau nici 4 metri. Prin urmare, într-o sala de arme de 12 metri, nu poate, nu trebuie sa se faca un duel".
În vara anului 1898, se dadea urmatoarea sentinta: Nicolae Filipescu era osândit la 6 luni închisoare si 1 leu despagubire catre partea civila care se desistase, iar martorii au fost achitati. Concluzia era ca martorii nu pot fi considerati complici si nu puteau fi pedepsiti pentru fapta lor, întrucât nu exista o anume dispozitiune în Codul Penal.

La începutul secolului al XX-lea, duelurile au continuat, chiar daca rezultatele tragice precum cele din întâlnirile Druganescu-Vidrascu sau Filipescu - Lahovary le-au cam taiat pofta de duel "cavalerilor" moderni.
Duelistii Duca si Bratianu
Un duel care a facut vâlva în timpul Primului Razboi Mondial, mai exact pe 11 mai 1917, a fost cel dintre Vintila Bratianu si doctorul Nicolae Lupu. Conflictul a plecat de la discutiile purtate pentru înfaptuirea reformelor, la redeschiderea parlamentului. Iritat de atitudinea lui N. Lupu si somat de acesta sa-si spuna parerea, Vintila Bratianu i-a raspuns astfel: "parerea mea este ca te porti ca un misel". Evident ca dupa aceasta apreciere, dr. Lupu îl provoaca la duel cu pistolul. Vintila Bratianu, pe lânga faptul ca nu avea faima unui bun tragator, n-ar fi consimtit niciodata sa se dueleze, daca nu l-ar fi convins prietenii de cerintele asa-zisului "cod al onoarei". Martori au fost Argetoianu si Tilica Ioanid, din partea lui Lupu, respectiv Mihail Pherekyde si George Vasescu, din partea lui Bratianu. Întâlnirea a avut loc la via lui Kilimoglu de la Copou. Din fericire, în acest duel, în care fiecare a tras câte doua focuri de pistol, nu a fost nimeni ranit.

O polemica în presa constituia înca un motiv de provocare la duel prin anul 1918. Personajul principal era I.G. Duca. El povesteste în amintirile sale, ca pe un episod comic, despre singurul duel din viata, adversar fiindu-i chiar varul sau Grigore Filipescu care pe atunci facea politica de partea lui Averescu. O nota aparuta în ziarul liberal Miscarea îl ironiza pe Filipescu pe care îl îndemna sa-si faca datoria pe front, si nu sa stea la Bacau si sa comande acolo maturatorii de strada (aluzie la slujba pe care i-o încredintase Averescu). Desi autorul acelei note nu era I.G. Duca, totusi el primeste o scrisoare plina de insulte triviale din partea lui Grigore Filipescu. "Cu tot dispretul pe care mi l-a inspirat întotdeauna institutiunea aceasta anacronica si perimata a duelului, a trebuit prin urmare - spune Duca - sa ridic manusa si sa-i trimit martori" . Este ales Pherekyde, considerat "expert în domeniu", fiind un mânuitor de spada temut, si Mârzescu. Martorii lui Grigore Filipescu erau Costica Hiott si Zizi Cantacuzino.
Locul de desfasurare era via lui Kilimoglu de la Copou, acolo unde avusese loc si duelul lui Vintila Bratianu cu dr. Lupu . Arma aleasa de ofensat (I.G. Duca) a fost pistolul. Pe drumul spre Copou, Duca face imprudenta sa-i marturiseasca lui Pherekyde ca el era hotarât sa traga în aer, fiindca nu dorea nici macar ranirea varului sau, ceea ce era sa duca la retragerea martorului sau care nu considera duelul o parodie, ci un lucru grav si serios."Pe teren - povesteste Duca - ne-a amuzat pe toti prin gravitatea încruntata cu care a procedat la tot ritualul duelului: masuratoarea distantei, verificarea armelor, comandamentul etc" . În sfârsit, cum nimeni nu a fost ranit, duelul respectiv ar putea fi socotit ca o simpla chestiune de "bon ton".

Dupa Primul Razboi Mondial, un alt caz avea sa suscite interesul opiniei publice - duelul dintre Lascar D. Zamfirescu (fiul scriitorului si politicianului Duiliu Zamfirescu) si capitanul (r) D.D. Maican, din iarna anului 1921. S-au schimbat câte trei focuri de pistol pentru o ofensa neînsemnata. Lascar Zamfirescu a fost ranit grav la cap si, cu toate îngrijirile medicale, a murit dupa cinci zile. Curtea de Apel din Bucuresti îl va condamna pe D.D. Maican la doua luni închisoare corectionala, potrivit art. 259 din Codul Penal. Desi Duiliu Zamfirescu renuntase la orice pretentie si chiar declarase ca s-a împacat cu adversarul fiului sau, Maican ramâne cu pedeapsa (recursul sau la Curtea de Casatie a fost respins în 31 ianuarie 1922). Din pacate, la iesirea din penitenciar s-a sinucis .

Dupa aceste evenimente, un imens scandal apare în ziare cu numeroase calificative precum: "barbarie", "anacronism", "stupiditati", "ruginitura medievala". S-au propus penalitati mai aspre contra duelului.
"Codul onoarei si regulile duelului"
Câtiva ani mai târziu, prin 1926, unul dintre "specialistii" în dueluri, avocatul Ion I. Nedelescu, considera ca era nevoie ca opinia publica sa aiba posibilitatea cunoasterii complete a principiilor si regulilor sub scutul carora trebuie sa se desfasoare afacerile de onoare. De aceea el publica "Codul onoarei si regulile duelului". Folosindu-se în special de "Essai sur le duel" al contelui de Chatauvillard, dar si de bibliografia existenta pâna atunci, autorul elaboreaza prima lucrare în româneste referitoare la duel. În cele 130 de articole, autorul se referea la: ofense, felul armelor, cartel, martori, duelul cu spada, pistolul, sabia sau duelurile exceptionale .

În primul rând, nu oricine putea sa provoace si sa se dueleze, dupa cum nu oricine poate servi ca martor. Femeile nu erau admise, minorii sub 21 de ani si rudele pâna la gradul al treilea; maximul vârstei adversarilor era de 60 de ani. Erau nedemni a se bate: condamnatii, imoralii, perversii, cei care au refuzat vreodata sa se bata etc.

Ofensele sunt clasificate în trei categorii: I - ofensa simpla; II - ofensa grava sau ofensa cu insulte sau calomnii; III - ofensa cu lovire sau ranire. Primele doua categorii se savârsesc prin fapte, cuvinte si omisiuni intentionate .

Ofensatul din prima categorie are dreptul sa aleaga armele, cel din categoria a doua are dreptul sa aleaga duelul si armele luptei, iar cel din categoria a treia alege armele, duelul si distantele.
Informatii importante putem afla si despre felul armelor în articolele 13-14. Deci, armele legale erau: spada, pistolul si sabia (aceasta poate fi refuzata de agresor daca este ofiter în retragere sau daca este civil) si trebuiau sa fie în perfecta stare de întrebuintare.

Orice duel trebuie sa aiba loc în 48 de ore (art. 23), iar eventualele explicatii, scuze, recomandari cât mai repede posibil, deoarece facute pe teren pot fi considerate ca tardive si respinse ca atare .

Un capitol separat este dedicat martorilor: câte doi pentru fiecare combatant pentru duelul cu sabie si cel cu pistolul si câte unul singur la duelul cu spada. Lor li se acorda o atentie deosebita, fiind considerati "judecatori suverani ai afacerii de onoare ce li s-a încredintat". Ei verifica natura si valoarea ofensei, decid cui apartin armele, care vor fi distantele si în ce conditii se va dezbate lupta si cine va conduce. Fixeaza locul, data si ora iesirii pe teren. Dar prima lor îndatorire era aceea de a mijloci împacarea partilor pentru ca iesirea pe teren era solutia extrema. Însasi legea penala acorda un rol important martorilor în duel, considerându-i arbitri ai luptei (asistenta lor nu era oprita de legiuitor), utilitatea lor fiind recunoscuta prin articolul 260 Cod Penal.
Armele
În duelul cu spada, arma trebuia sa fie în perfecta stare si sa întruneasca toate conditiile: lama din otel, lungimea de 86-87 cm, perfect dreapta, triunghiulara si rigida, cu garda din otel cu diametrul de 12-14 cm; greutatea totala sa nu treaca de 550 grame. Lamele spadelor nu pot fi ascutite sau stirbite. Terenul de lupta trebuie sa fie egal, neted, larg de 4-5m si lung de cel putin 20m; ar trebui sa fie de vreo 34m pentru a îngadui retragerea în adâncime, conform regulilor scrimei.

În ceea ce priveste duelul cu pistolul, autorul Codului Onoarei recomanda instructiunile admisibile dupa Codul Contelui du Verger Saint Thomas ("Nouveau code du duel"). Astfel, în duelul "de pe loc", dupa ce martorii au ales terenul cel mai potrivit, se marcheaza locul tragatorilor la distanta de 15 - 35 pasi (15 - 27 m). Locurile sunt trase la sorti. Pistoalele trebuie sa fie necunoscute luptatorilor, dar sa faca parte din aceeasi pereche. Dupa ce s-a dat comanda "foc", primul tragator trebuie sa traga într-un minut de la comanda, iar al doilea într-un minut de la focul adversarului. Dar ce se întâmpla daca unul dintre adversari tragea în aer? Tragerea în sus era considerata blamabila. Dupa un prim foc tras în aer, martorii îl întreaba daca are de gând sa faca la fel si cu al doilea foc. Daca raspunsul este da, martorii staruiesc pe lânga celalalt combatant sa nu traga asupra unui om care nu se apara. Iar daca acesta refuza, duelul continua în conditiile impuse de împrejurari (în duelul Davila - Apostolescu, primul a tras de doua ori în aer, iar adversarul sau a tras de doua ori si nu l-a nimerit).

Numarul gloantelor ce se pot schimba, în general, va fi pus în legatura cu gravitatea ofensei (un glont, doua sau trei), dar cel mai bun lucru ar fi însa sa nu se traga mai mult de doua gloante.
Duelul cu "foc de voie" în care tragatorii sunt asezati spate în spate nu se mai uziteaza în perioada anilor 1925 - 1926.

Mai existau duelul la semnal (acesta consta în trei lovituri de palme - la a treia lovitura trebuiau sa traga simultan). Spre deosebire de aceasta forma de duel mai exista duelul cu foc rapid , la care conducatorul luptei comanda: "foc", apoi batea din palme de trei ori pronuntând cu glas tare: "una, doua, trei". Dupa ce se comanda prima lovitura si pâna se dadea a treia lovitura, se tragea.

În regulile acestui cod nu intra duelul cu revolverul, desi aceasta arma se impunea tot mai mult din cauza lipsei de pistoale speciale; el era considerat ca un duel exceptional alaturi de cele în care erau folosite: carabina, pusca, cutitul, pumnalul sau alte arme. Un duel exceptional este considerat si cel cu sabia, deci aceasta se putea refuza, ca arma de duel.

Ofiterii activi nu puteau avea o chestiune de onoare de rezolvat între ei fara aprobarea comandantului, era de parere generalul Gh. Cantacuzino, într-o scrisoare trimisa avocatului Nedelescu.

Codul onoarei si regulile duelului au fost primite cu interes de "specialistii în materie", precum Victor Bilciurescu, generalul Cantacuzino, Mihail Pherekyde si altii. Ei considerau ca duelisti vor fi cât va fi lumea, putini totusi vor fi si acelora le trebuie un cod dupa care sa se dueleze .

Într-adevar, duelurile se vor tine si în continuare, dar si legea penala devine mai severa. Astfel, în Codul Penal din timpul lui Carol al II-lea, promulgat la 17 martie 1936, duelul era sever reprimat, atât în ceea ce priveste pe combatanti, cât si pe martori si medici.

Si cu toate acestea, propunerea pe care o facea Schopenhauer mai demult ar fi fost, poate, cea mai buna metoda de a pune capat duelurilor. Acesta spunea: "Oricine provoaca la duel sau primeste provocarea sa fie ziua mare batut în piata publica cu nuiele ŕ la chinoise, si anume provocatorul si primitorul provocarii cu câte 12, iar secundantii cu câte 6" .
Note
1. I. Tanoviceanu, Duelul, Bucuresti, 1915, p. 21
2. Ibidem.
3. Ibidem, p. 7
4. Ion I. Nedelescu, Codul onoarei si regulile duelului, Bucuresti, 1926, p. 25
5. Duelul Filipescu - Lahovary înaintea Curtei de Apel din Bucuresci. Rechisitoriul Procurorului general d-nu Stefan Statescu, Bucuresci, 1898, p. 39
6. Ion I. Nedelescu, op.cit., p. 30
7. I. Tanoviceanu, op.cit., p. 4
8. D.G. Negulescu, în "Dreptul", nr. 24/1894, p. 160
9. C. Hamangiu, Codul de audienta. Codul penal din 1 maiu 1865 cu modificarile din 1874, 1882, 1893, 1894, 1895, 1900, 1910 si 1912, p. 12
10. C. D. Severeanu, Din amintirile mele. 1853 - 1929. vol. II, Bucuresti, 1929, p. 230
11. Ibidem, p. 229
12. Ion I. Nedelescu, op.cit., p. 48
13. Duelul Filipescu - Lahovary..., p. 27
14. Ibidem, p. 34
15. Ibidem, p. 35
16. Ibidem, p. 25
17. C. Bacalbasa, Bucurestii de altadata, Vol. II, p. 226
18. I.G. Duca, Memorii, vol. III, Ed. Machiavelli, Bucuresti, 1994, p. 234 - 235
19. I.G. Duca, Amintiri politice, Vol. III, München, 1982,
p. 133
20. Ibidem
21. Ibidem
22. Ibidem, p. 134
23. Ion I. Nedelescu, op.cit., p. 53
24. Ibidem, p. 55
25. Ibidem, p. 59
26. Ibidem, p. 66
27. Ibidem, p. 83
28. Ibidem, p. 107
29. Ibidem, p. 128 - 129
30. Ibidem, p. 165
31. I. Tanoviceanu, op.cit., p. 45
Duelul era considerat în Evul Mediu proba juridica esentiala. Prima data a aparut la popoarele germanice.
În Anglia e atestat din secolul XI, din momentul cuceririi normande si e interzis abia în 1819.
În Scotia, duelul judiciar era autorizat prin ordonanta regala, numai în cazuri speciale. Doua astfel de legi s-au emis în 1230 si 1270, pentru ca în 1522 aceasta forma de obtinere a dreptatii sa fie interzisa.
În Rusia, duelul judiciar este amintit în secolul XII; este interzis trei veacuri mai târziu, în cazurile în care ambii combatanti nu erau rusi, si definitiv în 1710.
Islanda este locul în care duelul judiciar este cel mai devreme interzis - secolul XI.
Duelul judiciar putea avea consecinte în materie civila, respectiv amenda, si în materie criminala. În acest caz se putea ajunge pâna la pedeapsa cu moartea pentru cel care pierdea (în cazul în care nu murise în lupta). În Sicilia exista chiar o lege care prevedea amputarea bratului celui învins.
Mai trebuie spus ca arma folosita în cadrul duelului judiciar era bâta.
Femeilor nu le era interzis sa se dueleze, dar, în acest caz, adversarul barbat era obligat sa mânuiasca bâta cu o singura mâna.
Nu se puteau duela: fratii între ei, minorii, parintii cu copiii, bastarzii, evreii si clericii.
Duelul pentru onoare este practicat cu precadere din secolele XVII - XVIII. Interzicerea lui se produce în secolele XIX - XX: în Anglia - 1844, Franta - 1903, Germania - 1902, Spania - 1908 etc.
Ovidiu Drimba, Istoria culturii si civilizatiei

Duelişti celebri
Numeroase personalitati se regasesc pe lista celor care si-au pus viata în joc în timpul unui duel.
Iata câteva exemple:
George Villiers (duce de Buckingham)
Salvador Allende (presedinte Chile)
Andrew Jackson (presedinte al SUA)
Ducele de Wellington
Al. Puskin (poet)
Edouard Manet (pictor)
Mihail Bakunin (parintele anarhismului rus)
Mihail Lermontov (poet)

ninette
14-01-2014, 21:31
Mihai Eminescu, captivat de vestitul bandit Iorgu Serdaru - http://www.historia.ro (http://www.historia.ro/)

http://www.historia.ro/sites/default/files/imagecache/galerie-foto-large/b1_5.jpg

​Răufăcătorii cunoscuţi exercită nu de puţine ori o fascinaţie asupra contemporanilor. Se pare, de pildă, că Mihai Eminescu a fost captivat de tâlharul Iorgu Serdaru, celebru pentru furturile şi spargerile sale din anii 1870. În manuscrisele lui Eminescu se regăsesc astfel mai multe referiri la Serdaru şi chiar o baladă intitulată „Marele Vestit Banditul Sărdariu“, în care scriitorul asocia banditului elemente tipice unui haiduc clasic. Dar cine este acest Iorgu Serdaru şi cum anume a ajuns el faimos?
În România, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, bandiţii sau criminalii cunoscuţi apăreau frecvent în presă sau erau personaje în romane populare. În ciuda faptelor reprobabile comise, nu de puţine ori exista o anumită admiraţie pentru aceşti răufăcători. Cazul lui Iorgu Serdaru este, astfel, reprezentativ pentru felul în care erau priviţi tâlharii perioadei. Serdaru a ajuns în centrul atenţiei tocmai datorită ziarelor care au scris despre faptele sale, iar atitudinea publicaţiilor a fost ambivalentă: indignare (pe bună dreptate), dar şi uimire, dată fiind ingeniozitatea tâlharului care şi-a căpătat reputaţia jefuind o doamnă din lumea bună, vară primară cu mama lui Ion Luca Caragiale.

„Am făcut un împrumut forţat la d-na Mumulenu de cinci-spre-dece mii galbeni”
Una din primele apariţii în gazete a lui Iorgu Serdaru s-a produs în ianuarie 1878, în urma unei tâlhării mai puţin obişnuite. După cum relata ,,Resboiul”, o anumită doamnă Mumulenu fusese abordată de mai mulţi indivizi, pretinşi poliţişti, care susţineau că s-ar fi aflat în urmărirea banditului Serdaru[1] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftn1). După ce s-au asigurat că nu vor fi deranjaţi, aceştia au ameninţat-o pe doamna Mumulenu cu un revolver, furând, printre altele, cinci mii de lire şi zece mii de galbeni în hârtii. Unul dintre inventivii tâlhari era chiar Iorgu Serdaru, care a lăsat procurorului un bilet semnat chiar de el: ,,La neaperata trebuinţă ce-am avut am făcut un împrumut forţat la d-na Mumulenu de cinci-spre-dece mii galbeni”[2] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftn2).Ştirea despre jefuirea doamnei Mumulenu a apărut în multe ziare centrale, chiar dacă în forme variate. ,,Pressa” publica un scurt articol încă din 10 ianuarie 1878: ,,Aflăm că, astă-nopte, nisce făcători de rele, între cari doi uniformaţi, întroducându-se în casele d-nei Mumuloie, peste drum de grădina tirului naţional, au legat’o şi au jefuit’o de mai multe obiecte preţiose”[3] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftn3). Această primă ştire din ,,Pressa” oferea însă informaţii diferite faţă de cea din ,,Resboiul”, care insista că tâlhăria fusese comisă ,,în dioa mare”. Totuşi, în numărul din 12 ianuarie, ,,Pressa” revenea şi reproducea[4] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftn4) ştirea despre tâlhărie din ziarul ,,Românul”, precizând că aceasta avusese loc după-amiază. Iorgu Serdaru, autorul, a fost repede prins. La 17 ianuarie, ,,Pressa” publica o ştire, potrivit căreia, nu numai că banditul fusese capturat, dar că poliţiştii îl şi maltrataseră, tâlharul având o rană la ochi[5] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftn5).

,,Tote astea arată câtu de vetămători suntu societăţii asemenea omeni”
Ziarul ,,Telegraphulu” insista pe caracterul extraordinar al faptei, considerată ,,unu furtu dintre cele mai cutesătore”[6] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftn6). Tâlhăria comisă de Serdaru şi de bandiţii care îl însoţiseră era comparată cu cele mai interesante furturi ale epocii, nu doar din România, ci şi din alte ţări: ,,La noi au apărutu alte spirite şi mai desvoltate în arta gheşeftului, s’au inventatu furturi cari lasă cu multu mai pe josu în ingeniositate şi dibăcie pe acelea din străinătate (...)”[7] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftn7).

http://www.historia.ro/sites/default/files/b2_4.jpg

Iniţiativa lui Serdaru de a se deghiza în procuror era integrată, astfel, în istoria faptelor criminale ingenioase din România, alături de cea a vestitului Pantazescu care furase ,,Cloşca cu puii de aur” de la Muzeul de antichităţi. Articolul amplu, de aproape o coloană, relata şi cum a fost prins tâlharul Serdaru. Un hotelier suspicios alertase Poliţia, iar banditul împreună cu amanta sa fuseseră arestaţi. O scurtă biografie a lui Serdaru îl indica drept presupusul autor al unei crime din Prahova. El ar fi evadat ulterior din închisoarea de la Mărgineni. Câteva zile mai târziu, un nou articol, intitulat ,,Afacerea Serdaru”, arăta că banditul n-ar fi fost probabil prins dacă era mai prudent. Deşi avea o notă admirativă (Serdaru dăduse dovadă de inventivitate şi cutezanţă), textul cuprindea şi fraze pline de indignare: ,,Tote astea arată câtu de vetămători suntu societăţii asemenea omeni, şi câtu de promtă şi aspră aru trebui să fie pedepsa loru”[8] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftn8).

Cine este „doamna Mumulenu”?
Victima tâlhăriei, doamna Ecaterina Momulo, a fost un personaj aparte al epocii. Soţie a unui italian supus austriac, ea era şi vară primară cu mama lui Ion Luca Caragiale[9] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftn9). Soţul ei, Girolamo Cardini, se îmbogăţise în Bucureşti şi, după moartea sa, în 1859, îi lăsase toată averea; mai târziu, după ce şi doamna trece la cele sfinte, banii şi bunurile ajung în posesia lui Caragiale[10] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftn10)... Ţinând cont de averea doamnei Momulo, putem înţelege de ce Serdaru a ales s-o jefuiască. De altfel, tâlharul a mărturisit încă de când se afla în închisoare (pentru un alt jaf) că plănuise această lovitură; între lucrurile sale fusese găsită o listă cu doamne bogate pe care intenţiona să le prade[11] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftn11).Pentru furtul asupra doamnei Momulo/Mumulenu, Serdaru n-a stat însă prea mult închis: în august 1878 reuşea deja să evadeze – a doua sa evadare. Evadările nu erau oricum evenimente neobişnuite în epocă; câţiva dintre cei mai cunoscuţi răufăcători aveau cel puţin o evadare la activ. Serdaru a profitat, astfel, de neatenţia gardienilor şi a fugit prin aceeaşi fereastră prin care scapase şi Pantazescu, autorul furtului spectaculos de la muzeul de antichităţi[12] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftn12).,,Telegraphul” a preluat ştirea din ziarul ,,Românul”, care descria evadarea banditului: Serdaru era prezentat drept ,,vestitulu furu, cunoscutulu supt numele de Serdarulu”[13] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftn13). Prima ştire din ,,Timpul” ce relata despre evadare a apărut mai târziu, pe 11 august. De fapt, se făcea doar o referire la evadarea lui Serdaru, articolul criticând incompetenţa Poliţiei din timpul guvernării liberalilor[14] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftn14). Întrebarea retorică din final surprindea indignarea autorului: ,,Dacă în Capitală se petrec asemenea fapte, ce se întemplă prin provincii?”. Indignarea se transforma în ironie într-un articol din 18 august[15] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftn15). ,,(...) cum să nu se bucure şi tâlharii de libertate; ce frumos!”.

Ţinta lui Serdaru: femeile bogatehttp://www.historia.ro/sites/default/files/b3_2.jpgPentru o vreme, Iorgu Serdaru a ieşit din atenţia presei. A rătăcit, se pare, prin Bulgaria şi a ajuns apoi în Rusia. În 1881 a fost prins şi arestat la Odessa pentru furt, dar autorităţile ruseşti au fost de acord să-l extrădeze doar după ce îşi va fi ispăşit pedeapsa de un an închisoare. Potrivit unui articol din „Resboiul”, în iunie 1882 au fost demarate demersurile pentru extrădarea tâlharului[16] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftn16); în articolul cu pricina, Serdaru era denumit ,,vestitul căpitan de bandiţi”. Extrădarea lui Serdaru întârzia însă pentru că fusese trimis pe jos de la Odessa spre graniţa cu România; şi existau deja temeri că ar putea evada[17] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftn17)... În ciuda acestora, la sfârşitul lunii iunie 1882, Serdaru a fost predat autorităţilor din România, prilej pentru publicaţiile epocii de a contura biografia banditului.Articolul de o coloană din ,,Resboiul”, intitulat chiar ,,Banditul Serdaru”[18] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftn18), este identic cu cel publicat de ,,Naţiunea”[19] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftn19), cuprinzând câteva dintre cele mai importante acţiuni ale sale: evadarea din august 1878, asasinarea unui anume Zaplan în Prahova, spargerea din 1874 comisă în prejudiciul doamnei Drugănescu, tâlhăria din 1877 căreia i-a căzut victimă doamna Ogrăzenu şi tâlhăria din ianurie 1878, care a vizat-o pe doamna Momulo... Lista faptelor criminale comise de Serdaru scotea la iveală un amănunt revelator legat de activitatea sa: tâlharul prefera, de obicei, să atace femei bogate.

Eminescu şi „Marele Vestit Banditul Sărdariu”
Cititorii români urmăreau cu interes faptele bandiţilor celebri în epocă, printre care se număra şi Serdaru. Redactor la ,,Timpul” începând din 1877, Mihai Eminescu a fost şi el captivat de figura tâlharului; stau dovadă manuscrisele sale, care conţin câteva referiri la acesta. O baladă haiducească dedicată lui Iorgu Serdaru era însoţită însă de o scrisoare adresată ,,D. redactor”, iar în scrisoare Eminescu se plângea că era luat drept Serdaru şi că autorităţile îl urmăreau. Se pare că balada a fost transcrisă la sfârşitul deceniului opt, în jurul anilor 1878-1879. Prezenţa scrisorii, dar şi conţinutul ei lasă loc la interpretări complexe. Conform criticului literar Ilie E. Torouţiu, acest text datează din perioada premergătoare îmbolnăvirii poetului, când el ar fi fost chinuit de mania persecuţiei, poate din 1883[20] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftn20).Pe de altă parte, ziarul ,,Timpul” prezentase câteva ştiri despre Serdaru, iar Mihai Eminescu se folosea în articolele sale de renumele banditului. În iunie 1881, de pildă, gazetarul Eminescu publica un articol referitor la lipsa de onestitate a Ministrului de Război din guvernul liberal, iar reputaţia banditului se transforma într-o ironie acidă la adresa liberalilor: ,,Serdaru întemniţat la Odessa, ne scrie că el era un om onest. Tot ce făcuse era că împrumutase bani fără dobîndă, pe care avea de gînd să-i dea îndărăt mergîndu-i afacerile bine. Sunt sigur, zice acest om onest, că s-ar găsi şi advocaţi şi gazette liberale în Romînia cari să-mi ia apărarea şi să arate că ideile mi-a fost cele mai bune (...)”[21] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftn21).

Baladă haiducească
Balada dedicată lui Serdaru, intitulată „Marele Vestit Banditul Sărdariu”[22] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftn22), e redată în proză şi aminteşte de o veritabilă baladă haiducească. Serdaru îşi povesteşte faptele glorioase şi îşi îndeamnă tovarăşii să îl urmeze în afara ţării.http://www.historia.ro/sites/default/files/Untitled-4.jpg
Apar frecvent elemente care evocă natura: codrul, munţii Carpaţi, căprioare, izvoare... De asemenea, biografia banditului e povestită de el însuşi. Un pasaj menţionează evadarea eroului: ,,(...) pe Serdariu să-l uraţi, că de temniţă şi de fiară au scăpat”[23] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftn23). Preferinţa pentru anumite victime-doamne bogate e menţionată în câteva cuvinte: ,,(...) iarna strîng bani împrumut cu dobîndă de prin mahalale însemnate de la cucoane bogate”[24] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftn24). În balada lui Eminescu, Serdaru se prezintă ca un haiduc, care jefuia boierii şi dădea dădea din câştigurile sale celor săraci. Munţii îi asigurau protecţia, ferindu-l de poterele care îl urmăreau[25] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftn25).

Finalul: Serdaru nu mai poate trăi în afara închisorii
După extrădarea din Rusia, Serdaru şi-a petrecut următorii ani în închisoare. Tot în carceră îl regăsim şi la sfârşitul secolului al XIX-lea, potrivit unei lucrări despre istoria închisorilor din România, realizată de un anume Grigore I. Dianu. Inspector General al Închisorilor, Dianu descria şi câteva tipuri de criminali din închisorile româneşti. Între aceştia apărea şi Serdaru, care, la 46 de ani, era condamnat la muncă silnică pe viaţă. Fotografia care însoţea descrierea părea a înfăţişa însă pe cineva mult mai bătrân. Iorgu Serdaru devenise aproape alt om, iar Dianu nota: ,,Fie etatea sea mai înaintată, fie o transformare a stărei sele psihice, criminalul acesta este cu totul resemnat şi supus. Nu manifesteză nici un semn deosebit, şi pare că recunosce însuşi că are sorta ce a meritat”[26] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftn26). Tâlharul era, într-adevăr, resemnat cu soarta sa, nemaifiind pregătit pentru viaţa din afara închisorii. Într-o lucrare din 1911, care discuta despre chestiunea moralizării deţinuţilor, autorul menţiona cazul lui Serdaru, care fusese eliberat, îşi căutase de lucru, dar fusese alungat, aşa că se întorsese la închisoare pentru a cere hrană şi adăpost[27] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftn27)...

Note[1] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftnref1),,Resboiul”, anul II, nr. 171, 11 ianuarie 1878, p. 3
[2] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftnref2)Ibidem.
[3] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftnref3),,Pressa”, anul XI, nr. 6, 10 ianuarie 1878, p. 3
[4] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftnref4)Idem, anul XI, nr. 8, 12 ianuarie 1878, p. 3
[5] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftnref5)Idem, anul XI, nr. 12, 17 ianuarie 1878, p. 3
[6] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftnref6),,Telegraphulu”, anul VIII, nr. 1722, 11 ianuarie 1878, p. 3
[7] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftnref7)Idem, anul VIII, nr. 1728, 18 ianuarie 1878, p. 2
[8] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftnref8)Ibidem.
[9] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftnref9)Şerban Cioculescu, Viaţa lui I.L.Caragiale, Bucureşti, Fundaţia pentru Literatură şi Artă ,,Regele Carol”, 1940, p. 169
[10] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftnref10)Ibidem, p 168
[11] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftnref11),,Telegraphulu”, anul VIII, nr. 1734, 25 ianuarie 1878, p. 3
[12] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftnref12),,Pressa”, anul XI, nr. 174, 7-8 august 1878, p. 3
[13] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftnref13),,Telegraphulu”, anul VIII, nr. 1895, 9 august 1878, p. 3
[14] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftnref14),,Timpul”, anul III, nr. 176, 11 august 1878, p. 3
[15] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftnref15)Idem, anul III, nr. 181, 18 august 1878, p. 3
[16] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftnref16),,Resboiul”, anul VI, nr. 1762, 8 iunie 1882, p. 2
[17] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftnref17)Idem, anul VI, nr. 1769, 15 iunie 1882, p. 2
[18] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftnref18)Idem, anul VI, nr. 1803, 19 iulie 1882, p. 3
[19] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftnref19),,Naţiunea”, anul I, nr. 20, 19-20 iulie 1882, p. 3
[20] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftnref20)Mihai Eminescu, Opere, vol VI, Literatura populară, Bucureşti, Editura Academiei, 1963, p. 595
[21] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftnref21)Ibidem, p. 597
[22] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftnref22)Ibidem, p. 602
[23] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftnref23)Ibidem
[24] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftnref24)Ibidem
[25] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftnref25)Ibidem, p. 603
[26] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftnref26)Grigore I. Dianu, Istoria Închisorilor din România. Studiu comparativ. Legi şi obiceiuri, Bucureci, F. Gobl, 1900, p. 168
[27] (file://elvis/ro/bu/Bucuresti/HeadQuarter/HISTORIA/UTILE/ARHIVA/122%20Februarie%202012/TEXTE/Editat%20Iorgu%20Serdaru%20revizuit%20de%20autor.d oc#_ftnref27)Ion Constantinescu-Mion, Moralizarea deţinuţilor şi pregătirea or pentru o viaţă cinstită, Bucureşti, Rosenthal&Gold, 1911, p. 18

Val-Vartej
15-01-2014, 15:42
Stiaţi că Eminescu a scris cea mai frumoasă rugăciune ?
Această Rugaciune a fost recitată ȋn limba romȃna
de către Papa Ioan Paul al II-lea la Vatican .


Noi ce din mila Sfântului
Facem umbrã pãmântului,
Rugãndu-ne'ndurãrilor,
Luceafãrului mãrilor.
Ascultã-a nostre plângeri,
Regina peste îngeri;
Din neguri te aratã,
Luminã dulce, clarã,
O, Maicã Preacuratã
Si pururea Fecioarã, Marie!
Crãiasã alegându-te,
Îngenunchem rugându-te:
Înalţã-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie.
Fii scut de întãrire
Si zid de mântuire.
Privirea-ţi adoratã
Asuprã-ne coboarã,
O, Maicã Preacuratã
Si pururea fecioarã, Marie!

ninette
17-01-2014, 18:40
Șapte oameni faimoși care ar fi trebuit să se afle la bordul Titanicului - http://www.historia.ro/

Scufundarea Titanicului a dus la pierderea a circa 1500 de vieți omenești. Printre pasagerii care au murit în aprilie 1912 în urma acestui dezastru maritim devenit faimos se numărau și câteva vedete ale începutului de secol XX: marii industriași John Jacob Astor al IV-lea (cel mai bogat om de pe Titanic) și Benjamin Guggenheim, coproprietarul lanțului de magazine Macy's, Isidor Straus, și soția lui, Ida.
Au mai murit și faimosul scriitor american Jacques Futrelle, pictorul și sculptorul Francis Millet și maiorul Archibald Butt, prieten al președintelui William Taft.Pe lângă personalitățile care au avut ghinionul să se îmbarce pe Titanic la Southampton pe 10 aprilie 1912, au mai fost alte câteva persoane faimoase care ar fi trebuit să călătorească pe Titanic, dar, dintr-un motiv sau altul, nu au făcut-o.
Theodore Dreiser
Scriitorul american Theodore Dreiser s-a gândit să se întoarcă din prima sa vacanță pe continentul european la bordul Titanicului, însă un editor britanic l-a convins să nu o facă și să plece în schimb cu o altă navă care l-ar fi costat mai puțin. Când a aflat vestea despre scufundarea Titanicului, Dreiser se afla la bordul navei Kroonland.

Guglielmo Marconihttp://www.historia.ro/sites/default/files/Guglielmo-Marconi-2.jpg
Fizicianul italian Guglielmo Marconi este cunoscut drept pionierul telegrafiei fără fir și câștigătorul Premiului Nobel pentru Fizică în 1909. Lui i s-a oferit o călătorie gratuită pe Titanic, dar a preferat să plece spre America cu trei zile mai devreme, îmbarcându-se pe vasul RMS Lusitania. Fiica sa, Degna, a explicat ulterior că omul de știință avea de lucru și a preferat să plece cu Lusitania deoarece exista pe vas un stenograf de ale cărui servicii avea nevoie.După tragedia din aprilie 1912, Marconi a fost considerat un erou deoarece invenția sa a contribuit la salvarea a peste 700 de vieți. Trei ani mai târziu, Marconi avea să fie din nou foarte aproape de un dezastru maritim. El a călătorit cu același vas Lusitania în aprilie 1915 în ultimul voiaj al navei înainte de scufundarea sa de către germani, pe 7 mai 1915.
Milton Snavely Hershey
Milton Snavely Hershey este fondatorul Companiei de Ciocolată Hershey, omul din spatele unor dulciuri faimoase la vremea aceea în America. De asemenea, el a dat numele unui oraș din Pennsylvania. În primăvara lui 1912, Hershey se pregătea să se întoarcă pe continentul american după ce-și petrecuse iarna în Franța. Arhivele din orașul Hershey păstreaă un cec de 300 de dolari pe care omul de afaceri l-a scris pentru compania White Star Line în decembrie 1911, bani care ar fi reprezentat un avans de 10% pentru rezervarea unui loc la bordul Titanicului. Din fericire pentru Hershey, din cauza unor probleme de afaceri el a fost nevoit să plece spre America mai devreme decât intenționa, îmbarcându-se pe nava germană Amerika. Aceasta avea să fie una dintre navele care a trimis Titanicului avertismente privind gheața aflată pe traseu.
J. Pierpont Morganhttp://www.historia.ro/sites/default/files/J-Pierpont-Morgan-4.jpg
Legendarul bancher, pe atunci în vârstă de 74 de ani, supranumit „Napoleonul Wall Street-ului”, este cunoscut pentru fondarea a două mari companii americane: General Electric și U.S. Steel Corporation. De asemenea, s-a spus că el a fost cel care a salvat, aproape de unul singur, sistemul bancar american în timpul crizei financiare din 1907.J.P. Morgan avea legături cu International Mercantile Marine, un trust ce a încercat să monopolizeze transportul maritim comercial. Compania controla și White Star Line, astfel că Morgan a participat la lansarea oficială a Titanicului în 1911 și avea un apartament special făcut pentru el la bordul navei, precum și o punte de promenadă personală.Morgan trebuia să se îmbarce pe Titanic în aprilie 1912, dar a preferat să rămână mai mult timp în Franța, unde se bucura de o vacanță în stațiunea Aix.
Henry Clay Frick
Henry Clay Frick a fost un mare industriaș și bancher american, președinte al Carnegie Steel Companie și unul din asociații lui J.P. Morgan. La fel ca acesta, el trebuia să călătorească la bordul Titanicului, dar și-a anulat călătoria când soția lui și-a luxat glezna și a trebuit internată într-un spital italian.
John R. Mott
Deși astăzi nu este la fel de cunoscut precum era în prima jumătate a secolului XX, John R. Mott a jucat un rol important în societatea americană. El a fost un foarte influent lider al YMCA și al Federației Mondiale a Studenților Creștini; în 1946, i s-a acordat Premiul Nobel pentru Pace pentru activitatea sa în organizațiile internaționale creștine studențești care activau pentru promovarea păcii.Aparent, lui Mott și unui coleg li s-ar fi oferit o călătorie gratuită la bordul Titanicului de către un oficial al White Star Line interesat de activitatea sa, însă ei a refuzat și au călătorit la bordul unei nave mai puțin sofisticate, anume Lapland. Conform biografiei sale, scrise de C. Howard Hopkins, când el și colegul lui au ajuns la New York și au auzit despre tragedia Titanicului, cei doi bărbați s-au uitat unul la altul, iar unul a rostit gândul ce le-a trecut amândurora prin minte: „Bunul Dumnezeu trebuie să mai aibă lucruri pe care vrea să le facem.”
Alfred Gwynne Vanderbilthttp://www.historia.ro/sites/default/files/Alfred-Gwynne-Vanderbilt-6.jpgSportivul multimilionar în vârstă de 34 de ani era moștenitorul imperiului de afaceri Vanderbilt. El trebuia să se întoarcă dintr-o călătorie în Europa la bordul Titanicului, dar a anulat-o chiar în ultima clipă, astfel că primele știri au anunțat că el se afla pe vas. Norocul ce l-a salvat în aprilie 1912 nu avea să-l salveze și în mai 1915, când Alfred Vanderbilt avea să se numere printre victimele ce și-au pierdut viața la bordul vasului Lusitania. Pentru drumul înapoi spre Marea Britanie al Titanicului, care trebuia să înceapă la 20 aprilie, alte persoane faimoase își rezervaseră un loc la bordul navei:- Henry Adams, descedentul a doi președinți americani- John Alden Dix, atunci guvernator al statului New York- J. Bruce Ismay, directorul White Star Line, supraviețuitor al dezastrului Titanicului. În multe din relatările celor întâmplate în noaptea tragediei, Ismay este portretizat în mod negativ din cauza faptului că a făcut în așa fel încât să ajungă pe una din bărcile de salvare. De asemenea, el a fost considerat drept responsabilul pentru numărul insuficient de bărci de salvare aflate la bordul navei.- Guglielmo Marconi; pentru că ratase primul voiaj al navei, aparent Marconi făcuse aranjamente pentru a fi la bordul Titanicului în cel de-al doilea voiaj.- Frank Seiberling, fondatorul companiei producătoare de pneuri Goodyear Tire and Rubber Company.

Sursa: http://www.smithsonianmag.com (http://www.smithsonianmag.com/)





(http://x.cel.ro/www/delivery/ck.php?oaparams=2__bannerid=455__zoneid=42__OXLCA= 1__cb=4438eb446c__oadest=http%3A%2F%2Fadocean-ro.hit.gemius.pl%2Fhitredir%2Fid%3D.FtLaX.9.ET7Lhi emArSI2XjP6JNN.u5CaWv03mD_rb.W7%2Fstparam%3Dsiejki qfte%2Ffastid%3Dntosswvkfaisqtlgnealjnrsmomr%2Fsar g%3D52D94CB186010B6E%2Furl%3Dhttp%253A%252F%252Fww w.cel.ro%252F%253Futm_source%253Dwww.historia.ro%2 526utm_medium%253Dopenx4%2526utm_campaign%253DText )

ninette
23-01-2014, 22:28
O cale ferată dispărută sau cum s-a născut staţiunea Buşteni - http://www.historia.ro/


Povestea staţiunii Buşteni este, de fapt, povestea fraţilor Carol şi Samuel Schiel şi a unei industrii care a dăinuit vreme de peste un secol; naşterea şi activitatea Fabricii de Hârtie „C&S Schiel, Succesorii-Buşteni” au deschis, de fapt, calea apariţiei oraşului montan din zilele noastre.
La începutul anului 1882, sesizând imensul potenţial economic al „aurului verde”, doi tineri investitori, Carol şi Samuel Schiel, fiii unui pastor luteran stabilit la Râşnov, au demarat construcţia unui veritabil centru forestier, al cărui nucleu a rămas cunoscut sub numele de „Fabrica de Hârtie C&S Schiel, Succesorii-Buşteni”. Câteva luni mai târziu, în ziua de 1 octombrie 1882, a început producţia de celuloză şi de hârtie, comenzile din ce în ce mai mari, care au sosit aproape instantaneu, şi necesitatea asigurării unui flux constant de materie primă determinându-i pe cei doi investitori să arendeze importante parcele din pădurile care se întindeau pe pantele munţilor din zonă.

O premieră: locomotiva electrică stârneşte admiraţie
După numai zece ani, amploarea deosebită pe care a căpătat-o activitatea fabricii a impulsionat dezvoltarea industrială a zonei, între anii 1891-1893 fiind deschis „Ferăstrăul de la Retivoiu”, numele popular sub care a rămas cunoscută fabrica de cherestea şi chibrituri de la Azuga. Pentru a uşura transportul lemnului, în anul 1894 a luat fiinţă prima cale ferată forestieră de pe Valea Prahovei. Linia cu ecartament îngust (700 mm.) avea o lungime de 6,2 kilometri şi urca până în pachetele de exploatare situate la poalele Muntelui Retivoiul, vagonetele încărcate cu buşteni fiind iniţial remorcate de locomotive cu abur importate din Germania şi Austria.

http://www.historia.ro/sites/default/files/2_CFF_Azuga_-_Funicular_Retivoiu_-_1911.jpg
CFF Azuga - Funicular Retivoiu - 1911

Pentru a elimina aproape complet ameninţarea incendiilor, fraţii Schiel au decis schimbarea modului de tracţiune al trenurilor. Astfel, în anul 1899, localnicii Buşteniului au asistat uimiţi la sosirea unui vehicul nemaiîntâlnit în România acelor ani: prima locomotivă electrică, comandată la uzinele germane Orenstein & Koppel-Berlin. Un adevărat magnet pentru fotografii începutului de secol XX, locomotiva era alimentată de curentul electric ce circula printr-un fir de cupru susţinut pe o serie de console metalice montate pe stâlpi de lemn.

Mărire şi decădere
Transformat într-o puternică societate pe acţiuni, în anul 1904, centrul industrial a continuat să se dezvolte, fiind arendate tot mai multe parcele de pădure. În acelaşi an, în locul vechii „mori de lemn” din Valea Jepilor a fost construită o fabrică de celuloză, iar între anii 1907-1909 a fost deschis un nou sistem feroviar forestier – ale cărui linii, cu o lungime totală de 16,8 kilometri, urcau pe văile Ialomiţei şi Brateiului – şi un funicular ce se întindea pe o lungime de 13 kilometri, deasupra versantului abrupt al Munţilor Bucegi, pe traseul Buşteni-Bolboci-Bratei. Treptat, sistemul de tracţiune electrică a fost extins, în anii 1907 şi 1913 fiind aduse încă două locomotive de acest tip, produse la uzinele AEG.
La sfârşitul anului 1928, odată cu epuizarea fondului forestier, mica linie ferată ce urca pe Valea Azugii a fost demontată. În anul 1948, întregul complex industrial a fost naţionalizat, fabrica împreună cu întregul său sistem de transport devenind proprietatea statului român.
La 1 noiembrie 1966, funicularul şi calea ferată forestieră au fost abandonate, iar linia de legătură între fabrica de celuloză şi cea de hârtie a mai fost menţinută în activitate încă 15 ani, dispărând la rândul său din peisajul feroviar al Buşteniului în anul 1981.

Ultimele semne, şi ele pe cale de dispariţie
Mulţi dintre cei care au traversat mica localitate montană au observat, în apropierea intersecţiei cu strada ce urcă spre punctul de plecare al telecabinei, o linie ferată pe care deseori se putea vedea circulând un tren ce părea a fi de jucărie. Era locul de întâlnire al pasionaţilor feroviari care se delectau privind şi imortalizând pe peliculă imaginea micilor vagoane şi mai ales pe cea a locomotivelor electrice ce le remorcau.

http://www.historia.ro/sites/default/files/6_IMG_0004.jpg
Astăzi, doar amintirile vârstnicilor, fotografiile îngălbenite de trecerea nemiloasă a timpului ori câte-o veche clădire mai stau mărturie a unor timpuri de mult apuse şi a unei industrii căreia Buşteniul actual îi datorează, în mare parte, existenţa sa ca localitate.
De la fereastra trenului mai poţi privi pe geamul vagonului, pe partea dreaptă a căii ferate, halele ruinate pe-ale căror porţi n-a mai ieşit demult nicio foaie de hârtie, iar celui care alege să călătorească cu vreunul dintre automobilele ce împânzesc străzile înguste ale oraşului i se va înfăţişa imaginea locului gol, unde odinioară se înălţau impunătoarele clădiri cu aspect de veche fabrică. Şinele care traversau şoseaua naţională şi pasarela metalică care se arcuia deasupra ei au fost demontate, iar vagoanele pe care era transportat cândva lemnul s-au transformat demult în fier vechi. Asaltaţi mereu de ploile repezi ale verilor ori de zăpadă, numai pilonii metalici care susţineau cândva cablurile vechiului funicular şi cantonul abandonat, de pe-a cărui terasă din lemn era adeseori controlată funcţionarea acestei instalaţii, mai amintesc că prin aceste locuri trecea odată drumul neîntrerupt al „aurului verde”.

Ce s-a întâmplat cu locomotivele electrice ale fabricii?
Cea mai veche dintre cele trei locomotive electrice, deşi modificată aproape complet după închiderea funicularului şi a liniei ferate înguste, a fost adusă la Bucureşti în vara anului 1990, cu intenţia de-a fi restaurată şi expusă în colecţia Muzeului CFR. Din păcate, odată ajunsă aici, locomotivei i s-au pierdut urmele, situaţia sa actuală stând la baza unei vii controverse ale cărei ipoteze nu sunt însă susţinute de nicio sursă documentară certă. O situaţie mai fericită au avut-o cele două locomotive fabricate în anii 1907 şi 1913. În timp ce prima dintre ele a fost vândută unui investitor particular, cea de-a doua a fost salvată şi expusă, împreună cu unul dintre micile vagoane ale trenului forestier, pe peronul vechii gări de munte Buşteni, graţie eforturilor aproape supraomeneşti ale unor iubitori ai tehnicii feroviare, care au încercat să-i redea, fie şi măcar parţial, imaginea de altădată.

Liniile forestiere din Valea Ialomiţei:


Lacul Scropoasa-Valea Blanei………. 8 km
Ramificaţia Valea Bolboci…………….. 2 km
Ramificaţia Cheile Tătarului………….. 1 km

Liniile forestiere din Valea Brateiu:


Cantonul Brateiu-Valea Brateiu ……. 4,8 km
Ramificaţia Valea Mitarca…………….. 1 km

ninette
29-01-2014, 15:49
Povestea papesei Ioana – Adevăr şi legendă - http://www.historia.ro/

http://www.historia.ro/sites/default/files/imagecache/articol-picture-small/papesa-ioana-papa-ioan-viii.png

Papii aflaţi în fruntea Bisericii creştine de la Roma în Evul Mediu erau, deseori, departe de a fi sfinţi. Poporul naiv, însă, era dispus să creadă orice poveste despre ei, oricât de scandaloasă ar fi fost.
Sudul Italiei e zguduit de puternice cutremure de pământ; despre Franţa se zvoneşte că e înecată în sânge; la Roma, oameni şi animale mor otrăviţi de mirosul pestilenţial al roiurilor de lăcuste putrezite în apă. Oamenii sunt cuprinşi de panică. Oare după împărăţia lui Carol cel Mare, încoronat cu doar o jumătate de secol în urmă, avea să vină sfârşitul lumii? Să fi fost Mohamed precursorul înfricoşătorului Antichrist şi înaintarea impetuoasă a fanaticilor săi adepţi spre Occident să fi anunţat sfârşitul creştinismului?
Anul 857. Locuitorii Romei îşi pun speranţa în Papa Ioan al VIII-lea, pe care l-au îndrăgit în cei doi ani de pontificat. Procesiunea condusă de acesta, de la basilica Sf. Petru la palatul rezidenţial din Lateran, de cealaltă parte a Tibrului, este însoţită de mulţimile care ovaţionează. Dar când grupul papal ajunge la o mică alee dintre Colosseum şi biserica Sf. Clement, Sfåntul Părinte se clatină şi se prăbuşeşte. În faţa spectatorilor îngroziţi, Papa Ioan se dovedeşte a fi o femeie cuprinsă de durerile facerii. În doar câteva clipe, naşterea copilului îi transformă pe credincioşi într-o mulţime furioasă, care îi înşfacă pe nefericită şi pe nou-nascut, îi târăsc dincolo de porţile oraşului şi îi ucid prin lapidare.Relatată de nenumărate ori de la sfârşitul secolului al XII-lea încoace, povestea va străbate Europa şi va face istorie.
În numele dragostei
Prin anul 818, în familia unor misionari englezi din oraşul Mainz, pe malurile Rinului, se naşte Ioana, o fată de o frumuseţe şi o inteligenţă remarcabile. La vârsta de 12 ani, ea se îndrăgosteşte de un călugăr, părăseşte casa părintească, îmbracă haine bărbăteşti şi intră în mănăstire, ca novice, pentru a fi alături de iubit. Sub numele de Ioan Anglicus sau Ioan Englezul, după cum îşi spune ea însăşi, îşi petrece zilele rugându-se sau citind în bibliotecă, iar nopţile şi le închină dragostei.Curând însă, înşelăciunea e descoperită şi cuplul e nevoit să fugă. Ca sa scape de pedeapsa Bisericii, pornesc în pelerinaj prin Europa şi apoi spre Ţara Sfântă. La Atena, călugărul dispare, iar Ioana porneşte spre Roma. Sub aceeaşi falsă înfăţişare de bărbat, ea lucrează, conform unor surse, ca notar sau, conform altora, ca dascăl. Indiferent care a fost slujba iniţială, Ioana ajunge, curând, cunoscută. Elocinţa îi era admirată de studenţi, înţelepciunea de filozofi, cardinalii i-au remarcat cunoştinţele teologice, iar slujitorii Papei o îndrăgeau pentru generozitate. La moartea Papei Leon al IV-lea, în 855, Ioana este unanim aleasă succesor şi ocupă Scaunul papal sub numele de Ioan al VIII-lea. Ioana/Ioan păstrează secretul faţă de toţi, mai puţin o persoană, cea care i-a stricat, de altfel, planul. Valetul devine amantul acestei femei singure şi pasionale, care rămâne însărcinată. După naşterea în public a copilului şi prompta răzbunare a mulţimii, este repede proclamat un nou papă, Benedict al III-lea. Mai târziu, istoricii Bisericii au stabilit ca dată a instalării lui anul 855, pentru a elimina orice urmă a pontificatului Ioanei. Când, 15 ani mai tarziu, în 872, un alt Ioan devine papă, i se atribuie numele de Ioan al VIII-lea, şi nu Ioan al IX-lea.
Dovadă pentru sceptici
Este foarte posibil ca povestea Papesei Ioana să fi apărut în secolul al X-lea, într-o epocă în care Sfântul Scaun a fost ocupat de nu mai puţin de 23 de papi, unii pentru doar câteva luni. Bilanţul pontificatelor lor este o interminabilă înşiruire de orori: papi întemniţaţi, ucisş, înlăturaţi de la putere, lăsaţi să moară de inaniţie, cărora li s-au scos ochii. În spatele acestor pontifi slabi şi efemeri se aflau femei provenind din familiile nobile din Roma. Dacă femeile tot aveau atâta putere, se întrebau oamenii simpli, de ce nu ar fi papă o femeie?Lucrarea Cele şapte daruri ale Sfântului Spirit, scrisă de călugărul dominican Stephan din senioria Bourbon, în secolul al XIII-lea, oferă istoricilor cele mai vechi date despre Papesa Ioana. Povestea aceasta a fost indusă apoi de un alt călugăr dominican, un polonez numit Martin din Troppau, într-o lucrare cunoscută, Cronica papilor şi a împăraţilor.Statuia unei femei cu copil, situată pe aleea dintre Colosseum şi biserica Sf. Clement, acolo unde s-a oprit atât de dramatic procesiunea din 857, este invocată ca dovadă de către cei care cred în povestea Papesei Ioana. Ulterior procesiunile ocoleau locul care amintea ruşinea de care se acoperise papalitatea.Timp de peste 200 de ani, printre busturile papale din catedrala din Siena, s-a aflat unul sub numele „Papa Ioan al VIII-lea, Femeie din Anglia“; în secolul al XVI-lea, Papa Clement al VIII-lea a poruncit ca bustul să fie rebotezat „Papa Zacharias“.Probabil cea mai bizară dovadă în sprijinul poveştii Papesei este Sella stercoraria, un ciudat scaun de marmură găurit, care a fost găsit în basilica Sf. Ioan din Lateran. De la sfârşitul secolului al XI-lea şi până în secolul al XVI-lea, s-a spus că era folosit la ceremonia de învestitură a papilor. Înainte de investitură, fiecare Papă era obligat să se aşeze pe scaun pentru o examinare medicală, care să îi determine sexul.
Negarea cercetătorilor
Povestea Papesei a avut un asemenea impact, încât la Conciliul de la Constanz din 1415 a fost amintită în dezbaterile privind prerogativele Papei. Învăţatul Pius al II-lea, care a deţinut pontificatul în acelaşi secol, a încercat să atenueze legenda, dar fără prea mult succes. În secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, povestea a fost folosită de diverşi scriitori protestanţi, spre a ataca şi mai puternic papalitatea. În mod surprinzător, David Blondel, scriitor calvinist, a fost primul care a atacat această poveste. Tratatul scris de el în 1647 se intitulează:Cunoscuta clarificare a chestiunii – dacă 0 femeie a ocupat sau nu Scaunul papal de la Roma.Cercetătorii de astăzi resping povestea Papesei Ioana. Ei spun ca nu este vorba despre fapte reale, ci mai degrabă de o moştenire de pe vremea papalităţii medievale – o epocă tulbure în care papii erau cunoscuţi pentru cu totul alte lucruri decât pentru sfinţenie şi nimic nu părea destul de rău sau ciudat încât să nu fie crezut. Cât despre scaunul de marmură, era, probabil, o relicvă a Romei antice, un fel de toaletă a unei băi din oraş.

Val-Vartej
31-01-2014, 20:45
Despre căscat.



Antrenarea creierului. Modalităţi de a obţine sănătatea fizică, mentală şi spirituală

(Andrew Newberg si Mark Robert Waldman)

“Căscaţi. Râdeţi dacă vreţi (deşi aţi face mai bine creierului dacă aţi zâmbi), dar după părerea mea profesională, căscatul este unul dintre cele mai straşnic păstrate secrete în neuroştiinţă. Chiar şi colegii mei, care fac la alte universităţi cercetări asupra meditaţiei, relaxării şi reducerii stresului, au trecut cu vederea această puternică unealtă de intensificare neuronală. Căscatul a fost folosit de multe decenii în terapia vocii, ca un mijloc eficient de reducere a hipertensiunii din gât şi a anxietăţii.
Câteva studii recente bazate pe scanarea creierului au arătat cum căscatul induce o activitate neuronală unică în zonele creierului care sunt direct legate de generarea conştiinţei sociale şi crearea sentimentelor de empatie. Una dintre aceste zone este precuneusul, o mică structură ascunsă în cutele lobului parietal. Conform cercetătorilor de la Institutul de Neurologie din Londra, precuneusul pare să joace un rol central în conştiinţă, autoreflecţie şi refacerea memoriei. Precuneusul este stimulat de respiraţia yoga, fapt care ajută la explicarea motivului pentru care diferite forme de meditaţie contribuie la un sentiment sporit de conştiinţă de sine. Este de asemenea una dintre zonele cele mai atinse de afecţiunile bătrâneţii şi problemele de deficit de atenţie, deci este posibil ca dacă vom căsca deliberat să întărim această parte importantă a creierului.
Din aceste motive credem că simplul căscat trebuie integrat în exerciţii şi programe de reducere a stresului, antrenamente de intensificare a memoriei, psihoterapie şi practici spirituale contemplative. Şi deoarece precuneusul a fost asociat recent cu sistemul neuron-oglindă din creier (care ne permite să rezonăm la sentimentele şi comportamentele altora), căscatul ar putea chiar să ajute la intensificarea conştiinţei sociale, compasiunii şi comunicării eficiente cu alţii.
Căscatul este atât de eficient şi de important pentru funcţionarea creierului, încât vă voi cere să citiţi cele treizeci şi patru de studii legate de căscat pe care le-am citat la note (puteţi citi rezumatul şi câteva articole accesând pubmed.gov). De ce sunt atât de insistent? Pentru că dacă v-aş cere să puneţi jos această carte chiar acum şi să căscaţi de zece ori ca să experimentaţi această tehnică fabuloasă, probabil că n-o veţi face. Chiar şi la seminare, după prezentarea cantităţii copleşitoare de dovezi, când ceream oamenilor şă caşte, jumătate din audienţă ezita. Trebuia să îi conving pentru ca să simtă efectele relaxante imediate. Există o prejudecată de neînţeles în societatea noastră, care sugerează că este nepoliticos să caşti şi cei mai mulţi dintre noi am fost învăţaţi aceasta când eram mici.
Ca tânăr student la Medicină, am fost prins odată căscând şi am fost muştruluit de profesor. A spus că nu se cade să apar obosit în faţa pacienţilor, chiar dacă stăteam pe hol, nu în salon. Într-adevăr, căscatul se intensifică atunci când sunteţi obosit şi ar putea fi modalitatea blândă prin care creierul vă spune că ar fi necesar un mic somn de regenerare. Pe de altă parte şi expunerea la lumină vă poate face să căscaţi, sugerând că aceasta este o parte a procesului de trezire.
Căscatul nu numai că vă relaxează – vă aduce cu rapiditate într-o stare de conştiinţă cognitivă. Studenţii cască la curs, nu pentru că profesorul este plictisitor (deşi şi acest lucru vă poate face să căscaţi, încercând să rămâneţi concentrat la discursul monoton), ci pentru că scapă creierul de somnolenţă, ajutându-vă să staţi concentrat asupra unor concepte şi idei importante. El reglează conştiinţa şi sentimentul de sine şi ne ajută să devenim mai introspectivi şi mai conştienţi de sine. Desigur, dacă se întâmplă să vă treziţi în faţa unui profesor monoton, plictisitor, căscatul vă va ajuta să vă menţineţi treaz.
Căscatul vă va relaxa şi vă va aduce într-o stare de veghe alertă mai repede decât orice altă tehnică de meditaţie cunosc şi, deoarece este neurologic contagios, este foarte uşor de învăţat în grup. Una dintre fostele mele studente folosea căscatul pentru a readuce la atenţie consiliul directorilor în mai puţin de şaizeci de secunde. De ce? Pentru că ajută oamenii să îşi sincronizeze comportamentul cu alţii.
Căscatul, ca mecanism de alertare, apare în primele douăzeci de săptămâni de la naştere. El ajută la reglarea ritmurilor circadiene ale nou-născuţilor şi, deci, căscatul ar trebui să ajute petrecăreţul de până în zori şă îşi reseteze ceasul intern al creierului. Căscatul ar putea de asemenea să uşureze disconfortul provocat de altitudinile mari.
Deci ce anume se află înapoia mecanismului care face din căscat o unealtă atât de esenţială? Pe lângă activarea precuneusului, reglează temperatura şi metabolismul creierului. [...]
Numeroase neurochimicale sunt implicate în experienţa căscatului, inclusiv dopamina, care activează producerea de oxitocină în hipotalamus şi hipocamp, zone esenţiale pentru activarea memoriei, controlul voluntar şi reglarea temperaturii. Aceşti neurotransmiţători reglează plăcerea, senzualitatea şi relaţiile dintre indivizi, deci dacă vreţi şă vă sporiţi intimitatea şi să staţi împreună cu partenerul dumneavoastră, atunci căscaţi împreună. Alte neurochimicale şi molecule implicate în căscat sunt acetilcolina, oxidul nitric, glutamatul, GABA, serotonina, ACTH, MSH, hormonii sexuali şi peptidele. De fapt, este greu să găsim o altă activitate care să influenţeze atât de multe funcţii ale creierului.
Sfatul nostru este simplu. Căscaţi cât de mult puteţi într-o zi: când vă confruntaţi cu o problemă dificilă la lucru, când vă pregătiţi să mergeţi la culcare şi ori de câte ori simţiţi mânie, anxietate sau stres. Căscaţi înainte să aveţi o discuţie importantă, căscaţi înainte să daţi un test şi căscaţi în timp ce meditaţi sau vă rugaţi pentru că vă va intensifica experienţa spirituală.
Căscatul conştient are nevoie de puţină practică şi disciplină pentru a trece de inhibiţiile sociale inconştiente, dar oamenii vin adesea cu trei scuze ca să nu caşte: „Nu-mi vine”, „Nu sunt obosit” şi, preferatul meu, „Nu pot”. Sigur că puteţi. Tot ceea ce trebuie să faceţi ca să declanşaţi un căscat adânc este să îl mimaţi de şase sau şapte ori. Încercaţi asta acum şi veţi descoperi până la al cincilea căscat fals că se va produce unul real. Dar nu vă opriţi aici, pentru că până la al zecelea sau al doisprezecelea căscat veţi simţi puterea acestui mic truc seducător. Ochii poate vă vor lăcrima, s-ar putea să înceapă să vă curgă nasul, dar vă veţi simţi şi foarte prezent, incredibil de relaxat şi foarte alert. Nu e rău pentru ceva ce nu ia mai mult de un minut.
În concluzie:
12 Motive esenţiale să căscaţi:

1.Stimulează starea de alertă şi concentrarea
2.Optimizează activitatea creierului şi metabolismul
3. Îmbunătăţeşte funcţia cognitivă
4. Îmbunătăţeşte memoria
5. Sporeşte conştiinţa şi introspecţia
6. Scade stresul
7. Relaxează fiecare parte a corpului
8. Îmbunătăţeşte controlul muscular voluntar
9. Intensifică abilităţile atletice
10. Reglează simţul timpului
11. Creşte empatia şi conştiinţa socială
12. Sporeşte plăcerea şi senzualitatea

Despre autori:

Andrew Newberg este doctor în medicină, profesor asociat la Departamentul de Radiologie şi Psihiatrie al Spitalului Universităţii Pennsylvania şi profesor adjunct la Departamentul de Studii Religioase. Este fondatorul şi directorul Centrului pentru Spiritualitate şi Minte şi directorul Centrului pentru Studii Integrate de Spiritualitate şi Neuroştiinţă al Universităţii Pennsylvania. Este board-certified în medicină internă, medicină nucleară şi cardiologie nucleară. A publicat pe ste o suta de articole, eseuri, capitole de cărţi, lucrări. O prezentare generală a lucrărilor sale poate fi văzută la http://www.andrewnewberg.com/.

Mark Robert Waldman este cercetător asociat al Centrului pentru Spiritualitate şi Minte, Universitatea Pennsylvania, autor a nouă cărţi şi antologii în domeniile psihologiei şi creativităţii şi a unor lucrări profesionale publicate în jurnale din întraga lume. Deţine specializări în dinamici de cuplu şi terapii bazate pe conştienţă. O prezentare generală a cercetării şi workshop-urilor sale poate fi văzută la http://www.markrobertwaldman.com/.

Val-Vartej
03-02-2014, 19:35
Descoperire senzationala la Napoleon Bonaparte

Val-Vartej
09-02-2014, 15:23
Curiozităţi ale naturii

ninette
16-02-2014, 12:12
Copiii revoluționarilor din întreaga lume, adunați la o școală din URSS - http://www.historia.ro/


În 1933, în Rusia sovietică a fost înființată o școală tip internat pentru copiii revoluționarilor din întreaga lume. Copiii lui Mao, Tito și ai eroinei comuniștilor spanioli La Pasionaria au trecut pragul acestei școli, scrie BBC (http://www.bbc.co.uk/news/magazine-24285175).
Daulia Saadi povestește cum mama ei a lăsat-o la internatul rusesc în 1939, pentru a se putea întoarce în Liban unde a luptat alături de revoluționarii comuniști. Tatăl ei era, de asemenea, implicat în activitatea revoluționară, în calitate de secretar al Partidului Comunist din Siria, Liban și Palestina. Mulți ani mai târziu, spune Daulia Saadi, și-a întrebat mama cum a putut să o abandoneze acolo. „Ce puteam să fac?” i-a răspuns. Astăzi, femeia înțelege că „părinții noștri erau atât de pasionați de lupta revoluționară că și-au lăsat copiii într-o școală străină. Viețile lor erau ieșite din comun.”
Daulia Saadi și-a petrecut, așadar, copilăria la Interdom, „Casa Internațională” de la Invanovo, aflată la 250km de Moscova. Decenii mai târziu, ea își aduce aminte cu plăcere de anii petrecuți acolo, de cântecele revoluționare cântate cu bucurie alături de alții copii convinși că părinții lor luptă pentru o lume mai bună.
La Interdom, copiii învățau în limba lor maternă, aveau cursuri de istorie și cultură, guvernul sovietic străduindu-se să găsească profesori chiar și pentru cele mai rare limbi. Și, spre deosebire de copiii obișnuiți din URSS, studenții de la Interdom primeau informații cu privire la evenimentele internaționale, și li se permitea să călătorească pentru a-și vizita părinții.
Daulia Saadi își aduce aminte de Mao Anying, băiatul lui Mao, cunoscut la Interdom ca Serghei Yun Fu. Povestea lui a avut însă un final tragic: după ce s-a întors în China, el a avut o ceartă cu tatăl său, pe care l-a acuzat că și-a creat un cult al personalității. Parțial din acest motiv, s-a oferit voluntar să lupte în războiul din Coreea, unde a și murit.
Ideea unei școli pentru copiii revoluționarilor a fost a unei activiste din Elveția, Mentona Moser, a cărei familie a fondat compania de ceasuri Moser. Când a călătorit în Rusia în 1926, Moser a fost atât de inspirată de statul comunist încât a decis să-și doneze o parte din moștenire pentru crearea unei asemenea școli. Ea a fost ajutată de Fritz Platten, elvețianul cunoscut pentru ajutorul acordat emigranților ruși aflați în Elveția pentru a se întoarce în țară în 1917. Platten l-a ajutat în acest sens și pe Lenin, el fiind, se pare, cel care a organizat călătoria cu trenul blindat ce l-a dus pe Lenin la Sankt Petersburg.
Inițial, un internat a fost deschis în apropiere de Podolsk, la sud de Moscova, dar în 1933 o nouă clădire a fost construită la Ivanovo. Primii copii ajunși aici erau copiii revoluționarilor antifasciști din Bulgaria și Germania. În curând, activiști comuniști din întreaga lume și-au trimis copiii la Ivanovo. Au ajuns aici tineri din Grecia, Austria, Italia, Spania, Chile, Iran, Angola, Etiopia, Somalia ș.a. Pe baza listei de studenți de la Ivanovo, se poate trasa ușor o hartă a conflictelor politice ale secolului XX. Mai mulți copii au fost aduși la Ivanovo în timpul blocadei Leningradului, în timpul Războiului, dar și în 1986, după accidentul nuclear de la Cernobîl.
În total, 5000 de copii din 85 de țări au trecut pe la Interdom. Astăzi, mulți dintre ei povestesc că cel mai important lucru învățat acolo a fost valoarea internaționalismului. „Interdom-ul mi-a dat o perspectivă cosmopolită”, declara Beatrice Otigo-Potapova, al cărei tată a fost un important politician din Kenya, prieten apropiat al lui Anastas Mikoian. „Refuz categoric să accept orice formă de naționalism, fie el alb sau negru, nu e nicio diferență. În plus, sinceritatea – trebuie să spui lucrurilor pe nume, și să iubești oamenii pentru cum sunt ei.”
Astăzi, copiii de la Interdom provin în mare parte din Rusia și din alte foste republici sovietice. Însă o asociație a foștilor studenți a făcut recent apel la autoritățile rusești pentru a readuce școala la vechiul ei statut internațional. Școala, consideră ei, ar putea deveni o casă pentru copiii din zonele de conflict, precum Libia sau Siria, sau din regiuni lovite de dezastre naturale. Și, deși epoca revoluționarilor comuniști a trecut demult, o altă generație copiii ar putea deveni „ambasadori ai culturii ruse”.

Ardivy
18-02-2014, 21:53
http://i59.tinypic.com/okq68p.png

DE UNDE VINE EXPRESIA...

1. Acarul Paun . La inceputul sec. XX a avut loc o catastrofa feroviara in statia Vintileanca, de pe ruta Ploiesti-Buzau. Ancheta a ajuns la concluzia ca vinovat pentru catastrofa era acarul de statie … Ioan Paun. Adevaratii vinovati au fost scosi de sub acuzatie.

2. Abracadabra. Abreviarea cabalistica a cuvintelor ebraice: ab (tata), ben (fiu), Ruah a cadish (sfantul duh).

3. A priori. In latina: “din cele precedente”. Cand cineva pretinde ca stie acel lucru dinainte, a priori.

4. A da mâna cu cineva. Obiceiul vine din antichitate, când două persoane care se întâlneau vroiau să demonstreze că mâna nici unuia nu conține o armă.

5. “A-si da arama pe fata”. In evul mediu, falsificatorii monedelor de aur ori de argint le faceau din arama si le acopereau numai cu un strat subtire de aur ori argint. Dupa un timp de folosire, se rodea acea pojghita ramanand numai materialul initial, arama.

6. “A trai ca in sanul lui Avraam“. Expresia care inseamna” a trai fericit”, se trage de la Evanghelia lui Luca (c.XVI,v.22 si 23 ), unde se spune ca saracul Lazar a murit si a fost dus la sanul lui Avraam (in paradis).

7. Avocatul diavolului. Vine de la Advocatus diaboli, persoana insarcinata de biserica catolica sa cerceteze un candidat propus la canonizare. El este in opozitie cu Advocatus Dei (avocatul Domnului).

8. A se bate cu morile de vânt. Expresie care înseamnă, a te lupta cu năluci,cu himere. Cunoscutul personaj a lui Cervantes, Don Quijote de la Mancha a pornit să se lupte cu nişte mori de vânt pe care, în închipuirea lui înfierbântată, le luase drept adversari.

9. A spune brașoave. A spune minciuni, lăudăroșenii. Expresia vine de la negustorii brașoveni medievali, care își lăudau exagerat marfa.

10. “Banul nu are miros”. Imparatul roman Vespasian (69-79) a pus foarte multe taxe, printre ele si una asupra folosirii closetelor publice (numite si vespasiene). La ironia fiului sau Titus, care ii reprosa acest lucru, Vespasian a luat un ban i l-a dat sa-l miroasa fiului si i-a zis: “vezi nu are nici un miros”.

11. Barbie. In sensul de foarte frumoasa, cu trasaturi perfecte. Papusa de plastic cu par blond si masuri ideale. Ideea acestei papusi i-a apartinut lui Ruth Handler sotia fondatorului firmei Mattel, fiica acestora Barbara, care purta diminutivul Barbie. Modelul folosit a fost o papusa germana pe numele sau Lili, adusa de cuplu dintr-o calatorie in Elvetia. Barbie are 30 de cm si o multime de accesorii.

12. ”Bătaia e ruptă din rai”. Zicală aproape universală care se regăsește la aproape toate popoarele europene. ”Bătaia e ruptă din rai”, ”Dumnezeu îți dă dar nu îți bagă în traistă” și ”incurcate sunt căile Domnului”, nu sunt citate biblice.

13. “Calcaiul lui Ahile”. Orice persoana are un punct slab. Legendele grecesti povestesc ca zeita Thetis, la nasterea fiului sau Ahile, l-a imbaiat pe acesta in Styx, fluviul care despartea infernul si oferea invulnaribilitate. Dar cand l-a scaldat, zeita l-a tinut de calcai. Astfel Ahile era invulnerabil, cu o singura exceptie, calcaiul. El a fost ucis la asediul Troiei de o sageata trasa in calcai.

14. Ca mortul în păpușoi. Cu sensul de a participa la o inscenare. Odata cu trecerea timpului , expresia de a face pe mortul in păpușoi a început a fi asociata cu refuzul persoanelor in a-si recunoaște faptele-lasitate.

15. “Carpe Diem”. Bucura-te de ziua de azi, traieste clipa. E inceputul unei ode scrise de Horatiu “Bucura-te de ziua de azi si nu te increde in ziua de maine”.

16. Casus belli. In latina “Motiv de razboi”.

17. Cele 7 minuni ale lumii. Piramida lui Keops, Grădinile suspendate ale Semiramidei, Statuia lui Zeus, Templul lui Artemisa din Efes, Colosul din Rodos, Farul din Alexandria, Mausoleul din Halicarnas.

18. Cui Bono. Expresie latina care inseamna ” cui foloseste” ori “in folosul cui”. Este atribuita marelui jurist roman Cicero, care intr-o pledoarie asupra unui asasinat, a cerut sa se cerceteze “cui bono”, cui foloseste acel asasinat.

19. “Curriculum Vitae” (latina). Cursul vietii. Toate datele referitoare la starea civila, studii, ocupatii si functiile avute.

20. “Daca nu vine muntele la Mohamed, se duce Mahomed la munte”. In anul 612, paganii i-au cerut lui Mohamed care incepuse sa predice islamul, sa faca o minune si sa aduca muntele la el. Mohamed a cerut o clipa de ragaz, a inceput sa se roage spre cer, apoi s-a inchinat si a zis “mare este intelepciunea ta Allah, daca ai fi dat ascultare rugii si ai fi urnit muntele ne-ai fi omorat pe toti. Trebuie sa ma duc eu la munte pentru a nu murii acesti pagani”.

21. De la Ana la Caiafa. Semnifica o amanare, o tergiversare premeditata a unei rezolvari de mari importanta, amanare ce presupune de fapt un refuz. Sunt trimis de la Ana la Caiafa! sau: M-am saturat sa ma duc de la Ana la Caiafa – adica nu se rezolva nimic, niciodata. Iisus, dupa ce este tradat, s-a dus la Ana, socrul arhiereului Caiafa si fruntas al Sinedriului. Purtat apoi de la unul la altul i se pun intrebari, la care Iisus raspunde simplu si demn. Pentru a nu fi implicati in pedeapsa lui Iisus, acestia il predau procurorului Pilat din Pont.

22. Degetul din mijloc. In ziua de azi este ceva jignitor sa arati cuiva degetul mijlociu. Dar acum sute de ani, gestul avea alta semnificatie. Inaintea bataliei de la Agincourt din 1415, francezii, anticipand victoria lor asupra Angliei, au decis sa le taie degetul mijlociu tuturor soldatilor luati prizonieri. Asta pentru ca fara degetul mijlociu le va fi imposibil sa mai traga cu arcul si astfel sa mai ia parte la vreo lupta pe viitor. Insa francezii au pierdut acea batalie iar soldatii englezi ii batjocoreau aratandu-le degetul mijlociu, pe care acestia intentionasera sa il taie.

23. Demiurg. Cuvantul inseamna in limba greaca “constructor”, “arhitect”. In filozofia platoniana numele dat lui Dumnezeu, Creatorul, Sufletul universului.

24. Divide et Impera (lat” Imparte si stapaneste”). Acest adagiu roman a fost folosit de Machiaveli sub forma “divide ut regnes”, “divide pentru a domni”.

25. Dura lex, sed lex (lat.). Legea este aspra, dar lege; maxima antica prin care se sustine forta si importanta legii pentru viata sociala si nevoia de a respecta.

26. Eminenta cenusie. (Omul din spatele actiunilor, cel care conduce fara a fi vazut) Expresia vine de la colaboratorul cel mai apropiat a cardinalului francez Richeliu, prim ministru al Frantei in timpul domniei lui Ludovic al XIII-lea (1610- 1643), calugarul capucin Francois Le Clerc.

27. Et in Arcadia Ego. (lat. si eu am trait in Arcadia), exprima regretul fericiri pierdute. Arcadia era o regiune din Pelopones, sudul Greciei, unde traia un popor de pastori, pe care greci ii considerau neprihaniti, oameni de o mare puritate. expresia a fost folosita ca inscriptie la tabloul “Pastorii Arcadiei” pictat de Poussin.

28. Evrika. gr “Am descoperit”, strigatul inventatorului grec Arhimede, cand a descoperit celebra lui lege” un corp scufundat in apa pierde o parte din greutatea lui, egala cu volumul de apa dislocuit” principiul lui Arhimede.

29. Excelsior (lat “Mai sus”) era mottoul Statelor Unite ale Americii.

30. Ex aeque (latină. ”la egalitate”). Când doi candidați la un examen au obținut, aceiași notă ori când doi sportivi au cucerit același loc si același premiu.

31. Fiasco. (eșec complet, dezastru) In mod ciudat, cuvântul provine din lb italiană și înseamnă literamente ”sticlă,carafa”. originea provine dintr-o taverna venețiană, unde un cântăreț încerca să înveselească consumatorii, unul dintre ei însă nemulțumit de prestația ”artistului”, a cerut în mod repetat să i se aducă o sticlă (fiasco) pentru a aplica o corecție celui de pe scenă.

32. Grosso modo. (lat. “in linii mari”). Se spune despre o lucrare necompleta.

33. Idem. (lat.) ”acelasi”, ”de asemenea”.

34. Ingognito (lat.) ”fara sa fie cunoscut”

35. In extremis (lat.) “in ultima clipa”

36. In vino veritas (lat. in vin stă adevarul). In Grecia antica, cei care erau banuiti de fapte infame erau imbatați de autoritati si anchetati sub aceasta stare.

37. In tara lui Papura Voda. Porecla data lui Stefanita domnitor al Moldovei, in timpul caruia Principatul a fost lovit de o mare foamete, oameni hranindu-se cu papura.

38. JEEP vine din prescurtarea G.P. “General Purpose” vehicle.

39. La pastele cailor . Adica niciodata, corespondentul roman al acestei expresii este “la calendele grecesti”

40. Linsaj. Executarea fara judecata a unui infractor de catre multime. Expresia vine de la seriful american Joh Lynch (se citeste linci) care isi exercita meseria intr-un oras din Carolina de Sud, si care pentru a starpi talhariile si omorurile a indrodus pedeapsa cu linsajul. Lăsa multimea sa pedepseasca singura pe autorii infractiunilor.

41. Luna de miere. Expresie persana, prin care orientalii aratau cat de putin tine dulceata casniciei... o luna!!

42. Cangur. Cand englezii au ajuns in Australia au vazut un animal ciudat care sarea prin paduri. Au chemat un bastinas si l-au intrebat prin semne ce animal era acela. Cum bastinasul repeta “kan ghu ru” ei au adoptat acel nume pentru animal. Dupa mult timp cercetatorii au constatat ca bastinasul de fapt spunea “nu inteleg”.

43. Mana cereasca. (de la ebraicul man,hu.. ce e asta?) Are intelesul de surpriza placuta picata pe neasteptate “din cer”. expresia are legatura cu legenda biblica relatata in Exodul (cap. XVI, 4)... Dumnezeu pentru ai hrani pe evrei plecati din Egipt si aflati in mijlocul desertului, le-a facut marea surpriza sa le trimita, o hrana gustoasa si hranitoare, zi de zi, dimineata si seara. Minunea era ca hrana avea gustul pe care il dorea cel ce o consuma.

44. Mărul lui Tell. Wilhelm Tell a fost legendarul erou national al Elvetiei in razboiul de independenta impotriva imparatului Albert al Austriei. Refuzand – spune legenda- sa-l salute pe guvernatorul imperial Gessler, Tell a fost condamnat de acesta sa traga cu arcul intr-un mar asezat pe capul copilului sau. El a trecut cu succes prin aceasta primejdioasa incercare si, de atunci, “marul lui Tell” a devenit simbolul unei reusite bazate pe o mare iscusinta.

45. Marul discordiei” este un fruct simbolic generator de conflicte. În timpul nunţii zeiţei Thetys cu Peleus, un rege din Tesalia, în timp ce zeii dănţuiau, şi-a făcut apariţia Eris, personificarea discordiei, care nu fusese invitată, şi a aruncat un măr de aur (mărul discordiei) pe care era scris “celei mai frumoase”. Văzând mărul, Hera, Atena şi Afrodita l-au revendicat, fiecare susţinând că le întrece în frumuseţe pe celelalte doua. Văzând că nu pot ajunge la o înţelegere, cele trei zeiţe au hotărât să ceară o opinie obiectivă. De aceea l-au ales ca arbitru pe prinţul troian, Paris. Paris i-a oferit îmărul Afroditei, după ce aceasta i-a promis ca soţie pe cea mai frumoasă femeie pământeană, Elena. Zeiţa a făcut-o pe Elena să se îndrăgostească de Paris şi să fugă cu el în Troia. Agamemnon, regele cetăţii Micene a hotărât să răzbune onoarea fratelui său, Menelaus, printr-un război îndreptat împotriva cetăţii troiene.

46. Mea Culpa (lat.” E vina mea”). Expresia provine din doua surse, de la o rugaciune catolica Peccavi, care consta in a-ti marturisi pacatele si apoi a te lovi cu pumnul in piept, rostind cu glas tare “mea culpa, mea culpa” si de la un obicei juridic in dreptul roman, cel acuzat era intrebat daca isi recunoaste vine, iar cei care recunosteau, mea culpa, se bucurau de circumstante atenuante.

47. Munca lui Sisif. Se folosește cu înțelesul de muncă grea și inutilă. Sisif a fost primul rege legendar al Corintului. Din cauză că și-a sedus nepoata, i-a luat tronul fratelui și a scos în vileag nişte secrete de-ale lui Zeus, unul din ele fiind răpirea Aeginei de către Zeus. Zeus, ca pedeapsă, l-a supus la o caznă perpetuă în Infern: a fost sortit să împingă la deal o stâncă uriaşă, care ajunsă în vârf, se rostogolea din nou la vale şi munca se relua. O muncă fără sfârşit, de unde şi expresia “munca lui Sisif”.

48. O.K. In razboiul civil din SUA dupa o batalie se afisau ranitii si mortii? Cand armata nu avea pierderi se afisa “0 killed” (0 morti) de acolo provine expresia O.K.

49. Oul lui Columb. Solutie simpla la indemana tuturor, dar realizezi acest lucru abia dupa ce solutia a fost descoperita de altul. Columb a cerut nobililor sa faca un ou sa stea pe masa pe unul dintre capetele lunguiete, fara ca ei sa reuseasca acest lucru, Columb a luat oul si la lovit la unul dintre capete.

50. Panem et circenses (lat.) Pâine si circ. Expresia este întâlnita în Satirele lui Iuvenal si se refera la perioada de decadenta a Romei republicane, când plebeilor nemultumiti li se ofereau spectacole de circ, la sfârsitul carora primeau gratuit alimente. în sens general, a oferi pâine si circ înseamna a da maselor lucruri neînsemnate, pentru a le distrage atentia de la lucrurile reale.

51. “Pasti” intrebuintat de obicei la plural… este de origine ebraica. La evrei cuvantul Pascha (pesah) insemna trecere si era mostenit de acestia de la egipteni, indicand: sarbatoarea anuala a azimilor in amintirea trecerii evreilor prin Marea Rosie si a exilului, sarbatoare ce coincidea cu prima luna plina de dupa echinotiul de primavara.

52. Ochi pentru ochi. Cunoscută si sub denumirea de legea talionului (Exodul.XXI.v24). ”Viață pentru viață, dinte pentru dinte, ochi pentru ochi”. Face parte din legislatia antica mozaica. Atentie! Legea talionului spune clar, ca pedeapsa trebuie sa fie egală greselii... ochi pentru ochi, nu dinte pentru ochi.

53. Sabia lui Damocles. In sensul de pericol care te pândește mereu. Damocles, curtean a lui Dionisos cel Bătrân, tiranul Siracuzei, a fost ca mai toţi curtenii… curtenitor şi linguşitor. Spunea că nu există mai mare fericire decât să fii tiran. Spre a-i da o lecţie, Dionisos, la un ospăţ, l-a aşezat în locul lui pe tron şi a poruncit să i se acorde toate onorurile regeşti. Dar când Damocles se lăfăia mai în voie, tiranul i-a cerut să se uite în sus. De tavan, exact deasupra capului lui Damocles, atârna o sabie fără teacă prinsă numai cu un fir de păr de cal. Îi arăta astfel primejdiile care îl pândesc în orice moment pe tiran.

54. Sange albastru. Expresia vine din Spania medievala, cand marii aristocrati sustineau ca in vinele lor curge sânge albastru, spre deosebire de nobili din “categoriile inferioare , care au suferit mezaliante cu maurii si evreii (in timpul ocupatiei arabe 711-1492).

55. Strugurii sunt acri. Un vers din fabula lui Esop. Vulpea si strugurii. O vulpe înfometata neputându-se cațără pana la struguri, invoca faptul ca “struguri sunt necopți și tari” .

56. Statuie. Dacă o statuie reprezentand un erou pe cal prezinta calul cu doua picioare in aer, personajul a murit in batalie. Daca are un picior in aer, a murit ranit dupa batalie si daca are patru picioare pe jos a murit de moarte naturala.

57. Vârstă matusalemică. Legenda biblică (Geneza, cap. V, verset 27) aminteşte de un strămoş al lui Noe, Mathusalem, care ar fi trăit nici mai mult nici mai puţin decât 969 de ani (din anul 4.277 până în anul 3.308 î.Hr.) ! Numele lui, sinonim astăzi cu recordul longevităţii, a ajuns proverbial şi e pomenit ori de câte ori vorbim despre o vârstă care depăşeşte mult limita obişnuită.

58. Veni, vidi, vici! “Am venit, am vazut, am invins”! Dupa victoria de la Zala asupra lui Franace, regele Pontului, Cezar a trimis la Roma lui Matius o scrisoare cu numai trei cuvinte: Veni, vidi, vici! Acest mesaj, a devenit o expresie universala, care serveste spre a caracteriza un succes rapid.

59. Veto (latină ”Mă opun”). Concept din legislația romană. Era folosit de Consuli (2 la număr). Unul dintre consuli se puteau opune unei decizi militare luate de celălalt (deci decizia militara trebuia să fie luată în unanimitate. Tribunii (aleși să reprezinte plebeea romană) se puteau opune prin VETO, unei legi votate de senatul roman. Astăzi Veto se folosește in consiliul de securitate O.N.U si in numeroase legislații (Marea Britanie, Australia, India, Sua, etc)

60. Ți-a mâncat pisica limba?. În imperiul asirian, soldaților dușmani capturați li se taia limba, acestea deveneau delicatesele cu care erau hrănite pisicile regelui.

Sursa: e.mail http://i57.tinypic.com/124u6ma.jpg

Val-Vartej
19-02-2014, 09:15
34. Incognito

Ardivy
20-02-2014, 19:35
34. Incognito
Corect!

Ardivy
20-02-2014, 19:48
Testul culorilor!
O sa vedeti cat de frumos si cat de interesant este sa va autoanalizati prin prisma si puterea unor culori.


http://i58.tinypic.com/1zjlaq.gif ..... http://petrumaior.licee.edu.ro/continut/test.html

.....http://i58.tinypic.com/2j51m2r.gif ..... ..... http://i58.tinypic.com/2j51m2r.gif .....
O seara buna!
http://i57.tinypic.com/1zci8g7.gifhttp://i57.tinypic.com/1zci8g7.gif .....

ilaria.
14-03-2014, 14:24
O elevă din Sebeş s-a destăinuit în lucrare cu un mesaj adresat profesorilor,








http://www.ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2014/03/Simulare-Bac-300x198.jpg
La simularea pentru examenul de Bacalaureat 2014 la Limba Română, o elevă de clasa a XI-a de la un liceu din Sebeş a dat un răspuns neaşteptat, increndibil şi emoţionant la unul dintre subiecte. A primit din partea examinatorilor zero puncte, însă, în catalogul lui personal, profesorul corector susţine că l-ar fi notat cu 10. Este vorba despre un mesaj, în care tânăra se destăinuie, şi pe care a vrut să-l transmită profesorilor,considerând că e momentul oportun. Mesajul a devenit acum viral pe internet, după ce a fost făcut public chiar de către profesorul corector, Ovidiu Ivancu de la Liceul Tehnologic din Sebeş. Impresionat de mesajul tinerei, acesta i-a şi răspuns printr-o “scrisoare deschisă” pe blogul personal.
Profesorul e un model pentru generaţia tânără, iar comportamentul lor marchează existenţa elevilor într-un fel sau altul. Deşi i s-a cerut să scrie despre “relaţia dintre două personaje ale unei comedii studiate”, asolescenta a preferat să îi adreseze profesorului câteva gânduri. „Nu am studiat comedia la clasă, dar pot să prezint relaţia între un elev şi oricare profesor. Nu vreau să generalizez, aşa că o să profit de ocazia asta şi o să spun un secret”, aşa îşi începe eleva lucrarea.
Tânăra a scris că pentru ea e mai important omul decât materia şi prin mesajul ei vrea să le transmită profesorilor ca atunci când ajung la clasă să se gândească că îi aşteaptă nişte suflete dornice “de o privire încurajatoare”. Eleva vorbeşte în lucrarea ei despre relaţia cu profesoara de limba română care „nu zâmbeşte absolut deloc” şi a cărei prezenţă la ore a devenit „epuizantă.”
Profesorul Ovidiu Iancu de la Liceul Tehnologic din Sebeş, cel care a corectat lucrarea elevei a rămas uimit când a citit răspunsul ei şi chiar a simţit o frustrare. „Printre lucrările corectate, găsesc un text al unei eleve căreia aş fi onorat să îi fiu profesor. În el regăsesc multe dintre erorile pe care le comit eu însumi în faţa claselor la care predau”, a scris Ovidiu Iancu. A luat textul ca fiind adresat lui şi i-a răspunds printr-o scrisoare deschisă pe blogul lui, despre care spune că este „o încurajare publică adresată elevilor” şi că dacă au astfel de opinii, sau altele, ar fi bucuros să le asculte.
Vă prezentăm mai jos atât mesajul elevei de clasa a XI-a cât şi răspunsul pofesorului Ovidiu Iancu de la Liceul Tehnologic din Sebeş:
“Nu am studiat comedia la clasă, dar pot să prezint relaţia între un elev şi oricare profesor. Nu vreau să generalizez, aşa că o să profit de ocazia asta şi o să spun un secret
Nu mă interesează atât de mult materia pe care o predă cineva, cât mă interesează omul din faţa mea. Am o profesoară care, în cele 50 de minute petrecute la clasă pe săptămână, nu zâmbeşte absolut deloc. Sunt aproape doi ani de când se întâmplă asta şi la un moment dat prezenţa ei a devenit epuizantă. Am ajuns să fac tot posibilul să-i evit orele, astfel încât să evit depresia în care intru după oră. Sunt o persoană mai sensibilă, totul în jur mă afectează. Doamna dirigintă a intrat la oră într-o zi şi, după ce s-a uitat puţin la noi, ne-a cerut să nu mai fim atât de veseli. Poate că exagerez, poate o să mă aleg cu o pedeapsă mare pentru tot ce-am scris aici. Dar a fost o vreme în care şi dumneavoastră aţi trăit adolescenţa, ştiţi cum e. Poate vă aduceţi aminte de momentele de tristeţe sau de pasele proaste. Ţin să vă anunţ că există şi acum, iar data viitoare, când o să mergeţi într-o clasă, uitaţi-vă mai atent la sufletele prezente şi nu uitaţi că nu pentru toţi e uşor şi uneori tot ce ne lipseşte e o privire încurajatoare. Ştiu că fericirea nu e o materie şi nu doriţi să predaţi aşa ceva.
Ne amintim de fiecare om care a trecut prin liceu; vrem să ne amintim de bine. Nu o să-mi amintesc definiţia romanului sau a schiţei, dar o să-mi aduc aminte de acea zi în care v-aţi permis să lăsaţi materia deoparte pentru a ne cunoaşte, pentru a ne aminti că nu e prea târziu să vedem fiinţa umană”, a scris eleva în lucrarea sa.
Răspunsul profesorului:
“Da, ştim cum e adolescenţa, însă o cunoaştem acum doar teoretic. Memoria noastră e uşor disfuncţională; ne imaginăm întotdeauna că am fost adolescenţi mai responsabili decât voi, ne închipuim că toată adolescenţa noastră a fost petrecută prin biblioteci, că eram cuprinşi de o sete nemărginită de cunoaştere. Dacă am fi sinceri cu noi înşine, ar trebui să admitem că nu eram deloc aşa. Aşadar, învaţă să îţi ignori profesorii atunci când îţi cer să nu mai fii veselă. Învaţă să fii selectivă. Nu te împovăra cu propriile noastre depresii, atunci când, nemaireuşind să le facem faţă, le aducem în faţa clasei. Sensibilitatea e o calitate şi dacă vreunul dintre noi, profesorii, îţi spune că nu e aşa, ignoră-l! Fără agresivitate, fără revoltă exterioară, doar cu zâmbetul superior al aceluia care înţelege că noi, profesorii, avem automatismele noastre, rigidităţile noastre.
Nicio pedeapsă nu trebuie să te facă să-ţi pierzi libertatea interioară de a gândi aşa cum vrei, aşa cum crezi! Limba şi Literatura Română, ai dreptate, nu se reduce la definiţia romanului şi a schiţei. Trebuie să vi le dictăm în caiete pentru că unii consideră că ele sunt esenţiale şi le-au trecut în programa de bacalaureat. Literatura română e un obiect care trebuie să îţi stimuleze sensibilitatea, nu s-o inhibe. Dacă nu reuşim să o predăm aşa, înseamnă că noi suntem cei vinovaţi, nu materia în sine. Dacă suntem şi preferăm să ne comportăm ca nişte dinozauri, nu ne lua în seamă! Dinozaurii îşi imaginează că lumea le aparţine, însă, în cele din urmă, ea aparţine celor ca tine!
Fericirea nu poate fi predată de către noi. Prin natura meseriei, prin faptul că trebuie să ne ducem existenţa cu salarii cuprinse între 200 şi 400 de euro (lucru de care voi nu vă faceţi vinovaţi!) şi, nu în ultimul rând, prin faptul că, pur şi simplu, suntem mai bătrâni, noi ne aflăm în situaţia nu de a preda fericirea, ci de a o învăţa de la voi. De data asta, voi sunteţi profesorii! Dacă vedeţi că suntem prea încăpăţânaţi ca să învăţăm ceva de la voi, procedaţi aşa cum facem şi noi. Treceţi-ne câte un doi în catalogul vostru personal, încercaţi să ne faceţi să înţelegem ceva, iar dacă nu vom reuşi, lăsaţi-ne corigenţi şi mergeţi mai departe! Lumea noastră e aproape de apus, a voastră abia dacă a trecut de răsărit”.

ilaria.
14-03-2014, 14:38
Astăzi este sărbătorită Ziua Internaţională a Somnului

https://fbcdn-sphotos-c-a.akamaihd.net/hphotos-ak-prn1/t1.0-9/1965039_830524360297459_515076726_n.jpg

Motto-ul evenimentului este "un somn bun, o îmbătrânire sănătoasă". Ziua Internaţională a Somnului este sărbătorită începând din 2008 în cea de-a treia zi de vineri din luna martie. Evenimentul este o celebrare a somnului şi un apel la acţiune în ceea ce priveşte problemele legate de somn, în domenii ca medicina, educaţia, aspectele sociale şi şofatul, scrie Mediafax.

ilaria.
14-03-2014, 14:40
Picioarele mici erau, in vremuri demult apuse, un simbol al frumusetii si al delicatetii femeilor, dar si o "conditie" a statutului acestora.

Pentru a ajunge să aibă laba piciorului cât mai mică, mamele isi mutilau fetitele incă din primele luni de viata. Picioarele lor erau rupte si legate strâns cu fese, până când ajungeau să semene cu cele unor păpusi.

http://image.stirileprotv.ro/media/images/680xX/Sep2013/61389191.jpg

Acest obicei a fost interzis in anul 1912, dar cazuri in care fetitelor li se rupeau picioarele au mai existat, insă in secret.

Se estimează că aproape 50% dintre femeile din China aveau picioarele rupte. Ele erau, din această cauză, dependente de bărbati. Picioarele care măsurau mai putin de 10 centimetri erau numite "lotusi de aur", iar ce trecea peste era "de argint".

Pentru că oasele erau rupte mai usor din varste fragede, acest obicei se practica in primii doi ani de viata ai fetitelor.

Se incepea cu tăierea unghiilor, apoi picioarele se băgau in apă fierbinte pentru a relaxa articulatiile. După ce picioarele erau masate si unse cu alaun, toate degetele erau rupte si pliate sub talpă, apoi legate astfel cu fase.

In prezent, mai există o singură femeie trecută prin acest obicei barbat. Ea se numeste Han Qiaoni si are 102 ani.

http://image.stirileprotv.ro/media/images/680xX/Sep2013/61389187.jpg

Ardivy
27-03-2014, 23:51
http://i60.tinypic.com/11hcgwk.jpg

10 întrebări la care știința nu poate să răspundă

Sistemul tradițional educațional plasează începerea istoriei omenirii cu circa 8000 de ani în urmă. Religia sau ceea ce a înțeles omul din scripturi, ne învață că omenirea s-a născut cu 6000 de ani în urmă și de atunci și până în prezent se zbate cu neputință pentru a afla răspunsurile la cele mai arzătoare întrebări.

Omul nu știe cine este sau de unde vine și cu atât mai puțin care este scopul său în viață. Pe lângă aceste întrebări deja clasice, mai sunt și altele la care nicio știință nu poate oferi răspunsuri satisfăcătoare. Problema este că aceste întrebări fără răspuns se înmulțesc pe zi ce trece și viitorul nu pare să strălucească cel puțin din această perspectivă. Pentru a realiza bezna totală în care se află civilizația umană, am adunat un set de întrebări la care știința nu poate răspunde:

http://i57.tinypic.com/11rxgn9.png

1. O hartă ciudată, desenată pe o piele de gazelă, a fost descoperită în 1929 și înfățișează Antarctica înainte să fie înghețată. Era semnată Piri Reis, care a avut acces la Biblioteca Imperială a Constantinopolului și a copiat-o după un alt model în 1513. Cărțile noastre de istorie ne spun că Antarctica a fost descoperită de James Cook la 17 ianuarie 1773.

Cine a putut desena harta după care s-a inspirat Piri Reis și când pentru că Antarctica este sub gheața de zeci de mii de ani?

2. O figurină bizară a fost descoperită în Idaho în 1889. Conform analizelor de laborator s-a stabili că are o vechime de peste 1 milion de ani.

Cine a putut să construiască o asemenea figurină în urmă cu peste 1 milion de ani?

3. În China s-au descoperit peste 100 de piramide care sunt îngropate la 300 de metri în pământ. Arheologii sunt de părere că acestea sunt cele mai vechi piramide existente pe Terra.

Oare realizează cineva că este nevoie de zeci de mii de ani sau poate sute de mii pentru ca un obiect să fie îngropat cu 300 de metri de pământ?

4. Există numeroase piramide construite pe fiecare continent. Nimeni nu poate spune pentru ce au fost construite aceste structuri megalitice, ci există doar presupuneri.

Oare cine le-a construit și în ce scop?

5. În Ecuador au fost descoperite o un ibric cu 12 cești. Sunt făcute din jad și imediat au atras atenția oamenilor de știință. Interesant este că dacă torni conținutul celor 12 cești în cupa mai mare se umple perfect. Mai mult de atât interiorul ceștii mari este magnetic. Acest lucru este imposibil pentru că dacă interiorul este magnetic ar trebui să fie la fel și exteriorul, dar lucrurile nu stau chiar așa.

Cine a realizat acest set de cești și care este cauza pentru care interiorul cupei mai mari este magnetic?

6. Au fost descoperite peste 350 de artefacte ciudate în America Latină. Unul dintre ele înfățișează o piramidă, care are un ochi deasupra sa. Când este mișcat în anumite direcții se poate vedea o stea care pare desprinsă din constelația Orion. Obiectele sunt inscripționate cu litere ciudate care au mai fost găsite prin diferite locuri din lume. Artefactele au o vechime de câteva zeci de mii de ani.

Este posibil să fi existat o civilizaţie mai avansată înaintea apariției omului pe Terra?

7. Cuvântul pre-sanskit, descoperit într-una dintre piramidele egiptene a fost tradus și are următoarea semnificație: "fiul creatorului vine".

Despre ce creator este vorba și de pe ce planetă poate să vină?

8. În 1851 în Dorchester , Massachusetts, un vas din zinc și argint a fost descoperit. El are peste 100.000 de ani vechime, ceea ce certifică faptul că ființe inteligente au existat pe Terra și în trecutul îndepărtat.

Despre ce fel de ființe este vorba și care este cauza pentru care au dispărut?

9. Toate religiile par să promoveze o poveste similară. Cu toate acestea religia a fost folosită pe post de tehnică de manipulare și menținere în umbră și prostie a întregii populații.

Cine dorește ca omenirea să nu afle adevărul și de ce?

10. Sistemele economice prin care a trecut civilizația în ultimele sute de ani nu au fost decât un alt tip de limitare și îngrădire intelectuală. Oamenii au fost educați să se comporte precum niște roboți și să nu mai ai timp sau curaj să se mai gândească la lucrurile cu adevărat importante din viață.

Cine trage de frâiele societății și care este cauza pentru care omul este tratat precum un sclav?

http://i57.tinypic.com/11rxgn9.png

http://i57.tinypic.com/2sbpix5.gif

marianav
28-03-2014, 16:18
O elevă din Sebeş s-a destăinuit în lucrare cu un mesaj adresat profesorilor,






http://www.ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2014/03/Simulare-Bac-300x198.jpg

“Nu am studiat comedia la clasă, dar pot să prezint relaţia între un elev şi oricare profesor. Nu vreau să generalizez, aşa că o să profit de ocazia asta şi o să spun un secret
Nu mă interesează atât de mult materia pe care o predă cineva, cât mă interesează omul din faţa mea. Am o profesoară care, în cele 50 de minute petrecute la clasă pe săptămână, nu zâmbeşte absolut deloc. Sunt aproape doi ani de când se întâmplă asta şi la un moment dat prezenţa ei a devenit epuizantă. Am ajuns să fac tot posibilul să-i evit orele, astfel încât să evit depresia în care intru după oră. Sunt o persoană mai sensibilă, totul în jur mă afectează. Doamna dirigintă a intrat la oră într-o zi şi, după ce s-a uitat puţin la noi, ne-a cerut să nu mai fim atât de veseli. Poate că exagerez, poate o să mă aleg cu o pedeapsă mare pentru tot ce-am scris aici. Dar a fost o vreme în care şi dumneavoastră aţi trăit adolescenţa, ştiţi cum e. Poate vă aduceţi aminte de momentele de tristeţe sau de pasele proaste. Ţin să vă anunţ că există şi acum, iar data viitoare, când o să mergeţi într-o clasă, uitaţi-vă mai atent la sufletele prezente şi nu uitaţi că nu pentru toţi e uşor şi uneori tot ce ne lipseşte e o privire încurajatoare. Ştiu că fericirea nu e o materie şi nu doriţi să predaţi aşa ceva.
Ne amintim de fiecare om care a trecut prin liceu; vrem să ne amintim de bine. Nu o să-mi amintesc definiţia romanului sau a schiţei, dar o să-mi aduc aminte de acea zi în care v-aţi permis să lăsaţi materia deoparte pentru a ne cunoaşte, pentru a ne aminti că nu e prea târziu să vedem fiinţa umană”., a scris eleva în lucrarea sa.








Da ,eleva are dreptate! De multe ori ca să poţi să-i faci să te asculte e bine ca mai întâi să încerci să-i cunoşti, să-i asculţi, să-i înţelegi, să-ţi aminteşti că şi tu ai fost tânăr, să îţi rupi din puţinii tăi bani şi de Moş Nicolae să le aduci o cutie cu bomboane, chiar dacă ei aşa teribilişti cum sunt la 16-17 ani spun că nu mai sunt copii, deşi tu îi vezi că-ţi zâmbesc fericiţi şi te întreabă miraţi „V-aţi gândit dumneavoastră la noi, doamna? ”

Iar când e nevoie, să-i cerţi, pentru că uneori e nevoie, dar să le şi explici de ce, aşa cum trebuiesc explicate şi notele mici şi greşelile din cauza cărora au fost primite, pentru că aşa vor fi înţelese şi elevii nu te vor urî.

Atunci când într-o zi ai trei ore la rând cu aceeaşi clasă cred că sunt necesare şi momente de pauză, o glumă, o întrebare de cultură generală (eu îi spuneam pauză pentru energizarea minţii) le poate alunga plictiseala .

Am avut o elevă care mi-a adus un caiet cu poezii, deşi la ei eu predam Patrimoniul. Erau poeziile unei copile de 16 ani, scrise cu stângăcie, uneori şi cu greşeli, dar le-am citit şi ca să fie sigură că nu i-am spus doar aşa că le-am citit i-am pus câte un bileţel colorat, pe fiecare pagină, pe care am scris ce credeam despre poezia respectivă.

Întotdeauna le-am spus că pentru mine sunt la fel de importanţi ca şi copilul meu, că nu sunt doar clasa a X-a C, un grup compact, ci sunt Mădălina, Ionela, Florentina, Ana , Petre, Doru, Tibi… şi că fiecare este important prin personalitatea sa.
Unii erau timizi, alţii foarte îndrăzneţi , unii obrăznicuţi chiar, aşa că unora trebuia să le dau încredere iar pe alţii trebuia să-i strunesc ca nişte căluţi nărăvaşi.

Îţi mulţumesc, Maria , că mi-ai amintit de copii mei care peste câteva luni vor păşi ( sper din tot sufletul cu dreptul) în maturitate, fiind acum în clasa a XII-a. Aş fi vrut să fiu alături de ei când vor trece acest prag, dar se pare că cineva acolo sus ( şi nu vorbesc de Cel la care vom merge cu toţii) nu mi-a oferit această şansă.

Vă întreb doar, ce-aţi fi răspuns la 28 de copii care te întreabă miraţi, dar în acelaşi timp cu regret
„De ce nu mai vreţi să fiţi doamna noastă”? Ce trebuia să le spun că nu am loc într-un sistem corupt?

Aş vrea ca profesorii să se aplece mai mult asupra elevilor şi mai puţin să alege după puncte pentru dosarul personal (puncte care ştiu că le sunt necesare pentru a-şi păstra catedra), dar... ascultându-i pe copii le câştigi sufletul, încrederea şi încet, încet îi poţi modela aşa cum vrei tu şi cum trebuie.

DaDire
29-03-2014, 09:45
Un medicament folosit de noi toţi are efecte stranii

http://www.descopera.ro (http://www.descopera.ro/)

Acetaminofenul - sau paracetamolul - este folosit pe scară largă pentru combaterea febrei şi a durerilor, dar cercetări recente arată că el are şi unele efecte neaşteptate asupra psihicului uman: printre altele, reduce anxietatea legată de gândul la moarte.
Efectele analgezice (reducerea durerii) şi antipiretice (scăderea febrei) ale acetaminofenului sunt bine cunoscute, dar cercetătorii de la University of British Columbia, Canada, au descoperit cu surprindere un efect nou al medicamentului: diminuează „angoasa existenţială” şi teama de moarte.
În cercetările lor, au utilizat Tylenol, un medicament disponibil fără reţetă, larg utilizat şi care conţine acetaminofen.
Dincolo de aspectul oarecum bizar al descoperirii, acesta sugerează că anxietatea provocată de încercarea de a descoperi un sens în viaţă şi durerea fizică ar putea fi asociate cu una şi aceeaşi arie cerebrală.
„Când oamenii de simt copleşiţi de incertitudinile existenţei sau angoasaţi de sentimentul lipsei de rost în viaţă, ceea ce simt, ei, de fapt, ar putea fi un fel de nelinişte dureroasă”, spune cercetătorul Daniel Randles, de la University of British Columbia. „ Credem că Tylenolul combate angoasa existenţială în acelaşi mod în care combate durerea, deoarece pentru ambele tipuri de probleme sunt responsabile procese neurologice similare.”
În primul lor experiment, cercetătorii au recrutat peste 120 de studenţi, cărora li s-au administrat fie 1000 mg Tylenol, fie un placebo (o pastilă de zahăr), fiind apui împărţiţi în două grupuri.
Participanţii din primul grup (dintre care unii luaseră Tylenol, alţii placebo) au fost rugaţi să scrie două paragrafe despre ceea ce se va întâmpla cu corpurile lor atunci când vor muri şi ce simt în legătură cu acest lucru.
Celorlalţi (grupul de control) li s-a cerut să scrie despre durerile de dinţi - un lucru neplăcut, dar care nu stârneşte, de obicei, nelinişti existenţiale.
Apoi, toţi studenţii au fost puşi să citească un raport ipotetic despre arestarea unei prostituate şi să propună o sumă pentru cauţiune, de la 0 la 900 $.
În acest scenariu, specialiştii se aşteapta, de obicei, ca oamenii să stabilească sume mai mari după ce au fost confruntaţi cu probleme existenţiale, ceea ce îi forţează să îşi reafirme valorile.
După cum se aşteptau, cei care luaseră pastila placebo şi fuseseră nevoiţi să scrie despre propria moarte au avut tendinţa de a fixa cauţiunea la peste 500 $.
În ]schimb, grupul de control care scrisese despre durerea de dinţi a stabilit sume relativ mici, în jur de 300 $.
Acelaşi lucru s-a observat însă şi la cei care luaseră Tylenol şi care scriseră despre ceea ce se va întâmpla cu corpurile lor după moarte - un rezultat care sugerează că acetaminofenul poate „amorţi” gândurile dureroase legate de moarte.
Rezultatele au fost confirmate printr-un al doilea test, în care studenţii au fost invitaţi să privescă fie o secvenţă cu durata de 4 minute din serialul de animaţie The Simpsons, fie o secvenţă din Rabbits, o serie de filme de scurtmetraj realizate în 2002 de regizorul David Lynch şi care imprimă o notă suprarealistă unor clişee din seriale de comedie familiare.
Rabbits nu conţine scene propriu-zis tulburătoare, dar există în el trei personaje care arată ca nişte oameni cu capete de iepuri şi care se mişcă de colo-colo printr-o încăpere slab luminată dintr-o casă de la periferie. În loc de conversaţie, schimbă replici incoerente precum ”Azi n-a sunt nimeni” sau ”Am un secret”, urmate adesea, în chip ilogic, de înregistrări de râsete sau aplauze. Şi, la fel ca alte realizări mai bine cunoscute ale lui David Lynch, precum Twin Peaks sau Mulholland Drive, Rabbitsse desfăşoară într-o ambianţă muzicală stranie şi tulburătoare.
După vizionarea acestei secvenţe, studenţii s-au uitat la înregistrări ce prezentau violenţele de stradă care au avut loc la Vancouver în 2011, declanşate de faptul că echipa locală de hockey, Vancouver Canucks, a pierdut în faţa unei echipe americane, în campionatul pentru Cupa Stanley, cea mai prestigioasă competiţie nord-americană de hockey pe gheaţă.
Studenţii au fost întrebaţi cât de aspru ar fi trebuit să fie pedepsiţi huliganii pentru actele de vandalism comise.
Cei care luaseră pastila placebo şi vizionaseră Rabbits s-au dovedit mult mai duri în ceea ce priveşte pedepsirea vinovaţilor, propunând, în medie, amenzi mai mari decât sunt date de obicei pentru acte de vandalism.
Cei care luaseră Tylenol înainte de a viziona Rabbits s-au dovedit, în schimb, mai îngăduitori, la fel ca şi studenţii care vizionaseră The Simpsons.
Studii anterioare arătaseră, de asemenea, că acetaminofenul diminuează impactul dureros al respingerii sociale, iar unii cercetători consideră că atât durerea fizică, cât şi durerea sufletească provocată de respingere sunt cauzate de activarea unei anumite zone din creier, cortexul cingulat anterior dorsal.
„Bănuim că această regiune din creier are de asemenea un rol esenţial în modul în care suportăm înşelarea unor aşteptări şi greşelile, şi astfel s-ar explica faptul că Tylenolul ar avea asupra modulul în care suportăm incertitudinea sau angoasa existenţială acelaşi efecte pe care le are în caz de dureri de cap sau respingere”, spune Randles.
Ca o aplicaţie clinică a descoperirilor, cercetătorii spun că rezultatele lor ar putea deschide calea spre folosirea acestui medicament pentru a atenua simptomele celor ce suferă de anxietate cronică.


Rezultatele lucrărilor au fost publicate în jurnalul Psychological Science.

bine de stiut ! ...multumesc !

Val-Vartej
02-04-2014, 17:55
CONTRAINDICATII ALE UNOR PLANTE , ALIMENTE SI TRATAMENTE NATURALE

Ca fiecare medicament, si plantele medicinale au contraindicatii si efecte secundare atunci cand nu se respecta doza (se supradozeaza). Comparativ cu preparatele medicinale chimice, plantele actioneaza mai fin, provoaca mai putine reactii adverse si complicatii. Din aceasta cauza unii oameni considera ca folosirea plantelor este complet inofensiva, indiferent de modul lor de administrare.
Nu asa stau lucrurile in realitate. Ca si in cazul tratamentelor cu pastile, si administrarea plantelor necesita respectarea stricta a dozelor si termenilor. Depasirea lor provoaca deseori diferite dereglari in functionarea echilibrata a organismului, si anume :

- Aloea provoaca in unele cazuri inflamatia intestinului gros, afluxul de sange la organele bazinului mic, inhiba peristaltismul intestinal. Cei cu afectiuni ale ficatului, rinichilor si vezicii biliare vor folosi cu prudenta aceasta planta.
- Armurariul nu se foloseste in cazurile de: tromboflebita, hipertensiune si coagulabilitatea sangelui crescuta.
- Barba - ursului (multi o cunosc drept coada calului) in caz de supradozare apar dureri de rinichi, in zona de jos a spatelui. Trebuie folosita cu moderatie de catre bolnavii cu hipertensiune, cu boli de inima si de rinichi.
- Baile de namol (peloidoterapia, fangoterapia) imbunatatesc metabolismul organismului in general, stimuland functionarea glandelor endocrine. Nu se folosesc (chiar se interzic) in cazuri de: afectiuni oncologice, mioame, tuberculoza activa, tiroidoza, imediat dupa un infarct miocardic, in timpul sarcinii, in procesele inflamatorii acute.
- Castanul, supradozat folosit sub forma de flori in ceai, in doze mari provoaca crampe ale degetelor de la maini.
- Cimbrisorul in cantitati foarte mari duce la hiperfunctia glandei tiroide. Este contraindicat femeilor insarcinate si in cazuri de ulcer stomacal si duodenal, pielonefrita, hepatita, aterioscleroza coronariana si cerebrala, fibrilatie auriculara (atriala).
- Catina alba este contraindicata pentru bolnavii cu colecistita acuta, pancreatita, diaree cronica. La barbati, catina alba poate provoaca prostatita adenomatoasa, iar la femei mastopatie datorita continutului de fitohormoni. In caz de astm bronsic si in alte cazuri rare, beta-carotenul, care se afla in cantitati mari in catina alba, poate provoca alergie.
- Coada soricelului poate provoca, in caz de supradozare, ameteala, diaree, eruptii, tromboflebita.
- Echinacea nu se recomanda in cazuri de imbolnaviri progresive (evolutive) sistematice ca: tuberculoza, scleroza multipla, colagenoza si in caz de sensibilitate ridicata fata de plante compozite.

- Florile de tei supradozate, folosite in ceai dau complicatii la inima daca se bea mai mult de o luna, de doua ori pe an. Pauza intre doua cure trebuie sa fie nu mai mica de 6 luni.

- Hameiul, folosit in cantitati mari, duce la dureri de cap, dureri de burta, greata, voma, dezvoltarea tumorilor, scaderea potentei, iritarea mucoasei tractului digestiv.
- Iarba mare ridica tensiunea.
- Imortela, folosita in doze mari, ridica tensiunea arteriala, provoaca fenomene de incetinire a functiilor ficatului.
- Inul, sub forma de seminte, provoaca diaree. Folosirea indelungata (mai mult de trei saptamani) actioneaza negativ in cazuri de colecistita si hepatita.
- Ginsengul nu se recomanda bolnavilor cu hipertensiune, cu diferite infectii, hiperexcitabilitate. Uneori apare insomnie, dureri de cap, de inima, dezvoltare sexuala prematura (mai ales la fete). Supradozarea duce la scaderea potentei.
- Laptisorul de matca nu se foloseste in caz de boala Addison (boala a glandei suprarenale).
- Laminaria (alge marine) - supradozata, folosita timp indelungat, duce la osteoporoza.
- Macesul, atat de cunoscut, provoaca distrugerea smaltului dentar, depunerea pietrelor la rinichi, diaree, daca e folosit excesiv.
- Matasea de porumb in cantitati mari inhiba centrul nervos care coordoneaza activitatea inimii, dar in doze mici il stimuleaza. Supradozata provoaca de asemenea si tromboflebita.
- Melisa nu se foloseste in caz de hipotensiune.
- Mustarul este contraindicat in tratarea bolilor de rinichi si a tuberculozei.
- Paducelul, in doze mari provoaca scaderea brusca a tensiunii arteriale, dureri de cap, spasme intestinale si voma daca este baut pe stomacul gol. Dupa folosirea ceaiului sau tincturilor cu paducel se interzice a se bea apa rece deoarece apar colici intestinale.
- Patlagina si semintele ei, in caz de supradozare, cand sunt folosite ca ceai sunt contraindicate bolnavilor de ulcer si gastrita hiperacida. Daca aciditatea este scazuta, patlagina se foloseste cu succes in tratarea acestor boli.
- Patrunjelul agraveaza durerile de cap iar sucul este contraindicat femeilor insarcinate si mamelor care alapteaza. Consumarea lui duce la eliminari in exces de potasiu, care trebuie recuperat consumand alimente bogate in acest element.
- Pelinul, in cantitati foarte mari provoaca spasme, halucinatii, tulburari psihice.
- Sunatoarea ridica tensiunea arteriala, provoaca stenozarea (ingustarea) vaselor sanguine, fotodermita, scaderea potentei daca o folositi un timp indelungat. Folosind pojarnita nu aveti voie sa folositi inhalatori pentru astm bronsic, medicamente pentru raceala si febra de fan. Nu sunt compatibile produse ca: berea, cafeaua, bobul, ciocolata, castravetii in otet, iaurtul.
- Menta nu se recomanda pentru bolnavii cu hipotensiune, aciditate scazuta a sucului gastric, hernie. Folosirea indelungata a mentei duce la decontractarea sfincterului vezicii urinare, si ca rezultat la incontinenta urinara. Uneori duce si la scaderea potentei. Menta proaspata are toxicitate redusa si este indicat a fi folosita in ceaiuri.

- Podbalul este interzis categoric celor cu afectiuni ale ficatului si alcoolicilor. Provoaca dureri abdominale, greata, stari febrile, icter.
- Pungulita de camp este contraindicata femeilor insarcinate.
- Rostopasca este o planta minune care a salvat multi oameni bolnavi. Dar folosirea indelungata a plantei provoaca greata, voma, inhibarea centrului respirator, paralizie spinala, crampe musculare.
- Salvia nu se administreaza mai mult de 2 luni la rand deoarece poate provoca iritarea mucoaselor. Femeilor insarcinate si bolnavilor de nefrita le este contraindicata folosirea interna.
- Socul, boabele de soc, folosite in doze mari (peste 200 g pe zi), duc la intoxicarea organismului asociata cu stari de voma, arsuri la stomac, iritarea gatului, dificultati in respiratie, convulsii. Este contraindicat persoanelor cu diaree cronica si acuta, producand iritatii ale colonului.
- Stejarul - coaja lui se foloseste in medicina populara pentru tratarea diareei, dizenteriei, stomatitei. Folosita timp indelungat pentru gargara duce la scaderea simtului olfactiv. Folosit pentru uzul intern in doze mari provoaca scaderea apetitului, voma, colica renala.

- Stevia este contraindicata bolnavilor de tuberculoza. Uneori provoaca uremie.
- Troscotul, in doze mari, intareste tonusul uterului, coagula-bilitatea sangelui. Nu se recomanda pentru femeile insarcinate, pentru bolnavii cu inflamatii acute ale rinichilor sau vezicii urinare.
- Urzica, in cantitati mari, duce la marirea coagulabilitatii sangelui. Nu se recomanda pentru bolnavii cu hipertensiune arteriala, aterioscleroza, polipi, adenom testicular. Se interzice in caz de hemoragie uterina provocata de fibroame si mioame. La varstnici poate agrava tromboflebita.
- Valeriana (odoleanul), folosita timp indelungat, duce la inhibarea functiilor organelor interne, provoaca dureri de cap, greata, schimbari in functionarea inimii, scaderea capacitatii de munca.
- in caz de fibrom uterin este contraindicat medicamentul Raunatin.
- Vetricea este contraindicata femeilor insarcinate si copiilor mici deoarece ridica tensiunea daca e folosita in cantitati mari.
- Preparatele diuretice supradozate, consumate un timp indelungat, pot provoca dereglarea ritmului cardiac si edem cerebral. Nu este indicat a se bea leacurile care scad tensiunea si cele pentru inima cu suc de grepfrut. Aceasta duce la intoxicarea organismului si la alte urmari grave.
Folosirea plantelor medicinale in vindecarea copiilor cere o atentie deosebita si cunostinte aprofundate de fitoterapie. Trebuie consultat si medicul pediatru.
De pilda, adultii usor excitabili folosesc cu rezultate foarte bune talpa gastei si valeriana (odolean). Pentru copiii cu aceeasi problema in nici un caz nu se folosesc plantele mentionate mai sus. Folosirea sistematica a plantei talpa gastei la copii poate duce la oprirea cresterii si la caderea parului.
Ceaiul din flori de tei cu miere de albine, poate fi consumat de copii de la 14 - 15 ani, daca nu sufera cu inima si nu au afectiuni renale sau distonie vegetativa vasculara. La unii copii ceaiul provoaca ridicarea brusca a tensiunii.
Am incercat sa arat ca tratamentul cu plante medicinale nu este atat de inofensiv cum ar parea la prima vedere. Asta nu inseamna ca trebuie sa disperati si sa renuntati la fitoterapie.
Natura este farmacia Domnului si nu putem sa nu apelam la ajutorul ei. Pentru ca tratamentul cu plante sa va aduca numai sanatate si bucurie trebuie sa indepliniti cu strictete indicatiile medicului fitoterapeut, sa nu depasiti dozele si termenele propuse in retete si sa faceti pauzele necesare intre seriile de tratamente.
Uneori medicii spun: "este tarziu". Natura insa niciodata nu spune "este tarziu"; ea are leacuri pentru orice stadiu al maladiei si permanent ne intinde o mana de ajutor, propunandu-ne diferite solutii.

PRODUSE ALIMENTARE
Nu numai plantele medicinale, ci si produsele care se folosesc in alimentatia naturista - fructele si legumele - contin compusi care pot avea un efect puternic asupra unui organism bolnav.
- Apa. Evitati prepararea ceaiurilor folosind apa de la robinet. Amestecata cu clor - un element foarte activ si agresiv, a carui folosire a fost interzisa in toate tarile civilizate - poate provoca niste combinatii chimice nedorite.
- Apa fiarta nu se foloseste dupa mai mult de 24 de ore dupa ce a fost pregatita, pentru ca devine nociva. Apa fiarta capata o structura nedorita, este saraca in oxigen si absoarbe din aer multi virusi, bacterii si microorganisme. Folosirea permanenta poate provoca litiaza renala. Apa fiarta se consuma imediat dupa fierbere, sub forma de ceai, supa, etc.
- Bauturile ambalate in cutii de aluminiu (bere, pepsi si altele) contin un conservant care provoaca producerea hormonilor feminini in organismul barbatesc. Barbatii care beau mai mult de 5 cutii pe zi risca sa se aleaga nu numai cu o "burta mare" ci si cu impotenta si cu marirea sanilor.
- Berea este o bautura foarte apreciata si foarte consumata, in special de barbati. Dar trebuie sa se stie ca, in timp ce ea se evapora, elimina anumite substante care ajung in mucoasa nazofaringiana si conduc la scaderea libidoului (apetitului sexual).
- Bobul si fasolea consumate timp indelungat, conduc uneori la aparitia durerilor de picioare si uneori la periostita dentara. De asemenea, ceaiul din pastaile de fasole, recomandat mai ales celor bolnavi de diabet zaharat, reduce intr-adevar nivelul zaharului din sange cu 35%, dar daca se supradozeaza, tot cu 35% se inrautateste si vederea bolnavului.
- Bostanul si dovleceii contin alcaloizi care provoaca inflamarea amigdalelor, iar folosirea indelungata a semintelor poate provoca uneori furunculoza. De asemenea, consumul de bostan este contraindicat in gastritele cu aciditate scazuta, in ulcerul stomacal, in formele acute de boli stomacale, si in formele grave de diabet zaharat.
- Branza de vaci se va consuma in cantitati cat mai reduse de catre cei cu afectiuni grave la rinichi.
- Cartofii consumati in cantitati mari nu se recomanda barbatilor cu excitabilitate sexuala crescuta.
- Ceapa, in cantitati mari, duce la tahicardie si alte modificari in functionarea sistemului cardiovascular. Este contraindicata celor cu afectiuni ale ficatului, rinichilor, pancreasului, cu ulcer stomacal si duodenal.
- Ciocolata este contraindicata persoanelor cu afectiuni hepatice.
- Compotul de caise uscate sau proaspete nu e bun in cazul celor cu afectiuni stomacale.
- Curmalele nu se recomanda bolnavilor care au afectiuni ale sistemului digestiv.
- Alimentele de orice fel care au mucegait trebuie aruncate. Mucegaiul produce toxine, inclusiv de natura cancerigena, care nu se distrug prin nici un fel de fierbere.
- Drojdiile sunt necesare organismului uman pentru reglarea metabolismului, pentru functionarea normala a sistemului nervos si ca izvor de vitamine. Dar trebuie folosite cu atentie. Ele trebuie inlaturate din meniul bolnavilor de hipertensiune, a celor cu afectiuni ale tractului digestiv.
- Hreanul irita membrana mucoasa a tractului digestiv.
- Laptele, consumat rece, deregleaza digestia. Pentru a-si face efectul benefic asupra organismului, el trebuie incalzit putin, trebuie consumat pe nemancate, cu inghitituri mici, tinandu-l cat mai mult timp in gura inainte de a-l inghiti.
- Lactatele, inclusiv smantana, sunt contraindicate celor cu afectiuni hepatice.
- Margarina contine multe transizomere - acizi alifatici nesaturati -care deregleaza functionarea fermentilor, schimband si structura membranelor celulare. Ca rezultat, creste nivelul colesterolului in sange, precum si riscul imbolnavirii de diabet si infarct miocardic.
- Mararul, folosit indelungat si in cantitati mari, ca si alte plante din familia lui, scade apetitul sexual la barbati.
- Menta si mentolul consumate in exces, constituie un impediment pentru femeile care vor sa ramana insarcinate.
- Morcovul poate fi o otrava pentru fumatori. Intrand in reactie cu elementele cancerigene din fumul de tigara, betacarotenul provoaca aparitia cancerului.
- Nucile, consumate in cantitati mari, provoaca constipatie, spasme ale vaselor sanguine din creier si dureri de cap. Nu este indicat sa se manance mai mult de 10 nuci pe zi (4 nuci pe zi este doza optima). Folosirea interna a preparatelor din
nuci mareste cantitatea de protrombina din sange (factorul II de coagulare a sangelui), motiv pentru care trebuie folosite concomitent ceaiuri sau preparate din plante, care provoaca fluiditate sanguina (subtierea sangelui): flori de boz, de castan, de tei, radacini de dud sau de zmeura. De asemenea, nucile nu se mananca pe stomacul gol daca aciditatea sucului gastric este ridicata, sau in cazuri de inflamatie intestinala, doar dupa masa fiind indicata consumarea lor.
- Painea graham este foarte buna pentru slabire, prevenirea constipatiei si vitaminizarea organismului. Dar graul se stropeste de cateva ori pe an cu substante chimice. Aproape toate toxinele se regasesc in invelisul graului, care este prezent in graham.
- Pepenele galben nu se recomanda mamelor care alapteaza (uneori la copii apare alergia), de asemenea, nu se recomanda celor care sufera de diabet zaharat, duodenita, ulcer stomacal, dizenterie, diaree.
- Produsele apicole, mai ales veninul de albina, nu se combina cu alcoolul. Din aceste motive, cu cateva zile inainte de folosirea veninului de la albina, se renunta la orice fel de alcool, inclusiv berea.
- Rodiile - supradozate inrautatesc vederea, strica smaltul dentar, irita membrana mucoasa a stomacului, provoaca in unele cazuri vertij, crampe musculare, slabiciune.
- Rosiile nu se consuma atunci cand bolnavul foloseste preparate (medicamente) sulfamidice. Se va reduce la minim consumarea rosiilor in cazurile de: astm bronsic, menstre dureroase, boli ginecologice, diateza urica, litiaza renala.
- Sorbitolul (inlocuitor al zaharului) poate provoca balonare sau constipatie. Este contraindicat femeilor insarcinate.
- Scortisoara nu este indicata femeilor insarcinate, celor afectati de epuizare nervoasa, precum si celor cu pielea foarte sensibila.
- Semintele de floarea soarelui consumate in exces pot provoca leucoree.
- Smantana are multiple calitati, dar supradozata este contraindicata in cazurile de ulcer stomacal sau intestinal, gastrita hiperacida, obezitate.
- Strugurii si stafidele, consumate impreuna cu alte fructe si legume in cantitati mari, sau dupa care se bea lapte sau apa minerala, produc deranjamente ale functionarii stomacului.
- Sucul de sfecla rosie, consumat proaspat, ridica tensiunea arteriala si poate provoca spasme ale vaselor sanguine. Se recomanda ca sucul de sfecla sa fie consumat la doua ore dupa ce a fost stors. Este de dorit sa fie amestecat si cu alte sucuri (morcovi, mere, varza).
- Uleiurile volatile (eterice) sunt substante medicinale puternice si se folosesc in medicina naturista de mai bine de 5000 de ani. Unele dintre ele, folosite in aromoterapie sunt contraindicate femeilor insarcinate, bolnavilor de alergie, spasm bronsic, epilepsie, hipertensiune grava si celor care au suferit de atacuri cardiace, infarcturi de miocard si accidente vasculare cerebrale.
- Usturoiul irita mucoasa tractului digestiv; consumat in exces, inhiba centrul respirator si provoaca uneori diaree si voma.
- Vinetele acumuleaza o substanta otravitoare (toxica), solanina. Pentru a le consuma fara grija, inainte de preparare, ele se tin cateva minute in apa clocotita.
- Vitamina A, in doze mari, provoaca caderea parului, dar in doze mici stimuleaza cresterea lui.
- Zaharul este contraindicat femeilor insarcinate, deoarece scade nivelul calciului.

Dupa aparitia cartii lui Paul Bragg, "Foamea terapeutica (Nestoterapie)", a capatat o raspandire tot mai mare moda "rabdarii de foame", ca metoda de tratament. Adevarul este ca, metoda poate fi folositoare, dar are si contraindicatii; nu se foloseste categoric pana la varsta de 18 ani. Nu se foloseste, de asemenea, de catre cei care sufera de tuberculoza acuta, ulcer stomacal sau duodenal cu hemoragii, diabet zaharat, ciroza hepatica, scleroza renala, tiroidoza pronuntata, diferite boli psihice si ale sistemului nervos, precum si in cazul batranilor, a persoanelor slabe si a celor care sufera de epuizare.
-Pentru copii sunt contraindicate categoric bauturile de tip "Cola" si alte bauturi carbogazoase, mai ales cele care contin cofeina. Daca un copil bea mai mult de 1,5 l din aceste bauturi, pe saptamana, in organism apare o lipsa de calciu considerabila, ce duce la dezvoltarea bolilor cardio-vasculare si scaderea capacitatilor mentale. De asemenea, apar dereglari ale somnului, si toata ziua copilul nu se simte bine. Creste, de asemenea, starea lui de nervozitate ca si starea de stres. Mai mult decat atat, cofeina actioneaza negativ asupra organelor interne, ceea ce va conduce in viitor, la imbolnaviri mai serioase.
Ceaiul verde. Vreau sa va povestesc cateva cuvinte despre ceaiul verde care, inca din antichitate, era folosit nu numai ca bautura ci si ca un medicament cu proprietati deosebit de puternice. Ceaiul verde previne cancerul, scade colesterolul in sange, intareste peretii vaselor sanguine, scade nivelul zaharului in sange, inlatura oboseala si stresul, incetineste procesele de imbatranire. Ceaiul verde are foarte multe virtuti dar, totusi, nu poate fi de folos tuturor. Este contraindicat celor cu predispozitie la lipotimie, gastrita cu hiperaciditate, ulcer stomacal si duodenita. Produce dureri in zona stomacului.
Daca mamele care alapteaza copii consuma mult ceai concentrat (inclusiv cel negru) seara, o parte din cofeina trece in laptele matern provocand insomnii copiilor.
La persoanele hipotensive care consuma cantitati mari de ceai verde foarte concentrat, in prima faza tensiunea creste putin, se amelioreaza starea fizica, dar peste cateva ore tensiunea scade accentuat, apare senzatia de slabiciune, scade tonusul vaselor sanguine. In cazul lor este mai indicata folosirea ceaiului negru care creste tensiunea arteriala si mareste tonusul vaselor capilare.
Folosirea ceaiului verde este indicata, dar in cantitati mici si in concentratie slaba. Fiecare consumator de ceai (verde sau negru) trebuie sa aiba simtul masurii si dozele proprii, care sa nu-i afecteze starea sanatatii. Depasirea masurilor duce uneori la insomnie, palpitatii si alte simptome nedorite.
-Aspirina. Cei care consuma zilnic aspirina trebuie sa stie ca ea uneori are efecte in organism ca si alcoolul, ducand la distrugerea ficatului. Se poate ajunge in timp si la scaderea auzului. Consumul indelungat de aspirina duce la scaderea imunitatii organismului, iar asociat cu antibiotice, favorizeaza transformarea proceselor acute in procese cronice. Aspirina poate fi inlocuita cu 4 rosii ecologice consumate in fiecare zi sau ceai din coaja de salcie.
-Preparatele pe baza de propolis facute in casa nu trebuie fierte sau incalzite la temperaturi peste 50 °C; propolisul folosit la prepararea lor nu trebuie pastrat in congelator, deoarece acesta isi pierde proprietatile terapeutice.

Inteleptii anticii spuneau: "Daca te-ai imbolnavit, schimba-ti modul de viata; daca nu ajuta, schimba-ti alimentatia. Daca nici asta nu ajuta, incepe sa te tratezi."
Intr-adevar, multe tratamente cer neaparat schimbarea regimului alimentar, cand trebuie excluse, sau doar reduse la minimum, unele alimente din meniul zilnic. Iata cateva exemple de alimente al caror consum trebuie exclus sau redus din alimentatia zilnica:

- Afectiuni gastro-intestinale acute si inflamatorii: varza, ceapa, usturoi, ridiche de toamna, fragi, curmale. Ardeiul gras se poate consuma numai in cantitati mici;
- Ulcer stomacal - castraveti murati, ardei capia, ceapa, usturoi, pepenele galben, morcov;
- Duodenita, gastrita - portocale, pepene verde, struguri, rodii, grepfrut, suc de varza, lamaie, coarne, usturoi, ridiche de toamna (neagra), pere, hrean, stevie;
- Colita si diaree - nuci, struguri, varza, hrean, pepene verde;
- Pancreatita, enterocolita - portocale, lamaie, ridichi timpurii si de
toamna;
- Afectiunile sistemului cardiovascular cu edem - sare, struguri, pepene verde, muraturi, stevie, ceapa si produse care provoaca balonarea: soia, fasole, mazare, paine alba;
- Hipertonie vasculara - ginseng si alte plante energizante, sunatoare, struguri, sare;
- Obezitate - piersici, nuci, struguri, banane, cartofi, usturoi, prune uscate, orez, paste fainoase;
- Nefrita, afectiuni renale - zmeura sub orice forma, patrunjel, spanac, struguri, hrean, stevie, ceapa, usturoi, ardei iute, ridiche de toamna (neagra), muraturi, frunza de dafin, salvie si vetrice;
- Litiaza biliara - rosii, vinete, fasole;
- Boli ale aparatului locomotor - bob, fasole, spanac, stevie, piper
negru, mirodenii;
- Coagulabilitatea sangelui marita - porumb, coada soricelului si urzica.

Meniul omului bolnav depinde nu numai de maladia lui. Trebuie sa se ia in considerare si ce medicamente foloseste.
De exemplu, folosind preparate care sunt asemanatoare proteinelor (clofelina, teofilina, tetraciclina, digitoxina), trebuie sa renuntati la produse care contin proteine. Interactiunea moleculara dintre ele este atat de puternica, incat medicamentele nu dau efectul de vindecare scontat. Si invers, folosirea preparatelor hormonale presupune consumarea a cat mai multor alimente care contin proteine: branza de vaci, ficat, peste, carne slaba, etc.
-Mancarea grasa scade efectul medicamentelor pentru vindecarea stomacului si intestinelor: antihelmitincelor, sulfanilamidicilor, fenilsalitilatului.
Dar cand folositi vitaminele A, D, E, K, seduxen, metronidazol, anticoagulante, alimentele grase sunt indicate.
Combinatia nereusita de medicamente si alimente poate provoca si o criza de hipertensiune. Asta se intampla cand bolnavul ia medicamente pentru scaderea tensiunii si mananca muraturi si carne sau peste afumat, sau consuma antidepresive impreuna cu vin tare, bere, cascaval afumat, cafea, fasole, banane.
Nu se recomanda combinarea medicamentelor cu invelisul acidorezistent cu laptele. Calciul din lactate opreste absobtia preparatelor analoage tetraciclinei.
E bine sa mai stiti si ca, vesela din cristal de pe rafturi, reprezinta un real pericol radioactiv. Cristalul focalizeaza emisia de unde electromagnetice si indreapta (reflecta) fascicolele daunatoare spre oamenii aflati in camera. Dar nu va grabiti sa aruncati toate vasele de cristal. Daca nu vreti sa le pastrati in cutii, puneti in fiecare pahar 2 - 3 alune, boabe de fasole sau o castana, pentru neutralizare.

Val-Vartej
02-04-2014, 17:56
http://www.youtube.com/watch?v=kAekQ5fzfGM#t=11

Val-Vartej
05-04-2014, 15:05
Ţuica

Ţuica de prune slabă conţine o anumită cantitate de vitamine A, B, C, D1 şi D2. De altfel, ţuica de prune fiartă, nu foarte fierbinte, consumată moderat, este, în ciuda celor crezute, benefică funcţiilor hepatice, avide în anotimpul rece de vitamine şi săruri. Se recomandă ţuica de prune slabă în dischinezii biliare, probleme de decongestionare hepatică, constipaţii cauzate de factori alimentari.
Ţuica este antianemică. Cercetătorii germani au descoperit ca în extractele distilate de prună există 6 tipuri de substanţe cerute de celulele roşii sanguine, ce sunt rapid absorbite în stomac. Aceste substanţe, prezente din abundenţă în ţuică, pot creşte cu peste 120% viteza de producere a hemoglobinei şi chiar a producerii de hematii (celule roşii ale sangelui, care transportă oxigen). În plus, ţuica de prune are un bogat conţinut în fier, nucleul metalic al hemoglobinei din globulele roşii. Dar, acest lucru nu înseamnă nici pe departe că anemia se previne cu ţuică, în lipsa unei alimentaţii corespunzătoare recomandate de medic. Dimpotrivă, un consum zilnic de ţuică de prune, fără o alimentaţie adecvată, poate avea efecte nefaste, chiar şi pentru un organism sanatos.
Enzima din ţuică are rolul de a reduce depunerile de colesterol pe arteridele capilare coronariene, vase care readuc sângele la inimă. Este prezentă în alte 120 de medicamente naturiste diferite, cu rol în prevenirea aterosclerozei şi, implicit, a infarctului miocardic, medicamente care sunt foarte scumpe în SUA, Canada şi Marea Britanie (depăşesc în medie 140 de dolari pentru o cură de 45 de zile).
Băutul zilnic a cca 35 ml ţuică de prune este o metodă eficientă de a reduce probabilitatea apariţiei unor boli de inimă datorate aterosclerozei. Acest tip de profilaxie are un preţ de 14.000 de ori mai mic decât in cazul unei medicaţii naturiste cu extract de cactus, ambalat în SUA.

Ardivy
06-04-2014, 20:07
Taxa mâncării Kosher - Taxa ticăloşiei evreieşti




Sau escrocheria adusă consumatorului!




================================================== ================================================== =


Taxa mâncării kosher este cea mai mare fraudă de pe faţa pământului adusă consumatorului.

Examineaza fiecare aliment din dulap şi verifica dacă au una din inscripţiile (U) sau (K). Aceste simboluri reprezintă o „binecuvântare” evreiască şi dacă le găseşti, înseamnă că ai plătit o taxă unui grup religios evreu, fără să ştii şi fără să vrei.
Acestea nu se vor găsi întotdeauna pe faţa ambalajului; pot fi ascunse în mijlocul imprimeului minuscul de lângă sigiliul etichetei. Acest cod criptat are de-a face cu codul ebraic, o tâlhărie care arată puterea evreilor în Europa, Statele Unite și multe alte locuri.


http://i59.tinypic.com/4tu4wj.jpg

(U)-ul încercuit, uneori însoțit de cuvântul „Parve”, înseamnă Uniunea Evreilor Ortodocşi (UEO), iar (K)-ul înseamnă „kosher” (KOV K). Nu le vei găsi pe amândouă pe acelaşi ambalaj. Aceste simboluri semnifică faptul că producătorul produsului a plătit o taxă evreilor pentru ca nişte rabini să „binecuvânteze” aceste produse alimentare.



Nu confundati aceste litere cu ® -Marcă Înregistrată, sau ©-Drepturile de Autor.
Probabil şi aceste litere se vor găsi în acelaşi loc. Tocmai ai descoperit ceea ce evreii numesc „hechsers” (https://en.wikipedia.org/wiki/Hechsher), un cod al înşelăciunii, găsit pe majoritatea alimentelor.

În 1959 Jurnalul Wall Street a estimat acest bacşiş dat evreilor la aproximativ 20 de milioane de dolari. Asta s-a întâmplat acum 50 de ani. De atunci, Jurnalul Wall Street, care este un ziar evreiesc, a rămas tăcut cu privire la această problemă. În zilele noastre, se crede că acest furt a ajuns la sute de milioane de dolari.
Postarea evreiască din 30 iulie 1976 raporta că Rabbi Harvez Sentor recunoştea faptul că Kov K era o „afacere bănoasă”.
UEO obţine exact acelaşi impozit ca şi Kov K, în exact acelasi mod.

Bineînțeles că evreii încearcă să justifică aceste „binecuvântări” în orice fel posibil, însă ele nu se reduc decât la înşelăciune şi jaf "legal" pentru Gentili.
Se pare că, cu toate că evreii reprezintă doar 2.9% din populaţie, Neamurile nu au opţiunea de a înlătura această „taxă” sau eliminarea minusculelor litere evreieşti de pe produsele cumpărate.

Dacă aceasta nu era o ceremonie religioasă bizară – aprobarea de către rabini a mâncării şi a produselor alimentare preparate într-un mod special pentru o dietă neobişnuită – atunci de ce nu sunt incluse şi pe buretele de sârmă pentru vase şi ustensilele de bucătărie? Evreii au într-adevăr o dietă ciudată!

Dacă aceste „binecuvântări” sunt atât de importante pentru evrei, atunci de ce au o taxă pentru ele? E de crezut că doresc să acorde gratis acest serviciu – pentru beneficiului propriilor lor oameni – şi eventual să plătească ceva companiilor producătoare de produse alimentare, pentru furnizarea acestor identificare kosher.
Însă lucrurile stau exact pe dos – companiile trebuie să plătească pentru a afișa marca kosher.

Din moment ce evreii reprezintă un procent mic al populaţiei, de ce de ce trebuie Gentilii să scoată această „taxă” tâmpită din buzunarul lor?
De ce au fost consumatorii Gentili atât de tăcuți pentru atât de mult timp în legătură cu această fraudă perfectă a evreilor?
Şi din moment ce această povară vine sub forma unei „taxe”, nu ar trebui ca Gentilii să aibă dreptul de a ştii unde şi cum sunt aceşti bani cheltuiţi?
Cum se poate întâmpla că evreii scapă cu acest jaf ziua în amiaza mare?

Răspunsul este că agenţiile evreieşti care binecuvântă produsele alimentare au o putere enormă prin intermediul dominației evreieşti asupra distribuţiei şi comerţului, iar evreii posedă presa americană.
Dacă un producător de produse alimentare nu se conformează, aceasta va atrage după sine boycott-ul evreiesc a produsului și eventual reclama negativă prin mediile de informare! Adică falimentul!

Cam aşa lucrează această schemă ingenioasă.
Un rabin ortodox va aborda o companie şi va avertiza proprietarii că dacă produsul lor nu este recunoscut drept kosher, sau „potrivit pentru consumul de către un evreu”, vor înfrunta boycott-ul fiecărui evreu. Odată ce se conformează acestui şantaj, le este cerut să păstreze suma totală plătită rabinilor anual, strict secret!

Creşterea acestei ilegalităţi kosher nu a fost nimic mai puţin decât fenomenală. În 1960, doar 225 produse alimentare plăteau taxa kosher. Până la 1966, aceste numere au crescut la 476 şi au sărit la 1.000 până la 1974. Astăzi, un număr impresionant de 17.500 companii au fost intimidate să plătească această taxă.

Cum funcţionează taxa kosher: http://i57.tinypic.com/ev506f.jpg

Uniunea Rabinilor Ortodoxi care publică simbolurile (U) deţin 80% din afacerea certificării kosher. Aceasta angajează în jur de 300 rabini care călătoresc la nivel naţional, „inspectând” plantele alimente.



- În primul rând, compania trebuie să plătească o taxă anuală pentru uzul simbolului dreptului de autor – (U) sau (K), sau o variantăa acestora.
- În al doilea rând, compania trebuie să plătească o altă taxă mare și separată, de fiecare dată când o echipă de rabini vin la faţa locului pentru a „inspecta”plantele. (Anumitor companii care procesează carnea le este cerut să angajeze rabini cu contract şi salarii enorme).
- În al treilea rând, compania trebuie să plătească aceste taxe din nou şi din nou pentru fiecare produs comercializat.


De asemenea, fiecare companie sub-contractoare care furnizează orice tip de ingredient ce ajunge în produsul final, trebuie să plătească taxe separate pentru „vizita rabinilor”.
Uneori, un singur produs, în cele din urmă poate fi taxat de o duzină de ori chiar înainte să ajungă la consumator! În final, dar nu în cele din urmă, aceste taxe trebuiesc plătite anual şi cresc în fiecare an.

http://i60.tinypic.com/14jpvt4.jpg Exemplu de marcă (K)osher pe ambalaj de ketchup

Doar prin înştiinţarea publicului despre taxa mâncării kosher şi prin efortul de a ne abţine de la acumpăra produsele cu simbolurile „K” sau „U”, putem pune capăt acestei nelegiuiri, care este săvârşită asupra oamenilor noștri.
Cu puterea de cumpărare a banului din zilele noastre, care este din ce în ce mai mică, nu ne permitem să lăsăm această nelegiuire să continue la nesfârşit.

În completarea articolului de mai sus, aş vrea să adaug că dacă acesta este insigna lor, atunci ce pun în mâncărurile care nu o conţin? Această insignă este mai mult decât „kosher”, ea înseamnă că mâncarea respectivă este în regulă de consumat pentru evrei.
Din moment ce publicul Gentil nu cunoaște nimic despre toate acestea, nu înseamnă asta că mâncarea sănătoasă și cu ingrediente naturale este rezervată evreilor?

http://i59.tinypic.com/10iaqdf.jpg Una din echipele de rabini care verifică diverse companii, în vederea acreditării acestora pentru mărcile K sau U.


Sursa: net.
​http://i59.tinypic.com/105uw78.png

Ardivy
07-04-2014, 19:28
http://i59.tinypic.com/2rgdhs2.jpg



​http://i59.tinypic.com/105uw78.png

ilaria.
08-04-2014, 09:27
http://2.bp.blogspot.com/-ldR5iOSIIj4/U0K1fuAZR9I/AAAAAAAAxVM/GeingLAzS5M/s1600/harta-veche.jpg (http://2.bp.blogspot.com/-ldR5iOSIIj4/U0K1fuAZR9I/AAAAAAAAxVM/GeingLAzS5M/s1600/harta-veche.jpg)


Cea mai veche harta a Tarii noastre sunt de varsta Peste 400 de ani. Ea a Fost lucrata la Brasov, in ANUL 1542, si Este opera Sasului Ioan Honterus, de îngrijire a desenat-o, o etnie, orientare sexual-o pe o placa de lemn si apoi a tipărit-o în atlasul SAU denumit personal "Rudimenta Cosmographica".
Pe aceasta harta, Țara noastră apare sub Ștampila de "Dacia" si Este marginita de Ungaria, Macedonia, Bonsa (Bosnia), Dalmația, Tracia si Bulgaria.
Fata de Timpul cand o intocmita Fost, harta Este destul de corecta si frumos executata. Tarile cuprinse în ea sunt reprezentate cu Multa proportie si simetrie fata de marile DIN JUR. Marea Neagra apare sub Ștampila de "Pont" si Este plasata exact în PART de est-sud a Daciei.
Țara noastră apare impartita in Trei principatul: Valahia, Moldova si Transilvania; numirile acestea sunt scrise cu Litere Mici, IAR Peste TOATE Este Scris Cuvantul "Dacia", cu Litere majuscule.
Cele mai MULTE denumiri de pe aceasta harta sunt scrise in limba latina, de exemplu: "Danubius" (Dunarea), "Alutes" (Oltul), "Prut" (Prutul), "Theis" (Tisa), etc
Printre Localitati sunt mentionate: "Tergovisti", de îngrijire, pe atunci, era Capitala Tarii Romanesti, "Soszavia" (Suceava), Capitala Moldovei, "Brayla" (Brăila), "Bistricza" (Bistrita), "Varadinum" (Oradea), "Cibinium" (Sibiu) si "Croana" CRONOS (Brasov).

ilaria.
08-04-2014, 09:41
Da ,eleva are dreptate! De multe ori ca să poţi să-i faci să te asculte e bine ca mai întâi să încerci să-i cunoşti, să-i asculţi, să-i înţelegi, să-ţi aminteşti că şi tu ai fost tânăr, să îţi rupi din puţinii tăi bani şi de Moş Nicolae să le aduci o cutie cu bomboane, chiar dacă ei aşa teribilişti cum sunt la 16-17 ani spun că nu mai sunt copii, deşi tu îi vezi că-ţi zâmbesc fericiţi şi te întreabă miraţi „V-aţi gândit dumneavoastră la noi, doamna? ”

Iar când e nevoie, să-i cerţi, pentru că uneori e nevoie, dar să le şi explici de ce, aşa cum trebuiesc explicate şi notele mici şi greşelile din cauza cărora au fost primite, pentru că aşa vor fi înţelese şi elevii nu te vor urî.

Atunci când într-o zi ai trei ore la rând cu aceeaşi clasă cred că sunt necesare şi momente de pauză, o glumă, o întrebare de cultură generală (eu îi spuneam pauză pentru energizarea minţii) le poate alunga plictiseala .

Am avut o elevă care mi-a adus un caiet cu poezii, deşi la ei eu predam Patrimoniul. Erau poeziile unei copile de 16 ani, scrise cu stângăcie, uneori şi cu greşeli, dar le-am citit şi ca să fie sigură că nu i-am spus doar aşa că le-am citit i-am pus câte un bileţel colorat, pe fiecare pagină, pe care am scris ce credeam despre poezia respectivă.

Întotdeauna le-am spus că pentru mine sunt la fel de importanţi ca şi copilul meu, că nu sunt doar clasa a X-a C, un grup compact, ci sunt Mădălina, Ionela, Florentina, Ana , Petre, Doru, Tibi… şi că fiecare este important prin personalitatea sa.
Unii erau timizi, alţii foarte îndrăzneţi , unii obrăznicuţi chiar, aşa că unora trebuia să le dau încredere iar pe alţii trebuia să-i strunesc ca nişte căluţi nărăvaşi.

Îţi mulţumesc, Maria , că mi-ai amintit de copii mei care peste câteva luni vor păşi ( sper din tot sufletul cu dreptul) în maturitate, fiind acum în clasa a XII-a. Aş fi vrut să fiu alături de ei când vor trece acest prag, dar se pare că cineva acolo sus ( şi nu vorbesc de Cel la care vom merge cu toţii) nu mi-a oferit această şansă.

Vă întreb doar, ce-aţi fi răspuns la 28 de copii care te întreabă miraţi, dar în acelaşi timp cu regret
„De ce nu mai vreţi să fiţi doamna noastă”? Ce trebuia să le spun că nu am loc într-un sistem corupt?

Aş vrea ca profesorii să se aplece mai mult asupra elevilor şi mai puţin să alege după puncte pentru dosarul personal (puncte care ştiu că le sunt necesare pentru a-şi păstra catedra), dar... ascultându-i pe copii le câştigi sufletul, încrederea şi încet, încet îi poţi modela aşa cum vrei tu şi cum trebuie.



Mariana,am citit raspunsul tau insa..am avut inspectie frontala.Fiind in domeniu stii ce inseamna.Chiar daca nu fac parte din personalul de predare,stiu si la mine e la fel,"hartia" e la mare cinste.Se pune accent pe situatii,pe acoperire cu hartii si se uita esenta.."educatia".Cel putin asa simt eu!!!In ce priveste punctajul...ce putem spune!!Fiecare cauta sa aiba un serviciu.Scria undeva foarte frumos,eu retinand doar finalul..."un profesor excelent te inspira".In societatea noastra astfel de cadre sunt foarte putine,la noi doar se explica si atat.Succes iti doresc.
Ps.Eleva ta de 16 ani a avut noroc cu tine.Eu,la 14 ani cand scriam nu am avut cui sa arat nimic.Am pastrat totul in taina.A fost si bine dar si foarte greu,fiind de una singura.

marianav
08-04-2014, 14:10
......hartia" e la mare cinste.Se pune accent pe situatii,pe acoperire cu hartii si se uita esenta.."educatia".Cel putin asa simt eu!!!

Mulţumesc pentru răspuns ,Maria.

Şi eu simt la fel! Mai grav este că şi elevii simt la fel.
Apoi ne mirăm citind perlele de la Bac.


"Şcoala va fi şcoală când omul va fi om şi statul va fi stat."

Mihai Eminescu

ilaria.
09-04-2014, 11:14
A fost realizat un studiu din care a reiesit faptul ca auzim jumatate din ceea ce ni se spune, ascultam jumatate din ceea ce auzim, intelegem jumatate din ce auzim, credem jumatate si ne amintim doar ultima jumatate din atat. In traducere libera-daca petrecem 4 ore ascultand, auzim cam 2 ore, ascultam cam 1 ora din care intelegem 30 de minute, din care credem 15 minute, si ne amintim sub 8 minute.

Sursa:Glenn Van Ekeren, Drumuri spre fericire

Val-Vartej
09-04-2014, 21:10
Beneficiile uleiului de catina. Regleaza tensiunea arteriala si stimuleaza vindecarea ranilor

Uleiul de catina este unul din cele mai eficiente produse naturale care poate fi folosit pentru mentinerea frumusetii. Acesta este bogat in acizi grasi omega, cu rol esential pentru o piele sanatoasa, unghii puternice, par lucios si neted. Bogatia in vitamine si aminoacizi esentiali a fructelor de catina confera acesteia proprietati deosebite pentru mentinerea sanatatii organismului.
Un motiv pentru care oamenii agreaza si consuma catina este faptul ca aceasta contine acizi grasi omega 7, care stimuleaza functia celulara si mentin sanatatea celulelor. Ca urmare acestui fapt pielea, unghiile si parul unei persoane vor fi mai frumoase si mai sanatoase.

De asemenea, catina are un rol major in productia de colagen ce este foarte importanta pentru organism, deoarece pe masura ce o persoana imbatraneste, organismul produce din ce in ce mai putin colagen.
In urma cu doua decenii, fructele de catina erau recunoscute drept o polivitamina naturala prin bogatul continut in „amine ale vietii”, precum vitamina A, B1, B2, C, D, D2, E, F. Dr. E. M. Kalff, botanist la celebrul centru de cercetari biomedicale din Koln, sublinia ca aceasta planta medicinala contine unica proteina animala regasita in fructe.
Ce se stia pana acum
1. este un puternic vitaminizant, putând substitui terapia intensiva cu polivitamine administrate pe cale orala.
2. e utila in refacerea starii de buna functionare a celulelor hepatice (ale ficatului), renale (ale rinichiului) si regenerare a pulpei albe a splinei.
3. creste puterea de reactie imunitara, reducând riscul la boli infectioase. Efectul este datorat aportului vitaminic, dar si celui mineral si coenzimatic.
4. stabilizeaza secretia biliara, favorizând digestia si, in consecinta, intregul metabolism.
5. protejeaza impotriva actiunilor ce pot genera ulcere gastrice sau intestinale, efect datorat metalelor prezente in compozite, ca si altor substante ce pot produce combinatii chimice alcalinizante.
6. regleaza glicemi, prin mecanisme directe asupra fiziologiei ficatului.
7. e antialergica, efectul fiind datorat tot componentelor zaharidice asupra ficatului.
8. e antireumatica, prin actiunea directa asupra sistemului hepatic si indirecta asupra sistemului endocrin.
Profilaxia infectiilor. Uleiul de catina este o sursa de vitamine si minerale, in mod special vitaminele A, C, E si beta-caroten, flavonoide si alti compusi bioactivi. Catina stimuleaza sistemul imunitar si poate preveni deficitul de vitamina A din organism. In plus, are actiune antibacteriana si inhiba multiplicarea stafilococilor si a altor tipuri de bacterii. Aceste efecte sunt foarte importante dupa o iarna lunga, in tratamentul racelilor, simptomelor febrile, epuizarii dar si in perioadele de convalescenta.
Prevenirea aterosclerozei si a tulburarilor cardiace. Uleiul de catina contine acizi grasi nesaturati care sunt importanti pentru echilibrarea sintezei de prostaglandine. Prostaglandinele regleaza tensiunea arteriala si mentin echilibrul dintre sare si apa in organism, iar rolul acestora a fost subliniat in diverse cercetari stiintifice.
Uleiul de catina alba contine 35-60% acid palmitoleic, 5-35% acid butiric si 0-15% acid linoleic. Pentru un fruct, nivelul de acizi grasi esentiali este destul de neobisnuit (acesti acizi se gasesc mai ales in compozitia unora dintre grasimile animale si peste).
Actiune antitumorala. Actiunea antitumorala a catinei a fost demonstrata in cadrul mai multor cercetari stiintifice realizate pe animale. Rezultatele au confirmat ca sucul de catina are un efect mai puternic in prevenirea formarii tumorilor comparativ cu solutiile de acid ascorbic si apa pura.
Efect de regenerare. Aceasta calitate a catinei a fost descoperita in timpul experimentelor care au implicat bolnavi cu diverse tipuri de defecte ale pielii. S-a demonstrat ca acest fruct stimuleaza vindecarea in cazul colitei, eroziunilor colului uterin, ale stomacului, ulcerului duodenal precum si in cazul arsurilor care afecteaza mucoasele. De asemenea, catina creste viteza de vindecare a ranilor si inflamatiilor (precum escarele de exemplu).
Liniste psihica
Studiile recente efectuate de dr. A.V. Alshoth, neuro-chimist britanic, au dovedit ca in catina se gaseste unicul drog inofensiv. Cercetarile efectuate in anii 1991-2005 dovedesc prezenta in catina poate a unicului euforizant moderat fara efecte nocive si fara pericolul de producere a tentatiei consumului zilnic, ce ar conduce la dependenta psihica. Alcaloidul din catina depistat numai in fructul bine copt este similar efectului unei „morfine blânde”, care are o structura total diferita de drogul mortal. Acest „drog”, inca nedenumit stiintific, creeaza „starea de bine”, de automultumire si liniste psihica, prin cuplarea cu unii receptori de membrana din neuronii parasiti de stimuli. Metaforic vorbind, este acea substanta care trateaza zona creierului care sufera de plictiseala, fiind foarte rar stimulata. „Drogul” din catina este extrem de util celor nevoiti sa efectueze munci fizice sau chiar intelectuale de rutina, defavorizând o mare parte din scoarta cerebrala avida de stimuli noi, inediti si cât mai variati.
Se estimeaza ca o cura de 12 luni cu ulei de catina ar avea efecte benefice asupra creierului sufocat de monotonie. Acest efect ar echivala simbolic cu starea de echilibru a unui concediu de 40 de zile petrecute in conditii de maxim confort. Rezultatele chestionarelor aplicate de psihologi pe consumatorii de catina au demonstrat ca acestia renunta la gândurile pesimiste in procent de 65%. Aceleasi rezultate arata o crestere semnificativa a rationamentelor pozitive si o sensibilizare a perceptiei afective, deseori generând instalarea sentimentelor in profunzime.
„Erogenul” din catina
O buna parte din substantele recent depistate in fructele de catina au o structura pseudo-histaminica sau androsterolica. Histaminele de tip beta din catina actioneaza similar cantaridinei, clasicul afrodisiac secretat de gândacul Lytta vesicatoria. Efectul pseudo-histaminelor de tip cantaridina este remarcat prin cresterea excitabilitatii clitoriene si peniene datorita irigarii limfatice abundente a zonelor genitale.
„Androsteroizii” de catina
Au fost descoperiti anul acesta de dr. S.N. Willberg, ca radicali liberi ai unor substante de tip aminoacid cu schelet androsteroid. S-a dovedit ca acesti „hormoni” produsi in frunza de catina si prezenti in fruct in procent de 1 mg/100 g pot activa rapid secretia estronelor responsabile de libidoul feminin. In timpul actului sexual, efectul celulelor ovariene capabile de secretie de estrone creste cu 150% in prezenta substantelor androsterolice din catina, favorizând obtinerea organismului feminin. In cazul barbatilor, androsteroizii din catina regleaza eliberarea brusca de androgeni testiculari tip A-FRH, favorizând reglarea functiilor nervoase superioare, pentru perceptia optima a placerii erotice.
Alte intrebuintari ale catinei
Catina este folosita in industria alimentara in compozitia sucurilor cu efect tonic si a siropurilor concentrate. Fructele de padure consumate in stare proaspata au rol astringent si se considera ca sunt alimente capabile sa reduca incidenta cancerului, dar si sa stopeze sau sa inverseze dezvoltarea cancerelor.
Catina poate fi utilizat inclusiv ca aditiv natural gratie continutului ridicat de vitamina C, ca aromatizant pentru conservele de fructe, legume, prajituri. Catina este folosita cu succes inclusiv in industria farmaceutica si cosmetica.

Val-Vartej
09-04-2014, 21:10
Parlamentul din Islanda a fost fondat in anul 930, fiind astfel cel mai vechi parlament din istorie.

Versurile imnului national actual al Romaniei apartin lui Andrei Muresanu (1816-1863), poet romantic, jurnalist, traducator, un adevarat tribun al al epocii Revolutiei de la 1848.

Porecla lui Radu, zis „Cel Frumos" (fratele lui Vlad Tepes), este o porecla cu iz ironic, pentru ca-i placuse, pe cand era tanar ostatic in Turcia, sultanului Mehmed al II-lea.

Vechiul nume al Transilvaniei era Siebenbürgen ("Sapte cetati"), nume atestat din anul 1296. Stema Transilvaniei este atestata din secolul al XVI-lea.

Inventatorul batistei a fost regele Richard al II-lea. Imediat ce s-a observat ca foloseste o bucata de panza pentru toaleta nasului si a fetei, intreaga nobilime de la curte a inceput sa procedeze la fel.

ilaria.
11-04-2014, 09:34
O fotografie din anul 1885, realizată “la cură, la Slănic Moldova”, despre care N.A. Bogdan (http://ro.wikipedia.org/wiki/N.A._Bogdan) istorisește următoarele în “Poveşti şi bazaconii din Moldova” (Bucureşti, 1923).http://webcultura.ro/wp-content/uploads/2014/04/Ion-Creanga.jpg (http://webcultura.ro/wp-content/uploads/2014/04/Ion-Creanga.jpg)

“Într-una din zile, venind un fotograf care poza pe tinichea – fotografie așa-zisă americană – invitai de mai multe ori pe Creanga să-și scoată poza. Dar mai totdeauna îmi răspundea: Decât să dau un frăncușor ca să mă vad lat pe tinichea, mai bine cumpăr cu el un coșuleț de brânza sau de păstrăvi și mi-a prii mai bine decât tinicheaua… Într-o zi însă, aflându-se și cu dl. A. C. Cuza, îl hotărâi să ne pozăm tustrei în grupă; ne așezarăm într-un tufiș de lângă sala de cură, Creanga stând în picioare, îndărăt și noi pe o bancă, eu la stânga, Cuza la dreapta lui.”Descoperită de către specialiștii Muzeului Literaturii Române din Iași în patrimoniul instituției, imaginea este o copie după o ferotipie (una dintre cele mai ieftine şi mai accesibile forme de fotografie, era realizată la târguri, bâlciuri sau pe stradă și nu necesita cunoştinţe de optică sau chimie pentru a fi realizată).

Val-Vartej
12-04-2014, 09:38
MIEZ DE NUCA SI APA!

Nucile si ultima descoperire

Consumate dupa fiecare masa, aceste fructe impiedica ingrosarea arterelor si previn bolile de inima. Opt nuci pe zi va tin arterele flexibile, inima sanatoasa si previn aparitia atacului vascular cerebral, arata un studiu realizat de cercetatorii americani de la Barcelona´s Hospital Clinico, aparut in "American College of Cardiology".
Specialistii citati de BBC News va sfatuiesc sa consumati nuci, mai ales dupa o masa bogata in grasimi, pentru a atenua efectele negative pe care acestea din urma le au asupra organismului.

Nucile, mai sanatoase decat uleiul de masline

Cercetarea a constat in monitorizarea a 24 de adulti, jumatate dintre ei cu un nivel normal al colesterolului, iar cealalta jumatate cu un nivel ridicat. Participantii la studiu au primit doua portii de salam, bogat in grasimi si branza, pe care le-au consumat intr-un interval de o saptamana.
La una dintre portii, cercetatorii au adaugat cinci lingurite de ulei de masline, iar la cealalta, miezul a opt nuci.
Testele au aratat ca atat uleiul de masline, cat si nucile au ajutat la reducerea inflamatiilor din artere care apar brusc dupa o masa bogata in grasimi saturate si care, in timp, favorizeaza intarirea arterelor si creste riscul unor boli de inima si al atacului vascular cerebral.
Cu toate acestea, spre deosebire de uleiul de masline, nucile au mai ajutat si la mentinerea elasticitatii si lexibilitatii arterelor, indiferent de nivelul colesterolului.

Trateaza tulburarile de ritm cardiac

Cercetatorii au mai observat ca acidul alfa linoleic din nuci poate fi benefic pentru cei cu tulburari ale ritmului cardiac.
Ei i-au avertizat pe participantii la studiu ca pot manca absolut tot ceea ce doresc, cu conditia sa consume si nuci.
"Acest lucru demonstreaza ca grasimile protectoare din nuci inlatura efectele grasimilor saturate din dieta, pe cand o grasime neutra, precum uleiul de masline, nu are un rol atat de important", afirma Robert Vogel, profesor la University of Maryland, Baltimore .
Pentru ca sunt elastice, arterele se pot intinde atunci cand fluxul sanguin se imbunatateste. Consumul de grasimi intrerupe producerea de oxid nitric de catre "captuseala" arterelor, necesar pentru mentinerea flexibila a vaselor de sange.
Nucile mai contin antioxidanti si arginina, un aminoacid folosit de organism pentru a produce oxidul nitric, aminoacizi esentiali.

Pentru vegetarieni

Combinati nucile cu legume si paine. Nucile si alunele pot inlocui majoritatea nutrientilor animali in cazul persoanelor vegetariene.
Printre nutrienti se numara cele mai multe vitamine B, fosfor, fier, cupru, potasiu si proteine.
Ca mai toate proteinele din surse vegetale, cele din nuci si alune sunt inferioare calitativ celor animale.
Cu toate acestea, in combinatie cu paine, cereale si leguminoase (mai ales soia si linte) se poate obtine gama intreaga si echilibrata de esentiali.

BETI APA PE STOMACUL GOL

In Japonia zilelor noastre, este foarte popular obiceiul de a bea apa imediat dupa trezire, in fiecare dimineata.
Mai mult, testele cercetatorilor au demonstrat valoarea acestui obicei. Pentru cei in varsta si pentru bolile grave ca si pentru bolile moderne, tratamentul cu apa a fost considerat de succes de catre o societate medicala japoneza, ca tratament sigur 100% pentru urmatoarele boli: Dureri de cap, dureri ale corpului, sistemul circulator, artrita, batai puternice ale inimii, epilepsie, grasimi in exces, astm bronsic, tuberculoza, meningita, boli de ficat si urina, voma, gastrita, diaree, hemoroizi, diabet, constipatie, toate bolile de ochi, cancer la organele genitale si dereglari menstruale, boli ale urechilor, nasului si gatului.

METODA DE TRATAMENT

1. Dimineata, imediat dupa trezire, inainte de a va spala pe dinti, beti 4x 160 ml apa ( aproximativ o jumatate de litru in total)
2. Spalati-va pe dinti dar nu mancati si nu beti nimic 45 minute.
3. Dupa 45 minute puteti bea si manca normal.
4. Dupa 15 minute de la micul dejun, pranz sau cina nu mancati si nu beti nimic timp de 2 ore.
5.Cei care sunt batrani sau bolnavi si nu pot bea 4 pahare cu apa dimineata pe stomacul gol, pot incepe prin a bea apa mai putina si sa creasca gradual pana la 4 pahare.
6. Metoda de mai sus va vindeca bolile si toata lumea se poate bucura de o viata sanatoasa.
Urmatoarea lista da numarul de zile de tratament necesar pentru vindecarea/ controlul/ reducerea principalelor boli:

1. Presiune ridicata a sangelui - 30 zile
2. Gastrita - 10 zile
3. Diabet - 30 zile
4. Constipatie - 10 zile
5. Cancer - 180 zile
6. Tuberculoza - 90 zile
7. Pacientii cu artrita ar trebui sa urmeze tratamentul de mai sus doar 3 zile, in prima saptamana si, incepand din a doua saptamana, zilnic.

Aceasta metoda de tratament nu are efecte adverse; oricum, la inceputul tratamentului s-ar putea sa fie necesar sa urinati mai des ca de obicei.
Este si mai bine daca continuati acest tratament ca pe o activitate de rutina in viata voastra.
Beti apa si ramaneti sanatosi si activi. Nu beti apa la masa. Celor carora le place sa bea apa rece, la masa, le sunt adresate aceste randuri:
Apa rece va solidifica mancarurile uleioase pe care tocmai le-ati consumat.
Va va incetini digestia. Odata ce acest "noroi" reactioneaza cu acidul din stomac, va fi absorbit mai repede decat hrana solida. Va depune un strat pe intestine.
Foarte curand, acesta se va transforma in grasime si reziduuri si va duce la cancer. Este cel mai indicat sa beti supa fierbinte sau apa calda dupa masa.

O nota importanta despre atacurile de inima: ar trebui sa se stie ca nu fiecare simptom de atac de inima va fi durerea in mana stanga.
Fiti atenti la durerile intense in maxilar. S-ar putea sa nu ai prima data durere in piept, in timpul unui atac de inima.
Greata si transpiratul intens sunt si ele simptome obisnuite. 60% din persoanele care au atac de inima in timp ce dorm, nu se mai trezesc..
Durerea in maxilar va poate trezi dintr-un somn adanc. Fiti cu grija si atenti.
Un cardiolog spune ca "Viata nu se masoara in numarul de respiratii pe care le ai, ci in momentele care iti taie rasuflarea."

Val-Vartej
12-04-2014, 09:39
Beneficiile uleiului de catina. Regleaza tensiunea arteriala si stimuleaza vindecarea ranilor

Uleiul de catina este unul din cele mai eficiente produse naturale care poate fi folosit pentru mentinerea frumusetii. Acesta este bogat in acizi grasi omega, cu rol esential pentru o piele sanatoasa, unghii puternice, par lucios si neted. Bogatia in vitamine si aminoacizi esentiali a fructelor de catina confera acesteia proprietati deosebite pentru mentinerea sanatatii organismului.
Un motiv pentru care oamenii agreaza si consuma catina este faptul ca aceasta contine acizi grasi omega 7, care stimuleaza functia celulara si mentin sanatatea celulelor. Ca urmare acestui fapt pielea, unghiile si parul unei persoane vor fi mai frumoase si mai sanatoase.
De asemenea, catina are un rol major in productia de colagen ce este foarte importanta pentru organism, deoarece pe masura ce o persoana imbatraneste, organismul produce din ce in ce mai putin colagen.
In urma cu doua decenii, fructele de catina erau recunoscute drept o polivitamina naturala prin bogatul continut in „amine ale vietii”, precum vitamina A, B1, B2, C, D, D2, E, F. Dr. E. M. Kalff, botanist la celebrul centru de cercetari biomedicale din Koln, sublinia ca aceasta planta medicinala contine unica proteina animala regasita in fructe.
Ce se stia pana acum
1. este un puternic vitaminizant, putând substitui terapia intensiva cu polivitamine administrate pe cale orala.
2. e utila in refacerea starii de buna functionare a celulelor hepatice (ale ficatului), renale (ale rinichiului) si regenerare a pulpei albe a splinei.
3. creste puterea de reactie imunitara, reducând riscul la boli infectioase. Efectul este datorat aportului vitaminic, dar si celui mineral si coenzimatic.
4. stabilizeaza secretia biliara, favorizând digestia si, in consecinta, intregul metabolism.
5. protejeaza impotriva actiunilor ce pot genera ulcere gastrice sau intestinale, efect datorat metalelor prezente in compozite, ca si altor substante ce pot produce combinatii chimice alcalinizante.
6. regleaza glicemi, prin mecanisme directe asupra fiziologiei ficatului.
7. e antialergica, efectul fiind datorat tot componentelor zaharidice asupra ficatului.
8. e antireumatica, prin actiunea directa asupra sistemului hepatic si indirecta asupra sistemului endocrin.
Profilaxia infectiilor. Uleiul de catina este o sursa de vitamine si minerale, in mod special vitaminele A, C, E si beta-caroten, flavonoide si alti compusi bioactivi. Catina stimuleaza sistemul imunitar si poate preveni deficitul de vitamina A din organism. In plus, are actiune antibacteriana si inhiba multiplicarea stafilococilor si a altor tipuri de bacterii. Aceste efecte sunt foarte importante dupa o iarna lunga, in tratamentul racelilor, simptomelor febrile, epuizarii dar si in perioadele de convalescenta.
Prevenirea aterosclerozei si a tulburarilor cardiace. Uleiul de catina contine acizi grasi nesaturati care sunt importanti pentru echilibrarea sintezei de prostaglandine. Prostaglandinele regleaza tensiunea arteriala si mentin echilibrul dintre sare si apa in organism, iar rolul acestora a fost subliniat in diverse cercetari stiintifice.
Uleiul de catina alba contine 35-60% acid palmitoleic, 5-35% acid butiric si 0-15% acid linoleic. Pentru un fruct, nivelul de acizi grasi esentiali este destul de neobisnuit (acesti acizi se gasesc mai ales in compozitia unora dintre grasimile animale si peste).
Actiune antitumorala. Actiunea antitumorala a catinei a fost demonstrata in cadrul mai multor cercetari stiintifice realizate pe animale. Rezultatele au confirmat ca sucul de catina are un efect mai puternic in prevenirea formarii tumorilor comparativ cu solutiile de acid ascorbic si apa pura.
Efect de regenerare. Aceasta calitate a catinei a fost descoperita in timpul experimentelor care au implicat bolnavi cu diverse tipuri de defecte ale pielii. S-a demonstrat ca acest fruct stimuleaza vindecarea in cazul colitei, eroziunilor colului uterin, ale stomacului, ulcerului duodenal precum si in cazul arsurilor care afecteaza mucoasele. De asemenea, catina creste viteza de vindecare a ranilor si inflamatiilor (precum escarele de exemplu).
Liniste psihica
Studiile recente efectuate de dr. A.V. Alshoth, neuro-chimist britanic, au dovedit ca in catina se gaseste unicul drog inofensiv. Cercetarile efectuate in anii 1991-2005 dovedesc prezenta in catina poate a unicului euforizant moderat fara efecte nocive si fara pericolul de producere a tentatiei consumului zilnic, ce ar conduce la dependenta psihica. Alcaloidul din catina depistat numai in fructul bine copt este similar efectului unei „morfine blânde”, care are o structura total diferita de drogul mortal. Acest „drog”, inca nedenumit stiintific, creeaza „starea de bine”, de automultumire si liniste psihica, prin cuplarea cu unii receptori de membrana din neuronii parasiti de stimuli. Metaforic vorbind, este acea substanta care trateaza zona creierului care sufera de plictiseala, fiind foarte rar stimulata. „Drogul” din catina este extrem de util celor nevoiti sa efectueze munci fizice sau chiar intelectuale de rutina, defavorizând o mare parte din scoarta cerebrala avida de stimuli noi, inediti si cât mai variati.
Se estimeaza ca o cura de 12 luni cu ulei de catina ar avea efecte benefice asupra creierului sufocat de monotonie. Acest efect ar echivala simbolic cu starea de echilibru a unui concediu de 40 de zile petrecute in conditii de maxim confort. Rezultatele chestionarelor aplicate de psihologi pe consumatorii de catina au demonstrat ca acestia renunta la gândurile pesimiste in procent de 65%. Aceleasi rezultate arata o crestere semnificativa a rationamentelor pozitive si o sensibilizare a perceptiei afective, deseori generând instalarea sentimentelor in profunzime.
„Erogenul” din catina
O buna parte din substantele recent depistate in fructele de catina au o structura pseudo-histaminica sau androsterolica. Histaminele de tip beta din catina actioneaza similar cantaridinei, clasicul afrodisiac secretat de gândacul Lytta vesicatoria. Efectul pseudo-histaminelor de tip cantaridina este remarcat prin cresterea excitabilitatii clitoriene si peniene datorita irigarii limfatice abundente a zonelor genitale.
„Androsteroizii” de catina
Au fost descoperiti anul acesta de dr. S.N. Willberg, ca radicali liberi ai unor substante de tip aminoacid cu schelet androsteroid. S-a dovedit ca acesti „hormoni” produsi in frunza de catina si prezenti in fruct in procent de 1 mg/100 g pot activa rapid secretia estronelor responsabile de libidoul feminin. In timpul actului sexual, efectul celulelor ovariene capabile de secretie de estrone creste cu 150% in prezenta substantelor androsterolice din catina, favorizând obtinerea organismului feminin. In cazul barbatilor, androsteroizii din catina regleaza eliberarea brusca de androgeni testiculari tip A-FRH, favorizând reglarea functiilor nervoase superioare, pentru perceptia optima a placerii erotice.
Alte intrebuintari ale catinei
Catina este folosita in industria alimentara in compozitia sucurilor cu efect tonic si a siropurilor concentrate. Fructele de padure consumate in stare proaspata au rol astringent si se considera ca sunt alimente capabile sa reduca incidenta cancerului, dar si sa stopeze sau sa inverseze dezvoltarea cancerelor.
Catina poate fi utilizat inclusiv ca aditiv natural gratie continutului ridicat de vitamina C, ca aromatizant pentru conservele de fructe, legume, prajituri. Catina este folosita cu succes inclusiv in industria farmaceutica si cosmetica.

ilaria.
15-04-2014, 11:16
Stiti oare ca doua cesti de cafea pe zi scad cu 40 la suta
riscul aparitiei pietrelor la vezica biliara? Din pacate, majoritatea
medicilor, chiar si cei mai buni, stiu sa va trateze, dar
nu sint intotdeauna competenti in ceea ce priveste o alimentatie si un
mod de viata sanatos. Iata zece sfaturi pe care le auziti foarte rar sau
chiar deloc in cabinetul unui medic.

1 Consumul moderat de alcool previne boala lui Alzheimer. Un studiu
de sase ani intreprins la Universitatea Erasmus (Olanda) a stabilit ca
la persoanele cu virsta peste 55 de ani care au consumat
una pina la trei portii de alcool pe zi exista cu 42 de procente mai
putine sanse de a se imbolnavi de aceasta boala, decit la cei care nu au
consumat alcool deloc. Trebuie sa tineti cont insa de un
fapt: consumul in exces de alcool nu are nici un rezultat pozitiv.

2 Calciul previne infarctul. Cercetarile noi in domeniu au aratat ca
femeile care si-au administrat cite 1.500 de miligrame de calciu zilnic
sufera de tulburari ale inimii mult mai putin decit cele
care au probleme cu deficitul de calciu. Cu toate acestea, doza zilnica
de calciu nu trebuie sa depaseasca 2.500 de miligrame.

3 Rosiile previn afectiunile inimii. Un studiu asupra a 1.379 de
pacienti a aratat ca persoanele al caror regim alimentar este bogat in
licopen - substanta care se gaseste in rosii - sint expuse
mai putin de jumatate acceselor de inima.

4 Spalatul pe miini scade sansa de a raci. Nu va temeti ca veti
contracta o raceala atunci cind linga dumneavoastra stranuta cineva!
Cercetarile au aratat ca in opt cazuri din zece raceala se
transmite prin miini. Spalatul lor este cea mai eficienta masura
profilactica, ce va apara de infectia cu un virus.

5 Exercitiile fizice moderate previn diabetul. Specialistii spun ca
plimbarea in pas mai rapid cite doua ore si jumatate pe saptamina scade
considerabil riscul de a va imbolnavi de diabet.

6 Spanacul imbunatateste vederea. Cercetatorii din diferite tari au
ajuns la concluzia ca daca folositi de cinci ori pe saptamina spanac,
riscul aparitiei cataractei scade cu 77 la suta. Iar papaya
contine un oxidant foarte puternic care blocheaza lumina ultravioleta
daunatoare.

7 Vitamina D previne intimplarile neplacute care au legatura cu
osteoporoza. Cercetatorii unei universitati americane au aratat ca
femeile aflate in perioada postclimacteriu, care iau permanent
vitamina D, risca de doua ori mai putin sa sufere din cauza osteoporozei
decit cele care nu isi administreaza vitamina D.

8 Consumul de alimente in portii mici, dar dese scade colesterolul.
Toti stiu ca trebuie evitate grasimile care se depun pe artere, dar
medicii au aratat ca frecventa administrarii alimentelor este
la fel de importanta ca si continutul lor. Studiile efectuate in Anglia
au stabilit ca nivelul de colesterol este mai scazut in cazul unei
cantitati egale de grasimi si calorii in regimul alimentar
zilnic al celor obisnuiti sa manince de cinci-sase ori pe zi, dar in
portii mici, decit in cazul celor care iau o masa sau doua pe zi, dar
foarte bogate.

9 Luind in fiecare zi multivitamine scadeti de doua ori riscul de a
va imbolnavi de cancer. Cercetarile noi arata ca forta magica a
vitaminei E in combinatie cu acidul folic, calciu si vitaminele A
si C scade riscul cancerului la intestinul gros cu 57 de procente.

10 Rugaciunea grabeste insanatosirea dupa interventiile chirurgicale,
impiedica aparitia unor afectiuni si prelungeste viata. Cercetatorii
din toata lumea continua sa atraga atentia asupra unui
fapt uimitor: persoanele care se roaga in mod regulat sint mai sanatoase
decit cele care nu cred in Dumnezeu. Pentru ca nu conteaza carui
Dumnezeu si in ce biserica se roaga. Important este faptul ca
el crede in forte mai puternice decit el, ca incearca sa comunice cu
acestea, ceea ce il ajuta foarte mult.

Val-Vartej
18-04-2014, 06:33
Cafeaua amara iti face viata dulce

ilaria.
18-04-2014, 13:02
Painea functioneaza ca o guma de sters pentru
pereti. Te va ajuta sa scapi de urmele unsuroase lasate de degete sau de
petele negre din jurul intrerupatoarelor. Textura sa asemanatoare cu a
buretelui va absorbi murdaria. Este suficient sa freci cu miezul de la o
felie de paine peste zonele murdare si petele vor disparea.

Cola te scapa de arsurile de pe oale si tigai. Asta
ar trebui in primul rand sa te convinga sa renunti la sucurile
acidulate. In al doilea rand, daca niciun produs de curatat nu pare sa
functioneze poti sa incerci sa cureti oalele cu suc. Lasa-le la inmuiat
peste noapte in cola si petele ramase de la ultima friptura lipita/arsa
vor disparea datorita acidului din suc.

Berea este cea mai buna ceara pentru mobila din
lemn. Ii va reda luciul pierdut sau distrus de produsele de curatat
clasice. Umezeste putin o laveta cu bere, freaca usor suprafetele de
lemn si lasa-le sa se usuce. Vor fi ca noi.
http://img17.dreamies.de/img/868/b/i9vvbb49o9a.gif

Ardivy
21-04-2014, 21:44
http://i59.tinypic.com/28k7tbq.jpg Puteti urmari in timp real toate zborurile internationale,
cu date utile de traseu, altitudine, viteza, etc.

Este foarte interesant!
Daca dati click pe link-ul urmator puteti vedea ce e pe cerul nostru.




http://www.flightradar24.com/ http://i57.tinypic.com/34iia2s.jpg


* X- urile reprezintă aeroporturi. *
* Dacă vedeti un avion în zbor puteţi afla ruta şi tipul lui (cu poză).
* Dacă daţi click pe avion vă arata o poza mica si datele de zbor.
* Daca daţi click pe poza mica se vede poza mare a avionului.
* Daca daţi click pe numarul de zbor aflaţi ruta si datele de zbor.

http://i57.tinypic.com/k2obbn.jpg http://i57.tinypic.com/k2obbn.jpg
http://i58.tinypic.com/287ds7.gif

Ardivy
21-04-2014, 22:41
http://i61.tinypic.com/10fbci1.gifPuteti obtine sute de informatii despre economia, demografia,
conditiile sociale, standardele de viata, etc., ale tuturor tarilor de pe glob.

http://i59.tinypic.com/27zhf85.jpgHartile lumii


Click: h (http://www.ibge.gov.br/paisesat/main.php)ttp://www.ibge.gov.br/paisesat/main.php (http://www.ibge.gov.br/paisesat/main.php)



http://i58.tinypic.com/287ds7.gif

marianav
25-04-2014, 13:01
10 invenţii uitate şi redescoperite


Obişnuim, adeseori, să ne întrebăm ce s-ar fi întâmplat dacă invenţiile şi tehnologia de care ne bucurăm astăzi ar fi fost accesibile oamenilor din trecut, fie el Evul Mediu, Antichitate sau chiar preistorie. Cum oare ar fi arătat lumea dacă înaintaşilor noştri le-ar fi trecut prin cap să creeze lucruri pe care noi azi nici nu ni le putem închipui scoase din viaţa de zi cu zi? Uităm, probabil dintr-un egocentrism tipic speciei umane, că nu suntem nici primii şi nici ultimii care s-au gândit să îşi uşureze viaţa, cu atât mai mult cu cât creierul nostru nu este nici mai complex şi nici mai mare decât al oamenilor de, să zicem, acum 10.000 de ani. Nu este nevoie decât de o simplă privire aruncată spre trecut ca să realizăm că, de fapt, nu am făcut altceva decât să reinventăm ceea ce a fost creat cu sute sau chiar mii de ani în urmă.

Uşa automată
Astăzi o vedem aproape peste tot: în metrou, în supermarketuri, în mai toate clădirile de utilitate publică. De fapt, uşa automată, acţionată de senzori sau de o simplă apăsare de buton, a devenit atât de comună încât trecem pe lângă ea (sau prin ea) fără măcar să o mai băgăm în seamă. În schimb, ne amuzăm atunci când auzim cum un asemenea dispozitiv era considerat, cu sute de ani în urmă, o vrăjitorie din basmele orientale. Ce? Aţi uitat de celebra replică a lui Ali-Baba: Sesam, deschide-te? Ce aţi spune însă dacă aţi afla că uşa automată a fost inventată nu în secolul XX, aşa cum mulţi ar înclina să creadă, ci undeva prin preajma naşterii Mântuitorului, mai precis acum vreo două mii de ani? Ei bine, uşa automată chiar a apărut în urmă cu două milenii, graţie unuia dintre cei mai mari inventatori născuţi vreodată, Heron din Alexandria ( cca.10-70 d.Hr. ), un personaj despre care am amintit chiar în primul număr al revistei Ştiinţă&Tehnică. A fost, poate, ignoranţa contemporanilor săi cea care a făcut ca uşa automată să treacă drept o magie, iar principiile sale de funcţionare, chiar dacă diferite de cele de azi, să fie uitate pentru sute de ani. Ce a făcut însă Heron Alexandrinus, cel cunoscut în vreme sa drept Heron Michanikos (Mecanicul)? Nimic mai simplu! Heron nu a avut nevoie decât de foc, apă şi un ingenios sistem de pârghii pentru a face mulţimea să strige de uimire în faţa minunii nemaivăzute… uşa care se deschide singură în faţa vizitatorilor. Era suficient ca la un moment bine determinat, cineva să aprindă un foc într-un altar anume construit în faţa templului. După câteva ore, aerul încălzit în altar era dirijat către un vas uriaş plin cu apă, forţând apa să curgă într-un al treilea vas. Acesta din urmă, odată umplut cu apă, începea să coboare într-o cameră subterană, determinând, cu ajutorul unui simplu şi inedit sistem de scripeţi deschiderea uşilor templului exact în momentul în care credincioşii soseau la ritualurile zilnice. Putem doar să ne imaginăm spectacolul produs de deschiderea uşilor templului în care nu se afla absolut nimeni şi uimirea celor care asistau zi de zi la acest miracol. Bine măcar că Heron nu a fost acuzat de vrăjitorie! Şase secole mai târziu, în China împăratului Yang Guang, apărea şi prima uşă automată acţionată de o simplă apăsare a piciorului.

Distribuitorul automat
Şi pentru că tot vorbim despre Heron Mecanicul şi invenţiile sale, ne vom opri în acest număr al revistei asupra unui alt dispozitiv minune, dintre sutele realizate de inventatorul grec (ca un amănunt interesant, Heron este şi creatorul primului robot – mecanic, ce e drept – din lume. Despre el însă vom povesti într-un număr viitor al revistei). Este vorba despre distribuitorul automat. Nu-i aşa că astăzi vi se pare o banalitate a secolului XXI să introduceţi o sumă de monede într-un atare distribuitor şi să vă alegeţi băutura, sandwichul sau chiar revista dorită? Ei bine, grecii, romanii şi egiptenii antici se bucurau şi ei de asemenea facilităţi. Inventatorul lor? Nimeni altul decât Heron din Alexandria. Vă propun pentru început un scurt exerciţiu de imaginaţie. Să ne gândim la miile de credincioşi de acum două milenii care dădeau buzna zi de zi ca să asiste la slujbele preoţilor de orice religie. Nu aţi simţit deja izul unei afaceri pe cinste? Şi pentru că angajaţii necesari pentru a colecta banii unui număr atât de mare de enoriaşi ar fi implicat şi muncă şi costuri ce puteau fi evitate, Heron a inventat exact dispozitivul de care prelaţii aveau nevoie… un distribuitor automat de apă sfinţită. Trebuia doar să introduci o monedă de o anumită valoare printr-o mică deschizătură a aparatului. Moneda cădea printr-un spaţiu special pe un taler asemănător cu cel al unei balanţe. Greutatea ei determina înclinarea talerului care, la rândul său, antrena deschiderea unei valve prin care apa sfinţită curgea atât cât să umple pocalul din dispozitiv. Odată acesta umplut, el determina prin propria greutate căderea monedei într-un spaţiu de depozitare. Astfel, orice enoriaş avea parte nu numai de ocrotirea divină ci şi de propriul miracol. Nu era nevoie decât de un simplu angajat care să se asigure că apa sfinţită nu se va termina, la fel cum şi camera monedelor trebuia golită sistematic pentru a face loc miilor de monede din buzunarele credincioşilor.


Kilometrajul şi denivelările pentru reducerea vitezei
Să pomeneşti despre kilometraje şi denivelări menite să reducă viteza mijloacelor de locomoţie pe diferite artere în alte secole decât XX sau XXI ar putea părea, la prima vedere, un subiect anacronic. În fond, ce ar avea de împărţit anticii, spre exemplu, cu nebunia şoselelor de astăzi? Şi totuşi, se confruntau şi ei cu aceleaşi probleme ca şi noi. Evident, bolizii lor îşi luau caii putere direct din grajduri, dar asta nu înseamnă că erau mai puţin periculoşi atunci când goneau în plină viteză pe drumurile aglomerate din Antichitate. Soluţia a venit, aşa cum era de aşteptat, de la pragmaticii romani, cei care, sub atenta îndrumare a lui Iulius Cezar, au introdus pentru prima dată în istorie denivelările pentru reducerea vitezei. Din nefericire, omul a cărui idee a reînviat după aproape 2.000 de ani a rămas necunoscut pentru totdeauna. Cel puţin, vitezomanii nu ştiu asupra cui să îşi verse oful. Şi dacă vorbim despre viteză şi drumuri, evident că o măsurare a distanţelor parcurse era imperios necesară. Se pare că inventatorul primului kilometraj din istorie a fost Arhimede ( 287 – 212 î. Hr.) , deşi mulţi s-au grăbit să îl crediteze pe Heron din Alexandria ( iarăşi el ) cu această realizare. Vitruvius (80 – 15 î. Hr.), celebrul inginer şi arhitect roman, descrie însă un astfel de dispozitiv cu mult înainte de naşterea lui Heron, ba chiar susţine că a început să fie folosit în perioada Primului Război Punic, perioadă în care Arhimede deja devenise un nume important printre contemporanii săi. Sistemul folosit era unul cât se poate de simplu. Arhimede, presupunând că el este inventatorul kilometrajului, a observat că o roată de car, cu un diametru de 1,2 metri, se învârte de fix 400 de ori pe distanţa unei mile romane (mille passuum – o mie de paşi în limba latină). Astfel, el a creat un dispozitiv care, pentru fiecare rotire completă a roţii, mişca un dinte al unei roţi dinţate. Nu mai trebuie spus că roata dinţată avea exact 400 de dinţi şi că, la o rotire completă a acesteia se măsura o milă parcursă. De fapt, atunci când era parcursă o asemenea distanţă, roata dinţată antrena o valvă a unui vas plin cu bile, care se deschidea eliberând o bilă pentru fiecare milă străbătută. La finalul călătoriei nu trebuia decât să numeri bilele strânse pentru a şti cu exactitate ce distanţă ai parcurs, un principiu asemănător cu cel folosit la bicicletele de astăzi.


Aparatul de aer condiţionat
Este vară, vremea caniculară şi-a intrat în drepturi iar locuinţele seamănă mai degrabă cu nişte saune. Porneşti aparatul de aer condiţionat şi, pe măsură ce temperatura devine din ce în ce mai plăcută, mulţumeşti Cerului că te-ai născut într-un secol în care poţi beneficia de un asemenea confort. Ce te-ai fi făcut dacă erai nevoit să înfrunţi o vară toridă în urmă cu sute sau chiar mii de ani? Ei bine, diferenţa nu ar fi fost prea mare, mai ales că primele dispozitive de răcire a temperaturii dintr-o locuinţă vin încă din Antichitate. Evident, presupunem că atunci, ca şi astăzi, ţi-ai fi permis un asemenea dispozitiv. Numele celui care a inventat un atare sistem nu s-a păstrat, dar este aproape cert că el a trăit în Roma antică. Acolo apar primele sisteme de răcire a caselor, printr-un procedeu cât se poate de ingenios. Nu era nevoie decât de un sistem de ţevi de cupru integrat în pereţii vilei prin care era pompată apă rece. În mai puţin de o oră, căldura infernală de afară era uitată iar tu te puteai delecta în cel mai pur stil roman. China antică ne oferă şi ea o mostră de originalitate. Dacă iniţial, mai precis în secolul al II-lea d. Hr., aerul condiţionat era un privilegiu imperial, în secolul al X-lea el era deja folosit pe scară largă. Soluţia? Ventilatoare mecanice uriaşe, cu aripi ce atingeau lungimi de până la trei metri, care erau acţionate manual sau prin forţa apei. Mult mai târziu, în secolul al XVII-lea, olandezul Cornelius Drebbel, un inventator cu care ne vom mai întâlni pe parcursul acestui articol, îi demonstra regelui englez Iacob I că poate transforma vara în iarna în una din încăperile palatului. Experimentul a reuşit, conform cronicilor vremii, deşi el nu s-a mai repetat. Drebbel nu făcuse altceva decât să adauge sare în apa din sute de recipiente aflate în cameră. Cel puţin teoretic, ar trebui să funcţioneze. De abia în anul 1902, americanul Willis Haviland Carrier punea în funţiune primul aparat electric de aer condiţionat.

Ochelarii de soare
Sunt atât de populari printre tinerii din toată lumea încât nu trece zi fără să vezi astfel de accesorii purtate pe străzile de oriunde. Atât de populari încât, personal, am observat tineri purtându-i chiar şi noaptea. De altfel, moda a pornit undeva la începutul secolului XX, atunci când vedetele de teatru şi de cinema începeau deja să caute soluţii pentru a evita întâlnirile cu fanii sâcâitori. Ochelarii de soare însă au apărut cu mult mai devreme decât ne putem închipui. În fapt, nimeni nu poate spune cu exactitate când au fost purtaţi pentru prima dată. Cert este că în preistorie, inuiţii foloseau astfel de accesorii pentru a se feri de razele puternice ale soarelui şi de reflexia lor în zăpadă. Evident, ei nu aveau geamuri fumurii şi nici rame de plastic, ci doar două tăieturi extrem de înguste în osul de morsă în care erau sculptaţi, care aveau rolul de a proteja ochii de razele nocive, tehnică ce s-a păstrat printre eschimoşi până aproape de zilele noastre. Pe de altă parte, istoricul roman Suetonius afirmă că împăratul Nero se delecta urmărind gladiatorii prin lentile speciale realizate din smarald, deşi o utilizare a unor astfel de lentile nu mai este menţionată în analele latine. În China medievală însă, în secolul al XII-lea sau chiar mai devreme, cronicile pomenesc de folosirea unor ochelari cu lentile de cuarţ fumuriu ce aveau rolul de a preveni orbirea. Departe de a-i folosi ca accesoriu pentru înfrumuseţare, judecătorii chinezi foloseau aceiaşi ochelari pentru a-şi ascunde expresiile faciale pe durata procesului. Probabil de acolo moda jucătorilor de poker.


Seismograful
Cutremurele au îngrozit şi fascinat deopotrivă umanitatea. Dacă pentru anticii chinezi, ele erau discordanţe între principiile fundamentale yin şi yang, pentru grecii din străvechea Elada cutremurele reprezentau fenomene explicate, cum altfel, prin forţa apei ce apăsa pământul sau a vaporilor subpîmânteni ce încercau să iasă la suprafaţă. Aveau să treacă aproape două mii de ani până la identificarea faliilor tectonice şi a mişcării acestora. Şi totuşi, chiar dacă explicaţiile erau departe de realitate, înregistrarea unui cutremur era posibilă. Astfel, în anul 132 d.Hr., astronomul şi inventatorul chinez Zhang Heng prezenta la curtea imperială una dintre cele mai mari invenţii din toate timpurile, primul seismograf, seismometru dacă preferaţi, din istorie. Numit Houfeng Didong Yi (instrument pentru măsurarea vânturilor şi a mişcărilor Pământului), dispozitivul, mai precis un vas uriaş de bronz, cu diametrul de doi metri, era prevăzut, de jur împrejur, cu opt dragoni de bronz, fiecare dintre ei ţinând în gură o bilă de cupru, pe care ar fi eliberat-o într-un recipient în momentul producerii unui seism. Instrumentul nu numai că anunţa un atare eveniment nefast, dar arăta şi direcţia în care acesta avusese loc. Chiar dacă principiul de funcţionare al seismografului chinezesc nu a fost pe deplin înţeles nici astăzi, este cert că el a funcţionat cel puţin o dată în istoria sa. Cronicile imperiale din timpul dinastiei Han îl pun la loc de cinste între invenţiile din acea perioadă şi, mai mult, descriu momentul în care una dintre bile a căzut, indicând producerea unui cutremur în estul Chinei. După câteva zile, un mesager venea de la sute de kilometri anunţând dezastrul. Seismometrul lui Heng funcţionase, şi încă cu o precizie uluitoare chiar şi pentru epoca modernă. Ca un amănunt, primele seismografe moderne au apărut la sfârşitul secolului al XIX-lea, graţie efortului depus de geologii John Milne, James Alfred Ewing şi Thomas Gray.


Liftul
Un lift, mai ales dacă nu facem referire la unul electric, nu pare o invenţie prea complicată, cu atât mai mult cu cât clădiri impunătoare erau ridicate încă de acum multe milenii. Prima referire la punerea în funcţiune a unui lift are chiar şi o dată precisă, anul 236 î.Hr. O menţionează Vitruvius, cel care îl indică pe Arhimede din Siracuza ca inventator al acestei maşinării. Principiul era unul cât se poate de simplu, un sistem de scripeţi acţionat manual sau cu tracţiune animală, care permitea ridicarea persoanelor sau a materialelor la înălţimea dorită. Să nu uităm însă că ne referim la o perioadă de acum circa 2.500 de ani, o perioadă în care cea mai mare parte a populaţiei globului se afla încă la nivelul unei organizări tribale. Aveau să treacă încă 1.500 de ani până la următoarea menţiune a existenţei unui elevator. Ea vine din Spania islamică a anului 1.000, atunci când învăţatul arab Khalaf al-Muradi descrie un atare mecanism. Primul lift mecanizat, şi poate cel mai important pas în crearea lifturilor moderne, apare în Rusia secolului al XVIII-lea, mai precis în anul 1793, ca o creaţie a inventatorului Ivan Kulibin. De altfel, liftul lui Kulibin s-a bucurat de o mare apreciere, fiind montat chiar în Palatul de Iarnă al ţarilor ruşi de la Sankt Petersburg.

Submarinul
Pentru cei mai mulţi dintre noi, submarinul este o invenţie exclusivă a secolului XX. Nu mulţi ştiu însă că originile submersibilelor încep cu sute de ani mai devreme, undeva la începutul anilor 1600, graţie inventatorului olandez Cornelius Jacobszoon Drebbel (1572 – 1633). Şi totuşi, ideea unui vas capabil să călătorească pe sub apă nu era nici măcar atunci una nouă. Dovadă stau scrierile inginerului englez William Bourne din anul 1578, scrieri în care apare ipoteza realizării unui atare vas submersibil. De altfel, Drebbel a şi recunoscut că schiţele lui Bourne s-au aflat la baza invenţiei sale. Olandezul şi-a prezentat submarinul, realizat din lemn acoperit cu piele, în anul 1620, în faţa regelui Iacob I şi a unei mari mulţimi londoneze. Trebuie spus că Drebbel se afla pe atunci în slujba Marinei Regale Britanice. La o adâncime de circa cinci metri, şi pentru aproape trei ore, submersibilul olandezului s-a deplasat prin apele Tamisei de la Westminster la Greenwich şi înapoi spre stupefacţia celor care credeau că aşa ceva este imposibil. Şi mai ingenios a fost sistemul de realimentare cu oxigen al echipajului, sistem inspirat olandezului de către alchimistul Michael Sendivogius. În experimentele sale, el observase că nitratul de potasiu, încălzit la aproximativ 400 de grade Celsius, nu numai că emană oxigen, dar se şi transformă în hidroxid de potasiu capabil să absoarbă dioxidul de carbon. Ironia sorţii face ca un angajat al Marinei Regale să nu fi văzut în primul submarin decât un instrument dedicat studierii adâncurilor, primul care a sesizat uriaşa sa importanţă militară fiind tocmai un om al bisericii, episcopul John Wilkins din Chester. Şi totuşi, chiar dacă a creat nu mai puţin de trei modele de submarine, ultimul capabil să transporte un echipaj de 16 persoane, Cornelius Jacobszoon Drebbel nu şi-a văzut niciodată invenţia folosită ca armă în vreun conflict armat. Ingrata misiune a revenit în anul 1775 unui alt submarin, Ţestoasa pe numele său, creaţie a americanului David Bushnell.


Costumul de scafandru
Oficial, primul costum modern de scafandru, creat din cauciuc de către compania Pirelli, a fost folosit în timpul celui de al doilea Război Mondial de marinarii italieni, el fiind patentat în anul 1951. Şi totuşi, costumul de scafandru are origini mult mai vechi. Inventator este considerat preotul şi matematicianul francez Jean-Baptiste de La Chapelle (1710 – 1792), cel care, în anul 1765, a testat cu succes primul astfel de costum. Invenţia abatelui Jean-Baptiste consta, de fapt, într-o vestă realizată din plută ce permitea celui care o purta să plutească la suprafaţa apei indiferent de adâncimea acesteia. Evident, costumul nu poate fi considerat unul reuşit, mai ales că nu prevedea ca subiectul să coboare sub luciul apei. În fond, preotul l-a numit „scaphandre”, după termenii skaphe (barcă) şi andros (om), din greaca veche, termen mai mult decât elocvent asupra inenţiilor sale. Şi dacă primul test pe Sena s-a dovedit un succes, marinarul reuşind să mănânce, să citească şi să încarce un pistol în faţa a mii de parizieni, cel de al doilea a fost un eşec lamentabil. Prezentat la cabana de vânătoare a regelui Ludovic al XV-lea, subiectul, cu tot cu costumul său de plută, a fost dus de curentul apei atât de rapid, încât nimeni nu a apucat să îşi dea seama ce se întâmplă cu el. Şi totuşi, Jean-Bapiste de la Chapelle a continuat să îşi susţină ideea publicând un amplu tratat în anul 1775, Traité de la construction théorique et pratique du scaphandre ou du bateau de l’homme, în care îşi explica teoriile asupra flotabilităţii. Mult mai interesantă este varianta spaniolă a costumului de scafandru, creaţie atribuită inventatorului Jeronimo de Ayanz y Beaumont (1553 – 1613). Deşi sursele care vorbesc de testele sale cu privire la costumul de scafandru nu sunt tocmai cele mai de încredere, acesta fiind şi motivul pentru care invenţia lui Beaumont nu a fost considerată una credibilă, merită totuşi să amintim şi această versiune. Se pare că în anul 1606, spaniolul ar fi susţinut o demonstraţie pe râul Pisuerga de lângă Valladolid, în prezenţa regelui Filip al III-lea şi a suitei acestuia, prezentând un primitiv costum de scafandru, asemănător cu un butoi prevăzut cu încăperi etanşe pentru mâini şi picioare, ce permitea celui care îl purta să culeagă obiecte de diferite mărimi de pe fundul apei. Mai mult, echipamentul era alimentat de la suprafaţă, prin intermediul unui tub, cu aer parfumat. Marinarul selectat pentru această demonstraţie ar fi petrecut o oră la o adâncime de trei metri, experimentul luând sfârşit în momentul în care regele a anunţat, pur şi simplu, că s-a plictisit.



Elicopterul
Nu puteam încheia acest articol fără să pomenim măcar una dintre zecile de creaţii ale celui considerat cel mai mare inventator al lumii, florentinul Leonardo da Vinci. Şi ce invenţie ar fi mai potrivită decât elicopterul imaginat de acesta în anul 1480. Evident, modele de mici dimensiuni existau cu mult înainte ca da Vinci să se nască, dovadă stând menţiunile din secolul IV î. Hr. din China, în care este descrisă una dintre jucăriile preferate ale copiilor de atunci, o maşinărie cu aripi de bambus ce se învârteau în momentul în care ea era aruncată în aer, permiţând un zbor de scurtă durată. Chiar şi da Vinci recunoaşte succesul modelelor sale de mici dimensiuni, dar evită să pomenească despre eşecul pe care l-a avut în cazul prototipului mai mare. Aşa cum îşi imagina inventatorul italian prima maşină zburătoare, capabilă să decoloze de pe loc, aripile acesteia ar fi trebuit să aibă forma unui şurub care să permită un zbor vertical. Da Vinci nu a reuşit însă să descopere şi metoda prin care maşinăria să nu se rotească odată cu rotorul. Astfel, până la apariţia primelor elicoptere funcţionale aveau să treacă mai bine de cinci secole.



articol scris de Adrian Nicolae


sursa :http://stiintasitehnica.com/stiinta/10-inventii-uitate-si-redescoperite/index.html[/FONT][/COLOR][/FONT]

Ardivy
25-04-2014, 23:30
http://i58.tinypic.com/akeam8.png Testul "6 in 1"
http://i60.tinypic.com/a251lk.png

Testul '6 in 1' este un test complex, extraordinar de usor de efectuat si (incredibil de) veridic. Este totodata un test indraznet, creativ si mai mult decat provocator.
Testul iti poate dezvalui in doar cinci minute adevarul despre cine esti si cum iubesti, dar si despre cel pe care il iubesti. Marele test al celor cinci miniteste sau Testul '6 in 1', dupa cum este cunoscut in campul testelor psihologice, are in vedere si personalitatea ta prin prisma relatiilor cu persoanele dragi din viata ta, dar si prin prisma lucrurilor care te fac fericit/a.

http://i60.tinypic.com/a251lk.png

Testul nr. 1 – Testul Celui de al Treilea Ochi
Daca ti s-ar da darul de a avea cel de-al treilea ochi, unde ai dori sa fie plasat?
1. Cap.
2. Inima.
3. Spate.
4. Mana.

Testul nr. 2 – Testul Scaunului
Vrei sa te asezi la o masa imprejurul careia se afla mai multe modele de scaune. Ce fel de scaun preferi?

1. Invelit de material.
2. Acoperit de piele.
3. Din lemn.
4. Cu perna incorporata.
5. Cu masaj.

Testul nr. 3 – Testul 1950
1950… Care este primul gand care iti trece prin cap in momentul in care ai vazut acest numar?

1. Reprezinta un an.
2. Este un numar de telefon.
3. Reprezinta o suma de bani.
4. Este combinatia de cod dintr-un vestiar sau seif.

Testul nr. 4 – Testul Pesterii
Iti doresti sa vizitezi o pestera si decizi sa o explorezi de la un capat la altul, facand un tur complet al ei. Cum ai prefera sa fie pestera respectiva?

1. Sa aiba o intrare ingusta, insa o iesire larga si cuprinzatoare.
2. Sa aiba acelasi spatiu la intrare si la iesire.
3. Sa aiba o intrare larga si cuprinzatoare, insa o iesire ingusta.

Testul Nr. 5 – Testul Elefantului Zambaret
Imagineaza-ti ca te duci la gradina zoologica si te afli in fata unui elefant. Elefantul zambeste. De ce crezi ca zambeste?

1. Este fericit ca se afla in spatiu deschis dupa o perioada indelungata in care a stat intr-o boxa acoperita.
2. Probabil ca si-a facut un nou prieten la zoo.
3. Probabil se gandeste la ceva amuzant.
4. Elefantii nu zambesc.

Testul Nr. 6 - Testul Plantei
Te trezesti de dimineata si observi cu uimire ca in gradina ta a rasarit o noua planta. Care este primul tau gand?

1. Ce bine imi pare. As vrea sa creasca cat mai repede.
2. Sa fiu atenta data viitoare cand ma duc in gradina. Nu cumva sa calc pe ea.
3. Ooo! Oare o sa faca flori?
4. Multumesc, Doamne. Multe multumiri pentru ca a crescut.


REZULTATELE SI INTERPRETARILE TESTULUI

Testul Nr. 1 - Testul Celui de al Treilea Ochi
Testul 1 dezvaluie atitudinea ta fata de iubire si relatii…

1. Esti o persoana cerebrala care prefera sa cunoasca inainte sa iubeasca. Vezi iubirea in ansamblul ei si iti place sa-i judeci fiecare pas. Cantaresti bine fiecare pas al tau, fiecare pas al partenerului si intuiesti fiecare etapa care iti poate duce relatia acolo unde trebuie.
2. Esti o persoana emotionala care isi doreste mai mult decat orice sa iubeasca si sa-si gaseasca sensul existentei printr-o iubire unica, speciala. Iti este teama de dezamagire sau ca asteptarile sa nu-ti fie inselate, insa esti sigura ca iubirea respectiva iti este rezervata. Ai rabdare sa astepti acea iubire , iar atunci cand o gasesti, ai putere si energie pentru a o pastra intacta.
3. Nu te indragostesti usor si de obicei iti ia destul de mult timp sa ajungi sa iubesti cu adevarat. Iubesti in timp si depui eforturi energetice si emotionale considerabile. Atunci cand iubesti insa, o faci din toata inima si cu inima deschisa. Cel pe care il iubesti poate avea incredere ca iubirea ta va fi pe viata.
4. Pentru tine, iubirea sta in mainile tale si este o traire speciala ce implica atat inima, cat si creierul. Consideri a iubi inseamna a construi, a te implica, a munci pentru a face ca lucrurile sa mearga.

Testul Nr. 2 - Testul Scaunului
Testul 2 dezvaluie atitudinea ta fata de partenerul de viata…

1. Daca ai ales scaunul invelit cu panza: Esti extrem de atasata de prezenta partenerului. Ai nevoie sa stii ca partenerul tau este langa tine intotdeauna, indiferent de situatie, circumstante sau locul in care te afli.
2. Daca ai ales scaunul acoperit cu piele: Iti doresti ca partenerul sa aiba o atitudine mai deschisa fata de tine si sa existe o conexiune mai stransa intre voi. Vrei sa te lase sa-l descoperi mai mult, sa te lase sa patrunzi mai mult in mintea si inima sa, in gandurile sale. Vrei sa se deschida in fata ta.
3. Daca ai ales scaunul de lemn: Tii foarte mult la aspectele sociale, la imaginea ta si a partenerului tau si la manierele voastre in societate si doresti sa iti faci partenerul atent asupra acestor lucruri. Iti doresti ca partenerul tau sa fie mai atent la comportamentul sau fata de tine, dar si fata de ceilalti.
4. Daca ai ales scaunul cu perna inclusa: Iti doresti o relatie confortabila si armonioasa si ca partenerul tau sa fie o persoana calma si maleabila, alaturi de care sa poti gasi linistea.
5. Daca ai ales scaunul cu masaj: Iti doresti o relatie in care sa primesti de toate, multe, cat mai multe, iar partenerul tau sa fie dispus sa faca orice pentru tine. Uneori insa, oferi mai putin decat ceea ce ti-ai dori sa primesti.

Testul Nr. 3 - Testul 1950
Testul 3 dezvaluie aspectul care te atrage cel mai mult la partenerul tau…

1. Iti iubesti partenerul pentru mintea si intelectul sau.
2. Ceea ce te-a atras si te atrage cel mai mult la partenerul tau este personalitatea. Consideri ca personalitatea este punctul forte al unui barbat.
3. Iti doresti alaturi un partener care sa iti ofere siguranta, atat emotionala, cat si materiala.
4. Gasesti ca partenerul tau este o persoana atragatoare, cu mult sex-appeal. In general, iti plac persoanele atragatoare, interesante, al caror fizic si trasaturi exprima un ceva.

Testul Nr. 4 - Testul Pesterii
Testul 4 este relevant pentru atitudinea ta fata de bani si modalitatea in care ii cheltui...

1. Nu cunosti ce inseamna cumpatarea si nici simtul masurii atunci cand cheltui bani. Pentru tine sunt un mijloc de a-ti procura lucrurile de care ai nevoie si la care visezi. Ai tendinta de a cheltui mai multi bani decat castigi.
2. Reusesti sa gasesti un echilibru intre ‘a castiga’ si ‘a cheltui’ si sa te bucuri de micile placeri materiale ale vietii fara riscul de a ramane fara bani.
3. Ai simtul banilor si ai noroc de ei. Fie muncesti din rasputeri pentru ei, fie stii cum sa-i faci. Fiindca te temi insa de zile negre, ai tendinta de a cheltui prea putin comparativ cu resursele pe care le detii.

Testul Nr. 5 - Testul Elefantului Zambaret
Testul 5 dezvaluie ceea ce te face cea mai fericita…

1. Esti cea mai fericita atunci cand te simti libera si inconjurata de prieteni care te accepta asa cum esti.
2. Esti cea mai fericita atunci cand ai alaturi de tine o persoana care iti este draga si pe care o placi si care este la randul sau fericita.
3. Esti cea mai fericita atunci esti stapana asupra situatiilor si poti sa te amuzi pe seama lor.
4. Esti cea mai fericita cand iti amintesti ca viata e frumoasa si nu uiti sa razi si sa te bucuri de ceea ce iti ofera.

Testul Nr. 6 - Testul Plantei
Testul 6 iti indica atitudinea fata de parinti…

1. Tii la parintii tai, insa ai o fire independenta si ti-ai dorit dintotdeauna sa te afli pe cont propriu.
2. Simti recunostinta fata de parintii tai pentru ca te-au crescut si ti-au dat posibilitatea sa fii persoana care esti.
3. Esti foarte atasata de parintii tai si te bazezi pe ei atunci cand ai nevoie. Doresti sa-i stii aproape si vrei sa-ti fie intotdeauna alaturi.
4. Ai multe multumiri pe care ai dori sa le adresezi parintilor. Ti se pare ca nu ai gasit inca metoda potrivita pentru a-i rasplati pentru tot ce au facut pentru tine
http://i58.tinypic.com/ipblp3.gif

marianav
26-04-2014, 10:54
"Oraşul Morţilor", unul dintre cele mai luxoase din lume, are sute de vile nelocuite. Care este motivul. În regiunea chineză Guangxi Zhuang există un oraş în care sute de vile de lux sunt nelocuite de mai bine de şase ani. Botezat "Oraşul Morţilor", acesta se confruntă cu această problemă din cauza crizei economice.

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/186/15786/12511583/1/1.jpg?width=630

Oraşul chinez Beihai, din regiunea autonomă Guangxi Zhuang, şi-a câştigat de mai mulţi ani un renume ciudat. Acesta a ajuns să fie cunoscut drept „Oraşul Morţilor”, după ce peste 100 de vile de lux, construite iniţial pentru o nouă clasă socială bogată, au rămas nelocuite, scrie vancouverdesi.com.

Unele dintre aceste imobile costă chiar peste 3 milioane de yuani chinezeşti (aproximativ 348.000 de euro), astfel că, în condiţiile în care majoritatea chinezilor trăiesc cu mai puţin de 2 euro pe zi, achiziţionarea acestora este practic imposibilă.


http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/186/15786/12511583/3/2.jpg?height=401&width=600


„Este o nebunie – casele construite stau goale”, a afirmat un localnic din zonă.

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/186/15786/12511583/4/3.jpg?height=401&width=600

Cum guvernul chinez le interzice cetăţenilor săi să investească peste hotare, mulţi au început să construiască locuinţe, mall-uri, zgârie-nori, sperând astfel că afacerile imobiliare le va aduce profit. Totuşi, multe dintre aceste clădiri au rămas goale, mai ales în oraşele mici, aflate la distanţă mare de centrele economice, mai precizează sursa citată.

Cu toate acestea, mulţi specialişti sunt de părere că modernizarea Chinei reprezintă „cea mai mare urbanizare pe care lumea a văzut-o vreodată” şi apreciază că în curând „oraşele fantomă” se vor transforma în adevărate metropole.

Sursa:http://www.gandul.info/magazin/orasul-mortilor-unul-dintre-cele-mai-luxoase-din-lume-are-sute-de-vile-nelocuite-care-este-motivul-foto-12511583

Ardivy
26-04-2014, 15:58
https://us-mg6.mail.yahoo.com/ya/download?mid=2%5f0%5f0%5f1%5f5090407%5fAFDuw0MAABd HU1o6twAAAFaV7P8&pid=12&fid=Inbox&inline=1&appid=yahoomail Stiati ca dupa 3 luni de zile este necesar sa se curete ecranul calculatorului pe dinauntru?


https://us-mg6.mail.yahoo.com/ya/download?mid=2%5f0%5f0%5f1%5f5090407%5fAFDuw0MAABd HU1o6twAAAFaV7P8&pid=12&fid=Inbox&inline=1&appid=yahoomail Multe persoane ignora acest fapt sau poate ca nici nu stiu cum ar trebui facut. Si multe firme din domeniu profita de aceasta necunoastere pentru a-si mari vânzarile… ..


https://us-mg6.mail.yahoo.com/ya/download?mid=2%5f0%5f0%5f1%5f5090407%5fAFDuw0MAABd HU1o6twAAAFaV7P8&pid=12&fid=Inbox&inline=1&appid=yahoomail Ei bine dragilor, sa stiti ca pentru a curata ecranul pe dinauntru, este suficient sa dati click aici: http://www.yahelite.org/lol/screenclean.swf


http://i57.tinypic.com/2ag8807.gif .... si cred ca o sa aveti o zi putin mai frumoasa. :)



http://i60.tinypic.com/34ga7it.gif

Ardivy
28-04-2014, 00:45
Un artist român impresionează Marea Britanie iar lucrarile sale au împânzit internetul.
http://i57.tinypic.com/9len92.png

Artistul a reusit sa impresioneze cu operele sale de arta care, la inceput, sunt doar poze banale.
Caraș Ionuț este un fotograf de evenimente care în timpul său liber fotografiază tot ce îi iese în cale. Imaginile obținute sunt apoi prelucrate în Photoshop iar din mâinile sale iscusite și ies adevărate capodopere.

Una dintre pozele sale superbe:

"Cand esti mic, toata lumea este doar un loc de joaca..."

http://i61.tinypic.com/29c74lw.jpg

http://i59.tinypic.com/ea3wjr.jpg

marianav
29-04-2014, 09:17
Primii născuţi reuşesc mai bine în viaţă, mai ales dacă sunt fete

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/321/5109/12543415/1/fatadesteapta.jpg?width=618&height=361

Primii născuţi din familie au cele mai mari şanse de a obţine cele mai bune calificări profesionale, probabilităţile fiind mai mari în cazul fetelor comparativ cu al băieţilor, potrivit rezultatelor unui studiu realizat în Marea Britanie, informează dailymail.co.uk.

Potrivit unui studiu al Universităţii din Essex, coordonat de Feifei Bu, primii născuţi au cu 16% mai multe şanse de a avea acces la studii superioare, iar fetele au şanse cu 4% mai mari decât băieţii de a obţine calificări profesionale mai bune.

Exemplele cele mai relevante ale studiului au fost scriitoarea J. K. Rowling, autoarea seriei "Harry Potter", Hillary Clinton, fostul secretar de stat al Statelor Unite, vedeta de televiziune Oprah Winfrey şi cântăreaţa Beyoncé - toate fiind primii copii născuţi în familiile lor.

Pe de altă parte, primii născuţi de sex masculin - precum Barack Obama, Bill Clinton şi George W. Bush - s-au situat pe locul al doilea în privinţa ratei de succes înregistrată mai târziu în viaţă.

"Există câteva explicaţii posibile ale realizărilor superioare şi ale ambiţiei de care dau dovadă fraţii mai mari - una dintre ele ar putea fi aceea că, de fapt, sunt mai inteligenţi. În ceea ce mă priveşte, înclin să favorizez teoria conform căreia investiţia părinţilor joacă, cel mai probabil, un rol în acest caz", a declarat Feifei Bu, coordonatoarea studiului.

1.503 grupuri de fraţi şi 3.532 de indivizi au participat la acest studiu, realizat în cadrul a două sondaje - British Household Panel Survey şi Understanding Society.

Chiar luând în considerare educaţia şi statutul profesional al părinţilor, studiul a evidenţiat faptul că primii născuţi aveau o probabilitate cu 7% mai mare de a dori să îşi continue studiile, comparativ cu fraţii mai mici.

Peste jumătate dintre personalităţile laureate ale premiului Nobel şi dintre preşedinţii Statelor Unite au fost primii născuţi în familiile din care proveneau.

Studiul a urmărit dacă fraţii erau de sex feminin sau masculin, precum şi mărimea familiilor voluntarilor - cu excepţia gemenilor şi a copiilor singuri la părinţi - şi a stabilit că nu exista nicio dovadă că sexul unui frate mai mic ar fi influenţat nivelul aspiraţiilor primilor născuţi din familia respectivă.

Cu toate acestea, studiul a relevat faptul că o distanţă de cel puţin patru ani între fraţi ar putea îmbunătăţi realizările şcolare şi profesionale ale celor mai mici.

Sursa: http://www.descopera.ro/dnews/12543415-primii-nascuti-reusesc-mai-bine-in-viata-mai-ales-daca-sunt-fete

Ardivy
02-05-2014, 00:30
http://i62.tinypic.com/2yty4wm.gifO mostra: cat de usor putem fi inselati de ceea ce vedem pe ecrane (indifernet de care).


http://i60.tinypic.com/fkqvc1.png http://player.vimeo.com/video/34678075?title=0&

http://i61.tinypic.com/2191gco.jpg

http://i61.tinypic.com/5e7nmb.jpg

Ardivy
02-05-2014, 21:01
http://i61.tinypic.com/e8v340.gif 9 luni in 3.5 minute
- o animatie minunata despre viata inainte de nastere


L'Odyssée de la Vie


http://www.youtube.com/watch?v=GQ33ekqml-A

http://i62.tinypic.com/2r77b6u.jpg

mihapred
07-05-2014, 16:16
Pe 7 May 1824 a avut loc la Viena premiera Simfoniei a IX-a de Ludwig van Beethoven.


http://youtu.be/kbJcQYVtZMo
http://21art.ro/wp-content/uploads/2012/05/Beethoven-450x410.jpg

Ardivy
12-05-2014, 22:17
http://i59.tinypic.com/2zgrxvq.png Un tablou uimitor!

(Dupa accesarea link-ului, pentru a vedea pictura în întregime, glisati în jos! Daca trageti cursorul peste un personaj, vă va indica cine este...)

Link:
C'est la peinture la plus fascinante que j'aie vue. Cette image est totalement étonnante. (http://www.frizou.org/divers/10/18-qui-est-personnage/index.html)


http://i59.tinypic.com/2z53z3a.jpg

Ardivy
13-05-2014, 18:03
http://i59.tinypic.com/2zgrxvq.pngSi la un simplu click pe un personaj... Wikipedia!
Toate personajele sunt subiecte demne de o enciclopedie.







http://i59.tinypic.com/ea3wjr.jpg

Ardivy
26-05-2014, 20:13
http://i61.tinypic.com/wqvrj4.jpgTest - recunoastere embleme!
http://i60.tinypic.com/a251lk.png

http://i57.tinypic.com/2pplbag.gif

Merita sa incercati, pentru a va relaxa dupa o zi plina de activitati...




http://i58.tinypic.com/ipblp3.gif

ilaria.
27-05-2014, 16:52
http://3.bp.blogspot.com/-5p3CfVl_kI8/TkZ9R4FzjuI/AAAAAAAAAMs/_M7jAHSGELU/s640/Maica+Domnului+Gravaliotissa+1.jpg (http://3.bp.blogspot.com/-5p3CfVl_kI8/TkZ9R4FzjuI/AAAAAAAAAMs/_M7jAHSGELU/s1600/Maica+Domnului+Gravaliotissa+1.jpg)
Minunea înfloririi crinilor la Icoana
Maicii Domnului
Gravaliotissa din Pastra, Kefalonia


http://1.bp.blogspot.com/-OX5qQrh8Ngc/TkZ9TlJ_7KI/AAAAAAAAANA/jIXPLPBsch4/s640/MD+Gravaliotissa+din+Pastra-Kefalonia.jpg (http://1.bp.blogspot.com/-OX5qQrh8Ngc/TkZ9TlJ_7KI/AAAAAAAAANA/jIXPLPBsch4/s1600/MD+Gravaliotissa+din+Pastra-Kefalonia.jpg)



http://4.bp.blogspot.com/-N4c-QpSsxvE/TkZ9UEuWpnI/AAAAAAAAANI/QyySueophrI/s640/Maica+Domnului+Gravaliotissa1+dositeea.blogspot.co m.jpg (http://4.bp.blogspot.com/-N4c-QpSsxvE/TkZ9UEuWpnI/AAAAAAAAANI/QyySueophrI/s1600/Maica+Domnului+Gravaliotissa1+dositeea.blogspot.co m.jpg)



http://2.bp.blogspot.com/-6zUPAVkHUT4/TkZ9T9jEOQI/AAAAAAAAANE/cpVANhw2qZw/s320/dositeea.blogspot.com+Picture+454.jpg (http://2.bp.blogspot.com/-6zUPAVkHUT4/TkZ9T9jEOQI/AAAAAAAAANE/cpVANhw2qZw/s1600/dositeea.blogspot.com+Picture+454.jpg)
"În biserica din Pastra, Kefalonia,
an de an, se petrece această minune,
si anume: crinii puşi la icoana Maicii
Domnului, deşi complet uscaţi,
înfloresc pentru a doua oară, în chip
minunat, astfel încat în ziua de
15 august, când creştinii prăznuiesc
Adormirea Maicii Domnului,
aceştia se află complet înfloriţi,
neveştejiţi şi frumos mirositori.

Ardivy
31-05-2014, 22:34
http://i59.tinypic.com/nlue0z.pngFoarte util si bine de stiut.

http://i58.tinypic.com/2czbud3.png

Cum se curata fierul de calcat

Extrem de neplacut e sa ti se lipeasca fierul de calcat de obiectele de imbracaminte. Sa nu mai vorbim ce enervant e sa calci o camasa alba iar pe guler sa ramana urme de arsura de pe talpa fierului de calcat.

Totusi, pentru aceste neplaceri exista o solutie foarte rapida (dureaza sub un minut), foarte ieftina (costa mai putin de 1 leu) si foarte accesibila (toti avem acasa ceea ce ne trebuie).

http://i59.tinypic.com/nlue0z.pngUrmariti video-ul de mai jos ca sa aflati cum se curata fierul de calcat:


http://www.youtube.com/watch?v=9CwOeYwINnc


Sursa: teme de casa. (http://www.teme-de-casa.ro/cum-se-curata-fierul-de-calcat/)

Toate cele bune!

http://i58.tinypic.com/ipblp3.gif

Ardivy
01-06-2014, 19:51
Ati utilizat Testul Purităţii? ................. http://i58.tinypic.com/osr9xe.jpg (https://www.youtube.com/watch?v=K8AabCix3Nw)

http://i57.tinypic.com/2hg5sa1.png




https://www.youtube.com/watch?v=K8AabCix3Nw

http://i62.tinypic.com/25kifsm.jpg

Ardivy
04-06-2014, 01:00
http://i62.tinypic.com/a122wn.pngTop analize medicale de facut la orice varsta!

Cu atat mai mult cu cat in familia dvs. exista cazuri de anumite boli.
http://i62.tinypic.com/k4j8g8.png

Analize medicale pentru cei cu varsta peste 20 de ani:


Doctor internist: O data pe an este recomandat sa-ti faci teste la sange si urocultura pentru a descoperi din timp daca exista probleme de genul gastritei, bolilor intestinale si a cancerului de colon. De asemenea, o data la 2 ani poti face teste rapide pentru masurarea glicemiei.
Ginecolog: O data pe an. Include testul Papanicolau, examinare pelvica, examinare a sanilor si daca ai un nou partener sexual, teste pentru boli cu transmitere sexuala, inclusiv teste HIV.
Stomatolog: La fiecare 6 luni pentru curatarea dintilor si o examinare orala.
Dermatolog: Daca ai probleme cu pielea sau ai in familie cazuri de cancer de piele ar fi bine sa mergi la doctor o data pe an. In caz contrar mergi la specialist numai daca apar alunite noi cu aspect ciudat sau daca apar probleme de piele.

Analize medicale pentru cei cu varsta peste 30 de ani:


Verificarea nivelului de colesterol: Daca la ultimul test valoarea colesterolului a fost normala atunci este nevoie de un alt test peste 5 ani.
Unii experti considera ca poti astepta pana la 40 pentru astfel de analize, daca nu esti expus unor riscuri mari de a dezvolta boli de inima din cauza fumatului, obezitate, tensiune arteriala mare, sau diabet.

Analize medicale pentru cei cu varsta peste 40 de ani:


Mamografie: Unii dintre specialisti recomanda aceste teste incepand cu 40 de ani, altii indica varsta de 50 ca punct de start pestru astfel de analize. Daca intuitia ta bazata pe istoria medicala a familiei iti spune ca trebuie sa faci testul, discuta cu medicul de familie si luati impreuna o decizie.

Ecocardiograma: Dupa aceasta varsta este important sa vezi cum iti functioneaza inima.
Oftalmolog: Multi doctori recomanda vizite anuale la oftalmolog. Altii in schimb, sustin ca pana la 65 de ani, examinarile ochilor ar trebuie sa se realizeze odata la 2 sau chiar 4 ani. Dupa aceasta varsta este recomandata vizita la oftalmolog in fiecare an.

Dupa 50 de ani ar trebui adaugate:


Colonoscopia: La fiecare 5 ani.
Densitatea oaselor: Incepe o rutina imediat dupa inceperea menopauzei – chiar mai devreme daca esti sub-ponderala, sau daca mama ta sufera de osteoporoza sau daca suferi de fracturi (altele decat in urma unor accidente) dupa 45 de ani. In caz contrar, expertii recomanda inceperea acestor analize dupa 65 de ani.

Pentru barbati in mod special:


Daca ai 30 de ani ar trebui sa verifici nivelul colesterolului la fiecare 5 ani. De asemenea, in fiecare an ar trebui sa faci testul coproparazitologic si teste la sange.
Daca ai peste 40 de ani ai nevoie de examen rectal in fiecare an, examen pentru depistarea cancerului la prostata si colonoscopie la fiecare 5 ani.


Toate cele bune!

http://i57.tinypic.com/mbo9io.gif

Samantha_13
04-06-2014, 13:01
asexuat - deci sunt ferita ( :P ) de posibila aparitie a unor boli specifice unui sex anume
hermafrodit - deci exclusa aparitia bolilor cu transmitere sexuala
pururi Young - deci.. boli specifice varstelor.. exclus
posed organism bun ( multam Domnului) , deci regenerare a fiecarei celule..
boli de piele.. exclus! - pielea e bine intinse pe oase, nu se pot produce aparitii subcutanate..


Acum serios..

Multumim mult pentru informatiile extrem de utile! Da.. asa ar trebui sa!.. multi dintre noi nu stim aceste lucruri si nici nu ne "ascultam" corpul, atunci cand el ne transmite diferite "mesaje", abuzat fiind .. tot de catre noi..insa daca ajungi la "un control de rutina" - afli ca esti muribund :)) din nefericire a devenit "o afacere".. si oamenii devin ipohondrii, tratandu-se cu remedii gen placebo, dealtfel foarte costisitoare..

Eu personal, incerc sa nu ma departez prea mult de natura ( si remediile oferite de ea, fireste), evit excesele, ini "ascult" corpul si semnalele trase de el.. si sper din tot sufletul sa nu ajung pe mana medicilor.. altfel decat pentru obtinerea unei adeverinte din care sa reiasa ca sunt sanatoasa-tun!

Multumesc pentru aceste informatii! Sa speram ca nu avem nevoie...

Samantha_13
04-06-2014, 13:40
1. Globul ocular cântăreşte puţin sub 30 de grame şi are un diametru de aproximativ doi centimetri. Dar din suprafaţa sa totală, se vede numai o şesime, restul fiind ascuns.


2. Ochii tăi pot distinge aproape 10 milioane de nuanţe. Dacă ne gândim la o singură culoare, griul, putem distinge nu mai puţin de 500 de nuanţe ale ei.


3. Cornea este singurul ţesut din corpul tău care nu conţine vase de sânge. Ea este hrănită cu ajutorul lacrimilor, care mai au şi rol antibacterian.


4. Când strănuti e aproape imposibil sa tii ochii deschisi


5. Când auzi un zgomot puternic clipesti instinctiv

6. clipesti o data sau de doua ori la fiecare 10 secunde si e fiecare data ai ochii inchisi timp de 0.3 secunde.

7. Ochiul este pe al doilea loc (dupa creier) in lista celor mai complexe organe

8. 80% din informatiile pe care le primesti intr-o iata vin prin intermediul ochilor

9. Ochii sunt capabili sa puna n miscare instantaneu sute de muschi si organe ale corpului

10. Intr-o viata, ochii iti aduc in jur de 24 de milioane de imagini.

11. din toti muschii corpului, muschii oculari sunt cei mai activi.

12. Ochii tai nu se odihnesc niciodata. Chiar daca muschii si pleoapele sunt in repaos, globii oculari se misca, inclusiv in timpul somnului.

13. Cipesti de aproximativ 10.000 ori pe zi.

14. Chiar daca nu sunt tocmai frumoase, sprancenele stufoase reprezinta un lus pentru sanatatea ochilor fiindca impiedica picaturile de transpiratie sa se scurga in ochi

15. Pupilele se dilata in intuneric, pentru a lasa sa treaca lumina cat mai multa, dar si in functie de emotii. Excitatia sexuala, teama, bucuria intensa dilata pupilele.

16. Cititul la lumina slaba nu-ti afecteaza vederea, iar daca te uiti crucis nu risti sa ramai asa.

17. Citimi mai usor de pe foaie, decat de pe ecranul calculatorului


18. Barbatii au o vedere mai buna decat femeile

19. Cel mai frecvent accident produs de cosmetice este ranirea ochiului cu peria de la mascara

20. De ce iti curge nasul cand plangi? Lacrimile sunt prea multe pentru a curge normal si iti ajung in nas


21. De ce ai lacrimi in ochi dupa ce casti? Cascatul „apasa” pe sacul lacrimal, unde se strang lacrimile, iar acestea sunt impinse prin ductul lacrimal inapoi la ochi




Sursa: netul cel lung si lat :D

Ardivy
24-06-2014, 22:09
http://i62.tinypic.com/a122wn.png
http://i62.tinypic.com/k4j8g8.png

http://i60.tinypic.com/16i7961.jpg

http://i59.tinypic.com/25hoocg.gif

ilaria.
28-06-2014, 12:39
sursa realitatea. net
La început de an, astrologii, numerologii şi interpreţii profeţilor celebri se întrec în a prognoza ce o să se întâmple în Noul An. Baba Vanga, celebra clarvăzătoare din Bulgaria, nu a prezis nimic pentru 2013. În schimb, în 2014 ne paşte cancerul de piele.



http://media.realitatea.ro/multimedia/image/201312/w728/baba_vanga_54186100.jpg

Predicţiile Babei Vanga, celebra clarvăzătoare din Bulgaria, se întind până în anul 5079, când a prezis sfârşitul lumii. Până atunci, numeroase evenimente se vor produce pentru ca în cele din urmă omenirea să ajungă să comunice cu Dumnezeu, pentru ca mai apoi să dispară definitiv din acest univers, scrie efemeride.ro.

Iată cum a văzut celebra clarvăzătoare de origine bulgărească viitorul omenirii:

Baba Vanga a anticipat catastrofa nucleara de la Fukushima, din Japonia, si a avertizat ca are sa inceapa Cel de-al Treilea Razboi Mondial.

2014 – Majoritatea oamenilor de pe Planeta vor avea cancer de piele.
2018 – China va deveni noua putere mondiala.
2023 – Orbita Pamantului se va schimba usor.
2025 – Europa va fi pustiita.
2028 – Se va dezvolta o noua sursa de energie. Foametea nu va mai fi o problema.
2033 – Gheata de la Poli se va topi. Nivelul Oceanului Planetar va fi in continua crestere.
2046 – Clonarea va fi foarte accesibila.
2076 – Lumea va fi condusa din nou de comunisti.
2084 – Va avea loc renasterea naturii.
2088 – O noua boala va lovi planeta. Oamenii vor imbatrani in cateva secunde.
2097 – Aceasta boala va fi vindecata.
2100 – Soarele facut de mana omului va lumina partea intunecata a Planetei.
2111 – Oamenii vor deveni roboti
2125 – Ungaria va primi semnale din afara spatiului.
2154 – Animalele devin pe jumatate oameni
2167 – O noua religie
2170 – Mare seceta
2187 – Eruptia a doi vulcani este intrerupta cu succes.
2273 – Se va naste o noua rasa.
2288 – Se va reusi sa se calatoreasca prin timp. Se vor stabili noi contacte cu extraterestrii.
2291 – Soarele se raceste.
2304 – Misterul de pe Luna a fost descoperit
2371 – Seceta mare
2480 – Pamantul va fi in intuneric
3005 – Va fi razboi pe Marte
3797 – Nu va mai exista viata pe Terra. Insa oamenii vor reusi sa locuiasca pe alte planete din sistemul solar.

marianav
12-07-2014, 09:45
http://stiati-ca.com/wp-content/uploads/2009/06/MichaelJackson.png

Michael Jackson. Stiati ca…?

albumul Thriller al lui Michael Jackson este cel mai bine vandut album din toate timpurile? Distinctia i-a fost acordata in anul 1984 de catre Guiness Book. Totodata, Thriller este si singurul album vandut in mai mult de 100 de milioane de exemplare (109 conform celor mai multe surse) in intreaga lume.


Michael a fost prima persoana din industria divertismentului care a castigat mai mult de 100 de milioane de dolari intr-un singur an? Totodata el este si cea mai bine platita persoana din show-biz din toate timpurile, conform Guiness Book.
megastarul a fost si prima celebritate care a avut numele inscriptionat pe 2 stele de pe celebrul bulevard Hollywood Walk of Fame? Mai intai, in 1980, pentru activitatea desfasurata in cadrul trupei “The Jacksons” (alaturi de fratii si surorile lui) si apoi, in 1984, pentru cariera solo.

videoclipul piesei Scream (in duet cu sora lui Michael, Janet Jackson) este cel mai scump din toate timpurile? Videoclipul a fost lansat in 1995 si a costat 7 milioane de dolari. Si alte videoclipuri ale celebrului cantaret au avut costuri mari de productie: Bad (anul 1987) – 2.2 milioane dolari, Black or White (anul 1991) – 1.5 milioane dolari sau Remember the Time(1992) – 1.2 milioane de dolari.

videoclipul pisei Black or White a fost difuzat simultan in 27 de tari fiind vazut de peste 500.000 de telespectatori? Evenimentul a avut loc pe 14 noiembrie 1991 iar audienta avuta este cea mai mare inregistrata vreodata pentru un clip video.

timp de 17 ani, cele 8 distinctii castigate de artist la editia Premiilor Grammy din 1984 au reprezentat un record neatins de vreun alt cantaret? In 2001 insa, Carlos Santana a reusit sa egaleze recordul lui Michael.


succesul postului muzical MTV i se datoreaza, in mare parte, lui Michael Jackson? Astfel, daca de la lansarea sa in 1981 si pana in 1983 postul s-a axat pe muzica rock, incepand cu 1983 odata cu difuzarea regulata a clipului piesei Billie Jean a lui Michael Jackson, target-ul canalului s-a mutat pe muzica pop si r`n`b, ceea ce a dus la o crestere a audientei si popularitatii canalului. Videoclipul de la Bille Jean este creditat si pentru spargarea “barierei culorii” in programele MTV (care obisnuia sa difuzeze foarte putini artisti de culoare motivand ca muzica lor nu se incadreaza in profilul postului). In 2009, in week-end-ul care a urmat anuntului mortii cantaretului, MTV a difuzat exclusiv muzica acestuia si emisiuni despre viata lui Michael, litera M din logo devenind neagra (in loc de albastra) iar pe ecran fiind scris “M is for Michael”.

Si pe site-ul oficial (http://www.mtv.com/) MTV cantaretul este omagiat: langa logo-ul postului este afisata o imagine stilizata cu Michael dansand iar fundalul este negru.


MTV a cenzurat una dintre piesele lui Michael Jackson? They Don’t Care About Us se numeste piesa in cauza iar expresiile cenzurate sunt “jew me” si “kike me”, acestea fiind inclocuite cu "do me" si, respectiv, "strike me". Kike este un termen ofensator la adresa evreilor si provine din adaptarea termenului ebraic pentru “cerc” (kiekl), semnul pe care il faceau pe actele de imigrare evreii care soseau in SUA (mai ales in timpul ascensiunii nazismului in Europa). Aceleasi versuri i-au atras lui Michael si reprosuri din partea ADL (Liga Anti-Discriminare) dar si supararea unui bun prieten, Steven Spielberg, regizor de origine evreiasca.


in doar 4 zile de la decesul cantaretului, pe site-ul oficial www.michaeljackson.com (http://www.michaeljackson.com/), s-au inregistrat aproximativ 340.000 de mesaje din partea fanilor? Asta inseamna aproximativ 1 mesaj pe secunda (tinand cont ca anuntul decesului megastar-ului a avut loc la aproximativ 2 ore dupa inregistrarea oficiala).
site-ul local www.michaeljackson.ro (http://www.michaeljackson.ro/) a avut o crestere de 82.202% in ziua anuntului decesului cantaretului? Conform trafic.ro (http://stat.trafic.ro/stat/michaeljackson/vizitatori/zi/#stat), 64.196 de utilizatori au accesat site-ul respectiv pentru a afla noutati despre cele intamplate sau pentru a reasculta muzica lui. Site-ulwww.stirileprotv.ro (http://www.stirileprotv.ro/) a avut o crestere de 87% in ziua nefericitului eveniment, devenind astfel cel mai vizitat site din Romania in acea zi, conform refresh.ro (http://refresh.ro/2009/06/follow-up-decesul-lui-michael-jackson-pe-cele-mai-importante-site-uri-de-stiri-din-romania/) si trafic.ro (http://www.trafic.ro/#interval=D&results=15&startIndex=0&sorter=ABS_VISITORS&dir=yui-dt-desc&date=2009-06-26%2000%3A00&extended=yes&selected=).


primul site care a anuntat ca starul a suferit un stop cardiac a fost www.x17online.com (http://www.x17online.com/), un site semi-necunoscut de stiri mondene, conform seomoz.org (http://www.seomoz.org/blog/a-bad-day-for-search-engines-how-news-of-michael-jacksons-death-traveled-across-the-web)? Stirea a fost publicata pe respectivul site la 49 de minute dupa ce a fost efectuat apelul de urgenta. www.TMZ.com (http://www.tmz.com/) a fost primul site care a transmis vestea mortii cantaretului, la aproximativ 2 ore dupa apelul de urgenta.

aproximativ 150.000 de oameni au cautat vineri (26.06) pe internet expresia “michael jackson”, conform trafic.ro (http://www.trafic.ro/)? Numarul real este insa semnificativ mai mare avand in vedere ca datele prezentate se refera doar la site-urile inscrise in sistemul de masurare a traficului trafic.ro in timp ce majoritatea (9 site-uri) primelor 10 rezultate returnate de Google.ro dupa cautarea respectiva nu sunt incluse in trafic.ro (ro.wikipedia.ro, en.wikipedia.com, youtube.com, michaeljackson.com, imdb.com, stirileprotv.ro, europafm.ro, mediafax.ro).

peste 190.000 de bilete la seria de concerte din Londra care trebuia sa inceapa pe 13 iulie 2009 au fost vandute in doar 2 ore dupa punerea in vanzare? Cei 1.5 milioane de fani care au incercat sa isi achizitioneze bilete la evenimentele organizate pe arena O2 din capitala britanica au produs blocarea a doua dintre site-urile care le comercializau (unul dintre ele fiind renumitul TicketMaster.com).


sursa:http://stiati-ca.com/michael-jackson-stiati-ca/[/B][/FONT][/COLOR]

ilaria.
15-09-2014, 09:13
STIATI CA.....
Prin 1600, un medic francez sugera pacientilor sai sa adauge lapte in cafea (Cafe Au Lait) pentru a se vindeca? Si uite asa a inceput mania cafelei cu lapte.

Ardivy
08-12-2014, 21:34
http://i62.tinypic.com/a122wn.png Potrivit unei informații care circulă în mediul virtual, NASA ar fi confirmat faptul că Pământul va rămâne, în decembrie, timp de 6 zile, într-un întuneric aproape complet.
.. Informația nu este mai mult decât o farsă pusă la punct de un site de divertisment specializat în știti inventate.

http://i62.tinypic.com/k4j8g8.png

http://i62.tinypic.com/dgqs5d.jpg

NASA a confirmat faptul că Pământul va sta 6 zile în BEZNĂ în decembrie.

Acest fenomen va avea loc în intervalul 16-22 Decembrie 2014. Lumea va rămâne, în aceste zile, fără lumina soarelui din cauza unei furtuni solare, ceea ce va cauza praf în spațiu din abundență și, prin urmare, va bloca 90% din lumina soarelui.

Şeful NASA, Charles Bolden, a anunţat că nu e niciun motiv de panică şi că oamenii trebuie să rămână calmi. Această furtunî solară este cea mai mare din ultimii 250 de ani.

În ciuda celor șase zile de întuneric care vin în curând, oficialii spun că pământul nu va avea probleme majore. “Ne vom baza exclusiv pe lumina artificială pentru cele șase zile, ceea ce nu este o problemă, la toate”, spune omul de știință al NASA Earl Godoy.


https://www.youtube.com/watch?v=PpCdzbTGmyg

http://i62.tinypic.com/a122wn.pngLansarea acestei știri a generat un imes impact. Nimeni dintre cei care au citit-o nu au căutat să se convingă pe site-ul NASA că ar fi adevărată și nicio logică nu și-a mai pus problema asemănării în descriere a unei furtuni solare cu una de nisip, în care este perfect posibil ca praful deșertului să se ridice și să întunece totul.

Totuși farsa de proporții a fost opera site-ul de divertisment huzlers.com, cunoscut pentru numeroasele hoax-uri - știri inventate - pe care le-a fabricat de-a lungul timpului!
Ziarul huzlers.com (http://huzlers.com/nasa-confirms-earth-will-experience-6-days-total-darkness-december-2014/) este renumit pentru faptul că lansează ştiri extrem de şocante, dar în totalitate false. Multe dintre ele sunt preluate ca atare şi devin virale, la fel cum a fost şi cazul celei de mai sus.

Așa ca, stați liniștiți, nu se întunecă nimic, nici măcar în decembrie, sau poate doar e întuneric perpetuu în mintea celor care publică informația fără să menționeze foarte clar că e o glumă proastă.

Sursa: dcnews.ro (http://www.dcnews.ro/farsa-nasa-spune-ca-pamantul-va-sta-6-zile-in-bezna-in-decembrie-video_457743.html)

http://i60.tinypic.com/qqo2ee.gif

Val-Vartej
16-12-2014, 12:49
OARE ESTE ADEVĂRAT, AR ZICE POLITICIANUL ROMÂN ? PIEI DRACE !...






Locuinta Angelei Merkel !






Cine se aştepta ca Angela Merkel să trăiască într-un lux exorbitant, pe măsura funcţiei politice pe care o deţine,
sau să aibă vile peste vile aşa cum au politicienii din România, ca sa nu mai vorbim de presedinte, va fi crunt dezamăgit.




https://us-mg6.mail.yahoo.com/ya/download?mid=2%5f0%5f0%5f1%5f928745%5fADvsw0MAAA%2 b8VI%2fswgvDuCXhqok&m=YaDownload&pid=2&fid=Inbox&inline=1&appid=yahoomail




Potrivit imaginii de mai sus, casa de reşedinţă a cancelarului german Angela Merkel este departe de vilele opulente deţinute de politicienii noştri.
Chiar şi jurnaliştii de la site-ul europe-today.ru (http://europe-today.ru/), cei care au descoperit locuinţa, remarcă faptul că, în comparație cu casele unor funcționari ruşi, „reşedința" lui Merkel arată mai mult ca spațiu destinat muncitorilor, şi nu lăcaşul cancelarului celei mai puternice țări din Europa.




Mai mult, ziariştii au aflat şi unde locuieşte Merkel atunci când se află în Berlin.
Şi de această dată aleşii noştri ies în avantaj.
Cel puternic politician din Germania stă într-un apartament închiriat pe care îl plăteşte din fonduri personale şi nu de la bugetul de stat.
Ba mai mult, Angela Merkel a refuzat nenumăratele propuneri de a se muta într-un apartament de stat.




În ceea ce-l priveşte pe soţul cancelarului, acesta scoate bani din buzunar când trebuie să zboare cu soția sa cu avionul de stat sau elicopterul.
De aceea el preferă, în cazul în care nu este necesar, să folosească zborurile regulate.
Bilete sunt mult mai ieftine.

Val-Vartej
16-12-2014, 13:01
ACEȘTIA SUNT PROȘTI , N-AU SIMȚUL VALORII PROPRII ! AR EXCLAMA UN DEMNITAR SAU UN PARLAMENTAR


Suedia "comunista" !?
De curand, am ca vecin un vechi cunoscut, fugit de comunism in Suedia; odata mi s-a "destainuit "... :
"M-am saturat de comunistii astia suedezi"...;
Am ramas cu gura cascata... Si el mi-a argumentat : Nu poti sa faci nimic de capu' tau, nu poti sa gresesti, nu poti sa te simti si tu singur...
Peste TOT domneste < Ordinea si Legea >; De ex. - daca intri cu un 4x4 al tau in oras (!) si n-ai platit rovigneta... amenda iti vine in 3 zile si este egala cu cat costa masina ta noua..., daca gresesti, deh. ca tot omu'..., platesti de-ti sar capacele...
Deci vecinul meu s-a saturat de aceasta permanenta pseudo-"Securitate"... care obliga la Ordine si Respect... In rest va las pe voi sa judecati unde-i mai bine: acolo sau aici...???
- Eu zic ca aici, aici poti sa faci ce vrei, sa omori si sa stai 3 ani la mancare gratis, sa furi (e bine sa furi mult ca sa ai ce spagi sa dai la cei care te vor judeca) samd. Alegeti..., vai noua!

Suedia...o tara la superlativ....legislatia lor....visul la Rai...al omenirii....
Suedia, tara in care politicienii nu au privilegii, nu se bucura de imunitate, iar alegatorii se prezinta la vot in proportie de peste 80%.
In topul 2013 al celor mai fericite tari, Suedia figureaza pe locul 5, dupa Danemarca, Norvegia, Elvetia si Olanda, in timp ce Marea Britanie este
abia pe locul 22, iar Romania pe locul 90.
Tarile "fericite" au in comun mai multe lucruri, printre care un venit mare pe cap de locuitor, o viata sanatoasa si, mai ales, absenta coruptiei la nivelul liderilor, explica John Helliwel, profesor de economie la Universitatea British Columbia. De asemenea, implicarea oamenilor in viata "cetatii" este tratata cu foarte mare seriozitate.
Reportajul "Suedia – Taramul politicienilor fara privilegii"
("Sweden - Land of Politicians Without Privileges"),
difuzat de televiziunea braziliana TV Bandeirantes, ne prezinta o lume despre care, obisnuiti cu situatia din Romania, ne e greu sa credem ca exista cu adevarat...

Cateva date generale:
Suedia este o monarhie constitutionala. Din 1971, Parlamentul tarii este unicameral si are 349 de membri, alesi prin vot direct si proportional, ei reprezentand 9,2 milioane de cetateni.
Regele Carl al-XVI-lea Gustaf indeplineste doar functii ceremoniale, cele politice fiind preluate de Purtatorul de Cuvant al Parlamentului.
Statul este conceput ca un sprijin pentru toti cetatenii sai, care sunt tratati echitabil prin intermediul unor servicii sociale consistente, bazate pe o economie solida.
Aceste servicii sunt asigurate tuturor gratuit, indiferent de venituri sau clasa sociala.
In schimb, taxele sunt mari, dar ele se intorc sub forma de pachete de asistenta sociala.
Aceasta relatie intre stat si cetateni face ca alegerile sa fie extrem de importante pentru suedezi.
Conform statisticilor, peste 30% dintre ei sunt membri in diverse partide
si peste 80% sunt membri de sindicat.
Prezenta la alegerile organizate la fiecare 4 ani este de peste 80%.
Suedezii considera dezbaterile politice si prezenta la vot esentiale pentru democratie. Fara privilegii sau lux pentru politicieni.
Tara este condusa de clasa politica, nu de rege, iar suedezii sunt extrem de implicati si de atenti la activitatea depusa de cei carora le dau votul, motiv pentru care acestia nu au privilegii si nici nu beneficiaza de conditii de lux.


Pana in 1990, in Suedia nici nu existau locuinte puse gratuit la dispozitia
parlamentarilor.
Acestia obisnuiau sa doarma pe canapelele din birourile lor, situate in cladirea Parlamentului.
In prezent, parlamentarii suedezi au la dispozitie garsoniere detinute de stat, cu o suprafata de circa 40 de metri patrati.
Singura camera este folosita atat ca living, cat si ca dormitor.
Spalatoria este comuna, iar demnitarii trebuie sa se programeze din timp daca vor sa isi spele asternuturile.
Sunt si parlamentari care traiesc intr-un spatiu chiar mai mic, de doar 18 metri patrati.
In aceste cazuri, inclusiv bucataria este impartita in comun. Nu exista personal de serviciu, iar regulile sunt stricte: "Pastrati curatenia".!!!
Biroul unui parlamentar are circa 18 metri patrati.
Demnitarii nu au secretare sau consilieri, nici masini de serviciu cu sofer.
"Eu ii platesc pe politicieni. Nu vad niciun motiv pentru care banii platitorilor de taxe sa fie folositi pentru a le oferi politicienilor o viata de lux", explica un suedez in reportajul televiziunii braziliene.
Resedinta oficiala a premierului suedez nu depaseste circa 300 de metri patrati.
Nici acesta nu beneficiaza de personal de serviciu.
Mai mult, purtatorul de cuvant al guvernului a declarat ca premierul isi calca singur camasile si isi spala singur rufele, la fel ca orice simplu cetatean.
Suedia este impartita in 21 de comitate conduse de cate un birou administrativ numit de guvern impreuna cu un consiliu ales de cetateni. Pe teritoriul Suediei sunt 290 de localitati.
Nici primarii si guvernatorii nu au dreptul la resedinte oficiale gratuite, iar consilierii nici macar nu au salariu lunar sau un birou propriu, asa ca lucreaza de acasa...
"Suntem alesi sa reprezentam cetatenii si, la fel ca ei, avem propriile noastre slujbe", a explicat o consiliera.
Doar parlamentarii, care lucreaza la elaborarea legilor, se considera ca exercita un serviciu public pentru care trebuie sa fie remunerati cu salarii lunare.
Un parlamentar suedez castiga aproape dublul venitului net al unui profesor.

Fara indemnizatii speciale...
Parlamentarii care nu domiciliaza in capitala nu primesc bani in plus pentru costurile suplimentare, cum ar fi plata unei eventuale chirii sau pentru a avea asistenti la cabinetele parlamentare din localitatile de origine. Acolo, multi dintre ei lucreaza de acasa si utilizeaza sediile partidelor sau bibliotecile publice pentru a se intalni cu alegatorii.
Toate calatoriile cu avionul ale parlamentarilor trebuie sa fie aprobate si
rezervate la agentia de turism din cadrul Parlamentului, nefiind alocate indemnizatii speciale.

Fara imunitate...
Politicienii suedezi nu sunt privilegiati in fata legii si nu se bucura de niciun fel de imunitate.
Mona Sahlin a cumparat o ciocolata si alte cateva obiecte personale cu credit pe < Cardul guvernamental> si a platit scump - si-a pierdut postul de vicepremier.
Scandalul a fost celebru in anii '90, fiind cunoscut sub numele de "cazul Toblerone".
Sahlin si-a compromis cariera politica, fiind nevoita sa demisioneze din functia de lider al Partidului Social Democrat.

Transparenta si control cetatenesc...
Cetatenii sunt foarte atenti la modul in care Parlamentul isi foloseste puterea.
Transparenta activitatii parlamentare are radacini in Constitutie.
Fiecare cetatean are dreptul sa verifice cheltuielile politicienilor, actele contabile emise de guvern si declaratia de impozit pe venit a premierului.
Mai mult, functionarii trebuie sa puna la dispozitia doritorilor corespondenta zilnica si emailurile oficiale ale prim-ministrului, orice cetatean avand acces la aceste informatii.
In sala calculatoarelor este posibil chiar sa studiezi traseul unor documente, cum ar fi cheltuielile guvernamentale sau detaliile unei licitatii publica.
De exemplu, unul din rapoartele cu cheltuielile premierului a inclus si pranzul luat impreuna cu presedintele Bancii Centrale, precizandu-se chiar si ce au mancat si au baut cei doi.
Administratia Parlamentului suedez tine socoteala cheltuielilor in rapoarte ale membrilor, depozitate intr-o singura incapere. Exista dosare individuale pentru fiecare dintre cei 349 de demnitari, precum si pentru Purtatorul de cuvant al Parlamentului.
Orice suedez poate veni sa studieze dosarele sau poate cere informatiile prin intermediul Internetului.
Principiul transparentei este inclus in Constitutia suedeza de mai bine de 200 de ani. El face ca excesele de putere sau cazurile de coruptie sa fie extrem de rare in aceasta tara.

anaendale
16-12-2014, 13:50
ACEȘTIA SUNT PROȘTI , N-AU SIMȚUL VALORII PROPRII ! AR EXCLAMA UN DEMNITAR SAU UN PARLAMENTAR

Am vizitat Suedia de trei ori, am avut ocazia de sta de vorbă cu multe persoane, din categorii socio-profesionale diverse, am avut ocazia de a observa eu insămi aspecte sociale etc. din zone diferite (inclusiv din capitală). Ești mai întâi uluit, apoi furios, apoi supărat... Poți deveni invidios, deprimat... Ajungi, plecând dintr-un loc unde noțiunea de respect nu e nici prea bine definită, într-un loc unde respectul constituie baza conviețuirii. Te încearcă o grămadă de gânduri și de stări.
Și poți fi chiar bucuros (!) să iei contact cu oameni care au simțul propriei valori, care respectă valoarea celorlalți, ca indivizi și ca societate, care - uimitor!! - nu prea înțeleg de ce să facă un lucru prost dacă pot să-l facă bine.
Sunt multe, foarte multe de spus și - cel mai important - foarte multe de învățat... Doar că trebuie să și vrei...

Ardivy
17-12-2014, 23:48
The Cicret Bracelet

http://i62.tinypic.com/k4j8g8.png
Like a tablet... but on your skin.



https://www.youtube.com/watch?v=9J7GpVQCfms&amp;feature=youtu.be

http://i60.tinypic.com/qqo2ee.gif

Val-Vartej
29-01-2015, 09:49
REGINA ELISABETA A II-A – DETALII MAI PUȚIN CUNOSCUTE

Elisabeta a II-a (n. 21 aprilie 1926) este regină a 16 state suverane, cunoscute sub numele de Commonwealth, și anume: Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Australia, Canada, Noua Zeelandă, Jamaica, Barbados, Bahamas, Grenada, Papua Noua Guinee, Insulele Solomon, Tuvalu, Sfânta Lucia, Sfântul Vincent și Grenadine, Antigua și Barbuda, Belize și Sfântul Kitts și Nevis. Este al doilea monarh în viață după numărul de ani de domnie, domnind din 6 februarie 1952. Primul monarh în viață după numărul de ani de domnie este regele Thailandei, Bhumibol Adulyadei, care este rege din 9 iunie 1946. În istoria Marii Britanii, domnia sa este a doua ca lungime; numai regina Victoria a avut o domnie mai lungă. Jubileele de Argint, de Aur și de Diamant ale Reginei Elisabeta a II-a s-au celebrat în 1977, 2002 și 2012.



Numele şi titlurile sale complete sunt Elizabeth Alexandra Mary Windsor, regină a Regatului Unit, regină a 16 state suverane independente din Commonwealth, şefa Commonwealth-ului naţiunilor (54 de state), lord mare amiral al Amiralității britanice, guvernator suprem al Bisericii Angliei, comandant suprem al armatei, apărătoarea credinţei, sursă a onorurilor, ducesă de Normandia și ducesă de Lancaster. Pentru maori – băştinaşii din Noua Zeelandă – ea este Kotuku, o pasăre rară sfântă, iar pentru populaţia din Papua Noua-Guinee este Mrs. Kiwin sau „Mama marii familii”. Pentru soţul ei, este Lilibet sau „cârnăciorul meu”.
Regele Mihai este strănepotul reginei Victoria şi vărul de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a.

Conform listei celor mai bogați oameni din lume, întocmită de Sunday Times în aprilie 2012, Regina Elisabeta a II-a are o avere personală de 500 de milioane de dolari. Aceasta include castele, ferme, teritoriile marine din Marea Britanie și Scoția, opere de artă și bijuterii, precum și una dintre cele mai mari colecții de timbre, alcătuită de bunicul său. Nu intră în averea sa personală bunurile aparținând Coroanei, cum ar fi Palatul Buckingham (estimat la 5 miliarde de dolari) și alte castele și bunuri imobiliare, colecția regală de artă sau lebedele de pe malurile Tamisei. Aceste păsări au fost declarate proprietatea Coroanei încă din secolul al XII-lea, când carnea de lebădă era considerată o delicatesă. Astăzi însă lebedele nu mai sunt mâncate. Mai trebuie menționat că Regina primește anual subvenții guvernamentale în valoare de cca 13 milioane de dolari. Deoarece cea mai mare parte a averii sale este legată
de poziția pe care o ocupă și nu de persoana sa, regina nu poate vinde niciunul dintre bunurile regale.

O evaluare precisă a averii Elisabetei este dificilă, pentru că secretomania funcţionează perfect când e vorba de propriile posesiuni, așa că englezii se întreabă: regina este multimilionară sau multimiliardară? Un lucru este însă cert: regina de 88 de ani are reputația unei femei econoame.

Cu ocazia jubileului de diamant al reginei Elisabeta a II-a, ziarul Le Figaro a consacrat acestui eveniment un articol, în care Stéphane Bern, expertul francez în monarhia engleză, a dezvăluit câteva dintre micile secrete ale reginei Angliei:

- De ce poartă haine în culori atât de vii? Pentru că regina trebuie remarcată imediat, chiar și de la mare distanță. Când apare în public, trebuie să fie impecabilă. Hainele nu trebuie să o jeneze, iar fustele sunt croite în așa fel, încât să nu se ridice deasupra genunchiului când stă pe scaun sau când bate vântul. Fiecare rochie are un nume şi este catalogată după locul unde a fost purtată şi cine era prezent, pentru a nu purta aceeași ținută dacă se va întâlni încă o dată cu acea persoană. În ceea ce privește bijuteriile, regina preferă un şirag de perle şi o broşă, chiar dacă deţine accesorii mult mai preţioase.

- Ce face cu hainele pe care nu le mai poartă? Cu excepţia lenjeriei intime, toate sunt păstrate în dulapurile din Palatul Buckingham. Creatorii de modă care îi concep ţinutele inimitabile sunt scoţianul Stewart Parvin şi Angela Kelly, care se pricepe foarte bine la modificarea hainelor mai vechi, pentru ca ele să capete un aer mai modern, deoarece regina este foarte cumpătată şi criza o obligă la astfel de decizii.

- Potrivit apropiaţilor, regina are în geantă o pereche de mănuşi de schimb, un ruj Elizabeth Arden, o pudrieră, o batistă şi, uneori, câţiva biscuiţi pentru câini. Niciodată bani, în afara unei bancnote de 5 lire, pentru slujba de duminică.

- Cel mai apropiat colaborator al reginei este secretarul ei particular, care face legătura cu guvernul, îi pregăteşte discursurile şi îi face programul zilnic de lucru şi al vizitelor. Mai are şi şase doamne de onoare, şefa acestora fiind Fortune FitzRoy.

- Monarhia îi costă pe britanici 62 de penny pe an, pe cap de locuitor.

- Regina are o avere estimată la circa 290 de milioane de lire sterline (locul al 245-lea în Regatul Unit). Ea primeşte de la stat, pentru a face faţă cheltuielilor de funcţionare, 7,9 milioane de lire [n.n.: această sumă a fost suprimată în 2013].

- Colecţia regală de opere de artă cuprinde peste 7.000 de tablouri, 40.000 de acuarele şi desene şi aproape 150.000 de gravuri, precum şi alte obiecte de artă.

- Mâncărurile sale preferate, pregătite de bucătarul şef Mark Flanagan, sunt limbă de mare Douvres la grătar, salată de pui, friptură de vită, spată de miel și budincă Yorkshire, garniturile fiind din legume.

- Elisabeta a II-a s-a născut la 21 aprilie 1926, dar ziua ei de naştere este sărbătorită oficial în a doua sâmbătă a lunii iunie [n.n.: anul acesta, pe 14 iunie], pentru că atunci probabilitatea de vreme frumoasă în emisfera nordică este mai mare, iar ceremoniile se pot desfășura în aer liber. Cu această ocazie, se trag 21 de salve de tun şi regina primeşte un buchet de narcise galbene.

- Printre cadourile primite de regină se numără şi animale exotice, pe care ea le-a oferit grădinii zoologice din Londra: leneşi din Brazilia, doi castori din Canada, două broaşte ţestoase gigant din Insulele Seychelles şi un elefant din Camerun.

- Cum îşi petrece regina serile? Îi place să se uite la televizor. În vacanţă, îi place să construiască puzzle-uri gigant, să dezlege cuvinte încrucişate şi şarade.

- Când pleacă în diverse călătorii, îşi ia la ea ceaiul Fortnum & Mason, apa Malvern, perna cu fulgi de gâscă, bomboanele Barley şi biscuiţii specific englezeşti Shortbread.

- Cocktailul preferat al reginei este jumătate gin, jumătate Dubbonet, cu două cuburi de gheaţă şi o felie de lămâie.

- Printre principalele privilegii regale, trebuie menţionat că ea deţine toţi sturionii, balenele şi delfinii din apele teritoriale ale Angliei. Din anul 1324, aceştia au chiar statutul de peşti regali.

- Regina are două reşedinţe oficiale la Londra – Palatul Buckingham şi castelul Windsor – precum şi Palatul Holyrood din Edinburgh, dar oficial, Curtea este la Palatul St. James. Mai are două castele personale – Sandringham, în Norfolk (unde se duce de la Crăciun până în februarie), şi Balmoral, din Aberdeenshire (Scoţia), unde merge vara.

- În 1976 a trimis primul e-mail (pe site-ul armatei britanice) în 1997 şi-a lansat propriul site (www.royal.gov.uk (http://www.royal.gov.uk/)), este pe YouTube din 2007, pe Twitter din 2009 şi pe Facebook din 2010.

- Care sunt dimensiunile reginei? Înălţimea 1,62 m, 91 cm la bust şi 95 cm la şolduri.

- Înainte de culcare, îşi consemnează activitatea de peste zi, gesturile şi gândurile secrete într-un jurnal intim, pe care nimeni nu are voie să-l citească.

- O mică manie de-a sa: pune să-i fie călcate ziarele de dimineaţă, pentru a nu se păta cu cerneala tipografică.

- Parfumurile preferate sunt de la firma Floris of London, dar nu vrea să se ştie care dintre ele. Îşi îngrijeşte pielea cu produse Clarins pentru hidratare şi demachiere şi mai foloseşte şi o cremă antirid.

- Are la dispoziţie opt limuzine: trei Rolls-Royce, două Bentley şi trei Daimler. Rolls-urile şi Bentley-urile nu au plăcuţe de înmatriculare.

- În sipetul cu bijuterii are nu mai puţin de zece tiare şi diademe, dar ea o adoră pe cea pe care a primit-o de la bunica ei, regina Mary, când s-a căsătorit în 1947 – „Diadema Fetelor din Marea Britanie şi Irlanda”, din diamante.

- Când regina este nervoasă, îşi răsuceşte verigheta şi uneori spune „Nu mă amuză”.

- Poetul laureat al reginei este din 2009 Carol Ann Duffy, prima femeie căreia i-a revenit această distincție după ce, timp de patru secole, ea a fost acordată numai bărbaților. Aceasta are un salariu de 200 de lire pe an, plus un butoiaș de sherry.

- Regina Elisabeta a II-a nu va abdica niciodată în favoarea fiului ei Charles, sau a nepotului William, lucru consfinţit de arhiepiscopul de Canterbury în 1953. Ea consideră că e un apostolat pe viaţă şi doreşte să moară ca regină pe tron.


PARLAMENTUL CANADEI

Canada este o monarhie constituțională și o țară a Commonwealth-ului care o recunoaște în mod formal pe Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii ca Regină a Canadei. Funcțiile de zi cu zi ale acesteia sunt îndeplinite de către un Guvernator General la nivel federal și de câte un Locotenent Guvernator la nivelul fiecărei provincii. Dar chiar dacă Guvernatorul General a preluat multe dintre funcțiile șefului statului, monarhul rămâne, din punct de vedere constituțional, șeful statului canadian. Astfel, funcțiile oficiale ale guvernului și chemările la urne sunt exercitate, iar legile promulgate în numele Suveranului. Regina Elisabeta a II-a este suveranul Canadei din 6 februarie 1952.

Val-Vartej
05-02-2015, 09:34
FERITI-VA DE TOT CE CONTINE "PROP" !

Stefan Manea este inginer chimist care s-a specializat pe industria medicamentelor, a si lucrat la Uzina de Medicamente Bucuresti inainte de '90. Apoi si-a deschis propria firma, Hofigal. L-am cunoscut cand facea ore la Liceul de Chimie, unde am fost si eu profesoara.

Verificați etichetele produselor și vedeți dacă au cuvântul ‘’propanol’’ sau‘’isopropanol’’. Nu le cumpărați pe acestea!!! De fapt, nu folosiți niciun produs care conține vreo substanță în care apare cuvântul ‘’prop’’ în lista de ingrediente.
Pentru a face asta pe deplin convins, amintește-ți că 100% dintre pacienții cu cancer au alcool izopropilic acumulat în ficat și în țesuturile canceroase!

Cancerul este produs de un parazit!

EDITORIAL VIAȚĂ-SĂNĂTOASĂ

Această extraordinară afirmație îi aparține unui veteran al produselor de sănătate din România, și ne referim aici la inginer chimist Ștefan Manea. El se alătură cercetătorilor care susțin că această boală, cea mai temută la acest moment si în cea mai mare creștere, are cauze până acum complet ignorate!
Prin urmare cancerul de colon nu este rezultatul unei diete sărace în fibre, după cum cel pulmonar nu are legătură cu fumatul, iar cancerul pancreatic nu e neapărat effect al consumului de alcool.
Da, pot fi considerați factori favorizanți, dar ei nu reprezintă cauza!
Întrucât afirmația este, la o primă auzire, șocantă, stau de vorbă cu inginer chemist Ștefan Manea, proprietarul uneia dintre cele mai mari companii de produse de sănătate din România, pe care-l rog să detalieze pe înțelesul tuturor.
Acesta ne dezvăluie lucruri uluitoare, care necesită un grad ridicat de receptivitate, întrucât contrazic ceea ce este deja acreditat despre această boală: ’’În prezent, specia umană este infestata masiv cu paraziți. Într-adevăr, acești paraziți au
făcut dintotdeauna casă bună cu gazdele lor, oamenii, dar aici vorbim de un parazit cu totul special, numit ’’trematodul intestinal uman’’.
Dacă acest parazit este distrus, evoluția cancerului se va opri imediat!’’
Ascult cu interes vorbele lui și evaluez cauzele despre care se știe că duc la cancer, inclusiv cele de ordin genetic. Îi adresez o întrebare scurtă la care aștept un răspuns cât se poate de detaliat și lămuritor.
Îl obțin: Cum poate trematodul, un banal vierme intestinal să ducă la cancer? În aceste condiții, cum rămâne cu teoria că factorii genetici predispun?
‘’Pentru a înțelege mai bine cancerul trebuie să înțelegem lucrurile importante despre parazitul care îl produce, îmi răspunde Ștefan Manea. Trematodul este un parazit intestinal plat care este studiat încă din anul 1925.
De obicei, acesta trăiește în intestine unde nu produce foarte multe daune, poate colită sau sindromul intestinului iritabil, cel mult. La acest nivel îl putem considera inofensiv, pentru că deși fabrică milioane de ouă în corpul nostru, le eiminăm prin intermediul tranzitului intestinal. Numai că unii dintre noi suferim însă de mici leziuni ale intestinului care permit acestor ouă microscopice să fie atrase în circuitul sanguin. Atunci când invadează un organ ca uterul, sau rinichiul provoacă daune extrem de mari, iar dacă se localizează în ficat produce cancer! Ceea ce face ca lucrurile să fie interesante este faptul că se localizează doar în ficatul anumitor persoane – punctează Ștefan Manea – se pare că
numai pacienții care au în organism alcool izopropilic dezvoltă cancerul! În urma cercetărilor efectuate și a încercărilor de a se stabili numitorul comun al bolnavilor de cancer, s-a constat că pacienții care au cancer, au în ficat atât parazitul trematod cât și alcool izopropilic. Cât despre factorii genetici despre care m-ați întrebat, aici se întâmplă ceva foarte interesant… Nu neg caracterul predispozant al acestora, dar ceea ce determină ca fiul sau fiica să facă același tip de cancer ca mama sau tatăl, este faptul că aceștia moștenesc și aplică în viețile lor exact aceleași tipare de a se alimenta, de a gândi, de a rezolva situațiile vieții, care duc la instaurarea aceluiași tip de patologie. Este o discuție largă aici pe care o putem relua altădată. În articolul de față să acordăm întreaga noastră atenție parazitului trematod care provoacă instalarea cancerului în prezenta alcoolului izopropilic, pentru a-i lămuri pe deplin pe cititorii noștri. ’’

Ce este de fapt alcoolul izopropilic, și cum ajunge din natură în organismul nostru?

Îmi răspunde Ștefan Manea: ‘’Alcoolul izpropilic este un antiseptic folosit la ora actuală pe scară largă! Pentru că mulți comercianți nu au prins de veste că acestă substanță este vinovată, în anumite condiții, de producerea cancerului, îl vom găsi fără probleme pe cam toate etichetele! Și nu vă gândiți că îl găsiți numai în produse cosmetice! Nici vorbă! Îl putem identifica într-o sumedenie de produse pe care le aducem în casele și în farfuriile noastre. El se regăsește în hrană noastră cea de toate zilele, în multe dintre cerealele pe care le mâncăm cu lapte dimineața, majoritatea surselor provenind din arome și coloranți care sunt extrase cu ajutorul acestor solvenți.
Verificați etichetele produselor și vedeți dacă au cuvântul ‘’propanol’’ sau‘’isopropanol’’. Nu le cumpărați pe acestea!!! De fapt, nu folosiți nici un produs care conține vreo substanță în care apare cuvântul ‘’prop’’ în lista de ingrediente. Pentru a face asta pe deplin convins, amintește-ți că 100% dintre pacienții cu cancer au alcool izopropilic acumulat în ficat și în
țesuturile canceroase!’’, avertizează Ștefan Manea.
Cum poate fi transmis acest parazit și cine este mai expus?
‘’Tremadodele se pot vedea chiar și la un microscop de putere redusă și se găsesc în toate fluidele, în laptele matern, salivă, urină, spermă. Deci poate fi transmis prin sărut, alăptare sau pe cale sexuală. Revin cu observația care
trebuie neapărat reținută, că un cancer se va dezvolta în organismul unei persoane infectate numai dacă în corpul său s-a acumulat alcoolul izopropilic despre care am vorbit anterior’’ – ne lămurește Ștefan Manea.

- Pacientul bolnav de cancer se poate recupera?
”- Da – răspunde Ștefan Manea. Distrugerea tuturor paraziților și a stadiilor lor larvare și înlăturarea alcoolului izopropilic din viața pacienților duce la o recuperare remarcabilă, în mai puțin de o săptămână! Vă spun că am putea eradica această boală nenorocită, dacă vom îndepărta trematodele din hrana animalelor de companie, le vom deparazita
riguros, vom monitoriza alimentele de origine animală, hrana pentru animale și toate produsele folosite pentru uz uman, pentru a depista acești solvenți. În fiecare dintre noi, în fiecare clipă, există un anumit număr de celule canceroase. Aceastea sunt atacate de sistemul nostru imunitar, și permit bolii să evolueze sau nu. Vestea bună este că putem lucra
la capacitatea de apărare a sistemului imunitar, a noastră și a copiilor noștri, utilizând o serie de alimente și substanțe de o valoare excepțională, care se află la îndemâna noastră! Trebuie doar să avem o vigilență mai ridicată’’, accentuează
inginer chimist Ștefan Manea.
Pentru a afla mai multe lucruri despre acestea, întrucât cancerul este un subiect inepuizabil, am smuls de la directorul HOFIGAL, promisiunea că vom reveni cu interviuri succesive pe această temă, sub forma unui serial. Am obținut acordul său plin de gentilețe, fapt pentru care îi mulțumim!
Notă: după încheierea acestui interviu, am mers acasă și am verificat toate produsele din baie, bucătărie, sertarul cu medicamente, etc. Am gasit cuvântul ‘’prop’’ în lista de ingrediente a nenumărate produse precum spumă de ras,
after-shave, apă de gură, loțiune de corp, fixative, ceară de păr, parfumuri, creme de uz medicinal, dar și în produsele alimentare precum: înghețată, băuturi răcoritoare, gumă de mestecat, creme de prăjituri, sos de salată, smântână, etc.
Rezultatul m-a îngrozit! Gradul nostru de expunere este uriaș…! Ne-am facut viețile mai comode, dar plătim cu sănătatea și chiar cu viața!
Fă și tu același test! Te va pune pe gânduri!

Articol scris de Adriana Caranfil

Val-Vartej
05-02-2015, 18:28
O intrebare foarte tare, desi nu pare. Ce sunt banii?
Si mai tare decat asta este intrebarea cum se fac banii?
Daca la prima putem sa ne gandim la hartiile pe care le avem in buzunar, a doua ne pune pe ganduri (sau ar trebui), pentru ca 95% din banii existenti nu reprezinta valoarea unor obiecte sau servicii existente. Incepe sa fie socant, nu-i asa?


Banii sunt creati de banci prin ceea ce se cheama rezerva fractionara, care initial a fost de 2:1 apoi 9:1 (deci 90% din suma initiala) apoi cine mai stie.
Ce zice asta. Presupunem ca nu exista decat banii tai in circulatie.

Zice ca daca tu depui la bamca 10 000 de euroi, banca iti da o hartie prin care se angajeaza sa iti dea inapoi 10000 de euroi, hartie cu care tu poti sa faci ceva u ea, sa cumperi eventual ceva.. Deci in acest moment sunt in circulatie cei 10000 de euroi.

Rezerva fractionara ii permite bancii sa acorde imprumuturi de cel mutl 9 parti din banii pe care ii are, adica vine unul si imprumuta 9000 de euro, garanteaza cu ceva si primeste o hartie cum ca are cei 9000 de euroi.
Ciudat, deodata sunt in circulatie 19000 de euro cu care se pot face tot felul de chestii, desi fizic nu sunt decat cei 10000 de euro ai tai..
Mai apare unul ca sa ceara un imprumut si banca ii da 8100 de euro (90% din 9000), si tot asa ...

.
Minune mare, in acest moment sunt in circulatie ca bani cu care se poate face ceva, 27100 de euro.
Ce Caritas, ce FNI, inventia asta camatareasca este cea mai tare, a trebuit 2-300 de ani de razboaie, "revolutii" si crime ca sa fie impusa in lume, ca sa "creezi" bani din datoria celui care imprumuta.


Daca ai devenit curios, verifica chestiile astea legate de rezerva fractionara.sunt tot felul de filme care explica asta, desi daca nu ai cunostinte economice solide sunt greu de urmarit, dar merita incercarea.


Ce sunt banii și cum funcționează băncile (subtitrare română) (https://www.youtube.com/watch?v=fL1XmPjkyEY)








http://i.ytimg.com/vi/fL1XmPjkyEY/hqdefault.jpg (https://www.youtube.com/watch?v=fL1XmPjkyEY)








Ce sunt banii și cum funcționează băncile (subtitrare ro... (https://www.youtube.com/watch?v=fL1XmPjkyEY)






View on (https://www.youtube.com/watch?v=fL1XmPjkyEY)www.youtube.com (http://www.youtube.com)

Preview by Yahoo














sau link-ul de mai jos ...








O serie de evenimente economice recente precum scăderea aparent inexplicabilă a prețului petrolului, sancțiunile impuse Rusiei, care afectează într-o mare măsură Europa și decizia luată de Banca Centrală Elvețiană de a decupla francul elvețian de euro, prefigurează o nouă criză economică anunțată deja de mai mulți specialiști financiari. În acest context măsuri disperate precum cea a Băncii Centrale Europene de a tipări și arunca pe piață gigantica sumă de 1300 de miliarde de euro nu pot decât să îi provoace celui care muncește zi de zi să obțină venituri pentru hrana, îngrijirea și prosperitatea propriei familii niște întrebări logice precum: ce sunt de fapt banii? Cum sunt creați și de către cine? De ce există atâția oameni datornici și de ce este "normal" ca băncile să prospere de pe seama lor? De ce oamenii trebuie să muncescă întreaga viață ca niște sclavi pentru niște sume derizorii în timp ce bancherii pot dispune de sume exorbitante pe care le materializează din vârful pixului sau din taste? Nu cumva este ceva viciat în acest sistem care pune în pericol libertatea și viața oamenilor ce își doresc o viață un pic mai bună?


Filmul "97% posedat" ("97% owned") reprezintă un studiu fundamental despre sistemul financiar și economic. E primul documentar care abordează problema și modul de funcționare a băncilor centrale și a procesului de creare a banilor. Atât timp cât banii dirijează orice activitate din lume, e absolut necesar să le înțelegem natura. Totuși, întrebările aparent simple sunt evitate, întrebări precum: Care e originea banilor? Cine îi creează? Cine decide modul de folosire a acestora? Și ce valoare au aceste întrebări pentru milioanele de oameni care au de suferit în cazul în care sistemul monetar intră în colaps?
97% posedat - un documentar despre adevărul economic (https://www.youtube.com/watch?x-yt-ts=1422579428&x-yt-cl=85114404&v=sc30Jf5d-tY)








http://i.ytimg.com/vi/sc30Jf5d-tY/hqdefault.jpg (https://www.youtube.com/watch?x-yt-ts=1422579428&x-yt-cl=85114404&v=sc30Jf5d-tY)








97% posedat - un doc (https://www.youtube.com/watch?x-yt-ts=1422579428&x-yt-cl=85114404&v=sc30Jf5d-tY)

Val-Vartej
07-02-2015, 09:11
Nu stiu daca asa stau lucrurile, inca n-am verificat si nici nu mi-a confirmat nimeni, dar nu m-ar mira.






La ce nu folosește cardul de sănătate - https://s.yimg.com/ok/u/assets/img/emoticons/emo1.gif

Dollores Benezic (http://www.romaniacurata.ro/bio/dollores-benezic)

Legătura dintre cardul de sănătate și tatăl lui Ștefan cel Mare – o investiție de 40 de milioane de euro care, deocamdată, nu duce nicăieri.

Am ajuns azi la medicul de familie și, printre altele, mi-am „inițiat” și cardul de sănătate pe care-l primisem de câteva luni. Ca tot românul informat după ureche, aveam impresia că odată introdus cardul ăla în aparatul medicului se va deschide ca prin minune un fișier cu toate bolile mele, trecute, prezente și viitoare, toate tratamentele, analizele, opțiunile sau aventurile mele medicale, iar un ochi terorist va sta la pândă ca să-mi fure datele astea. Pentru o informare completă trebuie să menționez că medicul meu, un tip tânăr (de vârsta mea, deci tânăr :P), are deja de ani buni fișele pacienților lui computerizate.

Doctorul m-a privit zâmbind, ca și când i-aș fi cerut să mă joc cu unul dintre animăluțele aliniate pe biroul lui (pentru pacienții minori), și mi-ar fi dat voie spunându-mi „poftim, dar știi că e de pluș, nu?”. Cam așa și cu cardul. Judecând după calmul amuzat cu care a tratat toate mirările mele mi-am dat seama că răspunsese deja la toate întrebările astea, de multe ori în ultimele două luni.

– V-ați gândit la un PIN format din patru cifre?

– Nu…

– Puteți să puneți cum pune toată lumea… anul nașterii.

– Păi nu contează?

– Nu prea, că oricum cardul stă la dumneavoastră, deci nu are cine să-l folosească neautorizat.

Apoi ajungem la informațiile de pe el:

– Și ce treceți pe el?

– Nimic. Asta e o chestie pe care nu o înțeleg pacienții. Pe card nu e nimic. Sau oricum nimic care să conteze.

– Cum așa, de ce s-au scandalizat oamenii ăia că e lucrul dracului, că or să ne fure organele…

– Nici măcar asta cu donarea de organe nu se poate bifa, deși există rubrică.

– De ce nu?

– Doriți să fiți donator de organe în caz că… ?

– Da

– Dacă încercăm să bifăm asta apare mesajul că nu este valabil decât cu declarație notarială.

– Păi de ce mai e nevoie să merg la notar dacă eu declar în fața dumneavoastră că sunt de acord?

– Oricum ar fi inutil și cu declarație și fără. Punem cazul că sunteți victima unui accident și nu sunteți conștientă. Declarația notarială oricum nu o purtați tot timpul la dumneavoastră. Iar cardul, chiar dacă-l purtați nu va ști nimeni ce cod PIN aveți, deci chiar dacă ar avea informațiile astea pe el ar fi inutil. Tot la mâna rudelor ajungem pentru această decizie

– La fel și cu grupa sanguină?

– La fel. Noroc că medicina a evoluat suficient ca să poată fi determinată grupa sanguină în câteva secunde, dar dacă vreți putem să trecem aici grupa sanguină…

– În concluzie la ce e bun cardul?

– Pentru verificarea medicilor care fac măgării. Pentru pacient nu aduce niciun beneficiu. Până acum noi puteam să susținem într-o lună că l-am văzut și pe tata lui Ștefan cel Mare. Că nu putea casa de asigurări să ne verifice câți pacienți am văzut. Decât prin sondaj, aleatoriu… să fi avut numărul de telefon al tatălui lui Ștefan cel Mare… practic imposibil. De acum, dacă nu introducem cardul tatălui lui Ștefan cel Mare în aparat, el nu apare în sistem, deci casa nu ne mai crede că l-am văzut și consultat.

Am introdus, totuși, ceva pe cardul de sănătate: numele a două persoane de contact „în caz de ceva” și numerele lor de telefon. Dificilă alegere pentru mine… Și oricum, dacă nu știe nimeni PIN-ul cardului cum ajunge la numerele acelor persoane ca să le anunțe că… ceva?

Pentru o investiție de 40 de milioane de euro cardul de sănătate e cam ca o autostradă care nu duce nicăieri. Bine măcar că nu trebuie să plătim și taxa de autostradă. Medicul de familie m-a asigurat că „nici bani nu conține cardul, că m-a întrebat o pacientă: ce facem acum, domnul doctor, de fiecare dată când venim la dumnavoastră trebuie să punem niște bani pe card și scoateți dumneavoastră puțin câte puțin din ei?”.

yo1
08-02-2015, 16:19
Multumim,Val,f.interesante informatii.

Val-Vartej
11-03-2015, 09:39
SA MAI SPUI CA TE ASCUNZI SAU TE PIERZI IN MULTIME.
CUM SI CE FAC SERVICIILE DE INFORMATII CU APARATE DE FILMAT DIN SATELIT.
Aceasta este mulţimea înainte de revolta de la Vancouver.
Pun cursorul oriunde în mulţime şi da dublu-clic pe poza de câteva ori ca sa apropii pina distingi fetele oamenilor.
Claritatea este de necrezut.
Puteţi vedea perfect fiecare individ - şi sunt mii!
http://www.gigapixel.com/image/gigapan-canucks-g7.html

Ardivy
13-03-2015, 00:21
Cum arata orasul unde toti locuitorii stau intr-un singur bloc
http://i59.tinypic.com/2qk6jnn.png

Whittier este un orasel micut din Alaska, cu putin peste 10 stradute.

Ce e cu adevarat special la acest oras e faptul ca intreaga comunitate locuieste intr-un singur bloc.
Toti cei 200 de locuitori isi duc traiul in comun in Turnurile Begich, care este dotat cu toate utilitatile. Constructia dateaza din anul 1956.

Blocul de 14 etaje are post de politie la intrare, are posta, scoala, sala de gimnastica, magazin, loc de joaca, apartamente, desigur, spalatorie, o mică clinica, chiar si o biserica. Scoala este in spatele cladirii principale, dar sunt conectate printr-un tunel subteran.

Locuitorii spun ca ies afara doar cand vor sa ia o gura de aer sau cand pleaca in vacanta. Iernile sunt aspre, asa ca nu pot avea foarte multe activitati in exterior.
Nici transportul nu e foarte usor. Ca sa ajungi la Whittier pe uscat, trebuie sa strabati o distanta de 4 kilometri printr-un tunel, care este deschis doar pe timpul zilei.
Pe timp de iarna, stratul de zapada ajunge si la 7 metri, iar vantul bate cu peste 60 km/ora. Vara, locuitorii si turistii se pot deplasa cu ajutorul ambarcatiunilor pe apa.

http://i61.tinypic.com/2wdoy7a.jpg

http://i59.tinypic.com/2w50cd5.jpg

http://i58.tinypic.com/qs2gk5.jpg

http://i61.tinypic.com/1zquclh.gif

Ardivy
13-03-2015, 00:30
Imagini - Whittier/ Alaska.

http://i59.tinypic.com/2qk6jnn.png

http://i60.tinypic.com/2dgjo09.jpg

http://i62.tinypic.com/10yi9du.jpg

http://i61.tinypic.com/11az9lu.jpg

http://i61.tinypic.com/1zquclh.gif

Val-Vartej
07-08-2015, 22:33
secretul-istoric-antisemit-rascoalei-1907-Impotriva-cui-s-au-ridicat-adevarat-taranii

Val-Vartej
11-08-2015, 18:50
VALOAREA NORMALA A COLESTEROLULUI este 28O mg%

CE NE SPUNE:
Academician Prof. Dr. Ioan Bruckner
(http://www.medicina-interna.ro/articol.php?articol=566&lang=ro (http://www.medicina-interna.ro/articol.php?articol=566&lang=ro))
ne spunea, de cate ori avea ocazia, doua lucruri despre valoarea normala a colesterolului:

- este specific habitudinilor alimentare ancestrale ale fiecarei populatii si zone geografice (cald, rece, temperat), deci nu poate fi vorba de o valoare unica, international acceptata;

- valoarea considerata normala a colesterolului este cea recomandata de americani (cand, la moda erau savantii rusi!!): 2 urmat de cifra varstei.
Aceasta valoare ar fi cifra medie acceptata ca normala. si este corectata de indicatorii de la pct.1.
Statistic vorbind, asa cum spune si dr. Dragomir, in principala cauza de mortalitate in care colesterolul ar juca un rol important (bolile
cardiace!) valoarea colesterolului este ... mica!
*
* *
Colesterolul, o problemă ?
Mijloacele media au introdus o adevărată anxietate generală: teama de colesterol.
Oameni de o splendidă sănătate telefonează la cabinet şi cer, cu o voce tremurândă programare pentru "colesterol".
Buletinul de analize le adânceşte angoasa, aducându-i pe marginea disperării.
"Am două sute. E grav, dom' doctor ?"
Răspundem: nu, nu este grav.

*Valoarea normală a colesterolului în România este 280 mg la 100 de ml de sânge.* Dacă este aşa, cum s-a ajuns totuşi că marea majoritate a laboratoarelor tipăresc buletine de analize pe care deja valori de 181 de mg % sunt trecute ca anormal de mari!?!?!??

Ei bine, aici este o altă poveste.
Una discret ruşinoasă pentru tagma noastră medicală, dar care totuşi trebuie spusă.
Secretul este că scăderea valorii normale a colesterolului în sânge a urmat o curbă paralelă şi cu puţin ulterioară, descoperirii unor medicamente care au proprietatea de a scădea colesterolul. Astfel, în anii '80, singurul medicament cu această proprietate principală era acidul nicotinic. Acesta era foarte ieftin şi, dealtfel, avea reacţii adverse importante, care îl făceau de utilitate atât de restrânsă, încât era departe de a trezi interesul firmelor de medicamente.
De aceea, cei care vor deschide orice carte de medicină anterioară anului 1980, vor citi acolo valoarea normală a colesterolului, care este de 280 mg %, aşa cum am spus. Intervalul 260-280 mg % impunea atenţie şi regim, dar nu tratament medicamentos.

Odată cu descoperirea unor medicamente mai specifice, care scad colesterolul în mod mai eficient, mai scumpe şi aflate sub patent, interesul firmelor de medicamente pentru această clasă a crescut enorm. Cum numărul pacienţilor cu hipercolesterolemie reală era mic, specialiştii în marketing au făcut diferite socoteli, din care a reieşit că, dacă valoarea normală ar coborî de la 280 la 260 şi medicilor li s-ar induce ideea că este neapărat nevoie de tratament medicamentos cronic peste această valoare, firmele producătoare ar avea numai de câştigat.
Cum, cel puţin oficial, valorile normale din fiziologie nu sunt stabilite de firmele de medicamente, ci de medici în baza unor studii, au început a se întruni "vârfurile cercetării medicale", mai întâi în congrese o dată la doi ani prin capitale europene, mai nou în congrese anuale prin locaţii mult mai exotice.
La astfel de "întruniri ştiinţifice mondiale", de regulă însoţite de un bogat program cultural-artistic (de la degustări de licori la
safari) există deja obiceiul ca medicii participanţi să prezinte lucrări "ştiinţifice", în care se pretinde, folosindu-se cu multă măiestrie posibilităţile largi ale statisticii, că valorile normale sunt mai mici decât se credea, că există riscuri serioase pentru sănătate la valori care ar fi fost O.K. înainte de congres, că aceste date noi ridică serioase probleme de sănătate publică etc.

Să mai observăm că ceea ce este valabil pentru colesterol, este valabil şi pentru valoarea normală a tensiunii arteriale şi (în măsură ceva mai mică ) pentru glicemie.

Extrapolând, putem prevedea încă de pe acum că, dacă mâine va apărea un medicament care să modifice grupa sangvină, poimâine o mare parte dintre cititorii acestei pagini vor afla că suferă de o grupă sangvină de-a dreptul toxică.

*Tratamentul hipercolesterolemiei*
Dacă valoarea colesterolului este până la 260 mg %, nu este necesar nici un tratament, aşa cum am spus mai sus, deoarece nu putem vorbi de hipercolesterolemie în această situaţie.
Dacă valoarea colesterolului este între 260 şi 279 mg %, este recomandabilă ţinerea unui regim cu evitarea excesului de colesterol, împreună cu repetarea determinării colesterolului şi a fracţiilor sale (raportul HDL versus LDL, dacă nu a fost făcut)

Dacă valoarea colesterolului este între 280 şi 299 mg % este necesar un regim hipocolesterolemiant, cu evitarea smântânei, untului, laptelui gras, cărnii grase şi cu limitarea numărului de gălbenuşuri la 4 pe săptămână (albuşurile nu conţin colesterol).
Se recomandă un regim bogat în peşte (minimum 2 kg pe săptămână ) şi folosirea cu generozitate a cimbrului şi usturoiului.
Toate fructele sunt indicate, dar merele ocupă primul loc în această privinţă.
Din 6 în 6 luni se face evaluarea rezultatelor regimului, dozându-se atât colesterolul total, cât şi fracţiile lui.

Dacă valoarea colesterolului este de 300 mg % sau peste, recomand tratament medicamentos.
De regulă cu Vasilip o tabletă de 10 mg pe zi imediat înainte de masa principală, sau o altă schemă în funcţie de datele culese la consultul medical.
Reevaluare după 3 luni, pentru a vedea dacă dozele sunt eficiente.
Tipuri de întrebări frecvente:

Am colesterolul 245, buletinul de analiză îmi dă această valoare în chenar negru şi în dreptul ei scrie: "above normal range".
Şefa laboratorului, când mi-a înmânat buletinul de analiză, m-a rugat să stau jos. Vecinii şi cei din familie sunt îngroziţi de cât de mult colesterol am, iar medicul cardiolog mi-a prescris să iau 6 tablete de Sortis pe zi, spunându-mi că în caz contrar am să fac infarct.
Ce este de făcut ?
Răspuns: dacă încă nu aţi citit articolul acesta, citiţi-l.
Laboratorul dă valorile normale în funcţie de ce valori normale se introduc cu ajutorul tastaturii, nu în funcţie de valorile medii a unui grup de 85, 90 sau 95 % dintr-un eşantion considerat sănătos, aşa cum ar trebui, potrivit unei definiţii ştiinţifice a "normalului".
Vecinii şi cei din familie sunt victimele campaniilor media, iar cardiologul ar vrea să primească invitaţie şi sponsorizare şi la congresul de anul viitor de la Ouagadougou.
Dacă nu credeţi toate acestea, intraţi în primul anticariat şi uitaţi-vă în orice carte de medicină anterioară anului 1980 şi vedeţi cât este colesterolul normal.

Am auzit că uleiul de porumb nu conţine colesterol, e adevărat?
Răspuns: *nici un ulei nu conţine colesterol, deoarece plantele nu
sunt* *capabile să sintetizeze colesterol ca atare*.
Deci, orice fruct sau legumă sau cereală este la fel de bună din punctul de vedere al regimului în cazul unei hipercolesterolemii, iar un număr mic de plante sunt în mod deosebit indicate, de exemplu:
merele, usturoiul, cimbrul.

Este esenţial să nu mâncaţi deloc: carne grasă şi smântână şi să mâncaţi cât mai puţine gălbenuşuri de ou, care sunt saci cu colesterol.
Dimpotrivă, peştele este foarte indicat. Orice fel de peşte şi cu precădere, în mod paradoxal, peştele gras.
Deşi laptele şi multe brânzeturi conţin colesterol, ele nu cresc în mod semnificativ colesterolul dacă sunt folosite în cantităţi prudente.

Tratamentul medicamentos al colesterolului are reacţii adverse?
Răspuns: Orice medicament, începând cu banala aspirină, are reacţii adverse. Cu deosebire un tratament cronic, care se ia cu lunile şi anii, are posibile riscuri. Aceasta nu înseamnă să nu luăm medicamente de loc, ci să o facem atunci când, în urma unui raţionament medical, medicul nostru consideră că beneficiul scontat este mai mare decât riscul potenţial.

Urmez un regim strict vegetarian, şi totuşi colesterolul meu nu scade sub valoarea de 280 mg %.
De unde atâta colesterol, dacă eu în ultimele săptămâni am mâncat numai urzici şi mere?
Răspuns: Această situaţie (relativ rară) în care vă aflaţi se explică printr-o tulburare reală de metabolism. Aşa cum spuneam, celulele animale sintetizează colesterol, iar cele umane nu fac excepţie.
Uneori această sinteză este în exces. Va trebui să urmaţi un tratament medicamentos, în principiu toată viaţa, tratament în lipsa căruia există un mare risc să suferiţi de una sau mai multe din numeroasele boli favorizate de excesul de colesterol: cardiopatia ischemică, accidentul vascular cerebral, etc.

Am colesterolul mărit, dar nu suport să mănânc peşte, iar usturoiul îmi face rău.
Ce este de făcut?
Răspuns: În loc de peşte, puteţi folosi numeroasele suplimente alimentare care conţin acizi omega-nesaturaţi, iar în loc de usturoi, încercaţi tablete de usturoi de la farmacie. De asemenea, la farmacie sau la plafar mai puteţi găsi combinaţii din plante pentru ceaiuri hipolipemiante.

Colesterolul meu total este normal, dar raportul HDL - LDL nu este bun. Ce trebuie să fac?
Răspuns: afectarea raportului dintre "colesterolul bun", adică HDL şi "colesterolul rău", adică LDL are importanţă mai ales în cazurile în care colesterolul normal este crescut sau are valori la limită.
Deci, în cazul dv nu se poate vorbi de hipercolesterolemie.
O importanţă mai mare acordată peştelui în alimentaţie ar fi indicată, totuşi.

Mereu aud despre marea problemă a colesterolului crescut.
Dar eu am colesterol scăzut, sub limita normală. E vreo problemă ?
Răspuns: nu, deoarece nu există boli care să fie declaşate de prea puţin colesterol, aşa cum există în cazul invers.
Totuşi, unele studii sugerează o legătură între colesterolul scăzut (sau la limita inferioară ) şi depresie, fără a se putea preciza dacă e vorba de o legătură de tip cauză-efect sau de o corelare de altă natură.

Dr Mihnea DRAGOMIR
Toti bolnavii care au murit de inima in ultima vreme au murit cu colesterolul foarte mic.
E un adevar dovedit statistic.Colesterolul marit nu produce moartea!!!!!!!!!

Val-Vartej
13-08-2015, 20:39
M-am liniştit : Credeam că atunci când fabric ŢUICA fac ceva rău şi nu tocmai permis!!!

Am aflat cu uşurare de la Americani (sursă sigură), că atunci când o fabric sunt FARMACIST, când o recomand sunt DOCTOR şi când o beau sunt PACIENT !!!





Subject: Tr : Ţuica de prune - studiu in SUA !!!!!!! ......
BUN !!! daca o fi adevarat ... hai noroc !!


Ca să vezi…. Și să crezi !

Ţuica de prune i-a dat pe spate pe cercetătorii americani


Ţuica noastră i-a lăsat cu gura căscată pe cercetătorii americani, care au constatat că băutura cea mai populară în rândul românilor este un adevărat medicament.
Un studiu realizat recent în SUA relevă că, în cantităti moderate, populara tuică de prună poate proteja inima si poate trata anumite probleme ale stomacului si bilei. Studiile biochimistilor americani confirmă o dată în plus că bunicii noştri nu greșeau deloc atunci când alungau bolile cu leacuri în care „picurau” si traditionala băutură. Consumată cu moderatie - nu mai mult de 30 de ml pe zi - poate combate cu succes bolile de inimă, de stomac si problemele la bilă.

Cercetătorii americani au descoperit secretul unor vindecări miraculoase: o enzimă prezentă în cactusul Karroll viridis enoae se găsește în cantități de opt ori mai mari în țuica de prune. Această substanță are rolul de a reduce depunerile de colesterol de pe artere și este prezentă în peste o sută de medicamente naturiste cu rol în prevenirea aterosclerozei şi a infarctului miocardic. Consumul zilnic a 30 de ml de țuică de prună poate substitui cu succes acest tratament, la un preț mult mai mic.

În țuică, se mai găsesc șase tipuri de substanțe care hrănesc celulele roșii ale sângelui și care cresc cu 120% viteza de producere a hemoglobinei. Un alt beneficiu pe care îl aduce țuica slabă organismului este reglarea funcțiilor hepatice, grație conținutului de vitamine A, B, C, D1 și D2, nedegradabile termic și ușor de asimilat. Băutura se recomandă în dischinzeii biliare, disfuncții ale ficatului provocate de o slabă irigare cu sânge a acestuia sau chiar constipație.

Pentru efecte maxime, tuica este indicată ca aperitiv cu 10-15 minute înainte de servirea mesei de prânz, pentru că favorizează absorbtia substanţelor hrănitoare din alimente. În acest caz, nu mai trebuie consumate alte băuturi alcoolice la masă.

Val-Vartej
02-10-2015, 13:14
http://www.comisarul.ro/politic/dezvaluirile-unui-jurnalist-polonez-de-investigati_577396.html

Val-Vartej
14-10-2015, 17:30
1. Ştiaţi că în Japonia copiii fac curat în şcoli în fiecare zi, timp de un sfert de oră, alături de profesori, ceea ce a condus la apariţia unei generaţii caracterizată de modestie şi pasionată de curăţenie? Igiena şi dorinţa lor de a menţine curăţenia, reprezintă o parte a eticii japoneze.

2. Ştiaţi că un angajat japonez din domeniul igienei este numit "inginer de sănătate" şi poate avea un salariu cuprins între 5.000 şi 8.000 de dolari pe lună, iar un om de serviciu este supus unor teste scrise şi orale?
3. Ştiaţi că Japonia nu are resurse naturale şi este expusă la mii de cutremure pe an, dar toate acestea nu au împiedicat-o să devină una dintre cele mai dezvoltate ţări din lume?

4. Ştiaţi că, în doar 10 ani, oraşul Hiroshima a revenit la ceea ce a fost, din punct de vedere economic, înainte de căderea bombei atomice?

5. Ştiaţi că rata de alfabetizare a Japoniei se apropie de 100%?

6. Ştiaţi că în Japonia, elevii de la clasa întâi până la clasa a şasea trebuie să înveţe etica în relaţiile cu ceilalţi oameni?

7. Ştiaţi că japonezii, deşi sunt unii dintre cei mai bogaţi oameni din lume, nu au servitori? Părinţii sunt responsabili pentru casă şi copii.

8. Ştiaţi că nu există nicio examinare de la clasa întâi pân ă la clasa a treia, pentru că, în opinia japonezilor, scopul educaţiei este de a insufla concepte şi formarea caracterului, nu doar de examinare şi îndoctrinare.

9. Ştiaţi că, dacă te duci la un restaurant de tip bufet suedez în Japonia, veţi observa că oamenii mănâncă doar cât au nevoie, f ără a lăsa resturi în urma? Ei nu risipesc mâncarea.

10. Ştiaţi că durata de întârziere a trenurilor din Japonia este de câteva secunde pe an? Ei apreciază valoarea timpului şi sunt foarte punctuali.

11. Ştiaţi că elevi au la dispoziţie o jumătate de oră pentru a servi masa, astfel încât să li se asigure o digestie corectă. Când cei responsabili au fost întrebaţi despre această problemă, au răspuns: aceşti elevi sunt viitorul Japoniei.

12. Ştiaţi că în Japonia sunt peste 50.000 de oameni care au peste 100 de ani?

13. Ştiaţi că în Japonia au loc aproximativ 2 crime comise cu arme de foc pe an?

14. Ştiaţi că în Japonia este acceptabil să adormi la serviciu pentru că se consideră că somnul este determinat de munca grea?

15. Ştiaţi că trenurile sunt atât de aglomerate încât a fost angajat personal care se ocupă cu împingerea pasagerilor în interiorul acestora?

Val-Vartej
19-10-2015, 00:13
Despre Suedia ... "comunista"!



Reportajul "Suedia - Taramul politicienilor fara privilegii" ("Sweden – Land of Politicians Without Privileges"), difuzat de televiziunea braziliana TV Bandeirantes, ne prezinta o lume despre care, obisnuiti cu situatia din Romania, ne e greu sa credem ca exista cu adevarat ... !!!

Cateva date generale:


Suedia este o monarhie constitutionala. Din 1971, Parlamentul tarii este unicameral si are 349 de membri, alesi prin vot direct si proportional, ei reprezentand 9, 2 milioane de cetateni. Regele Carl al-XVI-lea Gustaf indeplineste doar functii ceremoniale, cele politice
fiind preluate de Purtatorul de Cuvant al Parlamentului.

Statul este conceput ca un sprijin pentru toti cetatenii sai, care sunt tratati echitabil prin intermediul unor servicii sociale consistente, bazate pe o economie solida. Aceste servicii sunt
asigurate tuturor gratuit, indiferent de venituri sau clasa sociala. In schimb, taxele sunt mari, dar ele se intorc sub forma de pachete de asistenta sociala.

Aceasta relatie intre stat si cetateni face ca alegerile sa fie extrem de importante pentru suedezi. Conform statisticilor, peste 30% dintre ei sunt membri in diverse partide si peste
80% sunt membri de sindicat.Prezenta la alegerile organizate la fiecare 4 ani este de peste 80%.
Suedezii considera dezbaterile politice si prezenta la vot esentiale pentru democratie.

Fara privilegii sau lux pentru politicieni. Tara este condusa de clasa politica, nu de rege, iar suedezii sunt extrem de implicati si de atenti la activitatea depusa de cei carora le au votul, motiv pentru care acestia nu au privilegii si nici nu beneficiaza de conditii de lux.
Pana in 1990, in Suedia nici nu existau locuinte puse gratuit la ispozitia parlamentarilor. Acestia obisnuiau sa doarma pe canapelele din birourile lor, situate in cladirea Parlamentului.

In prezent, parlamentarii suedezi au la dispozitie garsoniere detinute de stat, cu o suprafata de
circa 40 de metri patrati. Singura camera este folosita atat ca living, cat si ca ormitor. Spalatoria este comuna, iar demnitarii trebuie sa se programeze din timp daca vor sa isi spele asternuturile.Sunt si parlamentari care traiesc intr-un spatiu chiar mai mic, de doar 18 metri patrati. In aceste cazuri, inclusiv bucataria este impartita in comun. Nu exista
personal de serviciu, iar regulile sunt stricte: "Pastrati curatenia".

Biroul unui parlamentar are circa 18 metri patrati. Demnitarii nu au secretare
sau consilieri, nici masini de serviciu cu sofer.


"Eu ii platesc pe politicieni. Nu vad niciun motiv pentru care banii platitorilor de taxe sa fie
folositi pentru a le oferi politicienilor o viata de lux", explica un suedez in reportajul televiziunii braziliene.

Resedinta oficiala a premierului suedez nu depaseste circa 300 de metri patrati. Nici acesta
nu beneficiaza de personal de serviciu. Mai mult, purtatorul de cuvant al guvernului a declarat ca premierul isi calca singur camasile si isi spala singur rufele, la fel ca orice simplu cetatean.

Suedia este impartita in 21 de comitate conduse de cate un birou administrativ numit de guvern impreuna cu un consiliu ales de cetateni. Pe teritoriul Suediei sunt 290 de localitati. Nici primarii si guvernatorii nu au dreptul la resedinte oficiale gratuite, iar consilierii nici macar nu au salariu lunar sau un birou propriu, asa ca lucreaza de
acasa. "Suntem alesi sa reprezentam cetatenii si, la fel ca ei, avem propriile noastre slujbe", a explicat o consiliera.

Doar parlamentarii, care lucreaza la elaborarea legilor, se considera ca exercita un serviciu public pentru care trebuie sa fie remunerati cu salarii lunare. Un parlamentar
suedez castiga aproape dublul venitului net al unui profesor.

Fara indemnizatii speciale Parlamentarii care nu domiciliaza in capitala nu primesc bani in plus pentru costurile suplimentare, cum ar fi plata unei eventuale chirii sau pentru a avea asistenti la cabinetele parlamentare din localitatile de origine. Acolo, multi dintre ei lucreaza de acasa si
utilizeaza sediile partidelor sau bibliotecile publice pentru a se intalni cu alegatorii.

Toate calatoriile cu avionul ale parlamentarilor trebuie sa fie aprobate si rezervate la agentia de turism din cadrul Parlamentului, nefiind alocate indemnizatii speciale.


Fara imunitate


Politicienii suedezi nu sunt privilegiati in fata legii si nu se bucura de niciun fel de imunitate.
Mona Sahlin a cumparat o ciocolata si alte cateva obiecte personale cu credit cardul guvernamental si a platit scump - si-a pierdut postul devicepremier. Scandalul a fost celebru in anii '90, fiind cunoscut sub numele de "cazul Toblerone". Sahlin si-a compromis cariera politica, fiind nevoita sa demisioneze din functia de lider al Partidului Social Democrat.

Transparenta si control cetatenesc

Cetatenii sunt foarte atenti la modul in care Parlamentul isi foloseste puterea.Transparenta
activitatii parlamentare are radacini in Constitutie. Fiecare cetatean are dreptul sa verifice cheltuielile politicienilor, actele contabile emise de guvern si declaratia de impozit pe venit a premierului.

Mai mult, functionarii trebuie sa puna la dispozitia doritorilor corespondenta zilnica si emailurile oficiale ale prim-ministrului, orice cetatean avand acces la aceste informatii.

In sala calculatoarelor este posibil chiar sa studiezi traseul unor documente, cum ar fi cheltuielile guvernamentale sau detaliile unei licitatii publice. De exemplu, unul din
rapoartele cu cheltuielile premierului a inclus si pranzul luat impreuna cu presedintele Bancii Centrale, precizandu-se chiar si ce au mancat si au baut cei doi.

Administratia Parlamentului suedez tine socoteala cheltuielilor in rapoarte ale membrilor,
depozitate intr-o singura incapere. Exista dosare individuale pentru fiecare dintre cei 349 de
demnitari, precum si pentru Purtatorul de cuvant al Parlamentului.

Orice suedez poate veni sa studieze dosarele sau poate cere informatiile prin intermediul Internetului.

Principiul transparentei este inclus in Constitutia suedeza de mai bine de 200 de ani. El face ca excesele de putere sau cazurile de coruptie sa fie extrem de rare in aceasta tara .

Val-Vartej
15-01-2016, 08:29
Cur de cal


O sa va dau aici, un mic exemplu, care evidentiaza cat de stransa e legatura intre natura si tehnica.
Pentru toate trenurile din SUA , distanta intre sinele de cale ferata e de 4 picioare si 8,5 inch .Masura asta , e chiar si pentru originalitatea americana destul de ciudata .
Cum dracu au ales masura asta imbarligata ? Pai , asa au construit englezii pentru prima data calea ferata si pentru ca tot englezii au construit-o si in SUA , au pastrat aceiasi parametri .
Ok,pana aici mi-e clar , dar de ce au adoptat englezii o astfel de masura care-ti pune creierul pe moate ?
Pentru ca primele linii de cale ferata au fost construite de aceiasi oameni care au construit stramosul trenului –tramvaiul .Si distanta asta o aveau deja in planuri .
Iar nu mi-e totul clar! Dar de unde si pana unde au folosit mesterii care au construit tramvaiele masura asta ?
Pentru ca ei sunt cei care construisera inainte carutele si aveau toate sculele si dispozitivele pregatite pentru dimensiunea asta . Iar carutele aveau intre roti distanta asta .
Ok , dar de ce aveau carutele distanta asta mai mult decat ciudata intre roti ?
Pai ,pentru ca unele drumuri mult circulate si de importanta nationala din Anglia aveau urme adanci pe mijloc care aveau dimensiunea asta intre ele.
Si cine dracu a construit drumurile cu urmele astea ciudate pe mijloc??
Imperiul Roman a fost cel care a construit primele drumuri in Europa pentru legiunile sale .De atunci drumurile au fost incontinuu folosite.
Si de unde dracu sunt urmele alea adanci pe drumuri ?Carele (de triumf) romane au facut urmele astea si pentru ca pe vremuri astfel de vehicole au fost construite doar pentru imperiul Roman , aveau toate dimensiune identica .Motivul pentru care erau identice e iar destul de simplu .Urmele lasate de roti in drumuri erau asa de adanci, incat daca ar fi avut dimensiuni diferite riscai sa-ti ramana rotile pe traseu .
Cu alte cuvinte , distanta de 4 picioare si 8,5 inch dintre sinele de cale ferata din SUA, are urme adanci inradacinate in istoria imperiului Roman .
Prin urmare , daca vreodata vei fi confruntat cu dimensiunea asta ciudata si te vei intreba „care cur de cal a avut ideea sa aleaga o astfel de dimensiune „…. habar nu o sa ai cat de aproape esti de adevar. Carele imperiale Romane, aveau latimea exacta cat sa cuprinda doua cururi de cal .
Dar povestea merge mai departe .
Cand un Space Shuttle sta pe rampa de lansare , se pot observa lesne doua mari Booster Rachete care sunt ancorate de rezervorul de carburant principal .Astea sunt asa numitele „Solid Rochet Booster", sau pe scurt SRBs.
SRBs sunt construite intr-o fabrica din Utah .Inginerii care au proiectat SRBs , s-au confruntat si ei cu problemele lor la proiectare . Ar fi vrut sa le faca un pic mai mari decat sunt in realitate , numai ca SRBs sunt transportate la rampa de la lansare cu trenul , iar calea ferata trece printr-un tunel , care nu e mai mare decat calea ferata insasi .Iar calea ferata ,stiti doar , nu e mai lata decat doua cururi de cal
Asadar , dimensiunea unuia dintre cele mai importante elemente de la un Space Shuttle -care trebuie sa recunoastem ca e cel mai modern mijloc de transport –a fost stabilita acum 2000 de ani .Doua cururi de cal !!


Si voi va gandeati pana acum, ca un cur de cal nu are nici cea mai mica importanta!
Doamneeeeee!!!!!: cat sunteti de …ignoranti !!!!

Val-Vartej
06-04-2016, 14:34
Decizia șocantă a Uniunii Europene! Din martie nu putem să ne mai botezăm copiii!

Sfânta taină a botezului va fi în ilegalitate începând cu data de 1 martie, acest lucru fiind hotărât de Curtea Europeana a Drepturilor Omului!



http://www.expresspress.ro/wp-content/uploads/2016/02/61766634.jpg


Decizia CEDO va fi aplicabila din martie 2016 și a fost citată și de presa din Bulgaria. Judecatorii europeni consideră că botezul creștinesc pentru un copil care nu isi poate exprima vointa, in contextul multiculturalitatii, îi încalcă acestuia dreptul fundamental de a alege!

”Botezul copiilor incalca articolul 16 din Conventia Europeana, coroborat cu articolul 22: copiii, de fapt, nu au fost inca in masura sa inteleaga si sa isi exercite vointa lor libera, si, de fapt ei nu se afla intr-o pozitie de a accepta o credinta, deoarece nu sint constienti de ea.

Botezul este un act care ar trebui sa fie ales in mod constient si nu poate fi impus de sus de o organizatie religioasa (in acest caz crestinismul), mai ales intr-un moment ca acesta, când Europa se afla intr-un amestec veritabil de rase, culturi si religii.

Practica acestui sacrament este contrar interesului superior al copilului, in conformitate cu prevederile art. 3 din Conventia cu privire la drepturile copilului, ratificata la 25 mai 1992. Aceasta lege garanteaza libertatea personala.”

DaDire
06-04-2016, 20:34
Decizia șocantă a Uniunii Europene! Din martie nu putem să ne mai botezăm copiii!

Sfânta taină a botezului va fi în ilegalitate începând cu data de 1 martie, acest lucru fiind hotărât de Curtea Europeana a Drepturilor Omului!



http://www.expresspress.ro/wp-content/uploads/2016/02/61766634.jpg


Decizia CEDO va fi aplicabila din martie 2016 și a fost citată și de presa din Bulgaria. Judecatorii europeni consideră că botezul creștinesc pentru un copil care nu isi poate exprima vointa, in contextul multiculturalitatii, îi încalcă acestuia dreptul fundamental de a alege!

”Botezul copiilor incalca articolul 16 din Conventia Europeana, coroborat cu articolul 22: copiii, de fapt, nu au fost inca in masura sa inteleaga si sa isi exercite vointa lor libera, si, de fapt ei nu se afla intr-o pozitie de a accepta o credinta, deoarece nu sint constienti de ea.

Botezul este un act care ar trebui sa fie ales in mod constient si nu poate fi impus de sus de o organizatie religioasa (in acest caz crestinismul), mai ales intr-un moment ca acesta, când Europa se afla intr-un amestec veritabil de rase, culturi si religii.

Practica acestui sacrament este contrar interesului superior al copilului, in conformitate cu prevederile art. 3 din Conventia cu privire la drepturile copilului, ratificata la 25 mai 1992. Aceasta lege garanteaza libertatea personala.”







asta e o chestie adevarata ??????

DaDire
06-04-2016, 20:40
1. Ştiaţi că în Japonia copiii fac curat în şcoli în fiecare zi, timp de un sfert de oră, alături de profesori, ceea ce a condus la apariţia unei generaţii caracterizată de modestie şi pasionată de curăţenie? Igiena şi dorinţa lor de a menţine curăţenia, reprezintă o parte a eticii japoneze.

2. Ştiaţi că un angajat japonez din domeniul igienei este numit "inginer de sănătate" şi poate avea un salariu cuprins între 5.000 şi 8.000 de dolari pe lună, iar un om de serviciu este supus unor teste scrise şi orale?
3. Ştiaţi că Japonia nu are resurse naturale şi este expusă la mii de cutremure pe an, dar toate acestea nu au împiedicat-o să devină una dintre cele mai dezvoltate ţări din lume?

4. Ştiaţi că, în doar 10 ani, oraşul Hiroshima a revenit la ceea ce a fost, din punct de vedere economic, înainte de căderea bombei atomice?

5. Ştiaţi că rata de alfabetizare a Japoniei se apropie de 100%?

6. Ştiaţi că în Japonia, elevii de la clasa întâi până la clasa a şasea trebuie să înveţe etica în relaţiile cu ceilalţi oameni?

7. Ştiaţi că japonezii, deşi sunt unii dintre cei mai bogaţi oameni din lume, nu au servitori? Părinţii sunt responsabili pentru casă şi copii.

8. Ştiaţi că nu există nicio examinare de la clasa întâi pân ă la clasa a treia, pentru că, în opinia japonezilor, scopul educaţiei este de a insufla concepte şi formarea caracterului, nu doar de examinare şi îndoctrinare.

9. Ştiaţi că, dacă te duci la un restaurant de tip bufet suedez în Japonia, veţi observa că oamenii mănâncă doar cât au nevoie, f ără a lăsa resturi în urma? Ei nu risipesc mâncarea.

10. Ştiaţi că durata de întârziere a trenurilor din Japonia este de câteva secunde pe an? Ei apreciază valoarea timpului şi sunt foarte punctuali.

11. Ştiaţi că elevi au la dispoziţie o jumătate de oră pentru a servi masa, astfel încât să li se asigure o digestie corectă. Când cei responsabili au fost întrebaţi despre această problemă, au răspuns: aceşti elevi sunt viitorul Japoniei.

12. Ştiaţi că în Japonia sunt peste 50.000 de oameni care au peste 100 de ani?

13. Ştiaţi că în Japonia au loc aproximativ 2 crime comise cu arme de foc pe an?

14. Ştiaţi că în Japonia este acceptabil să adormi la serviciu pentru că se consideră că somnul este determinat de munca grea?

15. Ştiaţi că trenurile sunt atât de aglomerate încât a fost angajat personal care se ocupă cu împingerea pasagerilor în interiorul acestora?




















































wow.....!

DaDire
06-04-2016, 21:00
FERITI-VA DE TOT CE CONTINE "PROP" !

Stefan Manea este inginer chimist care s-a specializat pe industria medicamentelor, a si lucrat la Uzina de Medicamente Bucuresti inainte de '90. Apoi si-a deschis propria firma, Hofigal. L-am cunoscut cand facea ore la Liceul de Chimie, unde am fost si eu profesoara.

Verificați etichetele produselor și vedeți dacă au cuvântul ‘’propanol’’ sau‘’isopropanol’’. Nu le cumpărați pe acestea!!! De fapt, nu folosiți niciun produs care conține vreo substanță în care apare cuvântul ‘’prop’’ în lista de ingrediente.
Pentru a face asta pe deplin convins, amintește-ți că 100% dintre pacienții cu cancer au alcool izopropilic acumulat în ficat și în țesuturile canceroase!

Cancerul este produs de un parazit!

EDITORIAL VIAȚĂ-SĂNĂTOASĂ

Această extraordinară afirmație îi aparține unui veteran al produselor de sănătate din România, și ne referim aici la inginer chimist Ștefan Manea. El se alătură cercetătorilor care susțin că această boală, cea mai temută la acest moment si în cea mai mare creștere, are cauze până acum complet ignorate!
Prin urmare cancerul de colon nu este rezultatul unei diete sărace în fibre, după cum cel pulmonar nu are legătură cu fumatul, iar cancerul pancreatic nu e neapărat effect al consumului de alcool.
Da, pot fi considerați factori favorizanți, dar ei nu reprezintă cauza!
Întrucât afirmația este, la o primă auzire, șocantă, stau de vorbă cu inginer chemist Ștefan Manea, proprietarul uneia dintre cele mai mari companii de produse de sănătate din România, pe care-l rog să detalieze pe înțelesul tuturor.
Acesta ne dezvăluie lucruri uluitoare, care necesită un grad ridicat de receptivitate, întrucât contrazic ceea ce este deja acreditat despre această boală: ’’În prezent, specia umană este infestata masiv cu paraziți. Într-adevăr, acești paraziți au
făcut dintotdeauna casă bună cu gazdele lor, oamenii, dar aici vorbim de un parazit cu totul special, numit ’’trematodul intestinal uman’’.
Dacă acest parazit este distrus, evoluția cancerului se va opri imediat!’’
Ascult cu interes vorbele lui și evaluez cauzele despre care se știe că duc la cancer, inclusiv cele de ordin genetic. Îi adresez o întrebare scurtă la care aștept un răspuns cât se poate de detaliat și lămuritor.
Îl obțin: Cum poate trematodul, un banal vierme intestinal să ducă la cancer? În aceste condiții, cum rămâne cu teoria că factorii genetici predispun?
‘’Pentru a înțelege mai bine cancerul trebuie să înțelegem lucrurile importante despre parazitul care îl produce, îmi răspunde Ștefan Manea. Trematodul este un parazit intestinal plat care este studiat încă din anul 1925.
De obicei, acesta trăiește în intestine unde nu produce foarte multe daune, poate colită sau sindromul intestinului iritabil, cel mult. La acest nivel îl putem considera inofensiv, pentru că deși fabrică milioane de ouă în corpul nostru, le eiminăm prin intermediul tranzitului intestinal. Numai că unii dintre noi suferim însă de mici leziuni ale intestinului care permit acestor ouă microscopice să fie atrase în circuitul sanguin. Atunci când invadează un organ ca uterul, sau rinichiul provoacă daune extrem de mari, iar dacă se localizează în ficat produce cancer! Ceea ce face ca lucrurile să fie interesante este faptul că se localizează doar în ficatul anumitor persoane – punctează Ștefan Manea – se pare că
numai pacienții care au în organism alcool izopropilic dezvoltă cancerul! În urma cercetărilor efectuate și a încercărilor de a se stabili numitorul comun al bolnavilor de cancer, s-a constat că pacienții care au cancer, au în ficat atât parazitul trematod cât și alcool izopropilic. Cât despre factorii genetici despre care m-ați întrebat, aici se întâmplă ceva foarte interesant… Nu neg caracterul predispozant al acestora, dar ceea ce determină ca fiul sau fiica să facă același tip de cancer ca mama sau tatăl, este faptul că aceștia moștenesc și aplică în viețile lor exact aceleași tipare de a se alimenta, de a gândi, de a rezolva situațiile vieții, care duc la instaurarea aceluiași tip de patologie. Este o discuție largă aici pe care o putem relua altădată. În articolul de față să acordăm întreaga noastră atenție parazitului trematod care provoacă instalarea cancerului în prezenta alcoolului izopropilic, pentru a-i lămuri pe deplin pe cititorii noștri. ’’

Ce este de fapt alcoolul izopropilic, și cum ajunge din natură în organismul nostru?

Îmi răspunde Ștefan Manea: ‘’Alcoolul izpropilic este un antiseptic folosit la ora actuală pe scară largă! Pentru că mulți comercianți nu au prins de veste că acestă substanță este vinovată, în anumite condiții, de producerea cancerului, îl vom găsi fără probleme pe cam toate etichetele! Și nu vă gândiți că îl găsiți numai în produse cosmetice! Nici vorbă! Îl putem identifica într-o sumedenie de produse pe care le aducem în casele și în farfuriile noastre. El se regăsește în hrană noastră cea de toate zilele, în multe dintre cerealele pe care le mâncăm cu lapte dimineața, majoritatea surselor provenind din arome și coloranți care sunt extrase cu ajutorul acestor solvenți.
Verificați etichetele produselor și vedeți dacă au cuvântul ‘’propanol’’ sau‘’isopropanol’’. Nu le cumpărați pe acestea!!! De fapt, nu folosiți nici un produs care conține vreo substanță în care apare cuvântul ‘’prop’’ în lista de ingrediente. Pentru a face asta pe deplin convins, amintește-ți că 100% dintre pacienții cu cancer au alcool izopropilic acumulat în ficat și în
țesuturile canceroase!’’, avertizează Ștefan Manea.
Cum poate fi transmis acest parazit și cine este mai expus?
‘’Tremadodele se pot vedea chiar și la un microscop de putere redusă și se găsesc în toate fluidele, în laptele matern, salivă, urină, spermă. Deci poate fi transmis prin sărut, alăptare sau pe cale sexuală. Revin cu observația care
trebuie neapărat reținută, că un cancer se va dezvolta în organismul unei persoane infectate numai dacă în corpul său s-a acumulat alcoolul izopropilic despre care am vorbit anterior’’ – ne lămurește Ștefan Manea.

- Pacientul bolnav de cancer se poate recupera?
”- Da – răspunde Ștefan Manea. Distrugerea tuturor paraziților și a stadiilor lor larvare și înlăturarea alcoolului izopropilic din viața pacienților duce la o recuperare remarcabilă, în mai puțin de o săptămână! Vă spun că am putea eradica această boală nenorocită, dacă vom îndepărta trematodele din hrana animalelor de companie, le vom deparazita
riguros, vom monitoriza alimentele de origine animală, hrana pentru animale și toate produsele folosite pentru uz uman, pentru a depista acești solvenți. În fiecare dintre noi, în fiecare clipă, există un anumit număr de celule canceroase. Aceastea sunt atacate de sistemul nostru imunitar, și permit bolii să evolueze sau nu. Vestea bună este că putem lucra
la capacitatea de apărare a sistemului imunitar, a noastră și a copiilor noștri, utilizând o serie de alimente și substanțe de o valoare excepțională, care se află la îndemâna noastră! Trebuie doar să avem o vigilență mai ridicată’’, accentuează
inginer chimist Ștefan Manea.
Pentru a afla mai multe lucruri despre acestea, întrucât cancerul este un subiect inepuizabil, am smuls de la directorul HOFIGAL, promisiunea că vom reveni cu interviuri succesive pe această temă, sub forma unui serial. Am obținut acordul său plin de gentilețe, fapt pentru care îi mulțumim!
Notă: după încheierea acestui interviu, am mers acasă și am verificat toate produsele din baie, bucătărie, sertarul cu medicamente, etc. Am gasit cuvântul ‘’prop’’ în lista de ingrediente a nenumărate produse precum spumă de ras,
after-shave, apă de gură, loțiune de corp, fixative, ceară de păr, parfumuri, creme de uz medicinal, dar și în produsele alimentare precum: înghețată, băuturi răcoritoare, gumă de mestecat, creme de prăjituri, sos de salată, smântână, etc.
Rezultatul m-a îngrozit! Gradul nostru de expunere este uriaș…! Ne-am facut viețile mai comode, dar plătim cu sănătatea și chiar cu viața!
Fă și tu același test! Te va pune pe gânduri!

Articol scris de Adriana Caranfil


eu nu stiam ca aici gasesc informatii atat de utile ...! Multumeeeeeeesc !

Val-Vartej
17-05-2016, 17:13
Urmăriți emisiunea ce l-a avut invitat pe jurnalistul Miron Manega, pentru a afla lucruri cu adevărat inedite despre viața și faptele lui Eminescu. Vă asigur că merită!


http://www.cunoastelumea.ro/ambasadorul-braziliei-i-aa-multumit-lui-eminescu-pentru-cresterea-economica-spectaculoasa-a-tarii-sale/

vezi si http://daniel-roxin.ro/

Val-Vartej
15-06-2016, 12:09
UN TRUC INCREDIBIL PENTRU A SCHIMBA MODUL DE PREGATIRE A VALIZEI DE VACANTA

https://www.facebook.com/OfficialAnacleto/videos/vb.45673135840/10153462941145841/?type=2&theater

Val-Vartej
17-06-2016, 23:42
Fenomen uluitor. Cred ca si acum 200, 500 ani au fost asemenea fenomene, fără posibilitate de înregistrare



Din îndepărtată Siberia, în Africa, America de Sud , sudul Asiei, America de Nord și recent și prin Europa...iar răspunsuri nu prea se întrevăd. Supoziții, idei, încercări de explicații...și doar atât. În schimb mor oameni, se distrug locuințe, autostrăzi, automobile de tot felul, etc....


https://www.youtube.com/watch?v=TLUgEXI9RYI

Val-Vartej
21-06-2016, 07:23
Adevarul despre operele lui Brancusi
Atentie! Se refera la operele din parcul de la Tg.Jiu !

Am aflat de la un doctor de aici, care acum este mort (a murit in 1999) si care a locuit lânga Tg.Jiu. Parintii sai au fost directori la scolile din Tg Jiu: cea de baieti si cea de fete.

Tatal sau, Matei Stoicoiu, a cumparat o casa chiar in Tg.Jiu ca sa fie aproape de scoala.
Intr- o vara, când se plimba prin parcul dela Tg.Jiu l-a intâlnit pe Brâncusi in parc.Ei se cunosteau, caci fusesera colegi in clasele primare.
L-a intrebat de ce a venit, iar el a spus ca a venit ca sa cerceteze locul in parc, unde sa amplaseze niste monumente, care au fost comandate in memoria eroilor din primul razboi mondial.
Apoi Matei i-a spus ca o sa-i faca cunostiinta cu fiul sau, doctorul de care v-am spus, Traian Stoicoiu.
Astfel ca atunci când Traian l-a cunoscut pe Brâncusi, a ramas impresionat. Traian era suparat când imi povestea cum comunistii au schimbat adevaratele nume ale operelor lui Brâncusi si anume:

Coloana nu se chema “Coloana infinitului”, ci “Coloana sacrificiului infinit” dat de eroii nostri.
Pe de alta parte, daca numarati modulele din care este alcatuita coloana, veti obtine un numar care reprezinta anul când a fost primul razboi mondial si se termina cu o jumatate din modul, adica reprezinta jumatatea anului respectiv.
Al doilea monument, asa cum l-a conceput Brâncusi, este o masa inconjurata de 12 scaune. Aceasta nu se chema “Masa tacerii”, ci “Masa apostolilor neamului” (cele 12 scaune), iar in mijloc s-ar afla Iisus Christos (masa).
Al treilea monument arata ca o poarta, dar nici pe departe nu este poarta. Deci, nu se numea “Poarta sarutului”, ci monumentul “Intregirii neamului”, deoarece fiecare stâlp este alcatuit din 4 stâlpi uniti sus cu o grinda. Sarutul mai inseamna si unitate. Deci acestea reprezinta 8 regiuni care trebuiau sa se alipeasca patriei mame, România.
Trebuie sa stie lumea ca Brâncusi a fost un sculptor simbolist. Comunistilor nu le-au placut numele date de Brâncusi, operelor lui. De atunci a ramas asa, iar romanii parca sunt drogati, nu vor sa schimbe nimic.
Doctorul inainte de a muri, mi-a spus sa transmit in tara aceste lucruri pe care el le stia perfect.
Cu stima, Liviu Popp

Val-Vartej
27-10-2016, 22:08
Afirmatie socanta a unui inginer chimist român:CANCERUL E PRODUS DE UN PARAZIT










„Cancerul este produs de un parazit”!
Aceasta extraordinara afirmatie ii apartine unui veteran al produselor de sanatate din Romania, si ne referim aici la inginer chimist Stefan Manea.
El se alatura cercetatorilor care sustin ca aceasta boala, cea mai temuta la acest moment si in cea mai mare crestere, are cauze pana acum complet ignorate!
Prin urmare cancerul de colon nu este rezultatul unei diete sarace in fibre, dupa cum cel pulmonar nu are legatura cu fumatul, iar cancerul pancreatic nu e neaparat efect al consumului de alcool.
Da, pot fi considerati factori favorizanti, dar ei nu reprezinta cauza!
Intrucat afirmatia este, la o prima auzire, socanta, stau de vorba cu inginer chimist Stefan Manea, proprietarul uneia dintre cele mai mari companii de produse de sanatate dinRomania, pe care-l rog sa detalieze pe intelesul tuturor.
Acesta ne dezvaluie lucruri uluitoare, care necesita un grad ridicat de receptivitate, intrucat contrazic ceea ce este deja acreditat despre aceasta boala:
„In prezent, specia umana este infestata masiv cu paraziti. Intr-adevar, acesti paraziti au facut dintotdeauna casa buna cu gazdele lor, oamenii, dar aici vorbim de un parazit cu totul special, numit ’’trematodul intestinal uman’’. Daca acest parazit este distrus, evolutiacancerului se va opri imediat!”
Ascult cu interes vorbele lui si evaluez cauzele despre care se stie ca duc la cancer, inclusiv cele de ordin genetic. Ii adresez o intrebare scurta la care astept un raspuns cat se poate de detaliat si lamuritor. Il obtin:
Cum poate trematodul, un banal vierme intestinal sa duca la cancer? In aceste conditii, cum ramane cu teoria ca factorii genetici predispun?
„Pentru a intelege mai bine cancerul trebuie sa intelegem lucrurile importante despre parazitul care il produce, imi raspunde Stefan Manea. Trematodul este un parazit intestinal plat care este studiat inca din anul 1925. De obicei, acesta traieste in intestine unde nu produce foarte multe daune, poate colita sau sindromul intestinului iritabil, cel mult. La acest nivel il putem considera inofensiv, pentru ca desi fabrica milioane de oua in corpul nostru, le eliminam prin intermediul tranzitului intestinal.
Numai ca unii dintre noi suferim insa de mici leziuni ale intestinului care permit acestor oua microscopice sa fie atrase in circuitul sanguin. Atunci cand invadeaza un organ ca uterul, sau rinichiul provoaca daune extrem de mari, iar daca se localizeaza in ficat produce cancer!Ceea ce face ca lucrurile sa fie interesante este faptul ca se localizeaza doar in ficatul anumitor persoane” – puncteaza Stefan Manea – se pare ca numai pacientii care au in organism alcool izopropilic dezvolta cancerul!
In urma cercetarilor efectuate si a incercarilor de a se stabili numitorul comun al bolnavilor de cancer, s-a constat ca pacientii care au cancer, au in ficat atat parazitul trematod cat si alcool izopropilic.Cat despre factorii genetici despre care m-ati intrebat, aici se intampla ceva foarte interesant… Nu neg caracterul predispozant al acestora, dar ceea ce determina ca fiul sau fiica sa faca acelasi tip de cancer ca mama sau tatal, este faptul ca acestia mostenesc si aplica in vietile lor exact aceleasi tipare de a se alimenta, de a gandi, de a rezolva situatiile vietii, care duc la instaurarea aceluiasi tip de patologie. Este o discutie larga aici pe care o putem relua altadata. In articolul de fata sa acordam intreaga noastra atentie parazitului trematod care provoaca instalarea cancerului in prezenta alcoolului izopropilic, pentru a-i lamuri pe deplin pe cititorii nostri.
Ce este de fapt alcoolul izopropilic, si cum ajunge din natura in organismul nostru?
Imi raspunde Stefan Manea:
„Alcoolul izpropilic este un antiseptic folosit la ora actuala pe scara larga! Pentru ca multi comercianti nu au prins de veste ca acesta substanta este vinovata, in anumite conditii, de producerea cancerului, il vom gasi fara probleme pe cam toate etichetele!
Si nu va ganditi ca il gasiti numai in produse cosmetice! Nici vorba! Il putem identifica intr-o sumedenie de produse pe care le aducem in casele si in farfuriile noastre. El se regaseste in hrana noastra cea de toate zilele, in multe dintre cerealele pe care le mancam cu lapte dimineata, majoritatea surselor provenind din arome si coloranti care sunt extrase cu ajutorul acestor solventi. Verificati etichetele produselor si vedeti daca au cuvantul „propanol” sau „isopropanol”. Nu le cumparati pe acestea!
De fapt, nu folositi nici un produs care contine vreo substanta in care apare cuvantul ‘’prop’’ in lista de ingrediente. Pentru a face asta pe deplin convins, aminteste-ti ca 100% dintre pacientii cu cancer au alcool izopropilic acumulat in ficat si in tesuturile canceroase!”, avertizeaza Stefan Manea.
Cum poate fi transmis acest parazit si cine este mai expus?
„Tremadodele se pot vedea chiar si la un microscop de putere redusa si se gasesc in toate fluidele, in laptele matern, saliva, urina, sperma. Deci poate fi transmis prin sarut, alaptare sau pe cale sexuala. Revin cu observatia care trebuie neaparat retinuta, ca un cancer se va dezvolta in organismul unei persoane infectate numai daca in corpul sau s-a acumulat alcoolul izopropilic despre care am vorbit anterior” – ne lamureste Stefan Manea.
Pacientul bolnav de cancer se poate recupera?
”Da – raspunde Stefan Manea. Distrugerea tuturor parazitilor si a stadiilor lor larvare si inlaturarea alcoolului izopropilic din viata pacientilor duce la o recuperare remarcabila, in mai putin de o saptamana!Va spun ca am putea eradica aceasta boala nenorocita, daca vom indeparta trematodele din hrana animalelor de companie, le vom deparazita riguros, vom monitoriza alimentele de origine animala, hrana pentru animale si toate produsele folosite pentru uz uman, pentru a depista acesti solventi. In fiecare dintre noi, in fiecare clipa, exista un anumit numar de celule canceroase. Aceastea sunt atacate de sistemul nostru imunitar, si permit bolii sa evolueze sau nu. Vestea buna este ca putem lucra la capacitatea de aparare a sistemului imunitar, a noastra si a copiilor nostri, utilizand o serie de alimente si substante de o valoare exceptionala, care se afla la indemana noastra! Trebuie doar sa avem o vigilenta mai ridicata”, accentueaza inginer chimist Stefan Manea.
Pentru a afla mai multe lucruri despre acestea, intrucat cancerul este un subiect inepuizabil, am smuls de la directorul HOFIGAL , promisiunea ca vom reveni cu interviuri succesive pe aceasta tema, sub forma unui serial. Am obtinut acordul sau plin de gentilete, fapt pentru care ii multumim!
Nota: dupa incheierea acestui interviu, am mers acasa si am verificat toate produsele din baie, bucatarie, sertarul cu medicamente, etc. Am gasit cuvantul „prop” in lista de ingrediente a nenumarate produse precum spuma de ras, after-shave, apa de gura, lotiune de corp, fixative, ceara de par, parfumuri, creme de uz medicinal, dar si in produsele alimentare precum: inghetata, bauturi racoritoare, guma de mestecat, creme de prajituri, sos de salata, smantana, etc.
Rezultatul m-a ingrozit! Gradul nostru de expunere este urias…! Ne-am facut vietile mai comode, dar platim cu sanatatea si chiar cu viata!
Fa si tu acelasi test! Te va pune pe ganduri!
Sursa: aquiahora.ro

Val-Vartej
27-10-2016, 22:18
Istoria criminala a URSS si comparatie cu Germania nazista!

De multi ani incoace, vi se repeta intruna, pe canalele media, despre atrocitatile comise de nazisti in timpul Celui de-al Doilea Razboi Mondial. Nu exista zi in care sa nu se nasca vreun context in care cuvantul Holocaust sa nu fie rostit. Ca o reclama insistenta despre un unic produs care trebuie neaparat vandut.
O misterioasa tacere se asterne insa brusc atunci cand trebuie scoase in evidenta crimele comise in numele celei mai "umane" oranduiri din istorie: comunismul.
Un semnal de alarma este tras de decenii, dar igonorat cu desavarsire:
Hitler a fost un adevarat pistol cu apa fata de Stalin, dar Europa si eliberatoarea ei America tac. Si astazi, Europa continua sa doarma.
Petrolul si gazele naturale venite din Rusia se pare ca sunt mai scumpe si mai necesare decat adevarul.
Faceti-va ragaz o ora si urmariti unul dintre cele mai cutremuratoare filme documentare. Multe dintre parerile voastre de pana acum se vor spulbera ca un castel de nisip.
Adevarul bate cartile de istorie... Este meritul cineastilor letoni ca au redat lumii adevarul. Letonii au simtit pe propria lor piele ce au insemnat binefacerile propovaduite de Lenin si Stalin.

Dupa ce a vazut filmul acesta ministrul de externe rus a exclamat; "as da foc ambasadei Letoniei".


http://www.jurnaltv.ro/video/T he_Soviet_Story_Povestea_sovie telor_incredibil (http://www.jurnaltv.ro/video/The_Soviet_Story_Povestea_sovietelor_incredibil)

Val-Vartej
07-01-2017, 19:42
Originea vălului islamic

Ar fi bine să reamintim care este adevărata origine a vălului islamic. Poate după aceasta femeile vor refuza să îl mai poarte.
Vălul islamic sau burka provine din Mesopotamia antică, din cultul zeiţei Astarte.
Pentru a o onora pe zeiţa dragostei carnale, toate femeile, fără excepţie, erau
obligate să întreţină relaţii sexuale întâmplătoare în pădurile din jurul templului. Pentru a-şi ascunde identitatea, femeile din înalta societate obişnuiau să se învăluie din cap până în picioare, fiind jenate de statutul temporar de prostituate.
"Când Iuda a văzut-o, a crezut că este o prostituată, pentru că îşi acoperise faţa".
Mustafa Kemal, supranumit Ataturk reformatorul, primul preşedinte al Turciei (1923-1938), a găsit o cale de a închide gura fundamentaliştilor din acea
perioadă. Ataturk a promulgat legea care interzicea purtarea vălului şi care dădea dreptul femeilor să se îmbrace cum doresc, cu excepţia prostituatelor.
Acestea urmau să poarte obligatoriu burka pentru a se deosebi de celelalte femei.
Legea lui Ataturk a avut un impact neaşteptat. A doua zi, toate femeile renunţaseră la vălul islamic. Legea lui Ataturk este în vigoare şi astăzi.

Val-Vartej
09-03-2017, 17:31
DESPRE..... țiganii elvețieni..


In sfârșit am reușit să înțeleg de ce nu preferă țiganii Elveția in fața Canadei, Franței sau Danemarcei.

Pai sa vedem ce se intimpla in Elveția. Și acolo se găsesc mulți țigani, dar surprinzător, acolo ei muncesc din greu. Conform celor povestite, de către chiar doi proprietari de hoteluri, motivațiile lor sunt următoarele:


- ajutorul de șomaj se acordă numai după cinci ani de muncă neîntreruptă;


- dacă refuzi o ofertă de loc de muncă, pierzi orice ajutor din partea statului;


- dacă pierzi din vina ta locul tău de muncă: de ex.consum de alcool la locul de muncă, pierzi orice ajutor din partea statului;

- dacă provoci distrugeri în locuința ta socială, sau la orice alt obiectiv ce se află în proprietatea statului, trebuie să suporți ori costul reparațiilor, ori să lucrezi în cadrul unui penitenciar în folosul societății, până la recuperarea pagubelor.

Este surprinzător însă, că nimeni nu condamnă Elveția, fiindcă nu hrănește fără muncă pe cei dezavantajați de soartă. Și nici nu se amintește nimic pe tot teritoriul Europei despre rasismul elvețian !

Val-Vartej
21-09-2017, 11:25
Sã ne mutãm în Japonia…

– În Japonia, se petrec aproximativ 1.500 de cutremure pe an. Acestea, alături de taifunuri și ploi torențiale, fac parte din viața de zi cu zi a japonezilor.
– Populația Japoniei constă din 98% japonezi, imigrația fiind aproape inexistentă. Puține state ale lumii au un grad atât de mare de omogenitate etnică.
– Rata șomajului în Japonia este sub 4%.
– Japonia are peste 50.000 de locuitori care au depășit vârsta de 100 de ani.
– Pădurea Aokigahara de la poalele muntelui Fuji este locul tradițional unde japonezii merg să se sinucidă.
– Dacă un japonez alege să se sinucidă sărind în fața trenului, familia lui va plăti costul întreruperii călătoriei.
– Numărul analfabeților este de sub 1%.
– Până în prezent, Japonia a dat 18 laureați Nobel.
– Anual, în Japonia, se petrec doar 2 crime prin împușcare.
– Media anuală a întârzierii trenurilor în Japonia este de doar 18 secunde. Plecarea punctuală, performanța aerodinamică și siguranța călătoriei cu trenul sunt legendare. În caz de cutremur, trenurile se opresc automat, pentru a evita riscul deraierii.
– În gări, există angajați a căror sarcină este să-i ajute pe călători să urce în trenurile aglomerate.
– Alimentele de bază ale japonezilor sunt orezul, peștele și fructele de mare. De fapt, orezul nu lipsește de la nicio masă. Iar, cel mai popular topping pentru pizza este calmarul, o moluscă cefalopodă comestibilă, cu corpul alungit și gura înconjurată de zece tentacule.
– Sorbitul la masă este considerat politicos, deoarece indică faptul că mâncarea e delicioasă.
– În Japonia, există mai multe animale de companie decât copii.
– 98% dintre copiii adoptați în Japonia sunt băieți, ideea fiind ca averea să rămână în familie.
– Pentru japonezi, pisicile negre aduc noroc.
– În Japonia, există cafenele unde te poți juca cu pisici.
– Toate casele japonezilor au încălțăminte în plus pentru musafiri.
– Prima şi cea mai importantă regulă de comportament în Japonia este punctualitatea. Dar, punctualitate nu înseamnă să ajungi la ora stabilită, ci cu cel puţin zece minute înainte. La fix, înseamnă că ai întârziat deja.
– Japonezii poartă în permanență cu ei un prosopel, ca să se șteargă de transpirație.
– Dacă ai răcit, trebuie să porți o mască, pentru a nu răspândi boala. De asemenea, gestul de a-ți sufla nasul de față cu alții este impardonabil.
– În Japonia, să mănânci sau să bei în timp ce mergi pe stradă este semn de proastă creștere.
– În Japonia, este considerat necuviincios să spui „nu” direct, la o rugăminte sau sugestie. Trebuie să-ți formulezi răspunsul în așa fel, încât partenerul de discuție să nu se simtă jignit de refuz.
– Japonezii cresc pepeni pătrați. Cultivatorilor le-a venit această idee din necesitatea de a-i depozita și transporta mai ușor. Ulterior, alți conaționali ai lor ingenioși au creat pepeni în formă de pară, de măr și chiar de inimă.
– Șoferii japonezi de autobuze opresc motorul la stop, pentru a reduce poluarea.
– Poliția japoneză are pistoale cu vopsea, pentru identificarea mai ușoară a vehiculelor în culpă.
– În Japonia, Salvările merg cam cu 40 km la oră şi opresc la fiecare stop, rugând respectuos lumea să se dea la o parte şi mulţumind pe îndelete tuturor pentru înţelegere.
– În Japonia, există o autostradă care trece printr-o clădire.
– A dormi la locul de muncă este acceptabil în Japonia, considerându-se urmarea unei oboseli cauzata de efortul intens.
– În Japonia, elevii și profesorii fac curățenie împreună în clase și la cantină.
– Multe stațiuni termale și băi publice din Japonia interzic intrarea clienților tatuați.
– Yaeba (dinți încălecați) sunt considerați atrăgători în Japonia, așa încât unele fete merg la dentist să-și strâmbe dinții.
– Ganguro (în traducere, „față neagră”) este o modă japoneză care constă în vopsirea feței într-o culoare cât mai închisă.
– Cea mai veche companie, încă activă, din lume, Kongo Gumi, se află în Japonia. Aceasta a fost fondată în anul 578 e.n. şi avea ca obiect de activitate construcţiile. De atunci, Kongo Gumi a funcţionat neîntrerupt, construind temple, castele, fortărețe și clădiri care astăzi fac parte din patrimoniul cultural al țării. A fost absorbită în 2006, ca subsidiară a companiei Takamatsu.
– Japonia are una dintre cele mai mari flote de pescuit din lume.
– Japonia și Rusia n-au semnat nici până în ziua de azi Tratatul de pace de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, din cauza disputei asupra Insulelor Kurile.
– Numărul chinezilor omorâți de japonezi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial este mai mare decât numărul evreilor omorâți în Holocaust.
– În anul 1949, India a trimis grădinii zoologice din Tokyo doi elefanți, pentru a ridica moralul japonezilor, înfrânți în cel de-Al Doilea Război Mondial.